2.5.4.7.4.1. Divertismentul ca mijloc de dezinformare şi manipulare publică
Manifestul societăţii automatiste
2.5.4.7.4. Dezinformare complexă în educaţie, mass-media şi cultura de masă practicate de dictatura capitalistă
Am văzut în sub-subcapitolul dedicat tehnicilor de dezinformare anumite cazuri izolate pentru majoritatea dintre ele. Însă rareori ele se aplică individual. În general ele vin la pachet cu tehnici de manipulare adiacente şi chiar cenzură clasică. Am descris această practică din aşanumita democraţie din zilele noastre, în articolul numit „Cenzură clasică practicată de dictatura capitalistă privind evenimentele din data de 7 /8 decembrie 1941 din Pacific” publicat în „Baldovin Opinius” .
În sub-subcapitolul de faţă voi arăta şi alte metode de dezinformare şi manipulare în masă pentru a ascunde opiniei publice adevăruri nefavorabile marilor industriaşi şi bancheri, pe care ei le doresc scoase din opinia publică. Dezinformarea şi manipularea practicată pe ascuns de agenţiile de spionaj civil sînt produsele prin care aşa ceva se realizează concret. Aceste adevărate acte complexe de cenzură se fac în mare parte prin educaţie şi cultura de masă.
La finalul secţiunii numită „Tehnica de dezinformare prin camuflare în documente” am amintit despre proiectul meu artistic început în 2009 numit „Corruption Story”, care a adus şi o investigaţie sociologică a fenomenului Hollywood . Am arătat în el 8 reclame pentru companii mari, ascunse în conţinutul unor filme în care jucau unii dintre actorii de marcă de la Hollywood. În general filmele comerciale înglobează reclame şi pentru produsele spionajului civil, după cum voi arăta într-o secţiune ulterioară. Aceste companii contribuie la bugetul acestor filme ca plată pentru acest gen de reclame. Proiectul meu de atunci a dezvăluit o campanie de aducere a neutrilor politici cinefili la urna de vot, pentru a contracara absenteismul din partea dizidenţilor sau chiar a activilor politici şi a cârpi aspectul democratic al dictaturii capitaliste.
Pe lângă anumite teme, filmele de la Hollywood au întreţinut minciuna seculară despre Pearl Harbor şi alte teme sensibile din istoria modernă şi contemporană. Ei bine, acest model există nu doar în filme, ci în întreaga cultură de masă. Comedianţii, actorii şi cântăreţii primesc bonusuri dacă introduc în producţiile lor astfel de dezinformări despre falsificarea istoriei, prin care simulează existenţa unei lumi ideale, chiar aici în societatea noastră. Despre asta voi arăta în detaliu în acest sub-subcapitol.
În documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” şi apoi în secţiunea intitulată „Indicii despre auto-sabotaj asupra flotei navale americane în scop dezinformaţional” am prezentat câteva afişe din seriile propagandiste „de susţinere” a trupelor americane prin muncă asiduă în cel de-al doilea război mondial, cu sloganurile „Beat your promise!”, „Back up our battleskies!” sau „Keep them firing!”. Voi arăta şi altele pe mai departe. Această campanie politică complexă se repetă şi în alte domenii ale culturii de masă decât afişul publicitar.
2.5.4.7.4.1. Divertismentul ca mijloc de dezinformare şi manipulare publică
Într-o secţiune anterioară am arătat că divertismentul este o tehnică de dezinformare prin camuflare, alături de publicitate (advertising), şi altele. Însă, pe lângă asta, divertismentul este şi un foarte puternic instrument de dezinformare în masă, dacă datele dorite a fi răspândite în opinia publică sunt învelite într-un ambalaj amuzant, distractiv sau emoţionant.
Divertismentul este acea formă de cultură care se termină cu final fericit, adică aduce bucurie, fericire şi hohote de râs, nu datorită unor experienţe personale fericite, ci datorită unor întâmplări manufacturate, care intră în zona artei, în special cea a teatrului şi filmului. El se poate reduce la 4 teme:
- colonialismul: redată de amploarea unor explozii şi distrugeri, justificate prin naraţiunea supraomului căruia îi este îngăduită şi justificată orice fărădelege;
- împerecherea: redată de un bărbat care îşi învinge rivalii şi se căsătoreşte cu cea mai dotată femeie sau o femeie curtată de mai mulţi bărbaţi din care ea îl alege pe cel mai capabil;
- eugenia: prin care se redă insignifianţa individului comun, simplu, dacă nu face ceva extraordinar, şi justifică excluderea sa din societate prin denigrare;
- falsul justiţiar/blamarea/umilirea victimei: redată de predispoziţia sadică de eliminare a celor slabi sub justificarea apărării unor valori sau principii ce ar fi fost atacate anterior de acesta.
Divertismentul reeditează succesul jefuitorului şi violatorului clasic, din care provenim majoritatea dintre noi. Foarte puţini dintre noi putem să trăim în fapt aceste valori ale societăţii clasice, dar pe care societatea contemporană le dezavuează dacă sînt puse în practică. Cei foarte bogaţi îşi permit câteva excese sadice pe animale sau chiar pe oameni, după cum am arătat în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Soluţia coabitării celor două seturi de norme în aceeaşi acţiune este trăirea lor la nivel simbolic, fantezist în filme, muzică, competiţii sportive şi orice este divertisment.
În secţiunea „Exemple de manipulare şi obedienţă realizate prin publicitate şi marketing” am arătat cazuri de reclame amuzante, cu penetrabilitate maximă în conştiinţa publică. Iată câteva exemple de imagini comice făcute pentru campania de popularizare a virusului SARS-COV-2
La 4 ani de la acele momente cifre oficiale au arătat că virusul SARS-COV-2 a avut aceeaşi periculozitate cu banala gripă. Mulţi au înţeles asta de atunci, odată ce au văzut că victimele acestui virus erau de fapt victime ale unor boli terminale precum cancerul, diabetul sau bolile cardio-vasculare, iar SARS-COV-2 era diagnostic secundar. Însă tentaculele spionajului civil au schimbat diagnosticul secundar cu cel primar, şi astfel au dus la panicarea populaţiei . Scopul principal, printre altele, era producerea unui reflux monetar , adică a unei crize economice, favorabilă bogaţilor dar nefavorabilă omului simplu. Virusul SARS-COV-2 avea rol de falsă cauză a acestei inginerii sociale, iar exagerarea periculozităţii sale a fost cheia înfăptuirii acestei crize. Unităţile de producţie au fost temporar închise în numele protecţiei sănătăţii publice. Desigur, dacă acest virus ar fi avut periculozitatea dată de mass-media, atunci n-ar mai fi avut nevoie de o campanie de popularizare precum cea de mai sus, deoarece iminenţa traumei l-ar fi promovat de la sine în conştiinţa publică, aşa cum s-a întâmplat cu marile epidemii din istorie.
Societatea contemporană abundă în ştiri negative şi ameninţătoare care au funcţie motivaţională la locul de muncă, după cum am arătat în capitolul 1 . În urma acestora majoritatea oamenilor execută comenzi pe care nu le-ar executa dacă nu ar fi recrutaţi în ierarhia de comandă. Acest fapt le produce nefericire şi chiar le condiţionează depresia. Pentru a rămâne cât de cât echilibraţi, e indicată relaxarea prin divertisment, care presupune o trăire fantasmatică, simbolică a unor recompense pentru efortul depus. Divertismentul este o ajustare prin cultură a valorilor şi legilor societăţii contemporane cu cele ale societăţii clasice întipărite în codul nostru genetic. Atunci când cineva este dependent de divertisment în aşa fel încât nu mai percepe corect realitatea socială inechitabilă, atunci această formă de cultură are rol de dezinformare prin camuflare. Atunci însă când conţinutul divertismentului se referă direct sau indirect la temele ce se doresc ascunse sau distorsionate pentru opinia publică, acesta devine instrument de dezinformare. Ca şi în alte contexte, diferenţa dintre instrument şi tehnica sa de folosire se repetă şi aici; instrumentul este produsul finit cu care se face o acţiune iar tehnica este acţiunea însăşi. De aceea revin la analiza dezinformării din divertisment din punct de vedere al instrumentului, după ce anterior am analizat-o ca tehnică. Mai sus am descris campania publicitară din interiorul divertismentului prin care au fost promovate teme favorabile marilor industriaşi şi bancheri. Mai departe urmează muzica şi filmul comercial.
2.5.4.7.4.2. Muzica folosită ca mijloc de dezinformare şi manipulare publică
În secţiunea „Dezinformări, minciuni şi erori grosolane despre tragedia din 1989 în cultura de masă” din cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” am arătat cum catastrofe umanitare orchestrate de spionajul civil precum tragedia din decembrie 1989 din România, sau războaiele iugoslave, au fost dublate de câte un hit, exact cum se poate vedea în filmul „Wag the dog”, care acompania o astfel de inginerie socială. Acest gen de melodie cu largă penetrare în conştiinţa publică aducea cu sine şi minciuni oficiale despre acele evenimente. Melodii precum „Miss Sarajevo” compusă de Bono, solistul formaţiei U2, şi cântată alături de tenorul de renume internaţional Luciano Pavarotti, „Wind of change” a formaţiei rock „Scorpions, sau „Vino, Doamne!”, cântată de folkistul Valeriu Sterian, au conţinut minciuni oficiale despre tragedia din decembrie 1989 din România şi războaiele iugoslave ce au urmat la rând.
Cu tema Pearl Harbor s-a întâmplat la fel. În 1942 era lansat un marş triumfal numit „Să ne amintim de Pearl Harbor!” („Let's remember Pearl Harbor!”), care este leitmotivul întregii propagande de dezinformare pe care spionajul civil şi militar au făcut-o în cultura de masă privind această groaznică tragedie. În loc să descrie durerea celor care au fost sacrificaţi în Hawaii în numele profitului unei elite economico-financiare sadice, acest marş insistă pe fericirea victoriei, dată ca sigură, deşi ea urma să se întâmple peste 3 ani, după şi mai mari sacrificii umane. Această melodie ascunde sabotajul sistemului defensiv al bazei, pe care cei de teapa locotenentului Kermit Tyler l-au comis, după cum am arătat la începutul acestui subcapitol .
Versurile conţin exact ce spune şi muzica, respectiv certitudinea victoriei şi refacerea alegerii pe care strămoşii celor ce trăiesc astăzi au făcut-o cu câteva secole sau chiar milenii înainte, care a dus la prosperitate:
„Nu vom uita durerea celor
Care au murit pentru libertate.
Să ne amintim de Pearl Harbor!
Haideţi să facem dreptate!” *
Observăm, de asemenea aducerea în prim-plan şi a naraţiunii „libertăţii” cu care SUA se lăuda în acea perioadă şi încă se laudă. Am demantelat în capitolul întâi şi această iluzie a capitalismului .
În loc să arate durerea celor răpuşi atunci, sau chiar pe cea a sutelor de mii de americani care urmau să moară pentru o iluzie, acest cântec sărbătorea în avans victoria, fiind unul vesel. Recunoaştem aici spiritul motivaţional şi intenţia de a păcăli cât mai mulţi naivi spre a se alătura „echipei victorioase”. O astfel de reţetă este însă cheia succesului în capitalism, care repetă cheia succesului începutul societăţii clasice; în acea perioadă neutrii de la marginea imperiului în formare aveau de ales între a se lupta cu armatele cuceritoare dau de a se alătura lor. Atunci, ca şi acum, armatele supravegheau popoarele cucerite şi luau bir/impozit de la acestea pe post de taxă de protecţie, sau de taxă pe viaţă. Aşa s-a construit prosperitatea clasică şi aşa continuă până astăzi. În capitalism prosperitatea constă în motivaţia executantului modern de ordine să lucreze mai eficient, iar manufacturarea războiului duce la terorizarea şi, prin urmare, la eficientizarea sa maximă, după cum am arătat în capitolul 1.
Veselia absurdă a acestui marş reflectă veselia compozitorilor în faţa unei remuneraţii consistente din partea marilor industriaşi şi bancheri, ale căror averi sporesc în timp de război. Acest marş nu sărbătoreşte victoria în război, care se va realiza abia peste 3 ani, ci victoria spionajului civil de a convinge o bună parte din americani să îl susţină moral şi chiar să se înroleze voluntar în el, după ce înainte de 7 decembrie existaseră proteste împotriva intenţiei demagogilor americani de a atrage SUA în războiul din Europa.
Da, spionajul civil american susţinea amintirea despre Pearl Harbor atunci în 1941 şi 1942, când supravieţuitorii acestei groaznice inginerii sociale nu se întorseseră acasă, şi foarte puţini americanii ştiau de radarul de la Opana, de minisubmarin sau de Clark Field. Însă atunci când anturajul lor a aflat de ce s-a întâmplat în Hawaii, şi când mişcarea hippie început să popularizeze această temă, ordinul a fost invers, la loc comanda. Pearl Harbor trebuia să fie uitat. S-au pompat prilioane pentru uitarea la comandă a acestei odioase tragedii. Abia peste 70 de ani s-a făcut o adevărată comemorare a acestei tragedii, cu câţiva supravieţuitori obedienţi, care au ajuns să creadă minciunile oficiale, sub justificarea că ceilalţi ar fi murit.
* original:
„We will always remember
How they died for Liberty.
Let's remember Pearl Harbor
And go on to victory.”
Postări
