Loading...

18 iunie 2018

4. Propunerea feminista de initiere exclusiv feminina a curtarii.

4. Propunerea feminista de initiere exclusiv feminina a curtarii.


Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon

In ultimul an retelele de socializare s-au cutremurat in urma dezvaluirilor privind hartuirea sexuala. Totul a pornit de la plangerile unor importante actrite de la Hollywood fata de practicile producatorului de film Harvey Weinstein. Acest bulgare de zapada s-a transformat ulterior intr-o avalansa, scotand la iveala o multime de marturii ale femeilor hartuite sexual, sub arhicunoscutul hashtag #MeeToo. Unele dintre aceste marturii sunt exagerari. Dar au existat si altele care s-au dovedit reale, si incapacitatea sistemului social actual de a proteja femeia in fata presiunilor artificiale de obtinere a consimtamantului pentru relatii intime. Aceasta lipsa de contracarare a acestor abuzuri a ridicat mingea la fileu pentru feminismul anilor 1990, numit si feminism de al treilea val. Acesta sustine ca trebuie schimbate regulile relatiilor dintre sexe, in sensul infranarii comunicarii venite dinspre barbati. Mai precis, el sustine ca un barbat necunoscut trebuie sa obtina consimtamantul pentru salutul si complimentul unei femei. Prin extensie, el sustine initierea exclusiv feminina a curtarii.

In continuarea celor trei articole publicate pana acum , voi publica o serie de articole privind analiza acestei propuneri din punct de vedere biologic, juridic, sociologic si politic. Pe parcursul sau voi descrie spectrul divers al categoriilor de oameni care sustin aceasta revolutie a initierii curtarii, interesele oneste sau perfide specifice a persoanelor implicate in aceasta chestiune, conflictele cu spiritul legislatiei si cu alte categorii sociale dar si solutia pe care o vad eu in stoparea abuzurilor ce se asociaza deseori cu initierea masculina a curtarii stradale . Pentru inceput voi descrie regulile prin care societatea traditionala a evitat acest gen de abuzuri precum cele mai sus, si cum ele au ajuns ineficiente in lumea contemporana.

4.1. Regulile traditionale ale curtarii femeilor in si intrarea lor in desuet odata cu stilul de viata contemporan


Civilizatia umana s-a construit cu armate cuceritoare de cetati, care apoi le jefuiau si le violau femeile. Jaful armat si pirateria erau considerate de Aristotel indeletniciri mult mai respectabile decat agricultura sau comertul. Dar, in cea mai mare parte, jaful si violurile practicate de cuceritori sunt percepute astazi ca o pata neagra pe obrazul umanitatii. La animale se practica uciderea puilor de catre un mascul mai puternic decat cel ce le este tata, pentru a face femelele sa intre din nou in calduri. La oameni o astfel de pierdere a copiilor, prietenilor sau sotului in urma asediului a condus la comportamente de stres posttraumatic. Lehamitea produsa in randul invinsilor a condus la evolutia tehnicilor de aparare impotriva asediilor. Ele au functionat in urma unei inovatii in tehnica militara, in asa fel incat succesul asedierii era garantat. Dupa un timp victimele au reusit sa gaseasca remedii si asediul militar nu a mai functionat nici practic si, mai ales, nici emotional. Asa ca progresiv insusi jaful armat a fost vazut ca un act reprobabil.

Dar violurile in masa practicate in urma asedierii si cuceririi cetatilor aveau in mod paradoxal si o parte pozitiva la nivel de specie, in sensul ca evitau casatoriile intre rude. Cu cat o comunitate este mai ermetica cu atat creste riscul de imperechere intre membrii sai si implica problemele recunoscute ale consangvinitatii. Societatile primitive nu au putut evita problema asta chiar cu regulile lor complicate ale casatoriei totemice. In perioada antica si medievala riscurile au fost inca si mai mari ca urmare a izolarii comunitatilor in interiorul zidurilor de aparare ale cetatilor. Rezultatul acestui ermetism a fost acela ca comunitatile au ajuns pline cu membri cu puternice inrudiri de sange intre ei. Chiar daca ajunsesera la grade indepartate de rudenie si se puteau casatori conform regulilor sociale, ei comportau un mare risc de consangvinitate. Daca nu ar fi fost primiti straini care sa improspateze genetic acele comunitati atunci ele ar fi stagnat sau ar fi riscat copiii cu malformatii, fenomen specific incrucisarilor repetate. Aristocratia era in mod special predispusa la asa ceva, fiind o minoritate si mai ermetica fata de comunitatea in care se dezvolta. In loc sa se casatoreasca cu membri inferiori din comunitate si sa raspandeasca averea, familiile de rang inalt au facut casatorii intre veri de rang 1 sau chiar frate si sora. Din aceasta cauza malformatiile genetice au fost mai frecvente in randul aristocratilor.

Reimprospatarea genetica a comunitatii a ajuns foarte importanta, iar societatea occidentala a adoptat-o si a imblanzit-o, in asa fel incat sa nu mai produca acele mari tulburari emotionale specifice cuceririi armate. Asa ca umanitatea a invatat sa (re)foloseasca aducerea in comunitate si imperecherea unor indivizi cu experienta sociala sau geografica diferita, originara in cultura jafului. S-a renuntat la politica fortei militare si s-au instituit patru reguli de curtare prin care consimtamantul femeilor sa fie primit in mod natural, fara a le abuza.

Prima dintre aceste reguli este compatibilitatea fizica, psihica si morala a barbatului, adica calitatile sale atractive precum sanatatea, integritatea corporala, lipsa de dizabilitati mintale, generozitatea, umanismul etc.. Initial casatoriile erau aranjate de parinti. Apoi rolul parintilor in aranjarea casatoriilor s-a diminuat, si alegerea se facea dintre persoanele din proximitatea comunitara si profesionala. La nivelul bazei piramidei sociale ale comunitatii cei doi viitori soti sau iubiti se cunosteau mai intai ca oameni si abia apoi ca intimi. A doua regula este maniera eleganta a facerii cunostinta (introducing) sau scrisorii de recomandare. Ea deriva din susmentionata nevoie de diversificare a fondului genetic al comunitatii consolidate pe timp de mai multe secole. Dupa mai multe astfel de incrucisari continue intre membrii comunitatii si aparitia riscului de consangvinitate, a fost incurajata aceasta politica a introducerii unui strain in comunitate prin intermediul facerii de cunostinta sau scrisorii de recomandare. El era pur si simplu introdus intr-un cerc restrans de cunoscuti sau intr-o microcomunitate de catre o persoana care garanteaza pentru calitatile lui morale. Fara prezentare, curtarea venita din partea unui astfel de barbat era riscanta pentru o femeie. Dupa ce a fost prezentat, o astfel de persoana poate cocheta cu o persoana din interiorul grupului in scopul initierii curtarii si crearii unui cuplu.

Asa ca nevoia de „sange proaspat” al unui strain a fost facilitat de aceasta practica a facerii de cunostinta sau scrisorii de recomandare. Aristocratii au devenit foarte mobili, facandu-si vizite sau organizand numeroase petreceri in care indivizi cat mai diversi si departati geografic sa se cunoasca. Protocolul de prezentare la resedintele aristocratilor a ajuns foarte divers. Casatoriile intre membrii familiilor regale din diferite tari au ajuns si motive de alianta. Chiar si in comunitatile rudimentare aparitia unui strain starneste curiozitate, ceea ce implica de la sine un protocol mai rudimentare de prezentare a sa din partea celor ce il cunosc. Aceasta regula a ramas in picioare pana astazi.

Cea de-a treia regula este varsta femeii. O femeie putea fi curtata in trecut (si la fel se intampla si astazi in mare parte) doar intr-un anumit segment de varsta, respectiv cea premaritala. Societatile traditionale au facut presiuni asupra femeilor sa se casatoreasca, iar varsta optima in general pentru casatorie era de 17-26 de ani. In cultura occidentala clasica, cele care rezistau acestor presiuni riscau sa sfarseasca pe rug, ca vrajitoare. Dupa aceasta varsta si experienta de viata, majoritatea femeilor se afla deja in relatii stabile si nu mai vor sa fie abordate de barbati, sau nu vor sa isi riste securitatea relatiei. In acel moment curtarea a fost inutila si chiar agasanta inclusiv in societatile traditionale, desi unele femei au acceptat-o si atunci in cazul in care nu se aflau intr-o relatie.

In sfarsit, cea de-a patra regula este restrictia de abordare a femeilor ce apartin unei clase sociale superioare. Un barbat poate face curte unei femei doar daca ea e membra a aceleiasi clase sociala cu el, sau a uneia inferioare. Exceptiile s-au datorat situatiilor speciale. Casatoriile sau relatiile stabile intre o femeie cu un barbat ce are statut social inferior, au fost posibile in special dupa razboaie, cand numarul de barbati s-a redus. Insa in aceste cazuri n-a mai fost vorba despre o curtare in adevaratul sens al cuvantului.

Ultimele doua reguli de mai sus au fost mai clar afirmate in cultura traditionala. Civilizatia a venit in consolidarea lor cu doua institutii aferente. Pentru cea de-a treia regula s-a creat institutia casatoriei si a inelului/verighetei, ca semn distinctiv al persoanei aflate deja intr-o relatie stabila. Acest semn distinctiv a fost menit sa evite astfel de situatii neplacute. Pentru cea de-a patra regula s-a creat vestimentatia diferentiata. In secolele trecute apartenenta la o astfel de clasa sociala era clar semnalizata de hainele purtate in viata de zi cu zi. Cuplarea unor membri din clase diferite era practic imposibila pentru ca insasi curtarea era evitata inca din fasa ca urmare a acestor semne. In anumite tari occidentale culoarea purpurie era folosita in vestimentatie exclusiv de regalitate. Daca un membru al unei clase inferioare folosea haine purpurii, atunci el risca sa fie pedepsit cu inchisoarea. Pentru cea de-a patra regula s-a consolidat insasi cultura, care a avut ca punct central dansul si muzica, ce a facilitat apropierea dintre straini in petreceri campenesti, banchete sau baluri scopul curtarii in vederea casatoriei.

Celelalte doua au fost mai evazive, dar foarte importante. Faptul ca nu au fost afirmate clar nu inseamna ca le n-au existat implicit. Cea de-a treia regula faciliteaza sanse mai mari in succesul curtarii. Un barbat necunoscut a fost si inca este fi privit cu suspiciune de o eventuala partenera, tocmai datorita acestor relicve a societatilor jefuitoare pe care le-am amintit. Un strain pentru care poate garanta un membru de baza al comunitatii este tratat mai familiar. Cea de-a treia este menita sa mentina sau sa ridice statutul social al femeii si reflecta standardele de selectie specifice sexualitatii sale feminine. Poeti sau alti indragostiti au fost respinsi constant de femei apartinatoare unor clase sociale superioare, chiar daca sentimentele lor au ramas consemnate in istorie.

Altii descopera cu surprindere regula a patra si lasa impresia ca n-au inteles mare lucru din natura umana sau a societatii. Exista in mediul online o multime de filme care se pretind a deconspira un presupus comportament feminin imoral de raspuns diferit la initiativa unuia si aceluiasi barbat de curtare din postura de baza a piramidei si apoi de varf. Autorii acestor filme dau impresia ca dezvaluie perfidia unor anumite femei care se indragostesc de situatia materiala. Cand femeia abandoneaza o relatie stabila de logodna sau casatorie (certificate prin semne distinctive precum inelul si verigheta) in urma unui astfel de initiator stradal de curtare, acest fapt se apropie de prostitutia mascata despre care am discutat aici  . Dar nu e nimic anormal in aceste exemple date de ei atunci cand femeia nu se afla intr-o astfel de relatie. Refuzul curtarii initiate de lucratorul de la baza sistemului social, si acceptarea curtarii initiate de un barbat ce pare a apartine varfului, urmeaza aceste reguli puternic inradacinate in cultura traditionala. Problema e la cei ce descopera abia acum aceste reguli din postura de sociologi incepatori.


Dupa cum vedem, initierea stradala a curtarii este exclusa de aceste reguli traditionale. Insa de la o vreme aceste institutii traditionale au inceput sa nu mai fie clare. Stilul de viata contemporan a adus noutati de nebanuit in momentul in care societatea le-a creat. Clasele sociale nu mai sunt atat de ermetice precum in trecut. Ciclurile de motivatie personala pot duce la urcari si coborari pe scara sociala in decurs de o perioada scurta. Apartenenta la o clasa sociala superioara nu mai e nevoie sa fie semnalizata atat de clar, pentru ca clasele sociale nu mai sunt atat de ermetice. In scurt timp statutul social al cuiva se poate prabusi sau poate creste. In aceste conditii astazi vestimentatia nu mai este un indiciu clar pentru apartenenta la o anumita clasa sociala. Un barbat dintr-o clasa superioara se poate imbraca fad pentru a nu atrage atentia si a se bucura de traiul in comunitate. Dimpotriva, un altul ce apartine unei clase inferioare isi poate permite sa cumpere un costum foarte scump, chiar daca ele risca sa fie singura achizitie pe o perioada lunga de timp din cauza pretului. Iata ca vestimentatia nu mai este un criteriu de asigurare ca un potential partener face parte dintr-o clasa anume.

Apoi, libertatea de miscare a permis relocari ale persoanelor in zone necunoscute. Rezultatul a fost un imens aflux al strainilor pentru care nimeni nu poate garanta, fiind necunoscuti. Retelele de socializare au permis astfel de calatorii virtuale in mediul on-line unde regulile traditionale a prezentarilor au fost sparte sub curiozitatea noului si ineditului. Relocarile frecvente si lipsa de timp specifica stilului de viata contemporan au facut ca regula prezentarii in general sa fie uitata. Mai mult decat atat, chiar si in cazul apartenentei la o comunitate traditionala, aceasta regula este uneori trecuta cu vederea de femeile neatractive care nu se afla intr-o relatie amoroasa. Din dorinta de a forma un cuplu cu cineva, ele sunt dispuse sa-si asume riscul de a fi abordate de un criminal.

In al treilea rand, institutia casatoriei a palit. Neincrederea fata de institutiile statului ii face pe multi sa nu-si oficializeze relatia, cu toate ca stilul lor de viata e identic cu cel al persoanelor casatorite. Mai mult decat atat, femeia moderna se casatoreste mai tarziu, dupa consolidarea carierei. Lipsa inelului/verighetei de la deget poate comunica potentialului initiator de apropiere emotionala o informatie eronata, conform acestui standard. Apoi, industria cosmetica si chirurgia estetica au adus si mai multa confuzie in aceasta regula. Ele au facut ca varsta femeii sa fie foarte greu determinata dupa modul in care arata si sa para la prima tinerete, cand acest gen de abordare nu este nepotrivit.

In sfarsit, insusi sistemul social capitalist care se lauda cu libertatea acordata cetatenilor este o mare farsa . In trecut limitele libertatilor cetatenesti erau foarte stricte si cel ce le incalca risca diferite pedepse. Astazi pe hartie se spune ca cetateanul e liber sa aleaga, insa alegerea lui e influentata de un urias si nemilos aparat propagandistic de manipulare. Promisa libertate din societatile capitaliste nu se distinge pre mult de politica fortei din cele dictatoriale sau autoritariste din trecut. Diferenta principala consta in interpunerea intre politica fortei si refuzul a tehnicilor de inginerie a consimtamantului, ceea ce s-a numit ulterior Relatii Publice (PR). Acolo unde PR-ul da gres, supranumitele state libere recurg cu voiosie la politica fortei, folosind arme ceva mai sofisticate. Acestea de obicei nu ucid, dar produc suficiente daune fizice sau psihice, incat libertatea garantata de constitutiile statelor pare mai curand o inselaciune decat un fapt real.

Aplicarea tehnicilor diverse de manipulare si de fortare a acceptului in societatea contemporana este un abuz tipic al autoritatilor care a fost aplicat in acelasi fel privind consimtamantul femeilor in curtare. In spatiul occidental au aparut numeroase carti cu tehnici diverse de agatat (pick up art) care calca efectiv in picioare refuzul initial al femeii abordate in a accepta curtarea. Desi exista inclusiv prevederi legale privind hartuirea stradala, conform acestor practici criminale de obtinere artificiala a consimtamantului la nivelul inalt al societatii, unii le practica constant, ceea ce a adus aparitia sloganului feminist „nu inseamna nu” (#nomeansno).

Iata ca aceste reguli pot fi foarte usor ocolite. Restrictiile traditionale in ceea ce priveste initierea relatiilor amoroase au intrat intr-un anumit impas in zilele noastre. Initierea curtarii in spatiul public, in special pe strada, fara testarea si familiarizarea psihico-morala traditionala a economisit timp pentru formarea relatiilor amoroase. Insa a adus si numeroase alte probleme emotionale care au iesit de curand la iveala. In raport invers proportional cu slabirea acestor reguli, au aparut si abuzatorii de tip Casanova si prostituatii ascunsi, pe care i-am descris in acest articol . Am aratat acolo ca nu doar barbatii au ajuns sa abuzeze aceste reguli traditionale ale curtarii. Femeile le abuzeaza de asemenea. In zonele urbane exista numeroase petreceri la care omul contemporan se duce zilnic, pentru a-si petrece timpul liber dupa orele de munca. Destule petreceri de acest gen simuleaza institutia traditionala a petrecerii in special pentru barbati, angajand femei „animatoare”. Rolul lor principal este acela de a zambi si a flirta artificial cu barbati ce cauta o relatie. Avand in spate un intreg mecanism al consumului, o astfel de animatoare primeste bonusuri daca convinge un astfel de pretendent naiv sa fie cat mai generos si sa consume cat mai mult. Unele astfel de cluburi au preturi mari la intrare sau la produsele consumate, astfel ca vorbim de un adevarat angrenaj de profit al seductiei. Vorbim in acest caz de o vindere inselatoare a sperantei de initiere a unei relatii, in conditiile in care, animatoarea in cauza nu este interesata de o astfel de curtare din partea unui astfel de barbat, si l-ar rejecta in afara cadrului clubului.

Iata ca argumentul accelerarii timpului pentru consolidarea cuplului si spargerea regulilor traditionale ale curtarii are un revers periculos. Fie ca vin din partea femeilor, sau a barbatilor, aceste fenomene sociale abuzive sunt greu de contracarat. Nu exista institutii specializate pe asa ceva. Este imposibil de distins intre o astfel de animatoare si o clienta fidela. In tarile care nu incalca drepturile omului autoritatile contrapersecuta partial pe barbatii abuzatori de tip Casanova pentru a-i impiedica sa comita abuzuri emotionale asupra femeilor. De exemplu, in Olanda, un macho cu o masina scumpa este oprit de politisti si luat la intrebari cu privire la veniturile lui. Insa doar cei care sunt mai putin instariti, care nu pot dovedi provenienta banilor pentru achizitionarea acestor masini, pot fi reperati si identificati. Pe langa ei exista si abuzatori Casanova isi pot justifica foarte bine proprietatile. Ei apartin unei familii instarite sau au trecut printr-o ascensiune sociala accelerata dupa ce au fost foarte activi pe piata muncii si au castigat foarte bine intr-o anumita perioada. Si acest tip de „parvenit” este exact profilul abuzatorului Casanova. Iata ca eficienta acestei masuri este de asemenea doar partiala. Mai mult decat atat, aceste mici obstacole functioneaza in tari in care abuzurile asupra femeilor sunt oricum mai rare. In tarile cu abuzuri frecvente asemenea masuri nu se iau deloc. Si asta deoarece autoritatile insele, de la politistul de la baza sistemului pana la politicieni si marii ingineri sociali, folosesc din plin aceste comportamente pentru a-si spori averile si libertatile.

Miscarea feminista a luat atitudine fata de aceste abuzuri, descriindu-le mai mult sau mai putin fidel, si condamnandu-le public. Problema a devenit intr-adevar alarmanta si necesitatea unei dezbateri publice pe acest subiect este din ce in ce mai mare. Multe femei s-au rigidizat emotional si s-au radicalizat dupa ce au trecut prin diferite experiente negative in relatiile lor amoroase. Ele nu vor sa mai traiasca o asemenea experienta si au ajuns sa deteste barbatul macho. Unele dintre ele adopta pozitii radicale precum extinderea notiunii de „hartuire sexuala” sau chiar cea de „viol” catre aceste comportamente de tip Casanova, dupa cum am mai amintit in articolul anterior http://baldovinconcept.blogspot.ro/2018/05/3-abuzurile-comportamentului-seducator.html , prin acest video, la minutul 01. 45,



Altele nu sustin incriminarea legislativa a celui ce abordeaza in spatiul public, ci doar manipularea regulilor traditionale privind curtarea prin unele libertati in plus acordate femeilor, dupa cum am amintit deja in seria de articole inceputa aici  . O astfel de viziune promoveaza mentalitatea initierii primului pas exclusiv de catre femeie in relatiile amoroase in toate contextele si la orice varsta.

