2.5. The evolution of methods of persuading servants to execute orders

2.5. The evolution of methods of persuading servants to execute orders

sociologie Baldovin   02:14

2. The references to slavery evolution from antiquity to the present 

 

2.5. The evolution of methods of persuading servants to execute orders

This entry continues the precedent one

Pentru varianta in limba romana clic aici

Whether classical or modern, painted in the false free trading relationship exchange the slavery consists in persuading "others" to execute orders by negatively influencing their living environment. These orders are meant to extend the beneficiaries' freedoms, but in the same time they restrict those of the order takers. That is why, as we know, people have a certain opposition power towards the orders coming from the others. Between the two sides there is an unconscious negotiation of imposing and accepting these orders. The negative influence of the close environment of these people implies such a restriction of their freedom that choosing the way of executing orders is, or appears to be, an increasing of personal freedoms rather than their refusal. On the contrary, the refusal to accept their executions leads to a restriction of some rights. The refusal to execute the orders could bring reprisals such as beating or death in the classical era or exile in the feudal one. The industrial and digital era has developed a very complex system of persuading subjects to execute orders by the deception of enhancing the personal freedoms in exchange for that. I will further analyze each of these methods of slavery.

2. 5. 1. The persuasion methods for obedience in the classical and feudal era

In the first slavery stage, which is the classical slavery, this belief was made exclusively through the threat of death or beating. But the consequences of this first slavery stage in the slave's mind are the ideological fatalism, the suicide, and the tendency to revolt, as pointed in detail here   . The explanation for this is the classical slavery inflexibility. The classic master did not have enough psychological knowledge to differentiate people. The theory of the four temperaments (choleric, blood, phlegmatic, melancholic), besides being rudimentary, was known only to a scientific elite. All the slaves were treated the same, without taking into account the psychical particularities of each. The classic master main interest was to have a minimum number of slaves for a maximum number of jobs, made for as short a time as possible, and at a longer pace. Their rest period had to be as small as possible. In return for maximum profit, the classic master could strengthen these pressures. This is still practiced today, of course, but the new masters have learned when to stop and anticipate the possible negative reactions of the subject. In the classical slavery there were no such instruments of measurement and control as those of today.

Of course, under these conditions, sooner or later the slaves’ mental balance would eventually break. Even one particular individual can go through periods of emotional fragility and refuse to do things that used to do before, at one time. This kind of slave responded with the tendencies to escape, to revolt or to commit suicide. The slave used to commit suicide when slavery life was perceived as a much greater penalty than the death itself. The suicide was for that person a release from this state of slavery. That is why so many have used this way of escaping from the slavery chains in the past, and still use it today, even when the slavery has radically changed. However, all these three slavery major socio-cultural consequences are counterproductive to the particular community / state economy, or the world wide economy. The suicides have not been a benefit to the system in the past and still are not even today, when overcrowding is an increasingly visible problem.

The slaves’ riots and suicides were main issue that led to the shattering of the Roman Empire and the ancient Greek cities that practiced classical slavery. In the Roman period, the catacomb Christians wanted to be killed rather than accepting the gross slavery. This was a kind of passive suicide of the stubbornness not to give up the faith. They have given much trouble to the time seniors, who eventually had to change the strategy. The armed force with its brutal threats, through which those civilizations were created, became incapable to counteract these attitudes. So things had to change in terms of the masters' way of seeing the slave. The evolution of civilization from antiquity to today is not a way of humanity to moral perfection, as some ideologues have said. It is simply a continuous optimization of the balance between servant suicide committing or riots (which eventually ends with their death too) and the maximum profitability that can be extracted from their predisposition to obey orders.

This was the perfect and necessary time for the church to appear. It was adopted in the state as a special auxiliary tool to persuade the servants to execute orders, besides the usual classical threats and repressions. The Christianity was that ideological pillar that made the "earthly" slavery to be humble accepted in exchange for posthumous happiness. The threat and repression force has not disappeared. But from then until now it has progressively stepped backwards, making room for religious way of conviction. The Christianity and every modern Western religions have given the servants the specific promise that once there will come a heaven after the earthly obedience life. The belief in heaven was the belief that, at some point, after such suffering, the servant would finally be able to live normally. The classic slave was given the right to be considered a person and to be taken accountable in history and in the universe. Jesus said that "the last shall be first ". Such an affirmation was no longer to be proved. It was the condition of mental survival. It was the salvation of those who ruined their mental state in a life full of frustrations and threats. In order to continue, the slave's psychic needed this fantasy to escape and isolate itself out of this social damnation.

Here is how, by creating the reality of this fantasy of survival, the church has facilitated a different exchange of information with the slaves than that of the threats used by the army. The Christianity had the power to slow down these slave reactions that were unconceivable by the military system. Unlike the army, which did not recognize the value of the slave's life, the Christian doctrine claimed the inestimable human life in general. But like a real gesture of modern PR, such an idea has been very well used for the contrary purpose in the post-Constantinian state. It has sustained a twice terrifying threat to the suicide committing, namely divine punishment. The institutional Christianity clearly says that the suicide committing is an eternal sin and that the person who kills oneself will end up in the fires of "hell". Here, beyond the death penalty (that the classical slave was threatened for refusing to execute orders), the church introduced ideological torture as an extra pressure. This is the turning point in the history of humanity in which psychical manipulation took the place of physical torture. The effectiveness of this measure is immense. Even today, in the big daily depressions ocean, many suicidal people do not kill themselves precisely because they are afraid of an eternal damnation in the bottom of hell. And when the church reached a maximum power in the Middle Ages, the torture was even put into practice against the criminals and dissidents, as Michel Foucault described in his memorable book “Discipline and Punish".

The church was established in the post-Constantine state as a mediation institution. There was an unwritten pact between masters and slaves. The slaves have asked, "We will serve you, but we no longer want to be thrown away into nothingness, but treated as your equals." The masters replied: "Serve us and we will recognize your human value!" We observe here that ambivalence specific to the slave's Compulsion to Repeat towards its status, which I have detailed here . On the one hand, the post-Constantine servant wants to free oneself completely from slavery through the new faith, but proclaims as well remaining in it, on the other hand.

This ambivalence to classical slavery can be seen from the Jesus’s lectures. On the one hand, Jesus denied it deeply by the famous statement that "It is easier for a camel to pass through the eye of a needle than for a rich man to enter the kingdom of God." So the rich man with his power to order the servants, whether a classical master or a fake free exchange relationship master, seemed to Jesus as an unforgivable sinner. But, at the same time, Jesus himself facilitated the slave mentality with the resignation towards this situation and its acceptance as intangible; "Give the Caesar what is Caesar's, and God's, that of God,", he once said.

Exactly this last side was speculated by late state organizers to preserve their power over the servants. The critical side was tolerated for the moment. After all, it has faded out over the centuries as a result of the clerical empowering, which reached the same position as those who have established or profited from the classical slavery. Subsequently, the Protestantism will reject this position and return to the old Greek-Roman theory that God loves the rich and fortunate.

The classical slavery was only sporadically practiced in Europe after Constantine’s revolution. The main servants were the paying tributes "free peasants". The special orders execution was paid by the new lord, apparently as a free trade. Most of the medieval servants could always leave the feudal property if wanted to. Of course, this "freedom" was not exactly the slavery eradication, but a change of it. As we have seen in the linked above entry, the slavery has continued until today, in a modified shape. The slaves were released, according to the catacombs Christian’s ideals, but the ghost of slavery followed them further on: the land they scattered became the lord’s propriety. He claimed for himself the right to master huge portions of land. Those who lived on it had to pay for their "toleration" on his property.

This was and still is an abuse. Such a gigantic property can only be sustained by a slavish mentality. As I pointed in the series of articles started here   , the profiteers personal liberties extending that leads to the order taker restricting freedoms is the principle of the classical slavery modified continuing further on. The master’s propriety’s extending over the medieval "free peasant" was an abuse quite similar to the threat to the life or body integrity practiced on the classical slave. Excluding an individual from the right to practice agriculture and, in other words, to live, is the distinctive sign of the human life undervaluation, treating the person as a substitutable object, which is specific slavery attitude.

But the difference between the tributes feudalism system and the classical slavery one is nevertheless minor, dependent on the lack of fertile land or overcrowding. That's why the tributes feudalism could not be established in areas where the lord could not control the entire fertile lands. That's what happened in the Americas. The space there was not quite populated so that it was not controlled and monitored by a lord. The "free peasants" could have gone on lands that did not belong to anyone and the paying tributes feudalism could not possibly work. That's why the classical slavery was used in the Americas until the Civil War marked the northern industrial mentality expansion in the south.

By strengthening the church, the post-Constantine state basically spread the Christian message of Caesar's "ceding of goods" in the exchange for eternal happiness. Subsequently, the papacy made huge business on the sins forgiving basis (indulgence), effectively selling the "holiness" on which it had ruled the monopoly. The money or property tax policy has replaced the old practices of threatening and putting it into practice to make the classical slave be more productive. The classic master wanted a smaller number of servants and put as much pressure as possible on their shoulders for maximum profit. The middle age lord, on the contrary, wanted a greater number of peasants on its land, so to collect a percentage of goods they produced as taxes. If the peasants were numerous, then the goods collected as taxes were also more, without additional pressure. Unlike the Greek-Roman master, the feudal lord learned the art of governing the owned lands. The careful monitoring of production led to the flexibility of determining the tributes amount, depending on seasonal productivity. The classical slaves were rarely used in the middle age state, and when it happened they were used more as domestic servants. That's why the middle age revolts were far less meaningless than ancient ones. Here is how such an experience has been noticed since those times and perfected further on to this day.

