Loading...

8 august 2018

4.5. Sadismul in civilizatie



Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon

Cea mai mare problema pe care femeile de la baza piramidei sociale o au cu unii barbati nu e nici pe departe cea a deciziei despre cine sa inceapa curtarea. Si nici hartuirea sexuala la care niste gangsteri recurg in spatiul public marginal. Cea mai mare problema pe care femeile o au in societatea contemporana nu e nici macar violul in general, cel de care se sperie ele atunci cand raman singure cu un necunoscut. Toate aceste abuzuri lasa urme in sufletul unei femei. Dar cea mai mare problema pe care femeile o au in societatea contemporana nu lasa urme doar in psihicul lor, ci in intreaga umanitate. Aceasta problema este sadismul. Principala satisfactie a sadicilor este aceea de a-si vedea victima suferind. Sadismul se poate asocia cu violul dar poate exista si independent de acesta.

In articolul de fata imi propun sa descriu sadismul, sa fac o estimare a victimelor pe care el le produce si sa identific solutiile prin care crimele sadicilor sa fie stopate prin proiecte sociale ferme.

a) Tipurile de sadism

Exista un sadism sexual, si un sadism social. In primul caz sadismul se manifesta in relatie cu un posibil partener in care sunt folosite organele genitale direct sau indirect. In celalalt caz el se manifesta prin satisfactia suferintei semenilor. In primul caz victimele sunt predominant femei, in celalalt caz ele sunt si barbati si femei in mod egal. Exista in varful piramidei sociale comportamente sadic-sexuale care se manifesta tacut, criminal asupra femeilor de mii de ani, in ciuda galanteriei traditionale care ii ofera femeii protectie si intaietate. Sadismul este exact antipodul acestei galanterii. Agonia victimei ii provoaca extaz sadicului, fie el social sau sexual. Sadismul social este in general practicat de o elita minoritara bolnava, dar foarte puternica, fata de victime defavorizate, incapabile de a se apara in fata puterii. El isi justifica crimele prin celebra propozitie „Nu-i nimic personal, sunt doar afaceri”. In cazul sadismului sexual, afacerile sunt inlocuite cu pasiunea, iar propozitia se schimba in „Nu-i nimic personal, e doar pasiune”.

Medicul Harold Shipman (1946-2004), e recunoscut drept cel mai sangeros criminal in serie din istorie. S-a dovedit ca a ucis 218 oameni, atat femei cat si barbati, dar se crede ca numarul de omoruri ar depasi 250.



Intre anii 1975-1980 englezul Peter Sutcliffe, sofer de tir, cunoscut drept „Spintecatorul din Yorkshire”, a ucis 13 femei. Despre el s-a facut si acest film:



Cel mai periculos ucigas de femei din istoria Statelor Unite, a fost Gary Ridgway , cunoscut si ca „Ucigasul din Green River”, care a ucis 48 de femei intre anii 1982 si 1998. A fost militar in Armata Americana si apoi a practicat prozelitismul religios, predicand biblia din usa in usa.



In Romania se cunosc cazurile celebrilor sadici Florea Ramaru, tatal, care a ucis 4 femei dupa 1944 (dupa alte surse ar fi fost 5), si fiul sau Ion Ramaru, care a ucis 4 femei intre 1970 si 1971, pe cand era student la Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti.


Am postat doar cativa, pentru ca numarul lor este suficient de mare incat sa pierdem un an studiindu-le stilurile de a ucide si pasiunile personale. Cine e curios poate sa consulte lista lor aici .

La o prima vedere, un numar de 400 de criminali in serie la o populatie globala de peste 7 miliarde de oameni, e putin. Statistica arata ca e foarte putin probabil sa murim ucisi de criminali in serie. Dintre acestia, cei care au ucis in tari sarace, au fost multi talhari pentru care omorul a fost cel mai bun mod de a-si ascunde talharia. Din acest punct de vedere teama de sadici e la fel de nejustificata precum teama androfobicelor de a fi violate in spatiul public dintr-o comunitate decenta.

Numai ca sadismul nu se opreste doar la criminalii in serie prinsi. Criminalii in serie sunt doar varful aisbergului din interiorul sadismului. Din nefericire, cazurile de sadici sunt mult mai multe decat cele cu rasunet consemnate in mas-media. Cei prinsi sunt parte din clasa de mijloc. Dincolo de ei exista sadicii discreti, plasati in varful piramidei sociale, pe care nimeni nu ii prinde vreodata.

Unul dintre ei este si cel mai celebru sadic din istorie, Jack Spintecatorul.



Jack Spintecatorul este banuit a fi fost membru al familiei regale. Putinii martori din cazurile de omoruri pe care el le-a provocat au declarat ca au vazut ultima data victimele urcandu-se intr-o trasura, element specific clasei nobile. De asemenea, se pare ca el avea si un fetis al strugurilor in trairea orgasmului sadic. Boabe sau urme de struguri s-au gasit la locul crimelor si pe corpul victimelor. In acea vreme strugurii erau iarasi delicatese specifice nobililor. De asemenea, precizia chirurgicala a taieturilor, arata ca el folosea un instrument foarte fin in uciderea victimelor. Apoi, taierea si extragerea unor organe din corpul victimelor arata o anumita dexteritate medicala, ceea ce ne poate indica studii medicale pe care acest sadic le-a avut. E posibil ca acest sadic notoriu sa fi avut si acces la informatiile politiei prin interpusi, ceea ce a facut ca anumite marturii si chiar martori sa dispara. Asa se face ca, la fel ca in marea majoritate a sadicilor ucigasi, nici pana astazi nu se stie cine a fost de fapt Jack Spintecatorul.

Sadicii ucigasi nobili sunt foarte rar prinsi. Ei isi iau masuri drastice de precautie pentru ca vin din interiorul sistemului judiciaro-penitenciar, sau au prieteni in acest sector social de la care au invatat direct sau indirect sa nu lase urme. Profilul lor este de membri de vaza ai comunitatii. Unii sunt judecatori, altii sunt piloti de avioane, patroni de mari companii, si, se pare, mai ales medici, in ciuda faptului ca profeseaza cea mai nobila meserie. Ei contribuie decisiv la mersul societatii, asa ca e aproape imposibil sa poata fi inlocuiti. Reputatia lor este de netagaduit.

Din fericire, nu toti sadicii ucid. Sunt destui sadici care nu ajung la omoruri pentru ca propria constiinta ii face sa se autodenunte, sau sa se sinucida uneori. Asta e de multe ori tardiv, pentru cei care deja au comis omorurile. Dar pe altii ii ajuta sa nu comita astfel de fapte. Inchisoarea e pentru ei un refugiu care, in mod paradoxal, le prelungeste viata, impiedicandu-i sa nu devina criminali in serie si sa fie prinsi. Pe langa nucleul dur al sadismului, dat de cei care isi ucid victimele, si care sunt intr-adevar minoritari, mai exista si sadicii „moderati”, care practica un sadism fara cauzatoare de moarte. Ei se abtin in a-si pune in practica tendintele psihopatologice ucigase, si se multumesc doar sa… provoace rani superficiale, si doar de a-si… maltrata victimele.

DSM 5* citeaza un studiu statistic facut in Australia care arata ca 2.2 % barbati si 1.3 % femei au declarat ca au fost implicati in jocuri sexuale de tip sado-maso (in special „bondage”) sau submisiv-dominanta. Stiu ca pare cinic, dar cicatricele lasate de sadicii moderati pe corpul victimelor mi se par de preferat uciderii la care recurg sadicii extremi. Astfel de cicatrici lasate pe fetele si corpul unor prostituate sunt marturii despre preferintele lor maladive. Unele dintre fetele desfigurate de ei primesc despagubiri masive.



Cel mai obiectiv instrument de statistica si diagnoza a tulburarilor mintale DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), editat in urma unui studiu colectiv al specialistilor din Asociatia Psihiatrilor Americani, nu face o astfel de diferentiere simpla intre sadicii flagelatori si cei ucigasi. Totusi acest tratat e aproape sa faca o astfel de diferenta. El spune ca prevalenta in randul populatiei a sadismului este situata intre 2 si 30 % si ca prezenta sadismului la cei ce au comis omoruri motivate sexual variaza intre 35 si 75%* . O astfel de variatie statistica lasa semne de intrebare fata de intentia sau accidentele aparute in urma acestor jocuri sexuale, care poate conduce la omor involuntar.

Consecutiv, daca DSM nu face diferenta intre sadismul ucigas si cel flagelator, acest tratat nici nu are suficiente criterii pentru ele. Sadismul este singura tulburare a libidoului care nu are astfel de criterii de diagnostic in DSM, stiindu-se faptul ca acest tratat a fost primul tratat complex de psihopatologie care a introdus criteriile pentru o diagnosticare rapida. Editia a 5-a (2013) a acestui tratat are pentru sadism, la codul 302.84 (F65.52), (pagina 695) urmatorul pseudo criteriu:

„A. Prezenta pe parcursul unei perioade de cel putin 6 luni a excitatiei sexuale intense si repetate obtinuta prin provocarea suferintei fizice sau psihologice altei persoane, caracterizata prin fantezii, impulsuri sexuale sau comportamente specifice.
B. Individul a actionat pe baza acestor impulsuri sexuale asupra unei persoane care nu a consimtit, sau impulsurile ori fanteziile sexuale sau provoaca disconfort psihic sau o disfunctie semnificativa clinic in domeniul social, profesional sau alte arii importante de functionare.”

In acelasi fel este descris sadismul in editiile din 1994 (DSM 4), 1980 (DSM 3). In prima (DSM 1, 1952) si a doua editie (DSM 2, 1968) sadismul nu este descris.

Daca ne uitam pe DEX, vedem ca intre definitia data de dictionar pentru incepatori https://dexonline.ro/definitie/sadism si descrierea „profesionista” nu e mare diferenta:

„SADÍSM s. n. Tendinta anormala spre cruzime, placere bolnavicioasa de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinte: cruzime extrema. ♦ Spec. Perversiune sexuala manifestata prin placerea de a provoca partenerului suferinte fizice. – Din fr. sadisme.”

Secretomania autoritatilor privind sadismul poate fi vazuta si in rapoartele criminaliste oferite de institutiile de preventie si combatere a ei.

Raportul anual intocmit de FBI privind criminalitatea in Statele Unite este probabil cel mai complet, cel mai transparent si cel mai usor de accesat raport din lume pe aceasta tema. El contine date statistice detaliate asupra omorurilor comise pe criterii de rasa, etnie, sex, varsta. Dar, cu toate acestea FB nu da publicitatii si alte date, care ar fi decisive pentru intelegerea statisticilor cu privire la omoruri sau la violenta necauzatoare de moarte, ale caror autori sunt sadicii. Ar trebui sa distingem de acolo care omoruri se datoreaza accidentelor, care se datoreaza unor conflicte fizice prelungite si care se datoreaza sadismului, adica niciunui motiv precum celelalte doua.

