Comunismul in Romania. Completare la cele spuse de Traian Ungureanu
Romania un spatiu social fragil
Comunismul este strans legat de etapa industriala a evolutiei societatii. El a prins pe plan international acolo unde o experienta industriala nu a existat si a fost rejectat acolo unde aceasta a existat. Daca Cehia, Polonia, Ungaria au protestat si au respins comunismul este penrtu ca cetatenii acestor tari conosteau si beneficiile capitalismului (industrial) pe langa promisiunile nerealizate ale comunismului. Scaderea nivelului de trai s-a resimtit in aceste spatii insa in Romania nu. Practic orice oferea viata urbana comunista in Romania era o crestere a nivelului de trai fata de cel al vietii rurale care gravita in jurul cresterii animalelor si a agriculturii primitive. Comunismul a insemnat in Romania industrializarea, adica o etapa istorica superioara feudalismului sau primitivismului in care se aflau si inca se afla multi cetateni.
Comunismul a adus multora o viata mai buna. El a parut intr-adevar o revolutie si o implinire a promisiunilor facute in programul sau politic pentru multi. Eliminand pe vechii ocupanti ai functiilor cheie din stat ei au ridicat in rang marginalizatii zonelor rurale. Luat in sine un astfel de fapt este unul identic cu discriminarea pozitiva care se practica astazi in tarile cele mai civilizate. El consta in echilibrarea artificiala a claselor sociale, in fluidizarea comunicarii dintre ele, in sprijinul superior pe care statul il face defavorizatilor pentru a accede in functii cheie din stat. Facuta in limite rezonabile, o astfel de masura este binevenita. Dusa la extrem ea poate fi la el de nociva ca insusi ermetismul social pe care incearca sa il combata. Practic o astfel de masura de "inlocuire a cadrelor imperialiste" din stat a condus intr-adevar la discriminarea negativa a celor indreptatiti sa inlocuiasca anumite posturi in stat. Fireste, cumva si in statele civilizate acest lucru se face, insa optiunile sunt mult mai diverse pentru cei defavorizati astfel.
Facuta in masa insa, asa cum s-a realizat in comunism o astfel de discriminare s-a dovedit a fi o crima. Ea este o descendenta directa din fenomenul mai general al "nationalizarii". Din punct de vedere sociologic nationalizarea este o anarhie reorganizata: furtul bunurilor claselor superioare este ambitia tipica a revoltei sclavului. Daca acesti sclavi nu intra in conflict unii cu altii pentru impartirea "prazii" si incep se se organizeze rezultatul nu mai este anarhia ci celebra nationalizare.
Comunismul intre teorie si practica
Judecat in sine argumentul marxist al preluarii bunurilor pe care patronatul le acumuleaza prin "exploatarea muncitorilor" pare corect. Insa el a fost analizat in fir a par si criticat si respins de majoritatea teoreticienilor fenomenului social. Ce uita Marx & co. sa puna in ecuatie era "dreptul de autor" pe care un astfel de patron il avea pentru capacitatea sa de a organiza o firma, de a cauta solutii, de a inova si de a inventa obiecte utilitare. A-i lua totul cu argumentul de a contracara abuzurile sale asupra muncitorilor este o extrema poate chiar mai periculoasa decat cea initiala a sa. De aceea comunismul a plecat de la inceput pe o directie gresita. Pana la urma tocmai esecul aplicarii teoriilor comuniste, lipsa lor de rezultate a condus la prabusirea sistemului comunist.