The tax principle promoted by the post-Constantine era gave the servant the right to a certain property on the land of the lord, with a certain more liberties. The servant gained the liberty to work in its own rhythm, without the direct and violent pressures specific to the classical slavery. The senior used the motivation for the order taker to serve instead of the classical slavery threats. I didn’t matter much how big would have been the tax paid for the lord, because there would eventually remain something to the "free peasant" after the collection. The motivation to be productive came precisely from its inner belief sustained by the experience that overproduction will eventually turn into a more comfortable life and a richer diet in the near future.

The post-Constantine state has thus learned to make a selection of slaves, unlike the Greek-Roman state. The most productive ones have become the wealthiest, having the potential to accumulate some fortune. The least profitable were left "in the Lord's mercy" to produce as much as possible, rather than not produce at all, by being killed. The very depressed ones were allowed to recapture in prayer, rather than killed by the lord, which means wasting its own fortune. The church was that piece by which the depressed ones not only that were not wasted in rebellion massacring or suicide but were even used to convince others to execute orders. This principle is the key to understanding the evolution of slavery from antiquity to the present. The ideological ornament of this new persuasion strategy was the morality itself, as I will show in the next article .

Gabriel Baldovin

2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

sociologie Baldovin   02:33

2. Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent 

 

2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

Sclavia, fie ea clasica, fie moderna mascata in aparent liber schimb munca-salariu consta in convingerea „supusilor” sa execute ordine, prin influentarea negativa a mediului lor de viata. Aceste ordine sunt menite sa extinda libertatile beneficiarilor, dar in acelasi timp le restrang pe cele ale prestatorilor lor. De aceea, dupa cum stim, oamenii au o anumita putere de impotrivire fata de ordinele celorlalti. Intre cele doua parti urmeaza astfel o negociere inconstienta de impunere si acceptare a acestor ordine. Influentarea negativa a mediului proxim al acestor oameni implica o asemenea restrangere a libertatii lor incat calea executari ordinelor este sau pare a fi o sporire a libertatilor personale. Dimpotriva, refuzul acceptarii executari lor conduce la o restrangere a unor drepturi. Refuzul executarii ordinelor putea aduce represalii precum bataia sau moartea in era clasica sau exilarea in cea feudala. Era industriala si digitala a dezvoltat un sistem foarte complex de convingere a supusilor sa execute ordinele prin aparenta de sporire a libertatilor personale pentru cei care le accepta. In continuare voi analiza detaliat fiecare din aceste metode de functionare a sclaviei.

2. 5. 1. Metodele de convingere de supunere in era clasica si feudala

In prima etapa a sclaviei, respectiv sclavia clasica, convingerea asta se facea exclusiv prin amenintarea cu moartea sau bataia. Insa consecintele acestei prime etape a sclaviei in psihicul sclavului sunt fatalismul, sinuciderea si tendinta spre revolta, dupa cum am aratat aici  . Explicatia pentru acest fapt consta in inflexibilitatea sclaviei clasice. Stapanul clasic nu avea suficiente cunostinte psihologice pentru a diferentia oamenii. Teoria celor 4 temperamente (coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic), chiar asa rudimentara, nu era cunoscuta decat unei elite stiintifice. Toti sclavii erau tratati la fel, fara sa se tina cont de particularitatile psihice ale fiecaruia. Interesul stapanului clasic era sa aiba un numar minim de sclavi pentru un numar maxim de munci, facute pe o durata de timp cat mai scurta, si intr-un ritm cat mai lung. Perioada lor de odihna trebuia sa fie cat mai mica. In schimbul profitului maxim, stapanul clasic putea intari aceste presiuni. Asa ceva se practica si astazi, desigur, insa noii stapani au invatat cand sa se opreasca si sa anticipeze eventualele reactii negative ale supusului. Dar in sclavia clasica nu existau astfel de instrumente de masura si control precum cele de astazi.

Desigur, in aceste conditii, mai devreme sau mai tarziu echilibrul psihic al sclavilor se va fi rupt. Chiar si individul poate trece prin perioade de fragilitate emotionala si sa nu accepte sa faca lucruri pe care la un moment dat le facea. Reactiile unui astfel de sclav sunt evadarea, revolta sau sinuciderea. El recurgea la sinucidere atunci cand viata de sclav ajunge sa i se para o pedeapsa mult mai mare decat insasi moartea. Sinuciderea era pentru el o eliberare din aceasta stare de sclavie. De aceea multi au recurs la acest mod de evadare din lanturile sclaviei in trecut si foarte multi recurg la asa ceva si astazi, in conditiile modificarii sale radicale. Oricum, toate aceste 3 mari consecinte socio-culturale ale sclaviei sunt contraproductive economiei particulare a comunitatii/ statului sau a lumii in general. Sinuciderea nu a fost si inca nu e un lucru benefic pentru sistem nici macar astazi, cand suprapopularea este o problema din ce in ce mai vizibila.

Revoltele si sinuciderile sclavilor au fost fenomene care au dus la zguduirea imperiului roman si a cetatilor grecesti care practicau sclavia clasica. In perioada romana crestinii catacombelor se lasau ucisi mai degraba decat sa accepte sclavia bruta. Asa ceva era tot un fel de sinucidere, respectiv una a pasivitatii sau a incapatanarii de a renunta la credinta lor. Ei au dat mult de gandit seniorilor timpului, care in cele din urma au trebui sa schimbe strategia. Forta armata cu amenintarile ei brute, prin care s-au creat acele civilizatii, s-a trezit in imposibilitatea de a contracara aceste atitudini. Asa ca lucrurile au trebuit sa se schimbe in ceea ce priveste modul stapanilor de a vedea sclavul. Evolutia civilizatiei din antichitate pana astazi nu este un drum al umanitatii spre o perfectibilitate morala, asa cum s-a afirmat de catre anumiti ideologi. Ea este pur si simplu o optimizare continua a balantei intre sinuciderile sau revoltele servitorilor (care in cele din urma se soldeaza tot cu moartea lor) si profitabilitatea maxima ce se poate scoate din predispozitia lor spre servire.

Acesta a fost momentul oportun dar si necesar in care a aparut biserica. Ea a fost adoptata in stat ca un instrument special auxiliar de convingere a supusilor sa execute ordine, pe langa cele clasice obisnuite, de amenintare si reprimare. Crestinismul a fost acel pilon ideologic prin care sclavia „pamanteasca” a fost acceptata umil in schimbul fericirii postume. Forta de amenintare si represiune s-a pastrat. Insa incepand de atunci pana in zilele noastre ea a facut in mod progresiv pasi in spate, facand loc convingerii religioase. Crestinismul si religiile occidentale moderne le-a conferit supusilor promisiunea specifica ca va veni candva un rai, dupa viata pamanteasca de servitor. Credinta in rai a fost credinta ca la un moment dat, dupa atatea suferinte, in sfarsit vor putea si ei sa traiasca normal. Sclavului clasic i s-a dat dreptul de a fi considerat om si de a conta in istorie si in univers. Isus spunea ca „cei din urma vor fi cei dintai”. O astfel de afirmatie nu mai trebuia dovedita. Ea era conditia supravietuirii psihice. Ea era salvarea celor care si-au ruinat psihicul intr-o viata plina de frustrari si amenintari. Pentru a putea continua, psihicul sclavului are nevoie de aceasta fantasma in care sa se refugieze si sa se izoleze de conditia sa de damnat social.

Iata cum, prin crearea realitatii acestei fantasme de supravietuire, biserica a facilitat astfel un altfel de schimb la nivel informational cu sclavii decat cel al amenintarilor folosite de armata. Crestinismul a avut acea putere prin care s-au temperat aceste reactii neintelese de catre sistemul militar. Spre deosebire de armata, care nu recunostea valoarea vietii sclavului, doctrina crestina a sustinut inestimabilul vietii umane in general. Dar, asemenea unui adevarat gest de PR modern, o astfel de idee a fost foarte abil folosita exact in scop contrar in statul postconstantinean. Ea a sustinut o amenintare de doua ori mai terifianta pentru sinucigas, respectiv pedeapsa divina. Crestinismul institutional spune clar ca sinuciderea e un pacat etern si ca sinucigasul nu va scapa niciodata de flacarile „iadului”. Iata ca, dincolo de pedeapsa mortii (cu care sclavul clasic era amenintat pentru refuzul de a executa ordine), biserica a introdus tortura ideologica cu rol de presiune in plus. Acesta este momentul de turnura in istoria umanitatii in care manipularea psihica a luat locul torturii fizice. Eficienta acestei masuri este imensa. Chiar si astazi, in oceanul de depresii cotidiene, multi potentiali sinucigasi nu pun in act tendinta spre suicid tocmai pentru ca le e frica de o damnare vesnica in fundul iadului. Iar atunci cand biserica a avut putere maxima, in Evul Mediu, tortura chiar a fost pusa in practica fata de criminali si dizidenti, dupa cum a descris-o memorabil Michel Foucault in cartea sa „Pedepsind si supraveghind”.

Biserica a fost instaurata in statul post-constantinian ca o institutie de mediere. Intre stapani si sclavi s-a stabilit un pact nescris. Sclavii au cerut: „Va vom servi, insa nu mai vrem sa fim demni de aruncat in neant, ci tratati ca egalii vostri”. Stapanii au replicat: „Serviti-ne si va vom recunoaste valoarea umana!” . Observam aici acea ambivalenta specifica compulsiei la repetitie a sclavului fata de statutul sau pe care am detaliat-o aici. Pe de-o parte supusul post-constantinian vrea sa se elibereze total de sclavie prin noua credinta, dar isi proclama ramanerea in ea, pe de alta parte.

Aceasta ambivalenta fata de sclavia clasica se poate observa inca din prelegerile tinute de Isus. Pe de-o parte Isus a dezavuat-o profund prin celebra afirmatie cum ca „mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu”. Iata ca bogatul cu puterea lui de a ordona supusilor, fie el stapan clasic, fie unul de aparent liber schimb, i se parea lui Isus drept un pacatos de neiertat. Dar, in acelasi timp, tot Isus a facilitat mentalitatea sclavagista cu resemnarea in fata acestei situatii si acceptarea ei ca intangibila; „Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”, spunea altadata.

Exact aceasta ultima latura a fost speculata de catre organizatorii statali pentru a-si pastra puterea asupra supusilor. Latura critica a fost tolerata pe moment. Pana la urma ea s-a disipat de-a lungul secolelor ca urmare a puterii pe care corpul clerical a primit-o, ajungand pe aceeasi pozitie precum cei care au instaurat sclavia sau profitat de pe urma ei. Ulterior protestantismul va respinge aceasta pozitie si va reveni la vechea teorie greco-romana conform careia Dumnezeu ii iubeste mai mult pe cei bogati si norocosi.

In era post-constantineana sclavia clasica s-a practicat doar sporadic in Europa. Grosul servitorilor era dat de „taranii liberi” care plateau biruri. Executarea de ordine speciale era platita de feudal, conform unui aparent drept liber schimb. Cei mai multi dintre servitorii medievali puteau oricand sa plece de pe mosia feudalului. Desigur, aceasta „libertate” nu a fost chiar o eradicare a sclaviei, ci doar o modificare a ei. Dupa cum am aratat in articolul deja linkat mai sus, sclavia a continuat pana in zilele de astazi, in forma modificata. Sclavii au fost eliberati, conform idealurilor crestinilor catacombelor, dar fantoma sclaviei i-au urmarit in continuare: pamantul in care ei s-au risipit a devenit mosia feudalului. Acesta si-a arogat dreptul de a stapani portiuni uriase de teren. Cei care traiau pe el trebuiau s-i plateasca bir in schimbul „tolerarii” lor pe proprietatea sa.

Acest fapt a fost si inca este un abuz. O astfel de proprietate uriasa nu poate fi sustinuta decat de o mentalitate inca sclavagista. Dupa cum am aratat, in seria de articole inceputa aici  , extinderea libertatilor personale ale profitorilor, care conduce la restrangerea libertatilor executantilor de ordine este principiul continuarii modificate a sclaviei clasice. Extinderea proprietatii feudalului asupra „taranului liber” medieval era un abuz destul de asemanator cu acela al amenintarii vietii sau integritatii corporale practicat asupra sclavului clasic. Excluderea unui individ de la dreptul de a practica agricultura si, altfel spus, de a trai, este semnul distinctiv al nepretuirii vietii umane, a tratarii individului ca obiect ce poate fi inlocuit, specific sclaviei.

Dar diferenţa intre sistemul birurilor feudale si cel al sclaviei clasice este totusşi una minora, dependenta de lipsa de terenuri fertile sau de suprapopulare. De aceea feudalismul birurilor nu s-a putut institui in zone unde feudalul nu putea controla intregul spatiu fertil. Asa ceva s-a intamplat in Americi. Spatiul de acolo nu era destul de populat in asa fel incat sa fie controlat si monitorizat de un stapan. Eventualii „tarani liberi” ar fi putut pleca pe pamanturi ce nu apartineau nimanui, si feudalismul birurilor sa nu functioneze. De aceea s-a folosit in Americi sclavia clasica pana cand Razboiul civil a marcat extinderea si in sud a mentalitatii industriale din nord.

Prin intarirea bisericii, statul post-constantinean practic raspandea mesajul crestin al „cedarii de bunuri Cezarului” in schimbul fericirii eterne. Ulterior papalitatea a facut afaceri uriase pe baza retoricii pacat-iertare (indulgenta), vanzand efectiv „sfintenia” pentru care isi arogase monopolul. Politica impozitelor de bani sau bunuri a inlocuit vechile practici de amenintare si punere in practica a amenintarii pentru a determina sclavul sa fie mai productiv. Stapanul clasic voia un numar cat mai mic de servitori pe umerii carora sa se puna presiuni cat mai mari, pentru un profit maxim. Feudalul, dimpotriva, isi dorea un numar cat mai mare de supusi pe pamanturile sale de pe urma carora el colecta un procent din bunurile produse sub forma de impozit. Daca supusii erau mai multi, atunci bunurile colectate ca impozite erau si ele mai multe, fara presiuni suplimentare. Spre deosebire de stapanul greco-roman, feudalul a invatat arta guvernarii tinuturilor pe care le stapanea. Atenta monitorizare a productiei conducea la flexibilitatea stabilirii cuantumului acestor biruri in functie de productivitatea sezoniera. Sclavii clasici erau mult mai rar folositi in statul feudal, si atunci mai mult ca servitori menajeri. De aceea revoltele medievale au fost mult mai neinsemnate fata de cele antice. Iata ca o astfel de experienta a fost observata inca de atunci si dusa mai departe progresiv pana in zilele noastre.

Principiul impozitelor promovat de era post-constantineana ii dadea supusului dreptul la o anumita proprietate pe pamanturile feudalului, dar si o anumita libertate. El avea libertatea de a munci in ritmul lui, fara presiunile directe si violente practicate de sclavia clasica. Locul amenintarilor sclaviei clasice a fost luat de motivatia executantului feudal de ordine de a servi pe senior. Oricat de mare ar fi fost birul catre feudal, in cele din urma ii va fi ramas totusi ceva si „taranului liber”, dupa colectare. Motivatia de a fi productiv venea tocmai din credinta sa interioara sustinuta de experienta faptului ca supraproductia se va regasi intr-o viata mai comoda si o alimentatie mai bogata in viitorul apropiat.

Statul post-constantinian a învăţat astfel să facă o selecţie a sclavilor, spre deosebire de statul greco-roman. Cei mai profitabili au ajuns cei mai înstăriţi, putând să acumuleze o oarecare avere. Cei mai puţini profitabili au fost lăsaţi „în plata domnului” să producă atât cât pot, mai curând decât să nu producă nimic, ucişi. Cei foarte deprimaţi au fost lăsaţi să se reculeagă în rugăciune, mai curând decât să fie ucişi, ceea ce însemna irosirea propriei averi. Biserica a fost acea piesă prin care cei deprimaţi nu doar că nu erau risipiţi în revoltă sau sinucidere, dar chiar erau folosiţi în scopul convingerii celorlalţi să execute ordinele. Acest principiu este cheia înţelegerii evoluţiei sclaviei din antichitate până în prezent. Ornamentul ideologic al acestei noi strategii de convingere a fost însăşi morala, după cum voi arăta în următorul articol .

Gabriel Baldovin

3. Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase

3. Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase

sociologie Baldovin   03:58

Fără Sadism! Studiu asupra abuzurilor emoţionale, crimelor sexuale şi a reacţiilor publice faţă de ele

3. Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase 

Acest articol este continuarea celui precedent
English version here

Dupa cum am vazut in articolul anterior, hartuirea sexuala consta in consimtamantul obtinut artificial din partea victimei pentru relatii intime, prin manipulare, santaj si amenintare, dar nu in mod natural, prin apropiere afectiva normala. Pe langa hartuirea sexuala mai exista un alt gen de abuzuri afectivo-sexuale nonviolente. Acestea se manifesta pe fondul existentei sau perspectivei de obtinere sigura a consimtamantului deschis, natural al victimei. Victima isi doreste o relatie de cuplu normala cu persoana care cere consimtamantul dar nu stie ca este abuzata. Din pacate aceasta din urma doar se joaca cu mintea celuilalt, profitand de starea de vulnerabilitate a partenerului specifica oricarui inceput de relatie.

Aceste abuzuri constau in simularea relatiei de cuplu si abandonarea sa subita temporara sau totala. Interesul unui astfel de comportament este fie arogarea unor libertati mult prea mari in ceea ce priveste sexualitatea in raport cu ceilalti membri ai societatii, fie castigul material pe urma partenerului, fie o anumita satisfactie cinica a observarii suferintei acestuia. Asa ceva accentueaza angoasa de separare. Desi aceste abuzuri nu sunt asociate cu violenta fizica sau verbala, ele lasa urme cel putin la fel de dureroase victimelor precum celelalte.

O alta diferentiere a acestor abuzuri fata de hartuirea sexuala este ponderea pe sexe. Desi se considera ca barbatii sunt singurii abuzatori, realitatea este ca si femeile pot deveni abuzatoare de consimtamant natural in relatia de cuplu. In cazul a doua din cele trei grupe expuse mai jos, in care se incadreaza acest gen de abuz, procentul dintre barbati si femei care abuzeaza emotional este destul de apropiat. Doar in prima categorie raportul dintre barbati si femei este asemanator cu cel din hartuirea sexuala.

Dupa cum am spus mai sus, exista trei tipuri de abuzuri nonviolente de cuplu, dupa cum urmeaza:

• 1. Poligamia nedeclarata sau fortata;
• 2. Prostitutia mascata;
• 3. Comportamentul seducator de tip isteroid

In continuare am sa le analizez detaliat pe fiecare.