Principala problema a acestei revolutii este aceea ca nu exista argumente juridice pentru incriminare, dupa cum voi detalia intr-un articol ulterior din aceasta serie. Apoi, regulile traditionale sunt deja bine consolidate in mentalul colectiv, si nu se pot face derogari doar pentru femei in privinta initierii exclusiv feminine a curtarii. Exista totusi trei categorii de femei care sustin aceasta initiativa. Prima este cea a femeilor normale, deja casatorite, care vor sa o aplice in special in propria casatorie in ceea ce priveste initierea actului sexual conjugal. Desigur, pe langa asta ele nu vor sa fie deranjate in spatiul public cu o intentie de curtare venita de la un alt barbat. Cea de-a doua categorie este cea a femeilor abuzate emotional sau fizic, care au ramas cu sechele in urma acestor experiente, si a femeilor de constitutie psihopatologica nevrotiforma, care sufera de androfobie fara sa fi trecut printr-o experienta traumatica cu un barbat. In fine, cea de-a treia este cea a femeilor cu comportament sexual sau moral excentric, in special exhibitionistele isteroide sau prostituatele mascate pe care le-am analizat detaliat articolul linkat mai sus sau acesta . Ele vor sa fie protejate in a-si pune in practica abuzurile specifice conformatiei lor psihopatologice, fie sa fie ajutate in a-si gasi un partener care sa practice doar un anumit comportament sexual. In general ele sunt si cele mai vehemente in sustinerea acestei masuri. Impotriva ei si pentru pastrarea regulilor traditionaliste exista doua categorii de femei: prima este a femeilor tinere care nu se afla intr-o relatie serioasa, si sunt gata sa experimenteze pana la intalnirea partenerului optim; cealalta este cea a femeilor conservatoare ceva mai in varsta care nu accepta initierea curtarii in spatiul public nici pentru barbati si nici pentru femei, dar in niciun caz nu accepta initierea curtarii exclusiv de catre femei. Mai departe am sa le descriu pe fiecare, incepand cu cazurile femeilor care sustin initiativa exclusiv feminina in curtare.




»»  read more

12 mai 2018

3. Abuzurile comportamentului seducator de tip isteroid

Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase 3.


Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon

Abuzurile comportamentului seducator de tip isteroid reprezinta urmatoarea treapta a abuzurilor consimtamantului natural in cuplu, pe linie descendenta pe scara sociala. Ele au fost lansate de la inceputul societatii clasice (bazata pe razboi de cucerire) de catre varful piramidei sociale asupra tintelor sexuale din straturile sociale inferioare. Diferenta dintre aceste abuzuri reflecta diferenta dintre clasele sociale carora le sunt specifice. Dupa cum am vazut in articolul precedent , poligamia fortata si prostitutia mascata pun in joc castiguri materiale semnificative. Persoana care practica prostitutia mascata inceteaza actul de seductie si ramane in relatie pana la ivirea unei oportunitati mai mari. Ea devine o persoana monogama decenta dupa ce se casatoreste, conform cu idealurile sale de ascensiune sociala. Doar atunci cand se iveste oportunitatea unui beneficiu material mai mare intr-o alta relatie ea raspunde avansurilor unui partener mai instarit material.

Dimpotriva, comportamentul seducator de tip isteroid e mai curand o joaca autosugestiv-psihopatologica. Dintre criteriile prezentate de DSM V pentru "Tulburarea de personalitate de tip histrionic"  (Psihopatia isterica, original aici sau aici  )sunt foarte relevante cel de la numarul 2, 4 si 8, anume:

„2. Interactiunea cu alte persoane este adesea nepotrivita din cauza comportamentului inadecvat, cu tenta sexuala sau provocatoare.
4. Se folosesc in mod regulat de aspectul sau fizic pentru a atrage atentia asupra sa.
8. Apreciaza gresit relatiile sale cu cei din jur si considera ca aceste relatii sunt mult mai apropiate decat sunt in realitate.”

Istericul in general este un seducator. Fie barbat, fie femeie, istericului nu ii place decat sa seduca si sa astepte fluxuri de dragoste de la „sursa”, fara a se angrena in construirea unei relatii de cuplu cu „victima”. Foarte important in cazuistica de fata sunt cateva caracteristici definitorii ale isteriei, respectiv teatralismul, simularea sau bovarismul, dupa cum pot fi observate la pagina 441 din acest tratat de psihiatrie  sau la pagina 105 din acesta

Persoanele din aceasta categorie nu sunt interesate in principal de castiguri materiale, desi nu le-ar refuza. Din aceasta cauza, daca persoana isterica ajunge intr-o relatie de cuplu, partenerul sau este neaparat membru al unei clase superioare. Daca istericul este si o persoana atractiva fizic, atunci se poate intampla sa experimenteze sporadic prostitutia mascata. Insa ea tot nu pune pe primul plan castigul material, ci insasi seductia, care se manifesta aproape instinctiv, inconstient. Aceste persoane isi continua constant comportamentul de seductie, chiar si dupa casatorie si chiar daca nu au perspectiva mutarii intr-o relatie mai avantajoasa material. Spre deosebire de persoana prostituata mascat, istericul seducator nu are inteligenta sau disponibilitatea emotionala de a se opri din seducerea altor membri ai anturajului, ceea ce poate sa ii afecteze eventuala casatorie.

Prin comportamentul de seductie, istericul se imbata bovaristic cu iluzia de apartenenta la o elita superioara, pe care el o intelege ca abuziva emotional fata de altii. Isteroidul nu pune in practica abuzurile de mai sus pentru ca el nu are experienta insasi vietii de varf social, si nu detine instrumentele specifice. Originea lui sociala este una mijlocie sau modesta pe scara piramidei sociale. Dominatia sa asupra celorlalti este traira de el la nivel simbolic, iluzoriu. Aceasta iluzie este mult mai importanta pentru el decat o punere in practica a acestor interese, precum o face poligamul de fortare aflat in varful piramidei sociale si persoanele ce practica prostitutia mascata. El vede seductia ca pe un act de putere asupra persoanei seduse, iar disponibilitatea de satisfacere a dorintelor celuilalt ce urmeaza indragostirii este perceputa ca o slabiciune specifica unui nivel inferior pe scara piramidei sociala.

Desi mimeaza teatralist afectiunea fata de membrii anturajului propriu sau ai unor „cercuri inalte”, istericul nu se indragosteste autentic tocmai din aceasta teama viscerala de inferioritate sociala prin care afectiunea este echivalenta cu slabiciunea. Atunci cand un membru al anturajului se arata indiferent la „farmecele” sale, istericul, fie barbat fie femeie, poate dezvolta accesele de furie sau ostilitate spre acea persoana. (Din aceasta cauza isteria este confundata deseori de neprofesionisti cu tulburarea de personalitate de tip exploziv.) Explicatia unui astfel de comportament sta exact in refuzarea persoanei indiferente acceptarii supunerii seductive ce ii confirma istericului la nivel simbolic apartenenta bovarista la o clasa sociala superioara.

Atunci cand vreun membru al anturajului se agata in plasele farmecelor sale, istericul ii raspunde printr-o atitudine superioara, aroganta si dispretuitoare. Respingerea nu este indiferenta, ci dominatie, conform mentalitatii sale de echivalare a seductiei cu puterea. Dupa cum am precizat mai sus, acest comportament este menit sa ii confere la nivel autoiluzoriu un statut de superior social. Aceste persoane urmaresc mai curand de o anumita pozitie sociala autoerotica reflectata in potentialul/ potentiala partener/ partenera. Daca „victima” intra intr-o alta relatie, dupa o anumita perioada, atunci ea este perceputa de catre persoana isterica drept un tradator si detractor demn de a fi aspru pedepsit. La fel ca si in cazul imunului la seductie, si cel ce se orienteaza spre alt partener dupa ce a fost respins este tratat cu ostilitate dupa ce si-a incetat interesul fata de isteric. Aceste persoane sunt percepute de isteric ca niste contestatori al statutului social iluzoriu care ii hraneste bovarismul.

Fie femeie fie barbat, istericului ii place negativismul. Ambii traiesc in mod ciudat satisfactia "da"-ului prin "nu", si a "nu"-ului prin "da". Barbatii isterici parasesc femeia cu care simuleaza o relatie tocmai pentru ca au aceasta bizara satisfactie a sentimentului de a ramane in acelasi timp impreuna cu ea printr-o noua cucerire. Ei sunt niste Casanova. Femeile isterice au aceasta satisfactie inainte de a se ajunge la o relatie de cuplu. Si femeia isterica si barbatul isteric se incarca cu satisfactie in mod paradoxal din suferinta partenerului parasit sau refuzat.

Mai departe o sa detaliez aceste caracteristici generale aplicate la particularitatile fiecarui gen.

Barbatii Casanova (artistii agatarii) sunt acei isterici ceva mai aratosi fizic, adica niste macho. Aproape toti practica exercitii de body-building, nu atat pentru sanatate cat pentru a se pastra „in forma” in ceea ce priveste seductia. La fel ca si femeia isteroida, nici barbatul Casanova nu este interesat de constructia unei relatii stabile de cuplu pe termen lung, ci de seducere si parasire ulterioara. Acuplarea sexuala cu cat mai multe femei este un scopul principal al vietii lui. Barbatul Casanova vede femeia doar ca un trofeu, si este dispus sa o paraseasca pentru alta femeie doar pentru ca aceasta este o alta, dupa o perioada de simulare a relatiei de cuplu. El vrea doar sa se distreze si schimba femeile precum hainele. Prin astfel de comportament acesti barbati isi intaresc iluzoriu stima de sine, traind sentimentul de a fi mascul alfa cu acces la grupul de femele aferent, asa cum se intampla la anumite animale. Un astfel de comportament este o pervertire a ideii de intimitate in favoarea iluziei de vedeta consumista sau VIP, care poate avea orice partenera isi doreste, dupa cum am aratat in articolul precedent la poligamul de fortare .

