Loading...

31 ianuarie 2018

Tipuri de hartuire sexuala. Diferenta dintre obtinerea naturala si cea abuziva a consimtamantului pentru relatii intime.



Conform DEX

„HARȚUÍ, hartuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necaji pe cineva cu tot felul de neplaceri, probleme, intrebari etc., a nu lasa in pace pe cineva; a cicali, a sacai, a pisa. ♦ (Reg.) A intarata un caine. 2. Tranz. A desfasura atacuri scurte si repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panica si de a nu-i permite deplasarea, pregatirea unor actiuni de lupta, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discutii repetate si contradictorii cu cineva, a se lua la cearta sau la bataie; a se incaiera. [Var.: hartuí vb. IV] – Harta + suf. -ui.”

Hartuirea este orice fel de repetare a unei actiuni sau revenire asupra victimei. Ea se practica acolo unde interesele sau activitatile victimei si agresorului se suprapun pentru mai mult timp. Hartuitorul detine controlul asupra acelorasi tipuri de instrumente de intimidare care pot fi de natura bruta, precum armele, sau de natura ierarhica, cu pedepse si recompense sau posibilitati de defaimare si umilire publica sau in interiorul grupului a victimei. Aceasta nu are acces la aceste instrumente si, prin urmare, nu poate riposta la aceasta ofensiva. Hartuirea trebuie diferentiata clar de abuzurile ocazionale pe care cineva le poate face cuiva in mod accidental, pe strada, in trafic sau in alte locuri, unde interesele mai multor persoane se intretaie. De obicei acestea inceteaza dupa ce fiecare isi continua activitatea pe calea lui.

Adaptand termenul „hartuire” la interesul de a avea raporturi sexuale cu o anumita persoana, fara a-i obtine in mod natural consimtamantul pentru asta, avem situatia hartuirii sexuale. Trebuie insa facuta clar diferenta dintre hartuirea sexuala si viol sau tentativa de viol. In cazul violului consimtamantul este de fiecare data negativ, insa este abuzat de agresor, care trece peste acesta si comite abuzul. In cazul hartuirii sexuale, hartuitorul se straduieste sa obtina consimtamantul victimei spre a avea relatii intime. Insa obtinerea sa nu se face pe calea naturala si normala intr-un cuplu, respectiv prin apropiere emotionala. El il obtine prin atacuri repetate asupra integritatii emotionale si a statutului social al persoanei asupra careia exista un interes sexual.

In legislatia americana hartuirea sexuala este descrisa ca

„avansuri fizice nedorite si nesolicitate si comportament de natura sexuala, cum ar fi atingerea, frecarea si pipaire, precum si comentariile sexuale, umilitoare, degradante si ofensatoare activitate care pot contine sau nu sugestii ca persoana care este supusa acestor avansuri ar putea suferi neplaceri la locul de munca sau la scoala daca le refuza.”

In legislatia britanica (pag 2) ea este:

„avansuri sexuale nedorite - atingere, apropiere prea mare de persoana hartuita, afisarea de materialele ofensatoare, cererea de favoruri sexuale, luarea deciziilor in functie de acceptarea sau respingerea avansurilor sexuale”

In legislatia franceza se spune ca

„Hartuirea sexuala este actul de a impune in mod repetat unei persoane observatii sau comportamente sexuale care ii ofenseaza demnitatea datorita caracterului lor degradant sau umilitor sau creeaza o situatie intimidanta si ostila, sau ofensatoare.

Hartuirea sexuala se refera la faptul, chiar daca nu se repeta, de a folosi orice forma de presiune grava pentru scopul real sau aparent de a obtine un act de natura sexuala, indiferent daca este cautat in beneficiul faptuitorului sau in beneficiul unui tert.”

In legislatia romaneasca hartuirea sexuala este sumar prevazuta de Articolul. 223 din LEGEA nr.286 (Codul penal):

„(1) Pretinderea in mod repetat de favoruri de natura sexuala in cadrul unei relatii de munca sau al unei relatii similare, daca prin aceasta victima a fost intimidata sau pusa intr-o situatie umilitoare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.”