Un timp in dictatura s-a trait bine pentru majoritatea cetatenilor. Acest lucru este de inteles tinand cont ca pentru un timp politicile de extrema stanga au functionat. Dar, ca orice politica de stanga, ea a dus la stagnare. Paractic bunurile confiscate de la "chiaburi" au inceput sa se termine. Dupa ce s-a refacut in mod artificial clasa careia i s-au acordat rol cheie in institutiile statului, cea care a umplut golul lasat dupa mazilirea "exploatatorilor" practic sistemul a devenit unul ermetic, static, conservator in acord cu insasi puterea de monarh pe care dictatorul o avea. Practic societatii comuniste i-au lipsit tocmai acele conflicte interne care duc la evolutie pe care insusi Marx le recunostea (pe filiera Hegel) ca fiind motorul evolutiei. Cu conducatorul unic care da ordine fixe si de necomentat, care expune idei de necontestat fiecare superior a pretins acelasi lucru de la subordonat la fel cum el insusi facea fata de dictator. Refacerea sistemului social feudal cu subordonatul care nu poate iesi din cuvantul stapanului a fost consecinta urbanizarii fortate a unei structuri sociale esentialmente rurale.
Esecul social al comunismului in Romania
Fara munca patronului concentrat zi si noapte pe strategii de piata si de succes ale produselor sale fabricile preluate de comunisti de la "capitalisti" au intrat in stagnare si imbatrinire. Produsele realizate astfel au inceput sa piarda treptat pietele internationale fiind depasite tehnologic. Acest lucru a condus la devitalizarea monedei si economiei. Mai mult decat atat, intre membrii societatii a aparut o cursa contracronometru pentru ocuparea functiilor in stat, de fapt singurele joburi disponibile. Educatia a devenit instrumentul pe spinarea careia se facea o astfel de triere si repartizare in functii a tinerilor. Pe masura ce sistemul devenea din ce in cemai ermetic si mai conservator. Educatia devenea din ce in ce mai preferentiala cu practicile de ore suplimentare particulare platite profesorilor pentru admiterea la studiile superioare. Cu unele exceptii sistemul de educatie devenise inca de atunci rupt de practicile ulterioare ale profesiei alese, ci un complicat test de inteligenta si perseverenta care sa sorteze un anumit numar de "admisi" in anumite functii in stat. Regimul de educatie inflexibil, efortul solicitant pentru a-i face fata a condus la nemultumitea tinerilor fata de conditiile economice inferioare, fata de produsele comuniste neperformante relativ la cele occidentale fata de care au inceput sa aiba admiratie. A aparut astfel o noua generatie pentru care "comunism" era sinonim cu depresia, imbatranirea, oboseala, griul si saracia in timp ce Occiedntul era sinonim cu entuziasmul, forta, vitalitatea, explozia cromatica si bunastarea. Revolta, respingerea comunismului si tot ce a urmat dupa s-au datorat acestui spirit nou format in ultima parte a dictaturii.
Prezentul deprimant al spatiului social romanesc
Cea mai mare problema a Romaniei este aceea ca aceasta generatie formata in ultimul timp al dictaturii desi vroia mai mult totusi nu putea prelua direct in sistemul occidental de valori. Cei mai capabili au emigrat vazandu-se minoritari intr-un sistem prea refractar la schimbare. Cei mai multi nu au rezistat impactului si competitiei stilului de viata capitalist abandonandu-si treptat idealurile in favoarea vechiului sistem comunist. Altii, desi "s-au descurcat", au devenit la fel de periculosi pentru democratie prin actiunile lor ca si nostalgicii care, plasati in puncte cheie, franau evolutia normala a societatii romanesti postdecembriste. Prin activitatea lor, din pacate in Romania se contureaza premisele unui alt capitalism salbatic de genul celui de dinainte de aparitia comunismului. Ei sunt (pseudo)patronii care se comporta cu angajatii asemenea stapanilor de sclavi sud-americani din secolele trecute. Fireste un astfel de spatiu legislativ care permite astfel de abuzuri este favorabil aparitiei lor. Imbogatirea rapida a unei astfel de minoritate sociala se face cu pretul aparitiei unor foarte periculoase nemultumiri sociale cu consecinte dezasrtuase. Refacerea conditiilor de dinaintea aparitiei comunismului ar trebui sa dea de gandit autoritatilor.
