Fără Sadism! Studiu asupra abuzurilor emoţionale, crimelor sexuale şi a reacţiilor publice faţă de ele
Fără Sadism!
Fără Sadism! Studiu asupra abuzurilor emoţionale, crimelor sexuale şi a reacţiilor publice faţă de ele
Introducere
Cand citim un text ceva mai lung, primul lucru de care dam e prefata. Dar introducerea sau prefata unui text se face dupa ce s-a terminat textul. Ea trebuie sa fie o rezumare a textului sau a modului sau in care s-a consolidat pe parcursul avansarii in studiu. Desi intr-un document oficial ea trebuie sa fie prezentata prima, redactarea se face abia la sfarsitul studiului. Abia atunci autorul poate face un rezumat al sau. De aceea o public ultima pe aceasta platforma teoretica in ordine cronologica, pentru ca insusi textul a fost unul ce a evoluat neasteptat, prin pasi marunti. (Totusi aceasta introducere va fi publicata prima in varianta tiparita sau tradusa a acestui text. ) Nu as fi putut-o scrie la inceput.
Acest text a fost o invatare si o evolutie pentru mine insumi, o deschidere la situatii sociale care nu se intalnesc in viata de zi cu zi. Am scris acest text pornind de la o simpla disputa in mediul online cu cativa amici, pe baza tematicii propunerii de initiere exclusiv feminina a curtarii. Disputa s-a aprins repede si a condus chiar la alunecare spre iritare si derapaje add hominem, in ciuda oponentilor mei care aveau un nivel de inteligenta si cultura cu mult peste media. Si iata cum o dezbatere cu oameni apropiati, sau fata de care am respect, s-a transformat in antipatie si chiar un iz de cearta. Am scris acest text totusi si din acest motiv al respectului pentru ei. Am mult mai multe idei comune cu ei decat cele divergente. Cu unii am marsaluit impreuna pe la proteste impotriva statului politienesc si dictaturii camuflate in care traim, pentru libertate si demnitate. Dar iata ca aceasta dezbatere pe tema feminismului m-a dus departe de ei. Dupa un timp am simtit eu insumi ca argumentele mele nu-s suficient de solide si am incercat sa caut noi dovezi pentru cele spuse, cu ajutorul unor prieteni care s-au format sau traiesc in occident, acolo unde feminismul are deja o traditie importanta.
Initial am dorit o sistematizare a acestor idei si o detaliere a lor, altfel decat in cadrul restrans al unei dezbateri. Eram convins ca in cateva articole voi termina acest proiect. Dar, pe masura ce cautam dovezi si surse acest studiu s-a diversificat ajungand la un numar de peste 150 de pagini. Probabil ca unele date mi-au scapat ala ca voi modifica acest text pe masura ce voi afla altele noi. Asa ca ii rog pe cei ce dispun sa-mi trimita noi date, idei, materiale de orice fel care imi poate imbogati orizontul legat de tema feminismului. Asa ca trebuie sa recunosc ca acest studiu nu cred ca e terminat nici acum. Sunt convins ca voi reveni la el peste ani si ani. E un proces in continua schimbare. Schimbarile sale decurg direct din modul in care compromisurile facute de societatea actuala se modifica.
A trebuit sa schimb inclusiv numerotatia, in sensul ca primele articole se doreau a fi de sine statatoare. Pe masura ce textul s-a largit, ele au devenit niste capitole, cu sectiuni de argumente in privinta a ceea ce era initial un paragraf de afirmatii nesustinute de dovezi stiintifice. Un astfel de exemplu este dat de articolul al doilea si al treilea, numerotat cu 2. si 3 initial, dupa cum se vede din insusi linkul automat generat de codurile site-ului in care le-am publicat. Desigur, si articolul 1, si articolul 2 si 3, la care se adauga sectiunea 4.5. din capitolul 4, trebuiau puse in acelasi capitol, cel al crimelor si abuzurilor majoritar comise de barbati impotriva femeilor, si minoritar comise de femei impotriva barbatilor. Acest lucru va fi facut intr-o eventuala editie tiparita a acestui text, si sigur in traducerea sa in limba engleza de care deja am inceput sa ma ocup. De aceea, numerotarea capitolelor textului tradus nu va coincide cu cea a textului original scris in romana. Probabil ca cititorii nevorbitori de romana s-au plictisit de „English version soon” cu care imi incepeam aceasta serie de articole, promisiune care a ramas neonorata mai bine de un an. Insa avantajul traducerii postcriptum a unui text este acela ca se pot finalmente cizela toate aceste lucruri si organiza eficient.
