Rareori mi se intampla, dar cateodata fac si recenzie de articole, sau documentare. De data asta discut despre un interviu luat psihologului Mircea Miclea, profesor universitar la UBB din Cluj si publicat aici. Articolul e foarte lung, si multe teme sunt atinse. Textul ia uneori forma de butada poetica ambalata in profetii. In cea mai mare parte el consta in expunerea experienta personale legata de contactul cu diferite medii sociale sau in interiorul ierarhiei sociale a universitatii. Asa ca n-am sa-i fac o recenzie completa. Doua teme m-au determinat sa scriu acest articol, respectiv eroarea traditionala privind aprecierea pejorativa a sofistilor antici si mai vechea mea tema privind eroarea asanumitului „delir nesistematizat” pe care marea majoritate a specialistilor in psihopatologie o fac. Am sa incep cu tema sofistilor.
1. Chiar la inceputul interviului, profesorul Miclea face o paralela intre manipularea informatiei pe care o face presa astazi si sofistii din Atena antica. Ei nu erau insa niste manipulatori precum sunt astazi televiziunile sau majoritatea avocatilor care incearca sa scoata maximul de la o cauza indiferent de moralitatea ei, folosind argumente in care uneori nici ei nu cred. Etimologic cuvantul „sofist” vine de la σοφία (sophia) care inseamna intelepciune, cunoastere. Sofistii erau niste profesori (particulari) care se ocupau de copiii aristocratiei ateniene. Unii predau matematica, altii filosofia, altii muzica sau sportul. Altii predau mai multe astfel de discipline. De exemplu retorica era atunci o combinatie intre literatura, politologie, drept, filosofie si oratorie. Astazi rareori vezi poeti sau filosofi care sa intre in politica. Exista poeti sau filosofi geniali fara nici un fel de talent oratoric. De asemenea, nu toti politologii sau juristii intra in politica, desi de aici provin majoritatea politicienilor. In Atena antica nu exista TV sau Radio si nici scoli gratuite de stat precum cele de astazi. Asa ca scoala se facea cu acesti profesori particulari, numiti sofisti. Inclusiv Aristotel facea astfel de lectii pentru tinerii aristocrati in celebra sa scoala numita Lyceum. Cel mai celebru dintre elevii sai este insusi Alexandru cel Mare care a dus la apogeu Imperiul Macedonean lasat mostenire lui de tatal sau Filip. De asemenea Platon a fost profesor in celebra sa scoala numita Academia.
Termenul „sofist” a capatat o nuanta pejorativa dupa dictatura neoplatonica a Crestinismului postconstantinean. Toate aceste domenii pe care le predau sofistii au fost inlocuite de Biblie. Inclusiv Aristotel a fost interzis pana spre inceputul mileniului 2, cand logica sa a devenit baza pentru scolastica. Filosofia postscolastica a pastrat insa reflexul neoplatonician de pejorativizare a sofistilor, ca teoreticieni inselatori. Pe parcursul acestei perioade s-a consolidat ideea ca Socrate ar fi fost condamnat la moarte de uneltirile sofistilor. Idee profund neadevarata, reiesita din proasta intelegere a dialogurilor platoniciene in care Socrate este prezentat dezbatand, argumentand cu si impotriva unor sofisti precum Gorgias, Prodicus si Hippias. Multe din aceste dialoguri insa sunt romantate. A ramas in istorie replica pe care insusi Socrate ar fi rostit-o citind un astfel de dialog scris de Platon. El ar fi spus asa: „Acest tanar imi pune in gura lucruri pe care nu le-am spus”. Nu avem cum sa stim daca chiar asa o fi fost, dar e cert ca multe din dialogurile sale formate din Socrate si sofisti au fost scrise dupa ce acesta murise. E foarte probabil ca ele nici sa fi existat si Platon sa-l fi pus la nivel imaginar pe Socrate sa-i sustina propriile idei, fie ele si aporetice.
E foarte probabil ca in realitate Socrate nici sa nu fi intalnit pe unii dintre sofistii cu care Platon il prezinta ca partener de dezbatere. In realitate Socrate era el insusi un sofist mai exotic , dupa cum argumenteaza W. K. C. Guthrie, si altii. Se poate spune ca el a fost tipul anarhistului actual. Multi dintre sofisti erau personaje importante in Atena, pe cand Socrate era un boem, desi imaginea traditionala a acestor oameni a ajuns exact pe dos. De asta inclin sa cred ca e posibil sa nu se fi intalnit cu unii dintre sofisti. A fost condamnat la moarte tocmai datorita apetitului sau spre spirit boem, atacand orice idee, inclusiv pe cele ale ucenicului sau mai celebru, Platon.
Socrate insusi a fost un troll antic, cel mai troll dintre sofisti, dealtfel. Daca ar fi trait in Evul Mediu de asemenea ar fi fost condamnat la moarte, cum au patit multi altii. Insa el a avut norocul sa se pozitioneze cu sarcasmul sau peste criticile pe care Crestinismul le-a adus mentalitatii sclavagiste greco-romane. Nu si-a propus asta, dar evolutia evenimentelor i-au dat dreptate. Respectul lui Platon fata de el a fost confirmat de parintii Crestinismului care erau toti neoplatonici. Apoi insusi destinul sau de a fi condamnat pe nedrept la moarte , la fel ca Isus, l-a facut un erou in fata istoriei, iar cei cu care se contrazicea, sofistii, niste ciuflingari. Datorita acestei traditii si in ziua de astazi sofistul este un fel de avocat al ideilor si nu al faptelor, un troll, care poate adopta un argument si dezvolta in detaliu doar pentru a-l irita pe interlocutor. Avocatul face asta cu argumentele juridice pentru bani.
Dintre sofisti, cel care se juca cu argumentele precum trolli de astazi era Zenon. El a ramas faimos in istorie pentru paradoxurile sale logice precum cel dupa care Ahile atletul nu poate ajunge broasca testoasa pentru ca mai intai trebuie sa parcurga jumatate de drum, apoi jumatate din jumatatea ramasa, si asa la infinit. Zenon nu folosea aceste paradoxuri pentru a trolli contemporanii cu ele, precum Socrate. El a fost interesat mai curand de modul in care ratiunea se contrazice pe sine, fiind astfel precursorul antic al criticismului lui Kant.
Oricum, nu toti sofistii erau astfel de trolli, precum i-a facut istoria. Ghinionul schimbarii regimului democratic cu dictatura religioasa crestina i-a sters pe multi din istorie, anulandu-le teoriile si meritele. Unii au fost pionieri ai stiintelor moderne dar nu s-a pastrat nimic de la ei. De exemplu insusi Aristotel spune intr-una dintre cartile sale (nu mai tin minte care) despre metoda asociatiei libere din psihanaliza pe care unii sofisti o foloseau inca de pe atunci pentru analizarea viselor. Ca un cercetator in domeniul mintii, si el a fost atras de aceasta metoda si de aceea vorbeste admirativ despre ea. Descrierea lui este atat de detaliata incat ne putem da seama ca existau astfel de sofisti care practicau o forma rudimentara de psihanaliza, cu mii de ani inaintea fondatorului sau recunoscut in istorie, Sigmund Freud.
Iata ca trebuie sa renuntam la prejudecata istorica a confundarii sofistilor antici cu trolli teoretici. Sofistii n-au fost niste filosofi exceptionali, dar n-au fost nici trolli. De aceea eu militez pentru reabilitarea imagini acestor profesori. Exista acest cuvant (troll) in limba engleza asa ca de acum putem sa restauram demnitatea sofistilor. Termenul sofism deja incepe sa iasa din limba odata cu explozia PR-ului in manipularea media. Nimeni nu mai foloseste argumente „sofiste”, ci situatii emotionale pentru a convinge. Intre manipularea media cu situatii emotionale si trolling exista o prapastie uriasa. Prima se face pentru interese foarte pragmatice iar celalalt pentru pura zeflemea. Paralela pe care Miclea o face intre cele doua categorii in interviul sau este artificial creata.
Oricum, Aristotel n-a facut niciun fel de curatenie printre sofisti cu logica lui, asa cum sustine el mai departe. Dupa cum am amintit mai sus, Stagiritul era de si el profesor la fel ca si ceilalti sofisti, seful uneia dintre multele scoli ateniene. Apoi, sofistii erau de fapt foarte buni utilizatori ai logicii naturale. Inclusiv argumentele paradoxale ale lui Zenon respecta in masura covarsitoare logica. Paradoxurile sale nu sunt deloc ceea inca ce se cheama „sofisme”. In dialogurile lui Platon nici un sofist cu care dezbatea Socrate nu vine cu „argumente sofiste”. De multe ori dezbaterile dintre Socrate si un sofist sau altul raman fara concluzii clare, fiecare avand dreptate in felul lui, chiar daca ideile de dezbatere erau contradictorii, si deci imposibil sa fie adevarate in acelasi timp si sub acelasi raport (aporie). Iata ca asocierea dintre „ sofiisme” si respectabilii profesori atenieni numiti „sofisti” este fortata. Logica formala finalizata de Aristotel si inceputa de Platon nu putea sa-i „curete” pe sofisti tocmai datorita argumentelor lor foarte puternice.
Apoi, paradoxul logicii formale a lui Aristotel este inutilitatea ei in dezbaterile reale. Adevarul este deja dat in premisa sau in operatorii initiali. Daca avem Propozitia „Toti P sunt S” deja stim automat ca „Unii P sunt S”, in mod intuitiv, fara a mai face apel la logica formala. Toata dezbaterea consta in demonstrarea operatorului universal din propozitia initiala (PaS). Cei care fac erori logice corectabile de logica formala sunt oameni cu nivel intelectual redus care nici macar nu mai iau parte la dezbatere pentru ca sunt sub nivelul ei. Ceea ce nu a fost niciodata cazul vreunui sofist.
O singura eroare consemnata de logica formala se face in mod constant de catre mintea umana. Ea este inductia logica. Ea consta in asanumita generalizare, adica in extinderea unei informatii despre un element al unei clase la toate elementele sale. Ea consta in a da valoare de adevar a unei propozitii universale („Toti P sunt S” sau „Nici un S nu e P”) din adevarul unei propozitii particulare universale („Unii P sunt S” sau „Unii un S nu sunt P”) De exemplu suntem jefuiti de o persoana de etnie roma si avem adevarul propozitiei particulare „Unii romi sunt infractori”. Prin inductie logica extragem concluzia in forma de propozitie universala ca „Toti romii sunt infractori”. Desigur, aceasta propozitie universale este falsa, eu unul pot depune marturie despre onestitate unor prieteni de etnie roma. In acelasi fel viceversa este posibila: Daca eu si alti prieteni de-ai mei nu am fost vreodata condamnati pentru vreo infractiune, ceea ce confera valoare de adevar propozitiei particulare negative „Unii romani nu sunt infractori”, nu putem de aici extrage o propozitie universala ca „Niciun roman nu e infractor” (negativa) sau ca „Toti romani sunt infractori” (pozitiva).
Desi inductia este capitala pentru cunoastere, dand informatii foarte importante despre lume, totusi vedem ca ea da si erori. De exemplu, daca mergem in padure si vedem ca un copac este uscat, si apoi vom trage concluzia ca toti copacii din padure sunt uscati vom avea un caz de informatie eronata prin folosirea nepotrivita a inductiei logice. Dar nu inductia in sine este problema aici ci lipsa de experimentare si a copacilor verzi, adica a restului de elemente (copaci) ale clasei (padure). Alteori insa experienta cu unul dintre elementele clasei e de ajuns ca sa ne facem idee despre intreaga clasa. Daca ne inteapa o singura viespe nu trebuie sa asteptam sa ne intepe toate viespile din lume pentru a ajunge la concluzia ca „Toate intepaturile viespilor sunt traumatice”. E normal sa ne incredem in inductie si sa stam departe de viespii in viitor.
Inductia logica este organul judecatii insasi, cu toate erorile sale. Cu cat informatiile sunt mai multe cu atat cineva poate crea mintal o organigrama de notiuni supra si subordonate pe baza carora sa faca astfel de aproximari logice inductive. Cei cu experienta si capacitate mnezica mai mare fac erori mai mici iar cei cu experienta si capacitate mnezica mai mica fac erori inductive mai mari. Inductia logica este si esenta cunoasterii intelectuale despre o experienta posibila. Mai exista opinii idealiste despre cunoasterea intelectuala care se poate rupe total de datele ce provin de la simturi. Este cazul cunoasterii din stiintele abstracte al carui obiect nu se gaseste in realitate. Nu e cazul reluarii acum a unei dezbateri inceputa in antichitate si neterminata nici astazi. Dar putem miza pe faptul ca experientarea unui domeniu poate conduce la informatii inductive valoroase. Logicienii spun in mod constant ca aceasta putere de restrictie a valorii de adevar particular-general al inductiei ar inlatura multele erori de judecata pe care le avem. E adevarat. Dar in acelasi timp, daca ne-am lua dupa logica formala am fi niste retardati social. Nu pot sa umblu fara grija pe langa viespii doar pentru ca logica formala spune ca e gresit sa declar ca toate viespile sunt periculoase dupa ce m-a intepat una. La aceasta intervine si probabilitatea. Daca vrem sa emigram pentru a scapa de criminalitate si avem de ales sa ajungem fie intr-o tara cu criminalitate scazuta fie intr-una cu criminalitate ridicata, o vom alege pe prima conform probabilitatii. Nu putem sa stam dupa fiecare cetatean al unei tari sa-l verificam daca e infractor sau nu pentru ca intre timp murim de batranete si n-am luat decizia. Logica formala te poate impiedica sa-ti iei anumite riscuri doar pentru faptul ca nu cunosti intreaga clasa de obiecte, ceea ce in anumite situatii e nepractic. Dar niciodata ea nu va putea reglementa adevarul inductiei. Doar cunostintele empirice (proba contrara) pot dovedi falsul unei generalizari fortate specifice inductiei. Iata un alt argument ca Aristotel n-a facut niciun fel de curatenie printre sofisti si nici printre cei care fac erori logice cu dezvoltarea logica formala, asa cum sustine profesorul Miclea in interviul sau. Mai curand putem crede ca o astfel de „curatenie” a facut-o dictatura crestina din Evul Mediu.
2. Cea dea doua chestiune din interviul sau este eroarea asanumitului „delir nesistematizat”. Aceasta a si fost de fapt interesul principal al autoarei acestui interviu. Dumneaei s-a dus la profesorul Miclea pentru a-i confirma caracterul delirant al liniilor politice sustinute de televiziunile Antena 3 si Romania TV, dupa modelul traditional, „nu imi sustii ideile, esti nebun”. Nu sunt adeptul acestor posturi, le urmaresc doar cand sunt proteste pentru a vedea cum le reflecta. De fapt nu urmaresc niciun post de stiri. Eu am scris aceasta recenzie in primul rand pentru a promova o viziune umanista despre tulburarea psihica, si a o combate pe cea medievala de marginalizare. O astfel de atitudine este cu atat mai nepotrivita cu cat stresul cotidian ne face pe majoritatea dintre noi sa avem iesiri si emotii necontrolate in anumite. Asa ca a reitera aceasta prejudecata traditionala de respingere ostentativa a tulburarii psihice se poate intoarce impotriva noastra insine, la un moment dat in cazul unei astfel de posibile decaderi. Apoi exista o ciudata tendinta in insasi mentalitatea comuna de a face pe psihoterapeutul sau psihopatologul si a pune diagnostice, fireste, tot cu rezolvare marginalizatorare, dupa cum am aratat aici . Nu cred ca exista in lume un domeniu care sa fie mai contorsionat si mai prost inteles de mentalitatea comuna decat psihopatologia. Din aceasta cauza, ea este nevoita de multe ori sa schimbe termenii, folosind altii noi, dupa ce cei vechi vor fi intrat in limba comuna cu alt sens, riscand astfel sa produca confuzii de comunicare. Cel mai clar exemplu este cel al celui de „nevroza”, pe care mentalitatea comuna il identifica fie cu irascibilitatea fie cu depresia fie cu insasi psihoza.
Profesorul Miclea, la fel ca la majoritatea celor ce activeaza in domeniul psi, accepta sintagma de „delir sistematizat” specific paranoiei sau tulburarii de personalitate de tip paranoid. Delirul este o manifestare incoerenta a mintii care produce informatie. Aceasta informatie nu depinde de reflexia realitatii ci de ruinele conceptuale sau reprezentationale ramase in ea din timpul in care reflecta normal realitatea. In cazul delirului, mintea nu raspunde la datele realitatii. Dimpotriva, daca produsul ideatic al mintii are o coerenta minima, atunci nu trebuie numit delir. Nu conteaza daca, chiar daca exista in el erori cognitive sau poate fi influentat de starea psihopatologica. Delirul nu poate fi decat nesistematizat. El este specific schizofreniilor sau bolilor neurologice care afecteaza grav cunostinta.
Sintagma de „delir sistematizat” este o contradictie in termeni. Atat paranoia cat si tulburarea de personalitate de tip paranoid, care ar avea astfel de „delir sistematizat”, raspund la proba contrarie, adica relationeaza cu realitatea. De exemplu un paranoic erotomaniac isi va schimba total ideatia dupa ce intalneste persoana celebra pe care o credea ca este indragostita de el, dar care se dovedeste ca nu-l cunoaste. Paranoicul erotomaniac va imagina apoi scenarii prin care sa justifice lipsa de reactie a vedetei in cauza odata cu intalnirea sa, sau chiar va renunta total la ideatia erotomaniaca. Acest fapt arata ca mintea acestor oameni nu este total rupta de realitate, ca in cazul delirurilor (nesistematizate). Se poate vedea in acest caz interesul pulsional pur inconstient al psihicului de a avansa fantasmatic pe scara sociala prin relatia amoroasa idilica cu aceasta persoana presupusa a fi indragostita de el. Ideatia este total subordonata acestui impuls inconstient. Dar asta se intampla in toate cazurile. Inclusiv profesorul Miclea il citeaza pe David Hume care spunea ca „ratiunea este sluga emotiilor”. Si mintea normala este guvernata de inconstientul pulsional, dupa cum avea sa demonstreze Freud, la cateva secole dupa Hume. Daca paranoicul are niste emotii mai puternice si pune ratiunea la munca in plus pentru a impaca realitatea cu propriile nevoi ale inconstientului, asta nu inseamna ca el ar avea delir, ci doar ca exagereaza intr-o privinta sau alta.
Parerea mea este ca includerea unor anumite idei conspirationiste sub titulatura de „delir sistematizat” este ea insasi o conspiratie ideologica. Ideile conspirationiste uneori pot schimba istoria stiintei, precum a facut teoria heliocentrica a lui Copernic. Cele mai multe dintre ele fie false fie insuficient demonstrate stiintific, precum povestile despre colonizare ale extraterestrilor pentru subjugarea speciei umane sau despre tot felul de energii care circula prin lume, etc. Dar, din pacate, in aceeasi categorie sunt trecute si acele idei despre caracterul represiv, persecutoriu al autoritatilor. Ei bine, aceasta este o conspiratie reala. Autoritatile folosesc arme si dispozitive sofisticate de urmarire si supraveghere a supusilor. Ca orice teorie, si cele paranoice de persecutie au punctele lor slabe. De exemplu o idee cum ca presedintele l-ar persecuta sau spiona pe un biet functionar poate fi gresita asa cum o prezinta el. In mod sigur presedintele nu il cunoaste pe autorul respectivelor idei. Si totusi, ca sef al serviciilor secrete care spioneaza sau fortelor armate care ameninta cu armele lor, presedintele chiar il spioneaza sau ameninta indirect pe cel in cauza. Iata ca eroarea paranoicului in cauza nu e tocmai delir. Mai multe detalii despre aceasta tema pot fi studiate aici.
Uneori autoritatile au interes ca aceste persoane care le-au descoperit crimele sa fie reduse la tacere. Din pacate lumea psihiatriei a raspuns in buna masura la acest deziderat fie direct, ca in cazul psihiatriei din dictaturi, fie indirect, ca in cazul psihiatriei din democratii. Psihiatria dictaturilor interneaza dizidentii in spitalele de psihiatrie si ii sedeaza pentru a-i reduce la tacere. Psihiatria democratiilor recurge la decredibilizarea mediatica a ideilor deconspirative despre represiunea autoritatilor fata de cetateni, declarandu-le in bloc impreuna cu celelalte ca fiind „delir sistematizat”. Ei bine in asta consta aceasta conspiratiei ideologica cu privire la incadrarea oricaror idei persecutorii in grupa asanumitului „delir sistematizat” de care vorbeam mai sus. Putem observa planul B de rezerva pe care democratia si l-a luat pentru inlaturarea dizidentilor conform cu solutia dictaturilor.
Cu atat mai bizara este astfel de rejectare in bloc a tot ce nu e oficial recunoscut ca adevarat (asta este echivalenta „teoriilor conspiratiei”) cu cat la un moment profesorul Miclea il aminteste pe insusi scriitorul George Orwell, autorul faimosului roman „1984”. In acest roman se gaseste una dintre cele mai remarcabile descrieri despre conspiratia puterii asupra cetatenilor. La un moment dumnealui insusi aduce un exemplu despre o conspiratie a unui producator de medicamente care reuseste sa scoata sume imense din vanzarea de antidot la gripa porcina, care a fost exagerat prezentata in presa ca fiind cauzata de un virus foarte periculos, ea fiind in realitate mai slaba decat cea sezoniera pe care o stim cu totii. In mod tipic cu functia si statutul social personal, dumnealui recurge la o acceptare a adevarului conspiratiilor care ii poate afecta propria persoana, dar le declara „delir nesistematizat” pe cele venite in zone sociale diferite de statutul sau.
Profesorul Miclea propune un site sau o aplicatie care sa evalueze trusturile de presa sau site-urile de stiri in ceea ce priveste acuratetea informatiilor. E amuzant sa gasesti o astfel de opinie in lumea publicitatii si a PR-ului, desi sunt convins ca intentia ei este onesta. Deranjant este insusi faptul ca se inchid ochii in fata acestor institutii majore din societatea contemporana care functioneaza in esenta lor prin manipulare. Ar fi mult mai productiv daca domnul profesor ar trece dincolo cu pledoaria sa, la radacina minciunilor informationale, adica la insasi lipsa de fair play a societatii contemporane. Din pacate insa, aceasta zona e tabu pentru dumnealui la fel ca si in cazul multor (ca sa nu zic tuturor) formatori de opinie cu locuri caldute de prin universitati. Aceasta zona care comanda astfel de informatii false este declarata de dumnealui parte din „teoria conspiratiei”, de parca cineva ar lansa astfel de informatii doar din dorinta de a trolla. Dar cu siguranta ca n-ar mai fi trecut de interviul de angajare in Universitate daca ar fi declarat ca principalul rol al armatei sau politiei este acela de a intimida cetatenii .
Postări
Niciun comentariu:
Write comments