3.1. Poligamia nedeclarata sau fortata

1. Pentru inceput precizez ca folosesc termenul poligamie cu sens de relatie deschisa, adica de disponibilitate de a avea relatii amoroase cu mai multe persoane, indiferent daca acestea sunt sau nu sunt inregistrate oficial la o institutie a statului. Poligamia a fost si inca este pedepsita in unele culturi. Inclusiv in cultura occidentala ea a fost aspru pedepsita in trecut si nu este de comun acceptata nici astazi. Ea este considerata anormala in spatiul occidental de catre adeptii conservatorismului in materie de orice, si implicit si de relatii amoroase. Conform acesteia, a avea o relatie amoroasa cu o alta persoana se cheama inselare a partenerului oficial.

In trecut existau destule motive pentru condamnarea relatiilor poligame. Cel mai important motiv dintre ele era aducerea unor boli cu transmisie sexuala la partenerul oficial de cuplu. Al doilea motiv era sarcina femeii adultere care afecta mandria sotului, implica incompatibilitati temperamentale sau caracteriale intre el si copil, ironia din partea anturajului si altele. Al treilea motiv era si inca este dezechilibrul social creat in urma unui barbat care are mai multe sotii sau amante.

Dintre aceste 3 motive de interzicere sau condamnare a poligamiei, primele doua au ajuns inactuale fata de stilul de viata din societatea occidentala contemporana. Nivelul la care a ajuns medicina contemporana a facut ca un astfel de comportament sa nu mai fie o inselare a partenerului in sensul precautiilor ce trebuiau luate in trecut. Mijloacele de contraceptie sau protectie sexuala exclude posibilitatea infestarii partenerului regulat a unor boli cu transmisie sexuala. Ramane cu semnul intrebarii dezechilibrul social produs de o poligamie practicata exclusiv de barbati precum in unele tari. Daca poligamia ar fi practicata doar de o minoritate de barbati foarte bogati in comunitate acest lucru nu s-ar simti foarte vizibil. Numarul femeilor este oricum mai mare decat al barbatilor datorita razboaielor purtate de-a lungul timpului in general de barbati. Dar daca un procent semnificativ de populatie masculina are constant mai multe partenere monogame atunci invariabil un oarecare segment din ea va ramane fara sanse statistice de a se casatori si de a se implini social. Si de aici apar o multime de alte probleme care se revarsa asupra libertatilor personale ale individului. Stim foarte bine regula vestimentara feminina din tarile arabe prin care majoritatea corpului e ascuns. O astfel de regula are si functia de nu le provoca barbatilor singuri comportamente sexuale ulterioare nedorite.

Monogamii sunt oameni cu mentalitate conservatoare. Modelul lor sunt bunicii si strabunicii care faceau aceleasi activitati pe durata intregii vieti, fara facilitatile stilului de viata de astazi. Acestia stateau impreuna toata viata si isi erau fideli. Insa stilul de viata occidental contemporan permite o mobilitate mult mai mare si o intalnire a altor parteneri. O mentalitate liberala nu vede in poligamie vreo crima. Si nu are cum sa fie crima, daca ea este declarata deschis partenerului si consimtita natural de acesta, si nu este interzisa femeilor. Aceasta ultima regula elimina problema disproportiilor casatoriilor mentionata mai sus. In lucrarea lor „American Couples - Money- Work - Sex” , Blumstein Philip si Pepper Schwartz au gasit ca in Statele Unite 6% dintre barbati si 5% dintre femei se afla in relatii extraconjugale heterosexuale. Conform aceluiasi studiu 15 % dintre cupluri au acceptat in urma unor discutii initiale posibilitatea unor relatii extraconjugale viitoare ale partenerului. Se poate deduce ca lipsa aparitiei unui partener atractiv a condus la scaderea punerii in practica a acestui procent. Exista doua situatii in care poligamia devine un abuz, respectiv atunci cand este nedeclarata partenerului sau cand este fortata la o mentalitate conservatoare. In continuare voi descrie aceste cazuri.

Poligamia nedeclarata fie fata de partenerul oficial de cuplu, fie pentru cel proaspat cooptat in relatie este un abuz pentru ca nu ii da acestuia sa aleaga daca vrea o relatie de acest gen sau nu. Persoanele care practica asa ceva nu comunica potentialului partener statutul lor de cuplu, si ii da impresia ca e persoana singura, in cautare de o relatie monogama stabila. Victima are de cele mai multe ori mentalitate conservatoare (monogama) si se straduieste sa o construiasca, investind emotional in ea. Dar poligamii ascunsi nu sunt interesati de construirea unei relatii pe termen lung cu victima, ci doar de intrarea intr-o relatie cu ea pe o perioada anume, mai lunga sau mai scurta. Desi si femeile pot comite acest gen de abuz, totusi si in acest caz barbatii le comit in proportie mai mare. Conform trustify.info infidelitatea a fost practicata de 22% dintre barbati si 14% dintre femei in Statele Unite. In aceasta statistica intra si relatiile pasagere, care de obicei raman necunoscute partenerului si nu il afecteaza.

Cazurile de poligamie nedeclarata sunt date in principal de barbati plecati in delegatie sau relocati cu serviciul pe o perioada mai lunga de timp, sau care stau departe de familie din diferite alte cauze. In aceasta perioada ei cauta un partener temporar care suplineste familia oficiala. Dupa terminarea perioadei de deplasare, barbatul aflat intr-o relatie temporara revine la casnicia sau relatia lui, lasand in urma adevarate rani sufletesti la femeia parasita, ca urmare a despartirii. Ea ramane cu senzatia amara de „suplinitoare”, a unui loc care apartine altei femei.

Persoanele cu mentalitate conservatoare monogama au motive sa se simta inselate de partenerii poligami indiferent daca ei sunt ascunsi fie ca sunt declarati. E rezonabil ca aspectul relatiilor sexuale paralele cu cele oficiale din cuplul marital sa fie discutate deschis de partenerii sai inainte de oficializarea relatiei prin casatorie pentru a nu exista ulterior frustrari. Daca partenerul isi schimba pe parcursul relatiei mentalitatea din monogama in poligama, e normal sa se discute acest aspect cu partenerul indiferent de consecinte.

Poligamia fortata este un abuz initial practicat de catre privilegiatii din zona superioara a piramidei sociale, dupa cum am aratat in articolul precedent . Impusa de acestia, poligamia fortata devine norma si pentru cei aflati mai jos in ierarhia sociala care ii copiaza pe primii. Disponibilitatea lor de a-i ajunge pe acestia din urma si de a le imita stilul de viata este foarte mare. Urmandu-le exemplul, fara cadrul social de care primii beneficiaza, ei sunt prinsi in adevarate capcane. Perspectiva unei rapide cresteri a statutului social ii determina sa accepte joburi foarte bine platite desi pot fi foarte stresante, sau pot face rabateri de la normele morale sau juridice in vigoare. Cu cat suferinta psihica urmata activarii in aceste medii este mai mare cu atat disponibilitatea spre defulare poligamica este mai mare. Acesti oameni sunt niste tirani in spatiul in care isi petrec timpul liber, provocand frustrari altora, care incearca sa le raspunda la fel. Se creeaza astfel o contagiune a abuzurilor, pornind de la varful piramidei sociale catre baza ei. Opulenta aparenta ii face pe cei slabi sa patrunda intr-o ierarhie toxica si sa accepte executarea unor ordine stresante. Acestia cred ca pot patrunde astfel in anturajul lor idilic daca le accepta, insa in realitate vor experimenta o dezradacinare sociala. Iluzia primirii unor libertati superioare conduce in realitate catre pierderea unor libertati mai importante.

Poligamia intareste o falsa stima de sine pentru acest gen de barbati. Ei se confrunta cu frustrari in viata lor sociala, fie la locul de munca, fie in familie, fie in comunitate. In mintea lor poligamia este echivalenta cu statutul de mascul alfa care nu este abuzat ci doar abuzator. Accesul la restul femelelor este semnul intaririi acestei iluzii cu iz primitiv. Comportamentul de cautare a relatiilor intime cu mai multe femei alimenteaza astfel o iluzie a eliberarii de sub angoasa acestor traume. Cu cat o persoana accepta umilinta unui stres sau al unor ordine inumane la locul de munca pe scara ierarhica, cu atat el are nevoie de defularea acestor frustrari in comportament poligamic, sau a unui abuz de alta natura.



Seduse de aceasta perspectiva a ascensiunii sociale si a eliberarii de sub povara presiunilor psihice pe care cei puternici le exercita asupra mijlocului sau bazei piramidei sociale, multe femei accepta o astfel de prostitutie de lux temporara cand au o astfel de „ocazie”. Privilegiatii sociali contemporani, cu acces la fonduri uriase, si-au arogat libertatea de a avea orice femeie prin strategii de hartuire a cuplurilor. Poligamia este normala atunci cand vine nu doar cu o extindere a libertatilor personale dar si ale partenerului in materie de relatii amoroase. Din pacate, atunci cand poligamia se intampla ea nu e o extindere a libertatilor cuplului ci o prostitutie impusa prin presiune si practicata pentru supravietuire sau ascensiune sociala.

In trecut doar regii cei venerati religios isi puteau aroga asemenea libertati abuzive asupra celorlalti. Astazi orice posesor de cateva sute de mii de euro isi poate alege cu usurinta partenere de pe strada, folosind ca instrument insusi cadrul social esentialmente abuziv.

In urmatorul articol voi analiza si cea de-a 2-a categorie de abuzatori nonviolenti de cuplu, respectiv persoanele care practica prostitutia mascata cu partenerulcare nu suspecteaza ca e inselat.

Gabriel Baldovin

2. Abuzurile neviolente in relatiile amoroase

2. Abuzurile neviolente in relatiile amoroase

sociologie Baldovin   15:07

Fără Sadism! Studiu asupra abuzurilor emoţionale, crimelor sexuale şi a reacţiilor publice faţă de ele

2. Abuzurile neviolente in relatiile amoroase 

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

Exista doua grupe de abuzuri neviolente in relatiile amoroase, respectiv hartuirea sexuala si abuzurile cu consimtamant natural pentru relatii intime. In cazul hartuirii sexuale consimtamantul pentru relatii intime este obtinut din partea victimei in mod artificial, prin manipulare, santaj si amenintare, dar nu in mod natural, prin apropiere afectiva normala. Acesta nu este un consimtamant autentic pentru intimitate, ci doar unul formal, obtinut prin mijloace inechitabile, cam in acelasi fel in care sistemele totalitare sau cu tendinte totalitare il obtin de la cetatenii sai.

In celalalt caz de abuzuri, consimtamantul pentru relatii intime este obtinut in mod natural, sau exista predispozitia victimei de a-l acorda. Insa el este luat cumva prin inselare. Abuzatorul este fie o persoana mai aratoasa fizic, fie mai instarita sau bine pozitionata social care doar seduce victima, se foloseste de ea, o consuma si apoi o abandoneaza, dupa o perioada mai mare sau mai mica. In urma acestor evenimente amoroase victima ramane cu un gust amar. Desi in general ea nu este o persoana pesimista sau depresiva, totusi, daca ar putea da timpul inapoi, ar evita aceasta experienta avuta cu abuzatorul. Acest fapt ii confera automat actiunii sale aspect de abuz chiar daca initial victima l-a oferit in mod deschis si nesilita de nimeni.

Practic prin diferite instrumente ale sistemului social o femeie onesta si decenta, specializata intr-un anumit domeniu de utilitate in economia generala, este transformata in prostituata de ocazie prin folosirea acestor instrumente. Daca unei prostituate de lux i se face o astfel de oferta consistenta spre a intretine relatii sexuale, atunci actiunea nu este una abuziva. Insa a transforma in prostituata de lux o femeie oarecare, prin ademenire cu mijloace materiale sau accederea la o treapta sociala superioara prin casatorie sau altceva similar, desi ea nu era inainte de acord cu asa ceva, este un abuz. Orice fel de fortare a principiilor etice ale unei persoane spre a deveni inaplicabile si orice fel de schimbare a atitudinii fata de un aspect din viata personala, fara o schimbare globala a mentalitatii, implica un abuz. In cazul de fata, abuzul este consolidat prin educatia toxica data de traumele si presiunile psihice ulterioare pe care varful piramidei sociale le imprima bazei acesteia, pentru a obtine avantaje maxime atunci cand se negociaza contracte de schimb (de obicei subordonare contra bani). Apoi el este continuat prin inocularea falsei impresii cum ca o astfel de ascensiune sociala conduce la rezolvarea problemelor sale psihice, in special cele depresive. consta in ce nu are in plan profesional prostitutia.

O obiectie la cele afirmate aici ar putea fi data de invocarea realitatii naturale a sexualitatii umane, ce o continua pe cea animala, prin care exemplarele de masculi de succes isi transmit mai departe genele. In felul acesta se produce selectia naturala. Intr-adevar rolul sexualitatii este tocmai acela de a trimite in interiorul speciei experientele succesului reflectate in plan genetic specifice unor exemplare exceptionale. Din pacate oamenii cu adevarat exceptionali, rareori se intampla sa fie pozitionati in varful piramidei sociale, acolo unde le e locul. Impostocratia contemporana promoveaza ticalosi in constiinta publica folosindu-se de increderea care primii o merita. Cei care le practica sunt niste escroci. Locul lor in societate nu este in varful piramidei sociale, ci mult mai jos. Ei nu contribuie cu nimic la dezvoltarea societatii prin ceea fac sau ceea ce stiu sa faca. Au insa un „talent” unic de a-i convinge pe cei din mijlocul sau baza piramidei sociale ca sunt demni de rusine si ca isi merita soarta. Ei sunt oglinda sistemului social insusi si din aceasta cauza acesta ii favorizeaza.

Savanti, inventatori, cercetatori, medici sunt plasati un pic mai sus de mijlocul piramidei sociale. Inclusiv in Statele Unite, unde exista cel mai mare respect fata de acesti oameni, ei rareori ajung in varful piramidei sociale. Alteori, in societati si mai inechitabile, multi dintre ei se zbat in saracie si anonimat. Insa, prin calitatile lor morale si intelectuale acesti oameni nu ar avea probleme in a obtine consimtamantul pentru intimitate de la majoritatea femeilor din intreaga lume. Dar ei nu sunt interesati de acest aspect, ci de probleme mult mai importante pentru umanitate.

Societatea capitalista are totusi marele avantaj ca a promovat oameni care au stiut sa preia de la genii descoperirile pe care le-au facut si le-au aplicat in cresterea confortului social global. Ei au revolutionat domeniile lor si au permis un confort sau libertati superioare. Bill Gates este unul dintre ei. El este cel mai bogat om de pe planeta conform datelor publice (desi e de banuit ca sunt altii mai bogati decat el de care nu se vorbeste in presa). Ca Bill Gates sunt destui de multi astfel de adevarati eroi ai speciei umane, pe care sistemul i-a recunoscut ca oameni exceptionali. Insa, pe langa aceste exceptii, in varful piramidei sociale sunt o multime uriasa de paraziti care promoveaza acest gen de abuzuri.

Accesul abuziv la bunurile si femeile altora este cheia intelegerii evolutiei societatii omenesti. In perioada clasica acest lucru se facea prin razboaie. Eficientizarea jafului s-a facut prin sclavia clasica. Sclavul a fost rapit din mediul sau si adus la curtea stapanului. Aici el a fost „educat” sa munceasca eficient si sa produca bunuri superioare calitativ pentru confortul stapanului. Sclava femeie putea fi in acelasi timp si amanta stapanului, dupa cum s-a vazut in numeroasele cazuri ale sclaviei clasice americane.

Intre timp aceste practici de atunci au ajuns sa fie dezavuate in forma aceea si au ajuns sa fie modificate precum insasi sclavia clasica. In perioada moderna astfel de crime nu se mai fac la vedere, ci sub masca dominatiei economice a hartuirii sistemului psihodinamic uman cu tot felul de pofte induse artificial prin propaganda comerciala.

Trecerea de la violenta la abuz neviolent este radiografia evolutiei societatii umane de la sclavia clasica la subordonarea moderna negociata in schimbul unei retributii (salariu). Mentalitatea prepsihologica generala nu vede aceste noi practici de dominatie si control ca pe niste crime. Prin urmare, ele le-au inlocuit cu succes pe celelalte si societatea si-a continuat apucaturile din trecut. Instrumentele de control a bazei piramidei sociale s-au diversificat insa scopurile au ramas aceleasi. Ca si predecesorii lor militari jefuitori din trecut, si privilegiatii social moderni au acces la retributii nemeritate si femei care le atrag atentia, desi acestea se afla deja in relatii emotionale cu alti barbati. Daca in trecut le violau prin si sub amenintarea violentei, astazi ei le ademenesc prin promisiunea accederii la un nivel de trai mai ridicat. Abuzurile neviolente care faciliteaza relatiile amoroase sunt reflectarea in planul relatiilor amoroase a abuzurilor pe care cei din varful piramidei sociale le fac asupra celor de la mijlocul si baza sa, in general.

Aceste presiuni psihice exercitate de catre varful piramidei sociale asupra bazei sale sunt menite sa ii faca pe membrii lor sa isi doreasca ascensiunea sociala cu o asemenea ardoare incat viata simpla pare un adevarat iad din care trebuie evadat. Scopul lor este acela de a obtine ceva in schimbul recunoasterii acestei ascensiuni sociale. Iar acel ceva este ansamblul de ordine venite de la profitorii sociali pe care aspirantul la ascensiune sociala le executa dupa cum sclavul clasic le executa in trecut sub presiunea armelor sau pedepselor. Este normal ca un privilegiu obtinut sa fie platit prin ceva. Cel ce vrea mai multe bunuri, sau mai rafinate, trebuie sa faca un serviciu pe post de plata celui/celor care i le ofera. Este insa criminal sa il faci sa fie mereu nemultumit de viata lui si sa recurga la aceste gesturi datorita presiunilor culturale exercitate asupra sa. Impunerea acestei mentalitati a damnarii inferioritatii sociale este parte din educatia toxica ce se impune subtil din parte institutiilor statului abuziv.

Dezavuarea inferioritatii sociale impusa prin educatia toxica este menita sa aduca libertati in plus privilegiatilor sociali. Abuzuri neviolente in relatiile amoroase sunt cel mai clar exemplu de abuz al varfului piramidei sociale asupra nivelurilor inferioare, in cu tendinte totalitare. El se practica si la obtinerea altor acorduri decat consimtamantul natural al unei relatii amoroase. De aceea el reflecta cu mare fidelitate metodele recrutarii, exploatarii si erodarii psihice a angajatului specifice relatiilor de munca cu aparent liber schimb din perioada contemporana.