Feminismul ca umanism
Pana sa scriu acest studiu am cunoscut feminismul indirect, din cateva relatari scrise de diferiti autori. Nu e de ajuns pentru a intelege amploarea unui curent ideologic atat de vast si de popular. La fel ca si poezia care isi pierde acuratetea la tradus, sau la fel ca si copia care pierde din detaliile originalului, in acelasi fel teoriile cunoscute prin intermediari isi pierd si ele din autenticitate. Cu atat mai mult se intampla cu feminismul, in conditiile in care exista multe interese de defaimare a sa. asa ca m-am documentat intens mai bine de un an cu fapte si opinii pe aceasta tema. Si iata-ma acum la final pot spune ca pot sa imi sustin o opinie documentata si argumentata despre feminism din studiul lui direct.
Am scris acest studiu in primul rand pentru mine insumi. E nevoie de feminism pentru incetarea crimelor sexuale si abuzurile emotionale impotriva femeilor. Barbatii se confrunta mai rar cu asa ceva, asa ca pentru ei nu e o problema. Asa ca am vrut sa vad prin acest studiu care este limita intre ceea ce feministele cer in mod socialmente justificat si ce este nejustificat. Pentru ca victimele nu aleg tot timpul cea mai buna solutie politica pentru rezolvarea propriilor probleme. De aceea, de-a lungul timpului in interiorul feminismului a aparut o factiune extremista, psihopatologica. Cerintele politice ale unora dintre feminste au in ele elemente psihopatologice ce au nevoie de psihoterapie si nu rezolvari politice. De aceea am simtit nevoia sa pun sub lupa intreg feminismul in general pentru a stabili o granita cu criterii sigure, stiintifice intre ceea ce este justificabil din punct de vedere politic si sociologic, si ceea ce este mai curand psihopatologic in cerintele sale. Primul caz face obiectul feminismului moderat , iar cel de-al doilea caz face obiectul feminismului radicalextremist.
Initial am fost un adversar virulent al feminismului radical, in special acolo unde am gasit agresivitate in limbaj si comportament fata de oameni care nu le facusera nimic dar pe care ele ii considerau agresori. Am raspuns deseori ironic la argumente de tip ad hominem venite din partea celor care adoptau pozitii radicale. Dar, scriind acest studiu, si observand conspiratia sadicilor impotriva femeilor, mi-am nuantat eu insumi pozitia asta. Prin acest studiu m-am apropiat de pozitia adversarilor mei. Asa ca am ajuns sa creez eu insumi argumente imbatabile pentru pozitia teoretica a oponentilor mei pe care anterior o combatusem. Si in felul asta m-am apropiat mai mult de ei decat eram inainte.
Oricine se informeaza concret si are libertatea si demnitatea ca reper moral ajunge la asa ceva. In momentul in care am incercat sa aduc dovezi despre exagerarile feminismului privind statistica violurilor si uciderilor cu victime femei, am gasit o secretomanie dubioasa la autoritati. Am dedus de aici si din alte realitati sociale faptul ca exista intr-adevar o conspiratie impotriva femeilor slabe facuta de sistemul social, dupa cum am detaliat in articolul acesta . Pe masura ce ma informam, am descoperit ca cele mai multe dintre temerile pe care aceste femei le afisau sunt de fapt intemeiate. Asa ca ulterior am ajuns sa apreciez ca temeri justificate obiectiv o buna parte din ceea ce ceea ce inainte de acest studiu consideram a fi fobii nevrotice.
Feminismul ca reactie la criminalitatea impotriva femeilor
Criminalitatea sadica e ascunsa opiniei publice. Refuzul autoritatilor de a prezenta statisticile cu ucideri fara motiv clar precum talharia sau conflictele interconjugale, arata acest lucru. Din cand in cand presa vuieste in urma descoperirii vreunui cadavru mutilat. Autorul crimei e de obicei necunoscut, chiar si dupa ce este identificata victima. In cele mai multe din aceste cazuri nimeni nu avea vreun interes tipic sa ucida acele femei. Asa ca planeaza serios suspiciunea ca sadicii de lux sunt discret protejati de catre partenerii lor de guvernare a lumii, si ei niste sadici sociali. Refuzul de incadrare a criminalilor in serie in cel mai obiectiv instrument de statistica si diagnoza a tulburarilor mintale, DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), editat de Asociatia Psihiatrilor Americani, intareste aceasta suspiciune. Practic autoritatile vor sa ne prosteasca in fata si sa ne convinga ca criminalitatea in serie cu victime femei este un fenomen rar, neglijabil ce nu trebuie studiat.
Din experienta mea cu modul in care guvernantii din umbra creeaza inginerii sociale , pot spune ca lipsa de eforturi clare si rezultate concrete pentru impiedicarea criminalitatii domestice are exact acelasi rol spre a camufla sadismul ucigas catre care se indreapta societatea concentrata spre profit maxim. Ucigasii in serie provoaca indignare publica si tin capul de afis al stirilor pentru cateva luni; insa amintirea aceasta colectiva este transformata in desuet si camuflata prin multitudinea crimelor domestice, al caror mobil este conflictul conjugal. Cu cat mai multe astfel de crime, cu atat se creeaza astfel iluzia sociala cum ca sadismul ucigas nu exista de fapt, sau exista in mod exceptional.
Feminismul (fie moderat fie extremist) are nevoie de militantism mai vizibil din partea societatii. Egalitatea in drepturi intre barbati si femei, asa cum era ceruta in urma cu peste un secol (primul val de feminism), si pe care o invoca si astazi antifeministii, nu mai e suficienta. Ea este ineficienta in conditiile in care asupra femeilor pandesc pericole nejustificate cu rolul lor sexual. Crimele impotriva femeilor se vor regasi in viitor in fondul psihopatologic al copiilor si nepotilor nostri. Femeile si barbatii nu sunt entitati separate. Fiecare suntem variante diferite ale aceleiasi specii: specia umana. A tolera aceste crime este echivalent cu a tolera crimele impotriva noastra insine. Asa ca e sarcina noastra a tuturor sa incercam sa vindecam societatea viitorului. Inclusiv cei cu astfel de tendinte trebuie sa se mobilizeze discordant fata de pasiunile lor maladive si sa incercam impreuna sa curatam specia umana de sadism. Toti trebuie sa fim feministi! Pentru a contracara aceste dezavantaje, femeile au nevoie de discriminare pozitiva, adica de o protectie sociala superioara conform cu nevoile si pericolele specifice lor.
Riscul dictatorial al feminismului radical
Feminismul in general nu se limiteaza doar la temeri ci si la masuri politice pentru a elimina aceste temeri. Si aici apar problemele. Aceste solutii nu vor fi niciodata suficiente pentru cele care au trait sau mostenit astfel de traume. Daca dintr-o data pericolele asupra femeilor ar disparea, si societatea ar fi una echitabila, aceste femei tot nu s-ar simti in siguranta. Crimele impotriva lor facute de secole au lasat urme ce nu pot fi sterse de catre masuri sociale generale, ci de o revolutie individuala.