Dupa scandalul femeilor violate sau obligate sa intretina relatii sexuale cu un cunoscut producator de film american, au aparut pe retelele de socializare numeroase declaratii ale unor femei violate sau hartuite in diferite contexte. Au aparut si anumite exagerari urmate de dezbateri in media, respectiv daca cele in cauza au fost hartuite sau nu. Dar dincolo de ele, cazurile reale de abuz sexual atesta un lucru ingrijorator: desi legislatia ofera anumite indicii pentru incadrarea acestor fapte, totusi aparatul judiciar a esuat lamentabil in a preveni abuzurile sexuale. Acest lucru se intampla deoarece ea a refuzat constant sa introduca in corpul de lege situatiile concrete de hartuire sexuala si sa le preintampine. In acest moment legislatia este foarte evaziva peste tot in lume in ceea ce priveste aplicabilitatea textului sau la situatiile concrete, desi da impresia ca poate opri si sanctiona aceste abuzuri.



Din aceste prevederi expuse mai sus putem vedea ca legislatia internationala e cumva focalizata impotriva hartuirii sexuale stradale (de exterior). Ea consta in continuarea de apropiere emotionala fata de o femeie pe strada sau in alte locuri publice, dupa ce aceasta si-a manifestat odata refuzul, cu scopul de a obtine o intimitate artificiala fata de ea. Dar, pe langa aceasta mai exista si o hartuire sexuala intrainstitutionala care foloseste alte instrumente decat cele ale hartuirii sexuale stradale. Ea consta in actionarea premeditata impotriva unui oarecare interes al victimei in interiorul unei institutii. Aceasta poate fi una de refuz de acordare de ajutor sau facilitare cuvenita din partea sistemului social, sau poate fi una de abuz in interiorul unui contract de munca.

Urmare a acestei strategii de obtinere nenaturala a consimtamantului pentru relatii intime, in urma unei negocieri ulterioare intre hartuitor si victima, una dintre parti propune acordarea de favoruri sexuale pentru incetarea atacului asupra acestui interes. Daca propunerea vine de la hartuitor, atunci hartuirea este explicita. Daca ea vine de la victima, atunci hartuirea este implicita. Prima consta in cererea explicita sau implicita de favoruri sexuale de catre hartuitor. Cealalta consta in fortarea unei propuneri de favoruri sexuale care vine direct de la femeie pentru a-si apara dreptul incalcat. Cele doua forme de hartuire se pot imbina in decursul procesului de negociere care urmeaza abuzului asupra dreptului victimei. Iata ca hartuirea sexuala intrainstitutionala nu consta in folosirea „tehnicilor” de hartuire sexuala stradala in interiorul unei institutii. Asa ceva este o banala hartuire sexuala stradala aplicata in interior.

Actiunea hartuitorului de abuzare asupra unui drept al victimei in scopul pescuirii de favoruri sexuale pentru incetarea lui poate fi una pasiva sau poate fi activa. Cea pasiva consta in refuzul de promovare la locul de munca sau de acordare unor drepturi inerente, conform cu munca depusa si cu evolutia profesionala a colegilor, sau in lipsa unor competitori directi pentru ocuparea respectivei functii. Pur si simplu superiorul ierarhic refuza indeplinirea formalitatilor de promovare, asteptand anumite favoruri in schimb. Se poate deduce de aici ca superiorul ierarhic conditioneaza acceptul pentru acest drept de acordarea unor favoruri, care cel mai probabil sunt de natura sexuala. Cel activ consta in acordarea initiala a unor drepturi, privilegii si oportunitati de dezvoltare a carierei, cu anularea lor subita si fara explicatie, dupa o perioada in care hartuitorul nu a primit anumite favoruri. Este cazul cu anumite artiste care sunt initial selectate pentru un intr-un proiect artistic, dupa care producatorul sau isi schimba brusc ideea, alegand pe altcineva, fara nici o explicatie. Pentru a-si pastra rolul, artista vine apoi ea insasi cu aceasta propunere de favoruri sexuale.

