5. Feminismul ca reactie la crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor
Acest articol este continuarea celui precedent
In primele trei capitole ale acestui text am aratat de ce e nevoie de un feminism in general, care sa contracareze crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor. Am numit inca de atunci feminism moderat acest ansamblu de masuri sociale care sa le contracareze. In capitolul anterior am analizat zona de suprapunere a acestui feminism justificabil cu un altul exagerat, extremist si inaplicabil. Am analizat acolo detaliat primele doua exemple de astfel de masuri exagerate din punct de vedere juridic, politic, antropologic si psihoafectiv. Ele sunt teoria consimtamantului pentru salut si cea a initierii exclusiv feminine a curtarii. Acestea sunt fie nejustificate fata de ceea ce doreste majoritatea femeilor, dupa cum am aratat aici , fie inaplicabile, dupa cum am aratat aici . Ele sunt sustinute de o parte din feminism, pe care l-am numit „feminism radical” (in sens de impropriu, extremist), .
In acest capitol o sa descriu si alte caracteristici ale feminismului radical si am sa expun criterii pentru o definire mai exacta a sa, sub aspect psihologic si sociologic. Voi continua analiza acestor propuneri venite din partea radicala a feminismului, insa din perspectiva raportului cu dinamica psihopatologiei diferitelor grupuri sociale angrenate in acest tip de militantism politic. Voi arata astfel interesele specifice fiecaruia dintre astfel de grupuri (numit beneficiu primar si secundar de psihanaliza) si voi arata pe mai departe de ce acest tip de masuri propuse de feminismul radical sunt imposibil de implementat in societate.
Voi descrie in primul rand persecutiile societatii noastre inca puternic eugenica la adresa marginalilor, care a condus la aparitia ulterioara a feminismului radical. Dupa care voi face o usoara incizie psihanalitica de grup prin descrierea mecanismelor psihice ce le determina pe unele spre a sustine aceste idei radicale (in scopul continuarii la nivel individual cu un psihanalist profesionist, eventual autoanalitic). In finalul acestui capitol o sa arat in detaliu ca acest feminism radical meritul important de a reusi sa atraga atentia asupra problemelor reale cu care femeile se confrunta, si pe care sistemul social incearca sa le ascunda opiniei publice.
5.1. Nevoia de diferentiere intre latura politic-justificabila si cea psihopatologica din militantismul feminist
Femeile au nevoie de protectie sociala mai mare decat li se ofera astazi de majoritatea statelor civilizate impotriva hartuirii sexuale intrainstitutionala de secol 21. Ele mai au nevoie de protectie sociala mai mare impotriva violentei domestice , a violurilor simple sau sadice (unele chiar ucigase) produse de psihopatii antisociali si sadici . De asemenea, ele au nevoie de protectie sociala mai mare si impotriva abuzurilor emotionale . Ele mai au nevoie de favorizari pentru dezavantajele tipice privind maternitatea , si multe altele. Feminismul este acel ansamblu de solutii propuse din diferite zone sociale pentru aceste probleme, indiferent ca acestea sunt aplicabile sau neaplicabile in societate.
Daca am trai intr-o societate echitabila, in care fiecarui om sa-i fie asigurat dreptul la o viata decenta sau la psihoterapie eficienta pentru tulburari psihice configurate transgenerational, atunci n-am avea nevoie de feminism deloc. Din pacate, societatea foloseste inca mijloace represive pentru a evita crimele; cei care le-au comis deja sunt izolati pentru a fi impiedicati spre ale comite, iar potentialii criminali sunt amenintati cu izolarea sau pierderea anumitor drepturi spre a fi convinsi prin reprimare sa nu le infaptuiasca. Asa ceva conduce la refulare sociala, cu tensiuni ce apar in zone sociale mai putin pazite, dupa ce ele au fost reprimate de fortele politienesti in cele securizate. Acestea este modelul tipic individual al refularii, care se poate aplica si la nivel general, social. Reprimarea brutala a criminalitatii sociale are acelasi rezultat precum cea a reprimarii pulsiunilor criminale individuale, respectiv exacerbarea lor psihopatologica si explodarea lor in alta parte. La fel ca si psihoterapia individuala, si societatea trebuie sa ia masuri de protectie sociala si psihoterapie de la varste mici cu membrii sai ce se afla la risc de comportament antisocial. Insa, sistemul penitenciar actual, este un varf de lance al intaririi paradoxale, obsesional-compulsive a criminalitatii. Sistemului represiv general, mai mult creeaza artificial criminali decat sa reduca criminalitatea.
