Baldovin Concept censured on Facebook

(ro- for English scroll down) Baldovin Concept a fost pentru o perioada in imposibilitate de a fi publicat pe Facebook. Probabil ca unii dusmani ai sigurantei femeilor au fost deranjati de articolele scrse aici in ultimul an, si l-au raportat masiv ca spam, desi continutul sau nu contine reclame si nu vinde nimic. La rugamintile mele, dvs. cititorii ati contraraportat ca spatiu sigur care nu incalca standarderele comunitatii, pentru care va multumesc.

Eng- Baldovin Concept was for some time banned to be published on Facebook. Probably some women's security enemies were disturbed by the last year's articles I wrote here and received multiple negative spam reports to Facebook, although its content doesn’t contain advertising or any kind of commerce. But due to my asking for help, you the readers counter-reported this space as safe, not going against the Facebook Community Standards, so I thank you for that.

30 noiembrie 2021

2. 5. 2. Moralitatea ca reacţie de întâmpinare a revoltei sclavilor

2. Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent 

 

2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele


Acest articol este continuarea celui precedent
English version here

2. 5. 2. Moralitatea ca reacţie de întâmpinare a revoltei sclavilor


(revin la seria de articole dedicate modificării moderne a sclaviei, după seria dedicată feminismului)

Cea de-a doua cauză pentru abolirea sclaviei clasice a fost derivată din reacţia sclavilor în cea stăpânilor, respectiv morala. Baza moralei a fost diferit localizată de diferiţi teoreticieni, însă ea se poate reduce la un comportament ghidat de principiul „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!”. Revoltele sclavilor au pus în pericol însele vieţile stăpânilor, chiar dacă ei apoi s-au organizat şi le-au înfrânt. Dar după înecarea în sânge a răscoalelor sclavilor nu înseamnă deloc că s-a rezolvat problema. Sclavii morţi nu mai pot fi exploataţi, iar cei rămaşi în viaţă nu mai vor să servească. Victoriile romanilor asupra răscoalelor sclavilor au dus la prăbuşirea în final a Imperiului, atacat atât din exterior de răzbunarea popoarelor cucerite, dar şi din interior, de revolta sclavilor. Acordarea de libertăţi superioare faţă de sclavia clasică, de către feudalism şi apoi de către capitalism, a dus la temperarea revoltei sclavului şi la o siguranţă mai mare a propriei vieţi pentru stăpânul însuşi.

Există o constantă a moralei ce este învăţată de fiecare în familie: dacă un membru al familiei foloseşte inegal resursele familiei, în favoarea lui spre defavoare celorlalţi, va primi dezaprobarea lor; când un copil nu împarte cu fratele său ce are, va suporta pedeapsa părinţilor. La nivel social se întâmplă acelaşi lucru, însă pedeapsa nu vine de la părinţi, ci de la ceilalţi membri ai societăţii, frustraţi de privilegiile prea mari a elitelor. „Imperativul categoric” al lui Kant, este de fapt o diversificare şi dezvoltare superioară a acestei experienţe timpurii. El l-a formulat în două feluri. O primă formulare a sa a fost: „acţionează astfel încât să întrebuinţezi omenirea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, niciodată însă numai ca mijloc!”. Cea de-a doua a fost: "acţionează în aşa fel încât maxima acţiunilor tale să poată fi impusă ca lege universală!".

Desigur, după cum deja ştiam, sclavia este în profund dezacord cu aceste principii. În antichitate sclavul clasic era o persoană „ce merita să fie ucis, dar din diferite motive a fost lăsat să trăiască”. Reducerea statutului de om către un stadiu intermediar între om şi animal, mai mult către ultimul, a fost o soluţie de împăcare a practicilor socio-economice profitabile cu acest principiu etic imuabil.

