Loading...

12 mai 2018

3. Abuzurile comportamentului seducator de tip isteroid

Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase 3.


Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon

Abuzurile comportamentului seducator de tip isteroid reprezinta urmatoarea treapta a abuzurilor consimtamantului natural in cuplu, pe linie descendenta pe scara sociala. Ele au fost lansate de la inceputul societatii clasice (bazata pe razboi de cucerire) de catre varful piramidei sociale asupra tintelor sexuale din straturile sociale inferioare. Diferenta dintre aceste abuzuri reflecta diferenta dintre clasele sociale carora le sunt specifice. Dupa cum am vazut in articolul precedent , poligamia fortata si prostitutia mascata pun in joc castiguri materiale semnificative. Persoana care practica prostitutia mascata inceteaza actul de seductie si ramane in relatie pana la ivirea unei oportunitati mai mari. Ea devine o persoana monogama decenta dupa ce se casatoreste, conform cu idealurile sale de ascensiune sociala. Doar atunci cand se iveste oportunitatea unui beneficiu material mai mare intr-o alta relatie ea raspunde avansurilor unui partener mai instarit material.

Dimpotriva, comportamentul seducator de tip isteroid e mai curand o joaca autosugestiv-psihopatologica. Dintre criteriile prezentate de DSM V pentru "Tulburarea de personalitate de tip histrionic"  (Psihopatia isterica, original aici sau aici  )sunt foarte relevante cel de la numarul 2, 4 si 8, anume:

„2. Interactiunea cu alte persoane este adesea nepotrivita din cauza comportamentului inadecvat, cu tenta sexuala sau provocatoare.
4. Se folosesc in mod regulat de aspectul sau fizic pentru a atrage atentia asupra sa.
8. Apreciaza gresit relatiile sale cu cei din jur si considera ca aceste relatii sunt mult mai apropiate decat sunt in realitate.”

Istericul in general este un seducator. Fie barbat, fie femeie, istericului nu ii place decat sa seduca si sa astepte fluxuri de dragoste de la „sursa”, fara a se angrena in construirea unei relatii de cuplu cu „victima”. Foarte important in cazuistica de fata sunt cateva caracteristici definitorii ale isteriei, respectiv teatralismul, simularea sau bovarismul, dupa cum pot fi observate la pagina 441 din acest tratat de psihiatrie  sau la pagina 105 din acesta

Persoanele din aceasta categorie nu sunt interesate in principal de castiguri materiale, desi nu le-ar refuza. Din aceasta cauza, daca persoana isterica ajunge intr-o relatie de cuplu, partenerul sau este neaparat membru al unei clase superioare. Daca istericul este si o persoana atractiva fizic, atunci se poate intampla sa experimenteze sporadic prostitutia mascata. Insa ea tot nu pune pe primul plan castigul material, ci insasi seductia, care se manifesta aproape instinctiv, inconstient. Aceste persoane isi continua constant comportamentul de seductie, chiar si dupa casatorie si chiar daca nu au perspectiva mutarii intr-o relatie mai avantajoasa material. Spre deosebire de persoana prostituata mascat, istericul seducator nu are inteligenta sau disponibilitatea emotionala de a se opri din seducerea altor membri ai anturajului, ceea ce poate sa ii afecteze eventuala casatorie.

Prin comportamentul de seductie, istericul se imbata bovaristic cu iluzia de apartenenta la o elita superioara, pe care el o intelege ca abuziva emotional fata de altii. Isteroidul nu pune in practica abuzurile de mai sus pentru ca el nu are experienta insasi vietii de varf social, si nu detine instrumentele specifice. Originea lui sociala este una mijlocie sau modesta pe scara piramidei sociale. Dominatia sa asupra celorlalti este traira de el la nivel simbolic, iluzoriu. Aceasta iluzie este mult mai importanta pentru el decat o punere in practica a acestor interese, precum o face poligamul de fortare aflat in varful piramidei sociale si persoanele ce practica prostitutia mascata. El vede seductia ca pe un act de putere asupra persoanei seduse, iar disponibilitatea de satisfacere a dorintelor celuilalt ce urmeaza indragostirii este perceputa ca o slabiciune specifica unui nivel inferior pe scara piramidei sociala.

Desi mimeaza teatralist afectiunea fata de membrii anturajului propriu sau ai unor „cercuri inalte”, istericul nu se indragosteste autentic tocmai din aceasta teama viscerala de inferioritate sociala prin care afectiunea este echivalenta cu slabiciunea. Atunci cand un membru al anturajului se arata indiferent la „farmecele” sale, istericul, fie barbat fie femeie, poate dezvolta accesele de furie sau ostilitate spre acea persoana. (Din aceasta cauza isteria este confundata deseori de neprofesionisti cu tulburarea de personalitate de tip exploziv.) Explicatia unui astfel de comportament sta exact in refuzarea persoanei indiferente acceptarii supunerii seductive ce ii confirma istericului la nivel simbolic apartenenta bovarista la o clasa sociala superioara.

Atunci cand vreun membru al anturajului se agata in plasele farmecelor sale, istericul ii raspunde printr-o atitudine superioara, aroganta si dispretuitoare. Respingerea nu este indiferenta, ci dominatie, conform mentalitatii sale de echivalare a seductiei cu puterea. Dupa cum am precizat mai sus, acest comportament este menit sa ii confere la nivel autoiluzoriu un statut de superior social. Aceste persoane urmaresc mai curand de o anumita pozitie sociala autoerotica reflectata in potentialul/ potentiala partener/ partenera. Daca „victima” intra intr-o alta relatie, dupa o anumita perioada, atunci ea este perceputa de catre persoana isterica drept un tradator si detractor demn de a fi aspru pedepsit. La fel ca si in cazul imunului la seductie, si cel ce se orienteaza spre alt partener dupa ce a fost respins este tratat cu ostilitate dupa ce si-a incetat interesul fata de isteric. Aceste persoane sunt percepute de isteric ca niste contestatori al statutului social iluzoriu care ii hraneste bovarismul.

Fie femeie fie barbat, istericului ii place negativismul. Ambii traiesc in mod ciudat satisfactia "da"-ului prin "nu", si a "nu"-ului prin "da". Barbatii isterici parasesc femeia cu care simuleaza o relatie tocmai pentru ca au aceasta bizara satisfactie a sentimentului de a ramane in acelasi timp impreuna cu ea printr-o noua cucerire. Ei sunt niste Casanova. Femeile isterice au aceasta satisfactie inainte de a se ajunge la o relatie de cuplu. Si femeia isterica si barbatul isteric se incarca cu satisfactie in mod paradoxal din suferinta partenerului parasit sau refuzat.

Mai departe o sa detaliez aceste caracteristici generale aplicate la particularitatile fiecarui gen.

Barbatii Casanova sunt acei isterici ceva mai aratosi fizic, adica niste macho. Aproape toti practica exercitii de body-building, nu atat pentru sanatate cat pentru a se pastra „in forma” in ceea ce priveste seductia. La fel ca si femeia isteroida, nici barbatul Casanova nu este interesat de constructia unei relatii stabile de cuplu pe termen lung, ci de seducere si parasire ulterioara. Acuplarea sexuala cu cat mai multe femei este un scopul principal al vietii lui. Barbatul Casanova vede femeia doar ca un trofeu, si este dispus sa o paraseasca pentru alta femeie doar pentru ca aceasta este o alta, dupa o perioada de simulare a relatiei de cuplu. El vrea doar sa se distreze si schimba femeile precum hainele. Prin astfel de comportament acesti barbati isi intaresc iluzoriu stima de sine, traind sentimentul de a fi mascul alfa cu acces la grupul de femele aferent, asa cum se intampla la anumite animale. Un astfel de comportament este o pervertire a ideii de intimitate in favoarea iluziei de vedeta consumista sau VIP, care poate avea orice partenera isi doreste, dupa cum am aratat in articolul precedent la poligamul de fortare .

Mecanismele psihice ale acestor doua tipuri de abuzuri sunt aproape identice. Diferenta consta in faptul ca poligamul de fortare e mai bine pozitionat social si isi poate permite cadouri pentru obtinerea consimtamantului natural al victimei in timp ce Casanova rar face cadouri tocmai datorita pozitiei sale sociale inferioare. Poligamul nedeclarat isi doreste simularea unei familii provizorii in lipsa celei oficiale, iar barbatul Casanova isi doreste seducerea cator mai multe femei si relatii sexuale cu ele. Poligamul nu isi doreste cantitate, precum Casanova, ci calitate. El alege doar o femeie pentru ca i se pare foarte speciala, dupa care incepe atragerea ei intr-o relatie.

Prin cuceririle sale continue barbatul Casanova isi intretine iluzia de apartenenta la o elita sociala, precum poligamul instarit sau marii bogati ai lumii care pot avea orice femeie doresc. Cu cat femeia cucerita e mai aratoasa si mai bine pozitionata social, cu atat autoiluzionarea ca el ar fi un zeu pe pamant e mai credibila. Desigur, acest lucru are un impact emotional foarte negativ asupra femeii inselate sau abandonate pentru o noua captura.



Daca e si inteligent si stie sa-si mai tempereze din puseele seducatoare, barbatul Casanova poate deveni escroc afectiv ce practica prostitutia mascata, manager sau politician. Daca nu e inteligent, atunci el poate ajunge artist cu succes mai mare sau mai mic la public, iar comportamentul seducator vine ca o manusa peste aceasta profesie.

Femeile isteroide isi consuma erotismul in zona flirtului, fara sa avanseze la acuplare sexuala, spre deosebire de barbatul isteric erotic (Casanova). Ele vor doar sa seduca si nu sa ajunga la cuplu sau contact fizic. Nu le place sa avanseze intr-o relatie, iar cand o fac nu sunt fericite in ea. Accepta sa devina sotii in special pentru statutul social al sotului. Ca si barbatul Casanova, si ele pot ajunge sa practice sporadic prostitutia mascata, atunci cand castigurile materiale sunt foarte consistente. Nu le place viata sexuala normala, dar o pot accepta ca pe un compromis in casatorie sau in relatii pasagere. Femeia isterica seducatoare este o anti-Casnova probabil si din cauza culturii traditionale a rezistentei feminine la avansurile masculine. Daca sunt cultivate, femeile isteroide pot adopta o mentalitate feminista, uneori cu excese extremiste. (Viceversa nu este valabila- nu orice feminista este si isteroida) Insa, la fel ca si barbatul Casanova, care are satisfactia paradoxala a ramanerii in relatie dupa ce paraseste, si femeia isterica traieste paradoxal sentimentul avansarii intr-o relatie de cuplu prin respingerea oricarui avans. Datorita faptului ca par niste sfinte insingurate, uneori multi barbati se indragostesc de ele si-si risipesc averea incercand sa le atraga atentia. Refuzul lor este paradoxal si constant dublat de preocuparea spre a arata cat mai bine si de a provoca pasiuni si suferinte cat mai intense.



Abuzurile isterice de forma exhibitionista

Un caz cu totul special de comportament isteroid este dat de persoanele de conformatie libidinala exhibitionista. Acesta consta in satisfactia libidinala a expunerii unor parti anatomice sexuale primare sau secundare in public sau in fata necunoscutilor. Atat barbatii cat si femeile cu un astfel de comportament libidinal au satisfactia bizara a socarii victimei. Nici barbatii si nici femeile exhibitioniste nu sunt persoane interesate de relatii sexuale cu victimele lor. Daca un barbat cu astfel de comportament exhibitionist atrage o femeie, si ea ii da semene ca ar dori o relatie cu el, el se retrage pur si simplu, evitand relatia*.

