2.5.4.7.2.1. (continuare) B. Tehnicile presiunii psihologice de dezinformare
Manifestul societăţii automatiste
2.5.4.7.2.1. Tehnici de dezinformare indirectă asupra realităţii
Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon
B. Tehnicile presiunii psihologice de dezinformare
Explozia patetică
Este o tehnică de dezinformare prin care un eveniment, persoană, grup social sau informaţie este scoasă din atenţia publică pe termen lung după ce a fost expusă unui eveniment emoţional dramatic, lacrimogen care produce izbucnire în plâns, doliu, angoasă sau furie. Această explozie emoţională duce ulterior la stări de depresie celor care sînt atinşi de ea. Pentru a evita retrăirea acelor evenimente, subiectul ţintit spre dezinformare îşi reprimă maxim amintirile legate de acel subiect. Strânsa manufacturare a acelor evenimente pentru a intra în asociaţie cu un eveniment lacrimogen sau traumatic va duce la repudierea lor în străfundurile conştiinţei publice, inclusiv cele care se doresc şterse din percepţia publică. O astfel de tehnică are exact acelaşi efect precum fenomenul tabu descris de antropologia culturală, conform căruia un anumit subiect este efectiv închis în istorie şi nimeni nu vorbeşte despre el.
Cel mai clar exemplu de dezinformare prin tehnica exploziei patetice din istorie este celebra fotografie de mai jos, ajunsă definitorie pentru războiul din Vietnam, despre care am amintit şi în secţiunea anterioară. Ea a fost menită şi să contracareze reacţia precisă de furie a opiniei publice după ce au ieşit la iveală imagini cu câţiva militari americani care aruncau cu napalm într-un grup de copii. Dimpotrivă, în imaginea dezinformaţională în cauză se văd în spate soldaţi ce par că i-au salvat pe acei copii, un fel de gărzi de corp ai lor, ceea ce este o dezinformare prin tehnica clonării. Dar principalul scop al acestei fotografii este acela de a extrage reacţia patetică a opiniei publice şi a evita să mai urmărească ştirile legate de războiul din Vietnam; la fel ca şi cel din Irak de după 2003, şi acela strângea pe zi ce trecea cât mai mulţi opozanţi în urma unor informaţii revoltătoare ce ajungeau la opinia publică, care contracarau ideea că SUA ar fi reprezentat binele iar Vietnamul de Nord ar fi reprezentat răul. O astfel de informaţie a fost şi cea redată mai sus la descrierea tehnicii clonării, cu plantarea probelor despre fictivul atac vietnamez de la data de 4 august 1964, în urma căreia a început acel sângeros război. Iată cum tehnica exploziei emoţionale de formă patetică a fost menită să înfrâneze acea tendinţă a opiniei publice de a-şi schimba opinia faţă de acel război, prin autism informaţional. Observăm cum această tehnică, la fel ca şi cele de mai jos, produce un fel de cicatrice informaţională ce duce la refuzul de a mai accepta noi informaţii despre acel subiect.
Cele mai cunoscute exemple din România sînt emisiunile lacrimogene nesfârşite cu copilul Ionuţ , dat de media ca ucis de câini, şi cel al răpirii Alexandrei Măceşanu . Construirea imaginii de monstru lui Gheorghe Dincă a fost un mod de defulare a acestei explozii emoţionale prin conversie a ei în ură faţă de furtul fetei din sânul familiei pe care autorităţile române l-au acoperit .
Reprimarea traumatică
Tehnica exploziei traumatice este foarte asemănătoare cu cea a exploziei patetice cu diferenţa că evenimentul nu produce principal o stare lacrimogenă, ci una de repulsie, oripilare sau frică, deoarece însuşi privitorul este ameninţat de acesta. Uneori pot apărea şi sentimente de compasiune faţă de cei afectaţi de eveniment, însă subiectul afectat de tehnica reprimării traumatice intră automat în modul instinctului de conservare şi caută să-şi salveze propria viaţă de sub efectele acestui eveniment. Putem astfel observa faptul că evenimentul traumatic este anterior, premergător celui patetic; odată cu apariţia acestuia din urmă, primul este deja încheiat şi nu mai constituie vreo ameninţare pentru subiectul căruia îi este expus.
