3.3. Abuzurile comportamentului seducator de tip isteroid

3.3. Abuzurile comportamentului seducator de tip isteroid

sociologie Baldovin   01:53

Fără Sadism! Studiu asupra abuzurilor emoţionale, crimelor sexuale şi a reacţiilor publice faţă de ele

3. Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase 

3.3. Abuzurile comportamentului seducator de tip isteroid 

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

Abuzurile comportamentului seducator de tip isteroid reprezinta urmatoarea treapta a abuzurilor consimtamantului natural in cuplu, pe linie descendenta pe scara sociala. Ele au fost lansate de la inceputul societatii clasice (bazata pe razboi de cucerire) de catre varful piramidei sociale asupra tintelor sexuale din straturile sociale inferioare. Diferenta dintre aceste abuzuri reflecta diferenta dintre clasele sociale carora le sunt specifice. Dupa cum am vazut in articolul precedent http://baldovinconcept.blogspot.ro/2018/03/abuzurile-neviolente-in-relatia-de.html , poligamia fortata si prostitutia mascata pun in joc castiguri materiale semnificative. Persoana care practica prostitutia mascata inceteaza actul de seductie si ramane in relatie pana la ivirea unei oportunitati mai mari. Ea devine o persoana monogama decenta dupa ce se casatoreste, conform cu idealurile sale de ascensiune sociala. Doar atunci cand se iveste oportunitatea unui beneficiu material mai mare intr-o alta relatie ea raspunde avansurilor unui partener mai instarit material.

Dimpotriva, comportamentul seducator de tip isteroid e mai curand o joaca autosugestiv-psihopatologica. Dintre criteriile prezentate de DSM V pentru "Tulburarea de personalitate de tip histrionic" 301.50 (F60.4) sunt relevante cele de la numarul 2, 5 si 8, anume:

"2. Relatiile cu ceilalti sunt caracterizate prin conduita erotizata inadecvata
(4) 5. Folosirea aspectului fizic pentru a atrage atentia
8. Considera relatiile mai intime decat sunt"

Ceva mai explicite sunt cele ale variantei a III-a revizuita a DSM , tot cele de la numarul 2, 4 si 8:

„2. Interactiunea cu alte persoane este adesea nepotrivita din cauza comportamentului inadecvat, cu tenta sexuala sau provocatoare.
4. Se folosesc in mod regulat de aspectul sau fizic pentru a atrage atentia asupra sa.
8. Apreciaza gresit relatiile sale cu cei din jur si considera ca aceste relatii sunt mult mai apropiate decat sunt in realitate.”

(Numita in trecut "Psihopatia isterica", aici sau aici  )

Istericul in general este un seducator. Fie barbat, fie femeie, istericului ii place sa seduca si asteapta fluxuri de dragoste de la „sursa”, fara a se angrena in construirea unei relatii de cuplu cu „victima”. Foarte important in cazuistica de fata sunt cateva caracteristici definitorii ale isteriei, respectiv teatralismul, simularea sau bovarismul, dupa cum pot fi observate la pagina 441 din acest tratat de psihiatrie  sau la pagina 105 din acesta: 

Persoanele din aceasta categorie nu sunt interesate in principal de castiguri materiale, desi nu le-ar refuza. Din aceasta cauza, daca persoana isterica ajunge intr-o relatie de cuplu, partenerul sau este neaparat membru al unei clase superioare. Daca istericul este si o persoana atractiva fizic, atunci se poate intampla sa experimenteze sporadic prostitutia mascata. Insa, spre deosebire de persoanele care practica asta constant, persoana isterica nu pune pe primul plan castigul material, ci insasi seductia, care se manifesta aproape instinctiv, inconstient. Aceste persoane isi continua constant comportamentul de seductie, chiar si dupa casatorie si chiar daca nu au perspectiva intrarii intr-o relatie mai avantajoasa material. Spre deosebire de persoana prostituata mascat, istericul seducator nu are inteligenta sau disponibilitatea emotionala de a se opri din seducerea altor membri ai anturajului, ceea ce poate sa ii afecteze eventuala casatorie.

Prin comportamentul de seductie, istericul se imbata bovaristic cu iluzia de apartenenta la o elita superioara, pe care el o intelege ca abuziva emotional fata de altii. Isteroidul nu pune in practica abuzurile de mai sus pentru ca el nu are experienta insasi vietii de varf social, si nu detine instrumentele specifice de a le pune in practica. Originea lui sociala este una mijlocie sau modesta pe scara piramidei sociale. Dominatia sa asupra celorlalti este traita de el la nivel simbolic, iluzoriu. Aceasta iluzie este mult mai importanta pentru el decat o punere in practica a acestor interese, invers decat o face poligamul de fortare aflat in varful piramidei sociale si persoanele ce practica prostitutia mascata. El vede seductia ca pe un act de putere asupra persoanei seduse. Disponibilitatea de satisfacere a dorintelor celuilalt ce urmeaza indragostirii este perceputa ca o slabiciune specifica unui nivel inferior pe scara piramidei sociala.

Desi mimeaza teatralist afectiunea fata de membrii anturajului propriu sau ai unor „cercuri inalte”, istericul nu se indragosteste autentic tocmai din aceasta teama viscerala de inferioritate sociala prin care afectiunea este echivalenta cu slabiciunea. Atunci cand un membru al anturajului se arata indiferent la „farmecele” sale, istericul, fie barbat fie femeie, poate dezvolta accesele de furie sau ostilitate spre acea persoana. (Din aceasta cauza isteria este confundata deseori de neprofesionisti cu tulburarea de personalitate de tip exploziv.) Explicatia unui astfel de comportament sta exact in refuzarea acceptarii supunerii seductive din partea persoanei indiferente. Puterea sa de seductie ii confirma istericului la nivel simbolic apartenenta bovarista la o clasa sociala superioara. Refuzul seducerii din artea anturajului este echivalent in perceptia isteroida cu refuzul acceptarii statutului la aceasta clasa.

Atunci cand vreun membru al anturajului se agata in plasele farmecelor sale, istericul ii raspunde printr-o atitudine superioara, aroganta si dispretuitoare. Respingerea nu este indiferenta, ci dominatie, conform mentalitatii sale de echivalare a seductiei cu puterea. Dupa cum am precizat mai sus, acest comportament este menit sa ii confere la nivel autoiluzoriu un statut de superior social. Aceste persoane urmaresc mai curand de o anumita pozitie sociala autoerotica reflectata in potentialul/ potentiala partener/ partenera. Daca „victima” intra intr-o alta relatie, dupa o anumita perioada, atunci ea este perceputa de catre persoana isterica drept un tradator si detractor demn de a fi aspru pedepsit. La fel ca si in cazul imunului la seductie, si cel ce se orienteaza spre alt partener dupa ce a fost respins este tratat cu ostilitate dupa ce si-a incetat interesul fata de isteric. Aceste persoane sunt percepute de isteric ca niste contestatori al statutului social iluzoriu care ii hraneste bovarismul.

Fie femeie fie barbat, istericului ii place negativismul. Ambii traiesc in mod ciudat satisfactia "da"-ului prin "nu", si a "nu"-ului prin "da". Barbatii isterici parasesc femeia cu care simuleaza o relatie tocmai pentru ca au aceasta bizara satisfactie a sentimentului de a ramane in acelasi timp impreuna cu ea printr-o noua cucerire. Ei sunt niste Casanova. Femeile isterice au aceasta satisfactie inainte de a se ajunge la o relatie de cuplu. Si femeia isterica si barbatul isteric se incarca cu satisfactie in mod paradoxal din suferinta partenerului parasit sau refuzat.

Mai departe o sa detaliez aceste caracteristici generale aplicate la particularitatile fiecarui gen.

Barbatii Casanova (artistii agatarii) sunt acei isterici ceva mai aratosi fizic, adica niste macho. Aproape toti practica exercitii de body-building, nu atat pentru sanatate cat pentru a se pastra „in forma” in ceea ce priveste seductia. La fel ca si femeia isteroida, nici barbatul Casanova nu este interesat de constructia unei relatii stabile de cuplu pe termen lung, ci de seducere si parasire ulterioara. Acuplarea sexuala cu cat mai multe femei este un scopul principal al vietii lui. Barbatul Casanova vede femeia doar ca un trofeu, si este dispus sa o paraseasca pentru alta femeie doar pentru ca aceasta este o alta, dupa o perioada de simulare a relatiei de cuplu. El vrea doar sa se distreze si schimba femeile precum hainele. Prin astfel de comportament acesti barbati isi intaresc iluzoriu stima de sine, traind sentimentul de a fi mascul alfa cu acces la grupul de femele aferent, asa cum se intampla la anumite animale. Un astfel de comportament este o pervertire a ideii de intimitate in favoarea iluziei de vedeta consumista sau VIP, care poate avea orice partenera isi doreste, dupa cum am aratat in articolul precedent la poligamul de fortare .

Mecanismele psihice ale acestor doua tipuri de abuzuri sunt aproape identice. Diferenta consta in faptul ca poligamul de fortare e mai bine pozitionat social si isi poate permite cadouri pentru obtinerea consimtamantului natural al victimei in timp ce Casanova rar face cadouri tocmai datorita pozitiei sale sociale inferioare. Poligamul nedeclarat isi doreste simularea unei familii provizorii in lipsa celei oficiale, iar barbatul Casanova isi doreste seducerea cator mai multe femei si relatii sexuale cu ele. Poligamul nu isi doreste cantitate, precum Casanova, ci calitate. El alege doar o femeie pentru ca i se pare foarte speciala, dupa care incepe atragerea ei intr-o relatie.

Prin cuceririle sale continue barbatul Casanova isi intretine iluzia de apartenenta la o elita sociala, precum poligamul instarit sau marii bogati ai lumii care pot avea orice femeie doresc. Cu cat femeia cucerita e mai aratoasa si mai bine pozitionata social, cu atat autoiluzionarea ca el ar fi un zeu pe pamant e mai credibila. Desigur, acest lucru are un impact emotional foarte negativ asupra femeii inselate sau abandonate pentru o noua captura.



Daca e si inteligent si stie sa-si mai tempereze din puseele seducatoare, barbatul Casanova poate deveni escroc afectiv ce practica prostitutia mascata, manager sau politician. Daca nu e inteligent, atunci el poate ajunge artist cu succes mai mare sau mai mic la public; comportamentul seducator vine ca o manusa peste aceasta profesie.