Dupa cum se vede in tabelul 16 din acest raport , omorurile cu intentie si cele prin imprudenta sunt puse in aceeasi coloana. Nu ne dam seama din aceste statistici care dintre omoruri sunt asociate cu violul si nu se da statistica omorurilor impartita pe sexe. De asemenea, ar trebui incluse in acest raport si categoriile mediului urban sau rural (comunitati mici si rasfirate, cu spatii nepopulate) sau orase mici versus metropole, in care se intampla aceste crime. Aceste date exista, si FBI chiar ofera o statistica generala asupra omorurilor in care victime sunt barbatii si femeile. Insa nu sunt facute publicitatii procentele pe sexe.

Dar totusi sunt unele date pe care le putem deduce din aceste statistici. Raportul anual intocmit de FBI in anul 2015 privind omorurile asupra femeilor in Statele Unite arata ca in proportie de 93 % din cazuri ucigasul a fost o persoana cunoscuta victimei. Observam o similitudine intre statisticile violurilor si cele ale omorurilor. Procentul de necunoscuti este situat in ambele cazuri undeva la 10 % dintre cazurile generale.

Dintre cele 7 % din cazurile de ucigasi fara legaturi anterioare cu victima, unele sunt talharii, iar altele sunt manifestari ale unor sadici. Sadism exista si in cazul omorurilor cu autor cunoscut victimei. Acelasi raport FBI din 2015 arata ca doar 16 % dintre omoruri se datoreaza talhariei (cu autor necunoscut victimei) sau intereselor materiale reiesite in urma omorului (comis de un ucigas cunoscut victimei). Din cele 84 % cazuri de omoruri fara interese auxiliare, doar 64 % se datoreaza certurilor care au degenerat in omor. Raman 36 % din aceste cazuri despre care FBI nu mai spune nimic. Unele dintre ele sunt accidente, iar altele sunt manifestari sadice extreme care au dus la moartea victimei.

In raportul suplimentar al omorurilor domestice (Supplementary homicide report) intocmit de FBI in anul 2016 , pe langa aceste categorii se mai adauga si relatia intima intre ucigas si victima, adica cea de sotie/iubita/fosta. Putem deduce asadar din aceste statistici ca nu pot fi omoruri accidentale intre fosti soti sau iubiti. Victima si ucigasul nu traiesc de obicei in acelasi spatiu in care se intampla accidentul. Ucigasul invadeaza spatiul victimei cu intentia expresa de a comite omorul. Motivul crimei este unul simplu: razbunarea pentru a fi fost parasit sau neintelegeri privind partajul in cazul divortului.

In urmatorul articol o sa incerc sa pun cap la cap aceste statistici pentru a descrie modul de operare al sadicilor sexuali si cum pot fi ei opriti in a-si pune in act tendintele criminale asupra femeilor.

* DSM 5, Editura Medicala Calisto, pag 697.


b) Modul de operare al sadicilor


Cele mai vulnerabile femei la atacurile sadicilor sunt prostituatele, dupa cum s-a vazut in cazurile celor mai sangerosi sadici din istorie. Cercetatoarea cu vederi feministe Pilar Rodriguez Martinez* , a redat o statistica realizata in anul 2004 in Statele Unite, in care cazurile de omor asupra prostituatelor au fost in numar de 204 la 100 000. Urmatoarea categorie de femei in materie de risc de a fi ucise este cea a vanzatoarelor de bauturi alcoolice, unde raportul este de doar 4 la 100 000. Conform cu Biroul de Statistica a Muncii din Statele Unite, cele mai periculoase locuri de munca in 2016 au fost taietorii de lemne, cu 135,9 morti la 100 000, lucratorii din industria pescuitului, cu 86 morti la 100 000, si pilotii si inginerii din industria aviatica cu 55,5 morti la 100 000. E posibil ca statistica realizata de Pilar Rodriguez Martinez sa fie exagerata, tinand cont ca ea e feminista, conform cu predispozitia feministelor spre statistici fortate. Dar, chiar si asa, exagerarea in cauza nu poate fi chiar atat de mare. In primul rand daca ne uitam la cazurile criminalilor in serie expuse mai sus, observam ca statistica e destul de apropiata de cea descrisa de ea.

Oferirea de statistici detaliate ne-ar putea ajuta sa aflam modul de operare al sadicilor. Din pacate exact asta nu vor autoritatile sa aflam, si din aceasta cauza se pastreaza discretia asupra lor. In lipsa unei transparente ale autoritatilor privind acest fenomen, totusi ne putem folosi imaginatia si judecata inductiva pentru a descrie modul in care acestia opereaza, in lipsa datelor oferite de autoritati.

Mai intai trebuie sa luam in calcul ca sadicii nu sunt niste persoane impulsive care isi pierd cumpatul si omoara la intamplare. Ei sunt niste persoane foarte organizate si meticuloase. Multi dintre ei lasa impresia anturajului de oameni demni, iubitori si compasionali. Din acest motiv nimeni nu ii suspecteaza de viciul lor maladiv. Capacitatea lor de a-si ascunde crimele e uimitoare. Doar specialistii in criminalistica reusesc pana la urma sa-i prinda pentru ca le stiu foarte bine profilul psihologic. Medicul Harold Shipman ar fi putut scapa basma curata daca ar fi stiut sa se opreasca la timp. Poate ca nici asa nu ar fi fost prins daca ar fi stiut sa foloseasca computerul mai eficient.

Uciderea sau flagelarea prostituatelor e cel mai simplu mod e punere in practica a sadismului. Unele dintre aceste femei actioneaza individual si sadici par clienti obisnuiti. Datorita discretiei specifica acestei meserii, ei au multa libertate de a-si pune in fapt pulsiunile criminale. Desigur, nu toate actele de violenta impotriva prostituatelor se datoreaza sadismului. Din aceste cazuri exista un procent anume de violenta asupra prostituatelor se datoreaza negocierii pretului serviciilor oferite sau talhariei. Unii clienti devin violenti pentru ca nu vor sa plateasca pentru serviciile fetelor. Dar sunt destule cazuri in care nu plata e problema ci insasi constitutia psihopatologica a clientului. Ne putem imagina ca o astfel de fata nu s-ar lupta pana la moarte pentru a-si pastra suma negociata cu un astfel de client care-si cere ulterior banii inapoi, sau banii stransi pe seara dupa intalnirea cu un jefuitor. Talhariile care degenereaza in omor se intampla de obicei in cazul barbatilor care se lupta cu agresorul. Desigur ca sunt si femei care se lupta pentru bunurile lor, dar procentul lor trebuie sa fie mai mic. De fapt prostituatele insele au vorbit despre clientii violenti fara motiv. Eu n-am gasit nici un fel de raport oferit de autoritati despre acest aspect.

Din pacate nu doar prostituatele pot cadea victima sadicilor. Unele feministe cred ca un astfel de sadic se plimba pe o strada populata ziua in amiaza mare, si agata femei pentru a le omori. Ele doar sunt influentate de prostituatele mascate care proiecteaza brut in cazurile de ucidere de femei propriile strategii de afaceri. Dar, de fapt un sadic nu risca sa lase urme si sa fie vazut de martori. Paranoicele de persecutie sau paranoidele pe care le-am descris aici  au cea mai apropiata viziune despre profilul unui sadic. Insa si ele, asemenea tuturor feministelor se inseala total atunci cand il identifica cu initiatorul de curtare in spatiul populat. E posibil ca un sadic sa se dea agatator stradal si sa incerce sa abordeze victima cu mesaje de genul „Buna! Ce faci papuse!”. Dar asta se intampla doar in spatiile nepopulate. Sadicul nu risca sa isi piarda libertatea din cauza unei victime aleasa prost. Spre deosebire de initiatorul stradal de curtare care alege femeia cea mai aratoasa, sadicul o alege pe cea mai putin riscanta. Nu conteaza cum ea arata, ci doar sa fie discreta.

Locurile nepopulate, precum lifturile sau toaletele publice pot fi folosite de sadicii cu profesii medicale sau conexe spre a-si imobiliza instantaneu victimele cu substante anestezice inhalatoare. De aici ei le pot transporta in diferite recipiente pana la automobil, iar de acolo transportate in locuri secrete, pentru a li se pierde urma. Distanta de la statia mijlocului de transport in comun pana la intrarea in locuinta, la ore tarzii sau pe drumuri nepopulate, este locul cel mai riscant pentru o femeie pentru a fi violata, batuta fara motiv, rapita si ucisa. Ca niste adevarati vanatori ce stau la panda, sadicii se plimba seara sau noaptea in masini, deghizati, in cautare de victime cu slab profil social, care sa nu atraga atentia in momentul in care dispar. Asemenea exhibitionistilor, si ei asteapta in apropierea institutiilor frecventate de femei. Dar, spre deosebire de ei, acestia sunt foarte discreti. Urmaresc acele femei care urca in mijloacele de transport in comun la ore tarzii. Apoi urmaresc mijlocul de transport in comun pana cand femeia coboara.

In alte cazuri, asteapta cu orele timp de mai multe zile sau saptamani intr-o anumita statie, care le este favorabila in a-si pune in practica planurile sadice, fie prin rapire, fie prin ucidere directa. Nu se arunca direct asupra ei, ci investigheaza daca e asteptata de cineva sau daca membrii familiei o vor cauta. Din acest punct de vedere sadicul se afla la polul pus fata de initiatorul stradal de curtare, care o alege pe cea mai aratoasa. O femeie foarte frumoasa, dorita si sociabila este cea mai proasta victima pentru sadic. Rudele sau iubitul pot porni investigatii serioase si el risca astfel sa fie prins. Dimpotriva, victima perfecta e femeia deprimata, singura sau nerespectata in comunitate sau familie. Lipsa ei pentru cateva saptamani va trece neobservata, timp in care sadicul poate dezmembra cadavrul si sterge toate urmele prin care ar putea fi prins.

Centrul National de Informatie Criminalistica din cadrul FBI (NCIC - National Crime Information Center ) a dat publicitatii in anul 2017 un numar de 260 977 persoane de sex femeiesc sub 21 de ani disparute , si 232 179 de sex barbatesc. De asemenea, persoanele cu varsta de cel putin 21 de ani date disparute in acelasi an este de 61 888 femei si 96 091 barbati. In total numarul disparutilor este de 651 226, conform acestui raport. Din 1990 de cand s-a infiintat si pana in 2017 in Statele Unite au disparut 22 107 217 de oameni. Ne putem da seama de aici ca un mare procent de disparuti este opera sadicilor. Acestia au rapit aceste persoane si apoi le-au ucis si apoi au ascuns cadavrele. Iata cum in societatea contemporana sadicii provoaca un adevarat carnagiu anual.

Raportul anual FBI privind criminalitatea nu ofera si statisticile profesiei, sau activitatii, in conditiile in care Pilar Rodriguez Martinez o declara ca fiind aproape dubla fata de cea a meseriilor recunoscute. Obiectivitatea acestei cercetatoare de formatie feminista poate fi pusa sub semnul intrebarii insa faptul ca raportul FBI nu aduce precizari in acest sens lasa serioase semne ca ea nu e totusi departe de adevar.