Mecanismele psihice ale acestor doua tipuri de abuzuri sunt aproape identice. Diferenta consta in faptul ca poligamul de fortare e mai bine pozitionat social si isi poate permite cadouri pentru obtinerea consimtamantului natural al victimei in timp ce Casanova rar face cadouri tocmai datorita pozitiei sale sociale inferioare. Poligamul nedeclarat isi doreste simularea unei familii provizorii in lipsa celei oficiale, iar barbatul Casanova isi doreste seducerea cator mai multe femei si relatii sexuale cu ele. Poligamul nu isi doreste cantitate, precum Casanova, ci calitate. El alege doar o femeie pentru ca i se pare foarte speciala, dupa care incepe atragerea ei intr-o relatie.

Prin cuceririle sale continue barbatul Casanova isi intretine iluzia de apartenenta la o elita sociala, precum poligamul instarit sau marii bogati ai lumii care pot avea orice femeie doresc. Cu cat femeia cucerita e mai aratoasa si mai bine pozitionata social, cu atat autoiluzionarea ca el ar fi un zeu pe pamant e mai credibila. Desigur, acest lucru are un impact emotional foarte negativ asupra femeii inselate sau abandonate pentru o noua captura.



Daca e si inteligent si stie sa-si mai tempereze din puseele seducatoare, barbatul Casanova poate deveni escroc afectiv ce practica prostitutia mascata, manager sau politician. Daca nu e inteligent, atunci el poate ajunge artist cu succes mai mare sau mai mic la public, iar comportamentul seducator vine ca o manusa peste aceasta profesie.

Femeile isteroide isi consuma erotismul in zona flirtului, fara sa avanseze la acuplare sexuala, spre deosebire de barbatul isteric erotic (Casanova). Ele vor doar sa seduca si nu sa ajunga la cuplu sau contact fizic. Nu le place sa avanseze intr-o relatie, iar cand o fac nu sunt fericite in ea. Accepta sa devina sotii in special pentru statutul social al sotului. Ca si barbatul Casanova, si ele pot ajunge sa practice sporadic prostitutia mascata, atunci cand castigurile materiale sunt foarte consistente. Nu le place viata sexuala normala, dar o pot accepta ca pe un compromis in casatorie sau in relatii pasagere. Femeia isterica seducatoare este o anti-Casnova probabil si din cauza culturii traditionale a rezistentei feminine la avansurile masculine. Daca sunt cultivate, femeile isteroide pot adopta o mentalitate feminista, uneori cu excese extremiste. (Viceversa nu este valabila- nu orice feminista este si isteroida) Insa, la fel ca si barbatul Casanova, care are satisfactia paradoxala a ramanerii in relatie dupa ce paraseste, si femeia isterica traieste paradoxal sentimentul avansarii intr-o relatie de cuplu prin respingerea oricarui avans. Datorita faptului ca par niste sfinte insingurate, uneori multi barbati se indragostesc de ele si-si risipesc averea incercand sa le atraga atentia. Refuzul lor este paradoxal si constant dublat de preocuparea spre a arata cat mai bine si de a provoca pasiuni si suferinte cat mai intense.



Abuzurile isterice de forma exhibitionista

Un caz cu totul special de comportament isteroid este dat de persoanele de conformatie libidinala exhibitionista. Acesta consta in satisfactia libidinala a expunerii unor parti anatomice sexuale primare sau secundare in public sau in fata necunoscutilor. Atat barbatii cat si femeile cu un astfel de comportament libidinal au satisfactia bizara a socarii victimei. Nici barbatii si nici femeile exhibitioniste nu sunt persoane interesate de relatii sexuale cu victimele lor. Daca un barbat cu astfel de comportament exhibitionist atrage o femeie, si ea ii da semene ca ar dori o relatie cu el, el se retrage pur si simplu, evitand relatia*.

In acelasi fel nici femeile exhibitioniste nu vor relatii sexuale cu barbatii pe care vor sa-i socheze. Ele sunt prin definitie provocatoare. Nu vor sa intre intr-o relatie, ci doar sa tatoneze provocator la acest stadiu de seductie de dinaintea contactului fizic. Practic asta e viata lor "sexuala", bazata pe abuz psihic. Ele sunt dependente de ea precum un narcoman de drogul lui. Barbatul care nu raspunde farmecelor istericei e cel mai mare dusman al "vietii ei sexuale" traite la nivel pur de flirt. De aici si reactiile ei explozive care au fost echivalate de limbajul comun cu isteria. Femeile exhibitioniste nu se comporta precum barbatii exhibitionisti in special datorita riscului de a fi violate. Din aceasta cauza majoritatea lor sunt sustinatoare infocate a initierii exclusiv feminine a relatiilor intime, si chiar militeaza pentru incriminarea barbatilor care initiaza un prim contact cu o femeie necunoscuta prin compliment sau salut ca hartuitori sexuali. Pentru a se manifesta liber ele au nevoie de un cadru protector precum cluburile de streap-tease, teatrele sau alte institutii. Uneori ele lucreaza in industria filmelor pentru adulti, dar au satisfactie erotica mai mult din partea echipei de filmat care priveste de pe margine decat fata de ce face partenerul ei cu ele in scena respectiva.

In tarile civilizate exhibitionismul feminin a fost folosit in mod paradoxal pentru revigorarea relatiilor banalizate in cuplu pentru membrii claselor superioare, dar si pentru a provoca dezechilibru emotional celor din clasele de jos, conform interesului pe care l-am detaliat aici. Casatoria este un compromis specific societatii traditionale intre aceste tendinte diferite ale dezvoltarii sociale a sexelor. Indiferent de cat de reusit este un cuplu, si de cat de sudat e, acesta va trece invariabil prin anumite crize de plafonare. Acestea vin in special odata cu transfigurarea libidoului feminin in maternitate. Apoi, ele apar si datorita intentiei instinctual-ancestrale a sexualitatii masculine de a experimenta relatii sexuale cu alte partenere, care creeaza insecuritate sotiei. Unii astfel de barbati nu se mai simt bine in cuplu si divorteaza cu scopul implicarii intr-o alta relatie, altii practica poligamia mascata. Insa cei mai multi folosesc flirtul ca escapada maritala simbolica, iluzorie, fara ca asa ceva sa se intample in realitate, cu pastrarea casatoriei oficiale.

De aceea flirtul si/sau chiar comportamentul exhibitionist au fost incurajate de cultura occidentala. Femeile s-au simtit astfel libere sa se imbrace cat mai provocator si atractiv, spre deliciul audientei. S-a creat astfel la nivel simbolic satisfactia unei recuplari, fara ca relatia oficiala de cuplu sa fie afectata. Vederea unei femei imbracata sumar sau flirtul cu o persoana cuplata oficial au fost adevarate elemente psiho-afrodisiace pentru aceste cupluri rutinate, evitand astfel problemele legate de divortul real si recasatorie. Un astfel de comportament de aratare a formelor intime de catre femei intareste astfel cuplurile mongame traditionale din spatiul modern occidental, printr-o iluzorie satisfactie poligama. Membrii cuplului oficial au trait satisfactia reinventarii prin el insusi. Iata ca pentru casatoriile rutinate acest comportament are rol de sudura.

Legislatia a devenit din ce in ce mai permisiva in intampinarea nevoii acestor cupluri de a se improspata, dupa scaderea apetitului membrilor sai unul pentru celalalt. In fond ea a fost si este in continuare creata si controlata de cei care au trecut prin aceste experiente de cuplu. Ea a protejat pe cat posibil femeia exhibitionista de eventualele abuzuri, precum hartuirea sexuala sau violul, chiar daca in acest moment a ajuns sa scape lucrurile de sub control, dupa cum am aratat in articolul precedent.

Plecand de la aceasta mentalitate, isteria feminina a trecut astfel si ea la un alt nivel, apropiindu-se de exhibitionism sexual in zilele noastre. In secolul al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea isteria era una victoriana, seducand „spiritual”. Dimpotriva, odata cu protectia legala de la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul celui al XXI-lea, ea a devenit foarte seducatoare fizic. Din aceasta cauza, in criteriile comportamentului isteric seductia sexuala a devenit din ce in ce mai vizibila in editiile succesive ale DSM. Comportamentul isteric a ramas totusi acelasi in anumite privinte: de exemplu incercarea de curtare a istericei de catre un barbat aflat pe aceeasi treapta sociala, pentru atragerea ei intr-un cuplu, este tratata prin refuz. Iar daca adera la feminism, isterica in cauza poate provoca si scandal, acuzand pe cel in cauza de hartuire sexuala, desi el a fost pasnic in abordare. (Sunt excluse aici femeile care fac scandal fata de cei ce le abordeaza prin violenta verbala, fizica sau atitudine vulgara). La fel ca si in trecut, daca statutul social al pretendentului nu este suficient de mare, sau daca acesta nu vine cu o „eticheta” comportamentala mult mai rafinata decat cea a clasei in care face ea parte, isterica nu consimte la aceste insistente, dar se comporta in continuare provocator.

Aceasta mentalitate exhibitionista a fost afirmata zgomotos odata cu feminismul din anii 1990. Practic evolutia relatiei cu sexualitatea a feminismului repeta insasi evolutia isteriei. Daca feminismul anilor 1960 era un neopuritanism, precum era isteria postvictoriana, dimpotriva in anii 1990 au aparut voci in interiorul feminismului care si-au afirmat foarte vocal si uneori vulgar sexualitatea.

O astfel de atitudine este asanumita „Filosofie a curvei” afirmata de catre Elizabeth Wurtzel:

„Intentionez sa strig, sa strig, sa ambalez motorul, sa strig cand simt asta, sa-mi revars furia pe Bloomingdale daca am chef si sa marturisesc detalii intime din viata mea cu strainii. Intentionez sa fac ceea ce vreau sa fac si sa fiu pe care vreau sa fiu si sa-i raspund numai eu: adica, pur si simplu, filosofia curvei”

Desi isi afirma „curvia” cu nonsalanta si disponibilitatea pentru servicii sexuale platite, totusi aceste femei rar recurg la asa ceva. Dupa cum am aratat mai sus, e nevoie de o oferta substantiala din partea unui pretendent pentru a accepta vinderea afectivitatii si a corpului. Dar ele nu sunt nicidecum prostituate de strada precum cele cunoscute. Aceste femei au educatie elevata, fiind scolite pe la universitati de prestigiu. Pot sa obtina cu usurinta posturi decente in societate, si de aceea nu au nevoie de a practica prostitutia pentru a supravietui. Uneori ele recurg la aceste atitudini pentru a apara drepturile prostituatelor si sunt chiar militante pentru drepturile omului si ale minoritatilor sexuale. Insa, de multe alte ori acest comportament este dirijat de nevoia de exhibitionism protejat de legislatie din motivele expuse mai sus. Daca exhibitionistul barbat se retrage atunci cand o femeie ii accepta „avansurile”, dimpotriva exhibitionista femeie face apel la legislatie daca vreun pretendent incearca sa le abordeze. De aici si militantismul lor vehement pentru a legifera salutul si complimentul unui barbat necunoscut ca hartuire sexuala, asupra caruia voi insista in urmatorul articol din aceasta serie.

