1. Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine
Manifestul societăţii automatiste
1. Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine
Incepand de acum voi publica o serie de articole in care am impartit un text mai amplu cu tema spinoasa a sclaviei clasice ramasa in reflexele relatiilor de munca moderne, chiar si dupa abolire. Voi arata pe parcursul acestei serii ca si in relatiile contractuala moderne de munca exista lucruri abuzive, ceea ce face ca intre sclavia clasica si acestea sa existe asemanari uimitoare. Pentru a intelege cum sunt posibile aceste abuzuri este nevoie sa intelegem mai intai abuzurile tipice ale sclaviei clasice pe care apoi sa le comparam cu cele din relatiile moderne cu fals aspect de liber schimb.
Fiecare sectiune corespunde unui anumit articol, astfel ca urmatoarele articole sunt interconectate. Voi incepe cu trei articole pe tema asemanarilor si deosebirilor dintre cele doua tipuri de relatii de munca. Apoi voi continua cu un al 4-lea articol de exemplificare a celor spuse in primele 3. In cel de-al 5-lea si al 6-lea articol voi arata modul in care s-au camuflat amenintarile la adresa integritatii corporale si psihice a executantului modern de ordine pentru a face mai credibila o minciuna istorica de proportii, respectiv cea cum ca sclavia ar fi disparut odata cu abolirea din urma cu 150 de ani.
Scopul acestei serii de articole este acela de a se concretiza intr-o analiza comparativa a evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent in alte articole viitoare. Voi incepe cu descrierea profitului nejustificat ca prima asemanare intre sclavia clasica si relatia de munca moderna.
1.1. Abuzul asupra proprietatii prin amenintarile directe specifice sclaviei clasice.
Asadar, in aceasta sectiune ma voi concentra pe abuzurile specifice sclaviei clasice. Sclavul clasic este acel om care produce bunuri pentru altcineva fara sa primeasca nimic sau aproape nimic la schimb drept conform produselor si serviciilor facute. Adica el este fortat sa indeplineasca ordinele unei autoritati prin mijloace imorale, cum ar fi amenintarea cu moartea sau cu bataia sau cu altceva. El este cucerit ca prada de razboi sau „recoltat” ca bun comercial din mediul sau social si geografic, de obicei primitiv, si adus intr-un mediu clasic. Acesta este cazul comertului cu sclavi din Africa de care au beneficiat cu strasnicie atat Europa civilizata cat si Americile pana ceva mai mult de un secol in urma. In antichitate sclavul provenea in general din cucerirea comunitatii de catre o alta comunitate mai puternica militar. Totusi, el putea proveni si din randul oamenilor liberi. Au fost situatii de transformare a unui om liber din mediul clasic in sclav, fie datorita incalcarii unor reguli sociale, fie datorita altor evenimente asemanatoare. Inclusiv filosoful Platon a trecut printr-o astfel de experienta a cunoasterii vietii de sclav clasic.
Exista doua situatii care seamana dintr-un punct de vedere cu sclavia clasica, dar care se deosebesc in altele. Prima este maternitatea si dragostea romantica, ca regresie afectiva (sau progresie poetica) la maternitate. Mama sau indragostitul ii indeplineste dorintele puiului sau persoanei iubite la fel ca sclavul pentru stapan. Dar gesturile lor nu se datoreaza amenintarilor, ci instinctelor matern si/sau sexual conform cu propriile dorinte de ocrotire si promovare. Apoi, o astfel de cedare de bunuri si servicii produce una dintre cele mai puternice satisfactii personale (daca nu chiar cea mai puternica), spre deosebire de depresia produsa de stapan sclavului. Apoi ele sunt temporare deoarece, dupa ce-si cedeaza bunurile, dupa ce instinctul matern si/sau sexual se vor fi indeplinit, raportul acesta se schimba, uneori chiar radical. Se poate intampla ca, in urma unor evenimente neplacute, acele bunuri pot fi cerute inapoi... Sau, dupa ce ajunge adult, fostul copil isi intoarce la randul lui constant favorurile parintelui ajuns in neputinta. Asa ceva nu se intampla in sclavia clasica decat ca gest simbolic, intr-o anumita zi a anului, la Roma. Si, ne putem imagina ca sclavii romani nu se transformau total in stapani si nici stapanii nu se transformau total in sclavi in acea zi. Totul era mai mult o joaca, o anuntare timpurie a corporatismului modern…
Cealalta situatie este caritatea. Actele de caritate vin in urma acumularii de avere care le permite. In perioada clasica averea se face de obicei cam tot cu sclavii. Iata ca marinimia caritatii este o oarecare incercare de ajustare a constiintei morale cu realitatea injustitiei sclaviei. Altii apeleaza la aceste gesturi pentru a-si imbunatatii imaginea publica sifonata in urma unor fapte dubioase in trecut. Mai exista si situatia saracului cu duhul inaugurata de Crestinism in care pocaitul isi cedeaza de buna voie averea in scopul unei vieti de ascet. Dar aceste situatii sunt mai intai rare, conform cu insusi numarul ascetilor. De asemenea, ele sunt temporare deoarece, dupa ce-si cedeaza bunurile, ascetul nu revine la construirea altora pentru a le ceda nevoiasilor inca odata. Iar daca el cumva renunta la viata de ascet si se intoarce in „ale pamantesti”, atunci isi va pastra acele bunuri pentru sine.