Asa ca nu am mers pana acolo incat sa le dau intru-totul dreptate oponentilor mei de dezbatere de la care am pornit acest studiu. Feminismul radical are in el unele manifestari nevrotice, paranoide sau sadice care trebuie sa aiba o altfel de rezolvare decat schimbarea restului societatii conform acestor simptome psihopatologice. De aceea, in ceea ce priveste justificarea politica a anumitelor masuri propuse de feminismul radical, am ramas in continuare un adversar al sau. Nu fac lucru asta pentru o dusmanie radicala cu cele ce adopta aceasta pozitie, ci pentru intarirea feminismului in general. Pentru ca intreg feminismul in general cocheteaza uneori cu unele atitudini si idei radicale, desi, dupa cum se va vedea in text intre moderate si radicale apar deseori conflicte.
Am ajuns la concluzia ca a fi un adversar inversunat chiar si a feminismului radical inseamna a avea o oarecare ranchiuna antifeminista in general. Subscriu la feminismul moderat (asa cum il descriu mai jos) de cand ma stiu, fara inca sa stiu ca exista, ca miscare globala. Sustin supraavantajarea femeilor (discriminarea pozitiva) pentru a contracara dezavantajele care le duc in postura de a fi victime. Si, atata timp cat voi milita pentru o lume mai buna, voi ramane un feminist. Din aceasta cauza, voi incerca sa iau o atitudine ceva mai neutra inclusiv fata de varianta sa radicala. Insa nu am cum sa nu observ ca realitatea este ca excesele feminismului radical ii afecteaza si celui moderat in mod negativ imaginea, in ciuda faptului ca atrage atentia mai bine decat el spre constientizarea problemelor cu care se confrunta femeile. Dar, aceste manifestari pot fi intemeiate doar provizoriu.
Exista o capcana intinsa discret tocmai de calaii de lux ai sigurantei femeilor in care militantismul feminismului radical poate cadea. In incercarea de ascundere a adevaratelor crime oribile produse de sadicii pe care ii protejeaza, acestia sunt dispusi sa accepte cerintele exagerate ale feministelor radicale. Pentru ca multe din aceste cerinte nu le afecteaza planurile lor sadice moderate sau ucigase. In loc sa se ocupe cu gasirea celor ce guverneaza si orchestreaza societatea din umbra, ele isi pierd timpul in razboaie inutile cu conservatorii de rand, cu barbati mai mult sau mai putin inofensivi pe care ele ii vad ca hartuitori sexuali si violatori.
Acceptand astfel de cerinte radicale adevaratii criminali ce guverneaza lumea le dau inselator impresia ca le-ar sprijini in demersurile de protectie superioara pentru femei. Dar daca, sa zicem, regula initierii exclusiv feminine a curtarii ar fi declarata lege, asta nu i-ar impiedica deloc pe cei mai mari dusmani ai femeilor, respectiv sadicii, sa-si manifeste in liniste si de aici incolo viciul. Aceasta norma a fost propusa initial de feminismul radical apoi acceptata si de cel moderat si de o buna parte din societate exact din motivul invocat mai sus.
De la teoria initierii exclusiv feminine a curtarii s-a ajuns la cateva lucruri extreme ascunse nejustificat sub mantia „corectitudinii politice”. Practica „corectitudinii politice” este justificata fata de anumite categorii de oameni defavorizati socio-cultural. Ea este o forma de eleganta fata de acesti oameni pentru a le ameliora starea de marginalizare sau suferinta sociala datorata persecutiilor exercitate de un grup privilegiat. Ea poate deveni o norma obligatorie acolo unde durerea pricinuita de realitatea istorica acestei minoritati este foarte mare. De exemplu o actiune de provocare asupra membrilor comunitatii evreiesti cu ostentativa folosire a unui spray, sau a comunitatii negrilor prin actiuni de justificare a sclaviei la care au fost supusi parintii lor, este ofensator. Legislatia diferitelor tari pedepseste ofensa. Dar nu e nimic ofensator in faptul ca esti femeie si ca, statistic vorbind, ai un handicap in asimilarea unor domenii traditional masculine precum tehnologia sau exercitiile fizice. Faptul ca femeile racesc mai usor decat barbatii, sau ca se descurca mai greu cu condusul masinilor sau cu performantele sportive nu face si nu trebuie sa faca obiectul „corectitudinii politice”. Nicio femeie n-a murit sau n-a avut de suferit de pe urma faptului ca barbatii au iesit la vanatoare si au folosit mai mult aceste instrumente. Dimpotriva, ea s-a putut specializa pe activitati ceva mai putin riscante. Asta e o specializare socio-culturala de gen. Daca femeia e specializata pe cumparaturi, decoratiuni si relatii afective asta nu inseamna ca ar fi vreun handicap.
Desigur, anumite femei pot sparge statistica. Cei care incerca sa le limiteze accesul la resursele asimilarii unor domenii specific masculine trebuie trasi la raspundere. Dar daca tu nu reusesti sa concurezi cu barbatii in aceste domenii specific masculine, asta nu e din cauza oprimarii sociale prin care barbatul in general ar exploata femeia si nu i-ar recunoaste meritele. Nu e de vina sotul ca tu ca femeie incerci sa intri cu masina pe acolo unde el poate fara sa o zgarie iar tu o zgarii. Nu e nicio conspiratie masculina aici ci doar un simptom paranoid fara acoperire de fapte. „Corectitudinea politica” nu trebuie sa sustina simptome psihopatologice ale unor victimizari inchipuite ci doar victime reale. Daca ea tinde sa devina norma obligatorie pentru a acoperi niste simptome psihopatologice, deja ne aflam pe taramul exagerarilor dubioase.
Citeam la un moment dat, nu mai stiu pe unde, despre cum un cetatean a ajuns sa fie dat in judecata de catre o feminista radicala (intr-o tara occidentala, probabil SUA) pentru ca i-a oferit locul intr-un mijloc de transport in comun. Ea a interpretat inclusiv gestul de „corectitudine politica” drept unul ofensator, respectiv ca femeile ar fi handicapate. Cine are experienta cu psihopatologia obsesionala poate recunoaste acest gest in masurile ciudate cu care obsesionalii isi chinuiesc apropiatii. Cam acelasi lucru vor sa faca feministele radicale cu societatea. Familia poate sa intre in acest joc nesfarsit al mobilitatii obsesiilor membrului sau. Dar nu si societatea. Oricum, pana la urma si familia se satura de atatea ritualuri si reguli impuse de membrul sau obsesional si il trimite pe cel in cauza la psihoterapie.
Societatea nu trebuie sa astepte pana acolo. Ea trebuie sa-i atraga atentia feminismului radical ca regulile pe care vor sa le impuna nu sunt deloc „corectitudine politica”. Cerintele lor sunt mult prea mari din punct de vedere politic. Exista unele femei care nu se simt tocmai femei si asta le jigneste pe ele insele inainte sa le jigneasca cel ce le ofera locul pe scaun. Problema este a propriei lor perceptii de sine. Exista femei care reusesc sa invinga pe multi barbati in domenii specific masculine, precum ridicatul de greutati sau surubaritul masinilor. Dar asta nu inseamna ca toate femeile trebuie sa fie astfel. Pretentia asta ca femeia poate concura cu barbatii in activitati traditional-masculine trebuie mai intai demonstrata individual si nu oferita ca premisa.
In acest caz „corectitudine politica” risca sa devina o atitudine dictatoriala de negare a evidentei. Aceste exagerari nu sunt inca un pericol. Feministele radicale n-au asemenea putere incat sa poata impune o dictatura. Insa pot ramane incurcate intr-un astfel de militantism cu iz dictatorial. Si semnele incep sa se vada. Daca activezi profesional intr-o institutie finantata de la bugetul de stat in SUA sau in multe companii private, si afirmi ca femeile au performante mai slabe decat barbatii in anumite domenii, risti sa-ti pierzi locul de munca. Siguranta femeilor nu creste daca acceptam idei cum ca femeia ar fi la fel de eficienta precum barbatii sau chiar mai eficienta in domenii specific masculine. Cele mai multe femei nu tin sa se afirme sau sa concureze cu barbatii in astfel de domenii. Daca sunt unele care vor sa dovedeasca contrariul, asta nu inseamna ca toate femeile se simt reprezentate de acestea. Asa ca cerintele lor de-a joaca de-a egalitatea in abilitati sunt neimportante pentru fondul problemei.
Din pacate, de teama repercursiunilor, opiniile cele mai vizibile in spatiul public impotriva acestor idei sunt cele ale comediantilor, misoginilor si a unor disidenti care aleg o viata alternativa decat cea oficiala. Comediantii nu pot fi luati chiar in serios, deoarece ei isi schimba retorica in functie de forta comica a argumentelor. Misoginii sunt antifeministi in general, respingand militantismul feminist in bloc. Merita aici mentionata Karen Straughan, probabil cea mai verticala critica a feminismului, paradoxal cu faptul ca e femeie. Dar si ea exagereaza pentru faptul ca vede feminismul in culori prea sumbre uneori, si ii scapa spre a sublinia anumite puncte slabe ale feminismului radical.
Autoanaliza
Descrierile psihopatologice pe care le-am facut de-a lungul acestui studiu asupra feminismului radical nu trebuie sa fie luate un razboi al meu cu el, chiar daca ne aflam deseori in pozitii divergente. Ca un pasionat de psihopatologie am trecut de mult de mentalitatea comuna care de mii de ani aduce argumentul ad hominem „esti nebun!” oponentilor in dezbatere. Pentru mine „nebunia” nu e echivalenta automat cu eroarea ideologica. Faptul ca o persoana are o tulburare psihica sau alta nu inseamna ca judecata sa ar fi falsa. Dimpotriva, cele mai fecunde idei apar pe un fond psihopatologic ceva mai proeminent. Mi-am dorit prin acest text sa le atrag in special pe isteroide catre autoanaliza. Rezolvarea propriilor conflicte si angoase nu trebuie sa fie una exterioara, politica ci interioara, psihoterapeutica, autoanalitica.
Femeile care se simt aproape de feminismul radical au nevoie de psihoterapie in special. Toti avem nevoie de un psihanalist sau un supervizor care sa ne ofere o perspectiva diferita asupra propriei minti decat poate oferi ea insasi. Insa unii au mai multa nevoie de asa ceva in conditiile in care principalul scop al vietii risca sa fie un militantism gresit. Si, am aratat pe parcursul textului de ce unele cerinte de-ale lor sunt imposibil de pus in practica. Fara o judecata echilibrata, prin impregnarea factorului psihopatologic, cerintele politice pot fi inoportune. Activismul lor social pentru o lume mai buna nu le poate aduce decat satisfactia de a fi luate in considerare si de a lasa o mostenire sociala mai buna femeilor viitorului. Dar, dupa euforia aplicarii unor masuri politice mai eficiente de protectie asupra femeilor, starea de marginalizare se va reinstala. De aceea cred in continuare ca acesta are nevoie in primul rand de psihoterapie si apoi de solutii politice viabile.
De aceea, odata cu acest text mi-am propus o incursiune psihanalitica generala si discreta in propria lor minte spre a le starni apetitul pentru autoanaliza (si o eventuala atragere a lor inspre a doua nobila meserie din lume, psihoterapia) mai curand decat un militantism marginal, la care nu adera intreaga miscare feminista insasi. Imi propun sa fiu un initiator al propriilor autoanalize individuale pe care fiecare trebuie sa si le faca, adica un partener de evolutie spirituala. Si pentru feministi si pentru antifeministi am spart in mod psihoterapeutic o rezistenta psihica milenara de societate clasica ce s-a structurat si cristalizat in mentalitatea moderna. Disponibilitatea lor spre interpretare este exceptionala. Le mai trebuie doar autocenzura popperiana a interpretarilor (teoria rezistentei adevarului la testul falsificarii), precum si o mai buna familiarizare cu dinamica functionarii psihicului.
Ei bine, acest ultim articol din acest studiu va fi legat prin link de primul dintre ele, de acum mai bine de un an in urma.
Desi baldovinconcept este literalmente cenzurat pe Facebook, totusi acest post poate fi publicat indirect prin acest link.
Postări