Desigur, legislatia nu se aplica factual in toate mediile sociale. Asa ca exhibitionismul isteric se manifesta doar in mediile selecte ale societatii, precum in arta. Artiste precum Judy Chicago in anii 1970 au facut performance-uri exhibadu-si corpul in spatii inchise, protejate. Fotografiile si materialele filmate au fost ulterior expuse in spatii publice. Uneori la actiunea artistica era invitat un public restrans. In anii 2010 s-a mers mai departe cu exhibitionismul, practicandu-se in fata unui public mai larg, dar totusi unul educat. Artiste ca Ruth Vigueras Bravo, Deborah de Robertis, Milo Moiré si altele dupa ele, au facut performance-uri in astfel de spatii publice cu exhibarea organelor genitale si masturbare.



Chiar daca pe acolo trecea un public cultivat, specific unei clase sociale care nu practica violul, totusi oricine putea avea acces la astfel de spatii. Din fericire la astfel de evenimente au participat doar un astfel de public, asa ca abuzul a putut fi trecut cu vederea in favoarea ineditului. In lumea artei exhibarea corpului, fie masculin fie feminin, nu este un scandal. Artistii au lucrat cu nudul inca din antichitate. Majoritatea artistilor contemporani au studii clasice, fapt care i-a familiarizat de timpuriu cu corpul uman gol. Insa daca aceste actiuni artistice ar fi puse in practica intr-un mediu neartistic, stradal, ele ar deveni abuzuri la adresa omului simplu. Pentru omul de rand, aflat intr-un mediu social defavorizat, cu probleme de comunicare in familie, o astfel de seducere erotica urmata de refuzul categoric al oricarei incercari de abordare este un abuz. Expunerea nuda a corpului femeiesc are urmari certificate experimental in sexualitatea masculina umana, dupa cum semnalele olfactive specifice ale femelelor au urmari in sexualitatea masculina animala. Un astfel de comportament exhibitionist din partea adeptelor susnumitei „filosofii” produce excitatie sexuala barbatilor si frustrare ulterioara daca nu se descarca natural in comportament sexual specific. Am aratat mai sus ca o astfel de supraexcitatie sudeaza cuplurile rutinate. Cei care se afla in relatie de cuplu cu alta femeie isi pot neutraliza pozitiv in cuplu aceasta excitatie. Insa celor care nu se afla intr-o astfel de relatie le produce frustrare.

Viata sexuala si afectiva in general a membrilor claselor de la baza sociala este foarte dereglata. Acesti oameni sunt niste victime ale societatii. Paradoxal, ei au libidoul cel mai puternic, dupa cum am descris aici . Intre trauma si intensitatea libidoului exista conditionare cauzala. Am facut de mai multe ori referire in aceste articole la cazurile experimentelor de aplicare unor socuri dureroase sobolanilor (Miller, Neal E.) , si maimutelor (Robert A. Hinde). In urma aplicarii lor s-au observat cresterea nevoilor de consum precum cele de hrana sau cele sexuala din partea subiectilor. In urma presiunilor specifice ceva mai voalate , la adresa populatiei de la baza piramidei sociale multi barbati trec prin aceeasi trauma precum subiectii animale din respectivele experimente. Rezultatul este o crestere direct proportionala a intensitatii libidoului la barbati. Insa la femei acestea conduc de cele mai multe ori la aplatizare libidinala. Avem astfel situatii anacronica in cupluri, cu barbatul hiperlibidinal in raport cu partenera. Din aceasta cauza la baza piramidei sociale abunda cazurile cu mari probleme de cuplu, mult mai mari decat rutinarea celor de la mijlocul sau chiar varful sau. Foarte multe cupluri casatorite din zonele inferioare ale societatii au relatii glaciale sau chiar de ostilitate constanta, cu violenta domestica si alte orori. Asa ca multe femei de la baza piramidei sociale decid sa traiasca singure, fara partener.

Iata ca a te perinda cu formele feminine la vedere prin fata acestor oameni inseamna provocare. Atat pentru barbatul cu incompatibilitati in cuplu dar si pentru cel lipsit de partenera, o astfel de expunere a formelor feminine provoaca frustrare. Teoria „e corpul meu si fac ce vreau cu el” are o perfecta justificare in dezbaterea privind avortul si utilizarea mijloacelor de contraceptie**. Insa ele acompaniaza un potential abuz pe care, dupa cum vedem, si femeile il pot aduce barbatilor. Initierea relatiei intime exclusiv de catre femei sustinuta de feminism ar putea conduce la stoparea disconfortului unor femei foarte frumoase de a fi deranjate constant de abordarile unor barbati. Dar iata ca o astfel de masura ar spori abuzul comis de exhibitioniste acestor marginali, in extrema cealalta. Abuzul exhibitionistelor consta in crearea unei inhibitii psihodinamice artificiale prin provocarea artificiala a unor dorinte ce nu se acorda cu conditiile de mediu. Ele au simtit ca pot sa mearga si mai departe cu acest abuz de seductie a marginalilor, sub camuflarea unei bune intentii. Discursul feminist vine ca o manusa peste aceste 2 particularitati ale psihopatiei isterice. Si intr-adevar unii barbati defavorizati social raspund ei insisi abuzator, prin comportamentele pe care le-am analizat in articolul acesta . Desigur, aceste abuzuri de raspuns nu pot fi tolerate. Dar, prin faptul ca i-au sedus initial, totusi ele insele sunt originar abuzatoare.

Rolul de aerisire a cuplurilor rutinate pe care exhibitionimul feminin il face este benefic. Dar, la fel ca si in cazul artistelor exhibitioniste, el trebuie canalizat cumva catre aceste cupluri, si izolat de comunitatile defavorizate sau conservatoare. In urmatorul video, la secunda 34, observam o astfel de femeie imbracata cu pantaloni foarte stramti mergand prin zone urbane sarace:



Sustin in mare parte ce se spune in acest video. Teoria feminista conform careia societatea e facuta dupa interesele unor abuzatori emotional si violatori este pe deplin justificata, dupa cum am mai spus  . Femeia in cauza nu este o exhibitionista, cel putin nu una precum cele descrise mai sus. Probabil ca acest experiment a fost facut nu din considerente exhibitioniste, ci pur documentariste, pentru a arata starea barbatilor din aceste medii sociale, desi nu era necesar. Dar ce se intampla incepand de la secunda 34 este un abuz initiat de respectiva femeie. Asa ceva poate atrage comportamente dubioase din partea barbatilor. Toata lumea stie ca zonele defavorizate sunt periculoase. Oricare ar fi motivul, o astfel de plimbare in pantaloni stramti, care lasa sa se vada formele este o provocare pentru acest gen de mediu.

Condamnarea feminista a retoricii misogine a blamarii victimei hartuirii sexuale si a violului este pe deplin justificata. Dar, in cazuri de acestea de exhibitionism, fie el si moderat, consider ca vina trebuie impartita. Daca tu ca femeie mergi intr-o vestimentatie provocatoare intr-un cartier defavorizat sa le arati barbatilor de acolo ca nu-s suficient de buni pentru tine, atunci si tu ai provocat crima careia i-ai cazut victima.

Incurajarea exhibitionismului a condus la revigorarea cuplurilor rutinate din clasele superioare. Dar extinderea sa la clasele inferioare este un dezastru. Practic se creeaza un abuz destul de asemanator cu hartuirea sexuala despre care am analizat in articolul linkat mai sus. Am aratat acolo faptul ca hartuirea sexuala intrainstitutionala este un caz particular al puternicilor sistemului social de a obtine in mod nenatural consimtamantul pentru ceva ce victima nu ar consimti in mod natural. Hartuitorul sexual intrainstitutional obtine prin santaj consimtamantul pentru relatii sexuale, dupa cum statul insusi (adica favorizatii social) obtine consimtamantul pentru numeroasele abuzuri pe care le face. Insa in acest caz avem de a face cu acelasi tip de abuz intors invers. Asta nu inseamna ca un barbat care hartuieste ulterior sau violeaza o exhibitionista ar fi inocent. Insa nu e singurul vinovat pentru asemenea crime. De aceea, asemenea artistei exhibitioniste care s-a limitat la spatiul cult al muzeului, si exhibitionistele trebuie sa se limiteze la spatiile claselor superioare.

Am vazut atitudini contradictorii, cu feministe sexual-excentrice care isi reclama deschis faptul ca sunt femei usoare. Insa, tipic isteric, nu aplica aceasta regula de protejare a sinelui si celorlalti. Desi isi afirma „curvia” sunt gata sa pedepseasca/interzica atitudinea unui barbat „pervers” care le saluta pe strada. Vedem aici un dublu standard de a face bravada din propria perversitate si de a condamna pe a altora.

Pe langa aerisirea cuplurilor rutinate, exhibitionismul feminin e tolerat tocmai pentru acest abuz asupra marginalilor. Femeile despuiate din viata reala, filme sau reclame ii preseaza psihic sa isi ridice stacheta, sa-si ia un job mai bine platit pentru a-si achizitiona un obiect cu care s-o impresioneze pe prostituata de lux sau pe exhibitionista aroganta care are satisfactia unui orgasm autist al socarii slabilor emotional. Cam asta e profilul societatii insasi. La ora actuala societatea nu are nici un interes recunoasca acest abuz, pentru ca asta ar insemna sa-si recunoasca insasi caracterul abuziv fata de acesti oameni. Pentru ca nici mesajele inselatoare si manipulatoare din reclame nu sunt recunoscute drept abuzive. Practic economia mondiala functioneaza prin aceasta propaganda a consumului stimulat artificial de publicitate. Recunoasterea ca abuz a exhibitionismului feminin fata de defavorizatii sociali ar echivala cu recunoasterea ca abuz a publicitatii si a sclaviei modificate in aparent liber schimb. Ceea ce ar reduce profitul corporatiilor. Libertatea unor astfel de exhibitioniste de a extrage satisfacere libidinala din „salivarea” unor marginali sociali atenteaza la libertatea lor, la fel ca si publicitatea care-i ademeneste spre supraconsum.