Multi dintre cei coborati din munti spre orase pentru industrializare si-au continuat stilul de viata rural aici improvizand cotete si bodegi unde se discuta politica chiar in inima orasului. Stilul de viata lent chiar tipicar, activitatea identica pentru perioade lungi de timp si obedienta neconditionata fata de superior toate acestea sunte semne ale unei societati rurale patriarhale industrailizate artificial. Acesti oameni isi doresc comunismul de acum 30-40 de ani crezand in mod iluzoriu ca acel gen de semindustrializare se poate reface cumva artificial in defavoarea societatii avansate tehnologic de astazi careia nu i se pot adapta. Nostalgia lor fata de comunism este de fapt o nostalgie fata de acel nivel tehnologic.
Pe langa acestia mai avem shomerii sau angajatii temporar. Majoritatea o duc mai bine decat pe timpul comunismului dar prefera acea perioada din spirit anti (capra vecinului). Majoritatea dintre acestia nu fac eforturi pentru a invata sa faca bine cateva lucruri si sa fie utili societatatii ci prefera sa jinduiasca la ceilalti. Pentru ei toti cei instariti sunt niste hoti. O astfel de afirmatie este menita sa justifice tocmai escapadele lor contraventionale; practic ei sunt gata sa jure ca toti posesorii de masini straine si le-au luat pentru ca le-au furat chiar lor insisi banii din buzunar. Daca ei ii fura pe acesti "bogati" acest fapt nu ar fi decat o incercare de reechilibrare a lucrurilor.
Nostalgicii comunismului mai sunt si pseudointelectualii provinciali ce nu au putut sa tinapasul cu lumea. Tot ce isi doresc acestia este respectul comunitatilor locale la fel cum il aveau inainte de '89. Interesul lor este o noua nationalizare un nou furt. Nu atat furtul in sine ii intereseaza ci doar o viata boema si aristocrata, artificial umflata asa cum fusese in sistemul comunist. Ei isi doresc acel tip de ermetism, de izolare fata de critici, un fel de poeti de curte.
Sperante ...
Exista. La copiii care chiulesc de la o scoala obosita, care nu stiu ce s-a intamplat in '89, care nu stiu sa scrie corect dar a caror inteligenta exersata la jocurile pe computer sclipeste. Si chiar la cei care au reusit in Occident si vor sa se intoarca.
Comunismul este strans legat de etapa industriala a evolutiei societatii. El a prins pe plan international acolo unde o experienta industriala nu a existat si a fost rejectat acolo unde aceasta a existat. Daca Cehia, Polonia, Ungaria au protestat si au respins comunismul este penrtu ca cetatenii acestor tari conosteau si beneficiile capitalismului (industrial) pe langa promisiunile nerealizate ale comunismului. Scaderea nivelului de trai s-a resimtit in aceste spatii insa in Romania nu. Practic orice oferea viata urbana comunista in Romania era o crestere a nivelului de trai fata de cel al vietii rurale care gravita in jurul cresterii animalelor si a agriculturii primitive. Comunismul a insemnat in Romania industrializarea, adica o etapa istorica superioara feudalismului sau primitivismului in care se aflau si inca se afla multi cetateni.
Comunismul a adus multora o viata mai buna. El a parut intr-adevar o revolutie si o implinire a promisiunilor facute in programul sau politic pentru multi. Eliminand pe vechii ocupanti ai functiilor cheie din stat ei au ridicat in rang marginalizatii zonelor rurale. Luat in sine un astfel de fapt este unul identic cu discriminarea pozitiva care se practica astazi in tarile cele mai civilizate. El consta in echilibrarea artificiala a claselor sociale, in fluidizarea comunicarii dintre ele, in sprijinul superior pe care statul il face defavorizatilor pentru a accede in functii cheie din stat. Facuta in limite rezonabile, o astfel de masura este binevenita. Dusa la extrem ea poate fi la el de nociva ca insusi ermetismul social pe care incearca sa il combata. Practic o astfel de masura de "inlocuire a cadrelor imperialiste" din stat a condus intr-adevar la discriminarea negativa a celor indreptatiti sa inlocuiasca anumite posturi in stat. Fireste, cumva si in statele civilizate acest lucru se face, insa optiunile sunt mult mai diverse pentru cei defavorizati astfel.