In acelasi fel nici femeile exhibitioniste nu vor relatii sexuale cu barbatii pe care vor sa-i socheze. Ele sunt prin definitie provocatoare. Nu vor sa intre intr-o relatie, ci doar sa tatoneze provocator la acest stadiu de seductie de dinaintea contactului fizic. Practic asta e viata lor "sexuala", bazata pe abuz psihic. Ele sunt dependente de ea precum un narcoman de drogul lui. Barbatul care nu raspunde farmecelor istericei e cel mai mare dusman al "vietii ei sexuale" traite la nivel pur de flirt. De aici si reactiile ei explozive care au fost echivalate de limbajul comun cu isteria. Femeile exhibitioniste nu se comporta precum barbatii exhibitionisti in special datorita riscului de a fi violate. Din aceasta cauza majoritatea lor sunt sustinatoare infocate a initierii exclusiv feminine a relatiilor intime, si chiar militeaza pentru incriminarea barbatilor care initiaza un prim contact cu o femeie necunoscuta prin compliment sau salut ca hartuitori sexuali. Pentru a se manifesta liber ele au nevoie de un cadru protector precum cluburile de streap-tease, teatrele sau alte institutii. Uneori ele lucreaza in industria filmelor pentru adulti, dar au satisfactie erotica mai mult din partea echipei de filmat care priveste de pe margine decat fata de ce face partenerul ei cu ele in scena respectiva.

In tarile civilizate exhibitionismul feminin a fost folosit in mod paradoxal pentru revigorarea relatiilor banalizate in cuplu pentru membrii claselor superioare, dar si pentru a provoca dezechilibru emotional celor din clasele de jos, conform interesului pe care l-am detaliat aici. Casatoria este un compromis specific societatii traditionale intre aceste tendinte diferite ale dezvoltarii sociale a sexelor. Indiferent de cat de reusit este un cuplu, si de cat de sudat e, acesta va trece invariabil prin anumite crize de plafonare. Acestea vin in special odata cu transfigurarea libidoului feminin in maternitate. Apoi, ele apar si datorita intentiei instinctual-ancestrale a sexualitatii masculine de a experimenta relatii sexuale cu alte partenere, care creeaza insecuritate sotiei. Unii astfel de barbati nu se mai simt bine in cuplu si divorteaza cu scopul implicarii intr-o alta relatie, altii practica poligamia mascata. Insa cei mai multi folosesc flirtul ca escapada maritala simbolica, iluzorie, fara ca asa ceva sa se intample in realitate, cu pastrarea casatoriei oficiale.

De aceea flirtul si/sau chiar comportamentul exhibitionist au fost incurajate de cultura occidentala. Femeile s-au simtit astfel libere sa se imbrace cat mai provocator si atractiv, spre deliciul audientei. S-a creat astfel la nivel simbolic satisfactia unei recuplari, fara ca relatia oficiala de cuplu sa fie afectata. Vederea unei femei imbracata sumar sau flirtul cu o persoana cuplata oficial au fost adevarate elemente psiho-afrodisiace pentru aceste cupluri rutinate, evitand astfel problemele legate de divortul real si recasatorie. Un astfel de comportament de aratare a formelor intime de catre femei intareste astfel cuplurile mongame traditionale din spatiul modern occidental, printr-o iluzorie satisfactie poligama. Membrii cuplului oficial au trait satisfactia reinventarii prin el insusi. Iata ca pentru casatoriile rutinate acest comportament are rol de sudura.

Legislatia a devenit din ce in ce mai permisiva in intampinarea nevoii acestor cupluri de a se improspata, dupa scaderea apetitului membrilor sai unul pentru celalalt. In fond ea a fost si este in continuare creata si controlata de cei care au trecut prin aceste experiente de cuplu. Ea a protejat pe cat posibil femeia exhibitionista de eventualele abuzuri, precum hartuirea sexuala sau violul, chiar daca in acest moment a ajuns sa scape lucrurile de sub control, dupa cum am aratat in articolul precedent.

Plecand de la aceasta mentalitate, isteria feminina a trecut astfel si ea la un alt nivel, apropiindu-se de exhibitionism sexual in zilele noastre. In secolul al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea isteria era una victoriana, seducand „spiritual”. Dimpotriva, odata cu protectia legala de la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul celui al XXI-lea, ea a devenit foarte seducatoare fizic. Din aceasta cauza, in criteriile comportamentului isteric seductia sexuala a devenit din ce in ce mai vizibila in editiile succesive ale DSM. Comportamentul isteric a ramas totusi acelasi in anumite privinte: de exemplu incercarea de curtare a istericei de catre un barbat aflat pe aceeasi treapta sociala, pentru atragerea ei intr-un cuplu, este tratata prin refuz. Iar daca adera la feminism, isterica in cauza poate provoca si scandal, acuzand pe cel in cauza de hartuire sexuala, desi el a fost pasnic in abordare. (Sunt excluse aici femeile care fac scandal fata de cei ce le abordeaza prin violenta verbala, fizica sau atitudine vulgara). La fel ca si in trecut, daca statutul social al pretendentului nu este suficient de mare, sau daca acesta nu vine cu o „eticheta” comportamentala mult mai rafinata decat cea a clasei in care face ea parte, isterica nu consimte la aceste insistente, dar se comporta in continuare provocator.

Aceasta mentalitate exhibitionista a fost afirmata zgomotos odata cu feminismul din anii 1990. Practic evolutia relatiei cu sexualitatea a feminismului repeta insasi evolutia isteriei. Daca feminismul anilor 1960 era un neopuritanism, precum era isteria postvictoriana, dimpotriva in anii 1990 au aparut voci in interiorul feminismului care si-au afirmat foarte vocal si uneori vulgar sexualitatea.

O astfel de atitudine este asanumita „Filosofie a curvei” afirmata de catre Elizabeth Wurtzel:

„Intentionez sa strig, sa strig, sa ambalez motorul, sa strig cand simt asta, sa-mi revars furia pe Bloomingdale daca am chef si sa marturisesc detalii intime din viata mea cu strainii. Intentionez sa fac ceea ce vreau sa fac si sa fiu pe care vreau sa fiu si sa-i raspund numai eu: adica, pur si simplu, filosofia curvei”

Desi isi afirma „curvia” cu nonsalanta si disponibilitatea pentru servicii sexuale platite, totusi aceste femei rar recurg la asa ceva. Dupa cum am aratat mai sus, e nevoie de o oferta substantiala din partea unui pretendent pentru a accepta vinderea afectivitatii si a corpului. Dar ele nu sunt nicidecum prostituate de strada precum cele cunoscute. Aceste femei au educatie elevata, fiind scolite pe la universitati de prestigiu. Pot sa obtina cu usurinta posturi decente in societate, si de aceea nu au nevoie de a practica prostitutia pentru a supravietui. Uneori ele recurg la aceste atitudini pentru a apara drepturile prostituatelor si sunt chiar militante pentru drepturile omului si ale minoritatilor sexuale. Insa, de multe alte ori acest comportament este dirijat de nevoia de exhibitionism protejat de legislatie din motivele expuse mai sus. Daca exhibitionistul barbat se retrage atunci cand o femeie ii accepta „avansurile”, dimpotriva exhibitionista femeie face apel la legislatie daca vreun pretendent incearca sa le abordeze. De aici si militantismul lor vehement pentru a legifera salutul si complimentul unui barbat necunoscut ca hartuire sexuala, asupra caruia voi insista in urmatorul articol din aceasta serie.

Desigur, legislatia nu se aplica factual in toate mediile sociale. Asa ca exhibitionismul isteric se manifesta doar in mediile selecte ale societatii, precum in arta. Artiste precum Judy Chicago in anii 1970 au facut performance-uri exhibadu-si corpul in spatii inchise, protejate. Fotografiile si materialele filmate au fost ulterior expuse in spatii publice. Uneori la actiunea artistica era invitat un public restrans. In anii 2010 s-a mers mai departe cu exhibitionismul, practicandu-se in fata unui public mai larg, dar totusi unul educat. Artiste ca Ruth Vigueras Bravo, Deborah de Robertis, Milo Moiré si altele dupa ele, au facut performance-uri in astfel de spatii publice cu exhibarea organelor genitale si masturbare.



Chiar daca pe acolo trecea un public cultivat, specific unei clase sociale care nu practica violul, totusi oricine putea avea acces la astfel de spatii. Din fericire la astfel de evenimente au participat doar un astfel de public, asa ca abuzul a putut fi trecut cu vederea in favoarea ineditului. In lumea artei exhibarea corpului, fie masculin fie feminin, nu este un scandal. Artistii au lucrat cu nudul inca din antichitate. Majoritatea artistilor contemporani au studii clasice, fapt care i-a familiarizat de timpuriu cu corpul uman gol. Insa daca aceste actiuni artistice ar fi puse in practica intr-un mediu neartistic, stradal, ele ar deveni abuzuri la adresa omului simplu. Pentru omul de rand, aflat intr-un mediu social defavorizat, cu probleme de comunicare in familie, o astfel de seducere erotica urmata de refuzul categoric al oricarei incercari de abordare este un abuz. Expunerea nuda a corpului femeiesc are urmari certificate experimental in sexualitatea masculina umana, dupa cum semnalele olfactive specifice ale femelelor au urmari in sexualitatea masculina animala. Un astfel de comportament exhibitionist din partea adeptelor susnumitei „filosofii” produce excitatie sexuala barbatilor si frustrare ulterioara daca nu se descarca natural in comportament sexual specific. Am aratat mai sus ca o astfel de supraexcitatie sudeaza cuplurile rutinate. Cei care se afla in relatie de cuplu cu alta femeie isi pot neutraliza pozitiv in cuplu aceasta excitatie. Insa celor care nu se afla intr-o astfel de relatie le produce frustrare.

Viata sexuala si afectiva in general a membrilor claselor de la baza sociala este foarte dereglata. Acesti oameni sunt niste victime ale societatii. Paradoxal, ei au libidoul cel mai puternic, dupa cum am descris aici . Intre trauma si intensitatea libidoului exista conditionare cauzala. Am facut de mai multe ori referire in aceste articole la cazurile experimentelor de aplicare unor socuri dureroase sobolanilor (Miller, Neal E.) , si maimutelor (Robert A. Hinde). In urma aplicarii lor s-au observat cresterea nevoilor de consum precum cele de hrana sau cele sexuala din partea subiectilor. In urma presiunilor specifice ceva mai voalate , la adresa populatiei de la baza piramidei sociale multi barbati trec prin aceeasi trauma precum subiectii animale din respectivele experimente. Rezultatul este o crestere direct proportionala a intensitatii libidoului la barbati. Insa la femei acestea conduc de cele mai multe ori la aplatizare libidinala. Avem astfel situatii anacronica in cupluri, cu barbatul hiperlibidinal in raport cu partenera. Din aceasta cauza la baza piramidei sociale abunda cazurile cu mari probleme de cuplu, mult mai mari decat rutinarea celor de la mijlocul sau chiar varful sau. Foarte multe cupluri casatorite din zonele inferioare ale societatii au relatii glaciale sau chiar de ostilitate constanta, cu violenta domestica si alte orori. Asa ca multe femei de la baza piramidei sociale decid sa traiasca singure, fara partener.

Iata ca a te perinda cu formele feminine la vedere prin fata acestor oameni inseamna provocare. Atat pentru barbatul cu incompatibilitati in cuplu dar si pentru cel lipsit de partenera, o astfel de expunere a formelor feminine provoaca frustrare. Teoria „e corpul meu si fac ce vreau cu el” are o perfecta justificare in dezbaterea privind avortul si utilizarea mijloacelor de contraceptie**. Insa ele acompaniaza un potential abuz pe care, dupa cum vedem, si femeile il pot aduce barbatilor. Initierea relatiei intime exclusiv de catre femei sustinuta de feminism ar putea conduce la stoparea disconfortului unor femei foarte frumoase de a fi deranjate constant de abordarile unor barbati. Dar iata ca o astfel de masura ar spori abuzul comis de exhibitioniste acestor marginali, in extrema cealalta. Abuzul exhibitionistelor consta in crearea unei inhibitii psihodinamice artificiale prin provocarea artificiala a unor dorinte ce nu se acorda cu conditiile de mediu. Ele au simtit ca pot sa mearga si mai departe cu acest abuz de seductie a marginalilor, sub camuflarea unei bune intentii. Discursul feminist vine ca o manusa peste aceste 2 particularitati ale psihopatiei isterice. Si intr-adevar unii barbati defavorizati social raspund ei insisi abuzator, prin comportamentele pe care le-am analizat in articolul acesta . Desigur, aceste abuzuri de raspuns nu pot fi tolerate. Dar, prin faptul ca i-au sedus initial, totusi ele insele sunt originar abuzatoare.

Rolul de aerisire a cuplurilor rutinate pe care exhibitionimul feminin il face este benefic. Dar, la fel ca si in cazul artistelor exhibitioniste, el trebuie canalizat cumva catre aceste cupluri, si izolat de comunitatile defavorizate sau conservatoare. In urmatorul video, la secunda 34, observam o astfel de femeie imbracata cu pantaloni foarte stramti mergand prin zone urbane sarace:



Sustin in mare parte ce se spune in acest video. Teoria feminista conform careia societatea e facuta dupa interesele unor abuzatori emotional si violatori este pe deplin justificata, dupa cum am mai spus  . Femeia in cauza nu este o exhibitionista, cel putin nu una precum cele descrise mai sus. Probabil ca acest experiment a fost facut nu din considerente exhibitioniste, ci pur documentariste, pentru a arata starea barbatilor din aceste medii sociale, desi nu era necesar. Dar ce se intampla incepand de la secunda 34 este un abuz initiat de respectiva femeie. Asa ceva poate atrage comportamente dubioase din partea barbatilor. Toata lumea stie ca zonele defavorizate sunt periculoase. Oricare ar fi motivul, o astfel de plimbare in pantaloni stramti, care lasa sa se vada formele este o provocare pentru acest gen de mediu.

Condamnarea feminista a retoricii misogine a blamarii victimei hartuirii sexuale si a violului este pe deplin justificata. Dar, in cazuri de acestea de exhibitionism, fie el si moderat, consider ca vina trebuie impartita. Daca tu ca femeie mergi intr-o vestimentatie provocatoare intr-un cartier defavorizat sa le arati barbatilor de acolo ca nu-s suficient de buni pentru tine, atunci si tu ai provocat crima careia i-ai cazut victima.

Incurajarea exhibitionismului a condus la revigorarea cuplurilor rutinate din clasele superioare. Dar extinderea sa la clasele inferioare este un dezastru. Practic se creeaza un abuz destul de asemanator cu hartuirea sexuala despre care am analizat in articolul linkat mai sus. Am aratat acolo faptul ca hartuirea sexuala intrainstitutionala este un caz particular al puternicilor sistemului social de a obtine in mod nenatural consimtamantul pentru ceva ce victima nu ar consimti in mod natural. Hartuitorul sexual intrainstitutional obtine prin santaj consimtamantul pentru relatii sexuale, dupa cum statul insusi (adica favorizatii social) obtine consimtamantul pentru numeroasele abuzuri pe care le face. Insa in acest caz avem de a face cu acelasi tip de abuz intors invers. Asta nu inseamna ca un barbat care hartuieste ulterior sau violeaza o exhibitionista ar fi inocent. Insa nu e singurul vinovat pentru asemenea crime. De aceea, asemenea artistei exhibitioniste care s-a limitat la spatiul cult al muzeului, si exhibitionistele trebuie sa se limiteze la spatiile claselor superioare.

Am vazut atitudini contradictorii, cu feministe sexual-excentrice care isi reclama deschis faptul ca sunt femei usoare. Insa, tipic isteric, nu aplica aceasta regula de protejare a sinelui si celorlalti. Desi isi afirma „curvia” sunt gata sa pedepseasca/interzica atitudinea unui barbat „pervers” care le saluta pe strada. Vedem aici un dublu standard de a face bravada din propria perversitate si de a condamna pe a altora.

Pe langa aerisirea cuplurilor rutinate, exhibitionismul feminin e tolerat tocmai pentru acest abuz asupra marginalilor. Femeile despuiate din viata reala, filme sau reclame ii preseaza psihic sa isi ridice stacheta, sa-si ia un job mai bine platit pentru a-si achizitiona un obiect cu care s-o impresioneze pe prostituata de lux sau pe exhibitionista aroganta care are satisfactia unui orgasm autist al socarii slabilor emotional. Cam asta e profilul societatii insasi. La ora actuala societatea nu are nici un interes recunoasca acest abuz, pentru ca asta ar insemna sa-si recunoasca insasi caracterul abuziv fata de acesti oameni. Pentru ca nici mesajele inselatoare si manipulatoare din reclame nu sunt recunoscute drept abuzive. Practic economia mondiala functioneaza prin aceasta propaganda a consumului stimulat artificial de publicitate. Recunoasterea ca abuz a exhibitionismului feminin fata de defavorizatii sociali ar echivala cu recunoasterea ca abuz a publicitatii si a sclaviei modificate in aparent liber schimb. Ceea ce ar reduce profitul corporatiilor. Libertatea unor astfel de exhibitioniste de a extrage satisfacere libidinala din „salivarea” unor marginali sociali atenteaza la libertatea lor, la fel ca si publicitatea care-i ademeneste spre supraconsum.

Numai ca, iata, exhibitionistele sunt o arma cu dublu tais. Vehementa lor ne face sa vedem dincolo de acest strat subtire al abuzurilor pe care ele il reclama. Ele ne dirijeaza atentia spre aceste dedesubturi dubioase ale societatii noastre pe care o credeam onesta. Si, mai ales, ne face sa ne gandim la noi insine, care direct sau indirect, o sustinem. Cu cat e mai mare eficienta lor in a provoca dezechilibre si a „scoate din zona de confort” pe cei ce trebuie adusi in postura de servitori, cu atat ele insele reusesc sa vada dincolo de acest varf al aisbergului abuzurilor, dat de abuzurile sexuale si emotionale. Prevad ca in viitor ale se vor ralia militantilor pentru drepturilor omului in general, astfel ca propria creatie a sistemului se va intoarce impotriva sa insusi.

Initierea exclusiv feminine a relatiilor intime a relatiilor intime nu a fost impusa de exhibitioniste. Ele au ajuns sa se identifice cu aceasta revolutie de echitate datorita vehementei in implementarea acestei norme in plan legislativ. Dar societatea traditionala a avut ea insasi anumite reguli pentru limitarea libertatilor barbatilor care initiaza apropierea intima fata de o femeie. Insa odata cu stilul de viata contemporan aceste reguli s-au cam disipat. Asa ca solutia initierii exclusiv feminine a relatiilor intime, propusa de feminism a venit sa acopere acest vid. Si aici e nevoie de o serioasa dezbatere publica, pentru inlocuirea acelor reguli perimate cu altele noi inainte ca lucrurile sa nu degenereze. La presiunea exhibitionistelor, a prostituatelor mascate, lesbienelor si femeilor cu comportament sexual excentric, feministii/feministele moderati/moderate tind sa accepte incriminarea legislativa a acestui comportament traditional masculin de initiere a apropierii fata de o femeie. In video-ul de mai sus la minutul 01. 45, observam ca o astfel de feminista ce pare moderata vrea sa ridice si comentariul verbal, complimentul sau privirea insistenta la stadiu de „hartuire sexuala”. Despre justificarea morala si juridica a unei astfel de intentii voi analiza in urmatorul articol.

*Trebuie facuta diferentierea intre exhibitionistul propriuzis si violatorul care incearca sa seduca initial prin „calitatile sale” genitale. Asa ca simpla exhibare a partilor intime in fata unei femei nu e o certitudine ca acel barbat va fugi daca femeia ii acorda atentie. De obicei exhibitionistul se manifesta in zonei frecventate preponderent de femei, in timp ce violatorul prefera zone pustii pentru a nu fi prins asupra faptului, insa nici acest criteriu nu este 100 % sigur.

**S-au pus multe presiuni ideologice pe femei ca sa dea nastere la cati mai multi copii. Cu cat o familie are mai multi copii cu atat unii dintre ei vor trebui sa munceasca din greu pentru locuinta, fapt ce-i va face mai profitabili pentru noii stapani  . Dincolo de idealurile morale foarte neaplicabile in cinismul lumii contemporane, este normal sa consideram ca fatul nenascut este parte din corpul femeii, si ca ea poate face orice vrea cu acesta daca este in deplinatatea facultatilor mintale.

In unele tari precum Romania din perioada dictatoriala aceasta decizie personala a fost abuzata prin interzicerea accesului femeilor la servicii medicale de intrerupere de sarcina sau la mijloace contraceptionale.






»»  read more

29 aprilie 2018

5. The evolution of methods of persuading servants to execute order

The references to slavery evolution from antiquity to the present 5. The evolution of methods of persuading servants to execute orders


Pentru varianta in limba romana clic aici

Whether classical or modern, painted in the false free trading relationship exchange the slavery consists in persuading "others" to execute orders by negatively influencing their living environment. These orders are meant to extend the beneficiaries' freedoms, but in the same time they restrict those of the order takers. That is why, as we know, people have a certain opposition power towards the orders coming from the others. Between the two sides there is an unconscious negotiation of imposing and accepting these orders. The negative influence of the close environment of these people implies such a restriction of their freedom that choosing the way of executing orders is, or appears to be, an increasing of personal freedoms rather than their refusal. On the contrary, the refusal to accept their executions leads to a restriction of some rights. The refusal to execute the orders could bring reprisals such as beating or death in the classical era or exile in the feudal one. The industrial and digital era has developed a very complex system of persuading subjects to execute orders by the deception of enhancing the personal freedoms in exchange for that. I will further analyze each of these methods of slavery.

5. 1. The persuasion methods for obedience in the classical and feudal era


In the first slavery stage, which is the classical slavery, this belief was made exclusively through the threat of death or beating. But the consequences of this first slavery stage in the slave's mind are the ideological fatalism, the suicide, and the tendency to revolt, as pointed in detail here   . The explanation for this is the classical slavery inflexibility. The classic master did not have enough psychological knowledge to differentiate people. The theory of the four temperaments (choleric, blood, phlegmatic, melancholic), besides being rudimentary, was known only to a scientific elite. All the slaves were treated the same, without taking into account the psychical particularities of each. The classic master main interest was to have a minimum number of slaves for a maximum number of jobs, made for as short a time as possible, and at a longer pace. Their rest period had to be as small as possible. In return for maximum profit, the classic master could strengthen these pressures. This is still practiced today, of course, but the new masters have learned when to stop and anticipate the possible negative reactions of the subject. In the classical slavery there were no such instruments of measurement and control as those of today.

Of course, under these conditions, sooner or later the slaves’ mental balance would eventually break. Even one particular individual can go through periods of emotional fragility and refuse to do things that used to do before, at one time. This kind of slave responded with the tendencies to escape, to revolt or to commit suicide. The slave used to commit suicide when slavery life was perceived as a much greater penalty than the death itself. The suicide was for that person a release from this state of slavery. That is why so many have used this way of escaping from the slavery chains in the past, and still use it today, even when the slavery has radically changed. However, all these three slavery major socio-cultural consequences are counterproductive to the particular community / state economy, or the world wide economy. The suicides have not been a benefit to the system in the past and still are not even today, when overcrowding is an increasingly visible problem.

The slaves’ riots and suicides were main issue that led to the shattering of the Roman Empire and the ancient Greek cities that practiced classical slavery. In the Roman period, the catacomb Christians wanted to be killed rather than accepting the gross slavery. This was a kind of passive suicide of the stubbornness not to give up the faith. They have given much trouble to the time seniors, who eventually had to change the strategy. The armed force with its brutal threats, through which those civilizations were created, became incapable to counteract these attitudes. So things had to change in terms of the masters' way of seeing the slave. The evolution of civilization from antiquity to today is not a way of humanity to moral perfection, as some ideologues have said. It is simply a continuous optimization of the balance between servant suicide committing or riots (which eventually ends with their death too) and the maximum profitability that can be extracted from their predisposition to obey orders.



This was the perfect and necessary time for the church to appear. It was adopted in the state as a special auxiliary tool to persuade the servants to execute orders, besides the usual classical threats and repressions. The Christianity was that ideological pillar that made the "earthly" slavery to be humble accepted in exchange for posthumous happiness. The threat and repression force has not disappeared. But from then until now it has progressively stepped backwards, making room for religious way of conviction. The Christianity and every modern Western religions have given the servants the specific promise that once there will come a heaven after the earthly obedience life. The belief in heaven was the belief that, at some point, after such suffering, the servant would finally be able to live normally. The classic slave was given the right to be considered a person and to be taken accountable in history and in the universe. Jesus said that "the last shall be first ". Such an affirmation was no longer to be proved. It was the condition of mental survival. It was the salvation of those who ruined their mental state in a life full of frustrations and threats. In order to continue, the slave's psychic needed this fantasy to escape and isolate itself out of this social damnation.

Here is how, by creating the reality of this fantasy of survival, the church has facilitated a different exchange of information with the slaves than that of the threats used by the army. The Christianity had the power to slow down these slave reactions that were unconceivable by the military system. Unlike the army, which did not recognize the value of the slave's life, the Christian doctrine claimed the inestimable human life in general. But like a real gesture of modern PR, such an idea has been very well used for the contrary purpose in the post-Constantinian state. It has sustained a twice terrifying threat to the suicide committing, namely divine punishment. The institutional Christianity clearly says that the suicide committing is an eternal sin and that the person who kills oneself will end up in the fires of "hell". Here, beyond the death penalty (that the classical slave was threatened for refusing to execute orders), the church introduced ideological torture as an extra pressure. This is the turning point in the history of humanity in which psychical manipulation took the place of physical torture. The effectiveness of this measure is immense. Even today, in the big daily depressions ocean, many suicidal people do not kill themselves precisely because they are afraid of an eternal damnation in the bottom of hell. And when the church reached a maximum power in the Middle Ages, the torture was even put into practice against the criminals and dissidents, as Michel Foucault described in his memorable book “Discipline and Punish".

The church was established in the post-Constantine state as a mediation institution. There was an unwritten pact between masters and slaves. The slaves have asked, "We will serve you, but we no longer want to be thrown away into nothingness, but treated as your equals." The masters replied: "Serve us and we will recognize your human value!" We observe here that ambivalence specific to the slave's Compulsion to Repeat towards its status, which I have detailed here . On the one hand, the post-Constantine servant wants to free oneself completely from slavery through the new faith, but proclaims as well remaining in it, on the other hand.

This ambivalence to classical slavery can be seen from the Jesus’s lectures. On the one hand, Jesus denied it deeply by the famous statement that "It is easier for a camel to pass through the eye of a needle than for a rich man to enter the kingdom of God." So the rich man with his power to order the servants, whether a classical master or a fake free exchange relationship master, seemed to Jesus as an unforgivable sinner. But, at the same time, Jesus himself facilitated the slave mentality with the resignation towards this situation and its acceptance as intangible; "Give the Caesar what is Caesar's, and God's, that of God,", he once said.

Exactly this last side was speculated by late state organizers to preserve their power over the servants. The critical side was tolerated for the moment. After all, it has faded out over the centuries as a result of the clerical empowering, which reached the same position as those who have established or profited from the classical slavery. Subsequently, the Protestantism will reject this position and return to the old Greek-Roman theory that God loves the rich and fortunate.

The classical slavery was only sporadically practiced in Europe after Constantine’s revolution. The main servants were the paying tributes "free peasants". The special orders execution was paid by the new lord, apparently as a free trade. Most of the medieval servants could always leave the feudal property if wanted to. Of course, this "freedom" was not exactly the slavery eradication, but a change of it. As we have seen in the linked above entry, the slavery has continued until today, in a modified shape. The slaves were released, according to the catacombs Christian’s ideals, but the ghost of slavery followed them further on: the land they scattered became the lord’s propriety. He claimed for himself the right to master huge portions of land. Those who lived on it had to pay for their "toleration" on his property.

This was and still is an abuse. Such a gigantic property can only be sustained by a slavish mentality. As I pointed in the series of articles started here   , the profiteers personal liberties extending that leads to the order taker restricting freedoms is the principle of the classical slavery modified continuing further on. The master’s propriety’s extending over the medieval "free peasant" was an abuse quite similar to the threat to the life or body integrity practiced on the classical slave. Excluding an individual from the right to practice agriculture and, in other words, to live, is the distinctive sign of the human life undervaluation, treating the person as a substitutable object, which is specific slavery attitude.

But the difference between the tributes feudalism system and the classical slavery one is nevertheless minor, dependent on the lack of fertile land or overcrowding. That's why the tributes feudalism could not be established in areas where the lord could not control the entire fertile lands. That's what happened in the Americas. The space there was not quite populated so that it was not controlled and monitored by a lord. The "free peasants" could have gone on lands that did not belong to anyone and the paying tributes feudalism could not possibly work. That's why the classical slavery was used in the Americas until the Civil War marked the northern industrial mentality expansion in the south.


By strengthening the church, the post-Constantine state basically spread the Christian message of Caesar's "ceding of goods" in the exchange for eternal happiness. Subsequently, the papacy made huge business on the sins forgiving basis (indulgence), effectively selling the "holiness" on which it had ruled the monopoly. The money or property tax policy has replaced the old practices of threatening and putting it into practice to make the classical slave be more productive. The classic master wanted a smaller number of servants and put as much pressure as possible on their shoulders for maximum profit. The middle age lord, on the contrary, wanted a greater number of peasants on its land, so to collect a percentage of goods they produced as taxes. If the peasants were numerous, then the goods collected as taxes were also more, without additional pressure. Unlike the Greek-Roman master, the feudal lord learned the art of governing the owned lands. The careful monitoring of production led to the flexibility of determining the tributes amount, depending on seasonal productivity. The classical slaves were rarely used in the middle age state, and when it happened they were used more as domestic servants. That's why the middle age revolts were far less meaningless than ancient ones. Here is how such an experience has been noticed since those times and perfected further on to this day.

The tax principle promoted by the post-Constantine era gave the servant the right to a certain property on the land of the lord, with a certain more liberties. The servant gained the liberty to work in its own rhythm, without the direct and violent pressures specific to the classical slavery. The senior used the motivation for the order taker to serve instead of the classical slavery threats. I didn’t matter much how big would have been the tax paid for the lord, because there would eventually remain something to the "free peasant" after the collection. The motivation to be productive came precisely from its inner belief sustained by the experience that overproduction will eventually turn into a more comfortable life and a richer diet in the near future.

The post-Constantine state has thus learned to make a selection of slaves, unlike the Greek-Roman state. The most productive ones have become the wealthiest, having the potential to accumulate some fortune. The least profitable were left "in the Lord's mercy" to produce as much as possible, rather than not produce at all, by being killed. The very depressed ones were allowed to recapture in prayer, rather than killed by the lord, which means wasting its own fortune. The church was that piece by which the depressed ones not only that were not wasted in rebellion massacring or suicide but were even used to convince others to execute orders. This principle is the key to understanding the evolution of slavery from antiquity to the present.

The problem of this system came exactly from the smartest and wealthiest peasants that preferred to create or work in the industry field instead of the agriculture on the feudal proprieties. The more liberties granted to medieval servants in addition to that of ancient slaves was also the cause of the middle age’s decadence. For centuries there has been an exodus of agrarian population to the industrial centers, thus consolidating the industrial age. The appetite for industrial mentality has been felt in the high class society itself at the middle age last period. The Renaissance and post-Renaissance aristocracy felt the need to return to the Greek-Roman egotism and luxury exposure. This trend has spread throughout the entire society. The medieval peasant piousness and abstemiousness values looked like rejected poverty in the new period. The opulent city seduction was the sparkle that made the medieval peasant leave the feudal lands and look for work in the new industrial centers. This was the time of the industrial era birth and the end of middle age. The industrial revolution seems to have been a radical one. The persuasion methods for obedience have also changed in the new era, as I will be discussing in the next section.




»»  read more

28 martie 2018

5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent 5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele


Acest articol este continuarea celui precedent
English version here

Sclavia, fie ea clasica, fie moderna mascata in aparent liber schimb munca-salariu consta in convingerea „supusilor” sa execute ordine, prin influentarea negativa a mediului lor de viata. Aceste ordine sunt menite sa extinda libertatile beneficiarilor, dar in acelasi timp le restrang pe cele ale prestatorilor lor. De aceea, dupa cum stim, oamenii au o anumita putere de impotrivire fata de ordinele celorlalti. Intre cele doua parti urmeaza astfel o negociere inconstienta de impunere si acceptare a acestor ordine. Influentarea negativa a mediului proxim al acestor oameni implica o asemenea restrangere a libertatii lor incat calea executari ordinelor este sau pare a fi o sporire a libertatilor personale. Dimpotriva, refuzul acceptarii executari lor conduce la o restrangere a unor drepturi. Refuzul executarii ordinelor putea aduce represalii precum bataia sau moartea in era clasica sau exilarea in cea feudala. Era industriala si digitala a dezvoltat un sistem foarte complex de convingere a supusilor sa execute ordinele prin aparenta de sporire a libertatilor personale pentru cei care le accepta. In continuare voi analiza detaliat fiecare din aceste metode de functionare a sclaviei.

5. 1. Metodele de convingere de supunere in era clasica si feudala


In prima etapa a sclaviei, respectiv sclavia clasica, convingerea asta se facea exclusiv prin amenintarea cu moartea sau bataia. Insa consecintele acestei prime etape a sclaviei in psihicul sclavului sunt fatalismul, sinuciderea si tendinta spre revolta, dupa cum am aratat aici  . Explicatia pentru acest fapt consta in inflexibilitatea sclaviei clasice. Stapanul clasic nu avea suficiente cunostinte psihologice pentru a diferentia oamenii. Teoria celor 4 temperamente (coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic), chiar asa rudimentara, nu era cunoscuta decat unei elite stiintifice. Toti sclavii erau tratati la fel, fara sa se tina cont de particularitatile psihice ale fiecaruia. Interesul stapanului clasic era sa aiba un numar minim de sclavi pentru un numar maxim de munci, facute pe o durata de timp cat mai scurta, si intr-un ritm cat mai lung. Perioada lor de odihna trebuia sa fie cat mai mica. In schimbul profitului maxim, stapanul clasic putea intari aceste presiuni. Asa ceva se practica si astazi, desigur, insa noii stapani au invatat cand sa se opreasca si sa anticipeze eventualele reactii negative ale supusului. Dar in sclavia clasica nu existau astfel de instrumente de masura si control precum cele de astazi.

Desigur, in aceste conditii, mai devreme sau mai tarziu echilibrul psihic al sclavilor se va fi rupt. Chiar si individul poate trece prin perioade de fragilitate emotionala si sa nu accepte sa faca lucruri pe care la un moment dat le facea. Reactiile unui astfel de sclav sunt evadarea, revolta sau sinuciderea. El recurgea la sinucidere atunci cand viata de sclav ajunge sa i se para o pedeapsa mult mai mare decat insasi moartea. Sinuciderea era pentru el o eliberare din aceasta stare de sclavie. De aceea multi au recurs la acest mod de evadare din lanturile sclaviei in trecut si foarte multi recurg la asa ceva si astazi, in conditiile modificarii sale radicale. Oricum, toate aceste 3 mari consecinte socio-culturale ale sclaviei sunt contraproductive economiei particulare a comunitatii/ statului sau a lumii in general. Sinuciderea nu a fost si inca nu e un lucru benefic pentru sistem nici macar astazi, cand suprapopularea este o problema din ce in ce mai vizibila.

Revoltele si sinuciderile sclavilor au fost fenomene care au dus la zguduirea imperiului roman si a cetatilor grecesti care practicau sclavia clasica. In perioada romana crestinii catacombelor se lasau ucisi mai degraba decat sa accepte sclavia bruta. Asa ceva era tot un fel de sinucidere, respectiv una a pasivitatii sau a incapatanarii de a renunta la credinta lor. Ei au dat mult de gandit seniorilor timpului, care in cele din urma au trebui sa schimbe strategia. Forta armata cu amenintarile ei brute, prin care s-au creat acele civilizatii, s-a trezit in imposibilitatea de a contracara aceste atitudini. Asa ca lucrurile au trebuit sa se schimbe in ceea ce priveste modul stapanilor de a vedea sclavul. Evolutia civilizatiei din antichitate pana astazi nu este un drum al umanitatii spre o perfectibilitate morala, asa cum s-a afirmat de catre anumiti ideologi. Ea este pur si simplu o optimizare continua a balantei intre sinuciderile sau revoltele servitorilor (care in cele din urma se soldeaza tot cu moartea lor) si profitabilitatea maxima ce se poate scoate din predispozitia lor spre servire.



Acesta a fost momentul oportun dar si necesar in care a aparut biserica. Ea a fost adoptata in stat ca un instrument special auxiliar de convingere a supusilor sa execute ordine, pe langa cele clasice obisnuite, de amenintare si reprimare. Crestinismul a fost acel pilon ideologic prin care sclavia „pamanteasca” a fost acceptata umil in schimbul fericirii postume. Forta de amenintare si represiune s-a pastrat. Insa incepand de atunci pana in zilele noastre ea a facut in mod progresiv pasi in spate, facand loc convingerii religioase. Crestinismul si religiile occidentale moderne le-a conferit supusilor promisiunea specifica ca va veni candva un rai, dupa viata pamanteasca de servitor. Credinta in rai a fost credinta ca la un moment dat, dupa atatea suferinte, in sfarsit vor putea si ei sa traiasca normal. Sclavului clasic i s-a dat dreptul de a fi considerat om si de a conta in istorie si in univers. Isus spunea ca „cei din urma vor fi cei dintai”. O astfel de afirmatie nu mai trebuia dovedita. Ea era conditia supravietuirii psihice. Ea era salvarea celor care si-au ruinat psihicul intr-o viata plina de frustrari si amenintari. Pentru a putea continua, psihicul sclavului are nevoie de aceasta fantasma in care sa se refugieze si sa se izoleze de conditia sa de damnat social.

Iata cum, prin crearea realitatii acestei fantasme de supravietuire, biserica a facilitat astfel un altfel de schimb la nivel informational cu sclavii decat cel al amenintarilor folosite de armata. Crestinismul a avut acea putere prin care s-au temperat aceste reactii neintelese de catre sistemul militar. Spre deosebire de armata, care nu recunostea valoarea vietii sclavului, doctrina crestina a sustinut inestimabilul vietii umane in general. Dar, asemenea unui adevarat gest de PR modern, o astfel de idee a fost foarte abil folosita exact in scop contrar in statul postconstantinean. Ea a sustinut o amenintare de doua ori mai terifianta pentru sinucigas, respectiv pedeapsa divina. Crestinismul institutional spune clar ca sinuciderea e un pacat etern si ca sinucigasul nu va scapa niciodata de flacarile „iadului”. Iata ca, dincolo de pedeapsa mortii (cu care sclavul clasic era amenintat pentru refuzul de a executa ordine), biserica a introdus tortura ideologica cu rol de presiune in plus. Acesta este momentul de turnura in istoria umanitatii in care manipularea psihica a luat locul torturii fizice. Eficienta acestei masuri este imensa. Chiar si astazi, in oceanul de depresii cotidiene, multi potentiali sinucigasi nu pun in act tendinta spre suicid tocmai pentru ca le e frica de o damnare vesnica in fundul iadului. Iar atunci cand biserica a avut putere maxima, in Evul Mediu, tortura chiar a fost pusa in practica fata de criminali si dizidenti, dupa cum a descris-o memorabil Michel Foucault in cartea sa „Pedepsind si supraveghind”.

Biserica a fost instaurata in statul post-constantinian ca o institutie de mediere. Intre stapani si sclavi s-a stabilit un pact nescris. Sclavii au cerut: „Va vom servi, insa nu mai vrem sa fim demni de aruncat in neant, ci tratati ca egalii vostri”. Stapanii au replicat: „Serviti-ne si va vom recunoaste valoarea umana!” . Observam aici acea ambivalenta specifica compulsiei la repetitie a sclavului fata de statutul sau pe care am detaliat-o aici. Pe de-o parte supusul post-constantinian vrea sa se elibereze total de sclavie prin noua credinta, dar isi proclama ramanerea in ea, pe de alta parte.

Aceasta ambivalenta fata de sclavia clasica se poate observa inca din prelegerile tinute de Isus. Pe de-o parte Isus a dezavuat-o profund prin celebra afirmatie cum ca „mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu”. Iata ca bogatul cu puterea lui de a ordona supusilor, fie el stapan clasic, fie unul de aparent liber schimb, i se parea lui Isus drept un pacatos de neiertat. Dar, in acelasi timp, tot Isus a facilitat mentalitatea sclavagista cu resemnarea in fata acestei situatii si acceptarea ei ca intangibila; „Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”, spunea altadata.

Exact aceasta ultima latura a fost speculata de catre organizatorii statali pentru a-si pastra puterea asupra supusilor. Latura critica a fost tolerata pe moment. Pana la urma ea s-a disipat de-a lungul secolelor ca urmare a puterii pe care corpul clerical a primit-o, ajungand pe aceeasi pozitie precum cei care au instaurat sclavia sau profitat de pe urma ei. Ulterior protestantismul va respinge aceasta pozitie si va reveni la vechea teorie greco-romana conform careia Dumnezeu ii iubeste mai mult pe cei bogati si norocosi.

In era post-constantineana sclavia clasica s-a practicat doar sporadic in Europa. Grosul servitorilor era dat de „taranii liberi” care plateau biruri. Executarea de ordine speciale era platita de feudal, conform unui aparent drept liber schimb. Cei mai multi dintre servitorii medievali puteau oricand sa plece de pe mosia feudalului. Desigur, aceasta „libertate” nu a fost chiar o eradicare a sclaviei, ci doar o modificare a ei. Dupa cum am aratat in articolul deja linkat mai sus, sclavia a continuat pana in zilele de astazi, in forma modificata. Sclavii au fost eliberati, conform idealurilor crestinilor catacombelor, dar fantoma sclaviei i-au urmarit in continuare: pamantul in care ei s-au risipit a devenit mosia feudalului. Acesta si-a arogat dreptul de a stapani portiuni uriase de teren. Cei care traiau pe el trebuiau s-i plateasca bir in schimbul „tolerarii” lor pe proprietatea sa.

Acest fapt a fost si inca este un abuz. O astfel de proprietate uriasa nu poate fi sustinuta decat de o mentalitate inca sclavagista. Dupa cum am aratat, in seria de articole inceputa aici  , extinderea libertatilor personale ale profitorilor, care conduce la restrangerea libertatilor executantilor de ordine este principiul continuarii modificate a sclaviei clasice. Extinderea proprietatii feudalului asupra „taranului liber” medieval era un abuz destul de asemanator cu acela al amenintarii vietii sau integritatii corporale practicat asupra sclavului clasic. Excluderea unui individ de la dreptul de a practica agricultura si, altfel spus, de a trai, este semnul distinctiv al nepretuirii vietii umane, a tratarii individului ca obiect ce poate fi inlocuit, specific sclaviei.

Dar diferenţa intre sistemul birurilor feudale si cel al sclaviei clasice este totusşi una minora, dependenta de lipsa de terenuri fertile sau de suprapopulare. De aceea feudalismul birurilor nu s-a putut institui in zone unde feudalul nu putea controla intregul spatiu fertil. Asa ceva s-a intamplat in Americi. Spatiul de acolo nu era destul de populat in asa fel incat sa fie controlat si monitorizat de un stapan. Eventualii „tarani liberi” ar fi putut pleca pe pamanturi ce nu apartineau nimanui, si feudalismul birurilor sa nu functioneze. De aceea s-a folosit in Americi sclavia clasica pana cand Razboiul civil a marcat extinderea si in sud a mentalitatii industriale din nord.


Prin intarirea bisericii, statul post-constantinean practic raspandea mesajul crestin al „cedarii de bunuri Cezarului” in schimbul fericirii eterne. Ulterior papalitatea a facut afaceri uriase pe baza retoricii pacat-iertare (indulgenta), vanzand efectiv „sfintenia” pentru care isi arogase monopolul. Politica impozitelor de bani sau bunuri a inlocuit vechile practici de amenintare si punere in practica a amenintarii pentru a determina sclavul sa fie mai productiv. Stapanul clasic voia un numar cat mai mic de servitori pe umerii carora sa se puna presiuni cat mai mari, pentru un profit maxim. Feudalul, dimpotriva, isi dorea un numar cat mai mare de supusi pe pamanturile sale de pe urma carora el colecta un procent din bunurile produse sub forma de impozit. Daca supusii erau mai multi, atunci bunurile colectate ca impozite erau si ele mai multe, fara presiuni suplimentare. Spre deosebire de stapanul greco-roman, feudalul a invatat arta guvernarii tinuturilor pe care le stapanea. Atenta monitorizare a productiei conducea la flexibilitatea stabilirii cuantumului acestor biruri in functie de productivitatea sezoniera. Sclavii clasici erau mult mai rar folositi in statul feudal, si atunci mai mult ca servitori menajeri. De aceea revoltele medievale au fost mult mai neinsemnate fata de cele antice. Iata ca o astfel de experienta a fost observata inca de atunci si dusa mai departe progresiv pana in zilele noastre.

Principiul impozitelor promovat de era post-constantineana ii dadea supusului dreptul la o anumita proprietate pe pamanturile feudalului, dar si o anumita libertate. El avea libertatea de a munci in ritmul lui, fara presiunile directe si violente practicate de sclavia clasica. Locul amenintarilor sclaviei clasice a fost luat de motivatia executantului feudal de ordine de a servi pe senior. Oricat de mare ar fi fost birul catre feudal, in cele din urma ii va fi ramas totusi ceva si „taranului liber”, dupa colectare. Motivatia de a fi productiv venea tocmai din credinta sa interioara sustinuta de experienta faptului ca supraproductia se va regasi intr-o viata mai comoda si o alimentatie mai bogata in viitorul apropiat.

Statul post-constantinian a invatat astfel sa faca o selectie a sclavilor, spre deosebire de statul greco-roman. Cei mai profitabili au ajuns cei mai instariti, putand sa acumuleze o oarecare avere. Cei mai putini profitabili au fost lasati „in plata domnului” sa produca atat cat pot, mai curand decat sa nu produca nimic, ucisi. Cei foarte deprimati au fost lasati sa se reculeaga in rugaciune, mai curand decat sa fie ucisi, ceea ce insemna irosirea propriei averi. Biserica a fost acea piesa prin care cei deprimati nu doar ca nu erau risipiti in revolta sau sinucidere, dar chiar erau folositi in scopul convingerii celorlalti sa execute ordinele. Acest principiu este cheia intelegerii evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent.

Problema acestui sistem a venit exact de la acei mai rasariti dintre ei care au preferat sa faca industrie decat agricultura pe mosia feudalului. Aceasta libertate acordata supusilor medievali fata de sclavii antici a fost si cauza decaderii erei feudale. Timp de cateva secole s-a produs un exod al populatiei agrare catre centrele industriale odata cu consolidarea erei industriale. Apetitul pentru mentalitatea industriala s-a simtit inca de la elitele sfarsitului Evului Mediu. Aristocratia renascentista si postrenascentista insasi a simtit nevoia de intoarcere la egotismul greco-roman si la expunerea luxului. Aceasta tendinta s-a propagat in intreaga societate. Piosenia si cumpatarea taranului medieval a parut in perioada urmatoare mai curand a saracie. Seductia opulentei citadine a fost imboldul care l-a facut pe taranul medieval sa paraseasca mosiile feudale si sa caute de lucru in noile centre industriale. Acesta este momentul aparitiei erei industriale si sfarsitul feudalismului. Revolutia industriala pare a fi fost una radicala. Metodele de convingere de supunere s-au modificat si ele in noua era, dupa cum voi analiza in urmatoarea sectiune .




»»  read more

17 martie 2018

Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase

Acest articol este continuarea celui precedent


Dupa cum am vazut in articolul anterior, hartuirea sexuala consta in consimtamantul obtinut artificial din partea victimei pentru relatii intime, prin manipulare, santaj si amenintare, dar nu in mod natural, prin apropiere afectiva normala. Pe langa hartuirea sexuala mai exista un alt gen de abuzuri afectivo-sexuale nonviolente. aceste se manifesta pe fondul existentei sau perspectivei de obtinere sigura a consimtamantului deschis, natural al victimei. Victima isi doreste o relatie de cuplu normala cu persoana care abuzeaza. Din pacate aceasta din urma doar se joaca cu mintea celuilalt, profitand de starea de vulnerabilitate a partenerului specifica oricarui inceput de relatie.

Aceste abuzuri constau in simularea relatiei de cuplu si abandonarea sa subita temporara sau totala. Interesul unui astfel de comportament este fie arogarea unor libertati mult prea mari in ceea ce priveste sexualitatea in raport cu ceilalti membri ai societatii, fie castigul material pe urma partenerului, fie o anumita satisfactie cinica a observarii suferintei acestuia. Asa ceva accentueaza angoasa de separare si parasire a partenerului. Desi aceste abuzuri nu sunt asociate cu violenta fizica sau verbala, ele lasa urme cel putin la fel de dureroase victimelor precum celelalte.

O alta diferentiere a acestor abuzuri fata de hartuirea sexuala este ponderea pe sexe. Desi se considera ca barbatii sunt singurii abuzatori, realitatea este ca si femeile pot deveni abuzatoare de consimtamant natural in relatia de cuplu. In cazul a doua din cele trei grupe expuse mai jos, in care se imparte acest gen de abuz, procentul dintre barbati si femei care abuzeaza emotional este destul de apropiat. Doar in prima categorie raportul dintre barbati si femei este asemanator cu cel din hartuirea sexuala.

Dupa cum am spus mai sus, exista trei tipuri de abuzuri nonviolente de cuplu, dupa cum urmeaza:

  • 1. Poligamia nedeclarata sau fortata;
  • 2. Prostitutia mascata;
  • 3. Comportamentul seducator de tip isteroid

In continuare am sa le analizez detaliat pe fiecare. 1. Pentru inceput precizez ca folosesc termenul poligamie cu sens de relatie deschisa, adica de disponibilitate de a avea relatii amoroase cu mai multe persoane, indiferent daca acestea sunt sau nu sunt inregistrate oficial la o institutie a statului. Poligamia a fost si inca este pedepsita in unele culturi. Inclusiv in cultura occidentala ea a fost aspru pedepsita in trecut si nu este de comun acceptata nici astazi. Ea este considerata anormala in spatiul occidental de catre adeptii conservatorismului in materie de orice, si implicit si de relatii amoroase. Conform acesteia, a avea o relatie amoroasa cu o alta persoana se cheama inselare a partenerului oficial.

In trecut existau destule motive pentru condamnarea relatiilor poligame. Cel mai important motiv dintre ele era aducerea unor boli cu transmisie sexuala la partenerul oficial de cuplu. Al doilea motiv era sarcina femeii adultere care afecta mandria sotului, implica incompatibilitati temperamentale sau caracteriale intre el si copil, ironia din partea anturajului si altele. Al treilea motiv era si inca este dezechilibrul social creat in urma unui barbat care are mai multe sotii sau amante.

Dintre aceste 3 motive de interzicere sau condamnare a poligamiei, primele doua au ajuns inactuale fata de stilul de viata din societatea occidentala contemporana. Nivelul la care a ajuns medicina contemporana a facut ca un astfel de comportament sa nu mai fie o inselare a partenerului in sensul precautiilor ce trebuiau luate in trecut. Mijloacele de contraceptie sau protectie sexuala exclude posibilitatea transmiterii partenerului regulat a unor boli cu transmisie sexuala. Ramane cu semnul intrebarii dezechilibrul social produs de o poligamie practicata exclusiv de barbati precum in unele tari. Daca poligamia ar fi practicata doar de o minoritate de barbati foarte bogati in comunitate acest lucru nu s-ar simti foarte vizibil. Numarul femeilor este oricum mai mare decat al barbatilor datorita razboaielor purtate de-a lungul timpului in general de barbati. Dar daca un procent semnificativ de populatie masculina are constant mai multe partenere monogame atunci invariabil un oarecare segment din ea va ramane fara sanse statistice de a se casatori si de a se implini social. Si de aici apar o multime de alte probleme care se revarsa asupra libertatilor personale ale individului. Stim foarte bine regula vestimentara feminina din tarile arabe prin care majoritatea corpului e ascuns. O astfel de regula are si functia de nu le provoca barbatilor singuri comportamente sexuale ulterioare nedorite.



Monogamii sunt oameni cu mentalitate conservatoare. Modelul lor sunt bunicii si strabunicii care faceau aceleasi activitati pe durata intregii vieti, fara facilitatile stilului de viata de astazi. Acestia stateau impreuna toata viata si isi erau fideli. Insa stilul de viata occidental contemporan permite o mobilitate mult mai mare si o intalnire a altor parteneri. O mentalitate liberala nu vede in poligamie vreo crima. Si nu are cum sa fie crima, daca ea este declarata deschis partenerului si consimtita natural de acesta, si nu este interzisa femeilor. Aceasta ultima regula elimina problema disproportiilor casatoriilor mentionata mai sus. In lucrarea lor. In lucrarea lor „American Couples - Money- Work - Sex” , Blumstein Philip si Pepper Schwartz au gasit ca in Statele Unite 6% dintre barbati si 5% dintre femei se afla in relatii extraconjugale heterosexuale. Conform aceluiasi studiu 15 % dintre cupluri au acceptat in urma unor discutii initiale posibilitatea unor relatii extraconjugale viitoare ale partenerului. Se poate deduce ca lipsa aparitiei unui partener atractiv a condus la scaderea punerii in practica a acestui procent. Exista doua situatii in care poligamia devine un abuz, respectiv atunci cand este nedeclarata partenerului sau cand este fortata la o mentalitate conservatoare. In continuare voi descrie aceste cazuri.

Poligamia nedeclarata fie fata de partenerul oficial de cuplu, fie pentru cel proaspat cooptat in relatie este un abuz pentru ca nu ii da acestuia sa aleaga daca vrea o relatie de acest gen sau nu. Persoanele care practica asa ceva nu comunica potentialului partener statutul lor de cuplu, si ii da impresia ca e persoana singura, in cautare de o relatie monogama stabila. Victima are de cele mai multe ori mentalitate conservatoare (monogama) si se straduieste sa o construiasca, investind emotional in ea. Dar poligamii ascunsi nu sunt interesati de construirea unei relatii pe termen lung cu victima, ci doar de intrarea intr-o relatie cu ea pe o perioada anume, mai lunga sau mai scurta. Desi si femeile pot comite acest gen de abuz, totusi si in acest caz barbatii le comit in proportie mai mare. Conform trustify.info infidelitatea a fost practicata de 22% dintre barbati si 14% dintre femei in Statele Unite. In aceasta statistica intra si relatiile pasagere, care de obicei raman necunoscute partenerului si nu il afecteaza.

Cazurile de poligamie nedeclarata sunt date in principal de barbati plecati in delegatie sau relocati cu serviciul pe o perioada mai lunga de timp, sau care stau departe de familie din diferite alte cauze. In aceasta perioada ei cauta un partener temporar care suplineste familia oficiala. Dupa terminarea perioadei de deplasare, barbatul aflat intr-o relatie temporara revine la casnicia sau relatia lui, lasand in urma adevarate rani sufletesti la femeia parasita, ca urmare a despartirii. Ea ramane cu senzatia amara de „suplinitoare”, a unui loc care apartine altei femei.

Persoanele cu mentalitate conservatoare monogama au motive sa se simta inselate de partenerii poligami indiferent daca ei sunt ascunsi fie ca sunt declarati. E bine ca aspectul relatiilor sexuale paralele cu cele oficiale din cuplul marital sa fie discutate deschis de membrii cuplului inainte de oficializarea relatiei prin casatorie pentru a nu exista ulterior frustrari. Daca partenerul isi schimba pe parcursul relatiei mentalitatea din monogama in poligama, e normal sa se discute acest aspect cu partenerul indiferent de consecinte.



Poligamia fortata este un abuz initial practicat de catre privilegiatii din zona superioara a piramidei sociale, dupa cum am aratat in articolul precedent. Impusa de acestia, poligamia fortata devine norma si pentru cei aflati mai jos in aceasta ierarhie care ii copiaza pe primii. Disponibilitatea lor de a-i ajunge pe acestia din urma si de a le imita stilul de viata este foarte mare. Urmandu-le exemplul, fara cadrul social de care primii beneficiaza, ei sunt prinsi in adevarate capcane. Perspectiva unei rapide cresteri a statutului social ii determina sa accepte joburi foarte bine platite desi pot fi foarte stresante, sau pot face rabateri de la normele morale sau juridice in vigoare. Cu cat suferinta psihica urmata activarii in aceste medii este mai mare cu atat disponibilitatea spre defulare poligamica este mai mare. Acesti oameni sunt niste tirani in spatiul in care isi petrec timpul liber, provocand frustrari altora, care incearca sa le raspunda la fel. Se creeaza astfel o contagiune a abuzurilor pornind de la varful piramidei sociale catre baza ei. Opulenta aparenta ii face sa patrunda intr-o ierarhie toxica si sa accepte executarea unor ordine stresante. Acestia cred ca pot patrunde astfel in anturajul lor idilic daca le accepta, insa in realitate vor experimenta o dezradacinare sociala. Iluzia primirii unor libertati superioare conduce in realitate catre pierderea unor libertati mai importante.

Poligamia intareste o falsa stima de sine pentru acest gen de barbati. Ei se confrunta cu frustrari in viata lor sociala, fie la locul de munca, fie in familie, fie in comunitate. In mintea lor poligamia este echivalenta cu statutul de mascul alfa care nu este abuzat ci doar abuzator. Acces la restul femelelor este semnul intaririi acestei iluzii. Comportamentul de cautare a relatiilor intime cu mai multe femei alimenteaza astfel o iluzie a eliberarii de sub angoasa acestor traume. Cu cat o persoana accepta umilinta unui stres sau al unor ordine inumane la locul de munca pe scara ierarhica, cu atat el are nevoie de defularea acestor frustrari in comportament poligamic, sau a unui abuz de alta natura.




Seduse de aceasta perspectiva a ascensiunii sociale si a eliberarii de sub povara presiunilor psihice asupra mijlocului sau bazei piramidei sociale, multe femei accepta o astfel de prostitutie de lux temporara cand au o astfel de „ocazie”. Privilegiatii sociali contemporani, cu acces la fonduri uriase, si-au arogat libertatea de a avea orice femeie prin strategii de hartuire a cuplurilor. Poligamia este normala atunci cand vine cu o extindere a libertatilor personale dar si ale partenerului in materie de relatii amoroase. Din pacate, atunci cand asa ceva se intampla poligamia nu e o extindere a libertatilor cuplului ci o prostitutie impusa prin presiune si practicata pentru supravietuire sau ascensiune sociala.

In trecut doar regii cei venerati religios isi puteau aroga asemenea libertati abuzive asupra celorlalti. Astazi orice posesor de cateva sute de mii de euro isi poate alege cu usurinta partenere de pe strada, folosind ca instrument insusi cadrul social esentialmente abuziv.

2. Urmatorul nivel al transmiterii abuzurilor nonviolente de cuplu in corpul piramidei sociale este prostitutia mascata. Daca poligamia fortata este practicata de varful piramidei sociale, sau de cei cu castiguri materiale peste media, prostitutia mascata se practica de mijlocul acesteia. Uneori ea este chiar raspunsul la aceasta predispozitie sociala a privilegiatilor de a cumpara consimtamant natural. Din aceasta cauza ea este practicata de ambele sexe, dupa cum spuneam mai sus. Poligamul de fortare e dispus sa plateasca o suma mare de bani pentru a transforma o femeie decenta in prostituata. Dimpotriva, persoana care practica prostitutia mascata urmareste un astfel de poligam pentru a face schimbul de consimtamant natural contra bunurilor materiale pe care le poate lua de el in schimbul serviciilor sexuale pe care le supraevalueaza ca atasament emotional. Cu alte cuvinte ea isi vinde mascat un fals atasamentul emotional fata de un partener situat mai sus decat el pe scara piramidei sociale.

Trebuie facuta diferenta intre atasamentul normal de cuplu pe care o persoana il are fata de un partener instarit material si prostitutia mascata. Faptul ca o persoana instarita material poate obtine mai usor consimtamantul pentru relatia de cuplu e natural. Dimpotriva in cazul prostitutiei mascate criteriul pentru intrarea intr-o relatie de cuplu, sau iesirea din ea, este doar castigul material pe termen scurt. Imboldul principal de construire a relatiei este posibilitatea de castig material ulterior in urma unui ajutor financiar pentru o problema fictiva (preponderent folosita de bărbati), divort sau mostenire (preponderent folosite de femei), dupa cum voi detalia mai jos. Persoana ce practica prostitutia mascata simuleaza relatia de cuplu sau disponibilitatea de a intra in ea si de a contribui la consolidarea ei. Insa atat barbatul cat si femeia ce practica asa ceva ies dintr-o astfel de relatie fara nici un regret atunci cand i se ofera sansa unui castig material si mai mare in alta. Asa ceva nu se intampla in cazul atasamentului normal fata de o persoana instarita. Doar presiunile venite din partea unui poligam din varful piramidei sociale poate face persoana de atasament normal sa abandoneze total sau provizoriu relatia de cuplu in care se afla.

Persoana care practica prostitutia mascata gaseste trei motive pentru a abandona relatia:

  • a. amplifica unele neintelegeri minore cu partenerul/ partenera, desi inainte se trecea usor peste ele;
  • invoca trecerea printr-un episod depresiv sau medical de alta natura si necesitatea unei suspendari temporare a relatiei, fara a accepta ajutorul partenerului;
  • c. invoca nevoia de evolutie spirituala ce implica o viata „autentica”, desexualizata, desi acestea continua si in noua relatie .

In primul caz persoana care practica prostitutia mascata nu accepta nici un fel de dialog pentru rezolvarea acestor probleme in continuare si salvarea cuplului. In celelalte doua cazuri depresia, boala sau spiritualitatea dispar subit odata cu noua relatie. Asemenea practici sunt abuzuri ale increderii si expectantelor partenerului; interesul celor ce savarsesc asa ceva nu este formarea si consolidarea cuplului, ci ascensiunea sociala accelerata si nejustificata, prin intermediul partenerului. Acesta este vazut doar ca o piatra de trecere, accesandu-i astfel angoasa de separare de dupa despartire.

Prostitutia mascata mai trebuie diferentiata de incompatibilitati ireconciliabile in cuplu. O evolutie foarte accelerata pe scara socio-profesionala, o radicalizare politica, sau o decadere psihopatologica (depresiva sau de alta natura) si/sau medicala a unuia din membrii cuplului devine motiv justificabil de incompatibilitate si separare in cuplu. Insa e susceptibila de prostitutie mascata o repetare a acestui episod. Perindarea prin mai multe relatii si abandonarea lor, cu cresterea constanta a statutului social si fara o evolutie profesionala accelerata din partea celui care le savarseste, sau fara schimbari radicale ale mentalitatii si starii de sanatate sau psihice a partenerului, devine dubioasa. O astfel de „evolutie” pune sub semnul intrebarii onestitatea acestor presupuse incompatibilitati ireconciliabile in cuplu. Asa ceva lasa sa se intrevada mai mult sau mai putin aceasta forma ascunsa de prostitutie.

De asemenea prostitutia mascata trebuie diferentiata de prostitutia propriuzisa. Chiar daca in unele tari este ilegala, din cauza anumitor prejudecati sau a tendintelor lor totalitare, totusi practicarea ei deschisa, comunicarea pretului si a serviciilor prestate ii confera aspect de drept liber schimb. Insa persoana platitoare de servicii emotionale in cazul prostitutiei mascate nu stie ca atasamentul partenerului de ea este conditionata de aceste plati. Asa ceva este ilegal in schimburile economice. In legislatia privind consumul se specifica clar faptul ca orice prestator de serviciu trebuie sa ofere informatii detaliate clientilor despre serviciile sale. De cele mai multe ori persoana escrocata emotional nu ar accepta sa plateasca pentru asa ceva. Ea este inselata spre a actiona conform membrului familiei, abuzatorul simuland familia normala. Orice membru al unei familii normale ajuta material un alt membru care trece printr-o perioada dificila, sau caruia doreste sa-i faca anumite bucurii. Persoana abuzatoare simuleaza relatia familiala si o face pe victima sa creada ca face un lucru natural. Pana cand victima afla de strategia abuzatorului, deja a cheltuit o suma consistenta de bani, fiind astfel escrocata.

Mai departe am sa detaliez metodele de operare atat a barbatilor cat si a femeilor care practica prostitutia mascata.

Barbatul prostituat ascuns initiaza relatii amoroase cu femei marginale, carora nu li se fac complimente si carora le lipseste foarte mult intimitatea. Ca niste adevarati vanatori, acestia initiaza relatia, simuleaza dragostea intensa, stabilesc legaturi emotionale cu victima, dupa care o santajeaza cu despartirea. Acest santaj poate fi direct sau indirect, sub diferite pretexte precum probleme grave in familie, probleme in activitatea profesionala sau dedicarea unui scop nobil precum salvarea copiilor, speciilor pe cale de disparitie, etc. Incercand sa ajute, femeia ii propune ajutorul financiar, pe care el il urmarea de la inceput. El poate escroca astfel mai multe femei in acelasi timp.


Odata cu dezvoltarea retelelor de socializare s-a dezvoltat o adevarata industrie de escrocare financiara a femeilor nesigure sau neexperimentate in comunicare. Utilizatori din Africa sau Asia orientala descarca diverse fotografii din profilele retelelor de socializare ce apartin unor barbati reali bine pozitionati social, din tari occidentale dezvoltate. Apoi ei fac profile false cu aceste fotografii. Cu aceste profile false ei cauta apoi online profilele unor astfel de femei cu statut social inferior, sau care traiesc intr-o tara inferioara economic. In scurt timp ei incep sa se „ataseze” de victima si viceversa. Dupa o idila entuziasmata pentru victima, la un moment dat se va ajunge la eternul mesaj de genul „sunt pe insula X si mi s-au furat bagajele, trimite-mi niste bani sa pot ajunge acasa!”. Si, de aici, o intreaga suita de servicii pe care victima le face pana cand incepe sa-si puna intrebari despre onestitatea partenerului sau online.

Femeia prostituata ascunsa simuleaza apartenenta la o clasa sociala superioara pentru a stabili legaturi cu diferite persoane de acelasi nivel social. Prostituatele ascunse sunt foarte mobile in diferite medii sociale in care se afla „tinta”, desi nu provin din familii ce au preocupari reale catre acestea. Prezenta acestor femei in acele locuri public se datoreaza exclusiv interesului de „a agata” un barbat bogat cu care sa se cupleze si de pe urma caruia sa aiba beneficii materiale cat mai mari. Pe termen lung ele urmaresc o casatorie care sa le ridice pe scara sociala. Dar, in lipsa gasirii unui pretendent bogat si naiv, se multumesc si cu remuneratii „mai mici” dar care sunt oricum foarte scumpe pentru un barbat din clasa mijlocie. Asa ca, pentru perioada mai lunga sau mai scurta, ele pot practica prostitutie de lux pentru „domni rafinati si discreti”. De aceea ele detesta sa fie abordate de un barbat din clasa mijlocie.



Cele cu ambitii mai mici chiar sunt angajate ca „animatoare” in diferite localuri, cluburi, sali de gimnastica sau alte locuri de acest fel, pe simplul post de persoana care atrage potentiali clienti barbati doritori de aventura. Dorind sa o impresioneze o astfel de „angajata” cumpara cat mai multe produse de acolo. Aceste femei primesc salariu lunar tocmai in functie de cat de seducatoare sunt cu naivii care cred ca le pot cuceri.

