Forma politica a Inconstientului

Palatele baroce erau menite sa refaca ideea de rai. Frunzele de acant ale arhitecturii corintice antice au atins in baroc contorsionari nemaivazute. A te claustra senzorial in lumea palatelor baroce era un mod tipic de „a face pe prostul” si de a evada din presiunea vinovatiei fata de mizeria robilor carora stapanii le subtilizau cu nonsalanta produsele. Iata cum sistemul a reusit sa spele cu ajutorul culturii furtul principial produs de stapani sclavilor. Un intreg rahat este poleit frumos cu aur de catre cultura clasica. Cultura clasica este acea abstractie care trebuie sa ocupe mintea seniorului si sa il opreasca in a se mai gandi la vinovatia furtului sistematic pe care il face comunitatii. Hotia produsa de senior cu ajutorul sistemului este laudata in numele legii „sfinte” ale celui puternic in schimb gainariile micilor hoti erau si sunt inca pedepsite cu streangul sau cu diferite pedepse de genul „bataii ca la hotii de cai”. Ca sa poti sa accepti o astfel de nemernicie culturala iti trebuie o importanta doza de inconstient. Mintea libera, coerenta si constienta nu o poate accepta nici macar atunci cand din ea se poate obtine profit cu nemiluita. O astfel de mutilare culturala data ca exemplu de aroganta perfida a seniorului isi poate regasi echilibrul in megalomania si in comportamentul lui tiranic. Pentru omul de rand asta a insemnat originea nevrozei. Iata cum o cultura menita sa conserve bogatia seniorului i-a mutilat sufletul omului de rand.
Aceasta este originea Inconstientului despre care spuneam inca de acum 10 ani in „Dinamica psihologiei abisale” ca risca sa devina mai constient decat Constientul insusi. Faptul ca Freud a observat acest lucru intr-o oarecare masura si ca in anii 1920 a introdus a doua topica (Sine-Eu-Supraeu), dar mai ales ca a venit cu paradoxal idee cum ca „Eul” este in cea mai mare parte inconstient atesta verticalitatea lui morala atat cat se putea avea la acea vreme. Respect pentru Freud. Chiar daca erau instariti, pacientii lui Freud pe baza carora el si-a construit teoriile erau totusi mici burghezi in cea mai mare parte. Originea lor, ereditatea lor se pierdea tot in lumea claselor de jos, in lumea robilor.
Iata ca sicanarile aduse psihanalizei nu sunt niste „rezistente” structuraliste asa cum le cred inca psihanalistii. Ele au fost si vor ramane niste agitatii si impacientari ale unei culturi care de sute si sute de ani nu stie sa supravietuiasca prin activitati utile aduse comunitatii ci doar sa paraziteze. O teorie a inconstientului „risca” sa interpreteze pragmatic (politic) artefactele culturale ale unei mentalitati principial si originar reprimatoare. Psihologia care tinde sa demasce aceste subterfugii comportamentale profunde prin analiza minutioasa trebuie subminata cu orice pret de cultura oficiala. Freud si psihanalistii de dupa el au facut un pact cu sistemul. Daca ar fi continuat demersul de investigatie si in lumea stapanilor si nu doar in cea a sclavilor atunci ea ar fi devenit o reala amenintare pentru sistemul politic ca urmare a demascarii, a minciunilor servite cultural de catre clasele privilegiate celor care devin nevrotice ca urmare a „credintei” in aceste gogosi. Ar fi fost totusi sarcina psihanalizei sa caute mai profund de varstele primei copilarii si sa gaseasca acolo structura nevrozelor si depresiilor.
Din pacate intre timp intre psihanaliza si mentalitatea parazitara care controleaza cultura robilor s-a creat un armistitiu temporar. Inapetenta pentru investigarea si altor relatii sociale decat cele familiale atesta o amorteala specifica birocratiei. Psihanaliza traditionala a devenit ea insasi parte a acestei inscenari tocmai prin spre rusinea ei. Refugiul (sau stagnarea) ei in lumea inocentei, analiza exclusiva a relatiilor familiale timpurii si refuzul de a demasca mizeriile sistemului social atesta o analiza partinitoare a lucrurilor, o munca facuta principial spre conservarea sistemului si nu spre revizuirea si imbunatatirea lui. Totusi insasi originea psihanalizei ca practica terapeutica este imbunatatirea lumii. Spiritul spunerii adevarului cu orice pret asa cum l-a riscat Freud a disparut in favoarea lentorii conservatoare si a inchiderii perverse in cabinet. A fi totusi conservator si a nu lua atitudine fata de mizeria politica contemporana atesta o devitalizare a spiritului investigator originar al psihanalizei. Fireste, psihanalizei nu i se poate cere sa iasa in strada si sa lupte pentru drepturi pentru pacientii ei. OK. Dar macar si-ar putea adapta teoria generala catre nenorocirile lumii asteia si a le scoate in prim plan mai curand decat sa le izoleze cartezian in prima copilarie continuand cu ceva mai mult detaliu ideile traditionale despre „cei 7 ani de acasa”. Tocmai aceasta rutina o face prostituata sistemului ca pe orice rutinat. A sari acum cu pretentia ca ea ar aduce politicienii si sistemul pe divan pentru a-l/a-i schimba si face mai bun/i este cel putin o ipocrizie nedemna de o astfel de disciplina.
Inconstientul a devenit dintr-un concept potential periculos la adresa trantorilor istoriei (prin faptul ca le-a daramat vechile mituri clasice) unul care s-a vazut in situatia de a prelua vechile atributii ale culturii clasice de acoperire a mizeriilor (neo)colonialiste. Plonjarea in inconstient este noul mod al autoritatilor de a se sustrage responsabilitatilor nenorocirilor care se intampla in prezent. Pana una alta politicienii si clasele parazitare au gasit in psihanaliza clasica un aliat tacit. Daca originea tulburarii psihice se afla in prima copilarie asa cum sustine psihanaliza clasica atunci sistemul social este absorbit de orice responsabilitate. Interesant.
Inconstientul a ajuns un fel de obiect de valoare pe care nu si-l poate permite oricine la fel ca insasi cura psihanalitica pe care o practica in general elitele. Psihanaliza si cura facuta a ajuns certificatul de absolvire a responsabilitatii noilor stapani. Daca mecanicul de locomotiva sau paznicul isi permit sa actioneze dupa inconstient si sa nu fie „vigilenti” au mari sanse sa se trezeasca la inchisoare. Dimpotriva atunci cand politicianul „face pe prostul” la randul lui este recunoscut ca mare diplomat. In urma unor astfel de „discretii” (uneori numite si „cumpatari”) saracii devin tot mai saraci iar bogatii tot mai bogati. Se fac legi ce favorizeaza profitul unora, se declanseaza razboaie menite sa imbogateasca accelerat apropiatii ...
Cand politicianul merge la psihoterapeut treaba asta este un exercitiu de PR, unul de imagine. Omul de rand ramane cu ideea cum ca si in politica e viata dificila, cum ca si politicianul are probleme psihice. E posibil sa il plictiseasca dineurile la care participa frecvent. Excursiile in strainatate, comisioanele, multiplele iesiri in mass-media in postura de vedeta s-ar putea sa ii provoace subit fite simptomatologice! Aiurea!
Eu nu zic ca un astfel de om nu ar avea nevoie de psihanaliza, chiar una traditionala. Doar ca asa cum drogatul sau alcoolicul nu poate veni sa doarma pe el in cabinet (trebuie sa vina „clean” si „fresh”) la fel si politicianului ii trebuie o cura de dezintoxicare a puterii. Sa nu imi suna nimeni ca politicianului caruia orgoliul ii da pe de laturi mai poate intra in transfer! El de fapt face zilnic exercitii de aparea umil pentru a parea credibil si de a-si ascunde mentalitatea megalomaniaca. Unul ca el poate zambi zeflemist in fata unor analize de transfer initiate de un psihanalist rutinat crescut printre carti si in cabinetele de cura didactica. Asta pentru ca „regula de abstinenta” functioneaza pentru clasa micii burghezii de la inceputul secolului 20 si nu pentru fitele de politician care are lumea la degetul mic. Numeroasele drepturi pe care sistemul le ofera politicianului face ca gratificarile si betia de putere sa intrerupa dispozitia transferentiala a unui astfel de potential analizant.

Gabriel Baldovin

Tweet