Fiind specialista in protejarea celor cu preocupari sexuale excentrice, Ministerul de Interne, prin Politia Romana, e extrem de discret in ceea ce priveste oferirea de date statistice relevante privind disparitiile persoanelor. Noroc (sic!) ca pe site-ul Politiei sunt puse 20 de fotografii de copii disparuti, care ne induc ideea cum ca acesta ar fi numarul real al lor.



In urmatorul articol o sa incerc sa dau exemplu de posibilitati simple de oprire a sadicilor sexuali in a-si pune in act tendintele criminale asupra femeilor.

* Rodríguez Martínez, Pilar. "An Intersectional Analysis of Intimate Partner Violence and Workplace Violence among Women Working in Prostitution."Revista Española De Investigaciones Sociologicas no. 151 (July 2015): 123-138




»»  read more

1 august 2018

4.4. b) Interesul pentru incriminarea juridica a initierii masculine pasnice a curtarii in scopul extinderii libertatilor politice a femeilor cu comportament emotional abuziv sau sexual excentric

4. Propunerea feministă de iniţiere exclusiv feminină a curtării.


4.4. Perceptia eronata a initierii a curtarii ca viol sau hartuire sexuala din motive de distorsionare psihopatologica


Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon


b) Interesul pentru incriminarea juridica a initierii masculine pasnice a curtarii in scopul extinderii libertatilor politice a femeilor cu comportament emotional abuziv sau sexual excentric

Daca in categoria primului punct intrau acele femei cu predispozitie psihopatologica defensiva, in cazul de fata intra cele cu predispozitie ofensiva spre extinderea libertatilor deformate, de natura psihopatologica. Prima categorie este reprezentata de femeile fobice care isi consuma in mod anxios si defensiv fobia. Dimpotriva, cele din aceasta categorie trec la contraatac, extinzandu-si catre exterior angoasa. Unele dintre ele devin militante vehemente pentru schimbarea legislatiei sau normelor sociale, dupa cum este aceasta propunere de initiere exclusiv feminina a curtarii.

Catherine Deneuve, a descris feminismul ca fiind un neovictorianism, ceea ce este specific isteriei. Dar s-a inselat cand a redus intreaga miscare feminista la isterice, dupa cum ea insasi a recunoscut ulterior. Ulterior ea a acceptat si o alta categorie de feministe, respectiv fobicele traumatizate, pe care le-am descris in articolul anterior. Dar chiar si aceasta corectare este insuficienta pentru descrierea feminismului. De fapt, dupa cum deja am vazut pana acum si vom mai vedea mai departe, in miscarea feminista sunt adunate si tipuri psihopatologice si interese foarte diverse. Propunerea de initiere exclusiv feminina a curtarii, care face obiectul acestei serii de articole, avantajeaza un spectru foarte larg de grupuri sociale si configuratii psihopatologice, sau chiar femeile normale. Doar femeile conservatoare nu sunt avantajate de ea, si o sa arat intr-un articol ulterior de ce o astfel de propunere le lezeaza drepturile. Si din acest motiv feminismul are adversari vehementi chiar in randul unor femei precum acestea. Dar, pentru cele cu mentalitate emancipata, implementarea acestei revolutii aduce o libertate in plus. Ele o adopta din motive total justificate de construire a unui cuplu cat mai favorabil si mai stabil pe termen lung.

Am vazut in articolul acesta cazul cu femeile casatorite cu barbati care apetit sexual mai ridicat decat al lor. Ele sustin revolutia initierii exclusiv feminine a curtarii pentru ca doresc o negociere mai favorabila cu partenerul in privinta reducerii frecventei raporturilor sexuale. Apoi, riscul de a intalni un abuzator Casanova sau un sadic cu identitate ascunsa ce se da initiator de curtare face ca respingerea initiatorului necunoscut de catre o femeie sa fie pe deplin justificabila. Pe langa aceste interese ce tin de consolidarea unui cuplu normal exista si cele de consolidare sau ameliorare a unor cupluri anormale, psihopatologice. Si, din acest punct de vedere teoria initierii exclusiv feminine a curtarii, nu rezolva aceste probleme deoarece nu exclude contactul cu abuzatorul Casnova sau cu ucigasul sadic. O sa revin la aceasta tema in articolele urmatoare. Dimpotriva, o astfel de revolutie vine mai curand din partea fondului psihopatologic, ca simptom. In continuare o sa descriu care sunt aceste interese psihopatologice speciale.

Un astfel de caz este dat de femeile cu comportament heterosexual excentric. Ele vor doar anumite lucruri din relatiile intime cu un barbat, respingandu-le vehement pe cele considerate normale de traditie. Aceasta respingere nu e o simpla optiune pentru ele, ci chiar singura lor satisfactie libidinala. Daca femeilor normale in general le repugna comportamentul sexual excentric, dimpotriva acest gen de femei simt repulsie fata de normalitate. Majoritatea lor au avut experiente erotice nefericite cu barbati normali doar pentru ca au vrut si au practicat cu ele relatii sexuale normale. Din aceasta cauza ele vor un barbat docil, oarecum lipsit de initiativa, care sa se comporte precum o jucarie sexuala la comanda. Asa ca si ele sustin initiativa exclusiv feminina a initierii curtarii. Dar ele aleg aceasta optiune nu atat pentru initierea curtarii cat mai mult pentru a stabili niste reguli ale actului sexual, cam in acelasi fel in care o fac si femeile din relatiile cu discordanta de apetit sexual.

Principala lor problema este gasirea unui barbat dispus sa faca in pat doar lucrurile pe care le vor ele, fara comportamentul normal in astfel de situatie. Implicarea vehementa a unora dintre ele in militantismul revolutiei initierii curtarii se datoreaza in special nevoii de a detine controlul asupra comportamentului sexual in cuplu, conform cu structura lor libidinala. Dupa cum femeile din mariaje cu discordanta de apetit sexual isi doresc o negociere mai favorabila nici acestea nu vor sa fie obligate sa accepte comportamentul sexual normal al unui barbat. Prin militantismul lor vor sa-l convinga indirect sa aiba un comportament specific fanteziilor lor. Desigur, dupa cum se intampla in astfel de situatii, daca s-ar putea ca el sa fie atat de perspicace incat sa si le ghiceasca preferintele, fara ca ele sa fie nevoite sa le numeasca si sa se confrunte cu sentimente de vinovatie, atunci ar fi minunat... Merita aici subliniat cazul femeilor cu comportament sexual masochist, care in mod paradoxal sunt atrase extrem de abuzatorii fizici in mod specific, dar in acelasi timp se tem iremediabil de ei si sustin teoria initierii exclusiv feminine a curtarii. Intr-un fel e justificata nevoia lor de a-si alege parteneri suficient de abili si de inteligenti care sa nu le ucida din greseala, la cererea lor de a le chinui. Dar, pe de alta parte, a deplange agresivitatea masculina ziua, si a o dori cu ardoare noaptea, e cam nefiresc…

Teoria initierii exclusiv feminine este un excelent preambul pentru acest deziderat. Un barbat care apare de nicaieri pe strada pentru a initia curtarea este pentru interesele erotice ale acestor femei, este probabil cel mai prost partener pentru ele, in aceste conditii. Daca el initiaza totul inca de la inceput, pare putin probabil ca ar fi dispus sa joace acest rol care le satisface in actul erotic, cu atat mai mult cu cat unele refuza actul sexual asa cum il stie toata lumea. Din acest motiv, la fel ca si in cazul femeilor cu discordanta de apetit sexual fata de partener, propunerea de initiere feminina a curtarii le e favorabila si acestora. Ea poate fi un bun inceput pentru o viitoare propunere de a lasa femeilor dreptul de a dicta comportamentul in relatiile intime si de a gasi un partener specific particularitatilor lor libidinale.

Personal cred ca un astfel de drept pentru femei ar trebui sa fie mai clar afirmat si popularizat. Din pacate ele insele sunt cele care nu discuta direct cu partenerul, in special in cazul mariajului cu discordanta de apetit sexual, si prefera sa faca o alegere mult prea pragmatica. Teama de oprobriu public in urma expunerii preferintelor sale la anturaj le face pe multe sa nu aiba curaj sa aiba o astfel de discutie preliminara. Nu e nevoie insa de sprijinul legislatiei sau a regulilor curtarii pentru asa ceva, ci doar de onestitate cu partenerul si contracararea mentalitatii de incriminare comunitara a preferintelor sexuale excentrice, daca nu implica savarsirea de crime.



Cu totul alta poveste este in cazul femeilor isterice pe care le-am descris in acest articol . Alaturi de prostituatele mascate ele sunt cele mai vehemente militante ale revolutiei initierii exclusiv feminine a curtarii, ajungand sa considere complimentul si salutul venit de la un necunoscut drept hartuire sexuala sau tentativa de viol.

Femeile isterice clasice sau exhibitioniste au aceasta vehementa mai putin din cauza laturii cognitiv-morale a mintii, cat din cauza predispozitiei lor psihopatologice. Ele au nevoie de implementarea sociala a acestei reguli de initiere exclusiv feminina a curtarii tocmai pentru a le facilita interesul de ascensiune sociala prin intermediul partenerului. Ele vor sa pescuiasca un barbat instarit. Teoria initierii exclusiv feminine le vine ca o manusa in acest interes. Ele refuza abordarea unui barbat de pe strada nu datorita motivelor specifice femeilor normale, legate de incalcarea regulilor traditionale ale curtarii. Oricum, ele nu dau 2 bani pe traditii. Principalul motiv e tocmai ca acel barbat este parte din strada. Isterica initiaza curtarea fata de un barbat de pe strada daca el pare din afara strazii, membru al unei clase superioare. Si aceasta regula nu se refera doar la mediul stradal ci la orice fel de mediu social in care cele doua persoane se pot intalni. Pentru ca femeia isterica sa-i acorde atentie, barbatul pretendent trebuie sa fie neaparat „de clasa”, adica cu mult superior statutului sau social.

O femeie cu mentalitate traditionala il refuza si pe instaritul social, sau cauta semne de securitate daca accepta curtarea. Dimpotriva, isterica e dispusa sa isi asume riscul de a accepta curtarea de la un potential violator sau de la un Casanova in favoarea lipirii de sansa de ascensiune sociala pe care statutul sau o are. Daca barbatul necunoscut ce initiaza curtarea stradala da dovada de adevarata pasiune, dragoste la prima vedere, sau originalitate, femeia normala ii poate acorda atentie, chiar daca nu apartine unei trepte sociale superioare (in limitele regulii traditionale a curtarii conform cu echivalenta de clasa despre care am detaliat aici ) . Dimpotriva, isterica il respinge automat. Metoda lui nu-i suficient de buna pentru ea. Poezia e prea „fumata” iar gestul prozaic e prea „golanesc”.

Pe de alta parte istericele de rit nou au ajuns exhibitioniste. Ele se comporta ca niste femei suprapotente si supralibidinale, dand impresia ca nu exista barbat suficient de viril sa le satisfaca. De fapt ele sunt de fapt niste femei frigide. Reusind sa insele prin aparenta, ele ii intriga si ii stimuleaza pe multi sa-si demonstreze virilitatea. Dupa ce initial flirteaza si seduc, exhibitionistele schimba macazul catre victimizare a unei fictive agresiuni emotionale sau viol, imediat ce barbatul sedus raspunde "farmecelor lor", printr-o incercare de initiere a unei relatii de cuplu.