Cel mai cunoscut exemplu internaţional al folosirii acestei tehnici este transmiterea în direct prin televiziune a violenţei extreme din partea unor persoane de culoare asupra şoferului de camion Reginald Oliver Denny în timpul haosului din Los Angeles din 1992. Incendierea şi vandalizarea magazinelor, violenţa de stradă aplicată întâi asupra populaţiei de culoare, apoi invers, de aceasta asupra albilor, este o tehnică de dezinformare prin antecedenţă din categoria tehnicilor de negare despre care am vorbit mai sus. Haosul din Los Angeles de atunci a fost menit să ascundă un protest spontan al populaţiei de culoare pentru faptul că o instanţă judecătorească i-a achitat pe 4 poliţişti surprinşi cu un an înainte în timp ce loveau foarte violent pe Rodney King. Acesta ear un biet muncitor care nu comisese nicio infracţiune înainte. Cei 4 poliţişti au motivat acţiunea lor prin faptul că l-ar fi confundat pe King cu un infractor periculos, însă cel mai probabil ei s-au dedat la o satisfacţie sadică sub acoperirea faptului că nimeni nu-i poate vedea.
Acest subiect este unul foarte sensibil pentru societatea contemporană. Eu l-am descris în detaliu în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Pentru a le ascunde sadismul acestor poliţişti şi a majorităţii angajaţilor din instituţiile represive, spionajul civil american a creat un haos social menit să abată atenţia de la această temă. Poliţia a dispărut subit din oraş , iar vitrinele magazinelor au fost sparte de spărgători profesionişti, la fel cum s-a făcut şi în Timişoara la noi în data de 16 şi 17 decembrie 1989, despre care am detaliat la ora 01.50 din documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” .
Populaţia de culoare, în cea mai mare parte defavorizată, a fost astfel instigată să prăduiască acele magazine, fapt ce a dus la manufacturarea prin falsă cauză (antecedenţă) a haosului de atunci. Membrii ei au crezut că această subită dispariţie a poliţiei ar fi un cadou pentru îndulcirea revoltei lor faţă de o măsură cu aspect rasist. Într-o bună măsură aşa a şi fost. Prin urmare, ei au trecut în număr mare la prădarea magazinelor lăsate nesupravegheate. Dar de fapt această inginerie socială a avut rol de denigrare a lor, şi justificare aposteriori în ochii opiniei publice americane şi internaţionale a acţiunii sadice a celor 4 poliţişti săvârşite cu un an înainte. După ce au spart vitrinele magazinelor şi i-au instigat pe cei slabi să le prăduiască, acei ingineri sociali profesionişti au trecut la incendierea unora dintre ele şi a altor obiective din Los Angeles , după cum am arătat la minutul 20 din documentarul meu „Diversioniştii” . Iată cum, prin această inginerie socială spionajul civil american a abătut atenţia către presupusa predispoziţie spre violenţă a populaţiei de culoare dinspre cea a infracţiunii iniţiale comise de poliţiştii sadici şi apoi de cea ulterioară comisă de judecătorii care i-au achitat. Avem aici de a face cu acelaşi argument al sclaviei clasice, care salva sufletele barbarilor negri prin legarea lor în lanţuri în societatea… „civilizată”.
Am spus mai sus că această tehnică se cheamă antecedenţă. Dar, pentru a scoate acest eveniment din atenţia publică, spionajul civil a manufacturat lovirea până aproape de moarte a şoferului Reginald Oliver Denny. Aspectul oribil al acelei scene a fost un atât o tehnică de dezinformare prin camuflarea violenţei iniţiale faţă de Rodney King, cât şi una de presiune psihologică prin explozie emoţională de tip traumatic în rândul ţintei dezinforamţionale. Această inginerie socială i-a comunicat opiniei publice următorul mesaj: „dacă vreţi să vă revoltaţi împotriva regimului şi a ordinii statale, atunci veţi avea parte de asta”. Resemnată, majoritatea a trecut cu vederea abuzurile autorităţilor în favoarea păstrării confortului propriu şi a blamării victimei.