Desigur, atunci cand un proiect este finantat din surse private, interventia legislatiei in el este aproape imposibila. Profitul maximal este principalul criteriu pentru constituirea echipei ce lucreaza in el. Insa atunci cand proiectul este finantat de la bugetul de stat, unde profitul sau pierderile nu afecteaza radical productia, astfel de practici sunt dubioase. Chiar si un proiect privat care inlocuieste constant angajatii, folosindu-i doar o luna „in probe”, si platindu-i la jumatate din suma cuvenita unui angajat propriuzis, da de banuit ca acolo se intampla ceva dubios. Daca o astfel de practica, se prelungeste pe durata anilor, fara ca o persoana sa fie angajata pana la urma pe o astfel de pozitie, asta inseamna ca undeva se intampla un abuz. Este un mod ascuns de a pune presiune pe potentialul angajat. Iar, daca persoana este femeie, abuzul poate fi si cel de hartuire sexuala interna. Asa ceva se poate intampla si in cazul barbatilor in tarile unde legislatia muncii este formala, iar angajatorii se comporta precum feudalii. Pana si sportivii, pe umerii carora atarna presiune mare pentru a avea rezultate, au contract de 6 luni sau un an. Ce vrea sa sugereze acest refuz de angajare cu forme legale dupa incercari repetate pe o perioada de cativa ani, prin care oamenii au fost platiti sub nivelul muncii lor? Cumva ca aceasta companie ar fi prea buna pentru nivelul actual de evolutie a umanitatii? Ma indoiesc. Sistemul social, daca e unul echitabil, trebuie sa intervina mai ferm in aceste cazuri daca vrea sa para unul echitabil!

De asemenea, este foarte dubios ca o femeie care a fost angajata intr-o companie, si care a lucrat acolo o perioada cu rezultate bune, sa aiba dintr-o data rezultate foarte slabe. Desigur, aici poate fi acceptata exceptia de boala somatica, sau un posibil debut de tulburare psihica precum alcoolismul, jocurile de noroc, sau altele. Oricum, acestea sunt mai frecvente la barbati decat la femei, iar hartuirea sexuala se face preponderent catre femei. Chiar si in cazul barbatilor, dar cu atat mai mult in cazul femeilor, acolo unde nu exista astfel de factori in viata unui angajat, se poate deduce ca nu exista motive pentru ca munca acestuia sa devina mai ineficienta in mod subit. Este evident ca, undeva, superiorul ierarhic ce evalueaza munca acestei persoane are un interes in ceea ce priveste persoana sa, si e foarte probabil ca acest interes este unul sexual.

Este de asemenea, foarte bizar ca o studenta care ia note rezonabile pana in anii terminali, dintr-o data sa nu mai poata trece examenele, fara ca ea sa acumuleze absente de la cursuri, sau sa existe factori perturbatori precum cei mentionati mai sus. Este probabil ca vreun profesor pervers le hartuieste. In Romania se intampla frecvent asa ceva insa si in tarile civilizate. Universitatile au autonomie organizatorica si au aspect de stat in stat, uneori. Asa ceva e de dorit pentru obiectivitatea academica ce trebuie sa ramana neafectata de numiri politice. Insa atunci cand aceste fapte se intampla lucrurile trebuie tratate altfel.

Din pacate, in societatea romaneasca astfel de presiuni cu folosirea instrumentelor aferente de natura ierarhica se practica in mod curent in universitati de catre profesori asupra studentelor sau inferioarelor ierarhice, sau de catre superiori asupra femeilor aflate inferior in ierarhia organizatiei de activitate. Profesorii de la universitati folosesc arbitrariul notelor pentru a face astfel de presiuni in timp ce in celalalt caz se foloseste un spectru de pedepse specifice presiunii ierarhice. In ambele cazuri victimele sunt defavorizate fie prin note mai mici decat merita, fie prin pedepse nemeritate in raport cu munca depusa. In legislatia romaneasca hartuirea sexuala nu contine nici macar aceste prevederi rudimentare precum in cele occidentale. Articolul. 223 din Codul Penal, citat mai sus, este foarte evaziv in acest sens, fiind practic foarte favorabil practicilor de mai sus.

E posibil sa existe texte de lege in alte tari unde si hartuirea sexuala de interior sa fie mai bine reglementata decat in cazul celor citate. Scopul acestui articol nu este acela de a face o analiza legislativa comparata. Dar exceptia e mai putin importanta. E suficient ca exista cateva tari civilizate unde aceste cazuri foarte frecvente nu sunt preintampinate. Sistemul social le tolereaza tacit. De aceea, in acest moment atat legislatia cat si institutiile aferente ei nu sunt suficient de functionale pentru a preintampina aceste cazuri de hartuire sexuala. In anumite tari occidentale astfel de prevederi pentru aceste fapte exista doar in ceea ce priveste violul. De exemplu in codul penal german (Strafgesetzbuch), (pag. 85), aceasta lege descrie o foarte larga varietate de cazuri de abuzuri sexuale. Aici se descrie pozitia de putere asupra victimei ce poate fi nu doar inferioara ierarhic, dar si imatura, prizoniera sau sub tratament. Mai departe, in aceasta lege este incriminat si abuzul impotriva prostituatelor, in lipsa consimtamantului.

Observam ca in aceste prevederi din legislatia germana nu exista propriuzis formula de „hartuirea sexuala”. Hartuirea sexuala este recunoscuta doar cand este o tentativa de viol. Dar situatiile de hartuire sexuala pasiva nu pot fi incadrate nici la hartuire si nici la tentativa de viol, conform prevederilor de mai sus. Un astfel de comportament de hartuire sexuala intrainstitutionala nu poate fi tentativa de viol deoarece hartuitorul nu actioneaza pe fondul lipsei consimtamantului victimei. Dar el nu poate fi nici hartuire sexuala conform acestor prevederi, deoarece consimtamantul a fost totusi obtinut de la victima. In acest caz se ignora faptul ca un astfel de consimtamant este unul artificial, fortat, formal, fara continut. Asadar, conform legislatiei, decizia procurorului este ca aceste fapte nu ar exista. El interpreteaza obtinerea abuziva a consimtamantului victimei in urma presiunilor intraistitutionale spre a accepta raporturi sexuale ca fiind consimtamant natural. Aici trebuie schimbat ceva, iar prevederile clare asupra situatiilor descrise mai sus poate rezolva problema.



Plasarea in zona penalului a hartuirii sexuale pare un lucru favorabil pentru cei ce vor razbunare pe hartuitor. Insa, ca de obicei, razbunarea nu rezolva problema. Apoi, acest lucru se obtine foarte greu in instanta, respectiv abia atunci cand hartuitorul isi pierde rabdarea si devine violator. Iar acest lucru se intampla foarte rar. Instrumentele de aparare ale victimei sunt limitate la propriile resurse care, de obicei, se rezuma doar la camera ascunsa. Insa de multe ori probele culese astfel sunt insuficiente pentru a construi un caz solid. Camera ascunsa nu atesta mare lucru din punct de vedere legal. Hartuitorul nu comite un viol si nici tentativa de viol, ci eventual cere anumite favoruri sexuale. De aceea exista si tendinta normala de a nu condamna penal un hartuitor, deoarece pedeapsa penala este mult mai drastica in raport cu fapta.

Daca victima refuza avansurile, si accepta persecutiile ulterioare ale hartuitorului, asta deja este o alta actiune in justitie, foarte greu de dovedit, fiind necesare intrunirea de comisii si alte comisii. De obicei in aceste comisii sunt colegi de-ai agresorului care, ca orice coleg, il apara in aceste situatii. De obicei lucrurile se pierd in birocratia institutionala. Puterea hartuitorului in institutie poate conduce la atentarea la integritatea morala a victimei, si la marginalizarea ei.

Aceasta diferentiere si detaliere a cazurilor de hartuire sexuala nu s-a facut foarte clar in textele de lege din statele civilizate pentru ca, din pacate, si acolo unde „democratia” straluceste lucrurile sunt uneori dubioase. Si acolo statul obtine consimtamantul cetatenilor pe care ii stapaneste pentru diferite actiuni cam la fel cum hartuitorul obtine consimtamantul femeii spre a avea relatii intime. Asadar aceste practici exced domeniul restrans al hartuirii sexuale. Deconspirarea acestor tehnici de manipulare si control inseamna de fapt deconspirarea propriilor metode de convingere, ceea ce le-ar slabi sansele de reusita.

Ne putem da seama ca insisi cei care au conceput aceste legi au avut interes in a practica sau favoriza pe cei care le practicau, si carora le erau cumva datori pentru sustinerea in pozitia in care se afla. De aceea au ajuns in presa cazuri de magistrati care isi hartuiau colegele aflate in pozitii inferioare, precum acesta. Din pacate, daca nu ar fi existat anchete personale ale celor implicate, cu filmari cu camera ascunsa asupra hartuitorilor, si trimiterea lor la presa, sistemul judiciar din Romania nu ar fi facut nimic pentru contracararea acestor comportamente evidente de hartuire sexuala.

Cu instrumentul legislativ existent in acest moment se pot apara de hartuirea sexuala doar femeile suficient de instarite, respectiv cele care pot angaja un detectiv sau/si un avocat care sa lucreze la constructia unui dosar ce poate fi judecat favorabil de instanta. Observam din asta ca principiul egalitatii tuturor in fata legilor este incalcat, deoarece doar femeile aflate intr-o pozitie superioara din ierarhia sociala pot beneficia de o astfel de aparare in fata abuzurilor.

Pentru a contracara aceste abuzuri exista doua cai. Prima este cea institutional-legislativa ce devine mai explicita decat cea existenta, iar cealalta este cea feminista. Cea institutional-legislativa consta in crearea unor institutii noi si a unui cadru legislativ care sa previna acest gen de abuzuri specifice hartuirii sexuale intrainstitutionale. Societatea trebuie sa faca mai mult decat aceste prevederi legale peste tot in lume. Sistemul social trebuie sa mearga mai departe decat poate legislatia in acest moment. El trebuie sa preintampine astfel de derapaje. A-l declara nevinovat pe hartuitorul intrainstitutional, asa cum se practica astazi pe scara larga in toata lumea, este anormal. Nu este nevoie atat de pedepsirea penala a unui hartuitor, si nici macar a violatorului. E nevoie de alte instrumente de prevenire atat a hartuirii, cat si nici a violului, mai curand decat cele ale pedepsei pentru fapta deja comisa, indiferent cat de drastica ar fi ea. Este obligatia statului sa protejeze victima si sa impiedice abuzul, mai curand decat a pedepsi pe faptuitor cand fapta a fost deja comisa.

Trebuie create comisii nationale de evaluare independente politic si fara legaturi cu corpul profesoral din universitati sau cu sefii din diferite companii sau alt gen de superiori ierarhici care evalueaza tendentios potentialele victime. Acest gen de organ de control trebuie sa reevalueze materialul examinat al unei studente sau angajate care dintr-o data este evaluata negativ. In aceasta comisie trebuie sa existe un psihopatolog ce ar putea eventual constata daca persoana in cauza ar trece printr-un episod depresiv major sau alte tulburari psihice. In acest caz decaderea profesionala este justificata.

De asemenea, un astfel de organ de control trebuie sa evalueze si cazurile inverse, cu exemple de urcari prea rapide in ierarhia institutionala. In acest caz exista suspiciune de coruptie prin favoruri sexuale. Un astfel de organ poate preveni si situatiile de genul incercarii de obtinere a unei pozitii in echipa unui proiect prin favoruri sexuale.

Propunerea feminista consta in crearea unei noi mentalitati general acceptate cu privire la apropierea naturala dintre un barbat si o femeie. Ea consta in initierea apropierii emotionale exclusiv de catre femeie. Asa ceva este util in sensul ca, daca ar fi universal acceptata, s-ar reduce pana la 0 cazurile de hartuire. Insa ea are cateva probleme de aplicabilitate pe care le voi analiza intr-un articol ulterior. In urmatorul articol voi analiza un alt tip de abuz emotional, unul prin care consimtamantul victimei este obtinut in mod natural, insa premeditat sau inconstient abuzatorul il foloseste pentru altceva decat construirea unei relatii afective solide pe termen lung.




Post Comment

0 comentarii:

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook