Acest articol este continuarea celui „Emiratele Arabe Unite la bienala de la Venetia“ scris pe „Baldovin arte”, in care deplangeam prezenta unui pavilion ciudat, nefiresc la Bienala de la Venetia din acest an. Pavilionul EAU pare ca nu gusta pe de-a-ntregul arta contemporana dar totusi se folosesc de ea pentru o ciudata campanie publicitara. Rezultatul a fost o atitudine de genul „hai sa facem o jumatate de pas in casa voastra sa va spunem ce mult ne place noua in afara casei voastre!”. Stiu ca arta contemporana s-a jucat deseori cu acest tip de atitudine, vanzand fecale sau realizand gesturi absurde. Dar, parca astfel de manifestari consemnate vin cumva dintr-un suflet deprimat si dezinteresat si nu dintr-unul cuprins de o lacomie comerciala maladiva. Tocmai de asta acesti artisti sunt priviti altfel, cu mai multa ingaduinta. Dimpotriva, probabil ca autoritatile EAU au auzit ca un pavilion la Bienala de la Venetia costa ceva mai mult decat un panou in centrul orasului sau o reclama in audienta maxima. Si iata cum intra EAU in tendintele artei contemporane! Suntem in 2009, suntem intr-un an de criza, si iata ca se poate trece un pic cu vederea lipsa unui cadru cultural tipic, se poate un pic cosmetiza (performativ) acest tip de campanie publicitara, si astfel se mai poate rotunji bugetul bienalei. Banul face orice.
In alte tari e mare concurenta intre artisti pentru a expune la Bienala de la Venetia. Iata ca, in cazul EAU, nu numai ca nu exista o astfel de concurenta dar nu exista nici macar o traditie culturala specifica bienalei . Nu-i nimic - se poate actiona dupa planul Gheorghe Gheorghiu din Romania. Inventam niste artisti sa dea bine la industria turismului la fel cum s-a facut in anii 50 in Romania cand, odata cu inlocuirea burghezilor din posturile cheie, s-au creat pe banda rulanta doctori, academicieni, ofiteri etc. Oricum, dupa cele scrise aici, eu sunt sigur ca, inclusiv in societatile “drepte” din lumea civilizata, multe astfel de posturi sunt la fel de artificial create ca si cele de tip Gheorghiu, pentru a da o forma mai umana vechii aristocratii.
In ceea ce ma priveste, incep sa percep arta din ce in ce mai mult ca pe o supraevaluare si chiar o evaluare artificiala a unor oameni recunoscuti drept artisti, in situatia in care „orice om e un artist“. Evident, trebuie facuta eterna precizare cum ca unii sunt artisti mai slabi si altii, mai putini la numar, mai buni. Dintre cei buni se aleg cativa, si mai putini, carora li se atribuie statutul de artisti geniali. Ei sunt selectati de principi, regi, burghezi, corporatii si curatori pentru a le reprezenta imaginea. Viceversa e la fel de valabila : fara alti principi, alti regi, alti burghezi etc., ce vor sa compromita imaginea primilor, nu ar exista nici artistii cu celebritate postuma ca Rembrandt, Jackson Pollock sau Van Gogh. Intre artistii mai buni de genul celor de mai sus si „orice om”, care e artist (mai slab), exista la nivel cultural o diferenta radicala ci nu una de grad, asa cum lasa sa se vada terminologia. Aici intervine sistemul, aici intervine cultura. Ea preia o astfel de diferenta si o supraevalueaza nelimitat, transformand-o in diferenta dintre bun si rau, lumina si intuneric, geniu si cersetor.
Oricum, pe langa acesti deschizatori de drumuri se cuibaresc atatia alti profitori care le adopta tehnica si pe care sistemul ii recompenseaza gras in numele maestrilor lor ramasi de multe ori nerecompensati si nerecunoscuti. Sunt sigur ca cei mai buni artisti (in sensul ca reprezinta mentalitatea viitorului) ajung la Bienala de la Venetia mai rar. Iar atunci cand ajung, o fac in momentul in care ei insisi sunt devitalizati. Pentru ca, de fapt, Bienala de la Venetia este o afacere intre politicieni, promovatori de curatori, curatori care decid valoarea artistilor si artistii care se baga pe sub pielea lor. Mentalitatile aristocratoide, repozitionate mai nou in turnul de fildes al artei contemporane, stiu sa se miroasa si sa se promoveze. Bienala de la Venetia e probabil cel mai titrat eveniment de arta contemporana, cu record de vizitatori. Insa, in astfel de relatii sociale se creeaza invariabil acel tip de birocratie care ucide spiritul artei. Asa ca, in ciuda promovarii, reclamelor si strategiilor de marketing, in Bienala de la Venetia, asa cum se prezinta astazi, va exista o doza de neautentic, de fals, asa cum exista in general in institutia artei. Arta (lipsei de arta) contemporana insasi a ajuns partial la aceste concluzii.
Probabil ca pentru autoritatile EAU nu exista vreo diferenta intre arta contemporana si publicitatea cu care sunt, se vede, destul de bine familiarizati, la fel cum nu exista nici pentru omul de rand needucat. Insa, paradoxal, s-ar putea sa aiba o mare dreptate cu toata naivitatea atitudinii lor. Diferenta in cauza se poate dovedi la un moment dat, de fapt, un mare snobism (cultural).
Spuneam eu aici ca bienala de la Venetia nu este un fel de Eurovizion, care face o prezentare politico-turistica a unui spatiu politic ce poate deveni destinatie turistica. Insa, de fapt, cam asta e. In orice pavilion va exista o doza de EAU. Stiu, am auzit argumentele pro, ca de fapt cu banii de la arabi s-au rotunjit premiile artistilor etc. , etc. Dar, daca gandim asa, atunci s-ar pune mai departe intrebarea de ce nu si-ar face el artistul o companie de succes si de ce nu ar face el astfel rost de mai multi bani? Si, mergand si mai departe cu speculatia, poate ca de fapt artistul asta si face. Pana la urma arta insasi este o metacompanie internationala de publicitate care face imagine unei anumite clase de privilegiati.
Postări
Niciun comentariu:
Write comments