2.5.4.4.3. Fluxul si refluxul monetar sau despre exploatarea iluziilor in sclavagismul modern
2.5.4.4.3. Fluxul si refluxul monetar sau despre exploatarea iluziilor in sclavagismul modern
(Acest articol a fost scris in 2014, dar apoi a fost absorbit intr-un text mai amplu)
Una dintre cele mai mari iluzii in societatea contemporana, ce sint satisfacute pentru controlul maselor, sint banii. Banii par ca au realitatea concreta tocmai datorita faptului ca ei ne ajuta sa facem mai usor schimburi de produse si servicii intre noi. Tamplarul ii face instalatorului un dulap si ia la schimb o suma de bani pe care instalatorul i-a luat de la altcineva, caruia i-a facut propriul serviciu. In acest circuit economic nu neaparat banii circula, ci produsul sau serviciul oferit la schimb. In acea suma de bani e abstractizata munca instalatorului, iar schimbul dulap - bani este un schimb fair play la acest nivel. La nivel global, prestarea unui serviciu in schimbul unei sume de bani este un comportament sustinut de un spectru foarte divers de schimburi servicii si produse pe care membrii comunitatii si le fac unii altora pentru a-si imbunatati reciproc viata. Schimbul reciproc de servicii este o solutie de compromis pe care natura a gasit-o chiar inainte de aparitia speciei umane.
Traiul in comunitate s-a datorat tocmai acestui tip de colaborari intre membrii grupului. De exemplu, vanatoarea de mamuti se facea cu participarea majoritatii membrilor, la care fiecare avea un anumit rol in succesul final. Daca ne intoarcem pe scara evolutiei si analizam vanatoarea in grup pe care o practica leii asupra elefantilor, vedem ceva similar: anumiti indivizi se specializeaza in grup pe o anumita sarcina: unul se urca pe spatele elefantului muscandu-l de ceafa, altul ii musca trompa, altul ii musca burta etc. Cu curaj si incredere reciproca grupul de lei pot vana animale mult mai mari decat fiecare din membrii grupului luati individual. La specia umana insa colaborarea de tip echipa s-a transformat mai intai in relatie de tip prada-pradator ( cazul societatii clasice) sau de inselaciune (ca in cazul societatii civilizate). Banii sint instrumentul acestei relatii de inselaciune.
Banul (capitalul in general) este de doua feluri. Primul este capitalul concret care presupune estimarea, evaluarea, intr-o anumita unitate de masura, a unor bunuri ca imobile, produse fabricate, semifabricate sau orice fel de obiect concret care este dorit de un membru al comunitatii. Celalalt este capitalul potential ce presupune potentialitatea unor sclavi „educati”, spre a depune o munca, spre a fi profitabili celor care controleaza capitalul concret. Capitalul potential este format din oameni care executa ordinele unei elite sociale. In cazul dictaturilor clasice ei sint docilizati cu ajutorul fortei brute, prin amenintare cu represalii. In capitalism sint iluzionati de entuziasm corporatist, prin divertisment si publicitate, asa cum am mai aratat aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2011/01/exemple-de-manipulare-si-obedienta.html
Masa monetara in sine nu inseamna nimic fara un capital potential corespunzator. Este o mare greseala sa credem, asa cum credea Marx si, dupa el, multi economisti, ca banul consta doar in capitalul concret, doar in resursele materiale. Adevarata forta a capitalului sta in… „resursele umane”. Pana si capitalul concret are nevoie de „resurse umane” care sa il evalueze si sa plateasca pentru el. Un animal va alege 100 de grame de mancare in locul a 100 de grame de hartii echivalente a unui milion de dolari. Iar „educarea” resurselor umane spre a echivala un bun in bani nu este intotdeauna un semn al superioritatii speciei fata de animal ci, de multe ori, al „indobitocirii” sclavagiste. Uneori se intampla ca aceasta echivalare sa iasa din matca educatiei. Sutele de tone de aur aduse de prin coloniile sud-americane nu au reusit sa salveze imperiul spaniol de la colaps. Asta deoarece capitalul potential era foarte scazut. Membrii societatii spaniole si Europa insasi nu mai doreau sa schimbe produse vitale pe aurul coroanei spaniole.
Iata ca banii nu sunt asa ca o gramada de obiecte certe si concrete care se impart la cetateni pur si simplu, asa cum se imparte prada intre membrii vanatorii. Bugetul unei tari sau al unei zone economice nu are un cuantum fix. Desi, la origine, banii erau o unitate comerciala, astazi ei au ajuns mai mult decat atat. Banii sunt acele iluzii care tin in saracie o parte din cetateni, cei mai sclavi dintre sclavi. Daca nu ar fi tinuti in saracie ei nu ar mai fi sclavi "de bunavoie". Fara saraci nu poate exista nici prosperitate in societatea actuala. Bunastarea nu se face nici cu tone de aur, nici cu exces de mancare, nici cu exces de masini luxoase, ci cu sclavi flamanzi care le doresc. Degeaba le ai pe astea daca nu ai paznic la poarta, menajera in casa, instalator, gunoier si altii de genul lor. Saracii sunt dispusi sa faca aceste munci umilitoare in schimbul iluziei de a putea accede la „nivelul” stapanilor lor.
Acesti oameni sunt tinuti in saracie pentru a fi convinsi sa serveasca pe noii stapani cu ajutorul promisiunii implinirii unor iluzii. Fara aceste promisiuni ei nu ar mai fi sclavi „de buna voie” pe mai departe si sistemul ar fi nevoit sa se intoarca la sclavagismul clasic al amenintarii cu moartea, temnita sau altele. De aceea sistemul va avea nevoie de saraci in continuare. Se stie ca in Occident supraproductia alimentara in general se distruge. Oficial, se spune ca o astfel de masura ridicola s-ar datora interesului de a mentine pretul ridicat. Dar de fapt unii trebuie tinuti flamanzi si frustrati pentru ca, in schimbul alimentelor si a unei oarecare doze de orgoliu lustruit, ei ulterior accepta incadrarea intr-o ierarhie si, astfel, comenzile superiorilor.
Valoarea monedei nu este data doar de schimburile comerciale si transformarilor monedei dintr-una in alta. Piata libera e doar unul dintre factorii stabilizarii monedei. Celalalt este pur si simplu interventia statului asupra masei monetare. Atunci cand sinuciderile se inmultesc sau cand exista nemultumiri acute ale unei anumite categorii sociale, sistemul arunca pe piata masa monetara pentru a lua ochii naivilor si a-i iluziona cu o astfel de falsa bogatie sau de crestere economica. Promisiunea unei vieti mai bune este unul din instrumentele prin care potentialele revolte sint tinute in frau. Institutele de sondare a starii de nemultumire a cetatenilor sunt aplicatia directa a stiintei sociologiei in campul social concret. Votul de politicieni „reprezentativi” este doar o parte din acest angrenaj; la vot nu conteaza atat optiunea maselor pentru un canditat/partid sau altul cat, mai ales, dispozitia maselor pentru a se iluziona fata de promisiunile acestora. Absenteismul de la vot provoaca ingrijorare cu privire la lipsa de entuziasm a sclavilor pentru a se angrena in sustinerea generala a economiei.
Se stie ca in momentul in care cererea este mare atunci preturile cresc. Asta inseamna ca pentru acelasi produs se vor plati mai multi bani si ca e nevoie de mai multa masa monetara. Banca de stat tipareste atunci aceste hartii care vor acoperi aceasta nevoie de achizitionare. Acesta este etapa fluxului monetar. Raportul dintre cerere si oferta nu regleaza doar preturile ci si cantitatea de masa monetara lansata pe piata de banca oficiala a statului. Exista flux monetar atunci cand exista vointa de munca, entuziasm in campul capitalului potential iar tiparirea de masa monetara se face doar anticipand supraproductia ce urmeaza exploatarii acestuia. Politica de jucarie cu iluzia ei de revolutie a sistemului politic este motorul acestui entuziasm general al maselor. Industria divertismentului, a drogurilor si consumului contribuie si ele la mulgerea de entuziasm cu ecou in cresterea capitalului potential in societate. In momentul tiparirii banilor nu exista acoperire in bunuri pentru noua cantitate de moneda. Insa pe parcurs asa ceva se acopera simplu prin corelarea productiei din toate sectoarele de activitate.
Odata cu epuizarea acestui entuziasm al naivilor in profit si transformarea lui in apatie, apare reversul. Aceasta etapa este cea a refluxui monetar. Retragerea masei monetare este menita sa impiedice inflatia. Omul simplu nu mai doreste sa execute ordine in schimbul banilor asa ca mai bine ei sunt retrasi de pe piata decat sa se devalorizeze. Acesta este principalul scop al impozitelor.
Fluxul si refluxul de masa monetara operat de banca de stat se stabileste in functie de gradul de disponibilitate a omului simplu de a-si vinde libertatea, adica de a fi disponibil pe post de capital potential. Aceste etape corespund cu doua momente esentiale specifice sclavagismului modern, respectiv cea de momire si cea de profit. Strategia este identica cu cea din pescuit; odata cu pescuitul cu momeli, pestele s-a adaptat si a invatat sa le refuze: pescarul a mers insa mai departe cu pacaleala si a introdus momeala anticipata. Aruncarea de momeala in apa in care traieste pestele (circumspect fata de carlig) cu cateva zile inainte de aruncarea unditei ii creeaza acestuia un soi de hartuire alimentara. Si, la un moment dat, va musca din momeala la risc, incapabil sa reziste tentatiei momelii pe termen lung. Practic, timpul pierdut de pescar se petrece aici: pestele va musca din ce in ce mai relaxat momeala, asigurandu-se ca nu are carlig. In acelasi fel, la un moment dat, el va musca si acul unditei. El stie ca s-ar putea sa moara, fiind agatat de undita pescarului. Insa nu se mai poate abtine in a nu musca. Refuzul muscarii momelii ii creeaza un adevarat sevraj, la fel cum se intampla cu dependentii de substanta psihoactiva. Dependenta de bani si de cumparaturi constituie momeala psihodinamica a sclavagismului contemporan.
Cumparand diferite produse ale corporatiilor, practic guvernul si sistemul in general pompeaza capital in ele, deschizand etapa fluxului monetar. Acestea, la randul lor, atrag personal, resurse umane si devin din ce in ce mai mari. La fluxul monetar joburile sunt foarte multe si comode. Raportul dintre stres/volumul de munca si retributia primita este foarte favorabila angajatului. Increderea in sine si stima de sine a angajatului creste in asa fel incat isi poate permite sa isi schimbe joburile si sa negocieze conditii mai bune pentru el. Mentalitatea muncitorului sau angajatului este una de avantului si incredere. Ea se apropie destul de mult de hedonism.
Dar asta e o iluzie, o momeala pe care sistemul i-o arunca prin intermediul corporatiilor, la fel cum pescarul arunca momeala inainte de a arunca carligul. Sclavul e usor ademenit sa duca o viata de huzur, sa isi „permita” diverse lucruri, vacante, calatorii si alte astfel de luxuri care treptat se intiparesc in psihicul sau ca lucruri normale si nu ca luxuri. Practic, lui i se creeaza astfel iluzia ca aceste bunuri dispensabile ar fi indispensabile. Dat fiind faptul ca acestea ajung treptat sa ocupe un loc in biografia subiectului, el devine dependent de ele.
Acesta este momentul momirii si testarii in scopul selectarii celor care sunt dispusi sa lucreze in conditii ceva mai defavorabile, adica a urmatoarei perioade, cea de profit. Asemenea pestilor din balta, si potentialii sclavi sunt discreti atrasi in aceasta prima perioada de momire. Ei sunt incurajati sa aiba un stil de viata ceva mai ridicat pentru ca, in cele din urma, mentinerea sa sa fie platita cu un volum de munca mult mai mare decat se convenise initial. Pentru sclavul dependent de un stil de viata „inalt” vine momentul adevaratei plati, abia dupa ce refluxul monetar se instaleaza. Vorbim aici de o adevarata escrocherie pe care sistemul social si angajatorul privat o practica pentru a-si duce angajatul in zona de profit.
Retragerea masei monetare presupune concedieri masive, ceea ce implica recesiunea economica. Istoria recenta a evoluat ciclic cu cativa ani de avant economic urmati de altii de recesiune. Aceste etape sint identice cu fluxul si refluxul monetar. Concedierile nu presupun insa si reducerea productiei. Pur si simplu atunci angajatul se vede pus in situatia de a face si munca colegului concediat. Constitutiile psihice conservatoare nu vor putea renunta la aceste mici delicii care fac parte din viata lor insele si vor accepta noile conditii de criza. Iata ca sistemul monetar functioneaza exact ca o reclama, cu manipularea subtila a consumatorului.
Acesta e de fapt punctul la care sistemul a dorit sa se ajunga de la bun inceput. Raportul initial dintre stres/volumul de munca si salariu a fost unul fals in perioada de flux monetar. Adevaratul raport este exact acesta. Aici se platesc „imprumuturile” financiare pe care unii angajati le-au contractat la nivel inconstient, fara sa stie de asta inca din momentul in care s-au angajat. Joburile lejere din timpul fluxului monetar era exact aceasta momeala pentru a atrage eventualii sclavi in campul muncii si, ulterior, de a „strange surubul” treptat pentru a obtine la un moment dat profitul.
O parte dintre angajatii de la flux ajung someri la reflux. Ei se trezesc uneori in situatia de a fi incapabili de a continua si sfarsesc prin a fi aruncati in strada. Atunci apar si protestele sociale. Statul investeste apoi in „fortele de ordine” care sa ii mentina sub control pe cei nemultumiti. In luptele de strada urmate unei posibile revolte, fortele de ordine folosesc gaze lacrimogene, gloante de cauciuc, caini, bastoane cu electrosocuri, supravegherea telefoanelor prin serviciile secrete si altele. Mass-media e pregatita sa le faca imagine de anarhisti pusi pe distrugere acestor oameni. Astfel, imaginea lor in ochii opiniei publice este compromisa. Capii revoltelor sunt atent monitorizati si marginalizati social. In ciuda povestilor despre libertatea de expresie, in multe tari „civilizate” simpatia pentru ideile de revolta se plateste cu imposibilitatea de a mai gasi de lucru „la sugestia” anumitor „servicii secrete”. In loc sa se lupte cu adevaratii provocatori ai crizei, cei care au orchestrat fluxul si refluxul monetar, proaspetii someri, se lupta cu colegii lor de clasa sociala imbracati in armura de politie, momiti si ei cu alte promisiuni. Iata o miscare inteligenta de management social!
Dar aceste proteste sunt de fapt mult mai mici ca si amploare decat in cazul in care sclavul modern a fi tinut mai mult timp in campul muncii. Promisiunile cu forta religioasa pe care capitalismul le-a infuzat in noua religie a „Visului American” se dovedesc incet-incet a fi niste minciuni gogonate. Tanarul naiv care iese de pe bancile scolii blazat si dornic de afirmare va deveni o leguma fiarta dupa 10 ani de munca stresanta in corporatii. Pe masura ce inainteaza in varsta el isi da seama ca si-a irosit viata si astfel incoltesc in el sentimentele de revolta. Situatia muncitorilor e asemenea veteranilor de razboi care pleaca tantosi la ucis bastinasi de prin diferite locuri din lume si se intorc cu PTSD sau cu mentalitate activist-sociala. Revolutia Franceza este prototipul acestei revolte.
Refluxul monetar e menit sa ii trimita pe multi spre odihna si meditatie in loc sa ingroase randurile protestatarilor ce pot crea o noua astfel de revolta populara de masa. Sistemul a invatat in cateva mii de ani de revolte a sclavilor/muncitorilor cum sa previna furia populara prin concediere. Institutele de sondare a opiniei publice au mijloacele pentru testarea furiei populare. De la aceste date bancherii pornesc cate o criza controlata, precum cea a afacerilor imobiliare din SUA de la sfarsitul primului deceniu al secolului 21.
Observam ca fluxul si refluxul monetar sunt parte dintr-o inginerie sociala dibace de a inlocui sclavii rutinati si cuprinsi de resentiment cu tineri naivi si entuziasti in campul muncii. Intre timp industria consumerista si cultura de masa in general pun bazele unei noi generatii de sclavi, momind tinerele generatii cu noi iluzii. Povestile dramatice ale protestatarilor din strada sint acoperite de emisiunile de divertisment in care spectatorii se cred inconstient protagonisti, visand la iluzii de celebritate si marire sociala. Orbiti de „visul” lor, si ei vor cadea in aceeasi capcana cativa ani mai tarziu, odata cu urmatoarea recesiune. Asemenea unui imens abator, sistemul social extrage entuziasmul tinerelor generatii, transformandu-le intr-un soi de zombi insingurati, deprimati si bizari.
Partea interesanta a unei astfel de manevre socio-economice este aceea ca acest tip de sclavagism are forma de valoare de schimb liber consimtita. Insa o parte a celor care accepta acest schimb sunt pur si simplu pacaliti fie pentru ca nu au cum sa cunoasca valoarea lucrului schimbat cu propriul lucru, fie pentru ca valoarea lucrului de schimb este doar o iluzie. In cazul banilor avem de a face cu un fals schimb: sistemul ofera hartii cu poze de celebritati pe ele in schimbul unor anumite servicii specifice fiecaruia. De aceea sclavagismul contemporan se poate numi fara nici un risc de greseala „sclavagism al schimbului disproportionat”. Indemnul la consum hedonistic cu care sistemul ii bombardeaza constant, este de fapt un indemn la un astfel de consum disproportionat menit sa aduca profit fortelor sale oculte.
Crearea artificiala de amenintari asupra cetatenilor sau hartuirea microfermierilor, asa cum se intampla in SUA (a se vedea cazul Monsanto), se face cu scopul de a-i convinge sa-si paraseasca stilul de viata traditional (independent) si de a-i face sa se mute ca sclavi (dependenti) in spatiile urbane. Sustinerea conflictelor sociale sau a altor manevre socio-economice in spatiile limitrofe este o bogata sursa de emigranti, din randurile carora se recruteaza acesti muncitori profitabili, dupa cum am aratat aici: http://baldovinconcept.blogspot.ro/2010/03/razboiul-cea-mai-profitabila-afacere.html .
A transforma omul simplu si normal in capital potential este esenta absoluta a economiei statului semisclavagist contemporan. Nu conteaza productia in sine ci potentialitatea de a atrage „de buna voie” cat mai multi naivi in campul muncii organizate si controlate de noii stapani. Interesul principal al stapanilor este acela de a-i specializa pe sclavi in diferite domenii, cat mai diferite de procurarea personala a alimentelor si locuintei. Apoi, pretul pentru a le primi din partea sistemului va fi insusi sclavagismul pe care sclavul il accepta, in lipsa cunostintelor despre independenta. Un astfel de subterfugiu subtil a permis inchiderea gurii preotilor crestini care – ce sa faca si ei? – au tot spus de-a lungul secolelor ca sclavia clasica e un pacat, dar au practicat-o cu pocainta... Daca aceasta libertate de alegere ar fi respectata pana la capat, atunci nu ar mai fi vorba de un sclavagism ci de o autentica libertate de genul posturilor de jucatori intr-o echipa de fotbal. Insa atunci cand aceasta libertate este influentata prin actiuni auxiliare de manipulare sau control, atunci nu mai este vorba de libertate.
În următoarea secţiune voi descrie armata şi războiul , instituţii fundamentale ale dezinformării şi terorii statale.
Postări