Spre deosebire de exhibitionistele moderne, istericele clasice pozeaza mai mult in sfinte intangibile. De fapt cele doua forme se succed una dupa alta in evolutia psihopatologiei umane conform cu mentalitatea occidentala; exhibitionismul este forma contemporana a isteriei asa cum o stim din descrierile psihopatologilor clasici. Isterica clasica vede relatiile amoroase exclusiv prin prisma puterii. Ele accepta casatoriile exclusiv din interes de ascensiune sociala, fara viata sexuala autentica cu sotul si fara comportament matern autentic, odata cu aparitia copiilor. E ironic ca ulterior tocmai ele descriu prin proiectie a propriilor continuturi psihice abuzive cu o fidelitate uimitoare abuzurile sexuale ale barbatilor asupra femeilor ca fiind exercitare a puterii. Barbatii abuzatori emotionali au ei insisi o oarecare doza de isterie in structura lor psihopatologica; asa ca descrierea pe care ele le-o fac, se bazeaza propriilor continuturi psihice proiectate in ei. Din acest motiv ea nu este deloc eronata.

Nu in ultimul rand, un astfel de initiator care inceteaza insistenta imediat ce isterica il intampina cu refuz, ii provoaca acesteia acel sentiment de abandon de care vorbeam in articolul linkat mai sus. Astfel ca un astfel de initiator este perceput de o femeie isterica drept un abuzator atat cand inceteaza admiratia si curtarea, dar si cand o continua. In acest ultim caz el chiar devine un hartuitor stradal in conditiile refuzului ei constant, conform cu art. 208 din Codul Penal ( LEGEA nr.286 din 17.07.2009) romanesc, sau cu alte prevederi legale similare din alte tari. Dupa cum se stie, cam la asta se rezuma socializarea cu o persoana isterica, in general.

Fie exhibitioniste, fie victoriene, istericele isi pliaza interesele pe retorica feminista a protectiei femeilor impotriva abuzurilor sexuale si emotionale. Sub pretextul apararii drepturilor femeilor, ele vor sa-si aroge protectia institutiilor pentru aceste interesele libidinale ale seducerii. Pornind de la retorica traditionala misogina a blamarii victimelor din crimele sexuale, ele si-au creat o proprie retorica feminist-isteroida in care se autoprezinta drept victime de hartuire sexuala pentru acest gen de simpla abordare din partea unui barbat prin compliment sau salut.

In perioada aceasta in Statele Unite are loc un scandal pentru remarcile lui Morgan Freeman fata de anumite femei ce i-au luat interviuri.



Desigur, astfel de comentarii adresate unei femei imbracate decent, sau care nu flirteaza inapoi, ar fi nepotrivite. Insa in acest video vedem femei provocatoare care isi expun partile apropiate de cele intime, isi aranjeaza parul, incruciseaza picioarele sau cocheteaza cu actorul. Ei bine, desi aceste flirtari nu sunt exhibitionism propriu-zis, totusi ele sunt provocatoare, inclusiv pentru un octogenar. Reactiile femeilor in cauza sunt destul de concludente, dupa ce el face acele remarci. A spune ca asa ceva este hartuire sexuala sau comentarii nepotrivite, asa cum incearca acum unele feministe, vorbind chiar in numele celor implicate in ele, si chiar fara permisiunea lor (Tyra Martin), este cel putin o exagerare. Merita aici amintit dublul standard cu care este judecata libertatea exhibitionista, asa cum este asumata de „filosofia curvei” descrisa de catre Elizabeth Wurtzel, fata de libertatea barbatului de a raspunde unei astfel de provocari. In primul caz libertatea se cere a fi data axiomatic in timp ce pentru barbati libertatea de raspuns necesita un consimtamant.

Un alt caz de militantism vehement este dat de unele prostituate mascate care au vazut posibilitati mai mari de castig in aplicarea retoricii feministe. Si pe ele le-am descris anterior, in acest articol . Multe dintre aceste femei au tendinte isteroide sau exhibitioniste, in special pentru ca nu se ataseaza de partener si nu au satisfactie in relatiile sexuale. Ele cauta in special castiguri maxime din simularea relatiei de cuplu. Din aceasta cauza, daca ajung intr-o relatie de cuplu stabila, ele schimba partenerul principial pe criterii de beneficii materiale, dar simuleaza o relatie amoroasa cu el, ceea ce este tot un abuz prin minciuna directa sau omisiva. Ele nu spun clientilor ca nu cauta o relatie stabila cu ei, sau ca simuleaza indragostirea sau orgasmul in timpul raporturilor sexuale. Daca ei ar sti ca se afla in postura de clienti, atunci ar renunta din start la intentia de curtare.

Barbatii slabi investesc emotional in respectiva relatie pe care ele o abandoneaza imediat ce a aparut o oportunitate mai favorabila. Ele incearca sa pescuiasca barbati instariti si singuri prin magazine, cluburi, lobby-urile hotelurilor, sali de conferinte, diverse evenimente, etc. In peregrinarile lor ele se vad incurcate de barbatii din clasa mijlocie care incearca sa le curteze. Acest lucru le impiedica in a-si pune in practica „planurile de afaceri”. O astfel de revolutie in curtare le-ar deschide orizontul libertatilor de pescuire a unor astfel de clienti care le-ar aduce profituri mai mari. Desi se prezinta ca victime, de fapt ele insele trebuie stopate in abuzurile comise barbatilor naivi prin minciuna directa sau omisiva, precum in cazul exhibitionistelor. Asa ceva le este favorabil chiar lor insele, deoarece ele ajung constant victime ale sadicilor care profita de discretia lor si le ucid fara sa lase urme.

Un alt caz de sustinere din postura de minoritate sexuala a revolutiei initierii feminine a curtarii sunt unele lesbiene. Si ele, de asemenea, pot folosi sau altera in interes psihopatologic retorica feminista. Acestea nu vor sa seduca sau sa castige material, precum in cazurile anterioare. Cele mai militante dintre ele tin sa se razbune pe heterosexualii traditionalisti, dupa cum in trecut ei le-au persecutat comunitatea. Homosexualii sunt inca discriminati si persecutati in intreaga lume mai mult sau mai putin. Din aceasta cauza unele dintre lesbiene prefera sa-si ascunda orientarea sexuala. Militantismul in favoarea acestei revolutii a curtarii exclusiv feminine se datoreaza in principal nevoii de a scapa de aceste discriminari si persecutii pe care le risca.

Pe bazele feminismului egalitarist normal, care s-a afirmat inca de la inceputul secolului al 20-lea, a aparut in anii 1990 acest feminism sexist, care a ajuns sa proclame superioritatea morala sau de orice alta natura a femeii fata de barbat doar pentru ca e femeie. Asa ceva se poate numi militantism feminist radical. Vedem aici un sexism inversat. Daca mentalitatea patriarhala inferiorizeaza femeia doar pentru ca e femeie, la fel face feminismul sexist care inferiorizeaza barbatul doar pentru ca e barbat. Conform acestui feminism inversat femeile ar fi un fel de sfinte, doar pentru ca sunt femei, in aceeasi maniera in care mentalitatea patriarhala traditionala exclude femeia din altarul bisericii conform prejudecatii ca ar fi impura, doar pentru ca e femeie *. Probabil ca cel mai vehement caz este cel al feministei lesbiane Julie Bindel, care intr-un astfel de moment de apogeu de sexism inversat, a declarat ca ar pune pe toti barbatii intr-un lagar de concentrare . Iata cum, din discriminate, unele femei pot deveni discriminatoare.

Altele dintre ele nu au nevoie de nici un fel de militantism pentru ca detin suficienta putere in societate, in asa fel incat pot sa le contracareze. Insa sunt si altele care sustin mai discret revolutia initierii feminine a curtarii pentru ca si lor le-ar fi utila. Ele nu sunt pur si simplu interesate de relatii sexuale cu barbati. Si daca initierea curtarii exclusiv feminina ar fi implementata in grosul societatii, atunci nu ar trebui sa gaseasca tot felul de solutii pentru a respinge avansurile venite de la acestia, in special din mediul profesional. Asa ca si ele au imbratisat aceasta teorie precum femeile normale cu discordanta de apetit sexual in cuplu sau cele cu comportament sexual excentric, descrise mai sus.

Un alt caz de sustinere a revolutiei initierii feminine a curtarii sunt este cel al cuplurilor cu relatie de tip metatropist. Aceste cupluri sunt formate dintr-o femeie barbatoasa si un barbat fatalau, care traiesc conform acestei revolutii a initierii curtarii. Atat barbatul cat si femeia acestui tip de cuplu se afla la limita homosexualitatii sau bisexualitatii. Acesti oameni au predispozitie structurala spre comportamentul sexului opus, insa ea nu este suficient de puternica in vectorul psihic pentru a determina un comportament homosexual sau bisexual. Cu toate acestea, relatia lor insasi seamana cu a fi asa ceva, desi este una heterosexuala. De obicei ei nu se implica in miscarea feminista sau in vreun alt fel de militantism pentru implementarea ei. Se poate banui ca intr-o astfel de relatie nu barbatul a fost initiatorul, ci femeia. Fiind ea insasi o femeie masculina, ea nu atrage barbatii si rareori i se propun avansuri. Oricum, datorita constitutiei fizice si psihice ea nu are nevoie de protectia institutiilor pentru a respinge astfel de avansuri.



In sfarsit, ultimul tip psihopatologic in care factorul psihic are un rol determinant este cel persoanelor cu constitutie psihopatologica paranoica de persecutie sau paranoida (tulburare de personalitate). Sustinerea teoriei initierii exclusiv feminina a curtarii este pentru ele mai curand tangentiala. Persoanele cu aceasta categorie nu vad in initiatorul pasnic de curtare vreun hartuitor sexual sau violator, precum celelalte doua categorii. Pentru paranoica de persecutie aceasta persoana este presedintele tarii (sau regele in regate), o vedeta foarte cunoscuta sau, seful unei institutii majore precum CIA, sau megacompanii. Pentru persoana paranoida el este un criminal in serie sau vreun agent guvernamental, spion sau orice fel de membru al unei organizatii secrete care vrea sa-i faca rau. Vedem in acest tip de ideatie o oarecare absenta libidinala. Toti paranoicii sunt foarte inactivi sexual, invers proportional cu demersurile lor militante in favoarea drepturilor personale. Barbatii paranoizi sunt o parte hiperlibidinali, iar o alta parte de asemenea, hipolibidinal. Majoritatea femeilor paranoide au apetit sexual scazut.

Dar, cel mai important lucru din simptomatologia paranoica si paranoida este mai putin existenta celor doua tulburari, ci faptul ca erorile lor de estimare sunt presarate cu intuitii incredibile care scot la iveala adevaruri ascunse despre societatea umana. O buna parte din ideatia acestor oameni vine din proiectie a continuturilor psihice agresive, persecutorii in lumea exterioara. Dar, exact ca in cazul istericelor care reusesc sa identifice fidel abuzul sexual ca fiind o exercitare a puterii numai din proprie proiectie, in acelasi fel si paranoizii reusesc sa gaseasca aceste adevaruri. Marele paradox al acestor tulburari psihice este acela ca tocmai factorul psihopatologic ii face sa vada lucruri pe care varful piramidei sociale le ascunde sistematic. Vorbim aici despre un fel de fenomenologie aplicata psihopatologic.

Aceste doua tulburari reusesc sa identifice corect profilul celui mai mare pericol pe care o persoana straina il poate aduce femeilor. Nici macar paranoizii de rand nu se inseala total cu ideatia lui extravaganta. In societatea contemporana exista criminali in serie, cam ca aia pe care de cele mai multe ori paranoidul ii identifica gresit in persoana unor suspecti. Unii dintre cei suspectati chiar se dovedesc a fi niste criminali odiosi. Ei umbla liberi printre noi si, din cand in cand paranoidul ii numeste ca atare. Dar, din pacate nimeni nu-l crede. Asa ca in cele din urma „nebunia” paranoidului pare sa aiba un sens.

Si totusi, atat paranoicul cat si paranoidul sunt mai aproape de adevar decat sunt celelalte cazuri mai sus mentionate. Istericele seducatoare, lesbienele sexiste sau prostituatele mascate, din grupa punctului anterior sunt guvernate in demersurile lor de propriile interese libidinale sau financiare. Spre deosebire de ele, paranoizii, fie femei dar si barbati, reusesc sa vada din simpla proiectie personala adevaratul pericol asupra femeilor dar si asupra barbatilor de la baza piramidei sociale. Presedintele este (cel putin la nivel declarativ) conducatorul statului. Si, atata timp cat statul este inca opresiv fata de cetateni, per general paranoicul nu se inseala deloc. (Ce nu stie paranoicul e ca presedintele ales sau numit al statului, de obicei isi asuma responsabilitatea pentru niste politici zamislite altundeva, nu de el insusi.) In acelasi fel pe strada umbla agenti secreti al caror interes in spatiile unde drepturile omului sunt incalcate este mai putin protectia cetateanului, asa cum se spune declarativ, cat inrobirea cat mai eficienta a lui.

Singura lor problema de judecata este faptul ca vad sadici acolo unde nu sunt si ii scapa pe cei care chiar sunt. Si paranoicul de persecutie dar si paranoidul se inseala frecvent in interpretarile sale ca este urmarit de diversi agenti, la fel ca fobicele traumatice, sau istericele care vad un initiator stradal de curtare ca pe un hartuitor sexual, ofensator sau violator. Presedintele sau persoanele publice foarte cunoscute, pe care paranoicul le acuza de hartuire, nici macar nu-l cunosc. In acelasi fel nici membrii anturajului paranoidului, sau vecinii sai, sau oamenii de pe strada de care se loveste din greseala, nu sunt spioni sau ucigasi platiti de guvern. O deschidere mai mare spre epistemologie si logica face din structura psihopatologica paranoida un imbold spre cautarea adevarului, dupa cum arata insasi aceasta platforma de exprimare de pe care cititi acest text. Informarea si modelarea argumentelor in spiritul dovezilor ii face pe multi paranoizi niste buni jurnalisti de investigatie.

Multe feministe moderate sau radicale au tendinte paranoide. Am demonstrat cu metoda structuralista sadrtdg faptul ca in psihopatologia paranoica exista continuturi isteroide. Din pacate istericele sunt prea orbite de bula libidinala pentru a vedea pericolul pe care paranoidele feministe le vad in mod corect, dar dezorganizat. Acestea sunt foarte aproape de a descrie prin proiectie psihopatologica cele mai grave probleme ale femeilor in societate. Din pacate, fara argumente solide pentru atitudinile si ideile lor, multe dintre ele nu gasesc sustinere in miscarea feminista si se izoleaza sau sunt izolate. Ideile si propunerile lor de remediere sunt uneori cel putin aiuristice. Asa s-a intamplat cu Jenny McDermott care, in urmatorul video, a afirmat nici mai mult nici mai putin decat ca mamele trebuie sa-si ucida copiii baieti pentru ca acestia sa nu le mai oprime pe femei pe viitor, si ca orice barbat ar trebui ucis.



Desigur, miscarea feminista s-a dezis in bloc de astfel de pozitie ultraradicala. Asa se intampla in general cu ideile paranoizilor, in special pentru ca ei nu pot socializa, banuind pe toata lumea de conspiratii impotriva lor. Totusi unele dintre paranoide pot sustine idei feministe si participa la marsuri pentru apararea drepturilor femeilor din postura de „independente”, chiar si dupa ruptura de miscarea feminista.



* Da, cand noi ca barbati ne indragostim orbeste, initiem noi insine astfel de sexism inversat. Dar asa ceva nu poate impus prin comanda ideologica, ci vine de la sine intr-un anumit moment al vietii. O analiza lucida infirma asa ceva, iar statistica arata ca majoritatea indragostitilor vor afla asta ei insisi la un moment dat.

c) Rolul factorului psihopatologic in dinamica argumentarii teoriei initierii exclusiv feminine a curtarii

In aceasta ultima parte a acestei subsectiuni intentionez sa arat dinamica psihpatologica a argumentelor feministe in favoarea teoriei sustinerii exclusiv feminine a curtarii. Dupa cum am mentionat deja la inceputul ei, nu intentionez sa sustin invaliditatea argumentelor in sine doar pentru ca vin dinspre factorul psihopatologic. Aceste argumente exista si au valabilitate independent de factorul psihopatologic care se pliaza pe ele. Despre latura stiintifica a lor voi discuta in urmatoarele articole din aceasta tema. Deocamdata vreau doar sa arat in ce mod fondul psihopatologic al acestor feministe vehemente poate influenta aceasta dinamica a argumentarii.

Toate aceste 7 profiluri psihopatologice descrise mai sus sustin teoria initierii exclusiv feminina a curtarii nu doar datorita argumentelor de natura sociologica sau politica, ci si datorita distorsiunilor psihopatologice personale. Dintre ele se remarca prostituatele ascunse si istericele, fie ele victoriene sau exhibitioniste. Acestea sunt si cele mai vehemente in sustinerea acestei revolutii a initierii curtarii. Dupa cum s-a vazut in articolul anterior, explicatia pentru vehementa lor consta in interese personale abuzive de a-si extinde abuziv libertatile personale de natura emotionala, libidinala sau financiara, si chiar de a fi protejate de institutii pentru asta. Cu cat predispozitia spre abuz emotional al acestor femei este mai mare, cu atat ele sunt mai vehemente in militantismul pentru implementarea acestei revolutii.

Aceste persoane nu trebuie confundate cu militantii pentru drepturile marginalilor si defavorizatilor sociali, care pot si ei sustine teoria initierii exclusiv feminine, dar din cu totul alt motiv decat interesul psihopatologic (la isterice) sau pragmatic (la prostituatele ascunse). Ei sustin aceasta revolutie din purul motiv ca femeile trebuie supraavantajate pentru a li se face dreptate dupa discriminarile de gen la care inca sunt supuse. Paradoxal, militantele isterice si lesbiene sexiste chiar tind sa refuze un astfel de argument, desi il accepta formal in virtutea apartenentei la aceeasi cauza. Insa principalul lor argument este acela al superioritatii de gen al femeilor fata de barbati si victimizarea universala care se manifesta prin tendinta de a acuza in masa toti barbatii de comportamente in sensul tentativei de viol.

Puse in fata contraargumentelor sau dovezi contrare teoriilor lor, feministele vehemente raman pe pozitie, refuzand ajustarea fie si minora a militantismului lor la datele contrare teoriei lor. Spre deosebire de fobicele din de grupa a), care acceptau la nivel teoretic datele statistice, aici exista o strategie care se manifesta prin incapatanarea de a le refuza. O astfel de strategie e cauzata de predispozitia psihopatologica speciala. Ea nu e structurata pe forma de fuga a Complexului Traumatic, ca in prima categorie, ci pe cea de contraatac. In prima categorie este implicat mai mult beneficiul primar al tulburarii psihice, iar in acesta cel secundar. Fobicele descrise la categoria punctului a) pot accepta la nivel teoretic argumentele privind datele statistice privind pericolul minor al unui initiator pasnic de curtare in spatiul public populat. Dar nu pot corela aceste date cu predispozitia fobica psihicului profund.

Dimpotriva, cele din aceasta categorie sunt imune la datele stiintifice, neacceptandu-le nici la nivel teoretic. Opacitatea teoretica fata de contracargumente este o manifestare teoretica a bovarismului specific psihopatologiei isteroide. Pe parcursul dezbaterilor cu oponentii ideologici feministele vehemente folosesc sofisme de tip ad hominem, sau invoca lipsa de onestitate a institutelor sau organismelor care au dat publicitatii statisticile sau datele contrare teoriilor lor. O sa vedem in urmatorul articol ca aceste institutii care dau publicitatii statistica fac intr-adevar anumite omisiuni, incurajand grosul cetatenilor sa adopte idei false despre criminalitate. Insa datele oferite nu pot fi false, ci doar incomplete. O societate precum cea americana are multe defecte insa in nici un caz nu este o dictatura clasica in care datele se falsifica.

Alteori, feministele radicale ignora complet aceste date statistice de parca nu ar exista. Acest lucru e nespecific pentru alte situatii in care ideologia lor e sustinuta de ele. De exemplu aceste persoane fac constant apel la statistica atunci cand homosexualii sunt pe nedrept asociati cu violatorii de copii; ele arata mare incredere fata de datele statistice care arata eroarea de apreciere a celor care fac aceasta confuzie. Dar ele devin total opace fata de statisticile privind asocierea gresita a initiatorilor de conversatie stradala sau in mediul online cu violatorii si hartuitorii sexual. Principalul lor argument in aceasta dezbatere este cel al initiatorului stradal de curtare care devine agresiv in urma refuzului femeii de a-i accepta curtarea. Ele folosesc in asa fel aceste cazuri rare incat in dinamica argumentarii li se da o alura de statistica universala. De asemenea, relatia de cauzalitate intre initierea curtarii si agresiunea ce urmeaza in cazul acestui procent scazut este eronat construita. Observam aici un dublu standard in folosirea materialelor statistice, fapt ce este beneficiu secundar al obtinerii unor libertati superioare in a-si exhiba optiunile sexuale fara a fi deranjate, dupa cum am descris in acest articol  .

Constitutia lor psihopatologica remarcabila le face speciale si se regaseste in militantismul lor vehement. Desi sunt minoritare in raport cu restul de membre din miscarea feminista, totusi unele dintre ele ajung foarte respectate in interiorul comunitatii si sa-si impuna punctul de vedere majoritatii. Colegele de miscare si chiar adeptii barbati percep activismul lor ca pe o dedicare dezinteresata si empatica fata de victimele abuzurilor sexuale. In acest demers politic ele pot antrena victimele reale ale abuzurilor sexuale si pe apropiatii lor din miscare. Si unii si altii vor ca legislatia sa fie mai opresiva fata de violatori si abuzatori in general. Am vazut ca sotiile nemultumite de discordanta de apetit sexual in relatia maritala simt si ele disconfort in astfel de situatii. Si acestea pot sa fie influentate de propunerea lor. Insa, dincolo de aceasta justificare de suprafata, ele au interese psihopatologice mult mai complexe decat simpla empatie fata de victimele abuzurilor sexuale in numele carora vorbesc. Capacitatea lor de a-si plia simptomatologia pe interesele justificate ale feminismului in general sau a unei parti din mentalitatea traditionala e uimitoare. Insa, la analiza detaliata, ele se dovedesc a fi la anitpozi fata de acestea.

Apoi femeile normale sunt si ele tentate sa adere la feminismul sexist initiat de cele cu conformatie psihopatologica isteroida si lesbianista, desi nu au aceeasi motivatie psihodinamica. De aceea ele sunt mai flexibile sub raportul teoretic. Insa acest tip de feminism le avantajeaza si pe ele in relatiile sociale diverse cu barbatii, in sensul ca cred ca primesc o discriminare pozitiva mai mare. Si, intr-adevar, dupa cum voi arata in urmatoarele articole, femeile au nevoie de supraprotectie din partea societatii in ceea ce priveste violenta la care sunt supuse. Doar ca, dupa cum voi arata de asemenea, aceste idei radicale, precum initierea exclusiv feminina a curtarii sau acuzarea in masa a barbatilor ca violatori nu le protejeaza. Dimpotriva, aceste idei le pot izola, ceea ce se si intampla cu feminismul radical. Femeile normale pot adopta idei radicale in virtutea influentei celorlalte colege vehemente de comunitate. Dar, spre deosebire de acestea, in general ele raspund argumentelor. Dupa dezbateri de natura legislativa, ele renunta la ideea incriminarii initiatorului de curtare, si se repozitioneaza in dinamica argumentarii. Unele dintre ele cer doar schimbare de optica in privinta bunelor maniere, si nu incriminare legislativa. Raspunsul la argument si disponibilitatea de ajustare a propriilor teorii la acesta, este un criteriu important pentru partea moderata a feminismului.

Feministele ce sustin teoria initierii exclusiv feminine a curtarii, fie ele vehemente sau moderate, trebuie diferentiate clar de femeile de mentalitate conservatoare, care nu accepta un initiator necunoscut de curtare pentru ca asa ceva incalca primele doua reguli traditionale ale curtarii pe care le-am detaliat aici . O astfel femeie conservatoare nu sustine nici propunerea de initiere exclusiv feminina a curtarii, deoarece si aceasta le incalca. De fapt, stilul de viata al femeilor din aceasta categorie este departe de unul traditionalist. Ele isi asuma de la sine incalcarea regulilor traditionale, inclusiv pe cele ale curtarii. Din aceasta cauza feminismul a intrat in conflict cu mentalitatea feminina traditionala, si a adus factiuni in interiorul feminismului insusi.

Existenta unor continuturi psihopatologice in geneza unui argument nu ii slabeste acestuia validitatea. In mod normal fondul psihopatologic intareste puterea unui argument. Dar isteria bovarista poate uneori crea uneori izolationism teoretic. Si din acest motiv am scris aceste doua articole. Fondul isteroid creeaza in acest caz exact opusul acestei fecunditati generata de fondul psihopatologic. In acest caz el creeaza opacitate teoretica pentru aceste militante radicale. Dincolo de predispozitia lor pentru abuz, dezbaterea privind initierea exclusiv feminina a curtarii are argumente solide de natura sociologica si politica de ambele parti implicate. In urmatoarele articole le voi aseza fata in fata si voi incerca sa trag o concluzie la aceasta problema foarte complicata a mentalitatii contemporane.

In urmatorul articol voi analiza, dinamica grupurilor de interese din interiorul feminismului, psihopatologia diferentiata intre cele doua categorii de profiluri psihopatologice descrise si influenta acestor predispozitii psihopatologice in motivatia militantismului feminist vehement




»»  read more

20 iulie 2018

4.4. Perceptia eronata a initierii a curtarii ca viol sau hartuire sexuala din motive de distorsionare psihopatologica

4. Propunerea feministă de iniţiere exclusiv feminină a curtării.


4.4. Perceptia eronata a initierii a curtarii ca viol sau hartuire sexuala din motive de distorsionare psihopatologica


Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon


Exista un feminism egalitarist justificabil, tinand cont de discriminarile pe care cultura traditionala le-a adus femeilor. El sustine egalitatea in drepturi intre femei si barbati, dupa ce femeile nu au avut drept de vot, de intrunire, de salarizare egala cu cea a barbatilor pentru aceeasi munca, etc. El mai sustine discriminare pozitiva pe care femeile o merita in anumite contexte, datorita defavorizarii de gen. De asemenea mai sustine masuri mai clare pe care societatea trebuie sa le ia in privinta stoparii abuzurilor sexuale asupra femeilor. Doar ca peste acest militantism politic natural, in acord cu emanciparea individuala specifica secolelor 20 si 21, s-a adaugat un discurs psihopatologic, in special de forma isteroida. El se manifesta prin interpretarea foarte deformata a statisticilor, sustinerea unor idei radicale, vehementa in comportament si inflexibilitate teoretica la contra-argumente. Din cauza lisei experientei in dezbatere, exista adepti ai feminismului care au adoptat aceste idei radicale doar din ratiuni de cultura comunitara, fara a avea si fondul psihopatologic aferent, din empatie cu vocile cele mai vehemente.

Cu aceste doua articole nu intentionez sa sustin invaliditatea argumentelor in sine doar pentru ca vin dinspre factorul psihopatologic. Una dintre cele mai mari erori pe care le putem comite in demersul argumentarii este sa credem ca predispozitia psihopatologica din spatele unui argument ii reduce acestuia valabilitatea. De fapt psihologia stiintei atesta ca un argument este cu atat mai genial cu cat este mai psihopatologic. In istoria stiintei factorul psihopatologic a adus revolutii remarcabile. Marile descoperiri stiintifice au venit in urma unor predispozitii negativist-isterice, dupa cum a fost cazul lui Galileo Galilei „Eppur si muove” sau al lui Copernic, care au sustinut idei ce contraziceau experienta avuta de fiecare, cum ca Pamantul se invarteste in jurul soarelui. La o jumatate de mileniu de atunci inca spunem ca soarele apune si rasare, desi el sta pe loc fata de celelalte corpuri din sistemul solar care graviteaza in jurul lui, precum planeta noastra. Semnele pentru revolutia copernicana au fost foarte clare cu mult inainte de Copernic, odata cu analizarea datelor observate in timp privind miscarile planetelor. Dar a fost nevoie de predispozitia isteroid-negativista a personalitatii sale pentru a spune ceea ce se deducea foarte simplu din aceste date.

Desigur, cele mai multe cazuri de negativism isteric manifestate in stiinta sau in viata de zi cu zi implica erori grosolane de judecare. In aceste cazuri consider ca trebuie aratata latura psihopatologica a argumentului, in raport cu latura sa stiintifica. Prin aceasta analiza a originii lor ma intereseaza doar sa arat ca o anumita idee sau opacitatea la un anumit argument poate fi o manifestare psihopatologica a mintii mai curand decat una logic-gognitiva.

Am aratat in primul articol din acest capitol faptul ca initierea de curtare in spatiul public din postura de necunoscut are cele mai putine sanse de reusita, datorita regulilor traditionale puternic incastrate in mentalul colectiv. Dar, pe de alta parte, am aratat in penultimul articol ca salutul sau complimentul venite de la un barbat necunoscut pentru o femeie nu pot fi catalogate ca viol sau hartuire sexuala. In ultimul articol am aratat ca procentul de initiatori pasnici ai curtarii intr-un spatiu public populat care devin apoi hartuitori sau violatori este aproape de 0. Nici hartuitorii stradali si nici violatorii nu-si aleg victimele in spatiul public populat dintr-un mediu social decent din simplul motiv ca ceilalti cetateni sau fortele de ordine intervin spre a stopa crima. Adevarata hartuire sexuala stradala se intampla insa frecvent in zone rau famate ale oraselor, acolo unde criminalitatea este oricum o problema cotidiana. Dar, in acest caz, un astfel de initiator de conversatie in aceste zone nu este din start pasnic. El incepe abordarea direct prin asalt fizic si nu prin initiere pasnica de curtare.

Povestile feministe despre astfel de initiatori pasnici de curtare care devin abuzatori fizici odata cu refuzul femeii de a le raspunde pozitiv nu au legatura cu statistica. In video-ul de mai jos, la care am tot facut referinta in aceasta serie, se sugereaza la min. 03: 31 ca o abordare pasnica de genul „Hey, esti frumoasa!” ar conduce la „Du-te dracu’ de tarfa!” in doua secunde.



Dar, daca ne intoarcem la secunda 30 nu vedem nici un fel de cuvinte urate spuse de cei ce au initiat curtarea catre respectiva femeie. Daca ne uitam pe filmul original, nu vedem altceva, desi, se spune ca, la un moment dat ca femeia in cauza ar fi fost acompaniata pe trotuar timp de 4 minute de un astfel de pretendent.



si totusi, in ciuda faptului clar vizibil ca nu urmeaza nicio violenta fizica sau verbala in urma refuzului respectivei femei de a da curs invitatiei de curtare a pretendentilor, cecitatea teoretica le face pe unele dintre feministe sa il dea drept dovada de violenta. Nu trec decat 3 minute in care exemplul in defavoarea ideii expuse e dat ca exemplu in favoarea acesteia, in mod absurd. Factorul psihopatologic divers este decisiv in a incrimina aceste comportamente. Exemplul cu acompaniatorul care ar fi mers alaturi de ea timp de 4 minute s-ar putea inscrie partial in infractiunea de hartuire (generala) conform cu ART. 208 din Codul Penal ( LEGEA nr.286 din 17.07.2009), care este formulat astfel :

„(1) Fapta celui care, in mod repetat, urmareste, fara drept sau fara un interes legitim, o persoana ori ii supravegheaza locuinta, locul de munca sau alte locuri frecventate de catre aceasta, cauzandu-i astfel o stare de temere, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda.
(2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicari prin mijloace de transmitere la distanta, care, prin frecventa sau continut, ii cauzeaza o temere unei persoane, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 3 luni sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.”

ART. 208 din Codul Penal trebuie net diferentiat de ART. 223 despre care am mai discutat in aceasta serie de articole, care se refera strict la hartuirea sexuala, si care este formulat astfel:

„(1) Pretinderea in mod repetat de favoruri de natura sexuala in cadrul unei relatii de munca sau al unei relatii similare, daca prin aceasta victima a fost intimidata sau pusa intr-o situatie umilitoare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.”

In legislatia americana hartuirea sexuala este descrisa ca:

„avansuri fizice nedorite si nesolicitate si comportament de natura sexuala, cum ar fi atingerea, frecarea si pipaire, precum si comentariile sexuale, umilitoare, degradante si ofensatoare activitate care pot contine sau nu sugestii ca persoana care este supusa acestor avansuri ar putea suferi neplaceri la locul de munca sau la scoala daca le refuza.”

