1.8. Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita
Manifestul societăţii automatiste
1.8. Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita
Acest articol se continua de aici
Asa cum anuntam in primul articol din aceasta serie , si cum am aratat constant pe parcursul ei, intre sclavul clasic si executantul modern de ordine exista asemanari uimitoare. Si e normal sa fie asa pentru ca cele doua stari sociale se continua una pe alta intr-un timp relativ scurt. In Franta, abolirea sclaviei clasice s-a facut abia in 1848. Initial s-a incercat abolirea ei in 1794 odata cu celebra Revolutie Franceza, insa a fost o masura temporara precum ea insasi. In mod ironic parca, in 1802 Napoleon I a reinstaurat sclavia clasica. In Imperiul Britanic abolirea ei s-a facut cu pasi marunti intre 1830 si 1860. In SUA sclavia clasica a facut chiar obiectul celebrului razboi intre nord si sud, si a fost abolita total in 1868.
Nu exista revolutii radicale in societatea umana, ci schimbari care se realizeaza in timp. Cei 150 de ani este prea putin pentru o astfel de schimbare totala. Asadar, este chiar pueril sa credem ca ceea ce a functionat in intreaga era clasica de vreo 5000-6000 de ani ar fi disparut total in 150 de ani. Principiul sclaviei a ramas acelasi: niste oameni executa ordinele altor oameni fara sa-si doreasca cu adevarat asta conform liberului lor arbitru, ci in urma unor presiuni exterioare. Teoriile despre abolirea sclaviei este o frauda ideologica, una dintre cele mai mari din istorie.
De fapt, sclavia doar s-a modificat in acest timp. Suntem mai indreptatiti sa vorbim despre o transformare a sclaviei clasice intr-o paradoxala sclavie libera. Abia in zilele noastre exista semne clare ale unei posibilitati totale de eradicare a ei prin automatizarea muncii care devine din ce in ce mai extinsa. Am vazut in acest articol cum amenintarea directa cu moartea sau alte traume pentru sclavi, venita din partea stapânului unic, a fost inlocuita de societatea contemporana civilizata cu amenintari indirecte venite din surse multiple si intangibile precum diferite dezastre naturale si sociale (razboaie, atacuri teroriste, boli etc. ) provocate artificial, initial fara sens. Civilizatia contemporana cultiva sistematic aceste „valori” in aceeasi maniera in care si cea clasica le cultiva. Ambele functioneaza cu acelasi cinism brut, un fel de blazare a stapânului menit sa-l convinga pe sclav cât de norocos e ca l-a intâlnit si ca a fost lasat in viata...
Dupa cum am tot spus-o in aceste articole, sclavia nu trebuie redusa doar la cea clasica a lanturilor concrete si a amenintarii directe cu moartea. Caracteristica principala a lor consta in influentele exterioare directe sau indirecte facute de stapân/profitor pentru a-i modifica intr-atât comportamentul sclavului incât sa-i indeplineasca dorintele. Aceste influente exterioare erau mai usor de vazut in sclavia clasica si au devenit mult mai difuze si greu de identificat in zilele noastre. Insa astazi ele exista chiar mult mai intens decât in perioada clasica, in sensul ca se manifesta peste tot si nu doar in anumite spatii. In acest articol am aratat in detaliu ca astazi viata unor oameni este mult mai apropiata decât este diferita de cea a sclavului clasic, dincolo de evolutia generala a societatii occidentale, in special pe latura tehnologica.
Marx considera principalul defect al societatii industriale de secol 19 ar fi acela ca muncitorul nu ar fi platit la adevarata valoare pentru munca depusa pentru ca angajatorul pastreaza pentru el profitul (teoria plus-valorii). Intr-adevar, inselarea la schimbul dintre munca si retributie este un semn important al sclaviei infiltrate in relatiile de liber schimb. Dar acest semn nu este universal. De exemplu, un copil poate imita muncile adultului fara sa fie platit concret pentru asa ceva, fara sa fie neaparat un exploatat social. In acelasi fel nici un adult nu poate fi numit exploatat social doar pentru ca nu este platit pentru munca sa. Daca el vrea sa incerce ceva nou, din joaca, fara vreo pretentie de a fi platit, din pura sa placere de a face respectiva activitate, asta se cheama mai curând amuzament decât exploatare sociala. Dupa cum am mai spus, nu este sclavie nici satisfactia de a-i produce un avantaj unui prieten, unui animal sau unui copil. Toate acestea vin din interior, din natura umana, fara presiuni externe ale unor oportunisti.
Asadar, lipsa de impartire proportionala a profitului intre angajat si angajator conform muncii depuse (teoria plus-valorii) este doar semn exterior al acestei relatii sclavagiste inechitabile si nu principiul ei. Relatiile de munca ale societatii neoburgheze dezvoltate ale secolului 20 au contracarat aceasta idee marxista, ce descria relatiile de munca ale societatii burgheze de tipul secolului 19, prin cresterea veniturilor executantului modern de ordine.
Nu discut aici despre cazurile tarilor in curs de dezvoltare care par sa stagneze in secole chiar anterioare celui al 19-lea in materie de salariu decent. Vorbesc strict despre cazul celor ce lucreaza pe salarii decente in tarile occidentale dezvoltate. Profitul angajatorului a ramas cam la fel de mare proportional ca in cazul societatii de tip secol 19 de care vorbea Marx. Insa spre deosebire de câstigurile angajatului occidental din secolul 19, cele ale angajatului occidental din secolul 20 si 21 sunt suficient de mari pentru a acoperi de doua, trei sau mai multe ori nevoile zilnice.
Nu mai poate fi invocata lipsa de fairplay in impartirea profitului stipulata de teoria plus-valorii, in acest caz. Angajatul modern isi permite un exces alimentar si de locuinta. Multi occidentali au ajuns sa aiba probleme cu obezitatea in ultima suta de ani. Locuintele lor au camere nefolosite. Mai mult decât atât, sunt destui care isi permit schimbarea casei, a masinii, a destinatiilor turistice in care isi face concediul, si dupa aceste cheltuieli ramân cu bani din veniturile obtinute anterior. Faptul ca ar mai primi bani in plus, care se adauga la cei deja necheltuiti, realizându-se astfel anularea absoluta a plus-valorii, nu ar schimba prea multe din viata executantului modern de ordine.
Aceste excese consumeriste ii creeaza executantului modern de ordine falsa iluzie a stabilitatii. Dar dincolo de aceste iluzii, el e terorizat cu stiri negative , bombardat cu reclame care il indeamna sa consume si mai mult, si mai multsi mai mult. In tot acest timp el e constant amenintat cu aruncatul in strada si cotizeaza la serviciile medicale de care are nevoie constant precum o masina de curse de mecanicii care o repara dupa fiecare competitie. Acest angajat lucreaza de dimineata pâna seara in conditii de stres si isi ia concediu de odihna cam intre 2 si 4 saptamâni pe an. In vacante el se comporta fata de angajatii care il servesc ca turist la fel cum si el a servit restul anului pe sefii sai. Observam o ciudata asemanare cu obiceiul grecilor si romanilor aristocrati de a face schimb de pozitii sociale cu sclavii pentru o zi. Doar ca, spre deosebire de acele vremuri, in epoca moderna s-a marit numarul de zile al acestei „perioade de odihna”. Noi ne-am obisnuit cu starea aceasta din experienta vietii de zi cu zi, insa daca facem abstractie de ea, e la mintea unui copil ca 2-4 saptamâni de libertate din concediile de odihna nu e un schimb drept cu restul timpului din an de munca asidua.
Desi viata executantului modern de ordine era idealul majoritatii muncitorilor secolului 19, totusi profilul acestui om nu este nicidecum al unui om cu adevarat liber. El insusi este profund nefericit cu viata sa si vrea constant o schimbare, care are un profund aspect de evadare precum cea a sclavului clasic. Din aceasta cauza tot schimba masina, casa si uneori insasi familia, luând-o de la capat. Observam modul in care sistemul sclavagist s-a perfectionat intre timp. El ii permite executantului modern de ordine astfel de schimbari din viata lui. Ba chiar il incurajeaza sa o faca. Reclamele din mass-media il ademenesc la a achizitiona o casa mai mare, o masina mai performanta si altele. Dar, daca le vrea atunci le poate achizitiona cu pretul unui si mai mare volum de munca, pe mai multi bani. Iata cum sistemul a reusit astfel sa scoata profit inclusiv din aceasta compulsiva tendinta de evadare a sclavului clasic din starea sa de exploatat social!
Grotescul absolut al acestei false stari de libertate poate fi observat metaforic in insusi obezul consumator de care am amintit mai sus. Desi e supraponderal, totusi continua sa manânce o tona de pizza, devenind prizonierul propriului sau corp, la fel cum sclavul clasic era prizonierul de facto al stapânului. Desi este sufocat de achizitii de tot felul, el inca vrea mai mult, sufocându-se parca si mai tare. Cu cât vrea sa evadeze mai mult in consum cu atât propriul corp devine inchisoarea sa. Observând acest om, ne dam seama ca sclavia s-a perfectionat in asa masura dupa mincinoasa abolire incât a devenit parte din insasi fiinta persoanei obeze, spre deosebire de sclavia clasica ce era macar una exterioara. In loc sa ia masuri, autoritatile il incurajeaza in excesele lui consumatoriste, pedepsind grav pe cei care ii atrag atentia asupra sau aspectului monstruos.
Astfel de actiuni de protejare artificiala din partea autoritatilor a unei false imagini pozitive de sine seamana izbitor cu cele ale unui pervers feeder care isi hraneste ademenitor partenera. El o tine prizoniera in propria imobilitate, devenind sclava propriilor lui tulburari libidinale. La fel face si sistemul cu mentalitatile consumeriste. Caci dincolo de obezitatea alimentara propriuzisa exista o obezitate consumerista la fel de maligna. Vorbim aici despre o adevarata cultivare neoscolastica a minciunii la nivel de ideologie de stat. In urmatorul articol voi realiza o redefinire a sclaviei conform cu aceste modificari moderne ale ei in asa fel incât sa fie inclusa si aceasta caricatura a libertatii oferita de societatea moderna.
Postări