Acest joc al ascensiunii sociale este cheia intelegerii tuturor abuzurilor neviolente in relatiile amoroase. Lansate de catre puternicii sistemului, aceste strategii de abuzare neviolenta a potentialului partener ajung sa fie practicate pe toate palierele nivelelor sociale pana spre baza piramidei sociale, cand deja devin crime. Cei care au acces la parghiile sofisticate ale sistemului social folosesc abuzurile cu consimtamant natural. Cei aflati pe o treapta mai jos folosesc abuzurile cu consimtamant artificial, adica hartuirea sexuala. Cei aflati la baza piramidei sociale, folosesc crimele sexuale clasice precum violul.

Exista productii artistice de succes de-a lungul istoriei care au prezentat detaliat aceste abuzuri. Ele au fost ignorate de catre sistemul social pe baza faptului ca dragostea onesta este asociata cu suferinta in mod natural. De aceea exista o obisnuinta traditionala ca suferinta in dragoste sa fie considerata normala. Insa, dupa cum voi arata ulterior, dincolo de suferinta normala care acompaniaza dragostea exista o suferinta strategica, indusa artificial si abuziva, pe profitorii traditionali ai sistemului social o folosesc pentru a-si extinde libertatile in defavoarea libertatilor altora.

Nu exista interes sincer la acest nivel ca aceste abuzuri sa fie recunoscute ca atare. Suferinta psihica produsa celor meniti sa execute ordinele este in general folosita sistematic in scopul consolidarii noului tip de subordonare sociala specific epocii industriale. Suspendarea sau interzicerea acestor practici odioase atenteaza asupra profitului urias pe care ele il genereaza. Asa ca o pozitionare in varful piramidei sociale vine cu interesul de a ignora aceste abuzuri si de a le pastra. Dimpotriva, rezolvarea acestor abuzuri de catre resorturile superioare ale societatii este un conflict de interese. Singurele voci care le-au semnalat vizibil au venit dinspre miscarea feminista.

In urmatoarele articole voi detalia abuzurile cu consimtamant artificial, dar si hartuirea sexuala.

Gabriel Baldovin

2.4.The technological cause for replacing classical slavery with the wage subordination

2.4.The technological cause for replacing classical slavery with the wage subordination

sociologie Baldovin   08:11

The automatist society manifesto  

 

2.4.The technological cause for replacing classical slavery with the wage subordination

This entry continues the precedent one: 
Pentru varianta in limba romana clic aici   

The classical slavery was recently abolished in history, little more than a century ago. However, I have previously shown that its abolition did not happen at once, but gradually. The establishment of Christianity as an official religion in the state involved replacing classical slavery with the feudalism free slavery. This was a masked slavery in the sense that the middle age subordinate (usually called serf or free peasant) had to fulfill some orders from the master to be allowed living. And the unpaid working days for the land owner use or the taxes to it, as he claimed every right over all the proximate lands, are rather signs of the slavery transformation but not its eradication in fact. Living on these lands implies the payment of a certain tribute to the "owner". The difference from classical slavery sequestration inside the work place is not as big as it may seem. Just like the classical slave , the "free" medieval peasant / serf was not also allowed to live normally in the lands of Europe.

The Christian morality profoundly rejected the classical slavery, just as it did to the interest-bearing loan. For this reason, it has very rare found in Europe in the post-Constantinian period, as well as the usury. These practices have been exceptions tolerated by the lack of tools to completely eradicate. For this reason the 19th century classical slavery in Europe was much more restricted than the Greco-Roman one. It was practiced only in high status families and for more delicate work than the ancient ones. The European economy was already sustained by the agricultural feudalism "free" peasants and the industrial age "free" workers. However, throughout the Europe, the disgust for the classical slavery was already widespread among the lower classes.

In the Americas things were different; the economy was totally classical slave based because there was not a classical civilization period social experience. The native populations discovered by Europeans in the "new world" had a primitive-ancient culture. In addition, the new masters of the Americas have imported massive slaves from Africa. These were the pre-classic mentality people (called barbarians), incapable of rioting and association to organize themselves. They were not revolted on the slavery social system, when were recruited as slaves, because they did not know a better one. But, exactly as in the ancient European slaves’ case, the non-Europeans have come to the same depressive form psychopathological problems after several generations. Later, they too came to revolt. Finally, the classical slavery was banned by law, initially peacefully in Europe, and then as a result of the famous North-South war in the US.

But, although it was claimed to be a moral war for the slaves’ freedom, yet its main stake was not a moral base. The moral issue was used as a pretext to begin and continue it. In this case, having the morality and the profit with the same interest of the classical slavery abolishing was a happy coincidence. In fact, it is known that in the field of business the morality is a very weak tendency ... Simply, the US Nordic industry has noticed that former fugitive slaves from the South were much profitable than the local laborers. The "freedom" spreading among the Southern slaves was just bait that would cause them a cultural shock, as great as the one experienced by their ancestors once deported from Africa. So this war was, in fact, one of transforming them from classical slaves into wage slaves.

This social mutation was due to the emergence of the industrial era, beginning with the Renaissance and consolidated in the eighteenth century. It consisted in automating the work generally made by the classical slaves. These jobs were taken over by the automatic devices so that the classical slavery had to redefine according to the new economic demands.

Since then, the technological automation, the production lines and the devices have produced a huge economic revolution in western civilized society. If we compare the over 100 horsepower engine cars of the modern era with the vehicles tracked by horses of the classical era, then we can form a vision of the role of the higher profit that replaced the horse by the cars. This is the most important reason for replacing the classical slavery. By controlling the machines, an industrial or digital worker manages to do the same work done by a group of classical slaves in agriculture, much more quickly and alone.

But all these benefits came with a dark side. A new type of pressure was placed behind the slavers and slaves owners: the subliminal pressure. The classical slavery simply threatened: "Execute the orders or be punished in case of refusal!". The modern industrial subordination uses a more diffuse threatens, but even more cynical: "Leave conservatism and fatalism! Become more active! Become more educated and skilful with the new work tools! Whoever does not keep up will be thrown into the garbage."

The main stake was the higher profit. Here is how, at that moment, the paths of morality and profit have separated once again; the industrial mentality changed the classical form of slavery into a deceivingly free exchange working on money. The classical slavery practiced by certain "social old-fashioned" people was not seen by the new opportunists as a bastion of immorality, as the moralists saw it. It was seen as a "human resources" wasting that could be more productive than focused on the classical agriculture. Besides that, those classical jobs had begun to be replaced by automatic devices. They were much faster and, therefore, more profitable.

By releasing from the classical slavery, the modern order takers have been systematically deceived that have climbed to a superior social stage. They became like the slavers supervisors in the classical slavery. From being the last on the hierarchy scale orders transmission they reached the penultimate stage; they have become machines supervisors. They learned to use the steering wheel, the lever, the mouse, and various other buttons, just as their predecessors used the whip or different weapons to make them work harder and more profitable in the past. There has been thus a social level rising.

The old slaves "liberation" by the classical slavery abolition was in fact an evolution of it towards two new qualities specific to both the industrial and the contemporary digital era. The first is to train the classic slave to handle industrial or, more recently, digital machines. Working with these machines is much more complex than working with the classical slavery rudimentary tools in agriculture. Their handling requires creativity, solutions found at the moment and, therefore, it brings also stress. Because of this, the modern order takes can no longer carry out a sustained work for a period of time equivalent to the daylight, such as the classical slaves. They only could do the routine work, in agriculture or rowing vessels.

The modern order taker must alternate the work period with a resting and even having fun period. The eight hours of freedom received by the modern order taker are part of that extra property that the modern masters have agreed to offer them following the new modern era negotiations. But even these eight hours have been achieved by the famous prolonged labor strikes at the end of the nineteenth century in Chicago. Until then the number of hours worked was 12. For that time, the workers wanted the decreasing number of work from 12 to 8 hours. Although the protests have resulted in deaths after workers' clashes with the police (more details about this event can be found here:), the 8 working hours were proved to be satisfactory for employers as well. Since then, everyone has settled at the same rate of 8 hours of work, 8 hours of sleep and 8 hours of free time, or a 1/3 proportion of free-time besides, if the 8-hour period is exceeded.

During those events the Chicago employers were driven by horrible greed, preferring to scare strikers with the police guns, and making casualties in both camps. But as a whole, as happens every time in the strikes cases, they had got a high profit even after this limit of 8 hours of work. However, since then they have understood that the modern wage slave needs a longer resting time. It is far more profitable to give this person more freedom and longer break than to keep her/him connected into continuous work and to reach inferior performance. Unfortunately, there are too many jobs today that abuse this 1/3 proportion between work, sleep and resting time. Strengthening the repressive forces will not solve the rioting feelings that develop in the heart of these abused persons.

Given the status of social inferior or doomed, the classical slave could not come out of a certain state of fatalist mentality. Such an attitude, however, is totally unproductive for both the industrial and digital era of today. Thus, instead of having a completely obedient slave, but incapable of performing more efficient jobs, there come out this modern order taker that negotiates its freedom. This person can resign and can withdraw from his or her servant status for a longer or shorter period. Instead of being held by force and developing feelings of rebellion towards the new industrial masters, they have developed a very efficient strategy of hiring, exploitation and dismissal the slave. Giving new liberties to wage subordination was a solution to counteract these natural rebellion and revenge tendencies that the subordinates develop in time toward their hierarchical order giver. The wage subordination allows temporary paid vacation, resignation, and even the temporary dismissal to calm down, resent, and eventually take it all over again at a certain moment. In order to meet this modern order taker appetite to refresh and recharge mental batteries the system has developed the entertainment industry with its false promises on which I will write in the next entry.

Gabriel Baldovin

1. 2. Tipuri de hartuire sexuala

1. 2. Tipuri de hartuire sexuala

sociologie Baldovin   01:38

Fără Sadism! Studiu asupra abuzurilor emoţionale, crimelor sexuale şi a reacţiilor publice faţă de ele

1. Abuzurile fizice cu violenta greu dovedibila in relatiile amoroase

1. 2. Tipuri de hartuire sexuala

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here 

Dupa scandalul femeilor violate sau obligate sa intretina relatii sexuale cu un cunoscut producator de film american, au aparut pe retelele de socializare numeroase declaratii ale unor femei violate sau hartuite in diferite contexte. Au aparut si anumite exagerari urmate de dezbateri in media, respectiv daca cele in cauza au fost hartuite sau nu. Dar dincolo de ele, cazurile reale de abuz sexual atesta un lucru ingrijorator: desi legislatia ofera anumite indicii pentru incadrarea acestor fapte, totusi aparatul judiciar a esuat lamentabil in a preveni abuzurile sexuale. Acest lucru se intampla deoarece ea a refuzat constant sa introduca in corpul de lege situatiile concrete de hartuire sexuala si sa le preintampine. In acest moment legislatia este foarte evaziva peste tot in lume in ceea ce priveste aplicabilitatea textului sau la situatiile concrete, desi da impresia ca poate opri si sanctiona aceste abuzuri.

Din aceste prevederi expuse mai sus putem vedea ca legislatia internationala e cumva focalizata impotriva hartuirii sexuale stradale (de exterior). Ea consta in continuarea tentativei de apropiere emotionala fata de o femeie pe strada sau in alte locuri publice, dupa ce aceasta si-a manifestat odata refuzul, cu scopul de a obtine o intimitate artificiala fata de ea. Dar, pe langa aceasta mai exista si o hartuire sexuala intrainstitutionala care foloseste alte instrumente decat cele ale hartuirii sexuale stradale. Ea consta in actionarea premeditata impotriva unui oarecare interes al victimei in interiorul unei institutii. Aceasta poate fi una de refuz de acordare de ajutor sau facilitare cuvenita din partea sistemului social, sau poate fi una de abuz in interiorul clauzelor unui contract de munca.

Urmare a acestei strategii de obtinere nenaturala a consimtamantului pentru relatii intime, in urma unei negocieri ulterioare intre hartuitor si victima, una dintre parti propune acordarea de favoruri sexuale pentru incetarea atacului asupra acestui interes. Daca propunerea vine de la hartuitor, atunci hartuirea este explicita. Daca ea vine de la victima, atunci hartuirea este implicita. Prima consta in cererea directa sau indirecta de favoruri sexuale de catre hartuitor. Cealalta consta in fortarea unei propuneri de favoruri sexuale care vine direct de la femeie pentru a-si apara dreptul incalcat. Cele doua forme de hartuire se pot imbina in decursul procesului de negociere care urmeaza abuzului asupra dreptului victimei. Iata ca hartuirea sexuala intrainstitutionala nu consta in folosirea „tehnicilor” de hartuire sexuala stradala in interiorul unei institutii. Daca se intampla, asa ceva este o banala hartuire sexuala stradala aplicata in interior. Dar hartuirea sexuala intrainstitutionala foloseste tot timpul pozitia de forta, de putere a hartuitorului si diferite tehnici de santaj asupra victimei care se pot aplica din aceasta pozitie.

Actiunea hartuitorului de abuzare asupra unui drept al victimei, in scopul pescuirii de favoruri sexuale pentru incetarea lui, poate fi una pasiva sau poate fi activa. Cea pasiva consta in refuzul de promovare la locul de munca sau de acordare unor drepturi inerente, conform cu munca depusa si cu evolutia profesionala a colegilor, sau in lipsa unor competitori directi pentru ocuparea respectivei functii superioare meritate. Pur si simplu superiorul ierarhic refuza indeplinirea formalitatilor de promovare, asteptand anumite favoruri in schimb. Se poate deduce de aici ca superiorul ierarhic conditioneaza acceptul pentru acest drept de acordarea unor favoruri, care cel mai probabil sunt de natura sexuala. Cea activa consta in acordarea initiala a unor drepturi, privilegii si oportunitati de dezvoltare a carierei, cu anularea lor subita si fara explicatie, dupa o perioada in care hartuitorul nu a primit anumite favoruri. Este cazul cu anumite artiste care sunt initial selectate intr-un proiect artistic, dupa care producatorul sau isi schimba brusc ideea, alegand pe altcineva, fara nici o explicatie. Pentru a-si pastra rolul in acel proiect, artista vine apoi ea insasi cu aceasta propunere de favoruri sexuale.

Desigur, atunci cand un proiect este finantat din surse private, interventia legislatiei in el este aproape imposibila. Profitul maximal este principalul criteriu pentru constituirea echipei ce lucreaza in el. Insa atunci cand proiectul este finantat de la bugetul de stat, unde profitul sau pierderile nu afecteaza radical productia, astfel de practici sunt dubioase. Chiar si un proiect privat care inlocuieste constant angajatii, folosindu-i doar o luna „in probe”, si platindu-i la jumatate din suma cuvenita unui angajat propriuzis, da de banuit ca acolo se intampla ceva dubios. Daca o astfel de practica, se prelungeste pe durata anilor, fara ca o persoana sa fie angajata pana la urma pe o astfel de pozitie, asta inseamna ca undeva se intampla un abuz. Este un mod ascuns de a pune presiune pe potentialul angajat. Iar, daca persoana este femeie, abuzul poate fi si cel de hartuire sexuala intrainstitutionala. Asa ceva se poate intampla si in cazul barbatilor in tarile unde legislatia muncii este formala, iar angajatorii se comporta precum feudalii. Pana si sportivii, pe umerii carora atarna presiune mare pentru a avea rezultate, au contract de 6 luni sau un an. Ce vrea sa sugereze acest refuz de angajare cu forme legale dupa incercari repetate pe o perioada de cativa ani, prin care oamenii au fost platiti sub nivelul muncii lor? Cumva ca aceasta companie ar fi prea buna pentru nivelul actual de evolutie a umanitatii? Ma indoiesc. Sistemul social, daca e unul echitabil, trebuie sa intervina mai ferm in aceste cazuri daca vrea sa para unul echitabil!

De asemenea, este foarte dubios ca o femeie care a fost angajata într-o companie, si care a lucrat acolo o perioada cu rezultate bune, sa aiba dintr-o data rezultate foarte slabe. Desigur, aici poate fi acceptata exceptia de boala somatica, sau un posibil debut de tulburare psihica precum alcoolismul, jocurile de noroc, sau altele. Oricum, acestea sunt mai frecvente la barbati decat la femei, iar hartuirea sexuala se face preponderent catre femei. Chiar si in cazul barbatilor, dar cu atat mai mult în cazul femeilor, acolo unde nu exista astfel de evenimente in viata unui angajat, se poate deduce ca nu exista motive pentru ca munca acestuia sa devina mai ineficienta in mod subit. Este evident ca, in acest caz, undeva, superiorul ierarhic ce evalueaza negativ dintr-o data munca acestei persoane are un interes in ceea ce priveste persoana sa, si e foarte probabil ca acest interes este unul sexual.

Este de asemenea, foarte bizar ca o studenta care ia note rezonabile pana in anii terminali, dintr-o data sa nu mai poata trece examenele, fara ca ea sa acumuleze absente de la cursuri, sau sa existe factori perturbatori precum cei mentionati mai sus. Este probabil ca vreun profesor pervers le hartuieste. In Romania se intampla frecvent asa ceva insa si in tarile civilizate. Universitatile au autonomie organizatorica si au aspect de stat in stat, uneori. Asa ceva e de dorit pentru obiectivitatea academica ce trebuie sa ramana neafectata de numiri politice. Insa atunci cand aceste fapte se intampla lucrurile trebuie tratate altfel.

Din pacate, in societatea romaneasca astfel de presiuni cu folosirea instrumentelor aferente de natura ierarhica se practica in mod curent in universitati de catre profesori asupra studentelor sau inferioarelor ierarhice, in general de catre superiori asupra femeilor aflate inferior in ierarhia organizatiei de activitate. Profesorii de la universitati folosesc arbitrariul notelor pentru a face astfel de presiuni, in timp ce in celalalt caz se foloseste un spectru de pedepse specifice presiunii ierarhice. In ambele cazuri victimele sunt defavorizate fie prin note mai mici decat merita, fie prin pedepse nemeritate in raport cu munca depusa. In legislatia romaneasca hartuirea sexuala nu contine nici macar aceste prevederi rudimentare precum in cele occidentale. Articolul. 223 din Codul Penal, citat mai sus, este foarte evaziv in acest sens, fiind practic foarte favorabil practicilor de mai sus.

E posibil sa existe texte de lege in alte tari unde si hartuirea sexuala de interior sa fie mai bine reglementata decat in cazul celor citate. Scopul acestui articol nu este acela de a face o analiza legislativa comparata. Oricum exceptia e mai putin importanta. E suficient ca exista cateva tari civilizate unde aceste cazuri foarte frecvente nu sunt preintampinate. Sistemul social le tolereaza tacit. De aceea, in acest moment atat legislatia cat si institutiile aferente ei nu sunt suficient de functionale pentru a preintampina aceste cazuri de hartuire sexuala. In anumite tari occidentale astfel de prevederi pentru aceste fapte exista doar in ceea ce priveste violul. De exemplu in codul penal german (Strafgesetzbuch), (pag. 85), aceasta lege descrie o foarte larga varietate de cazuri de abuzuri sexuale. Aici se descrie pozitia de putere asupra victimei ce poate fi nu doar inferioara ierarhic, dar si imatura, prizoniera sau sub tratament. Mai departe, in aceasta lege este incriminat si abuzul impotriva prostituatelor, in lipsa consimtamantului.

Observam ca in aceste prevederi din legislatia germana nu exista propriuzis formula de „hartuirea sexuala”. Hartuirea sexuala este recunoscuta doar ca tentativa de viol. Dar situatiile de hartuire sexuala pasiva nu pot fi incadrate nici la hartuire si nici la tentativa de viol, conform prevederilor de mai sus. Un astfel de comportament de hartuire sexuala intrainstitutionala nu poate fi tentativa de viol deoarece hartuitorul nu actioneaza pe fondul lipsei consimtamantului victimei. Dar el nu poate fi nici hartuire sexuala conform acestor prevederi, deoarece consimtamantul a fost totusi obtinut de la victima. In acest caz se ignora faptul ca un astfel de consimtamant este unul artificial, fortat, formal, fara continut. Asadar, conform legislatiei, decizia procurorului este ca aceste fapte nu ar exista. El interpreteaza obtinerea abuziva a consimtamantului victimei in urma presiunilor intrainstitutionale spre a accepta raporturi sexuale ca fiind consimtamant natural. Aici trebuie schimbat ceva, iar prevederile clare asupra situatiilor descrise mai sus pot rezolva problema.

Plasarea in zona penalului a hartuirii sexuale pare un lucru favorabil pentru cei ce vor razbunare pe hartuitor. Insa, ca de obicei, razbunarea nu rezolva problema. Apoi, acest lucru se obtine foarte greu in instanta. Asa ceva se obtine abia atunci cand hartuitorul isi pierde rabdarea si devine violator. Iar acest lucru se intampla foarte rar. Instrumentele de aparare ale victimei sunt limitate la propriile resurse care, de obicei, se rezuma doar la camera ascunsa. Insa de multe ori probele culese astfel sunt insuficiente pentru a construi un caz solid. Camera ascunsa nu atesta mare lucru din punct de vedere legal. Hartuitorul nu comite un viol si nici tentativa de viol, ci eventual cere anumite favoruri sexuale. De aceea exista si tendinta normala de a nu condamna penal un hartuitor, deoarece pedeapsa penala este mult mai drastica in raport cu fapta.

Daca victima refuza avansurile, si accepta persecutiile ulterioare ale hartuitorului, asta deja este o alta actiune in justitie, foarte greu de dovedit, fiind necesare intrunirea de comisii si alte comisii. De obicei in aceste comisii sunt colegi de-ai agresorului care, ca orice coleg, il apara in aceste situatii. De obicei lucrurile se pierd in birocratia institutionala. Puterea hartuitorului in institutie poate conduce la atentarea la integritatea morala a victimei, si la marginalizarea ei.

Aceasta diferentiere si detaliere a cazurilor de hartuire sexuala nu s-a facut foarte clar in textele de lege din statele civilizate pentru ca, din pacate, si acolo unde „democratia” straluceste lucrurile sunt uneori dubioase. Si acolo statul obtine consimtamantul cetatenilor pe care ii stapaneste pentru diferite actiuni cam la fel cum hartuitorul obtine consimtamantul femeii spre a avea relatii intime. Asadar aceste practici exced domeniul restrans al hartuirii sexuale. Deconspirarea acestor tehnici de manipulare si control inseamna de fapt deconspirarea propriilor metode de convingere, ceea ce le-ar slabi sansele de reusita.

Ne putem da seama ca insisi cei care au conceput aceste legi au avut interes in a practica aceste abuzuri sau in a favoriza pe cei care le practicau, si carora le erau cumva datori pentru sustinerea in pozitia in care se afla. De aceea au ajuns in presa cazuri de magistrati care isi hartuiau colegele aflate in pozitii inferioare, precum acesta. Din pacate, daca nu ar fi existat anchete personale ale celor implicate, cu filmari cu camera ascunsa asupra hartuitorilor, si trimiterea lor la presa, sistemul judiciar din Romania nu ar fi facut nimic pentru contracararea acestor comportamente evidente de hartuire sexuala.

Cu instrumentul legislativ existent in acest moment se pot apara de hartuirea sexuala doar femeile suficient de instarite, respectiv cele care pot angaja un detectiv sau/si un avocat care sa lucreze la constructia unui dosar ce poate fi judecat favorabil de instanta. Observam din asta ca principiul egalitatii tuturor in fata legilor este incalcat, deoarece doar femeile aflate intr-o pozitie superioara din ierarhia sociala pot beneficia de o astfel de aparare in fata abuzurilor. Femeile trebuie sa fie precaute pentru a evita aceste neplaceri. O cititoare mi-a trimis un set foarte detaliat de masuri pe care femeile le pot adopta in viata de zi cu zi sau in mediul online  pentru a le evita. Asa ca invit cititoarele acestui articol sa il acceseze si sa se inspire din ele.

Pentru a contracara aceste abuzuri exista doua cai. Prima este cea institutional-legislativa care trebuie să devina mai explicita decat cea existenta, iar cealalta este cea feminista. Cea institutional-legislativa consta in crearea unor institutii noi si a unui cadru legislativ care sa previna acest gen de abuzuri specifice hartuirii sexuale intrainstitutionale. Societatea trebuie sa faca mai mult decat aceste prevederi legale peste tot in lume. Sistemul social trebuie sa mearga mai departe decat poate legislatia in acest moment. El trebuie sa preintampine astfel de derapaje. A-l declara nevinovat pe hartuitorul intrainstitutional, asa cum se practica astazi pe scara larga in toata lumea, este anormal. Nu este nevoie atat de pedepsirea penala a unui hartuitor, si nici macar a violatorului. E nevoie de alte instrumente de prevenire atat a hartuirii, cat si nici a violului, mai curand decat cele ale pedepsei pentru fapta deja comisa, indiferent cat de drastica ar fi ea. Este obligatia statului sa protejeze victima si sa impiedice abuzul, mai curand decat a pedepsi pe faptuitor cand fapta a fost deja comisa.

Trebuie create comisii nationale de evaluare independente politic si fara legaturi cu corpul profesoral din universitati sau cu sefii din diferite companii sau alt gen de superiori ierarhici care evalueaza tendentios potentialele victime. Acest gen de organ de control trebuie sa reevalueze materialul examinat al unei studente sau angajate care dintr-o data este evaluata negativ. In aceasta comisie trebuie sa existe un psihopatolog ce ar putea eventual constata daca persoana in cauza ar trece printr-un episod depresiv major sau alte tulburari psihice. In acest caz decaderea profesionala este justificata.

De asemenea, un astfel de organ de control trebuie sa evalueze si cazurile inverse, cu exemple de urcari prea rapide in ierarhia institutionala. In acest caz exista suspiciune de coruptie prin favoruri sexuale. Un astfel de organ poate preveni si situatiile de genul incercarii de obtinere a unei pozitii in echipa unui proiect prin favoruri sexuale. In special in Statele Unite s-au inmultit cazurile de razgandire ulterioara privind consimtamantul pentru relatii sexuale. Aceste femei isi doresc anumite privilegii de la anumiti barbati ce detin functii de decizie in schimbul acestui consimtamant, si chiar mimeaza atractia irezistibila fata de ei. Ulterior, isi santajeaza partenerul pentru a obtine de la el diferite beneficii in schimbul nedepunerii plangerii de viol. Aici hartuirea intrainstitutioala e destul de greu de deosebit de santajul practicat de unele femei prin falsele acuzatii. Si asta s-a vazut la unele acuzatii fantasmagorice sub hastagul #metoo , cum ca anumite actrite, sau actrite in devenire ar fi fost violate in biroul producatorului, la casting, sau in alte spatii inconjurate de potentiali martori, dar, ca prim minune, nimeni n-a auzit nimic si nici urme de violenta nu exista. Asa ceva poate ascunde tentativa de prostitutie mascata. Am analizat ulterior in detaliu acest fenomen in acest articol. Nu se poate intampla un viol clasic intr-o camera de hotel cu un astfel de barbat, sau in casa lui. Aceste false acuzatii de viol atunci cand nu s-au intamplat relatii sexuale sau cand initial femeia a oferit consimtamantul pentru ele, ascund si ele acest tip de coruptie. Insa, dupa cum voi preciza in articolele ulterioare precum acesta  si acesta  , exista un abuz sexual aproape de viol, care se intampla in cazul unei actiuni sexuale sau cu tenta sexuala asupra altor parti ale corpului femeii decat vaginul, pe care FBI il denumeste viol de noua definitie.

Propunerea feminista consta in crearea unei noi mentalitati general acceptate cu privire la apropierea naturala dintre un barbat si o femeie. Ea consta in initierea apropierii emotionale exclusiv de catre femeie. Asa ceva este util in sensul ca, daca ar fi universal acceptata, s-ar reduce pana la 0 cazurile de hartuire. Insa ea are cateva probleme de aplicabilitate pe care le voi analiza intr-un articol ulterior . In urmatorul articol voi analiza un alt tip de abuz emotional, unul prin care consimtamantul victimei este obtinut in mod natural, insa premeditat sau inconstient abuzatorul il foloseste pentru altceva decat construirea unei relatii afective solide pe termen lung.

Gabriel Baldovin