În România, cel mai clar exemplu al folosirii acestei tehnici este diversiunea „teroriştilor” lansată după căderea lui Ceauşescu, cu crearea artificială de victime. Această inginerie socială a fost menită în principal spre a convinge armata şi securitatea că o forţă foarte puternică a intrat în controlul puterii şi că vor pierde dacă vor opune rezistenţă. Apoi, ea a fost menită să convingă opinia publică să nu îşi pună întrebări despre evenimente dubioase precum oprirea subită a tramvaielor tocmai în faţa casei pastorului Laszlo Tokes pentru a crea artificial un protest, alinierea şi trimiterea de muncitori de la Craiova şi fabricile timişorene pentru inflamarea stării de revoltă sau spargerea sistematică a vitrinelor magazinelor. Mai aproape de zilele noastre, scenele cu jandarmii lovind violent cu bastoanele protestatarii paşnici la celebrul protest din 10 august au avut acelaşi rol, pe lângă convingerea şi a altora să stea acasă mai curând decât să iasă şi ei în stradă.
Reprimarea sexuală
În această secţiune am descris alterarea probelor , ca tehnică de dezinformare directă, prin sustragerea de date din ansamblul de evenimente sau documente ce le consemnează. Am spus atunci că această tehnică este aplicarea la nivel de spionaj a aşanumitului „mecanism de apărare al Eului” descris şi numit parţial „refulare” de psihanaliza clasică. Reprimarea indirectă face acelaşi lucru, cu diferenţa că această operaţiune psihică este făcută de receptorul însuşi, la nivel de inconştient precum se întâmplă în cazul nevroticului. Aşa ceva se realizează simplu, prin asocierea datelor ce se doresc a fi reprimate cu sexualitatea. Cultura de masă şi publicitatea folosesc această tehnică pentru a abate atenţia opiniei publice de la problemele societăţii contemporane, care sînt dependenţa de crize umanitare şi problema sclavagismului salarial . În două articole mai vechi absorbite ca secţiuni în această carte am descris în detaliu rolul sexualităţii prin asociere cu produse diverse .
Această tehnică este identică cu cea precedentă a exploziei traumatice, doar că, în loc de traumatism se foloseşte sexualitatea. Spre deosebire de pericolul situaţiei traumatice, care duce la setarea reacţiei de frică, sexualitatea are o reacţie ambivalentă, atât de repulsie cât şi de atracţie. Uneori traumatismul poate duce şi în acest caz la reacţie ambivalentă, precum e cazul şi contraatacului. Dar de cele mai multe ori frica se manifestă prin fugă şi îndepărtare de zona periculoasă. Dimpotrivă, sexualitatea este tot timpul ambivalentă. Majoritatea opiniei publice are viziune conservatoare privind această temă. Exacerbarea publică a sexualităţii aduce o reacţie de repulsie din partea majorităţii, şi este pedepsită de legi. La acest prim nivel de reacţie, asocierea elementului ce se doreşte scos din atenţia opiniei publice cu sexualitatea are funcţie de denigrare; reprimarea sexuală aduce cu sine şi repudierea elementului denigrat. Dar, pe de altă parte, atracţia amestecată ambivalent cu repulsia, specifică sexualităţii, există şi în cazul mentalităţii conservatoare. Aşa că elementul dorit ascuns este camuflat de percepţia sexualităţii, cu care este asociat, şi în cazul atracţiei sexualităţii. Iată cum în ambele cazuri asocierea unui element cu sexualitatea îndeplineşte funcţie de dezinformare.
Cel mai clar exemplu de denigrare prin asocierea cu sexualitatea este cel al cultului Rajneesh al lui Osho din cadrul comunităţii Oregon în anii 1981-1985, deşi această particularitate nu era cea mai importantă sa. Însă, ameninţând cu parazitarea SUA pe termen lung, el a fost denigrat prin exacerbarea acestei laturi, fiind denigrat în ochii opiniei publice americane ca un fel de organizaţie de producere de filme deocheate. Exact aceeaşi reţetă s-a aplicat şi în cazul denigrării cultului MISA al lui guru Bivolaru la noi în România, prin plantarea unor adolescente în anturajul său şi ignorarea articolului 220 din Legea 286/2009 (codul penal) care nu incrimina relaţii intime cu minore ce au împlinit 15 ani (între timp vârsta a crescut la 16). exceptând cazurile stipulate la aliniatul (3) .
Mai aproape de zilele noastre a fost cazul de denigrare al lui Alexandru Cumpănaşu, unchiul fetei răpite Alexandra Măceşanu. Pentru că el ameninţa să câştige în popularitate şi să fie ales de cetăţeni în funcţii de conducere, de unde putea da de urma dispariţiei fetei, spionajul civil i-a manufacturat asocierea cu sexualitatea în reţeaua de socializare Tik-Tok, după cum am arătat în acest articol . Această inginerie socială de reprimare sexuală prin asociere a dus la un prim val de diminuare a susţinerii sale populare. Ea a fost apoi continuată de cenzură clasică a sa în mediul online şi o puternică denigrare publică în mass-media. În felul acesta s-a închis cazul Caracal prin camuflarea cu alte subiecte, lăsând familia îndurerată şi fără aflarea adevărului, la fel cum se face în România de când s-a instaurat capitalismul sălbatic.
C. Tehnicile de dezinformare indirectă prin reparaţie
Cele două categorii de dezinformare indirectă descrise mai sus au rolul de a împiedica anumite informaţii să ajungă la opinia publică. În general acestea sunt informaţii sensibile, care avantajează privilegiaţii sociali şi îi dezavantajează pe cei şi aşa subprivilegiaţi. Acest grup de tehnici de dezinformare vizează momentul în care aceste informaţii deja au ajuns la opinia publică şi au rolul de îndulcire a efectelor lor revoltătoare. Ne aducem aminte de cenzura avansată practicată de cele două tehnici de dezinformare ale negării, respectiv clonarea şi cosmetizarea/denigrarea. În primul caz se manufacturează o realitate similară cu cea care a fost anterior extirpată din atenţia publică (cenzurată) în scopul de a şterge urmele cenzurii. Dimpotrivă în cazul cosmetizării se regizează nişte evenimente aflate la polul opus celor ce se doresc scoase atenţia publică. Dacă în cele din urmă tehnicile acestea nu au avut efect vizibil, atunci urmează un ansamblu de alte tehnici menite să ducă la atenuarea efectelor lor în percepţia publică, restaurând astfel încrederea publică în instituţii şi autorităţi. Mai departe am să le descriu pe fiecare.
Falsa revoluţie
Prin tehnica falsei revoluţii departamentul de dezinformare al spionajului civil sugerează încheierea erei în care evenimente dramatice şi crize umanitare s-au produs. El promite astfel mincinos (atât naivilor care au trecut prin ele dar şi generaţiilor care vin după ele) faptul că ele ar fi imposibil să se producă. Cel mai relevant caz din istorie ce s-a realizat cu această tehnică este abolirea sclaviei clasice, prin falsa ei revoluţionare în sclavie salarială, aşa cum am descris-o în detaliu în primul capitol al acestei cărţi .
Cel mai cunoscut exemplu de falsă revoluţie în istoria modernă este manufacturarea superputerilor economice japoneze şi germane, după terminarea celui de-al doilea război mondial. Aşanumitele „Miracol japonez” şi „Miracol german” au fost forme globale de mită prin care aceste popoare au fost convinse să uite despre cum au fost instigate războaiele în care ele au fost atrase. Despre modul în care războiul din Pacific a fost instigat am detaliat în acest subcapitol, începând de aici şi la nivel mai amplu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” . În acest documentar am descris şi modul în care războiul din Europa a fost instigat. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial au început să apară mărturii ale celor care au văzut cu ochii lor semnele acestei incredibile implicări a propriilor bancheri şi industriaşi în generarea acestui război, precum Fritz Thyssen, Hjalmar Schacht sau Wilhelm Keppler. Dinastiile Rockefeller şi Rothschild, care deţin controlul financiar în lumea occidentală au contracarat răspândirea acestor adevăruri prin reconstrucţia mai amplă a celor două ţări. Astfel că pentru mulţi dintre cei ce au supravieţuit viaţa a fost mult mai bună după război decât înainte. În Japonia însă lucrurile au mers mai prost deoarece această ţară a avut timp de decenii cea mai mare rată de depresie din lume, în special datorită acestui eveniment traumatic transmis moştenire emoţională urmaşilor.
Dar acel „Plan Marshall” a existat inclusiv în Statele Unite, pentru a dezmembra mişcarea „Flower Power” din anii 1960. Între aceşti tineri au fost copiii unor supravieţuitori de la Pearl Harbor şi Clark Field , care au răspândit acele informaţii în noua generaţie. Marii bancheri şi industriaşi americani au vărsat apoi în piaţa americană sume importante de bani cu care unii dintre acei hippioţi rebeli de atunci şi-au creat propriile companii. Astfel că unii au renunţat la stilul de viaţă boem de atunci în favoarea unuia capitalist, de sclavagism salarial. Ei au atras în aceste companii şi pe alţii, care au preferat bunăstarea capitalistă în locul libertăţii tradiţionaliste. Aşa s-a creat de fapt înfloritoarea clasă mijlocie din Statele Unite din anii 1970-1980. O astfel de clasă mijlocie n-a existat pe nicăieri în restul Occidentului, dar nici n-a durat mult nici în SUA. După ce acei oameni au îmbătrânit şi n-au mai fost credibili pentru noua generaţie, dinastia Rockefeller a retras treptat banii de pe piaţă iar înfloritoarea clasă mijlocie din anii 1970-1989 a dispărut şi ea.
