Despre obsesia scopului vietii
Nu ideea de scop in viata conteaza ci faptul ca noi personal nu putem gasi o explicatie logica pentru viata noastra. Tocmai lipsa unei astfel de explicatii duce mai intai la concluzia ca mintea noastra e foarte limitata. Ne-o fi dus ea la stadiul de cea mai de succes specie de pe pamant dar dincolo de zona experientei posibile sau mai bine zis, a afacerilor marunte ea nu functioneaza. Pentru cineva care traieste un stil de viata boem asta e egal cu zero: „traiesc clipa si ma doare la 3 metri daca nu voi sti ce e maine sau daca nu voi sti ce se va alege de mine sau de specia mea dupa ce eu voi crapa”. Problemele existentiale apar la omul care nu traieste dupa aceste principii ci dupa scopuri si obiective, dupa principii de genul „meriti mai mult”. A nu gasi scop in viata pentru un acest om inseamna a nu-si realiza eficient jobul, a esua. Recunosc aici mentalitatea burgheza care nu poate concepe o viata normala, un „dolce fa niente” pentru ca a fost mutilata spre a deveni cat mai eficienta si cat mai profitabila. Ideea kantiana a datoriei e tipica in acest caz. Kant o imagina ca fiind superioara axiologic pasiunii, pulsiunii si instinctului in general continuand astfel narcisismului filosofului de a se crede buricul pamantului doar pentru faptul ca inventeaza niste explicatii pentru existenta lumii care rar sunt si adevarate si care pot fi eventual adevarate doar din intamplare, sub marja de probabilitate a adevarului nimerit. O intreaga mentalitate aristocrata a insistat pe acest tip de narcisism (realizat totusi in forme diferite) cu ajutorul caruia sa isi justifice parazitismul social.
Insa in situatia in care acest narcisism se dovedeste a fi dezgolit de continut si gandirea incepe sa isi dea seama de propriile sale limitari atunci incepe cosmarul existential. Filosoful cel cautator de scantei filosofale se dovedeste a fi doar un om de rand la fel ca si ceilalti iar explicatiile sale sunt simple fantezii scolastice, amestecate cu concepte.
Insa in situatia in care acest narcisism se dovedeste a fi dezgolit de continut si gandirea incepe sa isi dea seama de propriile sale limitari atunci incepe cosmarul existential. Filosoful cel cautator de scantei filosofale se dovedeste a fi doar un om de rand la fel ca si ceilalti iar explicatiile sale sunt simple fantezii scolastice, amestecate cu concepte.
Postări