Numai ca, iata, exhibitionistele sunt o arma cu dublu tais. Vehementa lor ne face sa vedem dincolo de acest strat subtire al abuzurilor pe care ele il reclama. Ele ne dirijeaza atentia spre aceste dedesubturi dubioase ale societatii noastre pe care o credeam onesta. Si, mai ales, ne face sa ne gandim la noi insine, care direct sau indirect, o sustinem. Cu cat e mai mare eficienta lor in a provoca dezechilibre si a „scoate din zona de confort” pe cei ce trebuie adusi in postura de servitori, cu atat ele insele reusesc sa vada dincolo de acest varf al aisbergului abuzurilor, dat de abuzurile sexuale si emotionale. Prevad ca in viitor ale se vor ralia militantilor pentru drepturilor omului in general, astfel ca propria creatie a sistemului se va intoarce impotriva sa insusi.

Initierea exclusiv feminine a relatiilor intime a relatiilor intime nu a fost impusa de exhibitioniste. Ele au ajuns sa se identifice cu aceasta revolutie de echitate datorita vehementei in implementarea acestei norme in plan legislativ. Dar societatea traditionala a avut ea insasi anumite reguli pentru limitarea libertatilor barbatilor care initiaza apropierea intima fata de o femeie. Insa odata cu stilul de viata contemporan aceste reguli s-au cam disipat. Asa ca solutia initierii exclusiv feminine a relatiilor intime, propusa de feminism a venit sa acopere acest vid. Si aici e nevoie de o serioasa dezbatere publica, pentru inlocuirea acelor reguli perimate cu altele noi inainte ca lucrurile sa nu degenereze. La presiunea exhibitionistelor, a prostituatelor mascate, lesbienelor si femeilor cu comportament sexual excentric, feministii/feministele moderati/moderate tind sa accepte incriminarea legislativa a acestui comportament traditional masculin de initiere a apropierii fata de o femeie. In video-ul de mai sus la minutul 01. 45, observam ca o astfel de feminista ce pare moderata vrea sa ridice si comentariul verbal, complimentul sau privirea insistenta la stadiu de „hartuire sexuala”. Despre justificarea morala si juridica a unei astfel de intentii voi analiza in urmatorul articol.

*Trebuie facuta diferentierea intre exhibitionistul propriuzis si violatorul care incearca sa seduca initial prin „calitatile sale” genitale. Asa ca simpla exhibare a partilor intime in fata unei femei nu e o certitudine ca acel barbat va fugi daca femeia ii acorda atentie. De obicei exhibitionistul se manifesta in zonei frecventate preponderent de femei, in timp ce violatorul prefera zone pustii pentru a nu fi prins asupra faptului, insa nici acest criteriu nu este 100 % sigur.

**S-au pus multe presiuni ideologice pe femei ca sa dea nastere la cati mai multi copii. Cu cat o familie are mai multi copii cu atat unii dintre ei vor trebui sa munceasca din greu pentru locuinta, fapt ce-i va face mai profitabili pentru noii stapani  . Dincolo de idealurile morale foarte neaplicabile in cinismul lumii contemporane, este normal sa consideram ca fatul nenascut este parte din corpul femeii, si ca ea poate face orice vrea cu acesta daca este in deplinatatea facultatilor mintale.

In unele tari precum Romania din perioada dictatoriala aceasta decizie personala a fost abuzata prin interzicerea accesului femeilor la servicii medicale de intrerupere de sarcina sau la mijloace contraceptionale.






»»  read more

29 aprilie 2018

5. The evolution of methods of persuading servants to execute order

The references to slavery evolution from antiquity to the present 5. The evolution of methods of persuading servants to execute orders


Pentru varianta in limba romana clic aici

Whether classical or modern, painted in the false free trading relationship exchange the slavery consists in persuading "others" to execute orders by negatively influencing their living environment. These orders are meant to extend the beneficiaries' freedoms, but in the same time they restrict those of the order takers. That is why, as we know, people have a certain opposition power towards the orders coming from the others. Between the two sides there is an unconscious negotiation of imposing and accepting these orders. The negative influence of the close environment of these people implies such a restriction of their freedom that choosing the way of executing orders is, or appears to be, an increasing of personal freedoms rather than their refusal. On the contrary, the refusal to accept their executions leads to a restriction of some rights. The refusal to execute the orders could bring reprisals such as beating or death in the classical era or exile in the feudal one. The industrial and digital era has developed a very complex system of persuading subjects to execute orders by the deception of enhancing the personal freedoms in exchange for that. I will further analyze each of these methods of slavery.

5. 1. The persuasion methods for obedience in the classical and feudal era


In the first slavery stage, which is the classical slavery, this belief was made exclusively through the threat of death or beating. But the consequences of this first slavery stage in the slave's mind are the ideological fatalism, the suicide, and the tendency to revolt, as pointed in detail here   . The explanation for this is the classical slavery inflexibility. The classic master did not have enough psychological knowledge to differentiate people. The theory of the four temperaments (choleric, blood, phlegmatic, melancholic), besides being rudimentary, was known only to a scientific elite. All the slaves were treated the same, without taking into account the psychical particularities of each. The classic master main interest was to have a minimum number of slaves for a maximum number of jobs, made for as short a time as possible, and at a longer pace. Their rest period had to be as small as possible. In return for maximum profit, the classic master could strengthen these pressures. This is still practiced today, of course, but the new masters have learned when to stop and anticipate the possible negative reactions of the subject. In the classical slavery there were no such instruments of measurement and control as those of today.

Of course, under these conditions, sooner or later the slaves’ mental balance would eventually break. Even one particular individual can go through periods of emotional fragility and refuse to do things that used to do before, at one time. This kind of slave responded with the tendencies to escape, to revolt or to commit suicide. The slave used to commit suicide when slavery life was perceived as a much greater penalty than the death itself. The suicide was for that person a release from this state of slavery. That is why so many have used this way of escaping from the slavery chains in the past, and still use it today, even when the slavery has radically changed. However, all these three slavery major socio-cultural consequences are counterproductive to the particular community / state economy, or the world wide economy. The suicides have not been a benefit to the system in the past and still are not even today, when overcrowding is an increasingly visible problem.

The slaves’ riots and suicides were main issue that led to the shattering of the Roman Empire and the ancient Greek cities that practiced classical slavery. In the Roman period, the catacomb Christians wanted to be killed rather than accepting the gross slavery. This was a kind of passive suicide of the stubbornness not to give up the faith. They have given much trouble to the time seniors, who eventually had to change the strategy. The armed force with its brutal threats, through which those civilizations were created, became incapable to counteract these attitudes. So things had to change in terms of the masters' way of seeing the slave. The evolution of civilization from antiquity to today is not a way of humanity to moral perfection, as some ideologues have said. It is simply a continuous optimization of the balance between servant suicide committing or riots (which eventually ends with their death too) and the maximum profitability that can be extracted from their predisposition to obey orders.



This was the perfect and necessary time for the church to appear. It was adopted in the state as a special auxiliary tool to persuade the servants to execute orders, besides the usual classical threats and repressions. The Christianity was that ideological pillar that made the "earthly" slavery to be humble accepted in exchange for posthumous happiness. The threat and repression force has not disappeared. But from then until now it has progressively stepped backwards, making room for religious way of conviction. The Christianity and every modern Western religions have given the servants the specific promise that once there will come a heaven after the earthly obedience life. The belief in heaven was the belief that, at some point, after such suffering, the servant would finally be able to live normally. The classic slave was given the right to be considered a person and to be taken accountable in history and in the universe. Jesus said that "the last shall be first ". Such an affirmation was no longer to be proved. It was the condition of mental survival. It was the salvation of those who ruined their mental state in a life full of frustrations and threats. In order to continue, the slave's psychic needed this fantasy to escape and isolate itself out of this social damnation.

Here is how, by creating the reality of this fantasy of survival, the church has facilitated a different exchange of information with the slaves than that of the threats used by the army. The Christianity had the power to slow down these slave reactions that were unconceivable by the military system. Unlike the army, which did not recognize the value of the slave's life, the Christian doctrine claimed the inestimable human life in general. But like a real gesture of modern PR, such an idea has been very well used for the contrary purpose in the post-Constantinian state. It has sustained a twice terrifying threat to the suicide committing, namely divine punishment. The institutional Christianity clearly says that the suicide committing is an eternal sin and that the person who kills oneself will end up in the fires of "hell". Here, beyond the death penalty (that the classical slave was threatened for refusing to execute orders), the church introduced ideological torture as an extra pressure. This is the turning point in the history of humanity in which psychical manipulation took the place of physical torture. The effectiveness of this measure is immense. Even today, in the big daily depressions ocean, many suicidal people do not kill themselves precisely because they are afraid of an eternal damnation in the bottom of hell. And when the church reached a maximum power in the Middle Ages, the torture was even put into practice against the criminals and dissidents, as Michel Foucault described in his memorable book “Discipline and Punish".

The church was established in the post-Constantine state as a mediation institution. There was an unwritten pact between masters and slaves. The slaves have asked, "We will serve you, but we no longer want to be thrown away into nothingness, but treated as your equals." The masters replied: "Serve us and we will recognize your human value!" We observe here that ambivalence specific to the slave's Compulsion to Repeat towards its status, which I have detailed here . On the one hand, the post-Constantine servant wants to free oneself completely from slavery through the new faith, but proclaims as well remaining in it, on the other hand.

This ambivalence to classical slavery can be seen from the Jesus’s lectures. On the one hand, Jesus denied it deeply by the famous statement that "It is easier for a camel to pass through the eye of a needle than for a rich man to enter the kingdom of God." So the rich man with his power to order the servants, whether a classical master or a fake free exchange relationship master, seemed to Jesus as an unforgivable sinner. But, at the same time, Jesus himself facilitated the slave mentality with the resignation towards this situation and its acceptance as intangible; "Give the Caesar what is Caesar's, and God's, that of God,", he once said.

Exactly this last side was speculated by late state organizers to preserve their power over the servants. The critical side was tolerated for the moment. After all, it has faded out over the centuries as a result of the clerical empowering, which reached the same position as those who have established or profited from the classical slavery. Subsequently, the Protestantism will reject this position and return to the old Greek-Roman theory that God loves the rich and fortunate.