La noi în România cel mai clar exemplu de tehnică de dezinformare indirectă de falsă revoluţie este însăşi alura de revoluţie a războiului civil din 1989 care l-am amintit mai sus şi le-am detaliat în documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA”. Pentru a ne face să acceptăm ciudăţeniile acelei perioade negre, aparatul de dezinformare de atunci ne-a promis o falsă revoluţie, despre cum societatea şi naţiunea română va rezolva problemele de atunci. Acestea s-au rezolvat doar pentru o minoritate şi s-au adâncit pentru noi, majoritatea, ceea ce înseamnă de fapt o falsă revoluţie. De atunci, la fiecare campanie electorală demagogii promit iarăşi câte o astfel de mini-revoluţie, după modelul fraudei demagogiste occidentale.
Externalizarea
Este acea tehnică de dezinformare indirectă prin care spionajul civil trimite responsabilitatea unei crize umanitare cât mai departe de epicentrul său şi, implicit, de marii industriaşi şi bancheri pe care îi serveşte, către instituţii cât mai jos plasate pe scara ierarhiei sociale. Cel mai clar exemplu de externalizare este cel al investirii în imaginea politică a lui Hitler de către piloni ai industriei germane precum Fritz Thyssen, Hjalmar Schacht şi Wilhelm Keppler, aflaţi în strânsă legătură cu marii industriaşi şi bancheri americani ai dinastiilor Rockefeller şi Morgan, despre care am detaliat în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” linkat mai sus . Chiar în zilele noastre se întâmplă acest lucru cu războiul din Ucraina, deşi urmele implicării urmaşilor acestor dinastii sânt mai greu de văzut în el .
La noi în România cel mai clar exemplu de externalizare dezinformaţională este cel al abaterii atenţiei de la cea mai puternică agenţie de spionaj civil din lume CIA, şi îndreptarea ei spre Gorbaciov şi KGB în manufacturarea evenimentelor din decembrie 1989 .
Individualizarea
Este acea tehnică de dezinformare prin care instituţiile represive dar şi cele dezinformare îşi spală imaginea după ce asupra lor a ajuns blamul pentru instigarea externalizată către ele. Instituţiile demagogiste au exact această menire pe de o parte de a atrage încrederea naivilor în imaginea profetică a demagogului înainte de a ajunge la putere, dar şi a proiecta în el dezamăgirea vieţii de sclav salarial , după ce fosta speranţă în mai bine şi-a încheiat mandatul. Apariţia unor cazuri de umanism exagerat, suspect şi neverosimil din partea unor membrii ai instituţiilor represive , precum oferirea de flori necunoscutelor de 8 martie sau salvarea unor necunoscuţi din situaţii extrem de periculoase, sînt foarte probabil manufacturări de individualizare dezinformaţională.
Clemenţa
Este o tehnică de dezinformare ce constă în întârzierea pedepsirii vinovaţilor pentru orchestrarea unei crize umanitare majore, sau externalizarea responsabilităţii către oameni iresponsabili, de obicei bătrâni. După o anumită perioadă de timp, cei ce au pierdut persoane dragi în acele evenimente uită de durerea pricinuită atunci şi se împacă cu gândul pierderii, lăsându-i pe vinovaţi „în plata Domnului”. Pe lângă asta, pedepsirea unui bătrân neajutorat şi chiar bolnav, aşa cum pare Kermit Tyler în acest interviu , ar putea părea un act de barbarie. Familiile celor care au murit în urma presupusei sale neglijenţe pot părea ele însele agresoare în ochii opiniei publice dacă l-ar lua la rost pe acel bătrânel senil şi cu mâna tremurândă, special dusă la ochelari spre a se vedea cum tremură…
Acestea au fost tehnicile de dezinformare indirectă asupra realităţii. În următoarea secţiune voi descrie grupul de tehnici de dezinformare indirectă în documente .
Postări