Femeile pot cadea victime acestui cerc vicios al psihopatologizarii retroactive, fara sa aiba mijloacele de aparare necesare. E de datoria tuturor sa ne gandim la solutii. Karen Straughan sustine intr-unul din video-urile sale ca barbatii se expun mai mult la pericole decat femeile, si ca ajung victime in proportie mai mare. Intr-adevar, muncile masculine sunt mai expuse la riscuri de accidente. Si pentru ei trebuie gasite solutii in asa fel incat muncile lor sa devina mai sigure. Dar cei care lucreaza in domeniul militar sau in domeniile predispuse accidentelor isi asuma constient aceste riscuri. Apoi, nimeni nu le prevede. Dimpotriva, crimele impotriva femeilor sunt premeditate. Adica ar putea fi evitate. In acest caz statistica nu mai este relevanta. A justifica crimele impotriva femeilor pe baza faptului ca mor mai multi barbati decat femei este ca si cum am decide ca un anumit procent din fiecare categorie sociala si profesie sa fie sacrificat, pentru ca la fel se intampla cu profesiile riscante. Da, aceste profesii au nevoie de automatizare sporita, in asa fel incat cei ce activeaza in ele sa fie feriti de aceste riscuri. In acelasi fel si femeile au nevoie de protectie sporita la riscurile de mai sus.
Criteriile feminismului moderat si celui radical
Am facut in mare parte diferentierea intre feminismul moderat si cel radical in acest text pana acum. O reiau in forma de rezumat pentru o mai buna intelegere. Faptul ca femeile trebuie sa primeasca drepturi superioare fata de barbat nu ar trebuie sa indigneze. Ele au primit in anumite situatii si din partea societatii traditionale aceste drepturi, iar codul bunelor maniere sta marturie fata de acest fapt. Majoritatea accepta ideea ca femeile trebuie sa fie supraavantajate, conform cu insasi educatia protectiva la adresa femeilor primita in familie. Diferentele de opinii apar insa in trasarea limitele acestor supraavantaje.
Femeile au in natura lor armonia si pacea, asa ca ele nu se preteaza la raspunsuri precum cele ale criminalilor sexuali. Dar riscurile alunecarii spre exagerari sunt mari, in conditiile unor astfel de amenintari constante la care ele se expun. Si, chiar daca raspunsul lor are o amploare mai mica, fara sa ajunga la stadiul de crima, totusi exista din partea victimelor, sau a celor care se tem de a ajunge victime, un raspuns disproportionat, exagerat. Acesta este cazul cu unele excese ale feminismului pe care eu si cativa altii le consideram feminism radical.
Din punctul meu de vedere, orice tendinta de a exagera aceste supraavantaje in afara corectarii acelor discriminari traditionale sau a dezavantajelor de gen, precum si a solutiilor concrete de impiedicare a crimelor sexuale si abuzurilor emotionale, prin pedepse prea mari fata de criminali (pedeapsa cu moartea, de exemplu), sunt semne ale feminismului radical. De asemenea, consider ca fiind radicala orice tendinta de micsorare a drepturilor si naturii celor care nu comit crime sexuale si abuzuri emotionale, cu atat mai mult cu cat asa ceva este ineficient fata de fondul problemei. Imaginarea de pedepse pentru gesturi de curtoazie discreta facute de barbatii nevinovati, este un astfel de semn al feminismului radical. Orice fel de prezentare distorsionata a faptelor si de acuzare nefondata la adresa unor indivizi barbati, sau a unor grupuri mai largi de abuzuri emotionale sau crime sexuale, fara argumente si criterii obiective de incadrare in asa ceva, este manifestare de feminism radical. Asa ceva se poate vedea in video-ul postat de mai multe ori in acest text.
Mai jos am sa arat si alte astfel de exemple. Asadar, am o viziune pejorativa asupra sintagmei „feminism radical”, spre deosebire de viziunea larg raspandita astazi despre ea. O sa revin un pic mai jos la aceasta diferenta de acceptiune.
Insa aceste idei sunt semne necesare dar nu suficiente pentru feminismul radical. Sunt unele feministe moderate ce pot ajunge sa le sustina sub influenta celor radicale. De fapt majoritatea ajunge sa sustina idei feminist-radicale sub onesta convingere ca ar conduce la diminuarea crimelor sexuale si a abuzurilor emotionale impotriva femeilor. Dar faptul ca aceste persoane nu o afirma cu agresivitate in limbaj si comportament, e criteriul cel mai important pentru a nu fi considerate feministe radicale. Pe langa asta, ele raspund la contra-argumente si dezbateri si isi modifica ideile in functie de acestea. Dimpotriva, feministele radicale nu o fac, sunt ironice fata de orice fel de opozitie ideologica, folosesc argumente ad hominem in dezbatere si devin agresive in limbaj si comportament pentru cei care nu se conformeaza ideilor lor.
Daca opozitia contra acestor categorii sociale inocente este acompaniata de violenta in comportament si limbaj, atunci semnele feminismului radical sunt si mai clare. Agresivitatea exprimata uneori vehement, atat de catre femei cat si de unii dintre barbati pentru stoparea abuzurilor crimelor impotriva femeilor, fara sa fi fost victime sau fara sa aiba relatii apropiate cu ele, este principalul criteriu de diferentiere intre cele doua tipuri de feminism.
Existenta unor astfel de idei nu le face neaparat feministe radicale, ci doar simple sustinatoare pasagere sau temporare a unor idei radicale. Fiecare dintre noi putem avea momente de reactii radicale, irascibilitate, depresie, etc. Dar, asta nu ne face psihopati explozivi sau depresivi in mod direct.
Alte femei adera la ideile radicale descrise mai sus pentru ca gasesc anumite avantaje in aceasta propunere, dupa cum am aratat aici sau aici .
Precizari terminologice fata de expresia „feminism radical” folosita de altii
Nu am decis aleatoriu aceste criterii, ci ele au survenit in urma confruntarii cu semantica lingvistica. Etimologic vorbind, radicalul se refera la radacina si si-a pastrat sensul originar in lingvistica sau matematica. Termenul se foloseste si in chimie, botanica si teoria muzicii, dar cu sensuri oarecum diferite fata de cel de baza. In ceea ce ma priveste, nu folosesc acest sens al termenului „radical”, ci pe cel de „extrem” care s-a incetatenit natural si cu acest sens in limba. In limba romana el inseamna conform dex „de baza, fundamental, esential”. Acelasi sens poate fi gasit si in limba engleza , unde inseamna indepartat de traditie, inovativ, neortodox, fundamental.
Formula „feminism radical” a venit prima data tot cu sens peiorativ, de la grupuri de misogini sau conservatori care nu vedea cu ochi buni miscarile antidiscriminatorii promovate si de femei la sfarsitul secolului al XIX-lea. Din cauza acestui trecut s-ar putea sa renunt la ea in viitor in favoarea unei alteia, precum „feminism exagerat” sau „feminism psihopatologic”. Nu le-am folosit pana acum pentru ca din ele s-ar putea intelege ca intreg feminismul in general ar fi exagerat sau un simptom psihopatologic. Dimpotriva, termenul „radical” cu sensul de mai sus se coreleaza automat in mintea cititorului si cu o forma mai blanda, moderata, benefica din care acesta a descins. Asa e cazul cu nationalistii sau credinciosii. Nationalismul si credinta in forme moderate reprezinta o latura a spiritualitatii umane, fiind un beneficiu pentru societate. Insa provoaca tulburari sociale atunci cand devin radicale. Nu imi vine in minte vreo formula in care este prezent adjectivul „radical” in care sa nu existe si latura moderata, benefica a substantivului la care se ataseaza. Asa ca, in ciuda trecutului misogin, cred ca aceasta formula e cea mai buna varianta pentru acest tip de feminism exagerat.
Unele feministe s-au declarat ele insele radicale, probabil ca incercand sa ii dea un aspect pozitiv laturii initial pejorative a acestei formule. Numai ca ele folosesc celelalte sensuri ale termenului „radical”. O astfel de feminista vorbeste in video-ul de mai jos despre feminismul radical ca feminismul de radacina, la min 01.45.
Ea se crede radicala pentru ca ar denunta… „radacina patriarhala” a societatii. Consider ca nu exista indicii pentru a da termenului de „radical” din aceasta formula alt sens precum cele incetatenite in disciplinele invocate. O sa revin intr-un articol urmator l aceasta retorica antipatriarhala a feminismului.
Aceeasi logica m-a condus la descrierea feminismului radical ca fiind unul extrem. O buna parte a sa se manifesta foarte vehement in public, insa si feministii moderati pot deveni foarte vehementi. Pentru mine, actiunile vehemente se pot inscrie si in feminismul moderat daca atrag in mod atentia asupra riscurilor la care se expun femeile sau la dezavantajele reiesite din inegalitati si discriminari sociale pe baza de sex. Asadar o persoana care militeaza vehement, prin proteste de strada poate fi considerata radicala in ceea ce priveste activismul civic la care adera, dar nu neaparat si ideile pe care le are. Daca o astfel de persoana cere vehement drepturi pentru marginali, asta nu inseamna ca e radicala. Dimpotriva, ea este umanista.
Dar feminismul radical se poate manifesta si numai la nivel de idei, fara activism civic. In video-ul de mai jos un alt exemplu de feminista care se considera radicala. Ea sustine o diferenta de atitudine dar si de ideologie intre feminismul liberal si cel radical, doar pe baza faptului ca ultimul declara ca barbatii sunt principial opresori la adresa femeilor.
Pentru mine este irelevanta sintagma de „feminism liberal”, iar viziunea ei asupra celui „radical” nu este impartasita si de mine. Eu n-o consider radicala prin ceea ce spune aici, asa cum se considera ea insasi, ci moderata. Observam ca ea accepta ideea ca nu toti barbatii sunt opresori, doar ca, sustine in continuare ea, cei neopresori ar fi de fapt exceptii nesemnificative. Adica e dispusa sa nu acuze nefondat barbatii de abuzuri emotionale si crime sexuale. Asadar ea poate sustine idei radicale nu din predispozitie psihopatologica pentru aceste teorii radicale, ci din nestiinta sau neinformare. In ceea ce ma priveste, singura diferenta pe care o am fata de ea in ceea ce priveste distinctia pe care ea o face consta in acest criteriu al majoritatii. Cred ca numarul barbatilor opresori este mult mai mic decat cel sugerat de ea. Din punctul meu de vedere, criteriul invocat de ea este nesemnificativ. Dar probabil ca ea sustine si teoria consimtamantului pentru salut sau cu initierea exclusiv feminine a curtarii, ceea ce o face ceva mai radicala conform cu criteriile afirmate de mine.
Pentru distinctia moderat /radical nu am folosit nici fondul metapolitic peste care se suprapune ideologia feminista adoptata de reperele feminismului, prin formele deja afirmate in mediul academic. Asocierea feminismului cu o ideologie metapolitica radicala precum comunismul sau anarhismul violent nu este un semn al feminismului radical. Desi la baza comunismul este o ideologie ce instiga la ura sociala, totusi asocierea acesteia cu feminismul nu poate conduce la asa ceva. Ideea conform careia clasa oprimatilor s-ar razbuna pe cea a opresivilor (dictatura proletariatului) nu poate fi transferata la feminism. Femeile au principial pacea si dragostea in sange, asa ca doar prin cateva exceptii radicale pot sustine dictatura feminitatii. Cele mai multe feministe radicale nu sustin idei ultraradicale. A le acuza in bloc pe feministe ca ar fi ultraradicale este o exagerare misogina, la fel cum a acuza toti barbati de viol este semn al feminismului radical.
In ciuda exceselor anticomunitare, comunismul a avut, la nivel declarativ, si o latura foarte umanista la nivel teoretic, respectiv integrarea sociala a marginalilor. Dupa cum au recunoscut comunistii insisi ulterior, punerea ei in practica a fost principala problema. Ideea de comunism i-a sedus pe multi prin egalitarismul retributiilor sociale, chiar daca asa ceva nu s-a intamplat cu adevarat atunci cand el a fost aplicat concret. Ei bine, o astfel de idee aplicata la feminism il face moderat*, si nu radical precum insasi doctrina razbunarii sociale promovata de comunism. Acelasi argument poate fi aplicat si in cazul asocierii feminismului cu anarhismul violent.
Pe de alta parte exista multi mizantropi izolati si necomunicativi, reticenti la orice actiune de militantism civic, dar care sustin experimente politice radicale precum nazismul sau comunismul. Iata ca, desi sunt totusi radicali in viziuni, sunt totusi docili in activismul civic. Asadar o feminista poate avea idei radicale, dar poate sa nu se manifeste radical. In urmatorul articol voi descrie cauzele psihogene care au determinat aceste femei sa sustina feminismul radical, precum si o descriere psihopatologica mai detaliata a lui.
* O sa arat in ultimul capitol al acestui text de ce o societate echitabila, bazata pe intruziune sociala conduce la scaderea criminalitatii, implicit a crimelor si abuzurilor impotriva femeilor.
Postări
Niciun comentariu:
Write comments