Observam ca ART. 208 se refera la un comportament de intimidare si nu la obtinerea de favoruri sexuale. Apoi, cele 4 minute de urmarire sunt insuficiente pentru incadrarea acestui comportament ca hartuire generala, deoarece urmarirea trebuie sa fie repetata. In Codul Penal american este prevazuta in mod expres urmarirea, care este foarte asemanatoare cu ceea ce se cheama hartuire in cel romanesc.

Un astfel de comportament precum al barbatilor din filmul de mai sus este dubios, nefiresc si anormal. Dar totusi el nu poate fi incriminat nici ca hartuire generala sau sexuala si nici nu deriva in asalt fizic sau verbal asupra femeii in cauza, asa cum se spune in video-ul postat mai sus. Pusa pentru prima data in fata acestor exagerari, o persoana impartiala poate ajunge sa sustina o astfel de echivalare absurda. Insa, odata cu informarea asupra statisticilor violului sau a criteriilor juridice de definire a hartuirii sexuale, ea nu le mai sustine. Am mai aratat in ultimul articol ca exista femei normale care totusi sunt dispuse sa sustina initierea exclusiv feminina a curtarii si incriminarea celei masculine. Ele sunt femeile casatorite care traiesc o discordanta de apetit sexual cu sotul, si se simt violate, despre care am amintit in articolul anterior. O astfel de regula le-ar avantaja intr-o viitoare negociere mai favorabila cu partenerul, privind scaderea frecventei vietii sexuale conform propriului apetit sexual. Desi exista un astfel de interes, totusi inclusiv ele renunta la incriminarea juridica a unui barbat necunoscut pentru ca complimenteaza sau saluta o femeie, in urma argumentelor de specialitate.

In acest articol voi descrie 7 cazuri de femei care nu raspund la argumentele juridice si statistice privind violul sau hartuirea sexuala din cauza structurarii psihopatologice specifice a mintii lor. In aceste cazuri echivalarea eronata a initierii pasnice si unice (nerepetata in caz de refuz) a curtarii cu hartuirea sexuala sau tentativa de viol, chiar si dupa contactul cu datele stiintifice, se datoreaza unui blocaj teoretic pe care fondul psihopatologic il implica. Prima categorie este cea a intereselor psihopatologice de aparare ale victimelor abuzurilor sexuale, care ulterior dezvolta o teama excesiva de viol, dar justificata in raport cu experienta traumatica avuta. Aici sunt incluse atat victimele abuzurilor sexuale cat si apropiatii lor, care vor in mod natural reguli mai restrictive pentru apropierea dintre sexe si pedepse mai aspre pentru criminalii sexuali. Cea de-a doua categorie este cea a intereselor psihopatologice de atac ale femeilor cu predispozitie spre comportament abuziv. Ele sunt in primul rand, prostituatele mascate, istericele seducatoare clasice si exhibitionistele, pe care le-am descris in general aici si aici  . Pe langa ele se adauga si unele femei cu comportament sexual excentric, anumite lesbiene, si, mai mult din inertie, femeile foarte masculine (din cuplurile de tip metatropist). In sfarsit, cea de-a treia categorie este a femeilor paranoide care se situeaza intre cele doua. Ele nu vor sa-si extinda libertati abuzive asupra barbatilor prin incriminarea initiatorilor pasnici de curtare, precum cele din a doua categorie, dar nu au nici fobii traumatice sau nevrotice. Ele pur si simplu se simt nesigure intr-o lume pe drept cuvant dubioasa, si sustin incriminarea initiatorului pasnic de curtare pentru ca riscul de a intalni un criminal e mai mic astfel. In continuare am sa detaliez descrierea lor psihopatologica si diferentiala in special in ceea ce priveste militantismul de incriminare juridica a initierii masculine a curtarii. si am sa incep cu prima categorie.

a) Interesul pentru incriminarea juridica a initierii masculine pasnice a curtarii in scopul diminuarii angoasei fobice

Victimele abuzurilor fizice dezvolta o frica supradimensionata in general fata de barbati (fobie traumatica). Obiectul acestui gen de frici, respectiv barbatul, este potential periculos, adica are posibilitatea de a produce o trauma fizica vizibila femeilor, fiind in general mai puternic. Aceasta frica e justificata intr-un mediu social cu criminalitate, insa este exagerata intr-un mediu social echitabil. Spre deosebire de fobiile traumatice care apar in urma unei experiente traumatice cu obiectul fobic, fobiile nevrotice sunt acele frici de obiecte, animale, persoane, situatii, evenimente care au un potential traumatic foarte redus, sau chiar inexistent. Majoritatea fobicilor nevrotici inteleg faptul ca frica lor tine de propria persoana si nu de obiectul fobic. Ei inteleg ca aceasta frica pe care o simt fata de un obiect, persoana, animal sau situatie este mult prea disproportionata fata de riscul ca acesta sa aiba o actiune traumatica. Cu toate acestea frica lor ramane foarte activa, ramanand imuna la datele teoretice. Aceasta frica nu trebuie confundata cu teama instinctiva a unei femei de un barbat intr-un spatiu public nepopulat. O astfel de teama e una prevazatoare. Insa fobia traumatica sau nevrotica de barbati a unor astfel de femei se manifesta si in cazul spatiilor populate, fata de orice barbat strain. Dupa cum o sa arat la punctul c), acest lucru este justificat in comunitatile cu criminalitate, insa tocmai asta le conditioneaza sau chiar creeaza tulburari psihice acestor femei. si, dupa cum am vazut in aceasta serie de articole, ele pot sustine incriminarea abordarii pasnice in spatiul public populat ca hartuire sexuala sau tentativa de viol.

Chestiunea cea mai spinoasa pentru fricile de barbati pe care unele femei o au este ca obiectul fobic, respectiv barbatul, poate fi si obiectul unei fobii traumatice dar si al unei fobii nevrotice. Incadrarea intr-una sau cealalta grupa depinde exclusiv de experienta traumatica a femeii cu un anume barbat. Daca femeia a avut o experienta de abuz sexual, atunci fobia ei e una traumatica. O astfel de teama excesiva de viol, este indreptatita sub raportul pragmatic, chiar daca ii inchide multe orizonturi de dezvoltare sociala. O femeie violata sau abuzata fizic va simti frica fata de orice barbat, indiferent cat de pasnic ar fi. Ea va interpreta automat ca tentativa de viol sau hartuire sexuala orice incercare pasnica a unui barbat necunoscut de abordare in spatiul public populat, si nerepetata in cazul refuzului sau.

Obiectul fobic tinde sa devina epidemio-mnezic, adica sa se extinda catre obiectele de asociatie mnezica. „Dupa ce te-ai ars cu ciorba sufli si in iaurt”, spune proverbul. Epidemiologia simptomului psihopatologic de asociatie mnezica face ca obiectul fobic sa se reverse catre obiecte proxime sau asemanatoare. De exemplu frica de paianjeni poate deriva in frica fata de insecte, sau creaturi asemanatoare cu paianjenii in ceea ce priveste miscarea sau structura picioarelor, precum racii si crabii. In acelasi fel victima unui viol cu autor necunoscut va interpreta orice barbat strain care ar contacta-o dintr-un motiv sau altul ca pe un potential violator, tocmai pentru ca seamana cu cauza traumei sale. Teama ei excesiva de viol ii poate bloca femeii anumite dezvoltari ale relatiilor sociale, insa ii asigura securitatea in acelasi timp pe viitor. O astfel de teama o face mai putin predispusa statistic spre un alt abuz. Daca femeia continua sa traiasca in acelasi mediu potential abuziv, atunci frica ei e unul din factorii care o pot ajuta sa nu mai treaca prin aceleasi experiente traumatice. Daca insa ea schimba mediul social si ajunge intr-unul mai degajat, fara criminalitate, atunci frica ei nu mai e atat de justificata in raport cu mediul social. In acest caz o psihoterapie ar fi indicata pentru ajustarea ei psihica la noul mediu. Dar, dupa cum vom vedea la punctul c), exista un oarecare risc de intalnire cu un barbat sadic in orice mediu, indiferent de cat de echitabil ar fi. Asa ca, dincolo de psihoterapie, care e binevenita in orice context, se justifica o frica de abuz fizic sau chiar omor din partea unui astfel de tulburat psihic.

Daca femeia nu a avut o astfel de experienta traumatica cu un barbat, si nici nu traieste intr-un mediu social potential abuzator sexual la adresa femeilor, dar totusi are frica de barbati, atunci ea sufera de o fobie nevrotica (androfobie). Persoana cu aceasta tulburare psihica poate ajunge sa considere la nivel constient in urma studiului statisticilor ca un barbat necunoscut nu este un violator, insa teama lor persista. Spre deosebire de abuzatele sexual, multe dintre femeile androfobe inteleg faptul ca frica lor tine de ele insele si nu de barbatii care intra in contact cu ele. si unele si altele sunt deschise teoretic la intelegerea datelor statistice si le accepta ca atare. Insa, la nivel profund teama lor e mai puternica decat nivelul cognitiv al psihicului. Aceste persoane nu pot tine cont de statistica sau de orice fel de realitati factice in fricile lor, asa ca mereu vor vedea un violator in persoana unui barbat strain.

Existenta unor simptome traumatice sau nevrotice (androfobie) face ca datele statistice expuse sa nu aiba efect asupra diferentierii intre profilul psihologice al initiatorului de curtare si cel al criminalilor sexuali. Datele stiintifice despre inofensivitatea obiectului fobic nu au efect asupra simptomului. Aceste persoane nu pot accepta ingestia emotionala a datelor stiintifice din motive psihopatologice. Din aceasta cauza ele nu vorbesc despre fobia lor decat la psihoterapeut sau cu anturajul foarte apropiat. Ele prefera sa se izoleze sau sa iasa in oras doar in compania altor femei. Desi rar ajung militante, totusi pentru ele interzicerea abordarii din partea unui barbat strain este o usurare. Din aceasta cauza cateva dintre ele se implica in usor militantism feminist pentru aplicarea de reglementari legislative care sa-i tina pe barbati departe. Confruntate cu perspectiva blocarii masive a orizonturilor de dezvoltare sociala din cauza anxietatii fata de barbati, si pentru ele psihoterapia este cea mai indicata pentru ameliorarea acestei stari.



In urmatorul articol voi descrie o alta categorie de tulburari psihice, respectiv una care se raporteaza ofensiv la barbati, unele devin militante feministe vehemente, spre deosebire de acestea care sunt intepenite in angoasa fobica.






»»  read more

4 iulie 2018

4.3. Perceptia eronata a initierii a curtarii ca viol sau hartuire sexuala datorita discordantei de apetit sexual

4. Propunerea feminista de initiere exclusiv feminina a curtarii.


4.3. Perceptia eronata a initierii a curtarii ca viol sau hartuire sexuala datorita discordantei de apetit sexual

Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon

Am aratat aici ca abordarea femeilor in general in spatiul public de catre un barbat necunoscut este un mod nepotrivit de a initia curtarea. O astfel de strategie functioneaza in cazul unor persoane dezinhibate, total lipsite de prejudecati. Insa pentru cele cu mentalitate conservatoare asa ceva incalca primele doua reguli traditionale ale curtarii, respectiv acomodarea temperamental-caracteriala si facerea de cunostinta prin intermediul unei a treia persoane. Daca femeia abordata astfel este si casatorita atunci este incalcata si cea de-a treia regula, iar gestul respectivului barbat atenteaza la relatia ei maritala. Sunt femei care mai trec peste primele doua reguli traditionale, dupa cum insisi barbatii o fac. Ce-a de-a treia este mai bine consolidata, iar semnul distinctiv al casatoriei, inelul si verigheta, este suficient pentru a impiedica abordarea.

Dar, am aratat in articolul precedent ca o astfel de abordare pasnica de catre un necunoscut intr-un spatiu urban populat este echivalata eronat cu violul sau hartuirea sexuala. O astfel de eroare in apreciere se face din doua motive: 1) insuficienta cunoastere a statisticilor violului; 2) distorsionarile psihopatologice ale celei/celui ce le identifica astfel, si care ii modifica perceptia in ciuda detinerii unor date statistice corecte. In primul caz studiul corecteaza de la sine aceasta prejudecata. Pentru cel de-al doilea caz cunoasterea detaliata a fenomenului violului, cu statistici si studii de caz este insuficienta. Persoanele specifice acestei categorii vor practica ceea ce in psihopatologie se numeste „atentie tubulara”, adica o focusare pe anumite cazuri si anumite statistici care Este nevoie si de psihoterapie, desi nici ea nu da roade de fiecare data.

Exista insa un numar important de femei care se afla intre cele doua categorii. Ele inteleg ca un initiator pasnic de curtare in spatiul public nu este un violator sau hartuitor sexual, insa sustin incriminarea sa pentru ca vor mai multe drepturi in relatia cu sotul. Majoritatea femeilor fac compromisuri dureroase in ceea ce priveste casatoria. Atat societatea contemporana cat si cele traditionale ascund o realitate ingrijoratoare in cupluri: neconcordanta apetitului sexual intre soti. Statistic vorbind apetitul sexual al barbatului e mai mare decat cel al femeii, iar asta are 3 cauze. Prima este statutul biologico-sociologic al masculului. Omul este specie de varf al lantului trofic. In aceste conditii s-a consolidat fenomenul ultrauzitat al haremului, cu masculii dominanti care trebuie sa fecundeze mai multe femele. Teoria haremului preistoric a ajuns desueta, in special pentru ca le este servita femeilor de catre sotii infideli care-si justifica astfel infidelitatea. Multe femei tind sa o respinga, amintindu-si cu regret de acest context. Dar ea este totusi un fapt biologic. Barbatul a mostenit aceste caracteristici ale vietii salbatice care se regaseste direct in aceste fapte.

Cea de-a doua cauza pentru aceasta neconcordanta de apetit sexual este distribuirea diferentiata pe sexe a violentei societatii umane din ultimi 50 000 de ani, cu precadere in ultimii 5 000 de ani. Am mai amintit in acest spatiu despre experimentele facute de psihologul experimental Neal Elgar Miller pe sobolani, si de Robert A. Hinde pe maimute aici . Ei au observat ca administrarea de socuri fizice dureroase precum cele electrice sau mecanice pe aceste animale a condus la cresterea nevoilor lor de consum precum cele de hrana sau cele sexuale. In aceleasi conditii asa ceva se intampla si la om. Femeile au fost in mare parte ocolite de razboaie si traumele lor au fost mai mici. Putem de aici deduce ca conversia violentei in apetit sexual a accentuat discordanta de gen a apetitului sexual. Asadar, dupa razboaiele din istorie, unii au ajuns sa cucereasca cetati cu bunuri si femei. Prin asta ei s-au imprumutat din viitor, pentru ca au trimis frustrarile urmasilor lor.

In fine, cel de-al treilea factor este dat de deciziile facute de unele femei in alegerea viitorilor soti dupa criterii mult prea materiale decat cele de compatibilitate psihico-morala, conform cu prima regula a curtarii descrisa in articolul linkat mai sus. Regula a patra a aratat ca este normal ca o femeie sa aleaga un barbat instarit, in detrimentul altuia mai putin instarit. Dar unele femei ignora prima regula ce vizeaza restul de calitati sau defecte si o supapotenteaza pe cea a patra dupa criteriile averii specifice acestei reguli. In acest caz pe termen lung aceasta predispozitie spre discordanta a apetitului sexual intre membrii cuplului se va accentua. Alegand cu mintea si nu cu inima, femeia va fi urmarita apoi de regretul prostitutiei mascate si se va simti din ce in ce mai neimplinita in respectiva casatorie.

Dar chiar si acolo unde a existat initial o oarecare concordanta si atractie mutuala intre membrii cuplului, riscul unor evolutii psihice, politice, culturale sau profesionale diferite ii poate aduce pe membrii ei in impas la un moment dat. Datorita acestor factori cumulati discrepanta de apetit sexual intre membrii cuplului a atins cote maxime atat in societatea traditionala, dar mai ales in cea moderna. Diferenta de constitutie psihica a facut ca femeia si barbatul sa para din specii diferite, dupa cum s-a mai spus mai in gluma mai in serios. La aceeasi factori de stres un barbat poate raspunde prin supraapetit sexual iar o femeie prin aplatizare libidinala. Lipsa de dorinta mutuala dintre parteneri a condus la lipsa de comunicare in viata conjugala, iar sexualitatea multor cupluri casatorite s-a redus la o simpla nevoie fiziologica pentru barbat si o corvoada pentru femeie. Viata sexuala prea frecventa sau lipsita de variatii in preludiu e o problema pentru multe femei. Ei bine, o astfel de discordanta face ca femeile sa se simta constant violate in interiorul casniciei.



Din pacate, in conditiile societatii actuale nu exista solutie multumitoare pentru ambele parti pentru aceasta problema. Epoca clasica a jafului la produs un dezastru emotional in acest cel mai intim si mai pretios loc al omului care este familia. Iata ca noi, contemporanii, platim compromisurile societatii clasice a jafului cu discordanta de apetit sexual in viata intima! Uitandu-ne inapoi in istorie, daca suntem onesti, nu prea ne raman motive de mandrie. Familia contemporana se destrama din ce in ce mai tare, si asta nu din cauza vreunei epidemii de homosexualitate raspandite de cei ce prefera acelasi sex, asa cum am sustin unii . Homosexualii insisi sunt efecte ale acestor factori de distorsiune puternica a psihicului omenesc pe care o produce civilizatia. Multe casatorii sfarsesc prin divort, fara ca sotii sa isi schimbe orientarea sexuala. Distrugerea armoniei in familie este un factor important pentru dezechilibrul emotional pentru toti membrii ei, inclusiv pentru cei mai expusi la tulburari emotionale, respectiv copiii. Rata divorturilor in tarile Occidentale si Rusia variaza intre 30 si 60 % (Spania, Portugalia, Luxemburg, Republica Ceha si Ungaria). In Statele Unite rata divorturilor este de 41 %. Riscul unui al doilea divort este de 60% iar celui de-al treilea ajunge la 73 %.

Cei ce nu recurg la divort nu sunt neaparat persoane multumite de casatoria lor. Conservatorii nu recurg de obicei la divort, desi casatoria poate fi ruinata. Motivele ramanerii in casatorie sunt diverse, precum copiii, teama de singuratate, razbunarea partenerului parasit, etc. De aici si sumedeniile de bancuri macabre cu sotii necomunicativi si chiar ostili, dar legati unul de altul precum o pedeapsa. Deseori sotii renunta la regula foarte importanta a verighetei de care am amintit mai sus, oferind informatii eronate despre statutul lor marital.

Situatia este aproape fara iesire. Sotii ajung nesatisfacuti sexual si isi gasesc amante. Desi prin astfel de refacere a haremului salbatic se ajunge la un compromis pentru toti membrii sai, totusi asa ceva determina o problema exterioara de natura sociologica. Chiar daca in general numarul femeilor e mai mare decat cel al barbatilor, totusi barbatii cu mai multe partenere aduc probleme pentru ceilalti barbati. Acestia fie nu vor gasi o partenera suficient de atractiva pentru compatibilitate in cuplu, fie nu vor avea partenera deloc si vor suferi de inhibitie sexuala. Asa ceva este sursa de dezechilibru social; libertatile sporite ale unora abuzeaza libertatile normale ale altora. Pe de alta parte, compromisul fidelitatii in cuplu, asa cum s-a consolidat in familia traditionala este o falsa solutie. Fortarea consimtamantului unei femei pentru a avea raporturi sexuale fara ca libidoul ei sa reflecte aceasta nevoie, chiar in cazul in care e partenera oficiala de viata, este tot un abuz.

Daca se intampla ca o astfel de femeie care deja se simte folosita in mariaj sa fie abordata si de un necunoscut pe strada, atunci acest gest o poate supara, indiferent cat de pasnic ar fi acel barbat. Fie ca a trecut prin cateva casatorii ratate, fie ca exista in ea o lupta intre tendinta de a divorta si cea de a salva casatoria, femeia abordata astfel este repusa in aceasta mare dilema psihica. In mintea ei se creeaza in acel moment o imbinare atat a acceptarii variantei propuse de initiatorul necunoscut cat si a refuzului, cu ramanerea in casatorie, si cu pastrarea beneficiilor materiale aferente ei. Numai ca o astfel de imbinare a acestor variante de cuplu implica perspectiva unei si mai frecvente vieti sexuale, pe fondul unui apetit sexual oricum mai scazut decat al sotului. Ceea ce accentueaza acest sentiment de viol. De aceea reactia unei astfel de femei poate fi uneori agresiva fata de abordarea din partea unui necunoscut.

Din aceasta cauza initiativa exclusiv feminina pentru raporturi sexuale in interiorul casatoriei ar prinde bine acestor femei. Fiind incapabile sa isi impuna punctul de vedere in fata sotului care detine controlul economic al familiei, ele sustin teoria initierii exclusiv feminine a curtarii precum si a consimtamantului pentru salut sau compliment in speranta ca reusesc sa il influenteze in acest fel pe cale indirecta. Iata ca exista motive emotionale pentru care perceptia initiatorului stradal de curtare sa fie deformata. Compromisul acestui gen de femeie pentru satisfacerea sotului supralibidinal ii afecteaza direct perceptia acestui initiator pasnic de relatie. Cele doua tipuri de barbati trebuie clar diferentiate. Daca primul caz reflecta un abuz emotional, celalalt nu se termina automat intr-o relatie amoroasa. Refuzul acceptarii curtarii este o optiune personala a femeii ce nu trebuie justificata nimanui. Dar reactia agresiva a femeii normale in fata unei astfel de propuneri pasnice este exagerata si se datoreaza acestui sentiment de viol pe care ea il resimte in interiorul casatoriei. Se poate deduce de aici ca cu cat acest sentiment este mai mare, cu atat reactia femeii este mai agresiva si mai vehementa. In urmatorul articol o sa descriu cazurile femeilor al caror orizont perceptiv este deformat de filtrul distorsionarilor psihopatologice.




»»  read more

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook