5. Feminismul ca reactie la crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor
5.9. Parti bune ale ideologiei feminismului radical
Acest articol este continuarea celui precedent
Am utilizat metoda psihanalizei generale in limitele dreptului la protectia datelor private
In articolele de pana acum am criticat si respins majoritatea ideilor feminist-radicale (a nu se confunda cu feminismul moderat, justificabil ) cu argumente sociologice, politologice, juridice sau psihopatologice. Dar, dupa cum am mentionat in introducere, nu am scris acest text pentru a demola feminismul ci pentru a-l intari. M-a interesat un demers public de psihoterapie psihanalitica, cu dezvaluirea unor mecanisme psihice interene ale celor implicati in acest fenomen dar fara indicarea concreta a unei persoane. Asadar nu am incalcat dreptul individual al cuiva la secretul vietii private. In afara unor exemple publice individuale deja celebre in mediul online, fata de care am mai facut o oarecare incursiune psihanalitica, nu am facut publice cazuri individuale, necunoscute, care ar provoca frustrare celor implicate/implicati. Datorita celebritatii, acele cazuri vizate de analiza mea au capatat intre timp o oarecare carapace emotionala in fata parerilor negative care au curs cu duiumul despre ele de la diferiti utilizatori de retele sociale online. Asa ca e foarte probabil ca presupusa mea „psihanaliza salbatica” care le-a vizat, nici macar sa nu ajunga la ele. De fapt psihanaliza mea a avut alta destinatie: respectiv acele persoane anonime care se identifica cu aceste cazuri dar a caror intimitate afectiva e pe deplin protejata. In acelasi fel, psihanaliza generala facuta grupurilor diverse ce constituie feminismul in general sau cel radical in special este un ghid individual pentru femeile implicate spre a se regasi in descrierile mele si a se autoanaliza spre o evolutie personala psihoterapeutica.
Psihopatologia feminismului radical nu este o echivalare a sa cu eroarea stiintifica
In nici un caz nu am vrut sa se inteleaga din acest text ca predispozitia psihopatologica spre ideatia feminist-radicala ar fi ceva incriminabil, precum au facut-o clasicii. Am facut o analiza psihopatologista a ideilor feminist-radicale pentru ca in felul acesta putem intelege mai bine indarjirea adeptelor lor in a le sustine, in ciuda unor contraargumente solide, precum cele exprimate aici si aici . Existenta acestui acompaniament psihopatologist nu infirma calitatea logica sau stiintifica a ideilor pe care le genereaza, desi le influenteaza. Exact acest fenomen m-a facut sa desprind aceste influente si sa le descriu detaliat precum in acest capitol sau in articolele acesta si acesta . Nu exista adevar absolut si eroare absoluta; inchistarea in anumite idei, fara fluiditatea naturala a evolutiei ideologice, fara raspuns la contraargumente, arata o influenta psihopatologista negativa asupra mentalitatii cuiva. Descrierea acestuia poate insemna un canal de drenare si comunicare retroactiva a acestei mase ideologice cu exteriorul.
Astfel de fond psihopatologic exista si la antifeministi, adversarii ideologici al feminismului in general. Foarte multi dintre ei sunt cei mai mari dusmani ai umanitatii insasi. Ei sunt sadici ucigasi https://youtu.be/i5-XyozCKFc care nu vor ca femeilor sa le fie acordate mai multe drepturi, tocmai pentru a-si pastra un mod mai simplu de a-si perpetua pe mai departe viciul lor maladiv. Asa ca am descris si psihopatologia antifeminismului, la fel de taios precum Michel Foucault a descris supliciile societatii clasice, nu atat in acest text, cat mai ales in celelalte texte pe care le-am scris si inca le voi scrie. Simptomatologia sa e atat de vasta si de diversa incat nu are loc in acest text. Fata de psihopatologia antifeminismului sadic, cea a feminismului radical descrisa aici pare inofensiva. Asadar nu se sustine un eventual repros cum ca as fi folosit psihopatologia ca instrument pentru constructia unui sofism ad hominem impotriva feminismului.
