5. Feminismul ca reactie la crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor
5.4. Sadismul feminismului radical si sexismul inversat
Acest articol este continuarea celui precedent
Profilul a 3 tipuri de femei care adera la feminismul radical
Propunerea initierii exclusiv feminine a curtarii are popularitate in randul majoritatii femeilor pentru ca da impresia ca poate contracara abuzurile si crimele impotriva femeilor. Dupa cum am amintit deja in celelalte articole, ele o sustin datorita abuzurilor emotionale sau sexuale (hartuire sau viol) la care au fost supuse. Dar, ca de obicei, victima este un rau judecator, in sensul ca tinde sa dea o pedeapsa exagerata si astfel sa conduca la spirala violentei intre parti, in loc sa aduca revenirea la starea initiala abuzului. Am aratat in articolele anterioare ca aceste masuri de schimbare a regulilor curtarii sunt fie nejustificate fata de ceea ce doreste majoritatea femeilor , fie inaplicabile , conform cu principiile societatii.
Dupa cum am aratat in acest articol , femeile comune raspund in general la argumente contrare si renunta la a mai sustine astfel de idei. (1) Exista cateva avantaje in aceste propuneri pentru anumite femei comune printre care acela ca ar avea o viata mai usoara si un partener mai bun daca societatea recunoaste in general faptul ca femeia e superioara barbatului in toate domeniile, doar pentru ca e un om cu organe sexuale femeiesti. Asa ceva este un sexism inversat care de fapt se intoarce impotriva lor pentru ca barbatii le ocolesc si ele raman in afara unei relatii amoroase stabile. O sa revin la aceasta idee intr-un articol ulterior.
(2) Dincolo de asta sunt destul de multe femei care traiesc in casatorii rutinate si care adopta mentalitate feminist-radicala. Am aratat mai sus ca, in general, barbatul are un apetit sexual mai mare decat al femeii, fapt ce afecteaza pe termen lung relatia de cuplu. Astfel de femei se simt constant abuzate si chiar violate de sotii care le ofera o viata sexuala la limita necesitatilor fiziologice. Dupa cum am mentionat in articolul linkat mai sus, teoria initierii exclusiv feminine a curtarii le vine acestor femei ca o manusa, la fel ca si unele idei feminist-radicale.
Sunt intr-adevar multe femei care au o problema cu lipsa de coordonare fata de sotul supra-libidinal . E nevoie de o dezbatere publica onesta pe toate palierele sociala despre aceasta problema a lipsei de concordanta a apetitului sexual masculin si feminin. Si trebuiesc rapid gasite solutii pana cand intre cele doua sexe nu se ajunge la un razboi total. Femeile nu trebuie sa aiba „datorii conjugale”. Nu este normal sa fie santajate pentru a accepta o viata sexuala mai intensa decat simt. Din acest punct de vedere, blamarea tuturor barbatilor ca violatori, de catre feminismul radical are o oarecare justificare. Dar justficarea nu e totrusi una totala. In primul rand, nu toti barbatii au un apetit sexual mai ridicat decat al partenerelor. Exista si cazuri in care ele sunt mai pofticioase. Iata ca, in aceste cazuri acel procent din barbati nu sunt „violatori” nici sub acceptiunea feminist-radicala a acestui termen. Apoi, presiunile asupra partenerelor pentru o viata sexuala mai intensa nu poate fi numit viol in sensul strainului care urmareste si forteaza prin amenintari si violenta bruta o femeie sa aiba raporturi sexuale cu el. Adica in acest moment al civilizatiei nu poate fi condamnat pentru viol un sot, chiar daca el are o abordare nefireasca a sotiei, anormala pentru specificul relatiei de cuplu.
Cele mai multe dintre femeile care accepta asa ceva o fac datorita confortului material superior oferit de astfel de sot abuziv. Cumva, le lipseste si lor verticalitatea in a lua o decizie ferma cu privire la propria viata si de a divorta de sot. O sa revin intr-un articol ulterior la aceasta tema. Si, in al treilea rand (3), acele prostituate ascunse si isteroidele care reprezinta nucleul feminismului radical , (inca odata precizez ca nu toate isteroidele, prostituatele ascunse si lesbienele sunt feministe radicale) nu au satisfactie in activitatile lor sexuale si le accepta din interese de castiguri materiale diverse. Ele se resimt constant violate intr-o relatie heterosexuala. Acest sentiment al barbatului panviolator este un „defect profesional” sau un simptom isteroid, si nu o realitate sociala. Militantismul lor vehement pentru implementarea acestor reguli in normele sociale au in special un interes psihopatologic pentru asa ceva si mai putin unul de profilaxie sociala asupra stoparii criminalitatii impotriva femeilor.