Similar, sclavul salarial modern poate fi aruncat în nefiinţă precum o unealtă nefolositoare, după ce nu mai dă suficient randament. Obturarea accesului la serviciile medicale după pierderea locului de muncă, prin birocraţia pierderii asigurării de sănătate, este o practică a capitalismului ce reflectă identic modul în care sclavia clasică evalua sclavul. (Pe acest fond, furibunda campanie de vaccinare gratuită împotriva SARS-COV2, pare mai curând o capcană sau o campanie de publicitate politică, decât o practică medicală onestă) Astfel că statutul sclavului nu îl mai arată drept „scop”, aşa cum precizează Kant.

Nici cealaltă formulare a imperativului categoric nu susţine sclavia. După cum deja s-a afirmat de către majoritatea moraliştilor, sclavia nu poate fi în acord cu morala, pentru că stăpânul nu poate pune întreaga umanitate în persoana sclavului sau nu acceptă să fie tratat precum sclavul său. A ucide un om, sau a-i reduce potenţialul creator, nu poate niciodată deveni maximă universală, pentru că asta ar însemna dispariţia speciei umane. De fapt, însăşi morala ca disciplină a fost creată de figurile proeminente din filosofie şi religie tocmai pentru a contracara acest flagel al civilizaţiei. Între primele manifestări ale moralei în istoria civilizaţiei se află restricţia morală „Să nu ucizi!”. Această lege morală este una dintr-un grup de zece „porunci” din vechea carte cunoscută sub numele de „Vechiul Testament”. Ea este bază atât pentru Creştinism cât şi pentru Iudaism sau Islamism. Dacă ne uităm la motorul ideologic al sclaviei clasice, exprimat de echivalenţa enunţată mai sus, atunci vedem că sclavia nu poate exista fără moarte. Bătaia, cu care erau uneori speriaţi sclavii să fie mai eficienţi, este o moarte mai lentă. O altă astfel de „poruncă” din acest grup de 10 este „Să nu furi!”. Ea împiedică jaful specific societăţii clasice, care este principala origine a obţinerii sclavilor.

Aşadar, putem spune nu doar că sclavia este imorală, ci că însăşi morala este dedicată contracarării sclaviei. O să revin la acest subiect într-unul din articolele ulterioare. Acest percept moral este simţit de fiecare mai mult sau mai puţin clar în tribunalul său moral interior. Orice om educat într-o cultură civilizată, şi fără interese în comoditatea oferită de sclavie, o va dezavua. Şi acesta este motivul pentru care ea a şi fost mascată în forma salarială de astăzi. Pentru că, din păcate, sclavia este motorul principal al oricărei economii preautomatice, aşa cum este ea încă în societatea noastră.


Iată că moralmente sclavia nu se susţine de către argumentul sporirii libertăţii personale atâta timp cât se concretizează prin mutilarea psihică/spirituală a altora. Sclavia se dovedeşte astfel a fi mai curând un set de libertăţi abuzive, pe care stăpânul şi le ia de la sclavii săi, încălcându-le lor libertăţile esenţiale. De aceea celebrul argument al lui Aristotel de justificare a sclaviei, prin sporirea şi menţinerea libertăţilor superioare ale stăpânului, este demolat tocmai de această realitate a atentării la libertăţile altor oameni.

Se creează astfel în psihicul omului o ambivalenţă ciudată între legea morală şi păstrarea comodităţii exploatării sclavagiste. Ca exemplu îl dăm pe însuşi Aristotel, care şi-a eliberat sclavii la sfârşitul vieţii, în loc să-i dea moştenire cuiva drag. Din această decizie ne putem da seama că el însuşi nu a crezut decât parţial în acel argument, respectiv din profitul pe care l-a avut din urma acestei practici. Însă, de fapt, latura sa morală l-a respins. Dacă nu l-ar fi respins, atunci stagiritul ar fi lăsat moştenire cuiva acei sclavi, pentru a face cuiva un „bine”. Kant spunea că acest conflict între comoditatea profitului datorat interesului personal şi legea morală nu trebuie să existe. Dar, desigur, o astfel de atitudine face parte din spiritul său rigid de reprimare a pasiunii şi promovare a raţiunii. Freud însă l-a găsit camuflat între multele conflicte psihice specifice diferitelor tulburări, chiar dacă nu l-a recunoscut ca atare, preferând să îl recunoască în conflictul dintre sexualitate şi normele sociale.

Oricum, chiar dacă sclavia a fost resimţită ca imorală în civilizaţie, totuşi utilitatea ei a prevalat. În ciuda presiunilor morale ale Creştinismului, după cum şi arată cifrele istoriei, sclavia clasică a continuat până recent. Într-adevăr, ea a fost înlocuită în mare parte de sistemul feudal, care, după cum am menţionat, a fost o formă mai uşoară de sclavie, sclavului acordându-i-se libertatea de a pleca sau rămâne pe moşia feudalului. Dar, cu toate astea, ştim foarte bine că sclavia clasică a fost adoptată de creştinism în America până la Războiul Civil american. Nu doar catolicismul şi (mai ales) protestantismul au practicat-o. Biserica Ortodoxă a practicat-o şi ea, chiar dacă mai sporadic, secolele trecute.

Conflictul între utilitatea sclaviei şi morala interzicerii ei a fost balansat de flexibilitatea din ce în ce mai mare a sistemului social. În antichitate, sistemul sclavagist clasic era mult mai rigid; refuzul sclaviei atrăgea moartea. Ulterior, în feudalism, refuzul ei atrăgea doar interzicerea accesului la resursele naturale, o viaţă austeră. Capitalismul a venit cu o altă găselniţă, respectiv a blamat orice fel de stil de viaţă tradiţional şi apoi a creat artificial false nevoi, promovate de tehnica publicităţii (advertising) pe care sistemul o sădeşte subliminal în mentalitatea potenţialului supus. Satisfacerea acestor nevoi în schimbul executării ordinelor dă o aparenţă de liber schimb sclaviei, supă cum am arătat în capitolul anterior .

În acest caz observăm că în această aparenţă de liber schimb salariu contra muncă, s-a infiltrat sclavia ca abuz asupra libertăţilor umane fundamentale, în special cea a liberei alegeri sau a odihnei şi socializării cu familia şi prietenii. În loc ca stima de sine să fie luată din acest mediu social proxim, el este manipulat să şi-o ia din zone nespecifice. Executantul modern de ordine acceptă vinderea libertăţii sale prin însăşi executarea acestor ordine în schimbul unor libertăţi mai puţin importante precum o falsă iluzie de respect sau ascensiunea socială de la străini sau cunoştinţe îndepărtate.

Printr-un complex sistem de sondare a opiniei publice, capitalismul contemporan reuşeşte să determine gradul de revoltă a executanţilor de ordine şi să le tempereze prin mesaje optimiste, divertisment sau chiar oferirea unor creşteri salariale. Aceste măsuri se traduc faptic prin scăderea presiunilor sclavagiste şi oferirii executantului de ordine momente mai mari de răgaz. Concediul de odihnă sau zilele libere de week-end, sunt alte măsuri menite să relaxeze executantul modern de ordine şi să-i reducă revolta tipică. Experienţa şi înţelepciunea venită odată cu vârsta fac ca acesta să prefere locuri de muncă mai puţin bine plătite dar mai relaxante, decât altele mai bine plătite, dar mai stresante.

Sistemul capitalist vine cu astfel de locuri de muncă în întâmpinarea acestei evoluţii personale. Iată că, spre deosebire de golăneala sclavagismului clasic, unde stăpânul era dispus să meargă periodic la război spre a cuceri noi sclavi, sau spre a înăbuşi o revoltă a celor deja avuţi, sclavia mascată a capitalismului are numeroase pedale de acceleraţie şi frână. Capitalismul are oroare de revolte publice şi a dezvoltat un întreg mecanism de absorbţie şi conversiune a furiei populare. Aceasta poate fi convertită în războiul fantasmatic al jocurilor , în divertisment şi uzul substanţe psihoactive, sau chiar la crearea artificială de războaie , în care sunt atraşi şi eliminaţi discret cei cu un grad mare de revoltă . Aceste măsuri de manipulare globală practic refac într-un mod profitabil morala medievală. Sclavagismul mascat al capitalismului este un sclavagism negociabil.

Popular Posts

Labels