Exclud de aici pe Karen Straughan si adeptele/adeptii sai care face un antifeminism moderat, bazat in general pe argumente. Dar, in ciuda unei analize ce pare la rece, si acolo exista un fond psihopatologic care risca si el sa devina misoginism in mod paradoxal si nu recunoaste nici un fel de merit feminismului. Fiind o persoana si nu un curent, nu e deontologic sa caut prin biografia ei date psihopatologice si sa le descriu aici. Sunt lucruri personale pe care nu le-am expus nici cand am descris psihopatologia feminismului radical. Am descris doar clase de oameni (in general), si nu indivizi cu nume si prenume. Cred ca puterea contrargumentelor este suficienta in contracararea acestei idei pe care ea o sustine.
Inoportunitatea sau falsitatea logica sau stiintifica a unora dintre ideile feminismului nu inseamna in nici un caz desfiintarea sa, nici macar in varianta sa radicala. Nu sustin mentalitatea clasica a ideilor absolut adevarate, care ar veni de la Dumnezeu, in timp ce cele false ar veni de la diavol sau de la imperfectiunea umana. Ideile eronate fac parte importanta a insasi istoriei stiintei, fiind parte generativa a adevarului. Si exact acesta este rolul acestui ultim articol din acest capitol, respectiv sa arat si partile bune ale feminismului radical. Dupa cum am mentionat in introducere, eroarea are un rol clar recunoscut de epistemologie in geneza adevarului stiintific. Ea este o etapa a adevarului. Ei bine, conform acestui principiu, pe langa opozitia pe care am avut-o in acest text fata de ideile feminist-radicale, acum este momentul sa ii arat si partile lui bune.
Idei inspirate direct din retorica feminismului radical
Faptul ca am ajuns sa fac acest studiu li se datoreaza in mare parte feministelor radicale. Sper ca societatea sa treaca peste prejudecatile mostenite sau preluate de la mediul social la fel cum am facut si eu, si sa ia masuri fata de aceste crime planuite la nivel global. Asa s-a intamplat cu mine insumi. Premisa combaterii exceselor feministelor radicale m-a condus catre analize teoretice mai profunde decat le facusem anterior pe un subiect sau altul. In anumite cazuri, m-au condus spre o mai mare precizie a unor principii la care aderam anterior. Acesta este cazul cu exprimarea mai clara a normelor sociale premergatoare curtarii pe care le-am teoretizat aici si aici . In alte cazuri, incercand sa le combat si cautand date obiective, mi-am schimbat eu radical pozitia si am adoptat ideile lor. Asa s-a intamplat cu evaluarea riscului de viol si de experimentare a violentei sexuale a sadicilor pe femeile din clasa mijlocie si de mai jos.
Apoi, in ciuda numeroaselor erori, aripa radicala a feminismului e totusi benefica in primul rand pentru femeile insele. Ideile feminist-radicale exprimate acuzativ, de genul „toti barbatii sunt violatori”, sunt jignitoare pentru aceia dintre noi, barbatii, care n-am facut asa ceva. Dar totusi, aplicate in comportament, le face mult mai prevazatoare si mai putin predispuse la a fi victime. Am criticat constant in acest text sustinerea unor idei feminist-radicale de genul „toti barbatii sunt violatori”. Indreptarea la intamplare acestor idei in mod acuzativ fata un barbat sau altul, in lipsa unor probe solide, este un abuz. Cu toate acestea eu sustin si recomand tuturor femeilor sa adopte tacut aceste idei la nivel comportamental, discret, fara sa acuze nefundat pe nimeni. Multe dintre ele o fac, ceea ce e bine pentru siguranta lor. Femeile se afla in pericole diverse si autoritatile incearca sa le mascheze. Mass-media controlata astazi de o elita bolnava si perversa contribuie la o imagine mult prea cosmetizata a unei parti din societate, care de fapt se afla la originea acestor orori. Din acest motiv, in ciuda erorilor descrise de mine in acest text pana acum, feminismul radical e benefic pentru ca atrage atentia asupra acestui pact pe care sistemul social il face cu criminalii.
