Manifestul societăţii automatiste
Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon
2.5.4.7.2.2. Tehnici de dezinformare indirectă în documente
Tehnicile de dezinformare indirectă în realitate se aplică şi cele din documente. Termenul de „document” este mai larg decât cel încetăţenit în limbă, cu argumentul imitării unei realităţi trecute. Până la apariţia fotografiei, documentul se reducea la actul scris şi, parţial, la produsele artelor plastice precum pictura, desenul , sculptura etc. Fotografia, filmul şi înregistrarea audio au devenit documente odată cu tehnologia epocii moderne, în acord cu evoluţia ei, completând textul (scris). Însă sub raport tehnic, document este şi limbajul curent, colocvial sau stilistic, deoarece cuvintele vorbite comunică o realitate trecută sau anticipată, ficţională, la fel ca şi textul. Acest grup de tehnici descris în această secţiune se referă exact la documentele scrise sau vorbite, şi auzite de o mulţime sau înregistrate şi multiplicate prin mijloacele contemporane de propagare. Fotografia, filmul şi înregistrarea audio, fiind reprezentări foarte fidele ale realităţii nu pot face obiectul dezinformării indirecte în documente, ci doar suportul prin care textul scris sau vorbit se propagă. Orice încercare de dezinformare prin modificarea post-factuală a conţinutului din aceste documente se încadrează la tehnicile de dezinformare directă precum plantarea, alterarea sau manufacturarea probelor, aşa cum le-am descris începând de aici .
Dezinformarea indirectă în documente nu vizează decât într-un caz o realitate viitoare, ficţională, deşi în ea se pot strecura tehnici de dezinformare directă. Acest caz este cel al falsului efect, după cum vom vedea mai jos. În rest toate aceste tehnici rămân în limitele pretenţiei de realitate obiectivă a conţinuturilor comunicate în document. Prin urmare actul dezinformaţional din cadrul tehnicilor de dezinformare indirectă se aplică preponderent evenimentelor trecute. Uneori e destul de greu de distins între realitate şi document, deoarece realitatea fierbinte ce comportă dezinformarea nu este percepută direct, ci prin intermediul presei, adică tot prin document. Însă, dacă nu există interdicţii din partea autorităţilor din partea unor jurnalişti independenţi, în general relatarea evenimentelor prin intermediul presei e obiectivă. Ea se modifică în timp, prin sinteză, devenind dezinformare cu concursul modificării însele a reprezentărilor mnezice. Despre astfel de evenimente trecute consemnate de documente este vorba în cazul tehnicilor de dezinformare indirectă în documente.
Tehnicile de dezinformare indirectă în documente trebuie net diferenţiate de ştirile false specifice exclusiv presei în căutare de audienţă, deşi sub raport strict matematic ele sunt identice, ambele comunicând minciuni. Însă fenomenul ştirilor false a fost folosit curent de presa tabloidă pentru a atrage un cât mai mare număr de cumpărători. Dezinformarea indirectă în documente este acel fake news lansat direct de spionajul civil special pentru a improviza în documente ceea ce nu s-a putut face în realitate din lipsă de timp sau din cauza unor costuri mult prea mari. Diferenţa dintre fake news-ul tabloid (comercial) şi cel dezinformaţinal constă în absenţa aspectului bombastic, şi în continuarea ştirilor pe această temă timp de mai multe săptămâni. De obicei fake news-ul comercial durează câteva zile , atât cât opinia publică începe să afle despre minciuna ascunsă în ştirea falsă. Pentru a-şi acoperi minciuna, trustul care a folosit fake- news-ul comercial lansează o altă temă de fake- news cu rol de camuflare, puţini fiind cei care vor sesiza în asta o strategie de manipulare.
Dar, inclusiv dezinformarea foloseşte înlocuirea unei teme cu alta odată ce începe să fie dominată de mentalitatea dizidentă. Este sugestiv exemplul din secţiunea anterioară cu începerea războiului din Vietnam pentru a acoperi ciudăţeniile din Cel De-al Doilea Război Mondial, în special atacul de la Pearl Harbor. De asemenea,în zilele noastre acelaşi model l-am văzut la acoperirea minciunilor spuse în pandemia de COVID-19 cu instigarea invazia Ucrainei de către Rusia şi devastatorul război care încă a activ acolo şi acum.
Tehnicile de dezinformare indirectă în documente le repetă pe cele din realitate, aşa cum le-am descris în secţiunea anterioară. În continuare am să le descriu pe câteva dintre ele, urmând ca restul să fie descrise în următoarele articole pentru a nu-l lungi prea mult pe acesta.