Diferenta dintre aceste gesturi si sclavia clasica consta asadar in amenintarile concrete si constanta lor. Nimeni nu-si cedeaza de buna voie bunurile sau serviciile intr-un mod constant fara sa primeasca ceva la schimb care sa il ajute intr-un fel sau altul. Chiar si ascetul se poate bucura de reducerea presiunilor razboiului psihic specific sclaviei in urma caritatii sale. El renunta la „cele lumesti” insa poate iesi din sfera admiratiei combinate cu ura a sclavului, ceea ce este echivalent cu o viata mai putin stresanta. De asemenea, nu trebuie uitata nici promisiunea vietii vesnice in care el crede. Caritatea s-ar dovedi in acest caz o afacere foarte rentabila pe termen lung la nivel simbolic, psihic. Insa, s-a vazut de atatea ori, caritatea a fost folosita in scopuri mult mai mercantile, cum ar fi spalarea imaginii sifonate in ochii opiniei publice. Desigur, in acest caz putem vorbi despre o falsa caritate pe post de investitie in fortele de productie mai curand decat despre o caritate autentica.
Amenintarea tipica sclaviei consta in acel tip de influentare a mediului natural sau social cu scopul de a da aspect de liber schimb unei relatii abuzive. Influentarea negativa a mediului specifica sclaviei clasice implica trei forme de profit dupa cum urmeaza:
1. jaful;
2. sechestrarea sclavului pe proprietatea stapanului;
3. extinderea proprietatii stapanului intr-o asemenea masura incat nu mai e loc pentru alte proprietati;
Din pacate jaful a fost criteriul trecerii unei societati primitive la cea clasica. Nu exista nicio societate clasica sa nu se fi format pe fundatia jefuirii unor comunitati mai mici, incapabile a se apara in fata armelor mai performante ale celei jefuitoare. Dupa ce bunurile comunitatii au fost epuizate, comunitatea jefuitoare are trei optiuni de continuare a stilului sau de viata:
1. trece mai departe la cautarea altei comunitati pentru a fi jefuita;
2. ia prada umana de razboi, adica viitori sclavi sechestrati pe proprietatea ei de bastina;
3. se stabileste in locul comunitatii cucerite prin razboi, transformandu-i cetatenii in sclavi, adica parazitand prin amenintare bunurile produse ulterior
Societatea structurata pe jaf este una de tip militar si va continua prin jefuirea altor comunitati pana cand le va epuiza sau va intampina o rezistenta considerabila incat sa se anihileze reciproc. Societatea structurata pe prada umana de razboi recurge la relocarea si sechestrarea prazii pe proprietatea stapanului. Societatea structurata pe anexarea de noi teritorii isi mareste proprietatea intr-atat incat ceilalti sunt nevoiti sa traiasca „la mila stapanului”, indeplinindu-i ordinele in schimbul hranei si adapostului. Aceasta ultima forma este cea a iobagiei medievale sau a vasalitatii. Fata de sclavia sechestrarii, iobagia avea un aspect ceva mai echitabil; amenintarile formei sclaviei de expansiune nu mai sunt atat de brutale ca in cazul sclaviei de sechestrare, ci ceva mai diluate, dupa cum voi arata intr-un articol viitor dedicat evolutiei sclaviei.
Observam o prima constanta a sclaviei clasice ce consta in abuzul asupra proprietatii potentialului servitor in conditiile in care aceasta este oricum mai mica decat cea a abuzatorului. Principala diferenta intre sclavia clasica si relatia contractuala moderna de munca consta in faptul ca dreptul la proprietate este consfintit de lege la cea din urma. Societatea contemporana a permis servitorilor sa aiba o oarecare proprietate si chiar s-a batut cu pumnul in piept vioi despre cum se inchina la ea. Insa realitatea asta este valabila doar la proprietatile celor puternici si mai putin la cele ale celor mai slabi. Proprietatea servitorilor moderni este constant incalcata si astazi, doar ca nu atat de brutal ca in perioadei sclaviei clasice. Mijlocul cel mai frecvent de abuzare a proprietatii lor este acel tip de inselare la schimb, despre care voi analiza in urmatoarea sectiune.
Postări