Despre cum m-a inspirat feminismul radical spre a descrie sadismul moderat si ucigas
Incercand sa demontez aceste prejudecati prevazatoare ale feminismului radical am ajuns sa le dau dreptate unora. Am descoperit conspiratia pe care sistemul o face pentru a ignora sadismul extrem al ucigasilor in serie despre care am scris aici . Aceasta conspiratie ajunge sa ne orbeasca pe toti. Desi inca din secolul al XIX-lea se stie de existenta unor ucigasi in serie precum Jack Spintecatorul, autoritatile din toata lumea incearca sa ne prosteasca si sa ne faca sa uitam de acest flagel psihopatologic specific capitalismului salbatic si, mai nou, al neoliberalismului. Cele mai utilizate si cunoscute tratate de psihopatologie, respectiv „Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale” (The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders - DSM) sau „Clasificarea Statistica Internationala a Bolilor” (International Statistical Classification of Diseases – ICD) nu exista absolut nimic despre aceste scapari in presa ale acestor manifestari morbide monstruoase ale sadismului specific claselor superioare. Numai in Statele Unite dispar anual intre 400 000 si 600 000 de oameni, dintre care majoritatea femei, dupa cum spune insasi FBI. Nu vorbim aici despre sistemele semidictatoriale ale tarilor marginale, ci de tarile cu mare „traditie democratica”. Aceste femei nu sunt rapite si ucise pentru talharie, asa cum se intampla cu barbatii. Aceste femei sunt rapite de sadici extremi care le ucid monstruos in acte sexuale pe care nici macar feministele cele mai radicale nu le pot descrie. Ei sunt parte din institutiile represive si stiu sa isi stearga urmele pentru a nu ajunge pe primele pagini ale ziarelor. Si totusi unii dintre ei ies la suprafata din cand in cand.
Un jurnalist trebuie sa faca o adevarata munca de investigatie pentru a gasi aceste statistici oficiale, credibile. Exista cateva site-uri precum acesta , in care sunt date publicitatii astfel de statistici, insa nu este citata nici un fel de sursa oficiala. Nu ne putem da seama de aici daca exista intr-adevar o sursa oficiala si statisticile nu sunt falsificate, sau daca sursa respectiva este una oficiala.
Sexism evident in descrierile psihopatologice ale principalelor modele de clasificare ale tulburarilor psihice
Studiez psihopatologia de 20 de ani si in acesttimp eu insumi nu am putut face o legatura simpla intre sadismul simplu relatat de aceste tratate si aceste crime monstruoase care odata la cateva decenii apar in presa. Specialistii in psihopatologie care editeaza aceste tratate urmeaza obedient ordine venite de la daltuitorii societatii. Am facut aceasta legatura simpla abia dupa ce m-am confruntat cu ideile feministelor radicale cu intentia de a le combate prin date statistice. Iata ca eu insumi veneam cu prejudecata atent modelata de mass-media oficiala mincinoasa fata de tema temerii presupus excesive de viol; dar de fapt am vazut oripilat ca statisticile arata de fapt ca femeile nu sunt suficient de tematoare fata de asa ceva iar autoritatile prezinta o realitate mult cosmetizata a faptelor.
Pe langa atentia catre conspiratia protectiei ucigasilor in serie, feminismul radical m-a facut sa observ ca psihopatologia nu trateaza uniform abuzurile emotionale comise de barbatii isterici, fata cum sunt tratate cele comise de femeile isterice. Psihopatologia traditionala nu a luat in calcul si abuzurile emotionale ale seducatorilor de tip Casanova pentru care am facut o sinteza aici . Eu stiam despre abuzurile emotionale ale seducatoarelor isteroide fata de barbati, pe care psihopatologii le-au expus in detaliu de-a lungul timpului. Stiam si despre abuzurile emotionale produse de isteroidul barbat printre femei, numai ca acestea nu sunt descrise ca importante si cu aceeasi detaliere in aceste tratate. Am citit despre aceste abuzuri in descrierile lungi, de cateva zeci de pagini, din tratatele foarte voluminoase de psihopatologie. Nu mi-aduc aminte sa fi gasit o descriere a lui macho Casnaova in tratatele de psihopatologie de sinteza pe care le-am studiat, in care sa i se recunoasca drept psihopatologic si abuziv acest comportament. In cultura traditionala asa ceva este incetatenit drept comportament masculin normal. Psihopatologia traditionala nu le-a dat alura de abuzuri, ci au fost evaluate ca gesturi normale ale barbatilor. Acestor comportamente li se dadea o alura de „si altele”, si nu erau retinute atunci cand se facea un rezumat ale simptomatologiei in cauza.