The classical slavery was only sporadically practiced in Europe after Constantine’s revolution. The main servants were the paying tributes "free peasants". The special orders execution was paid by the new lord, apparently as a free trade. Most of the medieval servants could always leave the feudal property if wanted to. Of course, this "freedom" was not exactly the slavery eradication, but a change of it. As we have seen in the linked above entry, the slavery has continued until today, in a modified shape. The slaves were released, according to the catacombs Christian’s ideals, but the ghost of slavery followed them further on: the land they scattered became the lord’s propriety. He claimed for himself the right to master huge portions of land. Those who lived on it had to pay for their "toleration" on his property.

This was and still is an abuse. Such a gigantic property can only be sustained by a slavish mentality. As I pointed in the series of articles started here   , the profiteers personal liberties extending that leads to the order taker restricting freedoms is the principle of the classical slavery modified continuing further on. The master’s propriety’s extending over the medieval "free peasant" was an abuse quite similar to the threat to the life or body integrity practiced on the classical slave. Excluding an individual from the right to practice agriculture and, in other words, to live, is the distinctive sign of the human life undervaluation, treating the person as a substitutable object, which is specific slavery attitude.

But the difference between the tributes feudalism system and the classical slavery one is nevertheless minor, dependent on the lack of fertile land or overcrowding. That's why the tributes feudalism could not be established in areas where the lord could not control the entire fertile lands. That's what happened in the Americas. The space there was not quite populated so that it was not controlled and monitored by a lord. The "free peasants" could have gone on lands that did not belong to anyone and the paying tributes feudalism could not possibly work. That's why the classical slavery was used in the Americas until the Civil War marked the northern industrial mentality expansion in the south.


By strengthening the church, the post-Constantine state basically spread the Christian message of Caesar's "ceding of goods" in the exchange for eternal happiness. Subsequently, the papacy made huge business on the sins forgiving basis (indulgence), effectively selling the "holiness" on which it had ruled the monopoly. The money or property tax policy has replaced the old practices of threatening and putting it into practice to make the classical slave be more productive. The classic master wanted a smaller number of servants and put as much pressure as possible on their shoulders for maximum profit. The middle age lord, on the contrary, wanted a greater number of peasants on its land, so to collect a percentage of goods they produced as taxes. If the peasants were numerous, then the goods collected as taxes were also more, without additional pressure. Unlike the Greek-Roman master, the feudal lord learned the art of governing the owned lands. The careful monitoring of production led to the flexibility of determining the tributes amount, depending on seasonal productivity. The classical slaves were rarely used in the middle age state, and when it happened they were used more as domestic servants. That's why the middle age revolts were far less meaningless than ancient ones. Here is how such an experience has been noticed since those times and perfected further on to this day.

The tax principle promoted by the post-Constantine era gave the servant the right to a certain property on the land of the lord, with a certain more liberties. The servant gained the liberty to work in its own rhythm, without the direct and violent pressures specific to the classical slavery. The senior used the motivation for the order taker to serve instead of the classical slavery threats. I didn’t matter much how big would have been the tax paid for the lord, because there would eventually remain something to the "free peasant" after the collection. The motivation to be productive came precisely from its inner belief sustained by the experience that overproduction will eventually turn into a more comfortable life and a richer diet in the near future.

The post-Constantine state has thus learned to make a selection of slaves, unlike the Greek-Roman state. The most productive ones have become the wealthiest, having the potential to accumulate some fortune. The least profitable were left "in the Lord's mercy" to produce as much as possible, rather than not produce at all, by being killed. The very depressed ones were allowed to recapture in prayer, rather than killed by the lord, which means wasting its own fortune. The church was that piece by which the depressed ones not only that were not wasted in rebellion massacring or suicide but were even used to convince others to execute orders. This principle is the key to understanding the evolution of slavery from antiquity to the present.

The problem of this system came exactly from the smartest and wealthiest peasants that preferred to create or work in the industry field instead of the agriculture on the feudal proprieties. The more liberties granted to medieval servants in addition to that of ancient slaves was also the cause of the middle age’s decadence. For centuries there has been an exodus of agrarian population to the industrial centers, thus consolidating the industrial age. The appetite for industrial mentality has been felt in the high class society itself at the middle age last period. The Renaissance and post-Renaissance aristocracy felt the need to return to the Greek-Roman egotism and luxury exposure. This trend has spread throughout the entire society. The medieval peasant piousness and abstemiousness values looked like rejected poverty in the new period. The opulent city seduction was the sparkle that made the medieval peasant leave the feudal lands and look for work in the new industrial centers. This was the time of the industrial era birth and the end of middle age. The industrial revolution seems to have been a radical one. The persuasion methods for obedience have also changed in the new era, as I will be discussing in the next section.




»»  read more

28 martie 2018

5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent 5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele


Acest articol este continuarea celui precedent
English version here

Sclavia, fie ea clasica, fie moderna mascata in aparent liber schimb munca-salariu consta in convingerea „supusilor” sa execute ordine, prin influentarea negativa a mediului lor de viata. Aceste ordine sunt menite sa extinda libertatile beneficiarilor, dar in acelasi timp le restrang pe cele ale prestatorilor lor. De aceea, dupa cum stim, oamenii au o anumita putere de impotrivire fata de ordinele celorlalti. Intre cele doua parti urmeaza astfel o negociere inconstienta de impunere si acceptare a acestor ordine. Influentarea negativa a mediului proxim al acestor oameni implica o asemenea restrangere a libertatii lor incat calea executari ordinelor este sau pare a fi o sporire a libertatilor personale. Dimpotriva, refuzul acceptarii executari lor conduce la o restrangere a unor drepturi. Refuzul executarii ordinelor putea aduce represalii precum bataia sau moartea in era clasica sau exilarea in cea feudala. Era industriala si digitala a dezvoltat un sistem foarte complex de convingere a supusilor sa execute ordinele prin aparenta de sporire a libertatilor personale pentru cei care le accepta. In continuare voi analiza detaliat fiecare din aceste metode de functionare a sclaviei.

5. 1. Metodele de convingere de supunere in era clasica si feudala


In prima etapa a sclaviei, respectiv sclavia clasica, convingerea asta se facea exclusiv prin amenintarea cu moartea sau bataia. Insa consecintele acestei prime etape a sclaviei in psihicul sclavului sunt fatalismul, sinuciderea si tendinta spre revolta, dupa cum am aratat aici  . Explicatia pentru acest fapt consta in inflexibilitatea sclaviei clasice. Stapanul clasic nu avea suficiente cunostinte psihologice pentru a diferentia oamenii. Teoria celor 4 temperamente (coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic), chiar asa rudimentara, nu era cunoscuta decat unei elite stiintifice. Toti sclavii erau tratati la fel, fara sa se tina cont de particularitatile psihice ale fiecaruia. Interesul stapanului clasic era sa aiba un numar minim de sclavi pentru un numar maxim de munci, facute pe o durata de timp cat mai scurta, si intr-un ritm cat mai lung. Perioada lor de odihna trebuia sa fie cat mai mica. In schimbul profitului maxim, stapanul clasic putea intari aceste presiuni. Asa ceva se practica si astazi, desigur, insa noii stapani au invatat cand sa se opreasca si sa anticipeze eventualele reactii negative ale supusului. Dar in sclavia clasica nu existau astfel de instrumente de masura si control precum cele de astazi.

Desigur, in aceste conditii, mai devreme sau mai tarziu echilibrul psihic al sclavilor se va fi rupt. Chiar si individul poate trece prin perioade de fragilitate emotionala si sa nu accepte sa faca lucruri pe care la un moment dat le facea. Reactiile unui astfel de sclav sunt evadarea, revolta sau sinuciderea. El recurgea la sinucidere atunci cand viata de sclav ajunge sa i se para o pedeapsa mult mai mare decat insasi moartea. Sinuciderea era pentru el o eliberare din aceasta stare de sclavie. De aceea multi au recurs la acest mod de evadare din lanturile sclaviei in trecut si foarte multi recurg la asa ceva si astazi, in conditiile modificarii sale radicale. Oricum, toate aceste 3 mari consecinte socio-culturale ale sclaviei sunt contraproductive economiei particulare a comunitatii/ statului sau a lumii in general. Sinuciderea nu a fost si inca nu e un lucru benefic pentru sistem nici macar astazi, cand suprapopularea este o problema din ce in ce mai vizibila.

Revoltele si sinuciderile sclavilor au fost fenomene care au dus la zguduirea imperiului roman si a cetatilor grecesti care practicau sclavia clasica. In perioada romana crestinii catacombelor se lasau ucisi mai degraba decat sa accepte sclavia bruta. Asa ceva era tot un fel de sinucidere, respectiv una a pasivitatii sau a incapatanarii de a renunta la credinta lor. Ei au dat mult de gandit seniorilor timpului, care in cele din urma au trebui sa schimbe strategia. Forta armata cu amenintarile ei brute, prin care s-au creat acele civilizatii, s-a trezit in imposibilitatea de a contracara aceste atitudini. Asa ca lucrurile au trebuit sa se schimbe in ceea ce priveste modul stapanilor de a vedea sclavul. Evolutia civilizatiei din antichitate pana astazi nu este un drum al umanitatii spre o perfectibilitate morala, asa cum s-a afirmat de catre anumiti ideologi. Ea este pur si simplu o optimizare continua a balantei intre sinuciderile sau revoltele servitorilor (care in cele din urma se soldeaza tot cu moartea lor) si profitabilitatea maxima ce se poate scoate din predispozitia lor spre servire.



Acesta a fost momentul oportun dar si necesar in care a aparut biserica. Ea a fost adoptata in stat ca un instrument special auxiliar de convingere a supusilor sa execute ordine, pe langa cele clasice obisnuite, de amenintare si reprimare. Crestinismul a fost acel pilon ideologic prin care sclavia „pamanteasca” a fost acceptata umil in schimbul fericirii postume. Forta de amenintare si represiune s-a pastrat. Insa incepand de atunci pana in zilele noastre ea a facut in mod progresiv pasi in spate, facand loc convingerii religioase. Crestinismul si religiile occidentale moderne le-a conferit supusilor promisiunea specifica ca va veni candva un rai, dupa viata pamanteasca de servitor. Credinta in rai a fost credinta ca la un moment dat, dupa atatea suferinte, in sfarsit vor putea si ei sa traiasca normal. Sclavului clasic i s-a dat dreptul de a fi considerat om si de a conta in istorie si in univers. Isus spunea ca „cei din urma vor fi cei dintai”. O astfel de afirmatie nu mai trebuia dovedita. Ea era conditia supravietuirii psihice. Ea era salvarea celor care si-au ruinat psihicul intr-o viata plina de frustrari si amenintari. Pentru a putea continua, psihicul sclavului are nevoie de aceasta fantasma in care sa se refugieze si sa se izoleze de conditia sa de damnat social.

Iata cum, prin crearea realitatii acestei fantasme de supravietuire, biserica a facilitat astfel un altfel de schimb la nivel informational cu sclavii decat cel al amenintarilor folosite de armata. Crestinismul a avut acea putere prin care s-au temperat aceste reactii neintelese de catre sistemul militar. Spre deosebire de armata, care nu recunostea valoarea vietii sclavului, doctrina crestina a sustinut inestimabilul vietii umane in general. Dar, asemenea unui adevarat gest de PR modern, o astfel de idee a fost foarte abil folosita exact in scop contrar in statul postconstantinean. Ea a sustinut o amenintare de doua ori mai terifianta pentru sinucigas, respectiv pedeapsa divina. Crestinismul institutional spune clar ca sinuciderea e un pacat etern si ca sinucigasul nu va scapa niciodata de flacarile „iadului”. Iata ca, dincolo de pedeapsa mortii (cu care sclavul clasic era amenintat pentru refuzul de a executa ordine), biserica a introdus tortura ideologica cu rol de presiune in plus. Acesta este momentul de turnura in istoria umanitatii in care manipularea psihica a luat locul torturii fizice. Eficienta acestei masuri este imensa. Chiar si astazi, in oceanul de depresii cotidiene, multi potentiali sinucigasi nu pun in act tendinta spre suicid tocmai pentru ca le e frica de o damnare vesnica in fundul iadului. Iar atunci cand biserica a avut putere maxima, in Evul Mediu, tortura chiar a fost pusa in practica fata de criminali si dizidenti, dupa cum a descris-o memorabil Michel Foucault in cartea sa „Pedepsind si supraveghind”.

Biserica a fost instaurata in statul post-constantinian ca o institutie de mediere. Intre stapani si sclavi s-a stabilit un pact nescris. Sclavii au cerut: „Va vom servi, insa nu mai vrem sa fim demni de aruncat in neant, ci tratati ca egalii vostri”. Stapanii au replicat: „Serviti-ne si va vom recunoaste valoarea umana!” . Observam aici acea ambivalenta specifica compulsiei la repetitie a sclavului fata de statutul sau pe care am detaliat-o aici. Pe de-o parte supusul post-constantinian vrea sa se elibereze total de sclavie prin noua credinta, dar isi proclama ramanerea in ea, pe de alta parte.

Aceasta ambivalenta fata de sclavia clasica se poate observa inca din prelegerile tinute de Isus. Pe de-o parte Isus a dezavuat-o profund prin celebra afirmatie cum ca „mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu”. Iata ca bogatul cu puterea lui de a ordona supusilor, fie el stapan clasic, fie unul de aparent liber schimb, i se parea lui Isus drept un pacatos de neiertat. Dar, in acelasi timp, tot Isus a facilitat mentalitatea sclavagista cu resemnarea in fata acestei situatii si acceptarea ei ca intangibila; „Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”, spunea altadata.

Exact aceasta ultima latura a fost speculata de catre organizatorii statali pentru a-si pastra puterea asupra supusilor. Latura critica a fost tolerata pe moment. Pana la urma ea s-a disipat de-a lungul secolelor ca urmare a puterii pe care corpul clerical a primit-o, ajungand pe aceeasi pozitie precum cei care au instaurat sclavia sau profitat de pe urma ei. Ulterior protestantismul va respinge aceasta pozitie si va reveni la vechea teorie greco-romana conform careia Dumnezeu ii iubeste mai mult pe cei bogati si norocosi.

In era post-constantineana sclavia clasica s-a practicat doar sporadic in Europa. Grosul servitorilor era dat de „taranii liberi” care plateau biruri. Executarea de ordine speciale era platita de feudal, conform unui aparent drept liber schimb. Cei mai multi dintre servitorii medievali puteau oricand sa plece de pe mosia feudalului. Desigur, aceasta „libertate” nu a fost chiar o eradicare a sclaviei, ci doar o modificare a ei. Dupa cum am aratat in articolul deja linkat mai sus, sclavia a continuat pana in zilele de astazi, in forma modificata. Sclavii au fost eliberati, conform idealurilor crestinilor catacombelor, dar fantoma sclaviei i-au urmarit in continuare: pamantul in care ei s-au risipit a devenit mosia feudalului. Acesta si-a arogat dreptul de a stapani portiuni uriase de teren. Cei care traiau pe el trebuiau s-i plateasca bir in schimbul „tolerarii” lor pe proprietatea sa.

Acest fapt a fost si inca este un abuz. O astfel de proprietate uriasa nu poate fi sustinuta decat de o mentalitate inca sclavagista. Dupa cum am aratat, in seria de articole inceputa aici  , extinderea libertatilor personale ale profitorilor, care conduce la restrangerea libertatilor executantilor de ordine este principiul continuarii modificate a sclaviei clasice. Extinderea proprietatii feudalului asupra „taranului liber” medieval era un abuz destul de asemanator cu acela al amenintarii vietii sau integritatii corporale practicat asupra sclavului clasic. Excluderea unui individ de la dreptul de a practica agricultura si, altfel spus, de a trai, este semnul distinctiv al nepretuirii vietii umane, a tratarii individului ca obiect ce poate fi inlocuit, specific sclaviei.

Dar diferenţa intre sistemul birurilor feudale si cel al sclaviei clasice este totusşi una minora, dependenta de lipsa de terenuri fertile sau de suprapopulare. De aceea feudalismul birurilor nu s-a putut institui in zone unde feudalul nu putea controla intregul spatiu fertil. Asa ceva s-a intamplat in Americi. Spatiul de acolo nu era destul de populat in asa fel incat sa fie controlat si monitorizat de un stapan. Eventualii „tarani liberi” ar fi putut pleca pe pamanturi ce nu apartineau nimanui, si feudalismul birurilor sa nu functioneze. De aceea s-a folosit in Americi sclavia clasica pana cand Razboiul civil a marcat extinderea si in sud a mentalitatii industriale din nord.


Prin intarirea bisericii, statul post-constantinean practic raspandea mesajul crestin al „cedarii de bunuri Cezarului” in schimbul fericirii eterne. Ulterior papalitatea a facut afaceri uriase pe baza retoricii pacat-iertare (indulgenta), vanzand efectiv „sfintenia” pentru care isi arogase monopolul. Politica impozitelor de bani sau bunuri a inlocuit vechile practici de amenintare si punere in practica a amenintarii pentru a determina sclavul sa fie mai productiv. Stapanul clasic voia un numar cat mai mic de servitori pe umerii carora sa se puna presiuni cat mai mari, pentru un profit maxim. Feudalul, dimpotriva, isi dorea un numar cat mai mare de supusi pe pamanturile sale de pe urma carora el colecta un procent din bunurile produse sub forma de impozit. Daca supusii erau mai multi, atunci bunurile colectate ca impozite erau si ele mai multe, fara presiuni suplimentare. Spre deosebire de stapanul greco-roman, feudalul a invatat arta guvernarii tinuturilor pe care le stapanea. Atenta monitorizare a productiei conducea la flexibilitatea stabilirii cuantumului acestor biruri in functie de productivitatea sezoniera. Sclavii clasici erau mult mai rar folositi in statul feudal, si atunci mai mult ca servitori menajeri. De aceea revoltele medievale au fost mult mai neinsemnate fata de cele antice. Iata ca o astfel de experienta a fost observata inca de atunci si dusa mai departe progresiv pana in zilele noastre.

Principiul impozitelor promovat de era post-constantineana ii dadea supusului dreptul la o anumita proprietate pe pamanturile feudalului, dar si o anumita libertate. El avea libertatea de a munci in ritmul lui, fara presiunile directe si violente practicate de sclavia clasica. Locul amenintarilor sclaviei clasice a fost luat de motivatia executantului feudal de ordine de a servi pe senior. Oricat de mare ar fi fost birul catre feudal, in cele din urma ii va fi ramas totusi ceva si „taranului liber”, dupa colectare. Motivatia de a fi productiv venea tocmai din credinta sa interioara sustinuta de experienta faptului ca supraproductia se va regasi intr-o viata mai comoda si o alimentatie mai bogata in viitorul apropiat.

Statul post-constantinian a invatat astfel sa faca o selectie a sclavilor, spre deosebire de statul greco-roman. Cei mai profitabili au ajuns cei mai instariti, putand sa acumuleze o oarecare avere. Cei mai putini profitabili au fost lasati „in plata domnului” sa produca atat cat pot, mai curand decat sa nu produca nimic, ucisi. Cei foarte deprimati au fost lasati sa se reculeaga in rugaciune, mai curand decat sa fie ucisi, ceea ce insemna irosirea propriei averi. Biserica a fost acea piesa prin care cei deprimati nu doar ca nu erau risipiti in revolta sau sinucidere, dar chiar erau folositi in scopul convingerii celorlalti sa execute ordinele. Acest principiu este cheia intelegerii evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent.

Problema acestui sistem a venit exact de la acei mai rasariti dintre ei care au preferat sa faca industrie decat agricultura pe mosia feudalului. Aceasta libertate acordata supusilor medievali fata de sclavii antici a fost si cauza decaderii erei feudale. Timp de cateva secole s-a produs un exod al populatiei agrare catre centrele industriale odata cu consolidarea erei industriale. Apetitul pentru mentalitatea industriala s-a simtit inca de la elitele sfarsitului Evului Mediu. Aristocratia renascentista si postrenascentista insasi a simtit nevoia de intoarcere la egotismul greco-roman si la expunerea luxului. Aceasta tendinta s-a propagat in intreaga societate. Piosenia si cumpatarea taranului medieval a parut in perioada urmatoare mai curand a saracie. Seductia opulentei citadine a fost imboldul care l-a facut pe taranul medieval sa paraseasca mosiile feudale si sa caute de lucru in noile centre industriale. Acesta este momentul aparitiei erei industriale si sfarsitul feudalismului. Revolutia industriala pare a fi fost una radicala. Metodele de convingere de supunere s-au modificat si ele in noua era, dupa cum voi analiza in urmatoarea sectiune .




»»  read more

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook