1. Fatalismul ideologic, dezamagirea si ingroparea in misticism specifice sclaviei clasice.

Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent

In seria de 9 articole de pana acum am detaliat diferenta si asemanarile dintre sclavia clasica si relatiile de subordonare liber consimtite din epoca moderna. Am aratat pe parcursul lor ca intre cele doua tipuri de relatii de munca exista mai multe asemanari decat deosebiri. Psihanaliza clasica a aratat in ce mod incercarea de inhibare pe termen lung a instinctului sexual refuleaza in simptome nevrotice. E timpul sa aratam in continuarea ei in ce mod inhibarea pozitiei umane de varf al lantului trofic, prin subordonare sclavagista conduce la degenerare psihopatologica. Urmeaza de acum incolo o alta serie de articole in care incerc sa explic reperele acestei evolutii, impreuna cu implicatiile psihopatologice ale lor.

1. Fatalismul ideologic, dezamagirea si ingroparea in misticism specifice sclaviei clasice.

Sclavul clasic era obtinut prin cucerire armata sau prin faliment personal. Un soldat inferior a carei viata s-a terminat odata cu infrangerea sau un alcoolic irecuperabil accepta starea de sclavie ca un bonus pentru viata lui incheiata sau pentru bucuria practicarii in continuare a viciului. Insa atunci cand vrei sa transformi in sclavi intreaga descendenta a acestor oameni lucrurile se complica. Starea de sclavie nu este una specifica naturii umane. Prin urmare apar revoltele sociale ale celor condamnati la sclavie.

Omul s-a desprins din celelalte animale ca varf absolut al lantului trofic, respectiv ca specie de pradator imbatabil. Se poate spune ca el nu este facut sa execute ordine de la un superior decat atunci cand e copil dar, stim fiecare, de multe ori nici atunci. Starea de subordonare exista si in lumea animala si a fost practicata pe tot parcursul evolutiei speciei umane. Insa ea este o stare la care s-au adaptat doar speciile de animale nu si omul. Nici macar indivizii speciilor de animale pradatoare nu accepta subordonarea pe termen lung. Masculul dominant este detronat din pozitia pe care o are de catre ceilalti, dupa o anumita perioada de timp. Cu atat mai mult o astfel de relatie de subordonare fata de alti membri ai propriei specii este total nefireasca pentru comportamentul intiparit in codul genetic uman, format de milioane de ani in spiritul dominarii celorlalte specii.

Starea de dominatie asupra celorlalti indivizi este in acord cu natura umana doar pentru stapanul ce comanda. Insa este in dezacord cu cel subordonat. Formarea genealogica a fiecarui individ uman este una de invingator in lupta cu speciile rivale. Astazi am dezvoltat un comportament ecologic , de protectie a speciilor pe care le-am decimat in cateva milenii de evolutie tehnologica galopanta. Dar comportamentul dominant ne-a adus aici si ne este inca specific. Raspunsul violent al unor fanatici religiosi arabi sau de alta cultura la dominatia economica occidentala nu este o manifestare a diavolului, asa cum vor autoritatile (sclavagiste) sa ne faca sa credem. Ea este o reactie naturala de rezistenta in fata dominatorului.


Omul accepta in mod natural o relatie de egalitate si parteneriat cu ceilalti, conform cu aceasta fireasca stare a evolutiei speciei sale. O astfel de inhibare a spiritului dominant se face doar prin importanta profitului ulterior ce reiese din munca in echipa. Subordonarea este o solutie de termen scurt, ca in cazul copiilor care invata de la adulti cum se rezolva problemele. Folosirea exclusiva a armelor pentru reducerea si reeducarea omului spre a deveni o vita vorbitoare a functionat doar pe termen scurt, precum insasi civilizatia clasica.

Insa subordonarea pe termen lung ii aduce omului o angoasa sinistra. Daca omul nu si-ar fi invins aceasta teama si nu si-ar fi eliminat speciile rivale pentru hrana si alte resurse, atunci el nu ar fi iesit niciodata din starea de salbaticie. Civilizatia clasica a esuat lamentabil crezand ca poate lua un individ uman liber si dominator din natura si il poate tine in lanturi si transforma intr-o vita vorbitoare. Omul nu poate fi proiectat milioane de ani inapoi in evolutie la starea de prada dominata decat prin degenerare spirituala si genetica. Subordonarea este pervertire si psihopatologizare a conditiei speciei umane.

Nu doar „teroristii” arabi raspund prin violenta la intentia parsiva a corporatistilor occidentali de a recruta noi sclavi din teritoriile lor, conform unui plan foarte marsav . Acest fenomen s-a intamplat si cu sclavul clasic occidental care s-a rasculat impotriva stapanilor. La fel ca si atunci, asanumita „lupta impotriva terorismului” este doar o noua inabusire a rascoalei, precum au tot fost in istoria consemnata a omenirii. Constant la stiri se dau vesti despre cate un fost angajat occidental care intra cu o arma in fostul loc de munca si trage la intamplare. Iata ca microterorismul practicat individual sau de grup restrans nu este specific arabilor, asa cum aratam in articolul linkat mai sus. El este o reactie umana naturala la adresa dezumanizarii reiesita din starea de subordonare.

Amenintarea directa cu moartea pentru acest scop s-a dovedit a fi insuficient de productiva in societatea recenta. Slavul a invatat si el sa le foloseasca si sa se apere de teroarea autoritatilor. Desigur, cele mai noi si mai performante arme sunt tinute ascunse omului de rand. Slavul mereu e surprins de performanta armelor stapanilor intr-o eventuala rascoala. Din aceasta cauza niciuna din rascoalele sclavilor in istorie nu a invins in sensul dorit de sclavi. Dar fiecare dintre ele a condus la primirea de drepturi in plus fata de cele avute inainte de rascoala, prin care unii au fost convinsi sa renunte la lupta. Si astazi se foloseste aceeasi reteta pentru domolirea protestelor de strada, prin ieftinirea subita a produselor, dupa cum am observat direct aici.

Asadar, pe termen lung subordonarea a condus la numeroase tulburari sociale. Sistemul sclavagist a invatat asta de-a lungul timpului si a incercat numeroase solutii de rezolvare a situatiei. Rascoalele inerente ale sclavilor au condus la pierderi de ambele parti, resimtite negativ in special de stapani. Acestia au trebuit sa suporte in primul rand pierderea membrilor familiei, ucisi de razbunarea sclavului. Apoi, prin uciderea propriilor sclavi rasculati si dati ca exemplu celorlalti, ei isi distrugeau practic insasi proprietatea lor. Mai mult decat atat, dincolo de aceste pierderi in propria ograda, fiecare interventie brutala a autoritatilor pentru imprastierea manifestantilor provoaca dezamagire, dezgust si apatie in randul subordonatilor. Pierderea entuziasmului lor implica scaderea productivitatii economice si a profitului obtinut de stapani.

Conceptia mecanicista despre perfectiunea lumii dezvoltata de mentalitatea sclavagista antica in general si spartana in special, confirmata teoretic de imparatul filosof roman Marcus Aurelius, convingea sclavul clasic sa se alature acestei perfectiuni idealiste dar cu implicatii foarte mercantile. Lui Marcus Aurelius si altor proprietari antici de sclavi viata trebuie sa li se fi parut perfecta, intr-adevar. De fapt cui nu i-ar parea astfel cand orice nevoie e satisfacuta de catre un sclav amenintat cu bataia sau moartea daca nu se supune ordinelor?! Ne imaginam ca pentru sclav viata tare parea un chin.

De aceea sclavia clasica nu poate functiona normal mai mult de 3-4 generatii legate genealogic. Asta inseamna cam un secol. Cam atat a durat sclavia americana, dupa care au aparut evadarile sau sinuciderile. Cam atat a durat si democratia sclavagista ateniana. Dupa aceea au aparut rascoalele, cu inabusirea lor in sange. Desi sclavii erau vazuti ca niste animale rationale care puteau fi oricand sacrificate, totusi pierderea vietii lor s-a resimtit negativ in societatea greceasca antica. Au trebuit initiate noi razboaie de cucerire si inrobire a altor sclavi care in cele din urma au condus la prabusirea civilizatiei clasice ateniene si a intregii Elade, dupa ce cetatile grecesti s-au cucerit una pe alta si vechii stapani de sclavi s-au transformat unii pe altii in sclavi in lipsa de resurse primitive de inrobire, deja epuizate.

Romanii au dus sclavia mai departe. Ei au inteles faptul ca sclavii se uzeaza dupa cateva generatii si ca trebuie inlocuiti. Prin urmare, ei au inventat procedeul expansiunii continue. Prin cucerirea de noi teritorii si transformarea lor in provincii, romanii au ajuns sa faca o selectie a lor la fata locului: cei mai docili erau trimisi la Roma pentru a-i inlocui pe cei razvratiti; cei mai incapatanati in a rezista asaltului armat erau convinsi sa lupte mai curand pentru romani decat impotriva lor. Promisiunea primirii unei rente viagere dupa incheierea stadiului militar i-a facut pe multi sa angajeze in armata romana. Iar cei aflati intre cele doua categorii au ramas pe pamanturile lor sa le lucreze, supravegheati de fostii lor colegi de comunitate, convertiti ulterior in soldati. In loc sa aduca sclavii la munca pe propriile terenuri, romanii au preferat sa le ia direct produsele sub forma de tribut adus imparatului. Aici isi are originea feudalismul medieval si chiar insasi relatia de munca de tip liber schimb si statul perceptor de impozite din perioada contemporana. In loc sa isi piarda armatele in confruntarile cu sclavii rasculati, asa cum au facut grecii, romanii au creat o selectie a potentialilor sclavi, romanii au invatat din aceste erori si le-au corectat, realizând o evolutie remarcabila a sclaviei. Ei au creat o selectie a potentialilor sclavi, i-au ridicat pe scara sociala si le-au dat sarcini superioare celor cu risc de potential viitor rasculati, evitand astfel pe cat posibil eventualele rascoale.

Rascoalele n-au putut fi evitate total, dar au fost reduse la minimul posibil si astfel imperiul a supravietuit aproape un mileniu. Decaderea Imperiului Roman a avut aceeasi cauza ca in toate societatile sclavagiste: epuizarea resurselor de noi sclavi. Imperiul s-a tot extins pana nu a mai avut ce cuceri deoarece a intampinat rezistenta feroce din partea oponentilor. Asta inseamna ca si Imperiul Roman a intrat in aceeasi criza precum cea a cetatilor grecesti inainte. Iar cauza acestei crize este dezamagirea sclavului, pierderea apetitului pentru viata.

Statutul soldatului roman s-a deteriorat si el. Spre sfarsitul imperiului de dinainte de marea scindare, renta viagera nu mai era suficienta pentru un trai decent. Fostul legionar si-a ingropat tineretea in razboaie dar nu s-a putut bucura de promisiunea care l-a convins sa se alature armatei. Plus de asta, a ajuns la urechile soldatilor practica marsava a trimiterii celor aflati la final de stagiu militar in cele mai grele misiuni, tocmai pentru a le creste riscul pierderii vietii si evitarea obligatiei promisiunii initiale a rentei viagere. Iata ca radacinile capitalismului s-au regasit si din acest punct de vedere in Imperiul Roman. Dezamagirea a cuprins inclusiv soldatul roman, inselat de un sistem social inechitabil, bazat pe amenintari si frica.

Salvarea personala atat a soldatului inselat cat si a sclavului epuizat a venit de la un cult religios. Parca asteptandu-si iminenta moarte ca urmare a lipsei de profitabilitate, adeptii acestui cult se retrageau intr-o stare de meditatie inerta. El este Crestinismul. Crestinismul a venit si l-a convins pe sclav ca totusi undeva exista o perfectiune in lume la care el poate aspira. Adica viata de apoi. Promisiunea aceasta a atingerii perfectiunii si fericirii eterne lipsea politeismului greco-roman. Crestinismul a introdus-o in perceptele sale religioase intr-o realitate postmortem. Desi initial a fost persecutat, numarul adeptilor a continuat sa creasca. In cele din urma el a fost adoptat de autoritatile romane ca religie oficiala, dar acest fapt nu a putut opri dezmembrarea Imperiului Roman. Dar totusi influentele lingvistice si statale s-au regasit in noua forma a sclaviei, cea feudala. Despre acesta voi analiza detaliat in urmatorul articol.

Gabriel Baldovin

»»  read more

9. Redefining slavery according to its modern changes.

The similarities and the differences between the classical slave and the modern order taker 9. Redefining slavery according to its modern changes. The criteria of the slavery surviving inside the contractual free trade relationship

This entry continues from here 

Pentru varianta in limba romana clic aici

So, in this entries series I have shown that there are two main differences between the classical slave and the modern order taker. The first one is the slave direct threat with death or beating in order to execute the master's orders. The other one is the leaving work interdiction, which is, the impossibility of resignation. However, the similarities between the two social statuses are much closer than these two differences. The formal freedom given to classical slave by granting the resignation or vacation modern liberties leave is a false freedom because in the meantime many other traditional liberties have been suppressed. Even though they seem unimportant, yet their number is surprisingly large. So the number of suppressed liberties get to counteract these granted new rights that modern order taker have in addition compared to the classical slave like inflation cuts down eventually the wage increases. Per total, these new freedoms are suppressed by the modern order taker social condition.

Despite the basic free and respect relationship between chief and subordinate, most contemporary jobs contain higher or lower slavery remains. For example, this happens when the chief has a subhuman and disrespectful attitude towards the subordinate who strives to do a good job. Another example is the subordinate under-valuation job to its true value. The main reason for this relationship is to make it even more profitable and to bring it more productivity. These are the main signs of slavery slippage from the freely agreed labor relationship to the forced labor. Here’s how the classical slavery definition through lack of freedom to leave the workplace and the according to job done contractual payment is not good enough to keep the modern working relations out of the slavery mentality remains.

So, despite some insignificant differences, the contemporary society has generally the same principles as the past centuries classical (slavery) one. We are still living in a slavery society, but we do not recognize it out of shame, embarrassment, or even because we are too greedy to earn even greater profits after negotiating the modern slaves lives. The modern order taker is more motivated to fulfill the social superiors’ orders and to produce more if has an illusively self-perception as a free person.

There is a slavery mentality typical reaction to identify the potential slaves and exploit them or to identify the potential masters and promote them in the privileged social positions. The first ones produce something concrete in their job as the others get bureaucratic jobs, pretend to produce something but they actually produce absolutely nothing. They only mimic the work just in order not to look cynical profiteers in front of the simple people that are educated in the hard work and hard life humble attitude. The similarities do not stop there: as in the past, the masters do little else for the community except of eventually amusing behind the slaves' silliness, the human caricatures and the spiritual mutilation after initially bringing them into this degrading situation. The differences I have dealt with in these entries series mainly consist in the different packaging specific to these two social statutes. In the past, the orders takers were simply called slaves, and each accepted their social position by virtue of the death and beating threats. Today they are called "misters", "gentlemen", "managers", "directors", etc.

The principle of slavery infiltrated into freely consensual working relationships consists precisely in manipulating the servant's environment to make her/him take certain orders more than she/he would do from her/his own inner initiative of free will. Both the classical slave and the modern order taker is a person whose natural or social environment was previously so influenced and manipulated as to reduce her/his living standard in such a way that eventually ends up into accepting those orders that she/he would not normally have taken.

The individual education received from school prevents it from making a return to the nature and set itself free. Being professionally formed in another area and having a supersaturated mind with information, the modern order taker either does not have time for this or she/he becomes too conservative to build her/his own shelter and to directly create her/his own food. Taking advantage of this conservatism, the modern slavery system is still today able to make the most of its slaves through the industry of illusions and threats.

The modern order taker acceptance of the underpaid job, below the market value, is a slavery consequence rather than its functional principle. Increasing the remuneration does not release the slave into a free man at all. The abuse of will manipulation to execute a specific order can not formally be compensated by payment. In this case, after being subordinated, it does not matter whether that person once will also have some higher or lower profit. If the subordination to the command hierarchy is a result of this negative influence of the market or the social environment, and not out of her/his personal conviction after the contact with the free market, then that person is not a free one, but a slave. Her/his free will was abused.

Here is how the slavery social reality principle is not the fact that a person is held in physical chains, without reward and without the possibility of resignation. These are classical slavery signs only that does not meet the contemporary modified one. That is why there is a need for a new slavery definition in order to fit not just for the classical slavery relationship but also for the common points area with the modern employee - employer relationship too. Therefore, the redefining the "slavery" notion to the reality of modern consented working relations must take into account its paradoxical expansion beyond the limits imposed by the official slavery ideology.

So, in order to include the wage slavery among the classical one, I propose an extension of the notion of "slavery" as follows:

The slavery is the state of performing certain profitable activities for one person or more whose social range is positioned at the social system pyramid top, at a specific request, that a person offers in exchange for food and shelter, and which requires more effort and time to achieve than if that person would have obtained directly through the free access to natural resources.

The classical slavery prevented the slave access to natural resources by the leaving workplace prohibition. The feudalism made this maneuver by the feudal huge expansion property so that it was no resources left for others. The modern age of freely agreed labor relations, has became specialized in diverting the slave out of these resources through confuse education, exchange scum deceiving and unspecific threats that act inside the deep, unconscious mind. Whether there is insufficient remuneration for an indispensable activity or there is progressive mental disorder that the social system produces in time to the modern order taker through continuous stress or social damnation , the result is the same: a second-hand person. A slave.

The contemporary official ideology that shows a radical distinction between the notion of "slave" and the "manager" or "director", used for the modern order taker, has to be corrected for the sake of clarity. The lying on these terms in the modern craft nomenclature is directly deduced from the very slavery abolition lie. The terminology needs to be adjusted according to this well camouflaged but painful reality through the huge state institutions. I will write a special entry in the future about this contemporary ideological scum.

Of course, the terms still in use for the two social categories designation can be used further on. It possible to generally adopt the distinction between classical and wage slavery, as I have done during this entries series . However, as I have said for many years in this space, to say that there is a radical differentiation between the two social statutes, as it is stated by this classical slavery abolition ideological circus, is a not only a squeezed lie but even a hideous one. I will show in the following entry why the slavery was immoral in the civilized world.

Many theorists have used the phrase "wage slavery" since the 19th century, and many independent contemporary theorists still use it today. The best known of them is the great linguist and sociologist Noam Chomsky. Unfortunately, such an expression is ideologically countered by lot of armies of philosophers and contextual sociologists, mercenary theorists employed by the contemporary mafia system as ideological advocates through the universities around the world to counteract this painful truth. They write PHD theses, and are awarded for convincing the humble minds that the contemporary society is free. For them, the expression "wage slavery" seems to be a contradiction in terms. The Plato's cave myth perfectly fit this situation.

Of course, authorities and all the traditional-privileged social classes have every interest in equating the slavery with the classical slavery only. The purpose of this ideological scam is to overlap an ambivalent inner desire that the modern order taker has to set herself/himself free. These people are emotionally predisposed to subordinate themselves to others due to the both childhood education and the genetically inherited slave mentality legacy that is still alive in their hearts. As brilliantly Nietzsche said at the beginning of the slavery abolition lie social generally implementation, there are “master-morality” and “slave-morality” I will analyze in detail this ambivalence in one of the following entries. The slavery reducing only to these signs has a very practical purpose in terms of social benefactor mentality. It consists in creating the illusions of political and economic freedom, the psychoactive substances culture development with which the slave daily celebrates the freedom wanted for centuries by its genealogical branch, as a came true beautiful dream. Such alcohol-and- psychoactive substances freedom looks like that of a rat that is self-stimulates its own hypothalamic (the brain pleasure centre) to the exhaustion by the electrical impulses caused by its own pedaling that causes impulses, as seen in the following film:

Min 02. 23

So, at the end of this entry and this entries series, we are now able to develop this idea by exposing the criteria of extended slavery to the modern free trade working relations between two partners. They are the following:

(after the false free exchange relationship)

• 1. the low work quality in concern to the human dignity;
• 2. the excessive work volume in concern to the free time;
• 3. the excessive work volume in concern to the received payment;

(after the indirect threats from society)

• 4. the artificial wars created and maintained, without justification or poorly justified by their initiators;
• 5. the insufficient received payment to ensure decent shelter and healthy food;
• 6. the insufficient social assistance after retirement;
• 7. the bosses’ tyrannical attitude;

Gabriel Baldovin

»»  read more

9. Redefinirea sclaviei conform modificarilor ei moderne. Criteriile sclaviei ramase in relatia contractuala de liber schimb

Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine 9. Redefinirea sclaviei conform modificarilor ei moderne. Criteriile sclaviei ramase in relatia contractuala de liber schimb

Acest articol se continua de aici 

English version here

Asadar, in aceasta serie de articole am aratat ca exista doua mari diferente intre sclavul clasic si executantul modern de ordine. Prima este amenintarea directa a sclavului cu moartea sau bataia in scopul executarii ordinelor stapanului. Cealalta este interzicerea parasirii locului de munca, adica imposibilitatea de demisie. Cu toate acestea, asemanarile dintre cele doua statute sociale sunt mult mai mari decat aceste doua diferente. Eliberarea formala a sclavului clasic, prin acordarea de libertati precum cea de demisie sau de concediu de odihna, este o falsa eliberare, atata timp cat alte libertati traditionale au fost suprimate intre timp. Chiar daca ele par marunte ca amploare, totusi numarul lor este surprinzator de mare. asa ca numarul libertatilor suprimate ajunge sa contracareze aceste drepturi acordate in plus fata de sclavul clasic precum inflatia atenueaza cresterile salariale. Per total aceste libertati sunt suprimate de conditia moderna de executant modern de ordine.

In ciuda relatiei principial libera si de respect intre sef si subordonat, majoritatea locurilor de munca contemporane contin derapaje sclavagiste mai mari sau mai mici. De exemplu, asa ceva se intampla atunci cand seful are o atitudine subumana, lipsita de respect fata de subordonatul care se straduieste sa faca o treaba buna. Un alt exemplu este cel al subevaluarii subordonatului la adevarata valoare. Principalul motiv al acestei relatii este acela de a-l face si mai profitabil si a-i aduce o productivitate mai mare. Acestea sunt principalele semne ale derapajului sclavagist de la relatia de munca liber consimtita la aceea a muncii fortate. Iata ca definitia clasica a sclaviei prin lipsa libertatii de parasire a locului de munca si plata de tip contractual conform cu munca depusa este insuficienta pentru a feri relatiile moderne de munca de ramasitele mentalitatii sclavagiste.

Asa ca, in ciuda unor diferente nesemnificative, societatea contemporana are in general aceleasi principii precum ale celei clasice (sclavagiste) din secolele trecute. Traim inca intr-o societate sclavagista, dar nu o recunoastem din rusine, jena sau chiar pentru ca suntem prea lacomi in a obtine profit si mai mari in urma negocierii vietii sclavilor. Executantul modern de ordine este mult mai motivat sa urmeze ordinele superiorilor sociali si sa produca mai mult daca se stie in mod iluzoriu un om liber.

Exista o reactie tipica a mentalitatii sclavagiste de a identifica potentialii sclavi si a-i exploata, sau de a-i identifica pe potentialii stapani si a-i promova in pozitii sociale privilegiate. Primii produc ceva concret in jobul lor iar ceilalti primesc joburi birocratice, se prefac ca muncesc ceva dar ei de fapt nu fac absolut nimic. Ei mimeaza munca doar pentru a nu parea niste profitori cinici in fata omului simplu, educat in spiritul vietii si a muncii grele. Asemanarile nu se opresc aici: la fel ca si in trecut, stapanii nu prea fac nimic altceva pentru comunitate decat eventual sa se amuze pe prostia si caricaturile umane ce reies din mutilarea spirituala a sclavilor, dupa ce initial i-au adus in aceasta situatie degradanta. Diferentele pe care le-am analizat in aceasta serie de articole constau in principal in ambalajul diferit specific acestor doua statute sociale. In trecut executantii de ordine se numeau simplu sclavi si fiecare isi accepta pozitia sociala in virtutea amenintarilor. Astazi ei se numesc „domni” „gentlemani”, „siri”, „manageri”, „directori” etc.

Principiul sclaviei infiltrata in relatiile de munca liber consimtita consta tocmai in manipularea mediului servitorului pentru a-l face sa serveasca anumite ordine mai mult decat ar face-o din proprie initiativa interioara a liberului arbitru. Atat sclavul clasic cat si executantul modern de ordine este un om al carui mediu natural sau social este influentat si manipulat incat conduce la scaderea nivelului sau de trai in asa fel incat accepta executarea acestor comenzi pe care in mod normal nu le-ar fi executat.

Educatia individuala primita de la scoala il impiedica pe executantul modern de ordine sa faca o astfel de intoarcere catre natura si sa se elibereze. Fiind format profesional intr-un alt domeniu si avand mintea suprasaturata cu informatii, el fie nu mai are timp pentru asta fie devine prea conservator pentru a-si construi direct adapost si a-si procura singur hrana. Profitand de acest conservatorism, sistemul sclavagist reuseste si astazi sa scoata profit maxim de pe sclavii sai prin crearea si subventionarea unei industrii a iluziilor si amenintarilor.

Acceptarea de catre executantul modern de ordine a unei salarizari sub nivelul valorii de piata a muncii sale este o consecinta ulterioara a sclaviei si nu principiul sau functional. Nu il elibereaza deloc pe sclav de sclavie o crestere a remuneratiei sale. Nu se poate compensa formal acest abuz al manipularii si convingerii sale sa execute acel ordin. In acest caz nu mai conteaza daca, in urma subordonarii sale, candva acel om va avea si el un anumit profit mai mare sau mai mic. Daca subordonatul se conformeaza ierarhiei de comanda doar in urma acestei influentari negative a pietei sau a mediului social, si nu a convingerii personale din contactul cu piata libera, atunci el nu mai este un om liber, ci un sclav. Liberul sau arbitru a fost abuzat.

Iata ca esenta realitatii sociale a sclaviei nu consta in faptul ca o persoana este tinuta in lanturi fizice, fara recompensa si fara posibilitatea de demisie. Acestea sunt semne doar ale celei clasice ce nu se potrivesc la cele ale sclaviei contemporane modificate. E nevoie de o noua definitie a sclaviei care sa fie aplicabila nu doar in cea clasica ci si in acea zona a punctelor comune pe care ea le are cu relatia moderna angajat-angajator. Prin urmare, redefinirea notiunii de „sclavie” la realitatea relatiilor de munca moderne trebuie sa ia in calcul extinderea paradoxala a sa dincolo de limitele impuse de ideologia sclavagista oficiala.

Asadar, pentru a o include si pe cea salariala pe langa cea clasica eu propun o extindere a notiunii de „sclavie” dupa cum urmeaza:

sclavia este starea de a presta anumite activitati profitabile pentru o persoana sau mai multe din varful piramidei sistemului social la cerere expresa pe care o alta persoana le ofera la schimb in schimbul hranei si adapostului, si care necesita efort si timp mai mare de realizare decat in cazul in care respectiva persoana le-ar fi obtinut in mod direct prin liberul acces la resursele naturii.

In sclavia clasica sclavului i se impiedica accesul la resursele naturii prin legea interdictiei parasirii locului de munca. In feudalism aceasta manevra se facea prin extinderea uriasa a proprietatii feudalului in asa fel incât nu mai erau resurse pentru ceilalti. In epoca moderna a relatiilor de munca liber consimtita se foloseste deturnarea sclavului de la aceste resurse prin educatie confuza, inselatorie la schimburi si amenintari difuze, cu actiune in zona mintii profunde, inconstiente. Fie ca vorbim aici despre remuneratie insuficienta contra unei activitati indispensabile, fie ca vorbim despre tulburarea psihica progresiva pe care sistemul social i-o produce in timp executantului modern de ordine prin stres continuu sau damnare sociala, rezultatul este acelasi: o persoana de mana a doua. Un sclav.

La nivel oficial astazi intre notiunea de „sclav” si cele de „manager” sau „director” folosite pentru executantul modern de ordine exista o discrepanta radicala ce trebuie corectata de dragul claritatii. Minciuna care planeaza asupra acestor denumiri din nomenclatorul modern de meserii este dedusa direct din insasi cea a abolirii sclaviei. Terminologia trebuie sa se ajusteze conform acestei realitati dureroase dar abil camuflate de institutii intregi ale statului. Despre aceasta mascarada ideologica din perioada contemporana voi scrie un articol special in viitor.

Desigur, se pot folosi si termenii aflati inca in uz pentru desemnarea celor doua categorii sociale. Se poate face diferentierea intre sclavia clasica si cea salariala, asa cum am facut-o pe parcursul acestei serii de articole. Insa, asa cum am tot spus-o in acesti ani in acest spatiu, a afirma ca intre cele doua statute sociale exista diferentiere radicala, asa cum se deduce din acest circ ideologic al abolirii sclaviei clasice, este o minciuna nu doar gogonata, ci una chiar hidoasa. Voi arata in urmatorul articol de ce sclavia a fost un lucru imoral in lumea civilizata.

Multi teoreticieni au folosit inca din secolul al XIX-lea expresia „sclavie salariala”, si destui teoreticieni contemporani independenti o folosesc in continuare si astazi. Cel mai cunoscut dintre ei este marele lingvist si sociolog Noam Chomsky. Din pacate, o astfel de expresie este contracarata ideologic de intregi armate de filosofi si sociologi de conjunctura, teoreticieni mercenari angajati de sistemul mafiot contemporan pe post de avocati ideologici prin diferite universitati din lume pentru a camufla acest adevar dureros. Ei scriu doctorate, teze si sunt premiati pentru convingerea spiritelor supuse cum ca societatea contemporana ar fi libera. Astfel ca pentru acesti oameni expresia „sclavie salariala”, pare a fi o contradictie in termeni. Situatia e demna de mitul pesterii al lui Platon.

Desigur, autoritatile si tot ce inseamna clase sociale traditional-privilegiate au tot interesul sa echivaleze sclavia doar cu reperele sclaviei clasice. Scopul acestei escrocherii ideologice este acela de a se suprapune peste o ambivalenta dorinta a insusi executantului modern de ordine de a se elibera. Acesti oameni sunt predispusi emotional sa se subordoneze datorita educatiei si a unei mosteniri de mentalitate sclavagiste care este inca vie in sufletul lor. Dupa cum a spus-o genial Nietzsche la inceputul implementarii minciunii abolirii, exista „morale de stapani si morale de sclavi”. Voi analiza in detaliu aceasta ambivalenta intr-unul dintre articolele urmatoare. Reducerea sclaviei doar la aceste semne are un scop foarte practic in ceea ce priveste mentalitatea de profitor social. El consta in crearea iluziilor de libertate politica si economica, dezvoltarea culturii substantelor psihoactive cu care sclavul isi celebreaza zilnic ca intr-un vis frumos libertatea cea dorita timp de secole de filiera sa genealogica. O astfel de libertate sustinuta de alcool si alte droguri seamana insa cu cea a sobolanului care se autostimuleaza hipotalamic (centrul cerebral al placerii) pana la epuizare cu impulsuri electrice provocate de propria actionare a unei pedale ce creaza aceste impulsuri, dupa cum se poate vedea in urmatorul film:

Min 02. 23

Iata ca in finalul acestui articol si al acestei serii de articole sunt in masura de a dezvolta aceasta idee prin expunerea criteriilor sclaviei extinse in relatiile moderne de munca ce seamana a liber schimb intre doi parteneri. Ele sunt urmatoarele:

(dupa relatia de fals liber schimb)

• 1. calitatea redusa a muncii in raport cu demnitatea umana;
• 2. volumul mult prea mare de munca depusa in raport cu timpul liber;
• 3. volumul mult prea mare de munca depusa in raport cu retributia primita;

(dupa amenintarile indirecte venite din societate)

• 4. existenta de razboaie artificiale, fara justificare sau slab justificate din partea initiatorilor lor;
• 5. salariul insuficient pentru asigurarea unui adapost decent si a unei hrane sanatoase;
• 6. lipsa de asistenta sociala suficienta dupa retragere din activitate
• 7. atitudinea tiranica a sefilor;

Gabriel Baldovin

»»  read more

8. A brief history of the classical slavery abolition and its transformation into a freely consented relationship

The similarities and the differences between the classical slave and the modern order taker 8.

A brief history of the classical slavery abolition and its transformation into a freely consented relationship

This entry continues the precedent one

Pentru varianta in limba romana clic aici

As I have announced in the first entry of this series, and as we have consistently shown throughout it, there are amazing resemblances between the classical slave and the modern order taker. This fact is totally normal as the two social states continue one another in a relatively short time. In France, the abolition of classical slavery was made only in 1848. Initially, the abolition was attempted in 1794 with the famous French Revolution, but it was a temporary measure like the Revolution itself. In 1802 Napoleon I reinstated it. The British Empire slavery abolition was made with small steps between 1830 and 1860. In the US the classical slavery became the object of the famous war between the North and the South, and was actually abolished in 1868.

There are no radical revolutions in human society, but only small changes that take place over time. The 150 years is too little for such a total change. So it is quite a naivety to think that what functioned in the entire classical era of about 5000-6000 years would have disappeared altogether in 150 years. In fact, the slavery principle remained the same: some people execute the orders of other people without really wanting to do so according to their free will, but as a result of external pressures. The theories about abolishing slavery are only an ideological fraud, one of the biggest in human history.

There are no radical revolutions in human society, but only small changes that take place over time. The 150 years is too little for such a total change. In fact, the slavery just changed during this time. We are more justified to talk about the classical slavery transformation into a paradoxical free slavery. Only nowadays there are clear signs of a total opportunity to eradicate it by automating work that increasingly takes over. I pointed out in this entry how the direct death or other traumas threat to slaves from the unique master was replaced in the contemporary civilized society with the indirect threats who emerge from multiple and intangible sources, such as various natural and social disasters (wars, terrorist attacks, diseases etc.) artificially created, without a clear purpose. The contemporary civilization systematically cultivates these "values" in the same manner in which the classical one raw cynically cultivates them: it is a kind of master blazoning to persuade the slave how lucky he was to meet him and to be left alive...

In fact, the slavery just changed during this time. We are more justified to talk about the classical slavery transformation into a paradoxical free slavery. Only nowadays there are clear signs of a total opportunity to eradicate it by automating work that increasingly takes over. In this entry I showed in detail that today’s some people life is much closer to the classical slaves’ life than is different from it, beyond the general Western society evolution, especially on the technological side.

Marx considered that the main negative aspect of the 19th-century industrial society would had been that the worker were not paid for the true value of the work that has done, as the employer had kept the profit for itself (the plus-value theory). Indeed, the labor-retribution exchange deception is an important sign of slavery infiltrating in free work relationship. But this sign is not universal. For example, a child who mimics the adult's work without being paid for it is not necessarily a social exploited person. In the same way neither an adult is a socially exploited person only because not being paid for its work. If he wants to do something new, for fun, without any claim to be paid, out of its pure pleasure to doing that activity, then that is called amusement rather than social exploitation. As I have already said, it is also not slavery the satisfaction of giving it an advantage to a friend, an animal or a child. All these come from within, from human nature will, without external pressure from the profit opportunists.

The unfair profit sharing between the employee and the employer according to the worker’s labor (the plus-value theory) is only an external sign of this unfair slavery relationship, but not its principle. The working relationships of the 20th century neo-bourgeoisie society have countered this Marxist idea, of describing the 19th century bourgeois society working relations, by substantially increasing the modern order taker income.

I am not talking here about the developing countries cases that seem to be stagnating even in previous centuries of the 19th one in terms of decent income. I am strictly talking about the cases of those who work for decent wages in developed Western countries. The employer's profit remained about the same comparing to the 19th-century society that Marx spoke about. But, unlike the 19th century, the 20th and 21st century western employee earnings are large enough to cover two, three times or even higher the daily needs.

So the unfair profit-sharing that the plus-value theory stipulated can no longer be justified, in this case. The modern employee can afford the food and housing excess and wasting. In western countries the obesity became a problem in the last hundred years. Their homes have unused rooms. Moreover, there are enough people who can change the house, the car, the holidays destinations for resting, and after these spendings, they still have money left from the previously obtained income. So the extra money receiving in addition to the already unspent money, thus realizing the absolute cancellation of the plus-value, would not change much the modern order taker life.

These consumerist excesses and wasting simply create the false illusion of stability in the modern order taker mind. But beyond these illusions, she/he is terrorized with negative news , bombarded with advertisements that urges her/him to eat even more and more, as constantly being threatened with throwing in the street and thus keeping contributing to the medical insurance whose services constantly needs like a racing car who needs maintenance and reparations after each competition. This employee works from morning to evening under stress and only takes a period between 2 and 4 weeks rest in a year. During this rest time that person is served by other employees as she/he served the bosses the rest of the year. We can notice here a very strange resemblance to the Greek and Roman aristocracy custom of exchanging the social positions with their slaves for one particular day in a year. Unlike in those times, in the modern age we can see that the number of days of this "rest period" has increased. We have become accustomed to this daily life situation, but if we ignore this accommodation, even a child can say that the 2-4 freedom weeks, from the legal resting period per year, is not a fair exchange for the rest of the year hard work.

Although the modern order taker life was the ideal of the most 19th-century workers, yet the profile of this person is far from being a truly free. That is why these people are profoundly unhappy with their life. They constantly want a change that surprisingly looks like classical slave’s need to escape the master’s domain. That's why the modern order taker keeps changing its car, house, and sometimes even its own family, starting it all over and over again. We see now how the slavery system actually has improved in the meantime, but not quite abolished. This system allows the modern order taker to such changes in her/his life. Moreover, it even encourages her/him to do it. The media ads lure her/him to buy a bigger house, a better car, and more. But those things come with the price of an even larger amount of work for the extra money needed to buying them. Here's how the system has managed to make profit even from this classical slave compulsive tendency to escape from its exploitation state!

The absolute grotesque of this false state of freedom can be metaphorically observed in the previously mentioned obese consumer. Although that person is overweight, she/he still continues to eat a ton of pizza, becoming the prisoner of its own body, just as the classical slave was the master’s facto prisoner. Although that person is suffocated by purchases of all sorts, she/he still wants more, choking herself/himself even more loudly. The more she/he wants to escape from consumption, the more her/his own body becomes her/his prison. Observing this person, we realize that the slavery has improved to such an extent after its misleading abolition that it has become part of the very being of the obese person, unlike the classical slavery that at least was an outward one. Instead of taking action, the authorities are encouraging obese people in their consumerism excess, severely punishing those who tell the truth about their monstrous appearance.

Such artificially protecting actions from the authorities to a false self-image are strikingly similar to those of the perverse feeder who nourishes his female partner with more food. He holds her into his own immobility, and she becomes the slave of his own libidinal disorders. So does the social system with those consumerist mentalities. Because beyond the malignant food obesity there exists an equally malignant consumerist mentality at its base. We are talking about a new scholasticism cultivation of lies at the very deep level of the state ideology. In the next entry I will redefine the slavery concept according to these modern changes in order to include in it also this freedom caricature offered by the modern society.

Gabriel Baldovin

»»  read more

8. Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita

Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine 8.

Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita

Acest articol se continua de aici

English version here

Asa cum anuntam in primul articol din aceasta serie , si cum am aratat constant pe parcursul ei, intre sclavul clasic si executantul modern de ordine exista asemanari uimitoare. Si e normal sa fie asa pentru ca cele doua stari sociale se continua una pe alta intr-un timp relativ scurt. In Franta, abolirea sclaviei clasice s-a facut abia in 1848. Initial s-a incercat abolirea ei in 1794 odata cu celebra Revolutie Franceza, insa a fost o masura temporara precum ea insasi. In mod ironic parca, in 1802 Napoleon I a reinstaurat sclavia clasica. In Imperiul Britanic abolirea ei s-a facut cu pasi marunti intre 1830 si 1860. In SUA sclavia clasica a facut chiar obiectul celebrului razboi intre nord si sud, si a fost abolita total in 1868.

Nu exista revolutii radicale in societatea umana, ci schimbari care se realizeaza in timp. Cei 150 de ani este prea putin pentru o astfel de schimbare totala. Asadar, este chiar pueril sa credem ca ceea ce a functionat in intreaga era clasica de vreo 5000-6000 de ani ar fi disparut total in 150 de ani. Principiul sclaviei a ramas acelasi: niste oameni executa ordinele altor oameni fara sa-si doreasca cu adevarat asta conform liberului lor arbitru, ci in urma unor presiuni exterioare. Teoriile despre abolirea sclaviei este o frauda ideologica, una dintre cele mai mari din istorie.

De fapt, sclavia doar s-a modificat in acest timp. Suntem mai indreptatiti sa vorbim despre o transformare a sclaviei clasice intr-o paradoxala sclavie libera. Abia in zilele noastre exista semne clare ale unei posibilitati totale de eradicare a ei prin automatizarea muncii care devine din ce in ce mai extinsa. Am vazut in acest articol cum amenintarea directa cu moartea sau alte traume pentru sclavi, venita din partea stapânului unic, a fost inlocuita de societatea contemporana civilizata cu amenintari indirecte venite din surse multiple si intangibile precum diferite dezastre naturale si sociale (razboaie, atacuri teroriste, boli etc. ) provocate artificial, initial fara sens. Civilizatia contemporana cultiva sistematic aceste „valori” in aceeasi maniera in care si cea clasica le cultiva. Ambele functioneaza cu acelasi cinism brut, un fel de blazare a stapânului menit sa-l convinga pe sclav cât de norocos e ca l-a intâlnit si ca a fost lasat in viata...

Dupa cum am tot spus-o in aceste articole, sclavia nu trebuie redusa doar la cea clasica a lanturilor concrete si a amenintarii directe cu moartea. Caracteristica principala a lor consta in influentele exterioare directe sau indirecte facute de stapân/profitor pentru a-i modifica intr-atât comportamentul sclavului incât sa-i indeplineasca dorintele. Aceste influente exterioare erau mai usor de vazut in sclavia clasica si au devenit mult mai difuze si greu de identificat in zilele noastre. Insa astazi ele exista chiar mult mai intens decât in perioada clasica, in sensul ca se manifesta peste tot si nu doar in anumite spatii. In acest articol am aratat in detaliu ca astazi viata unor oameni este mult mai apropiata decât este diferita de cea a sclavului clasic, dincolo de evolutia generala a societatii occidentale, in special pe latura tehnologica.

Marx considera principalul defect al societatii industriale de secol 19 ar fi acela ca muncitorul nu ar fi platit la adevarata valoare pentru munca depusa pentru ca angajatorul pastreaza pentru el profitul (teoria plus-valorii). Intr-adevar, inselarea la schimbul dintre munca si retributie este un semn important al sclaviei infiltrate in relatiile de liber schimb. Dar acest semn nu este universal. De exemplu, un copil poate imita muncile adultului fara sa fie platit concret pentru asa ceva, fara sa fie neaparat un exploatat social. In acelasi fel nici un adult nu poate fi numit exploatat social doar pentru ca nu este platit pentru munca sa. Daca el vrea sa incerce ceva nou, din joaca, fara vreo pretentie de a fi platit, din pura sa placere de a face respectiva activitate, asta se cheama mai curând amuzament decât exploatare sociala. Dupa cum am mai spus, nu este sclavie nici satisfactia de a-i produce un avantaj unui prieten, unui animal sau unui copil. Toate acestea vin din interior, din natura umana, fara presiuni externe ale unor oportunisti.

Asadar, lipsa de impartire proportionala a profitului intre angajat si angajator conform muncii depuse (teoria plus-valorii) este doar semn exterior al acestei relatii sclavagiste inechitabile si nu principiul ei. Relatiile de munca ale societatii neoburgheze dezvoltate ale secolului 20 au contracarat aceasta idee marxista, ce descria relatiile de munca ale societatii burgheze de tipul secolului 19, prin cresterea veniturilor executantului modern de ordine.

Nu discut aici despre cazurile tarilor in curs de dezvoltare care par sa stagneze in secole chiar anterioare celui al 19-lea in materie de salariu decent. Vorbesc strict despre cazul celor ce lucreaza pe salarii decente in tarile occidentale dezvoltate. Profitul angajatorului a ramas cam la fel de mare proportional ca in cazul societatii de tip secol 19 de care vorbea Marx. Insa spre deosebire de câstigurile angajatului occidental din secolul 19, cele ale angajatului occidental din secolul 20 si 21 sunt suficient de mari pentru a acoperi de doua, trei sau mai multe ori nevoile zilnice.

Nu mai poate fi invocata lipsa de fairplay in impartirea profitului stipulata de teoria plus-valorii, in acest caz. Angajatul modern isi permite un exces alimentar si de locuinta. Multi occidentali au ajuns sa aiba probleme cu obezitatea in ultima suta de ani. Locuintele lor au camere nefolosite. Mai mult decât atât, sunt destui care isi permit schimbarea casei, a masinii, a destinatiilor turistice in care isi face concediul, si dupa aceste cheltuieli ramân cu bani din veniturile obtinute anterior. Faptul ca ar mai primi bani in plus, care se adauga la cei deja necheltuiti, realizându-se astfel anularea absoluta a plus-valorii, nu ar schimba prea multe din viata executantului modern de ordine.

Aceste excese consumeriste ii creeaza executantului modern de ordine falsa iluzie a stabilitatii. Dar dincolo de aceste iluzii, el e terorizat cu stiri negative , bombardat cu reclame care il indeamna sa consume si mai mult, si mai multsi mai mult. In tot acest timp el e constant amenintat cu aruncatul in strada si cotizeaza la serviciile medicale de care are nevoie constant precum o masina de curse de mecanicii care o repara dupa fiecare competitie. Acest angajat lucreaza de dimineata pâna seara in conditii de stres si isi ia concediu de odihna cam intre 2 si 4 saptamâni pe an. In vacante el se comporta fata de angajatii care il servesc ca turist la fel cum si el a servit restul anului pe sefii sai. Observam o ciudata asemanare cu obiceiul grecilor si romanilor aristocrati de a face schimb de pozitii sociale cu sclavii pentru o zi. Doar ca, spre deosebire de acele vremuri, in epoca moderna s-a marit numarul de zile al acestei „perioade de odihna”. Noi ne-am obisnuit cu starea aceasta din experienta vietii de zi cu zi, insa daca facem abstractie de ea, e la mintea unui copil ca 2-4 saptamâni de libertate din concediile de odihna nu e un schimb drept cu restul timpului din an de munca asidua.

Desi viata executantului modern de ordine era idealul majoritatii muncitorilor secolului 19, totusi profilul acestui om nu este nicidecum al unui om cu adevarat liber. El insusi este profund nefericit cu viata sa si vrea constant o schimbare, care are un profund aspect de evadare precum cea a sclavului clasic. Din aceasta cauza tot schimba masina, casa si uneori insasi familia, luând-o de la capat. Observam modul in care sistemul sclavagist s-a perfectionat intre timp. El ii permite executantului modern de ordine astfel de schimbari din viata lui. Ba chiar il incurajeaza sa o faca. Reclamele din mass-media il ademenesc la a achizitiona o casa mai mare, o masina mai performanta si altele. Dar, daca le vrea atunci le poate achizitiona cu pretul unui si mai mare volum de munca, pe mai multi bani. Iata cum sistemul a reusit astfel sa scoata profit inclusiv din aceasta compulsiva tendinta de evadare a sclavului clasic din starea sa de exploatat social!

Grotescul absolut al acestei false stari de libertate poate fi observat metaforic in insusi obezul consumator de care am amintit mai sus. Desi e supraponderal, totusi continua sa manânce o tona de pizza, devenind prizonierul propriului sau corp, la fel cum sclavul clasic era prizonierul de facto al stapânului. Desi este sufocat de achizitii de tot felul, el inca vrea mai mult, sufocându-se parca si mai tare. Cu cât vrea sa evadeze mai mult in consum cu atât propriul corp devine inchisoarea sa. Observând acest om, ne dam seama ca sclavia s-a perfectionat in asa masura dupa mincinoasa abolire incât a devenit parte din insasi fiinta persoanei obeze, spre deosebire de sclavia clasica ce era macar una exterioara. In loc sa ia masuri, autoritatile il incurajeaza in excesele lui consumatoriste, pedepsind grav pe cei care ii atrag atentia asupra sau aspectului monstruos.

Astfel de actiuni de protejare artificiala din partea autoritatilor a unei false imagini pozitive de sine seamana izbitor cu cele ale unui pervers feeder care isi hraneste ademenitor partenera. El o tine prizoniera in propria imobilitate, devenind sclava propriilor lui tulburari libidinale. La fel face si sistemul cu mentalitatile consumeriste. Caci dincolo de obezitatea alimentara propriuzisa exista o obezitate consumerista la fel de maligna. Vorbim aici despre o adevarata cultivare neoscolastica a minciunii la nivel de ideologie de stat. In urmatorul articol voi realiza o redefinire a sclaviei conform cu aceste modificari moderne ale ei in asa fel incât sa fie inclusa si aceasta caricatura a libertatii oferita de societatea moderna.

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin

»»  read more

Proiect de reabilitare ideologica a sofistilor din Grecia antica si a ideilor paranoide nepsihotice de tip persecutoriu cu privire la autoritati

Rareori mi se intampla, dar cateodata fac si recenzie de articole, sau documentare. De data asta discut despre un interviu luat psihologului Mircea Miclea, profesor universitar la UBB din Cluj si publicat aici. Articolul e foarte lung, si multe teme sunt atinse. Textul ia uneori forma de butada poetica ambalata in profetii. In cea mai mare parte el consta in expunerea experienta personale legata de contactul cu diferite medii sociale sau in interiorul ierarhiei sociale a universitatii. Asa ca n-am sa-i fac o recenzie completa. Doua teme m-au determinat sa scriu acest articol, respectiv eroarea traditionala privind aprecierea pejorativa a sofistilor antici si mai vechea mea tema privind eroarea asanumitului „delir nesistematizat” pe care marea majoritate a specialistilor in psihopatologie o fac. Am sa incep cu tema sofistilor.

1. Chiar la inceputul interviului, profesorul Miclea face o paralela intre manipularea informatiei pe care o face presa astazi si sofistii din Atena antica. Ei nu erau insa niste manipulatori precum sunt astazi televiziunile sau majoritatea avocatilor care incearca sa scoata maximul de la o cauza indiferent de moralitatea ei, folosind argumente in care uneori nici ei nu cred. Etimologic cuvantul „sofist” vine de la σοφία (sophia) care inseamna intelepciune, cunoastere. Sofistii erau niste profesori (particulari) care se ocupau de copiii aristocratiei ateniene. Unii predau matematica, altii filosofia, altii muzica sau sportul. Altii predau mai multe astfel de discipline. De exemplu retorica era atunci o combinatie intre literatura, politologie, drept, filosofie si oratorie. Astazi rareori vezi poeti sau filosofi care sa intre in politica. Exista poeti sau filosofi geniali fara nici un fel de talent oratoric. De asemenea, nu toti politologii sau juristii intra in politica, desi de aici provin majoritatea politicienilor. In Atena antica nu exista TV sau Radio si nici scoli gratuite de stat precum cele de astazi. Asa ca scoala se facea cu acesti profesori particulari, numiti sofisti. Inclusiv Aristotel facea astfel de lectii pentru tinerii aristocrati in celebra sa scoala numita Lyceum. Cel mai celebru dintre elevii sai este insusi Alexandru cel Mare care a dus la apogeu Imperiul Macedonean lasat mostenire lui de tatal sau Filip. De asemenea Platon a fost profesor in celebra sa scoala numita Academia.

Termenul „sofist” a capatat o nuanta pejorativa dupa dictatura neoplatonica a Crestinismului postconstantinean. Toate aceste domenii pe care le predau sofistii au fost inlocuite de Biblie. Inclusiv Aristotel a fost interzis pana spre inceputul mileniului 2, cand logica sa a devenit baza pentru scolastica. Filosofia postscolastica a pastrat insa reflexul neoplatonician de pejorativizare a sofistilor, ca teoreticieni inselatori. Pe parcursul acestei perioade s-a consolidat ideea ca Socrate ar fi fost condamnat la moarte de uneltirile sofistilor. Idee profund neadevarata, reiesita din proasta intelegere a dialogurilor platoniciene in care Socrate este prezentat dezbatand, argumentand cu si impotriva unor sofisti precum Gorgias, Prodicus si Hippias. Multe din aceste dialoguri insa sunt romantate. A ramas in istorie replica pe care insusi Socrate ar fi rostit-o citind un astfel de dialog scris de Platon. El ar fi spus asa: „Acest tanar imi pune in gura lucruri pe care nu le-am spus”. Nu avem cum sa stim daca chiar asa o fi fost, dar e cert ca multe din dialogurile sale formate din Socrate si sofisti au fost scrise dupa ce acesta murise. E foarte probabil ca ele nici sa fi existat si Platon sa-l fi pus la nivel imaginar pe Socrate sa-i sustina propriile idei, fie ele si aporetice.

E foarte probabil ca in realitate Socrate nici sa nu fi intalnit pe unii dintre sofistii cu care Platon il prezinta ca partener de dezbatere. In realitate Socrate era el insusi un sofist mai exotic , dupa cum argumenteaza W. K. C. Guthrie, si altii. Se poate spune ca el a fost tipul anarhistului actual. Multi dintre sofisti erau personaje importante in Atena, pe cand Socrate era un boem, desi imaginea traditionala a acestor oameni a ajuns exact pe dos. De asta inclin sa cred ca e posibil sa nu se fi intalnit cu unii dintre sofisti. A fost condamnat la moarte tocmai datorita apetitului sau spre spirit boem, atacand orice idee, inclusiv pe cele ale ucenicului sau mai celebru, Platon.

Socrate insusi a fost un troll antic, cel mai troll dintre sofisti, dealtfel. Daca ar fi trait in Evul Mediu de asemenea ar fi fost condamnat la moarte, cum au patit multi altii. Insa el a avut norocul sa se pozitioneze cu sarcasmul sau peste criticile pe care Crestinismul le-a adus mentalitatii sclavagiste greco-romane. Nu si-a propus asta, dar evolutia evenimentelor i-au dat dreptate. Respectul lui Platon fata de el a fost confirmat de parintii Crestinismului care erau toti neoplatonici. Apoi insusi destinul sau de a fi condamnat pe nedrept la moarte , la fel ca Isus, l-a facut un erou in fata istoriei, iar cei cu care se contrazicea, sofistii, niste ciuflingari. Datorita acestei traditii si in ziua de astazi sofistul este un fel de avocat al ideilor si nu al faptelor, un troll, care poate adopta un argument si dezvolta in detaliu doar pentru a-l irita pe interlocutor. Avocatul face asta cu argumentele juridice pentru bani.

Dintre sofisti, cel care se juca cu argumentele precum trolli de astazi era Zenon. El a ramas faimos in istorie pentru paradoxurile sale logice precum cel dupa care Ahile atletul nu poate ajunge broasca testoasa pentru ca mai intai trebuie sa parcurga jumatate de drum, apoi jumatate din jumatatea ramasa, si asa la infinit. Zenon nu folosea aceste paradoxuri pentru a trolli contemporanii cu ele, precum Socrate. El a fost interesat mai curand de modul in care ratiunea se contrazice pe sine, fiind astfel precursorul antic al criticismului lui Kant.

Oricum, nu toti sofistii erau astfel de trolli, precum i-a facut istoria. Ghinionul schimbarii regimului democratic cu dictatura religioasa crestina i-a sters pe multi din istorie, anulandu-le teoriile si meritele. Unii au fost pionieri ai stiintelor moderne dar nu s-a pastrat nimic de la ei. De exemplu insusi Aristotel spune intr-una dintre cartile sale (nu mai tin minte care) despre metoda asociatiei libere din psihanaliza pe care unii sofisti o foloseau inca de pe atunci pentru analizarea viselor. Ca un cercetator in domeniul mintii, si el a fost atras de aceasta metoda si de aceea vorbeste admirativ despre ea. Descrierea lui este atat de detaliata incat ne putem da seama ca existau astfel de sofisti care practicau o forma rudimentara de psihanaliza, cu mii de ani inaintea fondatorului sau recunoscut in istorie, Sigmund Freud.

Iata ca trebuie sa renuntam la prejudecata istorica a confundarii sofistilor antici cu trolli teoretici. Sofistii n-au fost niste filosofi exceptionali, dar n-au fost nici trolli. De aceea eu militez pentru reabilitarea imagini acestor profesori. Exista acest cuvant (troll) in limba engleza asa ca de acum putem sa restauram demnitatea sofistilor. Termenul sofism deja incepe sa iasa din limba odata cu explozia PR-ului in manipularea media. Nimeni nu mai foloseste argumente „sofiste”, ci situatii emotionale pentru a convinge. Intre manipularea media cu situatii emotionale si trolling exista o prapastie uriasa. Prima se face pentru interese foarte pragmatice iar celalalt pentru pura zeflemea. Paralela pe care Miclea o face intre cele doua categorii in interviul sau este artificial creata.

Oricum, Aristotel n-a facut niciun fel de curatenie printre sofisti cu logica lui, asa cum sustine el mai departe. Dupa cum am amintit mai sus, Stagiritul era de si el profesor la fel ca si ceilalti sofisti, seful uneia dintre multele scoli ateniene. Apoi, sofistii erau de fapt foarte buni utilizatori ai logicii naturale. Inclusiv argumentele paradoxale ale lui Zenon respecta in masura covarsitoare logica. Paradoxurile sale nu sunt deloc ceea inca ce se cheama „sofisme”. In dialogurile lui Platon nici un sofist cu care dezbatea Socrate nu vine cu „argumente sofiste”. De multe ori dezbaterile dintre Socrate si un sofist sau altul raman fara concluzii clare, fiecare avand dreptate in felul lui, chiar daca ideile de dezbatere erau contradictorii, si deci imposibil sa fie adevarate in acelasi timp si sub acelasi raport (aporie). Iata ca asocierea dintre „ sofiisme” si respectabilii profesori atenieni numiti „sofisti” este fortata. Logica formala finalizata de Aristotel si inceputa de Platon nu putea sa-i „curete” pe sofisti tocmai datorita argumentelor lor foarte puternice.

Apoi, paradoxul logicii formale a lui Aristotel este inutilitatea ei in dezbaterile reale. Adevarul este deja dat in premisa sau in operatorii initiali. Daca avem Propozitia „Toti P sunt S” deja stim automat ca „Unii P sunt S”, in mod intuitiv, fara a mai face apel la logica formala. Toata dezbaterea consta in demonstrarea operatorului universal din propozitia initiala (PaS). Cei care fac erori logice corectabile de logica formala sunt oameni cu nivel intelectual redus care nici macar nu mai iau parte la dezbatere pentru ca sunt sub nivelul ei. Ceea ce nu a fost niciodata cazul vreunui sofist.

O singura eroare consemnata de logica formala se face in mod constant de catre mintea umana. Ea este inductia logica. Ea consta in asanumita generalizare, adica in extinderea unei informatii despre un element al unei clase la toate elementele sale. Ea consta in a da valoare de adevar a unei propozitii universale („Toti P sunt S” sau „Nici un S nu e P”) din adevarul unei propozitii particulare universale („Unii P sunt S” sau „Unii un S nu sunt P”) De exemplu suntem jefuiti de o persoana de etnie roma si avem adevarul propozitiei particulare „Unii romi sunt infractori”. Prin inductie logica extragem concluzia in forma de propozitie universala ca „Toti romii sunt infractori”. Desigur, aceasta propozitie universale este falsa, eu unul pot depune marturie despre onestitate unor prieteni de etnie roma. In acelasi fel viceversa este posibila: Daca eu si alti prieteni de-ai mei nu am fost vreodata condamnati pentru vreo infractiune, ceea ce confera valoare de adevar propozitiei particulare negative „Unii romani nu sunt infractori”, nu putem de aici extrage o propozitie universala ca „Niciun roman nu e infractor” (negativa) sau ca „Toti romani sunt infractori” (pozitiva).

Desi inductia este capitala pentru cunoastere, dand informatii foarte importante despre lume, totusi vedem ca ea da si erori. De exemplu, daca mergem in padure si vedem ca un copac este uscat, si apoi vom trage concluzia ca toti copacii din padure sunt uscati vom avea un caz de informatie eronata prin folosirea nepotrivita a inductiei logice. Dar nu inductia in sine este problema aici ci lipsa de experimentare si a copacilor verzi, adica a restului de elemente (copaci) ale clasei (padure). Alteori insa experienta cu unul dintre elementele clasei e de ajuns ca sa ne facem idee despre intreaga clasa. Daca ne inteapa o singura viespe nu trebuie sa asteptam sa ne intepe toate viespile din lume pentru a ajunge la concluzia ca „Toate intepaturile viespilor sunt traumatice”. E normal sa ne incredem in inductie si sa stam departe de viespii in viitor.

Inductia logica este organul judecatii insasi, cu toate erorile sale. Cu cat informatiile sunt mai multe cu atat cineva poate crea mintal o organigrama de notiuni supra si subordonate pe baza carora sa faca astfel de aproximari logice inductive. Cei cu experienta si capacitate mnezica mai mare fac erori mai mici iar cei cu experienta si capacitate mnezica mai mica fac erori inductive mai mari. Inductia logica este si esenta cunoasterii intelectuale despre o experienta posibila. Mai exista opinii idealiste despre cunoasterea intelectuala care se poate rupe total de datele ce provin de la simturi. Este cazul cunoasterii din stiintele abstracte al carui obiect nu se gaseste in realitate. Nu e cazul reluarii acum a unei dezbateri inceputa in antichitate si neterminata nici astazi. Dar putem miza pe faptul ca experientarea unui domeniu poate conduce la informatii inductive valoroase. Logicienii spun in mod constant ca aceasta putere de restrictie a valorii de adevar particular-general al inductiei ar inlatura multele erori de judecata pe care le avem. E adevarat. Dar in acelasi timp, daca ne-am lua dupa logica formala am fi niste retardati social. Nu pot sa umblu fara grija pe langa viespii doar pentru ca logica formala spune ca e gresit sa declar ca toate viespile sunt periculoase dupa ce m-a intepat una. La aceasta intervine si probabilitatea. Daca vrem sa emigram pentru a scapa de criminalitate si avem de ales sa ajungem fie intr-o tara cu criminalitate scazuta fie intr-una cu criminalitate ridicata, o vom alege pe prima conform probabilitatii. Nu putem sa stam dupa fiecare cetatean al unei tari sa-l verificam daca e infractor sau nu pentru ca intre timp murim de batranete si n-am luat decizia. Logica formala te poate impiedica sa-ti iei anumite riscuri doar pentru faptul ca nu cunosti intreaga clasa de obiecte, ceea ce in anumite situatii e nepractic. Dar niciodata ea nu va putea reglementa adevarul inductiei. Doar cunostintele empirice (proba contrara) pot dovedi falsul unei generalizari fortate specifice inductiei. Iata un alt argument ca Aristotel n-a facut niciun fel de curatenie printre sofisti si nici printre cei care fac erori logice cu dezvoltarea logica formala, asa cum sustine profesorul Miclea in interviul sau. Mai curand putem crede ca o astfel de „curatenie” a facut-o dictatura crestina din Evul Mediu.

2. Cea dea doua chestiune din interviul sau este eroarea asanumitului „delir nesistematizat”. Aceasta a si fost de fapt interesul principal al autoarei acestui interviu. Dumneaei s-a dus la profesorul Miclea pentru a-i confirma caracterul delirant al liniilor politice sustinute de televiziunile Antena 3 si Romania TV, dupa modelul traditional, „nu imi sustii ideile, esti nebun”. Nu sunt adeptul acestor posturi, le urmaresc doar cand sunt proteste pentru a vedea cum le reflecta. De fapt nu urmaresc niciun post de stiri. Eu am scris aceasta recenzie in primul rand pentru a promova o viziune umanista despre tulburarea psihica, si a o combate pe cea medievala de marginalizare. O astfel de atitudine este cu atat mai nepotrivita cu cat stresul cotidian ne face pe majoritatea dintre noi sa avem iesiri si emotii necontrolate in anumite. Asa ca a reitera aceasta prejudecata traditionala de respingere ostentativa a tulburarii psihice se poate intoarce impotriva noastra insine, la un moment dat in cazul unei astfel de posibile decaderi. Apoi exista o ciudata tendinta in insasi mentalitatea comuna de a face pe psihoterapeutul sau psihopatologul si a pune diagnostice, fireste, tot cu rezolvare marginalizatorare, dupa cum am aratat aici . Nu cred ca exista in lume un domeniu care sa fie mai contorsionat si mai prost inteles de mentalitatea comuna decat psihopatologia. Din aceasta cauza, ea este nevoita de multe ori sa schimbe termenii, folosind altii noi, dupa ce cei vechi vor fi intrat in limba comuna cu alt sens, riscand astfel sa produca confuzii de comunicare. Cel mai clar exemplu este cel al celui de „nevroza”, pe care mentalitatea comuna il identifica fie cu irascibilitatea fie cu depresia fie cu insasi psihoza.

 Profesorul Miclea, la fel ca la majoritatea celor ce activeaza in domeniul psi, accepta sintagma de „delir sistematizat” specific paranoiei sau tulburarii de personalitate de tip paranoid. Delirul este o manifestare incoerenta a mintii care produce informatie. Aceasta informatie nu depinde de reflexia realitatii ci de ruinele conceptuale sau reprezentationale ramase in ea din timpul in care reflecta normal realitatea. In cazul delirului, mintea nu raspunde la datele realitatii. Dimpotriva, daca produsul ideatic al mintii are o coerenta minima, atunci nu trebuie numit delir. Nu conteaza daca, chiar daca exista in el erori cognitive sau poate fi influentat de starea psihopatologica. Delirul nu poate fi decat nesistematizat. El este specific schizofreniilor sau bolilor neurologice care afecteaza grav cunostinta.

Sintagma de „delir sistematizat” este o contradictie in termeni. Atat paranoia cat si tulburarea de personalitate de tip paranoid, care ar avea astfel de „delir sistematizat”, raspund la proba contrarie, adica relationeaza cu realitatea. De exemplu un paranoic erotomaniac isi va schimba total ideatia dupa ce intalneste persoana celebra pe care o credea ca este indragostita de el, dar care se dovedeste ca nu-l cunoaste. Paranoicul erotomaniac va imagina apoi scenarii prin care sa justifice lipsa de reactie a vedetei in cauza odata cu intalnirea sa, sau chiar va renunta total la ideatia erotomaniaca. Acest fapt arata ca mintea acestor oameni nu este total rupta de realitate, ca in cazul delirurilor (nesistematizate). Se poate vedea in acest caz interesul pulsional pur inconstient al psihicului de a avansa fantasmatic pe scara sociala prin relatia amoroasa idilica cu aceasta persoana presupusa a fi indragostita de el. Ideatia este total subordonata acestui impuls inconstient. Dar asta se intampla in toate cazurile. Inclusiv profesorul Miclea il citeaza pe David Hume care spunea ca „ratiunea este sluga emotiilor”. Si mintea normala este guvernata de inconstientul pulsional, dupa cum avea sa demonstreze Freud, la cateva secole dupa Hume. Daca paranoicul are niste emotii mai puternice si pune ratiunea la munca in plus pentru a impaca realitatea cu propriile nevoi ale inconstientului, asta nu inseamna ca el ar avea delir, ci doar ca exagereaza intr-o privinta sau alta.

Parerea mea este ca includerea unor anumite idei conspirationiste sub titulatura de „delir sistematizat” este ea insasi o conspiratie ideologica. Ideile conspirationiste uneori pot schimba istoria stiintei, precum a facut teoria heliocentrica a lui Copernic. Cele mai multe dintre ele fie false fie insuficient demonstrate stiintific, precum povestile despre colonizare ale extraterestrilor pentru subjugarea speciei umane sau despre tot felul de energii care circula prin lume, etc. Dar, din pacate, in aceeasi categorie sunt trecute si acele idei despre caracterul represiv, persecutoriu al autoritatilor. Ei bine, aceasta este o conspiratie reala. Autoritatile folosesc arme si dispozitive sofisticate de urmarire si supraveghere a supusilor. Ca orice teorie, si cele paranoice de persecutie au punctele lor slabe. De exemplu o idee cum ca presedintele l-ar persecuta sau spiona pe un biet functionar poate fi gresita asa cum o prezinta el. In mod sigur presedintele nu il cunoaste pe autorul respectivelor idei. Si totusi, ca sef al serviciilor secrete care spioneaza sau fortelor armate care ameninta cu armele lor, presedintele chiar il spioneaza sau ameninta indirect pe cel in cauza. Iata ca eroarea paranoicului in cauza nu e tocmai delir. Mai multe detalii despre aceasta tema pot fi studiate aici.

Uneori autoritatile au interes ca aceste persoane care le-au descoperit crimele sa fie reduse la tacere. Din pacate lumea psihiatriei a raspuns in buna masura la acest deziderat fie direct, ca in cazul psihiatriei din dictaturi, fie indirect, ca in cazul psihiatriei din democratii. Psihiatria dictaturilor interneaza dizidentii in spitalele de psihiatrie si ii sedeaza pentru a-i reduce la tacere. Psihiatria democratiilor recurge la decredibilizarea mediatica a ideilor deconspirative despre represiunea autoritatilor fata de cetateni, declarandu-le in bloc impreuna cu celelalte ca fiind „delir sistematizat”. Ei bine in asta consta aceasta conspiratiei ideologica cu privire la incadrarea oricaror idei persecutorii in grupa asanumitului „delir sistematizat” de care vorbeam mai sus. Putem observa planul B de rezerva pe care democratia si l-a luat pentru inlaturarea dizidentilor conform cu solutia dictaturilor.

Cu atat mai bizara este astfel de rejectare in bloc a tot ce nu e oficial recunoscut ca adevarat (asta este echivalenta „teoriilor conspiratiei”) cu cat la un moment profesorul Miclea il aminteste pe insusi scriitorul George Orwell, autorul faimosului roman „1984”. In acest roman se gaseste una dintre cele mai remarcabile descrieri despre conspiratia puterii asupra cetatenilor. La un moment dumnealui insusi aduce un exemplu despre o conspiratie a unui producator de medicamente care reuseste sa scoata sume imense din vanzarea de antidot la gripa porcina, care a fost exagerat prezentata in presa ca fiind cauzata de un virus foarte periculos, ea fiind in realitate mai slaba decat cea sezoniera pe care o stim cu totii. In mod tipic cu functia si statutul social personal, dumnealui recurge la o acceptare a adevarului conspiratiilor care ii poate afecta propria persoana, dar le declara „delir nesistematizat” pe cele venite in zone sociale diferite de statutul sau.

Profesorul Miclea propune un site sau o aplicatie care sa evalueze trusturile de presa sau site-urile de stiri in ceea ce priveste acuratetea informatiilor. E amuzant sa gasesti o astfel de opinie in lumea publicitatii si a PR-ului, desi sunt convins ca intentia ei este onesta. Deranjant este insusi faptul ca se inchid ochii in fata acestor institutii majore din societatea contemporana care functioneaza in esenta lor prin manipulare. Ar fi mult mai productiv daca domnul profesor ar trece dincolo cu pledoaria sa, la radacina minciunilor informationale, adica la insasi lipsa de fair play a societatii contemporane. Din pacate insa, aceasta zona e tabu pentru dumnealui la fel ca si in cazul multor (ca sa nu zic tuturor) formatori de opinie cu locuri caldute de prin universitati. Aceasta zona care comanda astfel de informatii false este declarata de dumnealui parte din „teoria conspiratiei”, de parca cineva ar lansa astfel de informatii doar din dorinta de a trolla. Dar cu siguranta ca n-ar mai fi trecut de interviul de angajare in Universitate daca ar fi declarat ca principalul rol al armatei sau politiei este acela de a intimida cetatenii .

Gabriel Baldovin

»»  read more

7. The freedom, the self-esteem and the marginalization

The similarities and differences between the classical slave and the modern orders taker 7.  

The freedom, self-esteem and marginalization

This entry continues from here

Varianta in limba romana aici

I have pointed out in previous articles that there are significant similarities between the classical slave and the modern orders taker as the unpaid labor according to market provided, the denial or harassment to the right to food or housing, or the trauma artificial cultivation in social or natural environment. I will make a brief summary of them as follows:

The contract and rewards. The classical slave did not receive a differentiated and targeted payment for her/his work and did not work under a contract, but under the threats. The modern orders taker provides a contract predicted activity, in exchange for a favor from the one who uses that. Even if the contract does not have specific legal form, it is commonly understood when the employer pays the employee. The employee receives a specific reward for an extra job or an extra service made for employer. However, often the payment or reward does not reflect the market work value, dupa cum am aratat as I have shown here .

The right to food and housing. The house or food did not belong at all to the slave during the classical slavery. However, despite the classical slavery immorality, the classical master used to give these two very important rights to slave which civilized society does not guarantee anymore. That master who denied these rights risked to have ineffective slaves. The punishment for malnourished or sick slaves does not lead to increased productivity. A good master knew that offering these rights to slaves is reflected in productivity. They are the profit condition. Unlike the classical slave, the modern orders taker can choose the food or home that may become temporary property along other goods, but they are not guaranteed, i as I have shown in this article . Societatea moderna nu mai pedepseste refuzul de executare de ordine, insa nici nu mai garanteaza aceste doua drepturi fundamentale.

The punishments. The classical slave was directly threatened with traumas coming from the master. On the contrary, the modern orders taker of the order is indirectly threatened through the many wars that modern civilization creates and maintains. The direct threats that the modern society points on the modern orders taker orders are minor and normal for a primitive or classical society. But she/he paranoidly interprets the indirect ones as directed to oneself. Unfortunately the modern social system has learned to systematically cultivate these indirect threats that, ultimately, lead to the increased productivity as well as direct ones from the classical slavery, as I have shown here .

Later, in this article I will describe other three important criteria for similarities and differences between the two social statuses, which derive from those already listed. These are the freedom, the marginalization and the self-esteem.

The freedom. The modern orders taker also differs from the classical slave by having the traveling and resignation freedom. Indeed, as for the intention of leaving the work place, there are net differences between the two social statuses. The freedom given to the modern orders taker is very important but it is far from being as much as it is officially declared.

The traveling and profession choice freedom are the most important rights given to the modern orders taker and denied to the classical slave. However, despite granting these liberties, unfortunately no modern civilized state gives a true political freedom to its lower class citizens. That would mean the stopping pressures from upper social class to lower ones that serve. Therefore the freedom theme is still alive disputed in the contemporary thinking. Meanwhile, it has expanded far beyond the political science under the ideological deception need specific to Aristotle's reason to justify slavery. He justified the slave’s freedom restricting with the free man extra freedom benefiting from that restriction. But if we look closely to this reason we see that this is a wild nature justification of bigger fish to eat smaller fish and not a moral civilized one. With this reason any crime could be justified, as it brings some advantages more to their authors and restrict the victim’s.

Extending the freedom theme outside of political sciences aims to justify slavery through the ontology and not by political oppression. We see here a skillful subterfuge to blame the slavery crime on the way the universe is built and not by the corrupt oligarchy irresponsible vice. I will return to this subject in the next entries because it has unimaginable deep roots in the philosophy history. For now I only point that the modern orders taker abused freedom is not based on environmental protection or on preventing a potential others people abused freedom, but because that restriction is used to increase the freedom of those who give orders, as in classical slavery. As we heard in the famous song "We want your soul", today common people freedom is the freedom to do what the privileged ones ask to.

 

The authorities claim that the modern orders taker would willingly and unhindered perform such jobs is a big bugbear as long as her/his social and natural environment are grossly manipulated into becoming traumatic. The "voluntarily" work criteria that the modern orders taker is distinguished from the classical slave, who was forced to perform the job, is not convincing given that most of modern people detest the jobs they have. Just like the classical slaves did in the past. This is the most important slavery sign criteria, whether classical or modern, camouflaged in free contractual work relationship.

If the modern orders taker eventually accepts to obey orders is not in any case because she/he really wants to, but because she/he feels that the threats will continue until it would eventually do it. Some resist these continuous threats, but most obey. Their ancestors gave up and were left alive. That is why is very likely that most of their descendants will do the same.

Here are only traumas sources hiding by interposing distractions between the traumatic master and the efficiently executing orders slaves. We can say they are free to resign, but we can truly call them free as long as they are harassed by these rewards and punishment persuasion institutions (manipulated) to do things that normally would not do. Under these circumstances the statement that in modern society every person is free. A lucid analysis obliges us to see the slavery beyond its classical limits which we were accustomed.

The freedom existence reasons usually bring upper classes liberties examples. This freedom is true now for the social pyramid top just as it was true in the past. In fact this freedom is actually made possible by the slavery abuses only, by taking slaves freedom parts and adding them to the masters freedom. So even if the today social pyramid base freedom is bigger as in the past, it is still politically restricted. I will detail in the following entries the pressure mechanisms that some institutions significantly counteract this false freedom offered only on paper to the modern orders taker.

The marginalization and self-esteem. In terms of self-esteem, we also see amazing similarities between the classical slaves and the modern orders takers. Cultivating these low self-esteem feelings is directly reflected in the profit that the employer unevenly shares with the employee, as Marx said. A praised employee is also either a well paid or paid under the earned profit fair distribution between the entire micro-community that participated in obtaining it. On the contrary, a humiliated employee will ask fewer profit-sharing rights. So it is very clear that the employer's interest is to have low self-esteem employees in order to get a higher profit. Therefore, in their blind profit chase, the corporations are pulling the social system strings to cause frustration and low self-esteem to these people, as they are their raw profits material.

Unfortunately, these low self-esteem feelings are cultivated from early ages, in school. Despite the "no child left behind" nice words, many finds themselves lost and marginalized in the middle of an indifferent world after leaving school. The compulsory schooling education actually hides this abject intention to cultivate feelings of low self-esteem from the very infancy to the future modern orders taker so to make it profitable later in exchange for regaining dignity as human being.

Those placed at the social pyramid base social exclusion turns then into outwards or inwards aggressiveness that these people have. The antisocial resentments that they develop can reach each of us. The real responsible for their psychopathological condition are hided behind armored cars and armies guarded properties. Then, unfortunately, as I will point out in next entries, if that low self-esteem is very sharp then it could turn even into mind depression. And the depression incidence percentage in contemporary society is simply overwhelming. This must make us think seriously about what we want to do with the human species and what legacy we will send to the future generations. I will publish in the future a series of entries on this subject.

So, it is obvious that the similarities between the classical slaves and the modern orders taker are far bigger than the differences. We see that between the two social statuses there is more continuity than revolution. As I kept argued in this space, the steeples and trumpets abolishing slavery idea seems rather a bugbear than a social reality. In the next entry I will make a brief history of the classical slavery abolition through transforming into free trade working relationship as we know it today, considering the similarities between the classical slave and the modern orders taker that I previously emphasized.

Gabriel Baldovin

»»  read more