Facuta in masa insa, asa cum s-a realizat in comunism o astfel de discriminare s-a dovedit a fi o crima. Ea este o descendenta directa din fenomenul mai general al "nationalizarii". Din punct de vedere sociologic nationalizarea este o anarhie reorganizata: furtul bunurilor claselor superioare este ambitia tipica a revoltei sclavului. Daca acesti sclavi nu intra in conflict unii cu altii pentru impartirea "prazii" si incep se se organizeze rezultatul nu mai este anarhia ci celebra nationalizare.
Comunismul intre teorie si practica
Judecat in sine argumentul marxist al preluarii bunurilor pe care patronatul le acumuleaza prin "exploatarea muncitorilor" pare corect. Insa el a fost analizat in fir a par si criticat si respins de majoritatea teoreticienilor fenomenului social. Ce uita Marx & co. sa puna in ecuatie era "dreptul de autor" pe care un astfel de patron il avea pentru capacitatea sa de a organiza o firma, de a cauta solutii, de a inova si de a inventa obiecte utilitare. A-i lua totul cu argumentul de a contracara abuzurile sale asupra muncitorilor este o extrema poate chiar mai periculoasa decat cea initiala a sa. De aceea comunismul a plecat de la inceput pe o directie gresita. Pana la urma tocmai esecul aplicarii teoriilor comuniste, lipsa lor de rezultate a condus la prabusirea sistemului comunist.
Un timp in dictatura s-a trait bine pentru majoritatea cetatenilor. Acest lucru este de inteles tinand cont ca pentru un timp politicile de extrema stanga au functionat. Dar, ca orice politica de stanga, ea a dus la stagnare. Paractic bunurile confiscate de la "chiaburi" au inceput sa se termine. Dupa ce s-a refacut in mod artificial clasa careia i s-au acordat rol cheie in institutiile statului, cea care a umplut golul lasat dupa mazilirea "exploatatorilor" practic sistemul a devenit unul ermetic, static, conservator in acord cu insasi puterea de monarh pe care dictatorul o avea. Practic societatii comuniste i-au lipsit tocmai acele conflicte interne care duc la evolutie pe care insusi Marx le recunostea (pe filiera Hegel) ca fiind motorul evolutiei. Cu conducatorul unic care da ordine fixe si de necomentat, care expune idei de necontestat fiecare superior a pretins acelasi lucru de la subordonat la fel cum el insusi facea fata de dictator. Refacerea sistemului social feudal cu subordonatul care nu poate iesi din cuvantul stapanului a fost consecinta urbanizarii fortate a unei structuri sociale esentialmente rurale.
Esecul social al comunismului in Romania
Fara munca patronului concentrat zi si noapte pe strategii de piata si de succes ale produselor sale fabricile preluate de comunisti de la "capitalisti" au intrat in stagnare si imbatrinire. Produsele realizate astfel au inceput sa piarda treptat pietele internationale fiind depasite tehnologic. Acest lucru a condus la devitalizarea monedei si economiei. Mai mult decat atat, intre membrii societatii a aparut o cursa contracronometru pentru ocuparea functiilor in stat, de fapt singurele joburi disponibile. Educatia a devenit instrumentul pe spinarea careia se facea o astfel de triere si repartizare in functii a tinerilor. Pe masura ce sistemul devenea din ce in cemai ermetic si mai conservator. Educatia devenea din ce in ce mai preferentiala cu practicile de ore suplimentare particulare platite profesorilor pentru admiterea la studiile superioare. Cu unele exceptii sistemul de educatie devenise inca de atunci rupt de practicile ulterioare ale profesiei alese, ci un complicat test de inteligenta si perseverenta care sa sorteze un anumit numar de "admisi" in anumite functii in stat. Regimul de educatie inflexibil, efortul solicitant pentru a-i face fata a condus la nemultumitea tinerilor fata de conditiile economice inferioare, fata de produsele comuniste neperformante relativ la cele occidentale fata de care au inceput sa aiba admiratie. A aparut astfel o noua generatie pentru care "comunism" era sinonim cu depresia, imbatranirea, oboseala, griul si saracia in timp ce Occiedntul era sinonim cu entuziasmul, forta, vitalitatea, explozia cromatica si bunastarea. Revolta, respingerea comunismului si tot ce a urmat dupa s-au datorat acestui spirit nou format in ultima parte a dictaturii.