Antecedenţa (falsă cauză) în documente
Această tehnică se regăseşte foarte clar în documentarele despre Cel De-al Doilea Război Mondial şi ororile sale care oferă mincinos ca principală cauză pentru apariţia sa pe Adolf Hitler în zona Europeană şi ultranaţionalismul japonez în zona din Pacific. Am arătat la nivel mediu de detaliu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” faptul că acest război a fost instigat în sensul contracarării antisemitismului ce s-a amplificat din reacţia opiniei publice occidentale la criza din 1929 şi faţă de sistemul bancar în general. Antisemitismul german şi ultranaţionalismul japonez se aflau într-un procent de mult sub 50% din populaţia Germaniei şi Japoniei. Prezentarea excesiv de detaliată a acestora în documente a avut rol de camuflare a sprijinului pe care pilonii capitalismului occidental l-au jucat în apariţia şi dezvoltarea acestor mişcări politice, şi instigarea acestui sângeros război. La minutul 49:32 din documentarul linkat mai sus am arătat rolul pe care compania americană General Motors l-a avut în dezvoltarea industriei de maşini germane destinate războiului. De asemenea, la minutul 52 am arătat cum cei mai importanţi industriaşi germani, respectiv Fritz Thyssen, Hjalmar Schacht sau Wilhelm Keppler, aflaţi în relaţii apropiate cu omologii lor americani, l-au avut faţă de ascensiunea la putere a lui Hitler. De asemenea, începutul acestui subcapitol a arătat în detaliu cum spionajul civil american a contribuit la realizarea tragediei de la Pearl Harbor . Descrierea în detaliu în aceste documente dezinformaţionale a vieţii lui Hitler precum şi a ultranaţionaliştilor japonezi, cu ignorarea cauzelor principale ale acestui război, este o tehnică de dezinformare prin antecedenţă (falsă cauză) în documente.
Am arătat în această secţiune cum s-a manufacturat ideologic justificarea atacului japonez asupra bazei de la Pearl Harbor. Acest atac nu a avut nici un rol strategic în dinamica unui interes economic; el a fost o forţare de stabilire indirectă a unei false cauzalităţi între interesul japonez de a exploata petrolul din Indiile Olandeze şi a scăpa astfel de fantomatica opoziţie a flotei din Pacific a SUA aflată în partea opusă. Ei bine, iată cum acea naraţiune este şi un bun exemplu de dezinformare indirectă în documente, relevând această tehnică a falsei cauzalităţi.
Un alt exemplu, mai aproape de zilele noastre, este justificarea prin tehnica de falsă cauzalitate a relaţiei dintre Osama Bin Laden împreună cu fantomatica organizaţie teroristă Al Quaeda şi atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra turnurilor gemene ale complexului World Trade Center de la New York. Cartea „The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration and 9/11” a lui David Ray Griffin şi documentarul făcut după ea , au arătat că în această tragedie au fost implicate forţe mult mai puternice, cel mai probabil manufacturate de spionajul civil. Dar, pentru faptul că Bin Laden şi Al Quaeda au avut mesaje ostile faţă de SUA, ei au fost declaraţi responsabili pentru aceste atacuri, creându-se astfel un fals efect din aceste declaraţii.
În România cel mai vizibil exemplu de falsă antecedenţă în documente constă în discursul denigrator al mass-media la adresa poporului român cum că n-ar fi votat bine la alegerile din ultimii 33 de ani, sau alte particularităţi naţionale naturale, regăsibile în variante asemănătoare şi la alte popoare. Dacă în primii ani de după 1990 poporul poate fi învinuit pentru că n-a votat reprezentanţii capitalismului (deşi la dezastru ce a urmat, asta pare să fi fost mai curând o calitate), după aceea poporul a votat şi politicieni de dreapta. De fapt, principala cauză a dezastrului social în care se află România este intenţia spionajului civil de a strămuta populaţia în scopul de a acoperi deficitul demografic din Occident, după cum am arătat în recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Consecutivitatea în documente
Această tehnică de dezinformare indirectă este similară celei a realităţii, cu singura diferenţă că evenimentele nu s-au produs sau nu se vor produce în realitate, ci sînt deduse sau sugerate dezinformaţional. Tipic pentru acest tip de dezinformare este sperierea copiilor spre a nu face diferite lucruri, ce pot aduce consecinţe mult mai grave decât în realitate. Adulţii care îi mint astfel o fac însă spre binele lor. Din păcate, adulţii înşişi sînt trataţi precum nişte copii de către spionajul civil prin portavocile lor din presă sau inflencerii din reţelele de socializare. Orice fel de ameninţare voalată şi exteriorizată asupra unor idei antisclavagiste pe care omul simplu le are se includ în această tehnică de dezinformare. De exemplu, susţinerea în documente că lipsa aparatului demagogist ar duce la haos social şi criză economică este o tehnică de dezinformare indirectă de tipul consecutivităţii în documente.
Un caz mai concret al folosirii acestei tehnici este acuzaţia falsă de activişti comunişti adusă dizidenţilor din industria filmului, dispuşi să preia în producţiile de la Hollywood tema sabotajului produs de spionii FBI infiltraţi în personalul militar de la Pearl Harbor . În urma acestei false acuzaţii s-a creat „Lista neagră de la Hollywood”, cunoscută şi ca „Lista lui Bill”. Cei consemnaţi în ea au fost excluşi astfel din industria filmului iar proiectul adevărului despre Pearl Harbor a fost înăbuşit, după cum vedem inclusiv în zilele noastre. O să arăt într-o secţiune ulterioară cum acest proiect a fost contracarat cu o mulţime de filme propagandistice pe această temă, ce validează teoria oficială a atacului surpriză.
La noi în România, cel mai stringent exemplu al folosirii acestei tehnici este zvonul crezut de majoritatea românilor lansat începând din 1989 cum că Ceauşescu l-ar fi ucis pe ministrul apărării Vasile Milea. În contextul minciunii generale promovate de mass-media cum că poporul român s-ar fi revoltat în masă împotriva dictatorului, o astfel de idee părea probabilă, ca un gest de intimidare a subordonaţilor lui Milea. După cum am argumentat la un nivel maxim de detaliu în secţiunea altei cărţi pe care o scriu în paralel cu aceasta , Vasile Milea a fost ucis, cel mai probabil de către un civil fără experienţă cu armele, dar care fusese racolat înainte de CIA, cu scopul de a-i intimida pe capii armatei române că vor păţi la fel dacă vor trage în demonstranţii anti-Ceauşescu, care în majoritate erau spioni CIA sau KGB sau CIA şi KGB infiltraţi. Sau mai bine zis, protestatarii autentici erau infiltraţi între ei, involuntar, fiind minoritari.
Clonarea în documente
Tehnica de dezinformare prin clonare a documentelor este exact acelaşi lucru cu cea a realităţii, respectiv înlocuirea unor documente autentice nefavorabile mentalităţii sadice cu unele contrafăcute ce seamănă cu acestea. La fel ca şi în cazul clonării realităţii şi cea a documentelor trebuie diferenţiată de plantarea probelor în documente, în sensul că nu foloseşte un document real (sau copia lui), ci creează unul care seamănă parţial, niciodată identic cu cel ce se doreşte clonat. Falsul în acte, aşa cum l-am amintit la punctul clonării realităţii din prima parte a secţiunii anterioare , alături de cel parţial al plantării probelor este modelul înţelegerii acestei tehnici. Însă falsul în acte aşa cum îl ştim din codul penal este o tehnică rudimentară de dezinformare, folosită în general de omul simplu. La fel ca şi în cazul alterării probelor , această tehnică a fost desăvârşită de sistemul dezinformaţional avansat al spionajului civil prin infiltrare în discursul adversarilor ideologici şi provocare acolo de efect de „cal troian”, după modelul infiltraţilor DGIPI între protestatarii autentici descris în documentarul meu , „Diversioniştii” .
Diferenţa dintre infiltraţii spionajului civil pentru compromiterea unor proteste de stradă şi cei din clonarea documentelor constă în faptul că în primul caz infiltrarea se referă la fapte iar în cel din urmă ea se referă la idei. Un prim nivel de clonare a documentelor este interpretarea tendenţioasă. Aceasta trebuie diferenţiată de interpretarea eronată a unui document, făcută din neştiinţă, imaturitate sau lipsă de experienţă cu domeniul vizat de document. Dimpotrivă, interpretarea tendenţioasă se datorează unei intenţii de falsă interpretare, făcută exclusiv cu scopul distorsionării mesajului adversarului ideologic în a ajunge la opinia publică. O astfel de tehnică de dezinformare vine pe fondul cunoaşterii şi asumării de cel ce o foloseşte că informaţia preluată din document e distorsionată, nerealistă, neconformă cu spiritul documentului.
Putem aici recunoaşte modelul ştirilor false folosite de presa tabloidă, cu diferenţa că acestea comunică exclusiv minciuni. Dimpotrivă, interpretarea tendenţioasă prezintă o exagerare extremă a discursului oponentului ideologic în sensul caricaturizării sale maxime. Cel mai clar exemplu de dezinformare prin clonare de document în formă de interpretare tendenţioasă este replica lui Ronald Reagan din cadrul dezbaterii pentru fotoliul prezidenţial din 1984 cu Walter Mondale. Vârsta înaintată a lui Reagan a fost o foarte serioasă vulnerabilitate poilitică pentru el; la scurt timp după ce şi-a terminat al doilea mandat i-a fost anunţat diagnosticul de boală Alzheimer. Poate că au existat unele semne ale bolii chiar în acea perioadă, observate de medici, iar Mondale părea gat să îi exploateze această vulnerabilitate, deşi acuzaţia vine dinspre moderator. Replica lui Reagan atestă o foarte puternică echipă de PR politic, şi a constat în aplicarea magistrală a acestei tehnici de clonare prin falsa interpretare, care a stârnit hohote de râs:
"În niciun caz. Nu vreau să fac pe tema vârstei o temă în această campanie. Nu vreau să exploatez, în scopuri politice, tinereţea şi lipsa de experienţă a adversarului meu"
Observăm în această replică cum Reagan mută atenţia dinspre propria problemă cu sănătatea şi vârsta înaintată către incompetenţa adversarului demagogist , cosmetizată într-un foarte abil compliment de tinereţe, deşi se vede că Mondale nu era tocmai un om tânăr. Recunoaştem aici o asemenea distorsionare a acuzaţiei iniţiale şi transformare a ei în contraatac de acuzaţie de incompetenţă. O astfel de manipulare a discuţiei făcea inclusiv acuzaţia iniţială absurdă deoarece, dacă ar fi fost într-adevăr o replică spontană, atunci ar fi demonstrat exact contrariul acesteia, respectiv faptul că preşedintele e în deplinătatea facultăţilor mentale şi chiar dă replici spirituale. Pe lângă intenţia de falsă interpretare, mai recunoaştem în această replică şi ambele forme de dezinformare prin contracarare în documente, respectiv o cosmetizare a vârstei lui Mondale dar şi o denigrare a sa ca „polticianist”, care exploatează prejudecăţile oamenilor privind vârsta, nu calitatea umană, împreună cu acuzaţia de incompetenţă datorată tinereţii şi lipsei de experienţă. Observăm cum demagogia lui Reagan este dublă faţă de cea a oponentului ideologic, acesta întruchipând magistral spiritul mincinos al capitalismului.
Un alt caz de interpretare tendenţioasă ar fi putut fi replica lui Kermit Tyler trimisă celor doi operatori de la staţia radar Opana, cum că avioanele surprinse de semnal ar fi fost americane B-17. Ne aducem aminte de la începutul acestui subcapitol că am arătat că aceste avioane nu puteau zbura de pe coasta vestică a SUA în 1941, când s-a întâmplat atacul japonez la Pearl Harbor . Dar e posibil ca această replică să fi fost plantată ulterior în istorie, sau ea să fi venit de la un superior ierarhic la care Tyler a sunat, la fel cum cei doi operatori au făcut după observarea semnalului cu formaţiunea de avioane japoneze în osciloscop. În acest caz răspunsul său nu se încadrează în această tehnică de dezinformare.
Presa oficială foloseşte constant în zilele noastre această tehnică pentru distorsionarea discursului dizidenţilor politici, care au ieşit din falsa dihotomie a politicilor de stânga/dreapta propusă de sistemul electoralo-demagogist. Ea s-a aplicat la denigrarea dizidenţilor politici faţă de măsurile dictatoriale luate de guvernele majorităţii statelor sub justificare unor măsuri de protecţie împotriva pandemiei de SARSCOV-2, care ulterior s-a dovedit a avea gravitatea unei gripe, după cum au văzut în cele din urmă majoritatea şi am argumentat şi eu în acest articol . Cei care au protestat împotriva acestor măsuri au fost descrişi în spaţiul public ca negaţionişti sau anticovidişti, sugerând opiniei publice că nu ar recunoaşte existenţa virusului sau că s-ar lupta în mod absurd cu însuşi virusul, nu cu autorităţile.
Întrerup aici acest articol, deoarece s-a lungit cam mult, dar nu şi secţiunea, pe care o voi continua în următorul articol, dedicat tehnicii de dezinformare indirectă prin contracarare în documente.
Postări
Niciun comentariu:
Write comments