Indiferent daca sunt prostituatele ascunse de lux sau animatoare, aceste femei sunt la fel de inselatoare precum escrocii afectivi pentru ca nu vorbesc despre „meseria” lor. Ele par in mod inselator niste femei de rang inalt care vor sa-si gaseasca jumatatea insa nu si-o gasesc. De la distanta par niste zeite ratacite pe pamant, printre muritorii ce nu sunt de rangul lor. Pentru ca par niste sfinte, unii barbati se indragostesc de ele si sunt gata sa le arunce averea la picioare. Pentru unii dintre ei o astfel de inselaciune careia ii cad victima e ultima.

In urmatorul articol voi analiza si cea de-a 3-a categorie de abuzatori nonviolenti de cuplu, respectiv persoanele cu comportament seducator de tip isteroid




»»  read more

12 martie 2018

Abuzurile neviolente in relatiile amoroase



Exista doua grupe de abuzuri neviolente in relatiile amoroase, respectiv hartuirea sexuala si abuzurile cu consimtamant natural pentru relatii intime. In cazul hartuirii sexuale consimtamantul pentru relatii intime este obtinut din partea victimei in mod artificial, prin manipulare, santaj si amenintare, dar nu in mod natural, prin apropiere afectiva normala. Acesta nu este un consimtamant autentic pentru intimitate, ci doar unul formal, obtinut prin mijloace inechitabile, cam in acelasi fel in care sistemele totalitare sau cu tendinte totalitare il obtin de la cetatenii sai.

In celalalt caz de abuzuri, consimtamantul pentru relatii intime este obtinut in mod natural, sau exista predispozitia victimei de a-l acorda. Insa el este luat cumva prin inselare. Abuzatorul este fie o persoana mai aratoasa fizic, fie mai instarita sau bine pozitionata social care doar seduce victima, se foloseste de ea, o consuma si apoi o abandoneaza, dupa o perioada mai mare sau mai mica. In urma acestor evenimente amoroase victima ramane cu un gust amar. Desi in general ea nu este o persoana pesimista sau depresiva, totusi, daca ar putea da timpul inapoi, ar evita aceasta experienta avuta cu abuzatorul. Acest fapt ii confera automat actiunii sale aspect de abuz chiar daca initial victima l-a oferit in mod deschis si nesilita de nimeni.

Practic prin diferite instrumente ale sistemului social o femeie onesta si decenta, specializata intr-un anumit domeniu de utilitate in economia generala, este transformata in prostituata de ocazie prin folosirea acestor instrumente. Daca unei prostituate de lux i se face o astfel de oferta consistenta spre a intretine relatii sexuale, atunci actiunea nu este una abuziva. Insa a transforma in prostituata de lux o femeie oarecare, prin ademenire cu mijloace materiale sau accederea la o treapta sociala superioara prin casatorie sau altceva similar, desi ea nu era inainte de acord cu asa ceva, este un abuz. Orice fel de fortare a principiilor etice ale unei persoane spre a deveni inaplicabile si orice fel de schimbare a atitudinii fata de un aspect din viata personala, fara o schimbare globala a mentalitatii, implica un abuz. In cazul de fata, abuzul este consolidat prin educatia toxica data de traumele si presiunile psihice ulterioare pe care varful piramidei sociale le imprima bazei acesteia, pentru a obtine avantaje maxime atunci cand se negociaza contracte de schimb (de obicei subordonare contra bani). Apoi el este continuat prin inocularea falsei impresii cum ca o astfel de ascensiune sociala conduce la rezolvarea problemelor sale psihice, in special cele depresive. consta in ce nu are in plan profesional prostitutia.



O obiectie la cele afirmate aici ar putea fi data de invocarea realitatii naturale a sexualitatii umane, ce o continua pe cea animala, prin care exemplarele de masculi de succes isi transmit mai departe genele. In felul acesta se produce selectia naturala. Intr-adevar rolul sexualitatii este tocmai acela de a trimite in interiorul speciei experientele succesului reflectate in plan genetic specifice unor exemplare exceptionale. Din pacate oamenii cu adevarat exceptionali, rareori se intampla sa fie pozitionati in varful piramidei sociale, acolo unde le e locul. Impostocratia contemporana promoveaza ticalosi in constiinta publica folosindu-se de increderea care primii o merita. Cei care le practica sunt niste escroci. Locul lor in societate nu este in varful piramidei sociale, ci mult mai jos. Ei nu contribuie cu nimic la dezvoltarea societatii prin ceea fac sau ceea ce stiu sa faca. Au insa un „talent” unic de a-i convinge pe cei din mijlocul sau baza piramidei sociale ca sunt demni de rusine si ca isi merita soarta. Ei sunt oglinda sistemului social insusi si din aceasta cauza acesta ii favorizeaza.

Savanti, inventatori, cercetatori, medici sunt plasati un pic mai sus de mijlocul piramidei sociale. Inclusiv in Statele Unite, unde exista cel mai mare respect fata de acesti oameni, ei rareori ajung in varful piramidei sociale. Alteori, in societati si mai inechitabile, multi dintre ei se zbat in saracie si anonimat. Insa, prin calitatile lor morale si intelectuale acesti oameni nu ar avea probleme in a obtine consimtamantul pentru intimitate de la majoritatea femeilor din intreaga lume. Dar ei nu sunt interesati de acest aspect, ci de probleme mult mai importante pentru umanitate.

Societatea capitalista are totusi marele avantaj ca a promovat oameni care au stiut sa preia de la genii descoperirile pe care le-au facut si le-au aplicat in cresterea confortului social global. Ei au revolutionat domeniile lor si au permis un confort sau libertati superioare. Bill Gates este unul dintre ei. El este cel mai bogat om de pe planeta conform datelor publice (desi e de banuit ca sunt altii mai bogati decat el de care nu se vorbeste in presa). Ca Bill Gates sunt destui de multi astfel de adevarati eroi ai speciei umane, pe care sistemul i-a recunoscut ca oameni exceptionali. Insa, pe langa aceste exceptii, in varful piramidei sociale sunt o multime uriasa de paraziti care promoveaza acest gen de abuzuri.


Accesul abuziv la bunurile si femeile altora este cheia intelegerii evolutiei societatii omenesti. In perioada clasica acest lucru se facea prin razboaie. Eficientizarea jafului s-a facut prin sclavia clasica. Sclavul a fost rapit din mediul sau si adus la curtea stapanului. Aici el a fost „educat” sa munceasca eficient si sa produca bunuri superioare calitativ pentru confortul stapanului. Sclava femeie putea fi in acelasi timp si amanta stapanului, dupa cum s-a vazut in numeroasele cazuri ale sclaviei clasice americane.

Intre timp aceste practici de atunci au ajuns sa fie dezavuate in forma aceea si au ajuns sa fie modificate precum insasi sclavia clasica. In perioada moderna astfel de crime nu se mai fac la vedere, ci sub masca dominatiei economice a hartuirii sistemului psihodinamic uman cu tot felul de pofte induse artificial prin propaganda comerciala.


Trecerea de la violenta la abuz neviolent este radiografia evolutiei societatii umane de la sclavia clasica la subordonarea moderna negociata in schimbul unei retributii (salariu). Mentalitatea prepsihologica generala nu vede aceste noi practici de dominatie si control ca pe niste crime. Prin urmare, ele le-au inlocuit cu succes pe celelalte si societatea si-a continuat apucaturile din trecut. Instrumentele de control a bazei piramidei sociale s-au diversificat insa scopurile au ramas aceleasi. Ca si predecesorii lor militari jefuitori din trecut, si privilegiatii social moderni au acces la retributii nemeritate si femei care le atrag atentia, desi acestea se afla deja in relatii emotionale cu alti barbati. Daca in trecut le violau prin si sub amenintarea violentei, astazi ei le ademenesc prin promisiunea accederii la un nivel de trai mai ridicat. Abuzurile neviolente care faciliteaza relatiile amoroase sunt reflectarea in planul relatiilor amoroase a abuzurilor pe care cei din varful piramidei sociale le fac asupra celor de la mijlocul si baza sa, in general.

Aceste presiuni psihice exercitate de catre varful piramidei sociale asupra bazei sale sunt menite sa ii faca pe membrii lor sa isi doreasca ascensiunea sociala cu o asemenea ardoare incat viata simpla pare un adevarat iad din care trebuie evadat. Scopul lor este acela de a obtine ceva in schimbul recunoasterii acestei ascensiuni sociale. Iar acel ceva este ansamblul de ordine venite de la profitorii sociali pe care aspirantul la ascensiune sociala le executa dupa cum sclavul clasic le executa in trecut sub presiunea armelor sau pedepselor. Este normal ca un privilegiu obtinut sa fie platit prin ceva. Cel ce vrea mai multe bunuri, sau mai rafinate, trebuie sa faca un serviciu pe post de plata celui/celor care i le ofera. Este insa criminal sa il faci sa fie mereu nemultumit de viata lui si sa recurga la aceste gesturi datorita presiunilor culturale exercitate asupra sa. Impunerea acestei mentalitati a damnarii inferioritatii sociale este parte din educatia toxica ce se impune subtil din parte institutiilor statului abuziv.

Dezavuarea inferioritatii sociale impusa prin educatia toxica este menita sa aduca libertati in plus privilegiatilor sociali. Abuzuri neviolente in relatiile amoroase sunt cel mai clar exemplu de abuz al varfului piramidei sociale asupra nivelurilor inferioare, in cu tendinte totalitare. El se practica si la obtinerea altor acorduri decat consimtamantul natural al unei relatii amoroase. De aceea el reflecta cu mare fidelitate metodele recrutarii, exploatarii si erodarii psihice a angajatului specifice relatiilor de munca cu aparent liber schimb din perioada contemporana.

Acest joc al ascensiunii sociale este cheia intelegerii tuturor abuzurilor neviolente in relatiile amoroase. Lansate de catre puternicii sistemului, aceste strategii de abuzare neviolenta a potentialului partener ajung sa fie practicate pe toate palierele nivelelor sociale pana spre baza piramidei sociale, cand deja devin crime. Cei care au acces la parghiile sofisticate ale sistemului social folosesc abuzurile cu consimtamant natural. Cei aflati pe o treapta mai jos folosesc abuzurile cu consimtamant artificial, adica hartuirea sexuala. Cei aflati la baza piramidei sociale, folosesc crimele sexuale clasice precum violul.

Exista productii artistice de succes de-a lungul istoriei care au prezentat detaliat aceste abuzuri. Ele au fost ignorate de catre sistemul social pe baza faptului ca dragostea onesta este asociata cu suferinta in mod natural. De aceea exista o obisnuinta traditionala ca suferinta in dragoste sa fie considerata normala. Insa, dupa cum voi arata ulterior, dincolo de suferinta normala care acompaniaza dragostea exista o suferinta strategica, indusa artificial si abuziva, pe profitorii traditionali ai sistemului social o folosesc pentru a-si extinde libertatile in defavoarea libertatilor altora.

Nu exista interes sincer la acest nivel ca aceste abuzuri sa fie recunoscute ca atare. Suferinta psihica produsa celor meniti sa execute ordinele este in general folosita sistematic in scopul consolidarii noului tip de subordonare sociala specific epocii industriale. Suspendarea sau interzicerea acestor practici odioase atenteaza asupra profitului urias pe care ele il genereaza. Asa ca o pozitionare in varful piramidei sociale vine cu interesul de a ignora aceste abuzuri si de a le pastra. Dimpotriva, rezolvarea acestor abuzuri de catre resorturile superioare ale societatii este un conflict de interese. Singurele voci care le-au semnalat vizibil au venit dinspre miscarea feminista.

In urmatoarele articole voi detalia abuzurile cu consimtamant artificial, dar si hartuirea sexuala.




»»  read more

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook