2.5.4.7.2.2. (continuare) Tehnica de dezinformare prin camuflare în documente 1

2.5.4.7.2.2. (continuare) Tehnica de dezinformare prin camuflare în documente 1

sociologie Baldovin   03:01

Manifestul societăţii automatiste  

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

2.5.4.7.2.2. (continuare) Tehnica de dezinformare prin camuflare în documente 1

Tehnica de dezinformare prin camuflare în documente se deosebeşte de cea de camuflare în realitatea obicectuală în primul rând pentru că se referă la surse, de cele mai multe ori în formă de text sau discursul vorbit. Dezinformarea în probatoriul audio-video se cheamă manipulare sau fals în documente, la fel ca în cazul textului. Dar această tehnică nu se aplică doar la sursele de documentaţie ci şi la procesul de argumentare într-o dezbatere sau, mai bine zis, de bruiere a argumentării adversarului. De fapt, toate tehnicile de dezinformare în documente se referă şi la bruierea adversarului în dezbateri. Reamintesc cititorului faptul că folosesc o variantă extinsă a termenului de „document”, în care intră absolut tot ce simulează o realitate trecută sau posibilă sau o ideologie, inclusiv vorbită, trecătoare, nu doar documentul clasic, permanent.

O altă diferenţă faţă de forma din realitate a acestei tehnici este aceea că nu vizează în mod exclusiv aducerea în prim-plan a unui eveniment şi mai dramatic, menit să-l mascheze pe cel dorit spre a fi scos din atenţia opiniei publice, ci orice fel de bruiaj care conduce la întreruperea discursului ce se doreşte ascuns. Cazul de mai sus (în articolul precedent), cu obedienţii faţă de măsurile aberante ale autorităţilor în cazul pandemiei de COVID-19, care reproşau adversarilor dizidenţi ai dezbaterilor că ar susţine naraţiunile despre presupusa nocivitate a tehnologiei 5 G şi presupusul plan de exterminare al lui Bill Gates , este unul tipic de camuflare a argumentelor raţionale ale dizidenţilor. Până la urmă acestea s-au impus în faţa majorităţii şi măsurile aberante au fost abandonate de autorităţi. Aducerea acestor „teorii ale conspiraţiei” în dinamica argumentării a avut rol de bruiaj al retoricii dizidente, bazată pe informaţiile venite din somităţi mondiale în domeniul virusologiei şi microbiologiei precum Luc Montagnier şi Didier Raoult . Am arătat mai sus că aceste „teorii ale conspiraţiei” au fost create deliberat de spionajul civil tocmai pentru a provoca acest bruiaj şi confuzie în rândul opiniei publice.

Însă aceste exemple de camuflare în documente cu ajutorul unei alte tehnici (în cazul de faţă, contracararea de denigrare) sînt rare, deşi foarte eficiente. Majoritatea cazurilor de aplicare a lor concretă în forma camuflării simple se face prin surse precum textul scris, reportaje sau documentare video. Tehnica de camuflare în documente se manifestă în special în dezbateri, mai puţin în sursele tipice. Totuşi există şi aici câteva variante ale acestei tehnici care se aplică şi în documentele permanente, pe care le voi descrie la finalul acestei expuneri. Împreună, ele sînt următoarele:

Variante de camuflare în documente folosite cu preponderenţă în dezbateri:

- Bruiajul;
- Banalizarea;
- Agnosticismul empirist;
- Relativizarea;
- Camuflarea prin sofisme (bruiajul logic);
- Trivializarea (băşcălia, trolling-ul).

Variante de camuflare în documente folosite atât în dezbateri cât şi în documente permanente:

- Dezinformare prin jargon lingvistic;
- Falsa dezbatere;
- Ambiguizarea (interpretarea/redarea deformată a unui subiect sau a unei ideologii);
- Haosul informaţional. Hiperinflaţia informaţională;
- Publicitatea (advertising);
- Divertismentul în exces.

Mai departe voi expune pe cele folosite în special pentru vorbirea liberă.

Bruiajul

Este o variantă de camuflare a mesajului unui emiţător oponent spre a-l face perceptibil unui potenţial public. Cel mai comun tip de bruiaj în dezbaterile publice este întreruperea adversarului sau chiar vorbirea în paralel cu el pe temă diferită decât cea adusă în prim-plan, sau pe cea deja comunicată. Nu se înscrie în varianta de bruiaj (a tehnicii de dezinformare prin camuflare) întreruperea adversarului într-o dezbatere pentru corectarea unor date prezentate eronat sau pentru susţinerea unui punct de vedere diferit pe teme aporetice sau demagogiste : de exemplu, un discurs care susţine superioritatea politicilor liberale în faţa celor de stânga (sau invers) nu se bazează pe unanimitate; prin urmare e firesc să fie întrerupt de un reprezentant al ideologiei rivale. În acelaşi fel, un discurs vorbit care apreciază unilateral o măsură politică luată în trecut ce e apreciată controversat de majoritatea cetăţenilor, poate fi întrerupt pentru menţionarea şi a celeilalte variante. Rămâne în sarcina emiţătorului să se ferească în a intra în teme care nu au unanimitate sau nu sînt susţinute de majoritate, altfel riscul întreruperii sale de către un adept al celeilalte ideologii este iminent.

De asemenea, poate fi întrerupt un vorbitor care îşi prelungeşte prea mult discursul, peste 10 minute, cu detalii stufoase, ce riscă să piardă atenţia spectatorilor. Stă în sarcina emiţătorului să sintetizeze în aşa fel informaţiile încât să reducă o temă la sub 10 minute de vorbit, de preferabil 5 minute.

Însă intră în tehnica de camuflare prin bruiaj întreruperea adversarului după 2-3 minute pe motiv că monopolizează discuţia, aşa cum se tot face în emisiunile demagogiste faţă de adversari incomozi, pentru care nu există contra-argumente. Se poate înscrie în aceeaşi tehnică şi diluarea mesajului prin aducerea de detalii nesemnificative în completarea discursului unui vorbitor, alături de cea a haosului informaţional, despre care voi detalia în cealaltă grupă ale acestor variante. Aşa ceva duce la confuzarea şi obosirea publicului receptor.

Banalizarea

Este o tehnică de dezinformare care diminuează gravitatea unui eveniment sau a unei fapte pe baza faptului că în istorie mereu s-au întâmplat orori, şi că acestea sînt inevitabile speciei umane. Dezinformarea constă în faptul că la şcoală copilului i se sugerează timp de o lungă perioadă de timp că lumea este echitabilă, iar un candidat la posturile de conducere are aspect de om onest. Desigur, judecarea revoltei populare ca răspuns la astfel de tragedii nu se mai face de adepţii castei marilor industriaşi şi bancheri după principiul existenţei şi în trecut a numeroase răscoale, ci prin ce a faptului că astfel s-a trecut la acte de barbarism, ceea ce înseamnă un dublu standard în evaluarea unor situaţii. Aducerea de exemple mai tragice întâmplate în urmă cu mai multe decade sau cu secole nu are sens în logica argumentării, deoarece nouă ni se spune constant că acele momente sînt istorie şi trăim în altă eră. Însă o astfel de retorică are sens în dinamica dezinformării, diminuând caracterul tragic al evenimentului şi aducând cu sine un soi de fatalism politic. Ne putem imagina că după o anumită perioadă vine un nou demagog ce promite o falsă revoluţie populaţiei spre a o reentuziasma şi a o face mai profitabilă în angrenajul economic general.

Promovarea ştirilor cu evenimente negative, şi chiar tragice, are şi rol de a menţine populaţia într-o expectativă firească a terorii, şi de resemnare în faţa faptului că ar putea deveni victime, opusul mentalităţii „nu mi se poate întâmpla tocmai mie. Manufacturarea unor catastrofe umanitare de către spionajul civil se face în primul rând pentru creşterea profitului marilor industriaşi şi bancheri . Apoi aşa ceva se face pentru camuflarea punerii în act a pulsiunilor morbide ale unor sadici ucigaşi . Dar ele sînt create şi pentru a banaliza teroarea în percepţia publică, ce apoi poate fi folosită ulterior cu rol de dezinformare pentru a stimula resemnarea victimelor sau urmaşilor acestora în faţa atot-puterniciei marilor industriaşi şi bancheri.

Banalizarea trebuie diferită de clemenţă, care presupune acceptarea gravităţii evenimentului, însă dintr-un motiv sau altul consecinţele politice sau juridice ale sale sînt suspendate.

Agnosticismul empirist

Expresia populară „a te prosti în faţă” este tipicul acestei variante. Cea mai cunoscută tentativă a folosirii ei este ea a partenerului infidel care răspunde cu formula „Nu e ceea ce crezi” atunci când este prins asupra faptului. Uneori analizatorii noştri senzoriali ne pot da iluzii asupra realităţii în condiţii extreme. Mutarea rapidă a mâinii dintr-un recipient cu apă fierbinte într-unul cu apă poate duce la senzaţii opuse cu cele normale. De asemenea, unele iluzii vizuale apar pe fondul oboselii sau insuficientei treziri de dimineaţă, dar şi a lipsei de lumină adecvată. Iluzii apar constant în cazul unor tulburări psihice medii şi severe precum cea schizotipală, borderilne, tulburarea de iluzie (paranoia) sau psihoze precum schizofrenia sau depresia majoră. Însă a susţine implicit că o persoană ce şi-a descoperit partenerul înşelând trece printr-o astfel de stare provizorie, nediagnosticată de vreun psihiatru, este o tentativă de dezinformare prin varianta agnosticismului empirist.

Cu toate acestea, existenţa unui astfel de diagnostic pus de un psihiatru, sau chiar de către un profan prin aplicarea corectă a criteriilor DSM, ridică posibilitatea ca un astfel de om să fi fost victimă a iluziei provocată de propria condiţie psihopatologică. De exemplu varianta de gelozie a paranoiei are impresia că şi-a văzut partenerul/partenera înşelând, aducând ca argumente motive neconcludente, precum faldurile cearceafului sau modul în care şi-a lăsat lucrurile personale în locuinţă. Dar nu aceste cazuri am în vedere cu acel exemplu, ci cel în care partenerul/ partenera infidel/ infidelă este surprins/ surprinsă asupra actului amoros sau în drum spre un loc unde aşa ceva se poate întâmpla, precum o cameră de hotel sau locuinţa celeilalte persoane. În acest caz probabilitatea înşelării este foarte mare.

Desigur, acest caz este unul eşuat. Cea mai mare parte dintre cei ce au asemenea surpriză nu cad în plasa dezinformării şi nu cred varianta pierderii subite a capacităţii senzoriale de a recepta corect realitatea. Partenerul infidel încearcă şi el să încropească ceva, în speranţa că îşi va păstra totuşi relaţia mai veche, sau din pură complezenţă. Însă această tehnică poate fi folosită spre a bruia interlocutorul şi spre a-l atrage în discuţii de filosofie analitică, logică şi gnoseologie la care majoritatea cetăţenilor simpli nu se pricep. Acesta este un mod de a abate firul discuţiei spre alte zone, în care excelează varianta de trolling, după cum vom vedea mai jos.

Agnosticismul empirist este o variantă a tehnicii de dezinformare prin camuflare în documente care caricaturizează teoria kantiană a separaţiei „fenomen-lucru în sine”. Ea este forţată astfel să intre în zona dezbaterilor, în sensul respingerii unor argumente impecabile ale unui oponent pe baza faptului că adevărul este oricum inaccesibil. O astfel de variantă abuzează această separaţie, prin care Kant a vrut să salveze ideea antică şi religioasă a adevărului absolut de adevărul foarte probabil sau mai puţin probabil. Dar filosoful german niciodată nu a vrut să susţină agnosticismul prin această separaţie. De aceea a venit cu un addendum la „Critica raţiunii pure”, numită „Prolegomene la orice metafizică viitoare care se va putea înfăţişa drept ştiinţă”. Chiar şi agnosticismul autentic nu se referă la judecăţile realităţii proxime, ci la speculaţiile „raţiunii pure” , dacă tot am amintit de Kant.

Există un criteriu de a descoperi această variantă a tehnicii de dezinformare prin agnosticism empiric în dublul standard al celor care îl folosesc. Deşi adepţii acesteia folosesc bănuiala şi sugestia în retorica lor, totuşi în faţa unui argument contrar imbatabil ei se mută subit la agnosticism. Această variantă de dezinformare prin agnosticism empiric trebuie net diferenţiată de intenţia unui cercetător de a verifica în amănunt datele realităţii. Aşa ceva poate deriva în haos dezinformaţional, după cum voi arăta mai jos, însă nu se înscrie în această variantă.

Relativizarea

Este o variantă a tehnicii de dezinformare prin camuflare în documente care e menită să submineze înlănţuirea logică între idei ale oponentului sau înalta probabilitate inductivă prin subterfugii teoretice de tip sofistic, care se apropie de trolling, prin care se demonstrează şi contrariul a ceea ce susţine oponentul. Spre deosebire de varianta de mai sus, cea de faţă nu susţine falsitatea ideilor oponentului. Dealtfel, în majoritatea cazurilor, adepţii acestei variante se dau adepţii ideilor ce trebuie subminate mediatic, însă la un moment dat fac astfel de rabaturi logice ce devin de neînţeles pentru un potenţial public, deoarece pot susţine contrariul temei susţinute până atunci. Acesta nu e influenţat decisiv de aceste acte de infiltrare ideologică, însă pe termen lung, odată cu uitarea, sentimentul de incoerenţă a discursului se amestecă şi în discursul original şi astfel este subminată ideologia ce se doreşte ascunsă atenţiei publice.

Camuflarea prin sofisme (bruiajul logic)

Am văzut că tehnicile de dezinformare în realitatea obiectuală de tip antecedenţă şi consecutivitate sînt aplicare a sofismului falsei cauze la nivel de manufacturare de situaţii. Toate celelalte sofisme pot fi folosite pentru a întrerupe şi bruia discursul nefavorabil marilor industriaşi şi bancheri şi a duce discuţia în direcţii haotice, departe de punctul urmărit de cel care vorbeşte în cadrul unei dezbateri, şi al cărui discurs se doreşte subminat.

Nu am să repet datele logicii despre sofisme, ele sînt publice şi pot fi verificate de oricine în cadrul ştiinţei logicii. Toate pot fi folosite cu acest scop de bruiaj logic, spre deosebire de tehnica bruiajului simplu, care avea principal obiectiv întreruperea adversarului ideologic şi interpunerea între emiţător şi receptor, exact ca şi în cazul variantei anterioare. Acelaşi lucru se întâmplă şi în acest caz: distratorul nu are aspect de adversar, ci doar de influenţator al discursului spre a-l îndrepta spre o altă cale. Acesta nu intră în polemici ideologice cu emiţătorul, dar face pe „cetăţeanul turmentat”, care uneori are spasme logice. El mimează constant obtuzitatea înţelegerii concluziilor emiţătorului, insistând pe sensurile diverse ale cuvintelor sau pe operaţiuni logice eronate care duc discuţia în altă zonă.

Cea mai comună eroare intenţionată comisă este cea a sofismului generalizării pripite prin care regula probabilă a inducţiei (transformarea particularului în general şi universal) este dată ca sigură sau foarte probabilă. Pornind de la această eroare, regulile conversiunii şi obversiunii logice sînt abuzate, ajungându-se astfel la concluzii contrare şi chiar contradictorii faţă de cele ale emiţătorului. De exemplu, unui critic acerb al dinastiei Rockefeller i se poate replica despre un concert pe care l-a văzut la centrul Rockefeller din New York, despre artificiile luminile şi maiestatea turnurilor acestui centru, mândria americană etc., etc. Observăm aici în primul rând tehnica de dezinformare prin contracarare în documente de tip cosmetizare. Dar în acelaşi timp ea este şi o camuflare a discursului acuzator, pe baza unui exemplu, probabil singurul, în care dinastia Rockefeller a contribuit la mândria americană, prin cunoscutul centru din New York. Faptul că este foarte probabil ca dinastia Rockefeller să controleze însăşi Banca Federală, şi de acolo fluxurile şi refluxurile economice mondiale care duc la disperare miliarde de oameni, este astfel ascuns prin acest unic exemplu, extrapolat la toate acţiunile acestei infame dinastii.

Alte sofisme folosite de această variantă a tehniciide dezinformare prin camuflare în documente sînt echivocaţia şi amfibolia. Ele constau în erori intenţionate ale unor argumente izolate, bazate pe insuficienta descriere a unor cuvinte. De exemplu, este cunoscut argumentul sofistic:

„Televizorul este alb.
Alb este un adjectiv
Televizorul este un adjectiv.”

Termenul Mediu ,,alb” este un cuvânt echivoc care ascunde de fapt două noţiuni diferite. Aşadar el nu mai este un termen mediu în contextul silogismului. În mod normal premiza majoră ar fi trebuit formulată corect astfel „Televizorul are culoarea albă”. De asemenea, premiza şi minoră propoziţia este formulată incorect. Ea ar fi trebuit să fie astfel „Cuvântul «alb» este un adjectiv.” Prin urmare, observăm că „culoarea albă” şi „Cuvântul «alb»” nu sînt acelaşi termen mediu pentru silogismul în cauză, iar mutarea predicatului logic în concluzia logică se face pe în afara formelor logice corecte.

La nivel de dezinformare generală, astfel de înlănţuiri aproximative şi uneori chiar contradictorii de afirmaţii reflectă deficitar o realitate şi poate duce la bruierea discursului unui emiţător ce se doreşte ascuns opiniei publice.

Trivializarea (băşcălia, trolling-ul)

Constă în aducerea în prim-plan a unor distratori asociativi cu tentă comică pe baza asemănării formale a unor cuvinte, situaţii sau unor erori intenţionate de interpretare, cu exact acelaşi rol precum în variantele anterioare, respectiv de a deturna discursul unei discuţii şi a-i submina receptivitatea. Varianta de trivializare subminează însăşi seriozitatea emitentului dacă intră în jocul dezinformator, sau inteligenţa sa ca neadaptabil şi caduc, dacă refuză această abatere.

În următorul articol am să continui această secţiune, prin care am să descriu alte variante care nu sînt specifice doar dezbaterilor ci şi materialelor permanente de presă.

Gabriel Baldovin

2.5.4.7.2.2. (continuare) Tehnica de dezinformare prin contracarare în documente

2.5.4.7.2.2. (continuare) Tehnica de dezinformare prin contracarare în documente

sociologie Baldovin   03:44

Manifestul societăţii automatiste  

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

2.5.4.7.2.2. (continuare) Tehnica de dezinformare prin contracarare în documente

Despre contracararea în documente nu sînt mai multe consideraţii generale de spus decât cele spuse la forma sa de realitate despre care am scris aici . Ca şi în restul tehnicilor de variantă de documente şi în acest caz ea se aplică documentelor, nu realităţii obiectuale. La fel ca în varianta de realitate şi în această variantă ea are aceleaşi două forme specifice realităţii, respectiv cosmetizarea şi denigrarea. Cosmetizarea constă în ambalarea frumoasă în documente a minciunilor oficiale, demagogiste sau comerciale. Cărţile realizate cu foaie specială, filmele propagandistice sau de publicitate comercială făcute cu actori arătoşi sau ştirile prezentate de crainici asemenea, sînt manifestări ale formei cosmetizate de contracarare în documente. Ele comunică un adevăr parţial, respectiv că cei ce susţin acele teorii ar fi oameni de succes. Acest mini-adevăr e valabil doar pentru o elită economico-financiară minoritară, dar fals pentru majoritatea. Susţinerea unor idei auzite la crainicii TV „de succes” nu îl face pe omul simplu nici mai deştept nici mai învingător în problemele de zi cu zi faţă de cât ar fi dacă nu le-ar susţine.

Teoria „cele mai mari naţiuni”, cu care demagogii americani mângâie poporul american, e folosită în principal spre a-l convinge să accepte sărăcia, nesiguranţa şi stresul vieţii de zi cu zi, ca preţ a apartenenţei într-o ţară aleasă. Mai mult decât atât, această dezinformare este menită să acopere ideologic genocidul secolelor trecute înfăptuit asupra populaţiilor native. Acesta a fost făcut fie involuntar prin boli dar şi voluntar prin războaie. Crima exterminării acestor populaţii e îndulcită în percepţia publică de retorica „cele mai mari naţiuni”. Aceasta este justificată ca preţ inevitabil al apariţiei unei noi specii de oameni, sau supraoameni, la fel cum s-a întâmplat cu homo sapiens care l-a exterminat pe homo erectus. Observăm practicarea acestei tehnici de dezinformare la cosmetizarea imaginii demagogilor în general. După ce ajung nepopulari, un aparat de dezinformare le reface imaginea pentru urmaşii lor prin scoaterea în evidenţă a „lucrurilor bune” care vor fi decurs din cele rele făcute de ei. Inclusiv tema Pearl Harbor devine sub această tehnică de dezinformare „un rău necesar”, un hop pentru transformarea naţiunii americane una aleasă dintr-una „adormită”, luată prin surprindere.

Însă perla acestei tehnici este forma de denigrare. Aici sînt foarte multe de spus. Denigrarea în documente constă în infiltrarea unor false teorii dizidente în naraţiunile dizidenţilor autentici, cu scopul decredibilizării acestora în rândul opiniei publice. Această tehnică este aplicarea la nivel ideologic a metodelor de denigrare a protestelor de stradă prin agenţi infiltraţi distructivi ai bunurilor publice, aşa cum i-am descris în documentarul meu , „Diversioniştii” . Tehnica de dezinformare prin contracarare de denigrare constă în crearea de aşanumite „teorii conspiraţioniste” cu ceva mai mică credibilitate, în scopul de a le denigra pe cele dizidente autentice, care reclamă fărădelegile autorităţilor. Însăşi ideea cunoaşterii în prealabil de către autorităţile americane a atacului de la Pearl Harbor din decembrie 1941 este considerată o astfel de „teorie a conspiraţiei”, deşi datele pe care le-am expus şi eu dar şi alţii arată nu doar o cunoaştere în prealabil, dar şi o plănuire împreună cu autorităţile din Japonia a acelui atac . Voi mai jos reveni cu detalii la această temă.

Numai faptul că ideile dizidente sînt numite „teorii conspiraţioniste” este o formă de denigrare ideologică, după cum am arătat în acest articol , pe care îl voi absorbi în corpul acestei cărţi într-o secţiune viitoare. Baza acestei ideologii constă în acordarea încrederii depline liderilor politici şi autorităţilor în general, deşi istoria a arătat de nenumărate ori că această încredere populară a fost înşelată de cei ce s-au bucurat de ea. În acest context, dimpotrivă, ar trebui mai curând încurajată suspiciunea şi controlul constant asupra celor cărora li se dă puterea în societate. Ideile care pun sub semnul întrebării onestitatea autorităţilor, sau care relevă interese anti-populare în acţiunile lor, nu ar trebui denigrate, ci recunoscute ca ipoteze de lucru, indiferent cât de nerealiste ar părea, aşa cum se face în ştiinţă.

Însă, după cum am arătat în secţiunea aceasta , însăşi instituţia electorală este un produs al aparatului dezinformaţional cu care este acompaniat noul tip de sclavie contemporană  . Denigrarea neîncrederii în metanaraţiunile demagogice relevă o mentalitate medievală, de supunere orbească faţă de autorităţi, pe care, desigur, ele o cultivă sistematic din interesul de a-şi spori privilegiile sociale. Emiterea şi susţinerea pe canale alternative de comunicare de astfel de teorii puţin probabile are exact acest rol de camuflare a acelor ipoteze dizidente din societate.

Tehnica de dezinformare în documente prin contracarare de denigrare are trei clase. Prima este cea a teoriilor distractoare, cu teme ce nu au legătură cu temele politice şi istorie ce se doresc ascunse opiniei publice. Principalele teme ale acestei clase sînt cea a pământului plat şi extratereştrilor în general. Cealaltă clasă este cea a teoriilor diaboliciste, care exagerează temele politice în sensul improbabil, precum otrăvirea alimentelor, apei şi a aerului pentru exterminarea umanităţii. Cea de-a treia clasă este cea a teoriilor clonante, care se apropie destul de bine de tehnica clonării, doar că în documente are aspect de foarte improbabil. Aceste idei creează false ţinte spre răzbunare ale dizidenţilor politici precum societăţi secrete asemenea fracmasoneriei şi miliardari de valoare medie, asemenea lui George Soroş care are rol de paravan pentru marile dinastii ecominco-financiare Rothschild şi Rockefeller. În continuare le voi analiza pe fiecare.

Teoriile distractoare

Aceste teorii au în comun o anumită rezonanţă semantică ancestrală, precum percepţia mişcării soarelui sau dorinţa de a face parte dintr-un regn suprauman, un fel de zeitate pe pământ, cu puteri supranaturale. Prima este motorul temei pământului plat, cealaltă este motorul temei extratereştrilor, cu toate isprăvile lor. Această ultimă temă e susţinută inclusiv de unii astrofizicieni; există o foarte probabila posibilitate ca în imensitatea universului să existe un sistem solar similar celui al nostru şi o planetă în care să existe apă, carbon şi oxigen, şi în care să fi dezvoltat fiinţe asemănătoare nouă. De aici s-au desprins deducţii fanteziste precum aceea că însăşi umanitatea e descendentă dintr-o astfel de specie extraterestră. Ce-i drept, nu există argumente puternice care să o contrazică. Dar există unele idei false ce provin din ea. Una dintre ele este aceea că piramidele de la Ghiza din Egipt au fost făcute de astfel de creaturi extraterestre, însă nici un egiptolog important nu o susţine, ştiindu-se bine tehnicile prin care s-au realizat acele construcţii impresionante.

Există multe astfel de teorii fanteziste, fiecare având în comun distragerea minţilor înclinate spre extraordinar dinspre sfera politică spre această zonă. Ele au făcut parte din legendele vechi ale umanităţii şi s-au dezvoltat independent de aparatul dezinformaţional al capitalismului. Există unele însă care nu se puteau dezvolta singure. Cel mai stringent exemplu de infiltrare ideologică a spionajului civil în mentalitatea dizidentă prin teorii distractoare este teoria pământului plat. După cum vedem în imaginea de mai jos, ea o implică pe alta, ceva mai posibilă dar încă foarte improbabilă, respectiv aceea cum că omul n-ar fi ajuns pe lună.

Sînt convins că cititorii mei îşi aduc aminte de argumentele pământului rotund învăţate la orele de Geografie. Totuşi în câteva rânduri am să le reiau în special pentru adepţii teoriei pământului plat cât şi pentru cei care au ajuns din întâmplare în acest spaţiu. Cel mai important argument al pământului rotund este acela că el poate fi străbătut prin încercuire în orice direcţie de avioane performante sau de Staţia Spaţială Internaţională, care transmite în direct de ceva vreme parcursul ei . Conform teoriei pământului plat , la un moment dat ar trebui să ajungem la margine, lucru pe care nu l-a experimentat nimeni. De asemenea, această idee nu explică de ce la cei doi poli există o noapte permanentă timp de mai multe săptămâni în timpul iernii; aşa cum se văd stelele, ar trebui să se vadă şi soarele. De asemenea, umbra pământului pe lună (exceptând luna plină) îl arată cu formă rotundă. Un alt argument important este faptul că zgârie-norii se văd tăiaţi de la depărtare din ocean, fapt ce atestă o curbare a suprafeţei apei, după cum vedem în imaginea de mai jos. Dar cel mai important argument împotriva acestei infiltrări ideologice e acela că e foarte improbabil ca pământul să fie plat atâta timp cât celelalte corpuri cereşti sînt sferice, aşa cum pot fi observabile de oricine astăzi chiar şi cu un aparat foto cu un obiectiv performant.

O mulţime de web-site-uri şi postări sponsorizate pe bani mulţi ne inundă periodic news-feed-urile din reţelele de socializare cu această temă a pământului plat. Cine ar arunca astfel banii pe fereastră în sponsorizările acestea, care par că nu aduc nici un beneficiu autorului? Teoria pământului plat nu vinde nimic. De unde vin aceşti bani? Explicaţia vine după ce analizăm istoria teoriei pământului plat. Ea a fost susţinută de o mentalitate primitivă chiar înaintea teoriei geocentrice. Cu toate astea, după cum am menţionat anterior, forţa empirică a iluziei soarelui care se mişcă pe cer este atât de mare încât termenii de „răsărit” şi „apus” vor rămâne mult timp în limbile pământului. Cumva, în interiorul straturilor noastre mnezice ancestrale şi noi, cei care ştim că pământul este rotund, o susţinem prin folosirea acestor termeni. La nivel mintal asta provoacă o anumită indispoziţie în alinierea datelor straturilor mnezice profunde cu cele ale celor superioare. O astfel de nepotrivire duce la o astfel de cecitate în faţa datelor sigure sau foarte probabile ale ştiinţei. Ea reflectă şi tipul de mentalitate al dizidenţilor care nu pot accepta pe cea a genocidului, minciunii şi escrocheriei, specifice dictaturii capitaliste . Aceste crime intră în contradicţie cu educaţia în spiritul cinstei şi onestităţii, primită atât în perioada infantilă cât şi în cea a filogenezei târzii a ultimelor sute de mii de ani în care s-au format strămoşii noştri.

Promovarea acestei teorii urmăreşte exact aşa ceva. Există o mulţime de comentarii ale adepţilor ei care susţin ideea denigratoare la adresa dizidenţilor în general cum că fotografiile şi chiar video-urile luate din dispozitive ce zboară la altitudini foarte mari, şi care demonstrează că pământul e rotund, ar fi falsificate de guverne prin nişte metode fanteziste. În acest fel toţi dizidenţii politici ce pun la îndoială cele spuse de autorităţi vor fi trataţi ca fantezişti sau primitivi, şi denigraţi astfel în ochii opiniei publice. Observăm aici exact acelaşi model de denigrare ca în cazul spionilor distructivi infiltraţi în rândurile protestatarilor paşnici, aşa cum i-am descris în documentarul meu , „Diversioniştii” linkat mai sus.

Remarcăm însă la aceste teorii lipsa factorului politic, şi acesta este principalul criteriu de încadrare în această clasă. Aceste idei pot apoi susţine altele cu caracter politic precum cele din următoarele clase, însă în sine ele sînt apolitice, distractoare. La ele pot consimţi cei care au funcţii politice (nu se pot ataca pe sine sau pe superiorii lor) dar şi o înclinaţie spre aprecierea ineditului, extraordinarului.

Teoriile diaboliciste

Această clasă se referă la ideile despre un prezumtiv ansamblu de măsuri luate de autorităţi, menite să reducă populaţia. În această clasă intră temele avioanelor care răspândesc otrăvuri, a substanţelor secrete introduse în alimente sau băuturi dar şi anumite acţiuni menite să provoace genocid sau ritualuri satanice, aşa cum au fost descrise de jurnalistul disident Alex Jones. Această grupă este cea mai realistă dintre toate. Principiile sale chiar au fost puse în practică în China, dar într-un fel foarte diferit decât cele declarate de dizidenţi precum Jones; deşi această ţară a avut politică comunistă, principial anti-capitalistă, în ea s-a introdus capitalismul tocmai pentru a reduce populaţia. Dar acest lucru nu s-a făcut prin exterminare ci prin implementarea unor idealuri mult prea mari în mentalitatea populaţiei, fapt ce a dus la amânarea întemeierii unei familii sau a procreării. Dimpotrivă, în zonele unde aceste teorii sunt populare bogaţii lumii chiar îşi doresc creşterea populaţiei pentru a creşte consumul şi a le creşte implicit şi lor profitul.

Am arătat în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională”  că există oameni cu libido dereglat care ucid din plăcere alte persoane, în special femei şi copii. Însă prevalenţa acestor oameni în populaţia globală este undeva de sub 1/100 000 din câte estimez acum. Pe lângă asta, am arătat în acel documentar că acţiunile sadic ucigaşe nu se practică în grup, ci individual, departe de ochii presei sau ai oricărui observator neutru. Într-adevăr, ele sunt favorizate de existenţa unui conflict armat, care are rol de camuflare. Însă victimele sadicilor ucigaşi sînt un procent minor din populaţie. Aceste fapte sînt oribile, dar nu ameninţă prin ele însele populaţia. Umanitatea ca specie este într-adevăr ameninţată într-un viitor îndepărtat de proliferarea libidoului sadic-ucigaş provenit de la cei prezenţi, dar nu acum. Dinastiile marilor bogaţi capitalişti nu îşi doresc reducerea populaţiilor occidentale din ţările civilizate pentru că asta le scade lor profitul. Există un sadism economic în spiritul capitalist, pe care cel ucigaş se bazează, după cum am arătat în acel documentar linkat mai sus. Însă el nu vizează exterminarea supuşilor ci doar sperierea lor să lucreze mai eficient sau blocarea lor aproape de atingerea idealurilor care îi motivează să accepte recrutarea într-o ierarhie de comandă, însă niciodată în cea de atingere deplină a lor.

Într-adevăr marii bogaţi capitalişti ar dori ca zonele locuite de populaţii întârziate economic şi cultural să fie colonizate cu civilizaţi, tot pentru că le-ar aduce profit. În acelaşi fel îşi doresc eliminarea dizidenţilor politici precum eu şi mulţi alţii, atenţi la fărădelegile lor. Însă eliminarea clasică prin închisoare sau moarte a dizidenţilor sau primitivilor din alte zone ale lumii aduce dezamăgire în societate, fapt ce conduce la lipsa de motivaţie în activităţile de zi cu zi şi la scăderea profitului lor. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul iniţierii unor războaie de exterminare. De aceea războaiele iniţiate de SUA în zone primitive sau clasice se fac prin justificare apărării propriului teritoriu (vezi invazia din Afganistan şi Irak de după atacurile din 2001 asupra World Trade Center), fie prin improbabila dorinţă umanistă de a face pace între grupuri aflate în conflict deschis.

Astfel că teoriile despre rărirea populaţiei occidentale prin exterminare cu vaccinuri sau diverse substanţe otrăvitoare puse în alimente sînt false. Mulţi dizidenţi au căzut pradă lor, fapt ce le-a scăzut credibilitatea în convingerea neutrilor despre alte idei de-ale lor adevărate, dintre care şi cele referitoare la Pearl Harbor sau atacurile de la World Trade Center . Acest lucru s-a văzut foarte clar în cazul dezinformării dizidenţilor faţă de măsurile dictatorial-clasice luate cu ocazia recentei pandemii de SARSCOV-2. Odată cu apariţia acestui virus în mediul online au fost infiltrate astfel de teorii fanteziste şi asociate direct cu cele perfect justificate de critică la adresa soluţiilor impuse de autorităţi. Aceste teorii infiltrate au fost cea a falsei conexiuni între tehnologia 5G şi acest virus şi cea a implicării lui Bill Gates în apariţia sa, după cum am descris în acest articol . Ce-i drept, în acest ultim caz e cam ciudată subita re-calificare a celebrului miliardar în medicina vaccinurilor (unică în istoria miliardarilor ajunşi astfel în timpul vieţii lor). Însă, dacă acel virus a fost creat în laborator, aşa cum a susţinut laureatul cu premiul Nobel pentru studiul HIV, Luc Montagnier, totuşi e foarte puţin probabil să-l fi putut crea Bill Gates.

Dar el ar fi putut fi totuşi manipulat sau chiar constrâns de spionajul civil să renunţe la compania sa de suflet şi să intre în industria medicală a vaccinului, tocmai pentru a da un grad de realism acestei dezinformări, suficient cât să se prindă dizidenţii în ea. Celebra sa companie nu putea să se dezvolte fără ajutorul la primit la începuturile sale. Ce nevoie ar fi avut omul simplu de un PC în anii 1980? Trebuia întâi făcută infrastructura şi abia apoi convins şi omul simplu să cumpere un PC, iniţial la un preţ exorbitant. Iată că acum Bill Gates ar fi putut întoarce favorul prin acest joc de teatru printre vaccinuri! Acuzaţiile totuşi nefondate ale dizidenţilor la adresa lui îl transformă în ochii opiniei publice în retrograzi anti-tehnologiţti , nostalgici medievali şi primitivişti.

Eu şi mulţi alţi dizidenţi lucizi critici faţă de măsurile anti-COVID-19 luate de autorităţi am fost întâmpinaţi de docilii formaţi în faţa televizoarelor exact cu aceste ironii cu privire la Bill Gates şi 5G, deşi subiectele noastre de abordare a dezbaterii erau altele. Inclusiv cenzura a fost justificată prin protecţia faţă de „pericolul aberaţiilor” dizidenţilor, deşi libertatea de exprimare e pe hârtie garantată în dictatura capitalistă. Produsul dezinformaţional de denigrare a dizidenţilor faţă de această campanie de implementare a dictaturii clasice a fost a fost într-adevăr genial. Totuşi, aberaţia acelor măsuri de prevenţie împotriva infectării au dus la scăderea popularităţii chiar şi lui Bill Gates în rândul opiniei publice internaţionale, în ciuda enormului progres pe care l-a adus civilizaţiei umane prin activitatea sa din zona IT.

În ciuda promovării acestor idei pe toate canalele dizidente, realitatea este că Bill Gates este unul dintre puţinii miliardari care îşi merită pe deplin statutul social, inovând alături de alţii tehnologia IT. De asemenea, în ciuda unor cazuri adverse minore, vaccinul a produs o revoluţie medicală cu consecinţe evidente în prelungirea vieţii şi creşterea numărului populaţiei umane. În articolele mele despre pandemia COVID-19 n-am susţinut excesul de vaccin pentru boli uşoare faţă de care organismul poate şi trebuie să-şi dezvolte propriul sistem imunitar . Însă am susţinut vaccinarea pentru boli mai grave precum tuberculoza, poliomielita sau hepatita. În principiu, aceasta este şi opinia majorităţii (cel puţin în estul Europei), care şi-a vaccinat copiii împotriva acestor boli, dar nu şi împotriva COVID-19. Însă mulţi dizidenţi au căzut pradă acestor dezinformări, refuzând beneficiul oricărui vaccin, şi astfel au părut antivaccinişti şi anti-tehnologişti.

Dizidentul american Alex Jones a susţinut astfel idei fanteziste despre un aşanumit grup Bilderberg, din are făceau parte demagogi sau corporatişti medii (dar nu membrii ai dinastiilor Rothschild şi Rockefeller) . Conform lui Jones, membrii acestui grup ar fi avut întâlniri secrete în care s-ar fi practicat ritualuri satanice cu ucideri de animale şi extracţie de sânge de copil, etc. Spionajul civil mi-a trimis şi mie astfel de informaţii de-ale lui Jones pe diferite căi în intenţia de a mă prinde în ele, după cum poate fi văzut în anumite comentarii din postările mele în cele două bloguri dedicate analizei politice. Mi-au fost infiltrate în anturaj diverse „domnişoare” cu astfel de idei, de care să mă îndrăgostesc şi pe care să le cred în virtutea „iubirii oarbe”. Dar eu îmi păstrez luciditatea teoretică chiar şi atunci când mă îndrăgostesc! Iar acest subcapitol este reacţia mea la aceste tehnici de dezinformare, pe lângă grupul de documentare pe care am început să le public din 2020, împreună cu cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” la care lucrez în paralel cu aceasta.

Teoriile clonante

Spre deosebire de tehnica de dezinformare prin clonare, care produce un rezultat credibil de majoritatea, grupul teoriilor clonante al tehnicii de dezinformare prin contracarare în documente, dimpotrivă, creează un produs dezinformaţional foarte asemănător cu cel care trebuie ascuns opiniei publice, dar care e foarte improbabil pentru majoritatea neutră a populaţiei. Nucleul informaţional ce trebuie ascuns de opinia publică constă în grupul celor mai bogaţi capitalişti, respectiv marile dinastii ecominco-financiare Rothschild şi Rockefeller. Pentru a nu fi traşi la răspundere în urma marilor tragedii ale epocii moderne, membrii acestor dinastii şi-au schimbat numele, însă controlează mare parte din politica internaţională prin butoane financiare şi industriale. În jurul lor au creat tampoane dezinformaţionale care să absoarbă furia publică pentru măsurile nepopulare. Acestea sînt băncile mai mici, corporaţiile şi aparatul electoralist-demagogist care simulează controlul ultim al pârghiilor politice.

Există însă o minoritate de dizidenţi care văd că „politicienii” (corect ar trebui numiţi demagogi) sînt influenţaţi de interesele marilor corporaţii în deciziile pe care le iau, în detrimentul majorităţii populare ce se presupune că i-ar fi votat. De aici ei trag concluzia că societatea capitalistă este o plutocraţie sau oligarhie, controlată de marile corporaţii. Sînt incluşi în cei ce controlează lumea miliardarii de top sau medii precum recentul Elon Musk, deja amintitul Bill Gates sau mult mai notoriul George Soroş. Primul încă nu are anvergura mediatică a ultimilor doi, aşa că deocamdată nu se spun multe despre implicarea lui în manipularea demagogilor. Însă Bill Gates şi mai ales George Soroş au jucat foarte bine rolul de păpuşari ai unor evenimente precum pandemia de COVID-19 sau evoluţia cursului anumitor monede din diferite ţări şi chiar educaţia unor elite universitare.

Dizidenţii nu se înşeală foarte mult criticând mentalitatea corporatistă. Vedem cum corporaţiile ne inundă spaţiul intim şi ne distrag atenţia de la observarea coerentă a mecanismelor sociale. Însă ei nu văd adevăraţii păpuşari din spatele corporaţiilor însele, respectiv dinastiile Rothschild şi Rockefeller, care au creat însăşi societatea capitalistă din ultimii 150 de ani. Elon Musk, Bill Gates sau George Soroş sînt nişte miliardari şi atât; dinastiile Rothschild şi Rockefeller controlează toţi banii în care cei trei sînt miliardari şi, împreună cu ei, întreaga societate. Acest adevăr este menit să fie ascuns de clasa aceasta de terorii dezinformaţionale

O altă instituţie fantomă, cu rol de tampon dezinformaţional pentru dinastiile Rothschild şi Rockefeller este şi fracmasoneria, cunoscută şi sub numele de „loja masonică”. Ea este continuatoarea „Ordinului Templierilor” din perioada medievală şi de după, apărut în interiorul Bisericii Catolice. Cavalerii templieri au ajuns foarte bogaţi, şi e destul de probabil ca bogăţiile lor să fi fost acumulate prin cămătărie, practică repudiată de creştinism. Aşa se face că regele Filip al IV-lea a început o serie de persecuţii asupra lor, numele organizaţiei dar şi componenţa sa fiind astfel schimbate după cum o ştim astăzi. În interiorul său au fost chemate să participe la anumite şedinţe şi ritualuri elite din diferite domenii, şi astfel organizaţia a devenit altceva decât fusese odată. Anumite elite culturale o apreciază ca liant de stabilitate politică în ţările unde e activă, însă majoritatea dizidenţilor o detestă, acuzând-o exact de opusul a ceea ce o face apreciată de ceilalţi.

Părerea mea este că această organizaţie este una pur decorativă, are foarte puţine pârghii de control al demagogilor în raport cu spionajul civil, instrumentul esenţial al dinastiilor Rothschild şi Rockefeller. Aceste practici specifice nucleului capitalismului au fost dezavuate de Creştinism, mai puţin aripa protestantă. Ca răspuns la cest atac, pe de o parte dinastiile Rothschild şi Rockefeller au donat fonduri importante către Biserică pentru a cumpăra clericilor îngăduinţa, după modelul indulgenţelor clasice. Pe de altă parte aceste dinastii au sprijinit această instituţie fantomatică a fracmasoneriei, prin care i-au acuzat pe clerici de lăcomie, laşitate şi ipocrizie (valori opuse Creştinismului), întorcând acuzaţia ce li s-a adus către acuzatori. Observăm aici tehnica de dezinformare prin clonare.

Iată cum, prin această tehnică de dezinformare, doar o parte minoră din dizidenţi acuză dinastiile Rothschild şi Rockefeller ca principalii responsabili atât pentru tragediile ultimilor 150 de ani, dar şi pentru beneficiile capitalismului! Majoritatea dizidenţilor au fost prinşi în această plasă dezinformaţională în susţinerea acestor idei fanteziste despre George Soroş, Bill Gates sau fracmasonerie, pentru care însă nu vin cu dovezi sau deducţii logice solide, fapt ce îi face necredibili pentru majoritate. Eu am adus solide deducţii logice în special în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” dar şi în alte locuri despre faptul că e imposibil ca nişte dinastii ecominco-financiare precum Rothschild şi Rockefeller să fi dispărut subit, fără ca societăţile în care s-au dezvoltat să fi dispărut de asemenea. Totuşi, sub această perdea de dezinformare, majoritatea nu acceptă acest fapt evident, considerând că şi teoria Rothschild şi Rockefeller este o altă variantă de George Soroş, Bill Gates sau fracmasonerie. Într-adevăr, aşa ceva este un absolut genial produs de dezinformare.

Exact acelaşi model de infiltrare ideologică vizează şi subiectul Pearl Harbor, faţă de care am construit acest subcapitol dedicat dezinformării. Fiind într-adevăr cea mai mare dezinformare factuală din istorie, aşa cum am descris-o pe parcursul acestui subcapitol, tragedia de la Pearl Harbor din decembrie 1941 a forţat mâna spionajului civil şi şi-a dat astfel în vileag propriile metode de lucru, după cum am văzut în special în ultimele secţiuni. Am arătat în chiar prima secţiune dedicată temei Pearl Harbor cum s-au ignorat nejustificat alarmele venite dinspre radarul Opana ce a surprins avioanele japoneze venind sau nava Ward ce a surprins şi chiar scufundat un minisubmarin japonez spionând în zonă . De asemenea, în acea secţiune am arătat cum scenariul paralizării defensivei bazei americane de la Pearl Harbor s-a repetat identic la baza de Clark Field din Filipine, ce a aparţinut tot SUA. Şi, nu în ultimul rând, am arătat cum amiralul James O. Richardson a fost schimbat de la conducerea bazei pentru că nu s-a împăcat cu gândul mutării ei de la San Diego, California, în Hawaii, fiind vulnerabilă astfel la un atac japonez ce părea probabil în contextul tensiunilor dintre cele două ţări. Când află despre aceste detalii omul simplu îşi schimbă părerea cultivată de mass-media şi şcoală despre acest eveniment, ca atac surpriză. De aceea dictatura capitalistă cenzurează sistematic aceste date aşa cum am arătat în acest video , sau le camuflează în haos informaţional, din care omul simplu nu mai înţelege nimic. Cu toate acestea, observăm cum Wikipedia şi alte surse oficiale de informare a opiniei publice încă insistă pe ideea că atacul japonez din data de 7 decembrie 1941 ar fi fost unul surpriză, iar ideea cunoaşterii în avans de către autorităţile americane este dată ca o „teorie conspiraţionistă”.

Pe lângă ascunderea acestor adevăruri dureroase într-o formă de contracarare de denigrare în documente, departamentele de dezinformare au creat o astfel de „teorie conspiraţionistă” de tip clonare faţă de tema avioanelor B-17, care nu puteau zbura în 1941 dinspre coasta vestică americană în Hawaii , aşa cum am arătat în secţiunea aceasta . Această infiltrare ideologică este amestecată cu cea a clonării, şi a fost transformată într-o „teorie conspiraţionistă” prin aplicarea la o hartă cu viziunea Europeană asupra lumii. Ea susţine imposibilitatea avioanelor japoneze de a zbura din arhipelag până în Hawaii, după cum vedem în imaginea de mai jos.

O astfel de idee se suprapune şi peste cea a „pământului plat”. Desigur, varianta americană a hărţii lumii exclude eficienţa acestei infiltrări în mentalitatea americană, însă are eficienţa că exteriorizează dizidenţa faţă de subiectul Pearl Harbor către „proştii de europeni”, barbari, întârziaţi şi leneşi, dominaţi de idei medievale precum „teoria pământului plat”. O să vedem în secţiunile următoare că această tehnică a fost folosită şi în alte amănunte privind acest subiect. Deocamdată aceste exemple sînt suficiente pentru a înţelege ce înseamnă această tehnică, un adevărat vârf de lance al dezinformării în documente. Asemenea infiltrării agenţilor distructivi în protestele paşnice de stradă, şi în cazul infiltrării în documente (teorii) se produce o totală confuzie în rândul opiniei publice, care în cele din urmă preferă să urmărească ştirile simple, contrafăcute de la TV, şi astfel dictatura capitalistă continuă.

Pornind de la acest gen de infiltrare ideologică fără autor, spionajul civil a trecut la camuflarea adevăraţilor dizidenţi politici prin infiltrarea în opinia publică a unor falşi dizidenţi ce susţin teorii ciudate, nejustificabile. Un astfel de caz este aşa-numitul dizident american Alex Jones cu teoria sa cu grupul Bilderberg, compus din politicieni şi bancheri. Termenul Bilderberg este un paravan perfect pentru a ascunde adevăraţii conducători ai lumii, dinastia Rockefeller şi Rothschild. Apoi activităţile membrilor acestui presupus grup sînt foarte fanteziste. Aceştia s-ar întâlni în locaţii secrete unde ar performa ritualuri satanice de sacrificii de animale şi copii. O astfel de idee pare o capcană pentru cei care tind să studieze sadismul ucigaş. Am arătat în cartea mea „Să desadizăm lumea!” că acest simptom apare în familii de privilegiaţi sociali şi se manifestă individual, nu ca manifestare în grup. Tratatele de psihiatrie nu teoretizează suficient acest flagel, sub influenţa spionajului civil, controlat de marile dinastii capitaliste. Faptul că Alex Jones îl descrie ca pe un cult, cu manifestare de grup, are rol de decredibilizare a sa, deoarece modul său de descriere este foarte nerealist. Nimeni nu şi-ar expune această vulnerabilitate nici măcar unui anturaj restrâns. Sadicii ucigaşi nu au nevoie de un anturaj pentru a-şi pune în practică pulsiunile morbide. Ei cumpără proprietăţi izolate şi de nebănuit pentru autorităţi, unde îşi torturează victimele fără ca absolut nimeni să nu ştie asta. Inutil de precizat că Alex Jones nu are nicio probă pentru ce afirmă şi nici un sistem logic de deducţie, ceea ce pare mai curând o capcană pentru dizidenţii comuni, care ajung să susţină astfel de idei puţin probabile. Anturajul îi va judeca ca duşi cu pluta pe cei care susţin asemenea alego-fabulaţii.

În cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” am descris psihiatria politică în dictatura capitalistă, evoluată, prin care dizidenţii politici sunt consideraţi paranoici (paranoia a fost redenumită „Delusional disorder” în DSM 5). Voi prelua acea secţiune în cea de faţă. Această dezinformare în masă se face cu largul concurs al tratatelor de psihiatrie mai noi, care nu fac diferenţa elementară între persecutaţii reali ai sistemelor totalitare şi cei închipuiţi ai formei de persecuţie ce pot fi diagnosticaţi ca paranoici. Iată cum prin această tehnică de dezinformare prin camuflare opinia publică poate fi ţinută departe de anumite adevăruri incomode pe care spionajul civil le doreşte scoase din memoria colectivă!

În următorul articol voi continua această secţiune şi voi analiza tehnica de dezinformare prin camuflare în documente .

Gabriel Baldovin

2.5.4.7.2.2. Tehnici de dezinformare indirectă în documente

2.5.4.7.2.2. Tehnici de dezinformare indirectă în documente

psihopatologie Baldovin   03:27

Manifestul societăţii automatiste  

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

2.5.4.7.2.2. Tehnici de dezinformare indirectă în documente

Tehnicile de dezinformare indirectă în realitate se aplică şi cele din documente. Termenul de „document” este mai larg decât cel încetăţenit în limbă, cu argumentul imitării unei realităţi trecute. Până la apariţia fotografiei, documentul se reducea la actul scris şi, parţial, la produsele artelor plastice precum pictura, desenul , sculptura etc. Fotografia, filmul şi înregistrarea audio au devenit documente odată cu tehnologia epocii moderne, în acord cu evoluţia ei, completând textul (scris). Însă sub raport tehnic, document este şi limbajul curent, colocvial sau stilistic, deoarece cuvintele vorbite comunică o realitate trecută sau anticipată, ficţională, la fel ca şi textul. Acest grup de tehnici descris în această secţiune se referă exact la documentele scrise sau vorbite, şi auzite de o mulţime sau înregistrate şi multiplicate prin mijloacele contemporane de propagare. Fotografia, filmul şi înregistrarea audio, fiind reprezentări foarte fidele ale realităţii nu pot face obiectul dezinformării indirecte în documente, ci doar suportul prin care textul scris sau vorbit se propagă. Orice încercare de dezinformare prin modificarea post-factuală a conţinutului din aceste documente se încadrează la tehnicile de dezinformare directă precum plantarea, alterarea sau manufacturarea probelor, aşa cum le-am descris începând de aici .

Dezinformarea indirectă în documente nu vizează decât într-un caz o realitate viitoare, ficţională, deşi în ea se pot strecura tehnici de dezinformare directă. Acest caz este cel al falsului efect, după cum vom vedea mai jos. În rest toate aceste tehnici rămân în limitele pretenţiei de realitate obiectivă a conţinuturilor comunicate în document. Prin urmare actul dezinformaţional din cadrul tehnicilor de dezinformare indirectă se aplică preponderent evenimentelor trecute. Uneori e destul de greu de distins între realitate şi document, deoarece realitatea fierbinte ce comportă dezinformarea nu este percepută direct, ci prin intermediul presei, adică tot prin document. Însă, dacă nu există interdicţii din partea autorităţilor din partea unor jurnalişti independenţi, în general relatarea evenimentelor prin intermediul presei e obiectivă. Ea se modifică în timp, prin sinteză, devenind dezinformare cu concursul modificării însele a reprezentărilor mnezice. Despre astfel de evenimente trecute consemnate de documente este vorba în cazul tehnicilor de dezinformare indirectă în documente.

Tehnicile de dezinformare indirectă în documente trebuie net diferenţiate de ştirile false specifice exclusiv presei în căutare de audienţă, deşi sub raport strict matematic ele sunt identice, ambele comunicând minciuni. Însă fenomenul ştirilor false a fost folosit curent de presa tabloidă pentru a atrage un cât mai mare număr de cumpărători. Dezinformarea indirectă în documente este acel fake news lansat direct de spionajul civil special pentru a improviza în documente ceea ce nu s-a putut face în realitate din lipsă de timp sau din cauza unor costuri mult prea mari. Diferenţa dintre fake news-ul tabloid (comercial) şi cel dezinformaţinal constă în absenţa aspectului bombastic, şi în continuarea ştirilor pe această temă timp de mai multe săptămâni. De obicei fake news-ul comercial durează câteva zile , atât cât opinia publică începe să afle despre minciuna ascunsă în ştirea falsă. Pentru a-şi acoperi minciuna, trustul care a folosit fake- news-ul comercial lansează o altă temă de fake- news cu rol de camuflare, puţini fiind cei care vor sesiza în asta o strategie de manipulare.

Dar, inclusiv dezinformarea foloseşte înlocuirea unei teme cu alta odată ce începe să fie dominată de mentalitatea dizidentă. Este sugestiv exemplul din secţiunea anterioară cu începerea războiului din Vietnam pentru a acoperi ciudăţeniile din Cel De-al Doilea Război Mondial, în special atacul de la Pearl Harbor. De asemenea,în zilele noastre acelaşi model l-am văzut la acoperirea minciunilor spuse în pandemia de COVID-19 cu instigarea invazia Ucrainei de către Rusia şi devastatorul război care încă a activ acolo şi acum.

Tehnicile de dezinformare indirectă în documente le repetă pe cele din realitate, aşa cum le-am descris în secţiunea anterioară. În continuare am să le descriu pe câteva dintre ele, urmând ca restul să fie descrise în următoarele articole pentru a nu-l lungi prea mult pe acesta.

Antecedenţa (falsă cauză) în documente

Această tehnică se regăseşte foarte clar în documentarele despre Cel De-al Doilea Război Mondial şi ororile sale care oferă mincinos ca principală cauză pentru apariţia sa pe Adolf Hitler în zona Europeană şi ultranaţionalismul japonez în zona din Pacific. Am arătat la nivel mediu de detaliu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” faptul că acest război a fost instigat în sensul contracarării antisemitismului ce s-a amplificat din reacţia opiniei publice occidentale la criza din 1929 şi faţă de sistemul bancar în general. Antisemitismul german şi ultranaţionalismul japonez se aflau într-un procent de mult sub 50% din populaţia Germaniei şi Japoniei. Prezentarea excesiv de detaliată a acestora în documente a avut rol de camuflare a sprijinului pe care pilonii capitalismului occidental l-au jucat în apariţia şi dezvoltarea acestor mişcări politice, şi instigarea acestui sângeros război. La minutul 49:32 din documentarul linkat mai sus am arătat rolul pe care compania americană General Motors l-a avut în dezvoltarea industriei de maşini germane destinate războiului. De asemenea, la minutul 52 am arătat cum cei mai importanţi industriaşi germani, respectiv Fritz Thyssen, Hjalmar Schacht sau Wilhelm Keppler, aflaţi în relaţii apropiate cu omologii lor americani, l-au avut faţă de ascensiunea la putere a lui Hitler. De asemenea, începutul acestui subcapitol a arătat în detaliu cum spionajul civil american a contribuit la realizarea tragediei de la Pearl Harbor . Descrierea în detaliu în aceste documente dezinformaţionale a vieţii lui Hitler precum şi a ultranaţionaliştilor japonezi, cu ignorarea cauzelor principale ale acestui război, este o tehnică de dezinformare prin antecedenţă (falsă cauză) în documente.

Am arătat în această secţiune cum s-a manufacturat ideologic justificarea atacului japonez asupra bazei de la Pearl Harbor. Acest atac nu a avut nici un rol strategic în dinamica unui interes economic; el a fost o forţare de stabilire indirectă a unei false cauzalităţi între interesul japonez de a exploata petrolul din Indiile Olandeze şi a scăpa astfel de fantomatica opoziţie a flotei din Pacific a SUA aflată în partea opusă. Ei bine, iată cum acea naraţiune este şi un bun exemplu de dezinformare indirectă în documente, relevând această tehnică a falsei cauzalităţi.

Un alt exemplu, mai aproape de zilele noastre, este justificarea prin tehnica de falsă cauzalitate a relaţiei dintre Osama Bin Laden împreună cu fantomatica organizaţie teroristă Al Quaeda şi atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene ale complexului World Trade Center de la New York. Cartea „The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration and 9/11” a lui David Ray Griffin şi documentarul făcut după ea , au arătat că în această tragedie au fost implicate forţe mult mai puternice, cel mai probabil manufacturate de spionajul civil. Dar, pentru faptul că Bin Laden şi Al Quaeda au avut mesaje ostile faţă de SUA, ei au fost declaraţi responsabili pentru aceste atacuri, creându-se astfel un fals efect din aceste declaraţii.

În România cel mai vizibil exemplu de falsă antecedenţă în documente constă în discursul denigrator al mass-media la adresa poporului român cum că n-ar fi votat bine la alegerile din ultimii 33 de ani, sau alte particularităţi naţionale naturale, regăsibile în variante asemănătoare şi la alte popoare. Dacă în primii ani de după 1990 poporul poate fi învinuit pentru că n-a votat reprezentanţii capitalismului (deşi la dezastru ce a urmat, asta pare să fi fost mai curând o calitate), după aceea poporul a votat şi politicieni de dreapta. De fapt, principala cauză a dezastrului social în care se află România este intenţia spionajului civil de a strămuta populaţia în scopul de a acoperi deficitul demografic din Occident, după cum am arătat în recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”

Consecutivitatea în documente

Această tehnică de dezinformare indirectă este similară celei a realităţii, cu singura diferenţă că evenimentele nu s-au produs sau nu se vor produce în realitate, ci sînt deduse sau sugerate dezinformaţional. Tipic pentru acest tip de dezinformare este sperierea copiilor spre a nu face diferite lucruri, ce pot aduce consecinţe mult mai grave decât în realitate. Adulţii care îi mint astfel o fac însă spre binele lor. Din păcate, adulţii înşişi sînt trataţi precum nişte copii de către spionajul civil prin portavocile lor din presă sau inflencerii din reţelele de socializare. Orice fel de ameninţare voalată şi exteriorizată asupra unor idei antisclavagiste pe care omul simplu le are se includ în această tehnică de dezinformare. De exemplu, susţinerea în documente că lipsa aparatului demagogist ar duce la haos social şi criză economică este o tehnică de dezinformare indirectă de tipul consecutivităţii în documente.

Un caz mai concret al folosirii acestei tehnici este acuzaţia falsă de activişti comunişti adusă dizidenţilor din industria filmului, dispuşi să preia în producţiile de la Hollywood tema sabotajului produs de spionii FBI infiltraţi în personalul militar de la Pearl Harbor . În urma acestei false acuzaţii s-a creat „Lista neagră de la Hollywood”, cunoscută şi ca „Lista lui Bill”. Cei consemnaţi în ea au fost excluşi astfel din industria filmului iar proiectul adevărului despre Pearl Harbor a fost înăbuşit, după cum vedem inclusiv în zilele noastre. O să arăt într-o secţiune ulterioară cum acest proiect a fost contracarat cu o mulţime de filme propagandistice pe această temă, ce validează teoria oficială a atacului surpriză.

La noi în România, cel mai stringent exemplu al folosirii acestei tehnici este zvonul crezut de majoritatea românilor lansat începând din 1989 cum că Ceauşescu l-ar fi ucis pe ministrul apărării Vasile Milea. În contextul minciunii generale promovate de mass-media cum că poporul român s-ar fi revoltat în masă împotriva dictatorului, o astfel de idee părea probabilă, ca un gest de intimidare a subordonaţilor lui Milea. După cum am argumentat la un nivel maxim de detaliu în secţiunea altei cărţi pe care o scriu în paralel cu aceasta , Vasile Milea a fost ucis, cel mai probabil de către un civil fără experienţă cu armele, dar care fusese racolat înainte de CIA, cu scopul de a-i intimida pe capii armatei române că vor păţi la fel dacă vor trage în demonstranţii anti-Ceauşescu, care în majoritate erau spioni CIA sau KGB sau CIA şi KGB infiltraţi. Sau mai bine zis, protestatarii autentici erau infiltraţi între ei, involuntar, fiind minoritari.

Clonarea în documente

Tehnica de dezinformare prin clonare a documentelor este exact acelaşi lucru cu cea a realităţii, respectiv înlocuirea unor documente autentice nefavorabile mentalităţii sadice cu unele contrafăcute ce seamănă cu acestea. La fel ca şi în cazul clonării realităţii şi cea a documentelor trebuie diferenţiată de plantarea probelor în documente, în sensul că nu foloseşte un document real (sau copia lui), ci creează unul care seamănă parţial, niciodată identic cu cel ce se doreşte clonat. Falsul în acte, aşa cum l-am amintit la punctul clonării realităţii din prima parte a secţiunii anterioare , alături de cel parţial al plantării probelor este modelul înţelegerii acestei tehnici. Însă falsul în acte aşa cum îl ştim din codul penal este o tehnică rudimentară de dezinformare, folosită în general de omul simplu. La fel ca şi în cazul alterării probelor , această tehnică a fost desăvârşită de sistemul dezinformaţional avansat al spionajului civil prin infiltrare în discursul adversarilor ideologici şi provocare acolo de efect de „cal troian”, după modelul infiltraţilor DGIPI între protestatarii autentici descris în documentarul meu , „Diversioniştii” .

Diferenţa dintre infiltraţii spionajului civil pentru compromiterea unor proteste de stradă şi cei din clonarea documentelor constă în faptul că în primul caz infiltrarea se referă la fapte iar în cel din urmă ea se referă la idei. Un prim nivel de clonare a documentelor este interpretarea tendenţioasă. Aceasta trebuie diferenţiată de interpretarea eronată a unui document, făcută din neştiinţă, imaturitate sau lipsă de experienţă cu domeniul vizat de document. Dimpotrivă, interpretarea tendenţioasă se datorează unei intenţii de falsă interpretare, făcută exclusiv cu scopul distorsionării mesajului adversarului ideologic în a ajunge la opinia publică. O astfel de tehnică de dezinformare vine pe fondul cunoaşterii şi asumării de cel ce o foloseşte că informaţia preluată din document e distorsionată, nerealistă, neconformă cu spiritul documentului.

Putem aici recunoaşte modelul ştirilor false folosite de presa tabloidă, cu diferenţa că acestea comunică exclusiv minciuni. Dimpotrivă, interpretarea tendenţioasă prezintă o exagerare extremă a discursului oponentului ideologic în sensul caricaturizării sale maxime. Cel mai clar exemplu de dezinformare prin clonare de document în formă de interpretare tendenţioasă este replica lui Ronald Reagan din cadrul dezbaterii pentru fotoliul prezidenţial din 1984 cu Walter Mondale. Vârsta înaintată a lui Reagan a fost o foarte serioasă vulnerabilitate poilitică pentru el; la scurt timp după ce şi-a terminat al doilea mandat i-a fost anunţat diagnosticul de boală Alzheimer. Poate că au existat unele semne ale bolii chiar în acea perioadă, observate de medici, iar Mondale părea gat să îi exploateze această vulnerabilitate, deşi acuzaţia vine dinspre moderator. Replica lui Reagan atestă o foarte puternică echipă de PR politic, şi a constat în aplicarea magistrală a acestei tehnici de clonare prin falsa interpretare, care a stârnit hohote de râs:

"În niciun caz. Nu vreau să fac pe tema vârstei o temă în această campanie. Nu vreau să exploatez, în scopuri politice, tinereţea şi lipsa de experienţă a adversarului meu"

Observăm în această replică cum Reagan mută atenţia dinspre propria problemă cu sănătatea şi vârsta înaintată către incompetenţa adversarului demagogist , cosmetizată într-un foarte abil compliment de tinereţe, deşi se vede că Mondale nu era tocmai un om tânăr. Recunoaştem aici o asemenea distorsionare a acuzaţiei iniţiale şi transformare a ei în contraatac de acuzaţie de incompetenţă. O astfel de manipulare a discuţiei făcea inclusiv acuzaţia iniţială absurdă deoarece, dacă ar fi fost într-adevăr o replică spontană, atunci ar fi demonstrat exact contrariul acesteia, respectiv faptul că preşedintele e în deplinătatea facultăţilor mentale şi chiar dă replici spirituale. Pe lângă intenţia de falsă interpretare, mai recunoaştem în această replică şi ambele forme de dezinformare prin contracarare în documente, respectiv o cosmetizare a vârstei lui Mondale dar şi o denigrare a sa ca „polticianist”, care exploatează prejudecăţile oamenilor privind vârsta, nu calitatea umană, împreună cu acuzaţia de incompetenţă datorată tinereţii şi lipsei de experienţă. Observăm cum demagogia lui Reagan este dublă faţă de cea a oponentului ideologic, acesta întruchipând magistral spiritul mincinos al capitalismului.

Un alt caz de interpretare tendenţioasă ar fi putut fi replica lui Kermit Tyler trimisă celor doi operatori de la staţia radar Opana, cum că avioanele surprinse de semnal ar fi fost americane B-17. Ne aducem aminte de la începutul acestui subcapitol că am arătat că aceste avioane nu puteau zbura de pe coasta vestică a SUA în 1941, când s-a întâmplat atacul japonez la Pearl Harbor . Dar e posibil ca această replică să fi fost plantată ulterior în istorie, sau ea să fi venit de la un superior ierarhic la care Tyler a sunat, la fel cum cei doi operatori au făcut după observarea semnalului cu formaţiunea de avioane japoneze în osciloscop. În acest caz răspunsul său nu se încadrează în această tehnică de dezinformare.

Presa oficială foloseşte constant în zilele noastre această tehnică pentru distorsionarea discursului dizidenţilor politici, care au ieşit din falsa dihotomie a politicilor de stânga/dreapta propusă de sistemul electoralo-demagogist. Ea s-a aplicat la denigrarea dizidenţilor politici faţă de măsurile dictatoriale luate de guvernele majorităţii statelor sub justificare unor măsuri de protecţie împotriva pandemiei de SARSCOV-2, care ulterior s-a dovedit a avea gravitatea unei gripe, după cum au văzut în cele din urmă majoritatea şi am argumentat şi eu în acest articol . Cei care au protestat împotriva acestor măsuri au fost descrişi în spaţiul public ca negaţionişti sau anticovidişti, sugerând opiniei publice că nu ar recunoaşte existenţa virusului sau că s-ar lupta în mod absurd cu însuşi virusul, nu cu autorităţile.

Întrerup aici acest articol, deoarece s-a lungit cam mult, dar nu şi secţiunea, pe care o voi continua în următorul articol, dedicat tehnicii de dezinformare indirectă prin contracarare în documente.

Gabriel Baldovin

2.5.4.7.2.1. (continuare) B. Tehnicile presiunii psihologice de dezinformare

2.5.4.7.2.1. (continuare) B. Tehnicile presiunii psihologice de dezinformare

sociologie Baldovin   07:27

Manifestul societăţii automatiste  

2.5.4.7.2.1. Tehnici de dezinformare indirectă asupra realităţii

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

B. Tehnicile presiunii psihologice de dezinformare

Explozia patetică

Este o tehnică de dezinformare prin care un eveniment, persoană, grup social sau informaţie este scoasă din atenţia publică pe termen lung după ce a fost expusă unui eveniment emoţional dramatic, lacrimogen care produce izbucnire în plâns, doliu, angoasă sau furie. Această explozie emoţională duce ulterior la stări de depresie celor care sînt atinşi de ea. Pentru a evita retrăirea acelor evenimente, subiectul ţintit spre dezinformare îşi reprimă maxim amintirile legate de acel subiect. Strânsa manufacturare a acelor evenimente pentru a intra în asociaţie cu un eveniment lacrimogen sau traumatic va duce la repudierea lor în străfundurile conştiinţei publice, inclusiv cele care se doresc şterse din percepţia publică. O astfel de tehnică are exact acelaşi efect precum fenomenul tabu descris de antropologia culturală, conform căruia un anumit subiect este efectiv închis în istorie şi nimeni nu vorbeşte despre el.

Cel mai clar exemplu de dezinformare prin tehnica exploziei patetice din istorie este celebra fotografie de mai jos, ajunsă definitorie pentru războiul din Vietnam, despre care am amintit şi în secţiunea anterioară. Ea a fost menită şi să contracareze reacţia precisă de furie a opiniei publice după ce au ieşit la iveală imagini cu câţiva militari americani care aruncau cu napalm într-un grup de copii. Dimpotrivă, în imaginea dezinformaţională în cauză se văd în spate soldaţi ce par că i-au salvat pe acei copii, un fel de gărzi de corp ai lor, ceea ce este o dezinformare prin tehnica clonării. Dar principalul scop al acestei fotografii este acela de a extrage reacţia patetică a opiniei publice şi a evita să mai urmărească ştirile legate de războiul din Vietnam; la fel ca şi cel din Irak de după 2003, şi acela strângea pe zi ce trecea cât mai mulţi opozanţi în urma unor informaţii revoltătoare ce ajungeau la opinia publică, care contracarau ideea că SUA ar fi reprezentat binele iar Vietnamul de Nord ar fi reprezentat răul. O astfel de informaţie a fost şi cea redată mai sus la descrierea tehnicii clonării, cu plantarea probelor despre fictivul atac vietnamez de la data de 4 august 1964, în urma căreia a început acel sângeros război. Iată cum tehnica exploziei emoţionale de formă patetică a fost menită să înfrâneze acea tendinţă a opiniei publice de a-şi schimba opinia faţă de acel război, prin autism informaţional. Observăm cum această tehnică, la fel ca şi cele de mai jos, produce un fel de cicatrice informaţională ce duce la refuzul de a mai accepta noi informaţii despre acel subiect.

Cele mai cunoscute exemple din România sînt emisiunile lacrimogene nesfârşite cu copilul Ionuţ , dat de media ca ucis de câini, şi cel al răpirii Alexandrei Măceşanu . Construirea imaginii de monstru lui Gheorghe Dincă a fost un mod de defulare a acestei explozii emoţionale prin conversie a ei în ură faţă de furtul fetei din sânul familiei pe care autorităţile române l-au acoperit .

Reprimarea traumatică

Tehnica exploziei traumatice este foarte asemănătoare cu cea a exploziei patetice cu diferenţa că evenimentul nu produce principal o stare lacrimogenă, ci una de repulsie, oripilare sau frică, deoarece însuşi privitorul este ameninţat de acesta. Uneori pot apărea şi sentimente de compasiune faţă de cei afectaţi de eveniment, însă subiectul afectat de tehnica reprimării traumatice intră automat în modul instinctului de conservare şi caută să-şi salveze propria viaţă de sub efectele acestui eveniment. Putem astfel observa faptul că evenimentul traumatic este anterior, premergător celui patetic; odată cu apariţia acestuia din urmă, primul este deja încheiat şi nu mai constituie vreo ameninţare pentru subiectul căruia îi este expus.

Cel mai cunoscut exemplu internaţional al folosirii acestei tehnici este transmiterea în direct prin televiziune a violenţei extreme din partea unor persoane de culoare asupra şoferului de camion Reginald Oliver Denny în timpul haosului din Los Angeles din 1992. Incendierea şi vandalizarea magazinelor, violenţa de stradă aplicată întâi asupra populaţiei de culoare, apoi invers, de aceasta asupra albilor, este o tehnică de dezinformare prin antecedenţă din categoria tehnicilor de negare despre care am vorbit mai sus. Haosul din Los Angeles de atunci a fost menit să ascundă un protest spontan al populaţiei de culoare pentru faptul că o instanţă judecătorească i-a achitat pe 4 poliţişti surprinşi cu un an înainte în timp ce loveau foarte violent pe Rodney King. Acesta ear un biet muncitor care nu comisese nicio infracţiune înainte. Cei 4 poliţişti au motivat acţiunea lor prin faptul că l-ar fi confundat pe King cu un infractor periculos, însă cel mai probabil ei s-au dedat la o satisfacţie sadică sub acoperirea faptului că nimeni nu-i poate vedea.

Acest subiect este unul foarte sensibil pentru societatea contemporană. Eu l-am descris în detaliu în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Pentru a le ascunde sadismul acestor poliţişti şi a majorităţii angajaţilor din instituţiile represive, spionajul civil american a creat un haos social menit să abată atenţia de la această temă. Poliţia a dispărut subit din oraş , iar vitrinele magazinelor au fost sparte de spărgători profesionişti, la fel cum s-a făcut şi în Timişoara la noi în data de 16 şi 17 decembrie 1989, despre care am detaliat la ora 01.50 din documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” .

Populaţia de culoare, în cea mai mare parte defavorizată, a fost astfel instigată să prăduiască acele magazine, fapt ce a dus la manufacturarea prin falsă cauză (antecedenţă) a haosului de atunci. Membrii ei au crezut că această subită dispariţie a poliţiei ar fi un cadou pentru îndulcirea revoltei lor faţă de o măsură cu aspect rasist. Într-o bună măsură aşa a şi fost. Prin urmare, ei au trecut în număr mare la prădarea magazinelor lăsate nesupravegheate. Dar de fapt această inginerie socială a avut rol de denigrare a lor, şi justificare aposteriori în ochii opiniei publice americane şi internaţionale a acţiunii sadice a celor 4 poliţişti săvârşite cu un an înainte. După ce au spart vitrinele magazinelor şi i-au instigat pe cei slabi să le prăduiască, acei ingineri sociali profesionişti au trecut la incendierea unora dintre ele şi a altor obiective din Los Angeles , după cum am arătat la minutul 20 din documentarul meu „Diversioniştii” . Iată cum, prin această inginerie socială spionajul civil american a abătut atenţia către presupusa predispoziţie spre violenţă a populaţiei de culoare dinspre cea a infracţiunii iniţiale comise de poliţiştii sadici şi apoi de cea ulterioară comisă de judecătorii care i-au achitat. Avem aici de a face cu acelaşi argument al sclaviei clasice, care salva sufletele barbarilor negri prin legarea lor în lanţuri în societatea… „civilizată”.

Am spus mai sus că această tehnică se cheamă antecedenţă. Dar, pentru a scoate acest eveniment din atenţia publică, spionajul civil a manufacturat lovirea până aproape de moarte a şoferului Reginald Oliver Denny. Aspectul oribil al acelei scene a fost un atât o tehnică de dezinformare prin camuflarea violenţei iniţiale faţă de Rodney King, cât şi una de presiune psihologică prin explozie emoţională de tip traumatic în rândul ţintei dezinforamţionale. Această inginerie socială i-a comunicat opiniei publice următorul mesaj: „dacă vreţi să vă revoltaţi împotriva regimului şi a ordinii statale, atunci veţi avea parte de asta”. Resemnată, majoritatea a trecut cu vederea abuzurile autorităţilor în favoarea păstrării confortului propriu şi a blamării victimei.

În România, cel mai clar exemplu al folosirii acestei tehnici este diversiunea „teroriştilor” lansată după căderea lui Ceauşescu, cu crearea artificială de victime. Această inginerie socială a fost menită în principal spre a convinge armata şi securitatea că o forţă foarte puternică a intrat în controlul puterii şi că vor pierde dacă vor opune rezistenţă. Apoi, ea a fost menită să convingă opinia publică să nu îşi pună întrebări despre evenimente dubioase precum oprirea subită a tramvaielor tocmai în faţa casei pastorului Laszlo Tokes pentru a crea artificial un protest, alinierea şi trimiterea de muncitori de la Craiova şi fabricile timişorene pentru inflamarea stării de revoltă sau spargerea sistematică a vitrinelor magazinelor. Mai aproape de zilele noastre, scenele cu jandarmii lovind violent cu bastoanele protestatarii paşnici la celebrul protest din 10 august au avut acelaşi rol, pe lângă convingerea şi a altora să stea acasă mai curând decât să iasă şi ei în stradă.

Reprimarea sexuală

În această secţiune am descris alterarea probelor , ca tehnică de dezinformare directă, prin sustragerea de date din ansamblul de evenimente sau documente ce le consemnează. Am spus atunci că această tehnică este aplicarea la nivel de spionaj a aşanumitului „mecanism de apărare al Eului” descris şi numit parţial „refulare” de psihanaliza clasică. Reprimarea indirectă face acelaşi lucru, cu diferenţa că această operaţiune psihică este făcută de receptorul însuşi, la nivel de inconştient precum se întâmplă în cazul nevroticului. Aşa ceva se realizează simplu, prin asocierea datelor ce se doresc a fi reprimate cu sexualitatea. Cultura de masă şi publicitatea folosesc această tehnică pentru a abate atenţia opiniei publice de la problemele societăţii contemporane, care sînt dependenţa de crize umanitare şi problema sclavagismului salarial . În două articole mai vechi absorbite ca secţiuni în această carte am descris în detaliu rolul sexualităţii prin asociere cu produse diverse .

Această tehnică este identică cu cea precedentă a exploziei traumatice, doar că, în loc de traumatism se foloseşte sexualitatea. Spre deosebire de pericolul situaţiei traumatice, care duce la setarea reacţiei de frică, sexualitatea are o reacţie ambivalentă, atât de repulsie cât şi de atracţie. Uneori traumatismul poate duce şi în acest caz la reacţie ambivalentă, precum e cazul şi contraatacului. Dar de cele mai multe ori frica se manifestă prin fugă şi îndepărtare de zona periculoasă. Dimpotrivă, sexualitatea este tot timpul ambivalentă. Majoritatea opiniei publice are viziune conservatoare privind această temă. Exacerbarea publică a sexualităţii aduce o reacţie de repulsie din partea majorităţii, şi este pedepsită de legi. La acest prim nivel de reacţie, asocierea elementului ce se doreşte scos din atenţia opiniei publice cu sexualitatea are funcţie de denigrare; reprimarea sexuală aduce cu sine şi repudierea elementului denigrat. Dar, pe de altă parte, atracţia amestecată ambivalent cu repulsia, specifică sexualităţii, există şi în cazul mentalităţii conservatoare. Aşa că elementul dorit ascuns este camuflat de percepţia sexualităţii, cu care este asociat, şi în cazul atracţiei sexualităţii. Iată cum în ambele cazuri asocierea unui element cu sexualitatea îndeplineşte funcţie de dezinformare.

Cel mai clar exemplu de denigrare prin asocierea cu sexualitatea este cel al cultului Rajneesh al lui Osho din cadrul comunităţii Oregon în anii 1981-1985, deşi această particularitate nu era cea mai importantă sa. Însă, ameninţând cu parazitarea SUA pe termen lung, el a fost denigrat prin exacerbarea acestei laturi, fiind denigrat în ochii opiniei publice americane ca un fel de organizaţie de producere de filme deocheate. Exact aceeaşi reţetă s-a aplicat şi în cazul denigrării cultului MISA al lui guru Bivolaru la noi în România, prin plantarea unor adolescente în anturajul său şi ignorarea articolului 220 din Legea 286/2009 (codul penal) care nu incrimina relaţii intime cu minore ce au împlinit 15 ani (între timp vârsta a crescut la 16). exceptând cazurile stipulate la aliniatul (3) .

Mai aproape de zilele noastre a fost cazul de denigrare al lui Alexandru Cumpănaşu, unchiul fetei răpite Alexandra Măceşanu. Pentru că el ameninţa să câştige în popularitate şi să fie ales de cetăţeni în funcţii de conducere, de unde putea da de urma dispariţiei fetei, spionajul civil i-a manufacturat asocierea cu sexualitatea în reţeaua de socializare Tik-Tok, după cum am arătat în acest articol . Această inginerie socială de reprimare sexuală prin asociere a dus la un prim val de diminuare a susţinerii sale populare. Ea a fost apoi continuată de cenzură clasică a sa în mediul online şi o puternică denigrare publică în mass-media. În felul acesta s-a închis cazul Caracal prin camuflarea cu alte subiecte, lăsând familia îndurerată şi fără aflarea adevărului, la fel cum se face în România de când s-a instaurat capitalismul sălbatic.

C. Tehnicile de dezinformare indirectă prin reparaţie

Cele două categorii de dezinformare indirectă descrise mai sus au rolul de a împiedica anumite informaţii să ajungă la opinia publică. În general acestea sunt informaţii sensibile, care avantajează privilegiaţii sociali şi îi dezavantajează pe cei şi aşa subprivilegiaţi. Acest grup de tehnici de dezinformare vizează momentul în care aceste informaţii deja au ajuns la opinia publică şi au rolul de îndulcire a efectelor lor revoltătoare. Ne aducem aminte de cenzura avansată practicată de cele două tehnici de dezinformare ale negării, respectiv clonarea şi cosmetizarea/denigrarea. În primul caz se manufacturează o realitate similară cu cea care a fost anterior extirpată din atenţia publică (cenzurată) în scopul de a şterge urmele cenzurii. Dimpotrivă în cazul cosmetizării se regizează nişte evenimente aflate la polul opus celor ce se doresc scoase atenţia publică. Dacă în cele din urmă tehnicile acestea nu au avut efect vizibil, atunci urmează un ansamblu de alte tehnici menite să ducă la atenuarea efectelor lor în percepţia publică, restaurând astfel încrederea publică în instituţii şi autorităţi. Mai departe am să le descriu pe fiecare.

Falsa revoluţie

Prin tehnica falsei revoluţii departamentul de dezinformare al spionajului civil sugerează încheierea erei în care evenimente dramatice şi crize umanitare s-au produs. El promite astfel mincinos (atât naivilor care au trecut prin ele dar şi generaţiilor care vin după ele) faptul că ele ar fi imposibil să se producă. Cel mai relevant caz din istorie ce s-a realizat cu această tehnică este abolirea sclaviei clasice, prin falsa ei revoluţionare în sclavie salarială, aşa cum am descris-o în detaliu în primul capitol al acestei cărţi .

Cel mai cunoscut exemplu de falsă revoluţie în istoria modernă este manufacturarea superputerilor economice japoneze şi germane, după terminarea celui de-al doilea război mondial. Aşanumitele „Miracol japonez” şi „Miracol german” au fost forme globale de mită prin care aceste popoare au fost convinse să uite despre cum au fost instigate războaiele în care ele au fost atrase. Despre modul în care războiul din Pacific a fost instigat am detaliat în acest subcapitol, începând de aici şi la nivel mai amplu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” . În acest documentar am descris şi modul în care războiul din Europa a fost instigat. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial au început să apară mărturii ale celor care au văzut cu ochii lor semnele acestei incredibile implicări a propriilor bancheri şi industriaşi în generarea acestui război, precum Fritz Thyssen, Hjalmar Schacht sau Wilhelm Keppler. Dinastiile Rockefeller şi Rothschild, care deţin controlul financiar în lumea occidentală au contracarat răspândirea acestor adevăruri prin reconstrucţia mai amplă a celor două ţări. Astfel că pentru mulţi dintre cei ce au supravieţuit viaţa a fost mult mai bună după război decât înainte. În Japonia însă lucrurile au mers mai prost deoarece această ţară a avut timp de decenii cea mai mare rată de depresie din lume, în special datorită acestui eveniment traumatic transmis moştenire emoţională urmaşilor.

Dar acel „Plan Marshall” a existat inclusiv în Statele Unite, pentru a dezmembra mişcarea „Flower Power” din anii 1960. Între aceşti tineri au fost copiii unor supravieţuitori de la Pearl Harbor şi Clark Field , care au răspândit acele informaţii în noua generaţie. Marii bancheri şi industriaşi americani au vărsat apoi în piaţa americană sume importante de bani cu care unii dintre acei hippioţi rebeli de atunci şi-au creat propriile companii. Astfel că unii au renunţat la stilul de viaţă boem de atunci în favoarea unuia capitalist, de sclavagism salarial. Ei au atras în aceste companii şi pe alţii, care au preferat bunăstarea capitalistă în locul libertăţii tradiţionaliste. Aşa s-a creat de fapt înfloritoarea clasă mijlocie din Statele Unite din anii 1970-1980. O astfel de clasă mijlocie n-a existat pe nicăieri în restul Occidentului, dar nici n-a durat mult nici în SUA. După ce acei oameni au îmbătrânit şi n-au mai fost credibili pentru noua generaţie, dinastia Rockefeller a retras treptat banii de pe piaţă iar înfloritoarea clasă mijlocie din anii 1970-1989 a dispărut şi ea.

La noi în România cel mai clar exemplu de tehnică de dezinformare indirectă de falsă revoluţie este însăşi alura de revoluţie a războiului civil din 1989 care l-am amintit mai sus şi le-am detaliat în documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA”. Pentru a ne face să acceptăm ciudăţeniile acelei perioade negre, aparatul de dezinformare de atunci ne-a promis o falsă revoluţie, despre cum societatea şi naţiunea română va rezolva problemele de atunci. Acestea s-au rezolvat doar pentru o minoritate şi s-au adâncit pentru noi, majoritatea, ceea ce înseamnă de fapt o falsă revoluţie. De atunci, la fiecare campanie electorală demagogii promit iarăşi câte o astfel de mini-revoluţie, după modelul fraudei demagogiste occidentale.

Externalizarea

Este acea tehnică de dezinformare indirectă prin care spionajul civil trimite responsabilitatea unei crize umanitare cât mai departe de epicentrul său şi, implicit, de marii industriaşi şi bancheri pe care îi serveşte, către instituţii cât mai jos plasate pe scara ierarhiei sociale. Cel mai clar exemplu de externalizare este cel al investirii în imaginea politică a lui Hitler de către piloni ai industriei germane precum Fritz Thyssen, Hjalmar Schacht şi Wilhelm Keppler, aflaţi în strânsă legătură cu marii industriaşi şi bancheri americani ai dinastiilor Rockefeller şi Morgan, despre care am detaliat în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” linkat mai sus . Chiar în zilele noastre se întâmplă acest lucru cu războiul din Ucraina, deşi urmele implicării urmaşilor acestor dinastii sânt mai greu de văzut în el .

La noi în România cel mai clar exemplu de externalizare dezinformaţională este cel al abaterii atenţiei de la cea mai puternică agenţie de spionaj civil din lume CIA, şi îndreptarea ei spre Gorbaciov şi KGB în manufacturarea evenimentelor din decembrie 1989 .

Individualizarea

Este acea tehnică de dezinformare prin care instituţiile represive dar şi cele dezinformare îşi spală imaginea după ce asupra lor a ajuns blamul pentru instigarea externalizată către ele. Instituţiile demagogiste au exact această menire pe de o parte de a atrage încrederea naivilor în imaginea profetică a demagogului înainte de a ajunge la putere, dar şi a proiecta în el dezamăgirea vieţii de sclav salarial , după ce fosta speranţă în mai bine şi-a încheiat mandatul. Apariţia unor cazuri de umanism exagerat, suspect şi neverosimil din partea unor membrii ai instituţiilor represive , precum oferirea de flori necunoscutelor de 8 martie sau salvarea unor necunoscuţi din situaţii extrem de periculoase, sînt foarte probabil manufacturări de individualizare dezinformaţională.

Clemenţa

Este o tehnică de dezinformare ce constă în întârzierea pedepsirii vinovaţilor pentru orchestrarea unei crize umanitare majore, sau externalizarea responsabilităţii către oameni iresponsabili, de obicei bătrâni. După o anumită perioadă de timp, cei ce au pierdut persoane dragi în acele evenimente uită de durerea pricinuită atunci şi se împacă cu gândul pierderii, lăsându-i pe vinovaţi „în plata Domnului”. Pe lângă asta, pedepsirea unui bătrân neajutorat şi chiar bolnav, aşa cum pare Kermit Tyler în acest interviu , ar putea părea un act de barbarie. Familiile celor care au murit în urma presupusei sale neglijenţe pot părea ele însele agresoare în ochii opiniei publice dacă l-ar lua la rost pe acel bătrânel senil şi cu mâna tremurândă, special dusă la ochelari spre a se vedea cum tremură…

Acestea au fost tehnicile de dezinformare indirectă asupra realităţii. În următoarea secţiune voi descrie grupul de tehnici de dezinformare indirectă în documente .

Gabriel Baldovin