Femeile isteroide isi consuma erotismul in zona flirtului, fara sa avanseze la acuplare sexuala, spre deosebire de barbatul isteric erotic (Casanova). Ele vor doar sa seduca si nu sa ajunga la cuplu sau contact fizic. Nu le place sa avanseze intr-o relatie, iar cand o fac nu sunt fericite in ea. Accepta sa devina sotii in special pentru statutul social al sotului. Ca si barbatul Casanova, si ele pot ajunge sa practice sporadic prostitutia mascata, atunci cand castigurile materiale sunt foarte consistente. Nu le place viata sexuala normala dar o pot accepta ca pe un compromis in casatorie sau in relatii pasagere. Femeia isterica seducatoare este o anti-Casnova probabil si din cauza culturii traditionale a rezistentei feminine la avansurile masculine. Daca sunt cultivate, femeile isteroide pot adopta o mentalitate feminista, uneori cu excese extremiste. (Viceversa nu este valabila- nu orice feminista este si isteroida) Insa, la fel ca si barbatul Casanova, care are satisfactia paradoxala a ramanerii in relatie dupa ce paraseste, si femeia isterica traieste paradoxal sentimentul avansarii intr-o relatie de cuplu prin respingerea oricarui avans. Datorita faptului ca par niste sfinte insingurate, uneori multi barbati se indragostesc de ele si-si risipesc averea incercand sa le atraga atentia. Refuzul lor este paradoxal si constant dublat de preocuparea spre a arata cat mai bine si de a provoca pasiuni si suferinte cat mai intense.

Male Tears GIF from Maletears GIFs

Abuzurile isterice de forma exhibitionista

Un caz cu totul special de comportament isteroid este dat de persoanele de conformatie libidinala exhibitionista. Acesta consta in satisfactia libidinala a expunerii unor parti anatomice sexuale primare sau secundare in public sau in fata necunoscutilor. Atat barbatii cat si femeile cu un astfel de comportament libidinal au satisfactia bizara a socarii victimei. Nici barbatii si nici femeile exhibitioniste nu sunt persoane interesate de relatii sexuale cu victimele lor. Daca un barbat cu astfel de comportament exhibitionist atrage o femeie, si ea ii da semene ca ar dori o relatie cu el, el se retrage pur si simplu, evitand relatia*. .

In acelasi fel nici femeile exhibitioniste nu vor relatii sexuale cu barbatii pe care vor sa-i socheze. Ele sunt prin definitie provocatoare. Nu vor sa intre intr-o relatie, ci doar sa tatoneze provocator la acest stadiu de seductie de dinaintea contactului fizic. Practic viata lor "sexuala" e bazata pe abuz psihic. Ele sunt dependente de ea precum un narcoman de drogul lui. Barbatul care nu raspunde farmecelor istericei e cel mai mare dusman al "vietii ei sexuale" traite la nivel pur de flirt. De aici reactiile ei explozive de furie au fost echivalate de limbajul comun cu isteria. Femeile exhibitioniste nu se comporta precum barbatii exhibitionisti in special datorita riscului de a fi violate. Din aceasta cauza majoritatea lor sunt sustinatoare infocate a initierii exclusiv feminine a relatiilor intime, si chiar militeaza pentru incriminarea barbatilor care initiaza un prim contact cu o femeie necunoscuta prin compliment sau salut ca hartuitori sexuali. Pentru a se manifesta liber ele au nevoie de un cadru protector precum cluburile de streap-tease, teatrele sau alte institutii. Uneori ele lucreaza in industria filmelor pentru adulti, dar au satisfactie erotica mai mult din partea echipei de filmat care priveste de pe margine decat fata de ce face partenerul ei cu ele in scena respectiva.

In tarile civilizate exhibitionismul feminin a fost folosit in mod paradoxal pentru revigorarea relatiilor banalizate in cuplu pentru membrii claselor superioare, dar si pentru a provoca dezechilibru emotional celor din clasele de jos, conform interesului pe care l-am detaliat aici. Casatoria este un compromis specific societatii traditionale intre aceste tendinte diferite ale dezvoltarii sociale a sexelor. Indiferent de cat de reusit este un cuplu, si de cat de sudat e, acesta va trece invariabil prin anumite crize de plafonare. Acestea vin in special odata cu transfigurarea libidoului feminin in maternitate. Apoi, ele apar si datorita intentiei instinctual-ancestrale a sexualitatii masculine de a experimenta relatii sexuale cu alte partenere, care creeaza insecuritate sotiei. Unii astfel de barbati nu se mai simt bine in cuplu si divorteaza cu scopul implicarii intr-o alta relatie. Altii practica poligamia mascata. Insa cei mai multi folosesc flirtul ca escapada maritala simbolica, iluzorie, fara ca asa ceva sa se intample in realitate, cu pastrarea casatoriei oficiale.

De aceea flirtul si/sau chiar comportamentul exhibitionist au fost incurajate de cultura occidentala. Femeile s-au simtit astfel libere sa se imbrace cat mai provocator si atractiv, spre deliciul audientei. S-a creat astfel la nivel simbolic satisfactia unei recuplari, fara ca relatia oficiala de cuplu sa fie afectata. Vederea unei femei imbracata sumar sau flirtul cu o persoana cuplata oficial au avut functie psiho-afrodisiaca pentru aceste cupluri rutinate, evitand astfel problemele legate de divortul real si recasatorie. Un astfel de comportament de aratare a formelor intime de catre femei intareste astfel cuplurile mongame traditionale din spatiul modern occidental, printr-o iluzorie satisfactie poligama. Membrii cuplului oficial au trait satisfactia reinventarii prin el insusi. Iata ca pentru casatoriile rutinate acest comportament are rol de sudura.

Legislatia a devenit din ce in ce mai permisiva in intampinarea nevoii acestor cupluri de a se improspata, dupa scaderea apetitului membrilor sai unul pentru celalalt. In fond ea a fost creata si este in continuare folosita si controlata de cei care au trecut prin aceste experiente de cuplu. Ea a protejat pe cat posibil femeia exhibitionista de eventualele abuzuri, precum hartuirea sexuala sau violul, chiar daca in acest moment a ajuns sa scape lucrurile de sub control, dupa cum am aratat in articolul precedent.

Plecand de la aceasta mentalitate, isteria feminina a trecut astfel si ea la un alt nivel, apropiindu-se de exhibitionism sexual in zilele noastre. In secolul al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea isteria era una victoriana, seducand „spiritual”. Dimpotriva, odata cu protectia legala de la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul celui al XXI-lea, ea a devenit foarte seducatoare fizic. Din aceasta cauza, in criteriile comportamentului isteric seductia sexuala a devenit din ce in ce mai vizibila in editiile succesive ale DSM. Comportamentul isteric a ramas totusi acelasi in anumite privinte: de exemplu incercarea de curtare a istericei de catre un barbat aflat pe aceeasi treapta sociala, pentru atragerea ei intr-un cuplu, este tratata si astazi prin refuz. Iar daca adera la feminism, isterica in cauza poate provoca si scandal, acuzand pe cel in cauza de hartuire sexuala, desi el a fost pasnic in abordare. (Sunt excluse de aici femeile care fac scandal fata de cei ce le abordeaza prin violenta verbala, fizica sau atitudine vulgara). La fel ca si in trecut, daca statutul social al pretendentului nu este suficient de mare, sau daca acesta nu vine cu o „eticheta” comportamentala mult mai rafinata decat cea a clasei in care face ea parte, isterica nu consimte la aceste insistente, dar se comporta in continuare provocator.

Aceasta mentalitate exhibitionista a fost afirmata zgomotos odata cu feminismul din anii 1990. Practic evolutia relatiei cu sexualitatea a feminismului repeta insasi evolutia isteriei. Daca feminismul anilor 1960 era un neopuritanism, precum era isteria postvictoriana, dimpotriva in anii 1990 au aparut voci in interiorul feminismului care si-au afirmat foarte vocal si uneori vulgar sexualitatea.

O astfel de atitudine este asanumita „Filosofie a curvei” afirmata de catre Elizabeth Wurtzel:

„Intentionez sa strig, sa strig, sa ambalez motorul, sa strig cand simt asta, sa-mi revars furia pe Bloomingdale daca am chef si sa marturisesc detalii intime din viata mea cu strainii. Intentionez sa fac ceea ce vreau sa fac si sa fiu pe care vreau sa fiu si sa-i raspund numai eu: adica, pur si simplu, filosofia curvei”

Desi isi afirma „curvia” cu nonsalanta si disponibilitatea pentru servicii sexuale platite, totusi aceste femei rar recurg la asa ceva. Dupa cum am aratat mai sus, e nevoie de o oferta substantiala din partea unui pretendent pentru a accepta vinderea afectivitatii si a corpului. Dar ele nu sunt nicidecum prostituate de strada precum cele cunoscute. Aceste femei au educatie elevata, fiind scolite pe la universitati de prestigiu. Pot sa obtina cu usurinta posturi decente in societate, si de aceea nu au nevoie de a practica prostitutia pentru a supravietui. Uneori ele recurg la aceste atitudini pentru a apara drepturile prostituatelor si sunt chiar militante pentru drepturile omului si ale minoritatilor sexuale. Insa, de multe alte ori acest comportament este dirijat de nevoia de exhibitionism protejat de legislatie din motivele expuse mai sus. Daca exhibitionistul barbat se retrage atunci cand o femeie ii accepta „avansurile”, dimpotriva exhibitionista femeie face apel la legislatie daca vreun pretendent incearca sa o abordeze. De aici si militantismul lor vehement pentru a legifera salutul si complimentul unui barbat necunoscut ca hartuire sexuala, asupra caruia voi insista in urmatorul articol din aceasta serie.

Desigur, legislatia nu se aplica factual in toate mediile sociale. Asa ca exhibitionismul isteric se manifesta doar in mediile selecte ale societatii, precum in arta. Artiste precum Judy Chicago in anii 1970 au facut performance-uri exhibadu-si corpul in spatii inchise, protejate. Fotografiile si materialele filmate au fost ulterior expuse in spatii publice. Uneori la actiunea artistica era invitat un public restrans. In anii 2010 s-a mers mai departe cu exhibitionismul, practicandu-se in fata unui public mai larg, dar totusi unul educat. Artiste ca Ruth Vigueras Bravo, Deborah de Robertis, Milo Moiré si altele dupa ele, au facut performance-uri in astfel de spatii publice cu exhibarea organelor genitale si masturbare.

Chiar daca pe acolo trecea un public cultivat, specific unei clase sociale care nu practica curent violul, totusi oricine putea avea acces la astfel de spatii. Din fericire la astfel de evenimente au participat doar un astfel de public, asa ca abuzul a putut fi trecut cu vederea in favoarea ineditului. In lumea artei exhibarea corpului, fie masculin fie feminin, nu este un scandal. Artistii au lucrat cu nudul inca din antichitate. Majoritatea artistilor contemporani au studii clasice, fapt care i-a familiarizat de timpuriu cu corpul uman gol. Insa daca aceste actiuni artistice ar fi puse in practica intr-un mediu neartistic, stradal, ele ar deveni abuzuri la adresa omului simplu. Pentru omul de rand, aflat intr-un mediu social defavorizat, cu probleme de comunicare in familie, o astfel de seducere erotica urmata de refuzul categoric al oricarei incercari de abordare este un abuz, facut iata si de femei. Vom vedea ulterior in acest text ca o abordare prea explicita a barbatului in spatiul public pentru o femeie este un abuz https://baldovinconcept.blogspot.com/2018/11/48-c-abordarea-in-spatiul-public-din.html , asa cum sustine feminismul general. Insa si expunerea corporala prea explicita din partea femeilor pentru barbatii needucati este de asemenea un abuz. Expunerea nuda a corpului femeiesc are urmari certificate experimental in sexualitatea masculina umana, dupa cum semnalele olfactive specifice ale femelelor au urmari in sexualitatea masculina animala. Un astfel de comportament exhibitionist din partea adeptelor susnumitei „filosofii” produce excitatie sexuala barbatilor si frustrare ulterioara daca nu se descarca natural in comportament sexual specific. Am aratat mai sus ca o astfel de supraexcitatie sudeaza cuplurile rutinate. Cei care se afla in relatie de cuplu cu alta femeie isi pot neutraliza pozitiv cu ea aceasta excitatie. Insa celor care nu se afla intr-o astfel de relatie le produce frustrare.

Viata sexuala si afectiva in general a membrilor claselor de la baza sociala este foarte dereglata. Acesti oameni sunt niste victime ale societatii. Paradoxal, ei au libidoul cel mai puternic, dupa cum am descris aici . IIntre trauma si intensitatea libidoului exista conditionare cauzala. Am facut de mai multe ori referire in aceste articole la cazurile experimentelor de aplicare unor socuri dureroase sobolanilor (Miller, Neal E.) , si maimutelor (Robert A. Hinde). In urma aplicarii lor s-au observat cresterea nevoilor de consum precum cele de hrana sau cele sexuala din partea subiectilor. In urma presiunilor specifice ceva mai voalate , la adresa populatiei de la baza piramidei sociale multi barbati trec prin aceeasi trauma precum subiectii animale din respectivele experimente. Rezultatul este o crestere direct proportionala a intensitatii libidoului la barbati. Insa la femei acestea conduc de cele mai multe ori la aplatizare libidinala. Avem astfel situatii anacronica in cupluri, cu barbatul hiperlibidinal in raport cu partenera. Din aceasta cauza la baza piramidei sociale abunda cazurile cu mari probleme de cuplu, mult mai mari decat rutinarea celor de la mijlocul sau chiar varful sau. Foarte multe cupluri casatorite din zonele inferioare ale societatii au relatii glaciale sau chiar de ostilitate constanta, cu violenta domestica si alte orori. Asa ca multe femei de la baza piramidei sociale decid sa traiasca singure, fara partener.

Iata ca a te perinda cu formele feminine la vedere prin fata acestor oameni inseamna provocare. Atat pentru barbatul cu incompatibilitati in cuplu dar si pentru cel lipsit de partenera, o astfel de expunere a formelor feminine provoaca frustrare. Teoria „e corpul meu si fac ce vreau cu el” are o perfecta justificare in dezbaterea privind avortul si utilizarea mijloacelor de contraceptie**.

In unele tari precum perioada dictatoriala din Romania, aceasta decizie personala a fost abuzata prin interzicerea accesului femeilor la servicii medicale de intrerupere de sarcina sau la mijloace contraceptionale.

Insa ele acompaniaza un potential abuz pe care, dupa cum vedem, si femeile il pot aduce barbatilor. Initierea relatiei intime exclusiv de catre femei sustinuta de feminism ar putea conduce la stoparea disconfortului unor femei foarte frumoase de a fi deranjate constant de abordarile unor barbati. Dar iata ca o astfel de masura ar spori abuzul comis de exhibitioniste acestor marginali. S-ar ajunge astfel la un abuz in extrema cealalta. S-ar crea astfel o inhibitie psihodinamica artificiala prin provocarea artificiala a unor dorinte ce nu se acorda cu conditiile de mediu. Isteroidele exhibitioniste au simtit ca pot sa mearga si mai departe cu acest abuz de seductie a marginalilor, sub camuflarea unei bune intentii. Discursul feminist vine ca o manusa peste aceste 2 particularitati ale psihopatiei isterice. Si intr-adevar unii barbati defavorizati social raspund ei insisi abuzator, prin comportamentele pe care le-am analizat in articolul acesta http://baldovinconcept.blogspot.ro/2018/01/tipuri-de-hartuire-sexuala-diferenta.html . Desigur, aceste abuzuri de raspuns nu pot fi tolerate si scuzate. Dar, prin faptul ca i-au sedus initial, totusi ele insele sunt originar abuzatoare.

Rolul de aerisire a cuplurilor rutinate pe care exhibitionimul feminin il face este benefic. Dar, la fel ca si in cazul artistelor exhibitioniste, el trebuie canalizat cumva catre aceste cupluri, si izolat de comunitatile defavorizate sau conservatoare. In urmatorul video, la secunda 34, observam o astfel de femeie imbracata cu pantaloni foarte stramti mergand prin zone urbane sarace:



Sustin in mare parte ce se spune in acest video. Teoria feminista conform careia societatea e facuta dupa interesele unor abuzatori emotional si violatori este pe deplin justificata, dupa cum am mai spus  . Femeia in cauza nu este o exhibitionista, cel putin nu una precum cele descrise mai sus. Acest experiment a fost facut nu din considerente exhibitioniste, ci pur documentariste, pentru a arata starea barbatilor din aceste medii sociale, desi nu era necesar. Delincventa in aceste zone este cunoscuta. Dar ce se intampla incepand de la secunda 34 este un abuz initiat de respectiva femeie de data asta. Asa ceva poate atrage comportamente dubioase din partea barbatilor. Toata lumea stie ca zonele defavorizate sunt periculoase. Oricare ar fi motivul, o astfel de plimbare in pantaloni stramti, care lasa sa se vada formele, este o provocare pentru acest gen de mediu.

Condamnarea feminista a retoricii misogine a blamarii victimei hartuirii sexuale si a violului este pe deplin justificata. Dar, in cazuri de acestea de exhibitionism, fie el si moderat, consider ca vina trebuie impartita. Daca tu ca femeie mergi intr-o vestimentatie provocatoare intr-un cartier defavorizat sa le arati barbatilor de acolo ca nu-s suficient de buni pentru tine, atunci si tu ai cauzat crima careia i-ai cazut victima. Repet: nu acuz exclusiv femeia, dupa cum blamatorii victimei fac, dar nici nu il acuz exclusiv pe barbat, dupa cum fac unii feministi; daca un abuz oarcare se intampla precum acele mesaje prea explicite, atunci vina este comuna.

Incurajarea exhibitionismului a condus la revigorarea cuplurilor rutinate din clasele superioare. Dar extinderea sa la clasele inferioare este un dezastru. Practic se creeaza un abuz destul de asemanator cu hartuirea sexuala despre care am analizat in articolul linkat mai sus. Am aratat acolo faptul ca hartuirea sexuala intrainstitutionala este un caz particular al puternicilor sistemului social de a obtine in mod nenatural consimtamantul pentru ceva ce victima nu ar consimti in mod natural. Hartuitorul sexual intrainstitutional obtine prin santaj consimtamantul pentru relatii sexuale, dupa cum statul insusi (adica favorizatii social) obtine consimtamantul pentru numeroasele abuzuri pe care le face. Insa in acest caz avem de a face cu acelasi tip de abuz intors invers. Asta nu inseamna ca un barbat care hartuieste ulterior sau violeaza o exhibitionista ar fi inocent. Insa nu e singurul vinovat pentru asemenea crime. De aceea, asemenea artistei exhibitioniste care s-a limitat la spatiul cult al muzeului, si exhibitionistele de revigorare aa cuplurilor rutinate trebuie sa se limiteze la spatiile claselor superioare.

Am vazut atitudini contradictorii, cu feministe sexual-excentrice care isi reclama deschis faptul ca sunt femei usoare. Insa, tipic isteric, nu aplica aceasta regula de protejare a sinelui si celorlalti. Desi isi afirma „curvia” sunt gata sa pedepseasca/interzica atitudinea unui barbat „pervers” care le saluta pe strada. Vedem aici un dublu standard de a face bravada din propria perversitate si de a condamna pe a altora.

Pe langa aerisirea cuplurilor rutinate, exhibitionismul feminin e tolerat tocmai pentru acest abuz asupra marginalilor. Femeile despuiate din viata reala, filme sau reclame ii preseaza psihic sa isi ridice stacheta, sa-si ia un job mai bine platit pentru a-si achizitiona un obiect cu care s-o impresioneze pe prostituata de lux sau pe exhibitionista aroganta care are satisfactia unui orgasm autist al socarii slabilor emotional. Cam asta e profilul societatii insasi. La ora actuala societatea nu are nici un interes recunoasca acest abuz, pentru ca asta ar insemna sa-si recunoasca insasi caracterul abuziv fata de acesti oameni. Nu se spune nimic nici despre mesajele inselatoare si manipulatoare din reclame. Aceste nu sunt recunoscute drept abuzive. Practic economia mondiala functioneaza prin aceasta propaganda a consumului stimulat artificial de publicitate. Recunoasterea ca abuz a exhibitionismului feminin fata de defavorizatii sociali ar echivala cu recunoasterea ca abuz a publicitatii si a sclaviei modificate in aparent liber schimb. Ceea ce ar reduce profitul corporatiilor. Libertatea unor astfel de exhibitioniste de a extrage satisfacere libidinala din „salivarea” unor marginali sociali atenteaza la libertatea lor. La fel face si publicitatea care-i ademeneste spre supraconsum.

Numai ca, iata, exhibitionistele sunt o arma cu dublu tais. Vehementa lor ne face sa vedem dincolo de acest strat subtire al abuzurilor pe care ele il reclama. Ele ne dirijeaza atentia spre aceste dedesubturi dubioase ale societatii noastre pe care o credeam onesta. Si, mai ales, ne face sa ne gandim la noi insine, care direct sau indirect, o sustinem. Cu cat e mai mare eficienta lor in a provoca dezechilibre si a „scoate din zona de confort” pe cei ce trebuie adusi in postura de servitori, cu atat ele insele reusesc sa vada dincolo de acest varf al aisbergului abuzurilor, respectiv cele sexuale si emotionale. Prevad ca in viitor feministele se vor ralia militantilor pentru drepturilor omului in general, astfel ca propria creatie a sistemului se va intoarce impotriva sa insusi.

Initierea exclusiv feminina a relatiilor intime nu a fost impusa de exhibitioniste. Ele au ajuns sa se identifice cu aceasta revolutie de echitate datorita vehementei in implementarea acestei norme in plan legislativ. Dar societatea traditionala a avut ea insasi anumite reguli pentru limitarea libertatilor barbatilor care initiaza apropierea intima fata de o femeie. Insa odata cu stilul de viata contemporan aceste reguli s-au cam disipat. Asa ca solutia initierii exclusiv feminine a relatiilor intime, propusa de feminism a venit sa acopere acest vid. Si aici e nevoie de o serioasa dezbatere publica, pentru inlocuirea acelor reguli perimate cu altele noi inainte ca lucrurile sa nu degenereze. La presiunea exhibitionistelor, a prostituatelor mascate, lesbienelor si femeilor cu comportament sexual excentric, feministii/feministele moderati/moderate tind sa accepte incriminarea legislativa a acestui comportament traditional masculin de initiere a apropierii fata de o femeie. In video-ul de mai sus la minutul 01. 45, observam ca o astfel de feminista ce pare moderata vrea sa ridice si comentariul verbal, complimentul sau privirea insistenta la stadiu de „hartuire sexuala”. Despre justificarea morala si juridica a unei astfel de intentii voi analiza in urmatorul articol.

*Trebuie facuta diferentierea intre exhibitionistul propriuzis si violatorul care incearca sa seduca initial prin „calitatile sale” genitale. Asa ca simpla exhibare a partilor intime in fata unei femei nu e o certitudine ca acel barbat va fugi daca femeia ii acorda atentie. De obicei exhibitionistul se manifesta in zonei frecventate preponderent de femei, in timp ce violatorul prefera zone pustii pentru a nu fi prins asupra faptului, insa nici acest criteriu nu este 100 % sigur.

**S-au pus multe presiuni ideologice pe femei ca sa dea nastere la cati mai multi copii. Cu cat o familie are mai multi copii cu atat unii dintre ei vor trebui sa munceasca din greu pentru locuinta, fapt ce-i va face mai profitabili pentru noii stapani  . Dincolo de idealurile morale foarte neaplicabile in cinismul lumii contemporane, este normal sa consideram ca fatul nenascut este parte din corpul femeii, si ca ea poate face orice vrea cu acesta daca este in deplinatatea facultatilor mintale.

In unele tari precum Romania din perioada dictatoriala aceasta decizie personala a fost abuzata prin interzicerea accesului femeilor la servicii medicale de intrerupere de sarcina sau la mijloace contraceptionale.

Gabriel Baldovin

3.2. Prostitutia mascata

3.2. Prostitutia mascata

sociologie Baldovin   02:35

Fără Sadism! Studiu asupra abuzurilor emoţionale, crimelor sexuale şi a reacţiilor publice faţă de ele

3. Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase

3.2. Prostitutia mascata

Acest articol este continuarea celui precedent 

English version here

2. Urmatorul nivel al transmiterii abuzurilor nonviolente de cuplu in corpul piramidei sociale este prostitutia mascata. Daca poligamia fortata este practicata de varful piramidei sociale, sau de cei cu castiguri materiale peste media, prostitutia mascata se practica de mijlocul acesteia. Uneori ea este chiar raspunsul la aceasta predispozitie sociala a privilegiatilor de a cumpara consimtamant natural. Din aceasta cauza ea este practicata de ambele sexe, dupa cum spuneam in articolul anterior, dar majoritar de catre femei. Poligamul de fortare e dispus sa plateasca o suma mare de bani pentru a transforma o femeie decenta in prostituata. Dimpotriva, persoana care practica prostitutia mascata nu isi permite aceasta suma. De fapt ea nu e dispusa sa plateasca niciun fel de suma pentru avea relatie sexuala de tip prostitutie cu cealalta persoana. Dimpotriva ea este cea care ia o suma de bani de la victima, care nu banuieste ca este escrocat emotional si ca este client. Iata o prima diferentiere fata de poligamia fortata: persoana abuzata nu stie in cazul prostitutiei mascate ca este un client. In primul caz ea stie acest lucru insa nu poate rezista tentatiei materiale si acorda artificial consimtamantul. O alta diferentiere consta in faptul ca in cazul poligamiei fortate cea mai ranita este persoana care se afla in relatie oficiala cu abuzatorul, in cazul in care exista asa ceva. Dimpotriva, in cazul prostitutiei mascate nu exista o a treia persoana, clientul fiind cel mai mult abuzat.

Femeia care practica prostitutia mascata poate urmari un astfel de poligam pentru a face schimbul de consimtamant natural contra bunurilor materiale pe care le poate lua de el. Dar, in multe alte cazuri ea nu cauta un poligam, ci un barbat fara experienta si il seduce spre a se indragosti de ea si apoi a-l escroca de bunuri materiale. Daca femeia prostituata ascunsa poate uneori urmari un poligam de fortare, dimpotriva barbatul prostituat ascuns nu urmareste o femeie poligama. In general femeile nu platesc servicii sexuale ci pur si simplu accepta curtarea de la barbati care sunt interesati de ele. El urmareste o femeie singura, dornica de o relatie amoroasa. Pentru ambele cazuri abuzatorul ofera servicii sexuale pe care victima le supraevalueaza ca atasament emotional. Cu alte cuvinte abuzatorul isi vinde mascat un fals atasamentul emotional fata de victima situata in general mai sus decat el pe scara piramidei sociale. Iata aici o alta diferentiere fata de poligamia fortata, unde abuzatorul se situeaza in general pe o treapta superioara in aceasta ierarhie!

Trebuie facuta diferenta intre atasamentul normal de cuplu pe care o persoana il are fata de un partener instarit material si prostitutia mascata. Faptul ca o persoana instarita material poate obtine mai usor consimtamantul pentru relatia de cuplu e natural. Dimpotriva, in cazul prostitutiei mascate criteriul pentru intrarea intr-o relatie de cuplu, sau iesirea din ea, este doar castigul material pe termen scurt. Imboldul principal de construire a relatiei este posibilitatea de castig material ulterior in urma unui ajutor financiar pentru o problema fictiva (preponderent folosita de barbati), divort sau mostenire (preponderent folosite de femei), dupa cum voi detalia mai jos. Persoana ce practica prostitutia mascata simuleaza relatia de cuplu sau disponibilitatea de a intra in ea si de a contribui la consolidarea ei. Insa atat barbatul cat si femeia ce practica asa ceva ies dintr-o astfel de relatie fara nici un regret atunci cand i se ofera sansa unui castig material si mai mare in alta. Asa ceva nu se intampla in cazul atasamentului normal fata de o persoana instarita. Doar presiunile venite din partea unui poligam din varful piramidei sociale poate face persoana de atasament normal sa abandoneze total sau provizoriu relatia de cuplu in care se afla.

Persoana care practica prostitutia mascata gaseste trei motive pentru a abandona relatia:

• a. amplifica unele neintelegeri minore cu partenerul/ partenera, desi inainte se trecea usor peste ele;
• b. invoca trecerea printr-un episod depresiv sau medical de alta natura si necesitatea unei suspendari temporare a relatiei, fara a accepta ajutorul partenerului;
• c. invoca nevoia de evolutie spirituala ce implica o viata „autentica”, desexualizata, desi acestea continua si in noua relatie .

In primul caz persoana care practica prostitutia mascata nu accepta nici un fel de dialog pentru rezolvarea acestor probleme in continuare si salvarea cuplului. In celelalte doua cazuri depresia, boala sau spiritualitatea dispar subit odata cu noua relatie. Asemenea practici sunt abuzuri ale increderii si expectantelor partenerului; interesul celor ce savarsesc asa ceva nu este formarea si consolidarea cuplului, ci ascensiunea sociala accelerata si nejustificata, prin intermediul partenerului. Acesta este vazut doar ca o piatra de trecere, accelerandu-i astfel angoasa de separare de dupa despartire.

Prostitutia mascata mai trebuie diferentiata de incompatibilitati ireconciliabile in cuplu. O evolutie foarte accelerata pe scara socio-profesionala, o radicalizare politica, sau o decadere psihopatologica (depresiva sau de alta natura) si/sau medicala a unuia din membrii cuplului devine motiv justificabil de incompatibilitate si separare. Insa e susceptibila de prostitutie mascata o repetare a acestui episod. Perindarea prin mai multe relatii si abandonarea lor, cu cresterea constanta a statutului social si fara o evolutie profesionala accelerata din partea celui care le savarseste, sau fara schimbari radicale ale mentalitatii si starii de sanatate sau psihice a partenerului, devine susceptibila de asa ceva. O astfel de „evolutie” pune sub semnul intrebarii onestitatea acestor presupuse incompatibilitati ireconciliabile in cuplu. Asa ceva lasa sa se intrevada mai mult sau mai putin aceasta forma ascunsa de prostitutie.

De asemenea prostitutia mascata trebuie diferentiata de prostitutia propriuzisa. Chiar daca in unele tari este ilegala, din cauza anumitor prejudecati sau a tendintelor lor totalitare, totusi practicarea ei deschisa, comunicarea pretului si a serviciilor prestate ii confera aspect de drept liber schimb. Insa persoana platitoare de servicii emotionale in cazul prostitutiei mascate nu stie ca atasamentul partenerului de ea este conditionata de aceste plati. Asa ceva este ilegal in schimburile economice. In legislatia privind consumul se specifica clar faptul ca orice prestator de serviciu trebuie sa ofere informatii detaliate clientilor despre serviciile sale. De cele mai multe ori persoana escrocata emotional nu ar accepta sa plateasca pentru asa ceva. Ea este inselata spre a actiona conform membrului familiei, abuzatorul simuland ca e parte cu victima dintr-o familie normala. Orice membru al unei familii normale ajuta material un alt membru care trece printr-o perioada dificila, sau caruia doreste sa-i faca anumite bucurii. Persoana abuzatoare simuleaza relatia familiala si o face pe victima sa creada ca face un lucru natural. Pana cand victima afla de strategia abuzatorului, el deja a cheltuit o suma consistenta de bani, fiind astfel escrocata.

Mai departe am sa detaliez metodele de operare atat a barbatilor cat si a femeilor care practica prostitutia mascata.

Barbatul prostituat ascuns initiaza relatii amoroase cu femei marginale, carora nu li se fac complimente si carora le lipseste foarte mult intimitatea. Ca niste adevarati vanatori, acestia initiaza relatia, simuleaza dragostea intensa, stabilesc legaturi emotionale cu victima, dupa care o santajeaza cu despartirea. Acest santaj poate fi direct sau indirect, sub diferite pretexte precum probleme grave in familie, probleme in activitatea profesionala sau dedicarea unui scop nobil precum salvarea copiilor, speciilor pe cale de disparitie, etc. Incercand sa ajute, femeia ii propune ajutorul financiar, pe care el il urmarea de la inceput. El poate escroca astfel mai multe femei in acelasi timp.

Odata cu dezvoltarea retelelor de socializare s-a dezvoltat o adevarata industrie de escrocare financiara a femeilor nesigure sau neexperimentate in comunicare. Utilizatori din Africa sau Asia orientala descarca diverse fotografii din profilele retelelor de socializare ce apartin unor barbati reali bine pozitionati social, din tari occidentale dezvoltate. Apoi ei fac profile false cu aceste fotografii. Cu aceste profile false ei cauta apoi online profilele unor astfel de femei cu statut social inferior, sau care traiesc intr-o tara inferioara economic. In scurt timp ei incep sa se „ataseze” de victima si viceversa. Dupa o idila entuziasmata pentru victima, la un moment dat se va ajunge la eternul mesaj de genul „sunt pe insula X si mi s-au furat bagajele, trimite-mi niste bani sa pot ajunge acasa!”. Si, de aici, o intreaga suita de servicii pe care victima le face pana cand incepe sa-si puna intrebari despre onestitatea partenerului sau online.

O forma mult mai organizata de prostitutie masculina mascata e insusi proxenetismul. Proxenetul petrece o perioada de timp cu viitoarea prostituata, literalmente „investind” in ea. El ii cumpara haine, mancare, bijuterii si altele, castigandu-i astfel increderea si dragostea. Insa acest moment este doar stadiul investitiei. El asteapta ca femeia sa rupa total legaturile cu familia si prietenii si o incurajeaza sa ia astfel de decizii radicale, pentru a deveni total dependent de el. Dupa ce femeia rupe legaturile cu familie, acesta incepe sa o exploateze discret, fortand-o sa intretina relatii sexuale cu alti barbati. Aceasta este momentul scadentei, cand femeia practic ii aduce profit fata de investitia initiala. Fiind in situatia de a nu avea o alternativa, femeia ramane in aceasta relatie ani intregi pana cand nu mai e profitabila. Proxenetul trece atunci la urmatoarea victima.

Femeia prostituata ascunsa simuleaza apartenenta la o clasa sociala superioara pentru a stabili legaturi cu diferite persoane de acelasi nivel social. Prostituatele ascunse sunt foarte mobile in diferite medii sociale in care se afla „tinta”, desi nu provin din familii ce au preocupari reale catre acestea. Prezenta acestor femei in acele locuri public se datoreaza exclusiv interesului de „a agata” un barbat bogat cu care sa se cupleze si de pe urma caruia sa aiba beneficii materiale cat mai mari. Pe termen lung ele urmaresc o casatorie care sa le ridice pe scara sociala. Dar, in lipsa gasirii unui pretendent bogat si naiv, se multumesc si cu remuneratii „mai mici” dar care sunt oricum foarte scumpe pentru un barbat din clasa mijlocie. Asa ca, pentru perioada mai lunga sau mai scurta, ele pot practica prostitutie de lux pentru „domni rafinati si discreti”. De aceea ele detesta sa fie abordate de un barbat din clasa mijlocie.

Cele cu ambitii mai mici chiar sunt angajate ca „animatoare” in diferite localuri, cluburi, sali de gimnastica sau alte locuri de acest fel, pe simplul post de persoana care atrage potentiali clienti barbati doritori de aventura. Dorind sa o impresioneze o astfel de „angajata” cumpara cat mai multe produse de acolo. Aceste femei primesc salariu lunar tocmai in functie de cat de seducatoare sunt cu naivii care cred ca le pot cuceri.

Indiferent daca sunt prostituate ascunse de lux sau animatoare, aceste femei sunt la fel de inselatoare precum escrocii afectivi pentru ca nu vorbesc despre „meseria” lor. Ele par in mod inselator niste femei de rang inalt care vor sa-si gaseasca jumatatea insa nu si-o gasesc. De la distanta par niste zeite ratacite pe pamant, printre muritorii ce nu sunt de rangul lor. Pentru ca par niste sfinte, unii barbati se indragostesc de ele si sunt gata sa le arunce averea la picioare. Pentru unii dintre ei o astfel de inselaciune careia ii cad victima e ultima.

Un fenomen foarte periculos de prostitutie ascunsa, aflat inca in stadiu incipient, dar in continua crestere in societatea occidentala, in special SUA, este cel al „regretului de dimineata”. Inainte de a intra in detalii privind manifestarea lui, as vrea sa descriu mai intai un tip de viol voalat (practicat de unii barbati) fata de care acest abuz al potentialelor victime s-a adaptat. El consta in punerea de somnifere in bauturile femeilor la petreceri, urmata de rapirea lor atunci cand sunt in stare de ebrietate sau inconstienta pentru a avea relatii sexuale cu ele, in conditiile in care nu-si pot exprima clar dezacordul. Mai jos observam un astfel de experiment social .


Feministele au dreptate atunci cand deplang acest gen de abuz al consimtamantului. Dar exista violatori care folosesc cu predilectie substante pshihoactive spre a aduce femeile in aceasta stare de vulnerabilitate. Jucand rolul unei persoane apropiate victimei, si fara capacitatea ei de a convinge trecatorii de contrariu, violatorii nu atrag atentia asupra lor decat ca niste frati sau iubiti sau soti ghinionisti. Femeia e vazuta ca fiind depravata. Practic vorbim despre aceeasi crima care se face si fata de copii, ademeniti prin diferite compensatii sa accepte raporturi sexuale. La varsta lor ei nu-si pot da inca acordul pentru relatii sexuale datorita imaturitatii. In acelasi fel nu-si poate da nici femeia. In tarile cu sisteme sociale mai apropiate de dictatura clasica asa ceva nu este pedepsit de sistemul juridic. Se considera ca e datoria femeii sa se protejeze si sa nu relationeze cu strainii. Intr-o societate cu traditie democratica ce respinge discriminarea, insa acest argument nu se sustine. Criteriul principal pentru a considera crima o astfel de practica este lipsa de episoade de intoxicatie cu substanta psihoactiva. Faptul ca o femeie isi pierde cunostinta pentru prima data in urma ingerarii unor astfel de substante, e nefiresc, si ascunde un viol de intoxicatie.

Cred ca trebuie clar precizate circumstantele in care femeia a ajuns la starea de euforie sau toropeala. Daca ea se afla la o petrecere sau intr-un anumit local si comanda o bautura nealcoolica sau slab alcoolizata, care o aduce aproape de coma alcoolica atunci e clar ca un binevoitor i-a strecurat discret substante periculoase in ea. Aici sunt semnele unui viol. Nu acelasi lucru se intampla cu anumite femei care isi fac profesie de a acuza de viol pe banda rulanta diferiti barbati pentru a obtine beneficii materiale de la ei. Insa daca femeia se duce de buna voie in locuinta unui barbat si consuma cot la cot cu el substante psihoactive, asta inseamna o asumare a consecintelor care vor urma in urma slabirii controlului de sine al barbatului, atunci asa ceva nu e viol.

Consumul de substante psihoactive in intimitatea locuintei unui barbat conduce foarte frecvent la slabirea inhibitiilor si la un astfel de eveniment. Femeia trebuie sa-si asume acesti pasi pe care ii face cu un barbat si sa se opreasca la timp, daca vrea ca lucrurile sa nu avanseze intre ea si respectivul barbat. Consider ca e de datoria ei sa-si pastreze controlul si sa nu exagereze cu alcoolul, la fel cum exhibitionistele trebuie sa-si practice viciul in alta parte decat in zonele rau famate, unde exista riscul de viol. Este o regula universala a relatiei dintre sexe. Corpul femeiesc gol ii provoaca barbatului o supraexcitatie irezistibila, iar pierderea controlului se intampla atunci cand instinctul sexual invadeaza campul constiintei. De asemenea, nu e viol atunci cand asa ceva se intampla intr-un local public, in interiorul unui grup de prieteni.

Exista situatii in care asa ceva se intampla intre vechi prieteni; femeia isi doreste o relatie amoroasa peste cea de prietenie, dar barbatul isi doreste o aventura de o noapte. Ca razbunare pentru orgoliul ei ranit, femeia il acuza in ziua urmatoare de viol prin inhalare de substanta, prin asa-numitul fenomen al regretului de dimineata. Exista barbati care simuleaza aceasta prietenie fata de femeile doritoare de relatie amoroasa tocmai pentru a ajunge in acest punct. Exista barbati care sunt interesati mai curand de o poligamie invelita in ceea ce se cheama „prietenie cu beneficii”, adica fara responsabilitatile traditionale de cuplu. Vina lor in aceasta situatie e aceea ca nu spun direct si in momentele de luciditate femeii ca vor doar sa aiba o aventura scurta cu ea. Dar, nici femeia care intra in acest joc nu spune clar barbatului ca doreste o relatie clasica in momentele premergatoare starii de euforie cauzate de ingestia de substante psihoactive. Cert este ca, pusa in fata faptului implinit, ea nu accepta o relatie deschisa si il acuza de viol dupa o astfel de noapte de petrecere.

In acest caz barbatul ar fi bine sa-i spuna de la inceput femeii ca e poligam, sau ca are pe altcineva la care nu vrea sa renunte, si ca doreste de la ea doar o aventura pasagera. Dar abuzul lui nu e un viol. Un grup de prieteni au consumat de buna voie substante psihoactive sau femeia s-a dus de buna voie in locuinta respectivului barbat si au consumat de comun acord astfel de substante. Nu iau in calcul in acest context comportamentele sexuale excentrice la care femeia nu a consimtit, care fac obiectul unei alte discutii  . Ma refer doar la contactul sexual normal care se intampla in urma acestui gen de situatii.

Dar, pe langa barbatul abuziv ce incearca sa forteze consimtamantul natural al femeii pentru relatii amoroase, exista si femei care incearca sa forteze consimtamantul natural al barbatului de a intra intr-o relatie traditionala de cuplu prin aceasta usa din dos a petrecerilor desantate. Nu-i tocmai cel mai potrivit mod de a incepe ceva in general. Adica si ea ar trebui sa amane aceste petreceri pana cand cuplul se va suda si va fiecare stii ce vrea de la celalalt. Altfel, in situatia in care observa ca partenerul nu vrea sa intre intr-o relatie amoroasa clasica, ea schimba macazul si il acuza de viol. E foarte greu aici de a vedea din partea cui vine abuzul sau care e mai mare. In Romania si probabil ca in multe din tarile Europei de Est si nu numai, se practica o astfel de casatorie fortata de judecator ca urmare a unui viol clasic, survenit in conditii de luciditate. Chiar daca nu se manifesta ca viol, ci ca relatie liber consimtita, justitia obliga barbatul in aceste tari la casatorie cu femeia parasita, in conditiile in care virginitatea era considerata o virtute majora, iar pierderea ei, un handicap.

Din cate am vazut eu, multi judecatori din SUA il condamna pe barbat de viol in urma regretului de dimineata, fiind facuti astfel responsabili pentru ca ambii parteneri si-au pierdut controlul in urma ingerarii de substanta psihoactiva. E nefiresc ca femeia care a facut acelasi lucru e absolvita de orice vina si barbatul e pedepsit ca vinovat. Intr-adevar, femeile trebuie supraprotejate, dar nu atat de discrimante pozitiv incat sa se ajunga la extreme, cu barbatul declarat vinovat si femeia ca nevinovata. Nu mi se pare normal doar ca barbatul sa fie pedepsit. Mie mi se pare in acest caz un jihadism inversat: daca in anumite tari arabe femeia e pedepsita dupa ce a fost violata, acum in Occident ajungem sa pedepsim barbatul pentru ca femeia nu are grija de corpul ei.

Desigur, lucrurile nu s-au oprit aici. Simtind predispozitia nenuantata a judecatorilor de a pedepsi violul de inconstienta practicat de unii barbati, in lumea occidentala devine din ce in ce mai vizibil acest fenomen al „regretului de dimineata” , care ascunde de fapt o prostitutie mascata. Observand predispozitia justitiei occidentale de a pedepsi predominant barbatul in aceste cazuri de euforie cauzata de ingestia de substante, au iesit la suprafata doua categorii de femei care se folosesc de retorica feminista spre a-si pune in practica interese financiare tipica prostituatelor mascate sau razbunarea tipic feministelor radicale pe care le voi descrie mai detaliat aici . In acest ultim caz ea joaca acest rol din postura de feminista radicala ce vrea sa pedepseasca barbatii Casanova despre care voi detalia in urmatorul articol , si nu e interesata primordial de recompense materiale, dar nu le refuza nici pe acestea. Voi detalia aceasta idee ulterior aici  . Ele simuleaza buna dispozitie, eventual chiar consuma cateva pahare de alcool, dupa care agata un barbat ce pare instarit si are relatii intime cu el. Prostituata ascunsa e interesata de o relatie de profit. Daca in perioada de dupa consumarea actului sexual, el da dovada ca nu are suficienti bani incat sa-i satisfaca nevoile, atunci ele ii dau in judecata pe baza faptului ca ar fi profitat de starea lor de mahmureala pentru sex . In urma acestui „regret” planificat, aceste femei il acuza pe barbatul in cauza de viol si primeste despagubiri.

Criteriile pentru descoperirea acestui gen de femei trebuie sa fie ferme. In toate cazurile de acest gen pe care le-am intalnit pe internet barbatul isi doreste o relatie cu cea care il acuza de viol, insa ea e cea care refuza. Acest lucru e cam nefiresc, daca tinem cont ca ea insasi a fost de acord sa consume impreuna cu el substante psihoactive, ceea ce anunta iminenta ajungere la raporturi sexuaele. Exclud de aici refuzul ulterior al unei femei datorita preferintelor sexuale excentrice ale barbatului. Iata ca acest caz se diferentiaza ebirn fata de cel al barbatului abuzator, in cautare de relatie de prietenie cu beneficii cu colegele sau prietenele, dar nu o relatie clasica de cuplu cu ele. Unii barbati inca nu inteleg aceasta strategie parsiva a acestor femei si chiar vor sa ramana in relatie amoroasa cu ele, desi sunt dati in judecata. Desigur, ele nu sunt interesate de asa ceva, ci de profitul maxim sau de razbunare. De aceea ele cer despagubiri in urma acestei actiuni in instanta.

Lucrurile trebuie aici judecate foarte atent! In cazul prostituatelor mascate trebuie vazut daca femeia care face acuzatii de viol isi castiga meritat statutul social, respectiv in urma apartenebtei unei familii instarite sau a unui job suficient de bine platit. Nu se poate ca o femeie care are cativa ani de experienta in diferite joburi, si eventual cu referinte proaste de la colegi, sa traiasca un nivel viata aflat peste media salariatilor comunitatii, ca somera. E un indiciu ca ea practica prostitutia mascata. Iar o acuzatie de viol venita de la o astfel de femeie ar trebui mai curand sa ii aduca ei insasi cercetari judiciare fata de modul in care a acumulat averea.

Pe langa abuzul necomunicarii profesiei, in interiorul institutiilor exista riscul sa se consolideze un nou tip de coruptie prin prostitutia mascata. Ea este reversul hartuirii sexuale intrainstitutionala despre care am analizat aici  . Asa ceva este la fel de periculoasa ca ea pentru ca o implica indirect; ea ii da idei unui potential barbat abuzator sa o aplice in relatiile de munca. Daca in cazul descris in linkul acesta barbatul hartuieste femeia prin diferite piedici la locul de munca spre a-i impiedica avansarea, in cazul prostitutiei mascate, ea poate sa il seduca initial pentru a avea raporturi sexuale si apoi sa il santajeze sa-i faciliteze accederea intr-o pozitie nemeritata sau a unei recompense oarecare, sub acuzatia de viol in urma „regretului de dimineata” transformat in regret de luna viitoare.

Ei bine asa s-a intamplat cu unele dintre acuzatoarele #metoo care au ajuns sa acuze de viol in urma regretului de anul trecut sau din secolul trecut… Ele au incercat sa isi foloseasca talentele auxiliare ale seductiei pentru a primi un rol sau altul, si au fost pana la urma refuzate. Dupa ce au vazut ca n-au primit plata cuvenita, au schimbat retorica in cea a violului dupa regretul din secolul trecut. Desigur, producatorii si regizorii de la Hollywood sunt niste fiare in a le da indicii false, si a le face sa creada ca „s-ar putea”, dupa cum am mentionat deja in acel link. Insa daca si tu ca actrita intri in acest joc periculos al pokerului din viata reala, descris in manipularile isteroide de mai sus, risti sa pierzi. Ceea ce s-a intamplat cu ele.

In urmatorul articol voi analiza si cea de-a 3-a categorie de abuzatori nonviolenti de cuplu, respectiv persoanele cu comportament seducator de tip isteroid

Gabriel Baldovin

2.5. The evolution of methods of persuading servants to execute orders

2.5. The evolution of methods of persuading servants to execute orders

sociologie Baldovin   02:14

2. The references to slavery evolution from antiquity to the present 

 

2.5. The evolution of methods of persuading servants to execute orders

This entry continues the precedent one

Pentru varianta in limba romana clic aici

Whether classical or modern, painted in the false free trading relationship exchange the slavery consists in persuading "others" to execute orders by negatively influencing their living environment. These orders are meant to extend the beneficiaries' freedoms, but in the same time they restrict those of the order takers. That is why, as we know, people have a certain opposition power towards the orders coming from the others. Between the two sides there is an unconscious negotiation of imposing and accepting these orders. The negative influence of the close environment of these people implies such a restriction of their freedom that choosing the way of executing orders is, or appears to be, an increasing of personal freedoms rather than their refusal. On the contrary, the refusal to accept their executions leads to a restriction of some rights. The refusal to execute the orders could bring reprisals such as beating or death in the classical era or exile in the feudal one. The industrial and digital era has developed a very complex system of persuading subjects to execute orders by the deception of enhancing the personal freedoms in exchange for that. I will further analyze each of these methods of slavery.

2. 5. 1. The persuasion methods for obedience in the classical and feudal era

In the first slavery stage, which is the classical slavery, this belief was made exclusively through the threat of death or beating. But the consequences of this first slavery stage in the slave's mind are the ideological fatalism, the suicide, and the tendency to revolt, as pointed in detail here   . The explanation for this is the classical slavery inflexibility. The classic master did not have enough psychological knowledge to differentiate people. The theory of the four temperaments (choleric, blood, phlegmatic, melancholic), besides being rudimentary, was known only to a scientific elite. All the slaves were treated the same, without taking into account the psychical particularities of each. The classic master main interest was to have a minimum number of slaves for a maximum number of jobs, made for as short a time as possible, and at a longer pace. Their rest period had to be as small as possible. In return for maximum profit, the classic master could strengthen these pressures. This is still practiced today, of course, but the new masters have learned when to stop and anticipate the possible negative reactions of the subject. In the classical slavery there were no such instruments of measurement and control as those of today.

Of course, under these conditions, sooner or later the slaves’ mental balance would eventually break. Even one particular individual can go through periods of emotional fragility and refuse to do things that used to do before, at one time. This kind of slave responded with the tendencies to escape, to revolt or to commit suicide. The slave used to commit suicide when slavery life was perceived as a much greater penalty than the death itself. The suicide was for that person a release from this state of slavery. That is why so many have used this way of escaping from the slavery chains in the past, and still use it today, even when the slavery has radically changed. However, all these three slavery major socio-cultural consequences are counterproductive to the particular community / state economy, or the world wide economy. The suicides have not been a benefit to the system in the past and still are not even today, when overcrowding is an increasingly visible problem.

The slaves’ riots and suicides were main issue that led to the shattering of the Roman Empire and the ancient Greek cities that practiced classical slavery. In the Roman period, the catacomb Christians wanted to be killed rather than accepting the gross slavery. This was a kind of passive suicide of the stubbornness not to give up the faith. They have given much trouble to the time seniors, who eventually had to change the strategy. The armed force with its brutal threats, through which those civilizations were created, became incapable to counteract these attitudes. So things had to change in terms of the masters' way of seeing the slave. The evolution of civilization from antiquity to today is not a way of humanity to moral perfection, as some ideologues have said. It is simply a continuous optimization of the balance between servant suicide committing or riots (which eventually ends with their death too) and the maximum profitability that can be extracted from their predisposition to obey orders.

This was the perfect and necessary time for the church to appear. It was adopted in the state as a special auxiliary tool to persuade the servants to execute orders, besides the usual classical threats and repressions. The Christianity was that ideological pillar that made the "earthly" slavery to be humble accepted in exchange for posthumous happiness. The threat and repression force has not disappeared. But from then until now it has progressively stepped backwards, making room for religious way of conviction. The Christianity and every modern Western religions have given the servants the specific promise that once there will come a heaven after the earthly obedience life. The belief in heaven was the belief that, at some point, after such suffering, the servant would finally be able to live normally. The classic slave was given the right to be considered a person and to be taken accountable in history and in the universe. Jesus said that "the last shall be first ". Such an affirmation was no longer to be proved. It was the condition of mental survival. It was the salvation of those who ruined their mental state in a life full of frustrations and threats. In order to continue, the slave's psychic needed this fantasy to escape and isolate itself out of this social damnation.

Here is how, by creating the reality of this fantasy of survival, the church has facilitated a different exchange of information with the slaves than that of the threats used by the army. The Christianity had the power to slow down these slave reactions that were unconceivable by the military system. Unlike the army, which did not recognize the value of the slave's life, the Christian doctrine claimed the inestimable human life in general. But like a real gesture of modern PR, such an idea has been very well used for the contrary purpose in the post-Constantinian state. It has sustained a twice terrifying threat to the suicide committing, namely divine punishment. The institutional Christianity clearly says that the suicide committing is an eternal sin and that the person who kills oneself will end up in the fires of "hell". Here, beyond the death penalty (that the classical slave was threatened for refusing to execute orders), the church introduced ideological torture as an extra pressure. This is the turning point in the history of humanity in which psychical manipulation took the place of physical torture. The effectiveness of this measure is immense. Even today, in the big daily depressions ocean, many suicidal people do not kill themselves precisely because they are afraid of an eternal damnation in the bottom of hell. And when the church reached a maximum power in the Middle Ages, the torture was even put into practice against the criminals and dissidents, as Michel Foucault described in his memorable book “Discipline and Punish".

The church was established in the post-Constantine state as a mediation institution. There was an unwritten pact between masters and slaves. The slaves have asked, "We will serve you, but we no longer want to be thrown away into nothingness, but treated as your equals." The masters replied: "Serve us and we will recognize your human value!" We observe here that ambivalence specific to the slave's Compulsion to Repeat towards its status, which I have detailed here . On the one hand, the post-Constantine servant wants to free oneself completely from slavery through the new faith, but proclaims as well remaining in it, on the other hand.

This ambivalence to classical slavery can be seen from the Jesus’s lectures. On the one hand, Jesus denied it deeply by the famous statement that "It is easier for a camel to pass through the eye of a needle than for a rich man to enter the kingdom of God." So the rich man with his power to order the servants, whether a classical master or a fake free exchange relationship master, seemed to Jesus as an unforgivable sinner. But, at the same time, Jesus himself facilitated the slave mentality with the resignation towards this situation and its acceptance as intangible; "Give the Caesar what is Caesar's, and God's, that of God,", he once said.

Exactly this last side was speculated by late state organizers to preserve their power over the servants. The critical side was tolerated for the moment. After all, it has faded out over the centuries as a result of the clerical empowering, which reached the same position as those who have established or profited from the classical slavery. Subsequently, the Protestantism will reject this position and return to the old Greek-Roman theory that God loves the rich and fortunate.

The classical slavery was only sporadically practiced in Europe after Constantine’s revolution. The main servants were the paying tributes "free peasants". The special orders execution was paid by the new lord, apparently as a free trade. Most of the medieval servants could always leave the feudal property if wanted to. Of course, this "freedom" was not exactly the slavery eradication, but a change of it. As we have seen in the linked above entry, the slavery has continued until today, in a modified shape. The slaves were released, according to the catacombs Christian’s ideals, but the ghost of slavery followed them further on: the land they scattered became the lord’s propriety. He claimed for himself the right to master huge portions of land. Those who lived on it had to pay for their "toleration" on his property.

This was and still is an abuse. Such a gigantic property can only be sustained by a slavish mentality. As I pointed in the series of articles started here   , the profiteers personal liberties extending that leads to the order taker restricting freedoms is the principle of the classical slavery modified continuing further on. The master’s propriety’s extending over the medieval "free peasant" was an abuse quite similar to the threat to the life or body integrity practiced on the classical slave. Excluding an individual from the right to practice agriculture and, in other words, to live, is the distinctive sign of the human life undervaluation, treating the person as a substitutable object, which is specific slavery attitude.

But the difference between the tributes feudalism system and the classical slavery one is nevertheless minor, dependent on the lack of fertile land or overcrowding. That's why the tributes feudalism could not be established in areas where the lord could not control the entire fertile lands. That's what happened in the Americas. The space there was not quite populated so that it was not controlled and monitored by a lord. The "free peasants" could have gone on lands that did not belong to anyone and the paying tributes feudalism could not possibly work. That's why the classical slavery was used in the Americas until the Civil War marked the northern industrial mentality expansion in the south.

By strengthening the church, the post-Constantine state basically spread the Christian message of Caesar's "ceding of goods" in the exchange for eternal happiness. Subsequently, the papacy made huge business on the sins forgiving basis (indulgence), effectively selling the "holiness" on which it had ruled the monopoly. The money or property tax policy has replaced the old practices of threatening and putting it into practice to make the classical slave be more productive. The classic master wanted a smaller number of servants and put as much pressure as possible on their shoulders for maximum profit. The middle age lord, on the contrary, wanted a greater number of peasants on its land, so to collect a percentage of goods they produced as taxes. If the peasants were numerous, then the goods collected as taxes were also more, without additional pressure. Unlike the Greek-Roman master, the feudal lord learned the art of governing the owned lands. The careful monitoring of production led to the flexibility of determining the tributes amount, depending on seasonal productivity. The classical slaves were rarely used in the middle age state, and when it happened they were used more as domestic servants. That's why the middle age revolts were far less meaningless than ancient ones. Here is how such an experience has been noticed since those times and perfected further on to this day.

The tax principle promoted by the post-Constantine era gave the servant the right to a certain property on the land of the lord, with a certain more liberties. The servant gained the liberty to work in its own rhythm, without the direct and violent pressures specific to the classical slavery. The senior used the motivation for the order taker to serve instead of the classical slavery threats. I didn’t matter much how big would have been the tax paid for the lord, because there would eventually remain something to the "free peasant" after the collection. The motivation to be productive came precisely from its inner belief sustained by the experience that overproduction will eventually turn into a more comfortable life and a richer diet in the near future.

The post-Constantine state has thus learned to make a selection of slaves, unlike the Greek-Roman state. The most productive ones have become the wealthiest, having the potential to accumulate some fortune. The least profitable were left "in the Lord's mercy" to produce as much as possible, rather than not produce at all, by being killed. The very depressed ones were allowed to recapture in prayer, rather than killed by the lord, which means wasting its own fortune. The church was that piece by which the depressed ones not only that were not wasted in rebellion massacring or suicide but were even used to convince others to execute orders. This principle is the key to understanding the evolution of slavery from antiquity to the present. The ideological ornament of this new persuasion strategy was the morality itself, as I will show in the next article .

Gabriel Baldovin

2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

sociologie Baldovin   02:33

2. Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent 

 

2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

Sclavia, fie ea clasica, fie moderna mascata in aparent liber schimb munca-salariu consta in convingerea „supusilor” sa execute ordine, prin influentarea negativa a mediului lor de viata. Aceste ordine sunt menite sa extinda libertatile beneficiarilor, dar in acelasi timp le restrang pe cele ale prestatorilor lor. De aceea, dupa cum stim, oamenii au o anumita putere de impotrivire fata de ordinele celorlalti. Intre cele doua parti urmeaza astfel o negociere inconstienta de impunere si acceptare a acestor ordine. Influentarea negativa a mediului proxim al acestor oameni implica o asemenea restrangere a libertatii lor incat calea executari ordinelor este sau pare a fi o sporire a libertatilor personale. Dimpotriva, refuzul acceptarii executari lor conduce la o restrangere a unor drepturi. Refuzul executarii ordinelor putea aduce represalii precum bataia sau moartea in era clasica sau exilarea in cea feudala. Era industriala si digitala a dezvoltat un sistem foarte complex de convingere a supusilor sa execute ordinele prin aparenta de sporire a libertatilor personale pentru cei care le accepta. In continuare voi analiza detaliat fiecare din aceste metode de functionare a sclaviei.

2. 5. 1. Metodele de convingere de supunere in era clasica si feudala

In prima etapa a sclaviei, respectiv sclavia clasica, convingerea asta se facea exclusiv prin amenintarea cu moartea sau bataia. Insa consecintele acestei prime etape a sclaviei in psihicul sclavului sunt fatalismul, sinuciderea si tendinta spre revolta, dupa cum am aratat aici  . Explicatia pentru acest fapt consta in inflexibilitatea sclaviei clasice. Stapanul clasic nu avea suficiente cunostinte psihologice pentru a diferentia oamenii. Teoria celor 4 temperamente (coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic), chiar asa rudimentara, nu era cunoscuta decat unei elite stiintifice. Toti sclavii erau tratati la fel, fara sa se tina cont de particularitatile psihice ale fiecaruia. Interesul stapanului clasic era sa aiba un numar minim de sclavi pentru un numar maxim de munci, facute pe o durata de timp cat mai scurta, si intr-un ritm cat mai lung. Perioada lor de odihna trebuia sa fie cat mai mica. In schimbul profitului maxim, stapanul clasic putea intari aceste presiuni. Asa ceva se practica si astazi, desigur, insa noii stapani au invatat cand sa se opreasca si sa anticipeze eventualele reactii negative ale supusului. Dar in sclavia clasica nu existau astfel de instrumente de masura si control precum cele de astazi.

Desigur, in aceste conditii, mai devreme sau mai tarziu echilibrul psihic al sclavilor se va fi rupt. Chiar si individul poate trece prin perioade de fragilitate emotionala si sa nu accepte sa faca lucruri pe care la un moment dat le facea. Reactiile unui astfel de sclav sunt evadarea, revolta sau sinuciderea. El recurgea la sinucidere atunci cand viata de sclav ajunge sa i se para o pedeapsa mult mai mare decat insasi moartea. Sinuciderea era pentru el o eliberare din aceasta stare de sclavie. De aceea multi au recurs la acest mod de evadare din lanturile sclaviei in trecut si foarte multi recurg la asa ceva si astazi, in conditiile modificarii sale radicale. Oricum, toate aceste 3 mari consecinte socio-culturale ale sclaviei sunt contraproductive economiei particulare a comunitatii/ statului sau a lumii in general. Sinuciderea nu a fost si inca nu e un lucru benefic pentru sistem nici macar astazi, cand suprapopularea este o problema din ce in ce mai vizibila.

Revoltele si sinuciderile sclavilor au fost fenomene care au dus la zguduirea imperiului roman si a cetatilor grecesti care practicau sclavia clasica. In perioada romana crestinii catacombelor se lasau ucisi mai degraba decat sa accepte sclavia bruta. Asa ceva era tot un fel de sinucidere, respectiv una a pasivitatii sau a incapatanarii de a renunta la credinta lor. Ei au dat mult de gandit seniorilor timpului, care in cele din urma au trebui sa schimbe strategia. Forta armata cu amenintarile ei brute, prin care s-au creat acele civilizatii, s-a trezit in imposibilitatea de a contracara aceste atitudini. Asa ca lucrurile au trebuit sa se schimbe in ceea ce priveste modul stapanilor de a vedea sclavul. Evolutia civilizatiei din antichitate pana astazi nu este un drum al umanitatii spre o perfectibilitate morala, asa cum s-a afirmat de catre anumiti ideologi. Ea este pur si simplu o optimizare continua a balantei intre sinuciderile sau revoltele servitorilor (care in cele din urma se soldeaza tot cu moartea lor) si profitabilitatea maxima ce se poate scoate din predispozitia lor spre servire.

Acesta a fost momentul oportun dar si necesar in care a aparut biserica. Ea a fost adoptata in stat ca un instrument special auxiliar de convingere a supusilor sa execute ordine, pe langa cele clasice obisnuite, de amenintare si reprimare. Crestinismul a fost acel pilon ideologic prin care sclavia „pamanteasca” a fost acceptata umil in schimbul fericirii postume. Forta de amenintare si represiune s-a pastrat. Insa incepand de atunci pana in zilele noastre ea a facut in mod progresiv pasi in spate, facand loc convingerii religioase. Crestinismul si religiile occidentale moderne le-a conferit supusilor promisiunea specifica ca va veni candva un rai, dupa viata pamanteasca de servitor. Credinta in rai a fost credinta ca la un moment dat, dupa atatea suferinte, in sfarsit vor putea si ei sa traiasca normal. Sclavului clasic i s-a dat dreptul de a fi considerat om si de a conta in istorie si in univers. Isus spunea ca „cei din urma vor fi cei dintai”. O astfel de afirmatie nu mai trebuia dovedita. Ea era conditia supravietuirii psihice. Ea era salvarea celor care si-au ruinat psihicul intr-o viata plina de frustrari si amenintari. Pentru a putea continua, psihicul sclavului are nevoie de aceasta fantasma in care sa se refugieze si sa se izoleze de conditia sa de damnat social.

Iata cum, prin crearea realitatii acestei fantasme de supravietuire, biserica a facilitat astfel un altfel de schimb la nivel informational cu sclavii decat cel al amenintarilor folosite de armata. Crestinismul a avut acea putere prin care s-au temperat aceste reactii neintelese de catre sistemul militar. Spre deosebire de armata, care nu recunostea valoarea vietii sclavului, doctrina crestina a sustinut inestimabilul vietii umane in general. Dar, asemenea unui adevarat gest de PR modern, o astfel de idee a fost foarte abil folosita exact in scop contrar in statul postconstantinean. Ea a sustinut o amenintare de doua ori mai terifianta pentru sinucigas, respectiv pedeapsa divina. Crestinismul institutional spune clar ca sinuciderea e un pacat etern si ca sinucigasul nu va scapa niciodata de flacarile „iadului”. Iata ca, dincolo de pedeapsa mortii (cu care sclavul clasic era amenintat pentru refuzul de a executa ordine), biserica a introdus tortura ideologica cu rol de presiune in plus. Acesta este momentul de turnura in istoria umanitatii in care manipularea psihica a luat locul torturii fizice. Eficienta acestei masuri este imensa. Chiar si astazi, in oceanul de depresii cotidiene, multi potentiali sinucigasi nu pun in act tendinta spre suicid tocmai pentru ca le e frica de o damnare vesnica in fundul iadului. Iar atunci cand biserica a avut putere maxima, in Evul Mediu, tortura chiar a fost pusa in practica fata de criminali si dizidenti, dupa cum a descris-o memorabil Michel Foucault in cartea sa „Pedepsind si supraveghind”.

Biserica a fost instaurata in statul post-constantinian ca o institutie de mediere. Intre stapani si sclavi s-a stabilit un pact nescris. Sclavii au cerut: „Va vom servi, insa nu mai vrem sa fim demni de aruncat in neant, ci tratati ca egalii vostri”. Stapanii au replicat: „Serviti-ne si va vom recunoaste valoarea umana!” . Observam aici acea ambivalenta specifica compulsiei la repetitie a sclavului fata de statutul sau pe care am detaliat-o aici. Pe de-o parte supusul post-constantinian vrea sa se elibereze total de sclavie prin noua credinta, dar isi proclama ramanerea in ea, pe de alta parte.

Aceasta ambivalenta fata de sclavia clasica se poate observa inca din prelegerile tinute de Isus. Pe de-o parte Isus a dezavuat-o profund prin celebra afirmatie cum ca „mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu”. Iata ca bogatul cu puterea lui de a ordona supusilor, fie el stapan clasic, fie unul de aparent liber schimb, i se parea lui Isus drept un pacatos de neiertat. Dar, in acelasi timp, tot Isus a facilitat mentalitatea sclavagista cu resemnarea in fata acestei situatii si acceptarea ei ca intangibila; „Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”, spunea altadata.

Exact aceasta ultima latura a fost speculata de catre organizatorii statali pentru a-si pastra puterea asupra supusilor. Latura critica a fost tolerata pe moment. Pana la urma ea s-a disipat de-a lungul secolelor ca urmare a puterii pe care corpul clerical a primit-o, ajungand pe aceeasi pozitie precum cei care au instaurat sclavia sau profitat de pe urma ei. Ulterior protestantismul va respinge aceasta pozitie si va reveni la vechea teorie greco-romana conform careia Dumnezeu ii iubeste mai mult pe cei bogati si norocosi.

In era post-constantineana sclavia clasica s-a practicat doar sporadic in Europa. Grosul servitorilor era dat de „taranii liberi” care plateau biruri. Executarea de ordine speciale era platita de feudal, conform unui aparent drept liber schimb. Cei mai multi dintre servitorii medievali puteau oricand sa plece de pe mosia feudalului. Desigur, aceasta „libertate” nu a fost chiar o eradicare a sclaviei, ci doar o modificare a ei. Dupa cum am aratat in articolul deja linkat mai sus, sclavia a continuat pana in zilele de astazi, in forma modificata. Sclavii au fost eliberati, conform idealurilor crestinilor catacombelor, dar fantoma sclaviei i-au urmarit in continuare: pamantul in care ei s-au risipit a devenit mosia feudalului. Acesta si-a arogat dreptul de a stapani portiuni uriase de teren. Cei care traiau pe el trebuiau s-i plateasca bir in schimbul „tolerarii” lor pe proprietatea sa.

Acest fapt a fost si inca este un abuz. O astfel de proprietate uriasa nu poate fi sustinuta decat de o mentalitate inca sclavagista. Dupa cum am aratat, in seria de articole inceputa aici  , extinderea libertatilor personale ale profitorilor, care conduce la restrangerea libertatilor executantilor de ordine este principiul continuarii modificate a sclaviei clasice. Extinderea proprietatii feudalului asupra „taranului liber” medieval era un abuz destul de asemanator cu acela al amenintarii vietii sau integritatii corporale practicat asupra sclavului clasic. Excluderea unui individ de la dreptul de a practica agricultura si, altfel spus, de a trai, este semnul distinctiv al nepretuirii vietii umane, a tratarii individului ca obiect ce poate fi inlocuit, specific sclaviei.

Dar diferenţa intre sistemul birurilor feudale si cel al sclaviei clasice este totusşi una minora, dependenta de lipsa de terenuri fertile sau de suprapopulare. De aceea feudalismul birurilor nu s-a putut institui in zone unde feudalul nu putea controla intregul spatiu fertil. Asa ceva s-a intamplat in Americi. Spatiul de acolo nu era destul de populat in asa fel incat sa fie controlat si monitorizat de un stapan. Eventualii „tarani liberi” ar fi putut pleca pe pamanturi ce nu apartineau nimanui, si feudalismul birurilor sa nu functioneze. De aceea s-a folosit in Americi sclavia clasica pana cand Razboiul civil a marcat extinderea si in sud a mentalitatii industriale din nord.

Prin intarirea bisericii, statul post-constantinean practic raspandea mesajul crestin al „cedarii de bunuri Cezarului” in schimbul fericirii eterne. Ulterior papalitatea a facut afaceri uriase pe baza retoricii pacat-iertare (indulgenta), vanzand efectiv „sfintenia” pentru care isi arogase monopolul. Politica impozitelor de bani sau bunuri a inlocuit vechile practici de amenintare si punere in practica a amenintarii pentru a determina sclavul sa fie mai productiv. Stapanul clasic voia un numar cat mai mic de servitori pe umerii carora sa se puna presiuni cat mai mari, pentru un profit maxim. Feudalul, dimpotriva, isi dorea un numar cat mai mare de supusi pe pamanturile sale de pe urma carora el colecta un procent din bunurile produse sub forma de impozit. Daca supusii erau mai multi, atunci bunurile colectate ca impozite erau si ele mai multe, fara presiuni suplimentare. Spre deosebire de stapanul greco-roman, feudalul a invatat arta guvernarii tinuturilor pe care le stapanea. Atenta monitorizare a productiei conducea la flexibilitatea stabilirii cuantumului acestor biruri in functie de productivitatea sezoniera. Sclavii clasici erau mult mai rar folositi in statul feudal, si atunci mai mult ca servitori menajeri. De aceea revoltele medievale au fost mult mai neinsemnate fata de cele antice. Iata ca o astfel de experienta a fost observata inca de atunci si dusa mai departe progresiv pana in zilele noastre.

Principiul impozitelor promovat de era post-constantineana ii dadea supusului dreptul la o anumita proprietate pe pamanturile feudalului, dar si o anumita libertate. El avea libertatea de a munci in ritmul lui, fara presiunile directe si violente practicate de sclavia clasica. Locul amenintarilor sclaviei clasice a fost luat de motivatia executantului feudal de ordine de a servi pe senior. Oricat de mare ar fi fost birul catre feudal, in cele din urma ii va fi ramas totusi ceva si „taranului liber”, dupa colectare. Motivatia de a fi productiv venea tocmai din credinta sa interioara sustinuta de experienta faptului ca supraproductia se va regasi intr-o viata mai comoda si o alimentatie mai bogata in viitorul apropiat.

Statul post-constantinian a învăţat astfel să facă o selecţie a sclavilor, spre deosebire de statul greco-roman. Cei mai profitabili au ajuns cei mai înstăriţi, putând să acumuleze o oarecare avere. Cei mai puţini profitabili au fost lăsaţi „în plata domnului” să producă atât cât pot, mai curând decât să nu producă nimic, ucişi. Cei foarte deprimaţi au fost lăsaţi să se reculeagă în rugăciune, mai curând decât să fie ucişi, ceea ce însemna irosirea propriei averi. Biserica a fost acea piesă prin care cei deprimaţi nu doar că nu erau risipiţi în revoltă sau sinucidere, dar chiar erau folosiţi în scopul convingerii celorlalţi să execute ordinele. Acest principiu este cheia înţelegerii evoluţiei sclaviei din antichitate până în prezent. Ornamentul ideologic al acestei noi strategii de convingere a fost însăşi morala, după cum voi arăta în următorul articol .

Gabriel Baldovin