Prezentul deprimant al spatiului social romanesc
Cea mai mare problema a Romaniei este aceea ca aceasta generatie formata in ultimul timp al dictaturii desi vroia mai mult totusi nu putea prelua direct in sistemul occidental de valori. Cei mai capabili au emigrat vazandu-se minoritari intr-un sistem prea refractar la schimbare. Cei mai multi nu au rezistat impactului si competitiei stilului de viata capitalist abandonandu-si treptat idealurile in favoarea vechiului sistem comunist. Altii, desi "s-au descurcat", au devenit la fel de periculosi pentru democratie prin actiunile lor ca si nostalgicii care, plasati in puncte cheie, franau evolutia normala a societatii romanesti postdecembriste. Prin activitatea lor, din pacate in Romania se contureaza premisele unui alt capitalism salbatic de genul celui de dinainte de aparitia comunismului. Ei sunt (pseudo)patronii care se comporta cu angajatii asemenea stapanilor de sclavi sud-americani din secolele trecute. Fireste un astfel de spatiu legislativ care permite astfel de abuzuri este favorabil aparitiei lor. Imbogatirea rapida a unei astfel de minoritate sociala se face cu pretul aparitiei unor foarte periculoase nemultumiri sociale cu consecinte dezasrtuase. Refacerea conditiilor de dinaintea aparitiei comunismului ar trebui sa dea de gandit autoritatilor.
Multi dintre cei coborati din munti spre orase pentru industrializare si-au continuat stilul de viata rural aici improvizand cotete si bodegi unde se discuta politica chiar in inima orasului. Stilul de viata lent chiar tipicar, activitatea identica pentru perioade lungi de timp si obedienta neconditionata fata de superior toate acestea sunte semne ale unei societati rurale patriarhale industrailizate artificial. Acesti oameni isi doresc comunismul de acum 30-40 de ani crezand in mod iluzoriu ca acel gen de semindustrializare se poate reface cumva artificial in defavoarea societatii avansate tehnologic de astazi careia nu i se pot adapta. Nostalgia lor fata de comunism este de fapt o nostalgie fata de acel nivel tehnologic.
Pe langa acestia mai avem shomerii sau angajatii temporar. Majoritatea o duc mai bine decat pe timpul comunismului dar prefera acea perioada din spirit anti (capra vecinului). Majoritatea dintre acestia nu fac eforturi pentru a invata sa faca bine cateva lucruri si sa fie utili societatatii ci prefera sa jinduiasca la ceilalti. Pentru ei toti cei instariti sunt niste hoti. O astfel de afirmatie este menita sa justifice tocmai escapadele lor contraventionale; practic ei sunt gata sa jure ca toti posesorii de masini straine si le-au luat pentru ca le-au furat chiar lor insisi banii din buzunar. Daca ei ii fura pe acesti "bogati" acest fapt nu ar fi decat o incercare de reechilibrare a lucrurilor.
Nostalgicii comunismului mai sunt si pseudointelectualii provinciali ce nu au putut sa tinapasul cu lumea. Tot ce isi doresc acestia este respectul comunitatilor locale la fel cum il aveau inainte de '89. Interesul lor este o noua nationalizare un nou furt. Nu atat furtul in sine ii intereseaza ci doar o viata boema si aristocrata, artificial umflata asa cum fusese in sistemul comunist. Ei isi doresc acel tip de ermetism, de izolare fata de critici, un fel de poeti de curte.
Sperante ...
Exista. La copiii care chiulesc de la o scoala obosita, care nu stiu ce s-a intamplat in '89, care nu stiu sa scrie corect dar a caror inteligenta exersata la jocurile pe computer sclipeste. Si chiar la cei care au reusit in Occident si vor sa se intoarca.
Postări