De exemplu, DSM 5 trateaza foarte sexist „Tulburarea de Personalitate Histrionica” (cod 301.50. La criteriul 2 de diagnosticare exista:
„(2) interactiunea cu alte persoane este adesea nepotrivita din cauza comportamentului inadecvat, cu tenta sexuala sau provocatoare.”
Regasim in acest criteriu comportamentul seducator al femeii isteroide dar nu pe cel al barbatului isteroid. Si Casanova se imbraca sexy precum a seducatoarei isterice insa nu se afiseaza provocator in mod constant pentru a nu fi confundat cu homosexualii, de care in general se delimiteaza. De asemenea, orice fel de exhibitionism sexual masculin al singurei sale parti anatomice ascunse cultural aduce cu sine perceptia de a fi un violator, ceea ce el evita. El se poate manifesta mai mult sau mai putin exhibitionist precum o femeie isteroida la piscina, la nudisti sau in locurile de acest gen. De asemenea, poate deveni ceva mai exhibitionist exclusiv in prezenta femeilor. Insa un corp masculin lucrat la sala nu e atat de provocator sexual precum cel al femeilor isteroide. Exhibitionismul lui tine mai curand de posesie, respectiv masini, haine, ceasuri si alte accesorii vestimentare scumpe, de obicei inchiriate. Iata cum DSM nu spune in niciuna din editiile sale despre acest exhibitionism masculin in acest criteriu, si nici in descrierea mai detaliata ce urmeaza. Toate editiile DSM au criterii asemanatoare in privinta acestei tulburari. Acest fapt se regaseste si in criteriul 4:
„(4) Individul se foloseste in mod regulat de aspectul fizic pentru a atrage atentia asupra sa.”
De asemenea, in descrierea ceva mai detaliata a acestor criterii ce urmeaza se poate citi:
„Isi pun in situatii jenante prietenii si cunostintele printr-o manifestare publica a emotiilor (e.g. imbratiseaza cunostintele ocazionale cu o ardoare exagerata, izbucnesc in plans necontrolat la ocazii cu incarcatura sentimentala minora…)”
Putem vedea in acest criteriu o descriere mai curand a femeii isteroide. Barbatul isteroid rareori izbucneste in plans. De asemenea, la criteriul 8 iarasi exista o forma specifica feminina:
„(8) Individul apreciaza gresit relatiile sale cu cei din jur si considera ca aceste relatii sunt mult mai apropiate decat sunt in realitate.”
Intr-adevar, atat barbatul isteroid cat si femeia isteroida se dau prieteni apropiati fata de persoane aflata pe o treapta superioara a scarii sociale. Insa barbatul isteroid e mai curand arogant decat apropiat cu cei din jur, asa cum se intampla cu femeia isteroida. In descrierea ceva mai detaliata a acestor criterii ce urmeaza se poate citi:
„ Indivizii ce aceasta tulburare apreciaza gresit relatiile sale cu cei din jur si considera adesea relatiile pe care le au mai apropiate decat sunt in realitate, adresandu-se aproape fiecarei cunostinte cu „foarte dragul meu prieten” ...”.
Cumva, psihopatologia traditionala tinde chiar sa-i laude comportamentul de macho, ceea ce arata o mentalitatea traditional androcratica, abuzatoare, cuceritoare, care astfel isi justifica propria mentalitate si propriile privilegii, dupa cum reclama feminismul cel mai radical. Atunci cand ii analizeaza aventurile lui Casanova, psihopatologia traditionala mai curand ii scoate la iveala ironic esecurile in seducerea femeilor decat sa ii critice predispozitia sa pentru a le abuza emotional prin seducere si apoi abandonare subita. Iata ca teoria feminista a indreptatirii pe care barbatii uneori si-o aroga prin educatia sau cultura discriminarii isi are pe deplin acoperire in modul in care psihopatologii au reflectat abuzurile comportamentului isteroid. Desi cultura consumista promoveaza aceasta imagine, in realitate sunt foarte putine femei care apreciaza barbatul Casanova cu incercarile lui nesfarsite de a avea relatii intime cu cat mai multe femei. Ei bine, plangerile feminismului atat radical dar si moderat trebuie sa schimbe aceasta perceptie popularizata din intentia mentalitatii neosclavagiste de a-i face pe barbati sa lucreze mai mult spre a avea mai multe femei. Asa ca descrierea pe care eu i-am facut-o ulterior, a fost pur si simplu o reamintire a descrierilor largi din acele tratate voluminoase regasite in acuzatiile feminismului radical. Consider ca descrierea pe care eu am facut-o si barbatului isteroid ar trebui adoptata de tratatele de psihopatologie cu descrieri rezumative precum DSM sau ICD. Iata ca in acest caz acuzatiile lor in general nefondate au si o parte benefica.
Antifeminismul: o strategie a privilegiatilor sociali de a submina miscarea feminista
Principalul scop al perpetuarii principiului sclaviei clasice, astazi modificata in aparenta relatie de liber schimb , este exact acela pe care il descrie feminismul cel mai radical. El a aratat ca exista o cultura mass-media a educatiei in spiritul prostitutiei mascate favorizata de puternicii zilei. Si, intr-adevar, cei care dirijeaza carmele societatii nu doar ca nu fac lucruri concrete pentru stoparea cauzelor acestor crime, dar le incurajeaza si promoveaza in mod pervers, exact cum spun feministele radicale. Prin aceasta cultura a prostitutiei promovata in randul mentalitatii comune, privilegiatii social vor sa-si puna in act intr-un viitor oarecare pulsiunile sadice (inclusiv ucigase), fara a putea fi apoi prinsi. La nivelul varfului piramidei sociale hartuirea sexuala se practica la un nivel imperceptibil, unde inclusiv feministele cele mai radicale nu reusesc sa o vada. Apoi, o astfel de mentalitate deschide drumul spre relatii pasagere cu femei casatorite sau necasatorite pentru afaceristi si varful piramidei sociale. Iata ca critica feminismului (inclusiv al celui radical) este pe deplin justificata atunci cand se aplica global si nu individual fata de un barbat anume.
Varful piramidei sociale nu vrea sa renunte la aceste privilegii abuzive. Pe baza anumitor erori in special de natura politica, marxismul si feminismul sunt recunoscute in general ca nocive de aceste mentalitati ce au interese sadice. In acelasi fel si sofistii au avut excesele lor, dupa cum prea bine se stie ca le-a avut si marxismul. Insa sofistii au fost niste vizionari autentici , carora istoria filosofiei si stiintei le-a ignorat contributia decisiva. In acelasi fel, teoria exploatarii sociale cu care marxismul a facut epoca, ramane valabila in timpul noului tip de sclavie practicat de societatea neoliberala, chiar daca ea e preluata tot de la sofistii antici. Respingerea in bloc a teoriilor sofiste, marxiste si feministe, fara analize detaliate a propunerilor lor, se explica exact prin interesul privilegiatilor sociali de a nu-si pierde supraavantajele de abuzatori asupra restului corpului societatii.
Asa ca, pentru faptul ca m-a condus catre aceste indicii, eu consider ca si feminismul radical face o treaba buna, desi suntem in continuare adversari pe temele expuse mai sus. Pentru prietenia pe care o am fata de unele dintre ele, eu sunt dispus sa le sustin pe termen scurt inclusiv ideile radicale pe care le critic la nivel pur teoretic aici. Scopul pentru asa ceva este exclusiv acela de a atrage atentia asupra societatii inechitabile in care traim astazi, care este un pericol la adresa femeilor. Dar, repet, nu sustin aceste solutii propuse de ele pe termen lung datorita argumentelor pe care deja le-am expus in acest studiu si a altora pe care le voi expune mai departe in urmatorul capitol. Multi ar putea ajunge in acelasi fel la constientizarea problemelor si riscurilor la care se expun femeile. Din acest punct de vedere sunt un sustinator si al exceselor feminismului radical. Nu-mi dau seama insa daca e mai benefica atragerea atentiei pe care el o face chiar si involuntar fata de crimele tolerate de sistemul social sadic asupra femeilor sau e mai negativa reactia de respingere a feminismului moderat confundat cu excesele celui radical. Dar asta e o alta tema de dezbatere. Acesta a fost capitolul dedicat feminismului. In continuare am sa descriu solutiile pe termen lung ale criminalitatii in general si ale celei impotriva femeilor in special
Postări
Niciun comentariu:
Write comments