Am descris deja mai sus in acest text faptul ca nevroticele androfobe sau victimele violurilor vor percepe angoasant initierea curtarii stradale din postura de barbat necunoscut. Dar cele care nu au trait asa ceva sau nu au o constitutie psihopatologica nevrotica de tip fobic si simt agresivitate fata de barbati in general au o problema ele insele de relationare si pozitionare in cuplu. O femeie isteroida a carei principala satisfactie libidinala este una exclusiv exhibitionista, o femeie frigida sau o lesbiana percep ca violator pe orice fel de barbat care incearca sa initieze o relatie amoroasa, indiferent cat de discret ar fi in abordare.
Feminismul radical si concurenta cu barbatii
E de la sine inteles faptul ca acele dintre lesbiene sau transexuale care dezvolta militantism feminist radical vehement nu accepta pozitia feminina intr-un cuplu heterosexual. Ele nu se simt tocmai feminine, din moment ce sunt atrase de femei si vor sa ia atitudine oarecum masculina. Aceste femei au o problema personala cu rolul biologic al instinctului sexual feminin, pe care nu-l simt asa cum il simte o femeie normala din cauza distorsiunile psihopatologice care se suprapun peste el. (Atentie la riscurile caderii in pacatul extremei opuse, a condamnarilor acestor femei, dupa modelul inchizitiei, ramasa in ca in mentalitatea comuna!). Lesbienele se casatoresc si au copii doar pentru a scapa de oprobriul public fata de orientarea lor sexuala. La fel si isteroidele, o fac doar pentru a accede la o clasa sociala superioara, fara sa se dedice trup si suflet familiei, avand mai curand tendinta de a o parasi pentru o partida mai buna. Prostituatele ascunse nu se indragostesc si nu vor o relatie stabila, ci mai curand sa scoata profit cat mai mare din vanzarea dragostei mimate.
In aceste conditii sexualitatea este pentru ele o povara, un instrument. Fiind practicata mai mult pentru interese materiale (beneficiu secundar) si nu dintr-o nevoie intrinseca de a avea relatii sexuale (un fel de beneficiu primar), aceste femei se simt constant folosite in relatiile in care se implica. De aici ele dezvolta ulterior prejudecata conform careia toti barbatii ar fi abuzatori (androfobie), doar pentru faptul ca barbatul incearca sa se apropie de ele emotional, ceea ce eventual va conduce si la interesul de a avea relatii sexuale. Unele dintre aceste femei isi accepta resemnate „soarta” de nefericite intr-o relatie heterosexuala. Dar iata ca altele devin feministe radicale militante.
Propunerea feminista de initiere exclusiv feminina a curtarii sau irascibilitatea supraamplificata fata de initiatori, atat discreti cat si expliciti, vine si pe fondul acestei neacceptari a conditiei feminine insasi. Cele mai inversunate feministele radicale care o sustin si care o practica cu emfaza sunt lesbiene (nu toate lesbienele sustin asa ceva), la care adera si femeile isteroide. Scandalurile feministelor radicale fata de barbatii care le-au deschis usa sau le-au oferit scaunul in mijloacele de transport, se explica tocmai prin neacceptarea in mod paradoxal a acestui rol biologic normal al feminitatii pentru specia umana si pentru marea majoritate a mamiferelor de a fi protejata de catre barbati si masculi.
Greu de explicat din punct de vedere politic o astfel de atitudine in conditiile in care in general feminismul radical vrea de fapt mai multe drepturi de la societate pentru femei. Dar totusi asa ceva este foarte usor de descifrat psihologic: o astfel de revolta venita in urma acestor gesturi de curtoazie se explica prin autoperceptia pe care feministele radicale o au fata de barbati; primirea unui astfel de favor le creeaza impresia ca ar fi inferioare, handicapate moral si fizic, si ca nu ar putea concura cu ei. Dimpotriva, pentru femeia normala, acordarea acestor mici favoruri e un semn de respect social si dragoste. Feministele radicale nu apreciaza asa ceva pentru ca nu sunt interesate de acest tip de dragoste heterosexuala din partea barbatilor.
Astfel ca ele au gasit o portita de a scapa de complexul lor de inferioritate datorat supraeului mai mult sau mai putin drastic ce se manifesta prin discordanta psihologica cu ceea ce le face placere. Si, ca de obicei, acest complex de inferioritate se converteste intr-unul de superioritate in conditii favorabile. Feminismul radical a fost deseori echivalat cu ura fata de barbati (men hating). Exista deseori ura in dezbateri sau astfel de momente insa de mult ori aceste femei arata doar aroganta si dispret fata de alte idei. De fapt, lesbienele sunt concurente directe cu barbatii in atragerea femeilor in relatii amoroase; acceptarea supraavantajelor traditionale de curtoazie ar insemna recunoasterea inferioritatii in lupta cu barbatii pentru impresionare a potentialelor partenere. „Dragostea” acestor feministe fata de femei si drepturile lor are un interes sexual, exact de genul pe care ele il reproseaza justificat „patriarhiei”.
Feminismul radical si sublimarea libidoului sadic
Mimarea dramelor femeilor cu adevarat abuzate de catre feministele radicale are sens de justificare a predispozitiei lor spre agresivitate fata de barbatii slabi fizic si psihic, principial neabuzivi, pentru a-i abuza de fapt ele insele. Daca sunt lesbiene, un astfel de comportament sublimeaza de fapt un tip de sadism masculin. Daca sunt isterice, ele vor sa-si arate dominatia emotionala. „Masculinitatea toxica”, pe care ele au descris-o destul de fidel, este o proiectie a propriilor tendinte abuzive. Acceptand dominarea, unii dintre adeptii lor chiar merg pana acolo incat le adopta teoriile, devenind niste apendice ale libidoului lor abuziv.
Si tocmai aici e principala problema a militantismului lor; ele nu lupta exact cu sursa abuzurilor asupra femeilor ci cu cei care nu sunt in general criminali sexuali sau abuzatori. O sa revin la aceasta tema in articolele urmatoare. Scandalurile lor impotriva „opresorilor” nu au loc pe strada in fata unor pescuitori Casanova care abuzeaza constant femeile, dupa cum l-am descris aici . De asemenea, rar se vad pe la procesele unde sunt judecati ucigasii de femei sau violatorii. Dimpotriva, ele prefera sa ii acuze tocmai pe barbatii manierati de crimele celor pe care n-au curaj sa-i infrunte. Aceste femei fac scandaluri monstruoase la lansari de carte, conferinte, concerte, serate literare, acordari de premii etc., adica exact acolo pe unde se perinda barbatii inofensivi si un pic cam molesiti instinctual de cultura. Am vazut in articolul anterior ca, in ciuda sustinerii unei mentalitati abuzive, intruzive in decizia femeii de a face avort, totusi acel baiat de la Catedrala Metropolitana din Buenos Aires e un delicat. Adica numai bun de luat la palme si pumni de catre eroinele radicale…
Vorbim aici despre un adevarat sadism inversat pe care aceste femei il practica la nivel inconstient dar foarte atent directionat asupra acestor barbati plapanzi, sub falsa aparenta de militantism feminist. Asa cum barbatii sadici ucigasi au grija sa urmareasca o femeie fara legaturi de rudenie puternice, in acelasi fel sadicele feminist-radicale au grija ca barbatul tintit sa nu poata riposta la agresiunea lor fizica. E foarte interesant ca de fiecare data ele invoca violenta generala la dresa femeilor ca argument pentru a-si intemeia propriile porniri abuzive. In timpul inchizitiei sadicii acelei epoci isi obiectivau pornirile morbide de ardere pe rug sau supunere la suplicii inimaginabile a unor femei prin caracterul „diabolic”. In zilele noastre feministele radicale gasesc justificare a agresiunilor lor asupra manieratilor in „apararea” fata de crimele criminalilor sexuali.
Am fost surprins de faptul ca destule feministe radicale rigide (nu sustinatoare pasagere ale unor idei feminist radicale) pe care le-am intalnit in Romania nu participa la mitingurile aniviolenta impotriva femeilor organizate de diferite organisme sociale care se ocupa cu protectia femeilor. M-am uitat la cateva mitinguri de acest gen din Occident si de asemenea n-am vazut mesaje radicale. Explicatia consta in faptul ca mai intai ele sunt certate cu feministele moderate. Dupa aceea, ele au o ambivalenta raportare la insusi sadismul practicat impotriva femeilor, atata timp cat ele insele il practica asupra barbatilor fatalai. Puse in fata faptului de protesta fata de astfel de comportamente, femeile cu predispozitie sadica tind in mod paradoxal sa le justifice conform cu insasi propria constitutie sadica. Disparitia crimelor sexuale impotriva femeilor nu le-ar mai oferi justificare fata de propriile porniri sadice. Asa ca n-au niciun interes ca aceste crime sa dispara. De aceea ele sunt foarte galagioase in situatii inocente sau abuzuri minore (precum cea de initiere masculina a curtarii), dar foarte tacute si absente la mitingurile privind violenta impotriva femeilor.
"Masculinitatea toxica" la feministele radicale
In acelasi fel se poate vorbi si despre celebra formula feminista de „Masculinitate toxica”. Feminismul a descris foarte bine ceea ce ele numesc „masculinitatea toxica”, respectiv acel comportament de macho, de dur, de angajat in institutiile represive, care e gata in orice moment sa bata pe cineva. Insa aceasta expresie nu face diferentierea intre acest tip de barbat si cei care nu sustin aceleasi valori. Eu, personal le detest, si asta nu trebuie sa ma faca sa ma rusinez cu masculinitatea mea. Problema acestei formule este aceea ca ii lipseste precizarea unei a doua formule corelative cu prima ca, de exemplu, „Masculinitate normala” sau „Masculinitate naturala”. Ea lasa sa se intrevada aceasta prejudecata feminist-radicala dupa care intreaga masculinitate ar fi toxica sau ca ar exista o parte toxica in masculinitate, dupa binecunoscutul slogan „toti barbatii sunt violatori”. Aceasta formula induce cumva ideea ca orice barbat ar avea o astfel de „masculinitate toxica” in el pe care ar vindeca-o, desigur, cu idei feminist-radicale…
Mai mult decat atat, ar trebui masurate cuvintele in acest caz in care toti barbatii sunt acuzati in bloc de „toxicitate”. Poate ca, intr-adevar, pentru acele isteroide seducatoare sau acele lesbiene (nu toate) care constituie nucleul feminismului radical masculinitatea cu toate cele asociate ei le provoaca repugna, precum o toxiinfectie alimentara. Aproape ca e inutil sa precizez ca o astfel de reactie este exact aceea a homofobilor fata de persoanele cu orientare homosexuala. Dar totusi, in ciuda crimelor sexuale pe care le fac unii barbati, n-a murit nimeni otravita din cauza ingerari unor substante masculine.
Iata ca desi aceste femei a descris foarte fidel aceasta dubioasa expresie „Masculinitate toxica” (sau tocmai de aceea, prin proiectie), multe feministe radicale dau ele dovada de o astfel de masculinitate pervertita in insele gesturile lor. Retorica lor e uneori amestecata ambivalent cu mentalitate abuziva. In locul unui militantism general pentru drepturile cetateanului, care ar aduce implicit si drepturi femeilor, unele feministe radicale se complac in militantism pentru a afirma si demonstra teoretic si practic superioritatea femeii fata de barbat. Din pacate multe feministe radicale sunt in cautarea puterii (abuzatoare), in loc de a cere diminuarea ei pentru toti, ceea ce ar elimina abuzurile in general, si pe cele asupra femeilor in special.
Ele vor sa inlocuiasca barbatul traditional abuziv cu femeia moderna abuziva. Exceptand condamnarea LGTB, feminista radicala face tot ce face un barbat conservator abuziv. Agresivitatea si vehementa de care unele dau dovada fata de oponentii ideologici dezvaluie o „masculinitate toxica” proeminenta in ele insele. In urmatorul articol voi detalia aceasta predispozitie a feminismului radical spre agresivitate.
Postări
Niciun comentariu:
Write comments