9. Redefinirea sclaviei conform modificarilor ei moderne. Criteriile sclaviei ramase in relatia contractuala de liber schimb

Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine 9. Redefinirea sclaviei conform modificarilor ei moderne. Criteriile sclaviei ramase in relatia contractuala de liber schimb

Acest articol se continua de aici 

English version here

Asadar, in aceasta serie de articole am aratat ca exista doua mari diferente intre sclavul clasic si executantul modern de ordine. Prima este amenintarea directa a sclavului cu moartea sau bataia in scopul executarii ordinelor stapanului. Cealalta este interzicerea parasirii locului de munca, adica imposibilitatea de demisie. Cu toate acestea, asemanarile dintre cele doua statute sociale sunt mult mai mari decat aceste doua diferente. Eliberarea formala a sclavului clasic, prin acordarea de libertati precum cea de demisie sau de concediu de odihna, este o falsa eliberare, atata timp cat alte libertati traditionale au fost suprimate intre timp. Chiar daca ele par marunte ca amploare, totusi numarul lor este surprinzator de mare. asa ca numarul libertatilor suprimate ajunge sa contracareze aceste drepturi acordate in plus fata de sclavul clasic precum inflatia atenueaza cresterile salariale. Per total aceste libertati sunt suprimate de conditia moderna de executant modern de ordine.

In ciuda relatiei principial libera si de respect intre sef si subordonat, majoritatea locurilor de munca contemporane contin derapaje sclavagiste mai mari sau mai mici. De exemplu, asa ceva se intampla atunci cand seful are o atitudine subumana, lipsita de respect fata de subordonatul care se straduieste sa faca o treaba buna. Un alt exemplu este cel al subevaluarii subordonatului la adevarata valoare. Principalul motiv al acestei relatii este acela de a-l face si mai profitabil si a-i aduce o productivitate mai mare. Acestea sunt principalele semne ale derapajului sclavagist de la relatia de munca liber consimtita la aceea a muncii fortate. Iata ca definitia clasica a sclaviei prin lipsa libertatii de parasire a locului de munca si plata de tip contractual conform cu munca depusa este insuficienta pentru a feri relatiile moderne de munca de ramasitele mentalitatii sclavagiste.

Asa ca, in ciuda unor diferente nesemnificative, societatea contemporana are in general aceleasi principii precum ale celei clasice (sclavagiste) din secolele trecute. Traim inca intr-o societate sclavagista, dar nu o recunoastem din rusine, jena sau chiar pentru ca suntem prea lacomi in a obtine profit si mai mari in urma negocierii vietii sclavilor. Executantul modern de ordine este mult mai motivat sa urmeze ordinele superiorilor sociali si sa produca mai mult daca se stie in mod iluzoriu un om liber.

Exista o reactie tipica a mentalitatii sclavagiste de a identifica potentialii sclavi si a-i exploata, sau de a-i identifica pe potentialii stapani si a-i promova in pozitii sociale privilegiate. Primii produc ceva concret in jobul lor iar ceilalti primesc joburi birocratice, se prefac ca muncesc ceva dar ei de fapt nu fac absolut nimic. Ei mimeaza munca doar pentru a nu parea niste profitori cinici in fata omului simplu, educat in spiritul vietii si a muncii grele. Asemanarile nu se opresc aici: la fel ca si in trecut, stapanii nu prea fac nimic altceva pentru comunitate decat eventual sa se amuze pe prostia si caricaturile umane ce reies din mutilarea spirituala a sclavilor, dupa ce initial i-au adus in aceasta situatie degradanta. Diferentele pe care le-am analizat in aceasta serie de articole constau in principal in ambalajul diferit specific acestor doua statute sociale. In trecut executantii de ordine se numeau simplu sclavi si fiecare isi accepta pozitia sociala in virtutea amenintarilor. Astazi ei se numesc „domni” „gentlemani”, „siri”, „manageri”, „directori” etc.

Educatia individuala primita de la scoala si cea multigenerationala il impiedica sa faca o astfel de intoarcere catre natura. Fiind format profesional intr-un alt domeniu si avand mintea suprasaturata cu informatii, executantul modern de ordine fie nu mai are timp fie devine prea conservator pentru a-si construi direct adapost si a-si procura singur hrana. Profitand de acest conservatorism, sistemul sclavagist reuseste si astazi sa scoata profit maxim de pe sclavii sai prin aceasta industrie a iluziilor si amenintarilor.

Acceptarea de catre executantul modern de ordine a unei salarizari sub nivelul valorii de piata a muncii sale este o consecinta ulterioara a sclaviei si nu principiul sau functional. Nu il elibereaza deloc pe sclav de sclavie o crestere a remuneratiei sale. Nu se poate compensa formal acest abuz al manipularii convingerii sa execute acel ordin. In acest caz nu mai conteaza daca, in urma subordonarii sale, candva acel om va avea si el un anumit profit mai mare sau mai mic. Daca subordonatul se conformeaza ierarhiei de comanda doar in urma acestei influentari negative a pietei sau a mediului social, si nu a convingerii personale din contactul cu piata libera, atunci el nu mai este un om liber, ci un sclav. Liberul sau arbitru a fost abuzat.

Principiul sclaviei infiltrata in relatiile de munca liber consimtita consta tocmai in manipularea mediului servitorului pentru a-l face sa serveasca anumite ordine mai mult decat ar face-o din proprie initiativa interioara a liberului arbitru. Atat sclavul clasic cat si executantul modern de ordine este un om al carui mediu natural sau social este influentat si manipulat incat conduce la scaderea nivelului sau de trai in asa fel incat accepta executarea unor comenzi pe care in mod normal nu le-ar fi executat.

Iata ca esenta realitatii sociale a sclaviei nu consta in faptul ca o persoana este tinuta in lanturi fizice, fara recompensa si fara posibilitatea de demisie. Acestea sunt semne doar ale celei clasice. E nevoie de o noua definitie a sclaviei care sa fie aplicabila si in acea zona a punctelor comune pe care le are in relatia moderna angajat-angajator si nu doar in cea clasica. Prin urmare, redefinirea notiunii de „sclavie” la realitatea relatiilor de munca moderne trebuie sa ia in calcul extinderea paradoxala a sa dincolo de limitele impuse de ideologia sclavagista oficiala.

Asadar, pentru a o include si pe cea salariala pe langa cea clasica eu propun o extindere a notiunii de „sclavie” dupa cum urmeaza:

prestarea anumitor activitati profitabile pentru varful piramidei sistemului social pe care un om le ofera la schimb pentru hrana si adapost, si care necesita efort si timp mai mare de realizare decat in cazul in care respectiva persoana le-ar fi obtinut in mod direct prin liberul acces la conditiile naturii.

Fie ca vorbim aici despre remuneratie insuficienta contra unei activitati indispensabile, fie ca vorbim despre tulburarea psihica progresiva pe care sistemul social i-o produce in timp executantului modern de ordine prin stres continuu sau damnare sociala, rezultatul este acelasi: o persoana de mana a doua. Un sclav.

Conform acestei redefiniri a sclaviei, exista doua posibilitati de ajustare teoretica a acestor doua notiuni. La nivel oficial astazi intre notiunea de „sclav” si cele de „manager” sau „director” folosite pentru executantul modern de ordine exista o discrepanta radicala ce trebuie corectata de dragul claritatii. Minciuna care planeaza asupra acestor denumiri din nomenclatorul modern de meserii este dedusa direct din insasi cea a abolirii sclaviei. Terminologia trebuie sa se ajusteze conform acestei realitati abil camuflate de institutii intregi ale statului mascarada din perioada contemporana, despre care voi scrie un articol special in viitor.

Desigur, se pot folosi si termenii aflati inca in uz pentru desemnarea celor doua categorii sociale. Se poate face diferentierea intre sclavia clasica si cea salariala, asa cum am facut-o pe parcursul acestei serii de articole. Insa, asa cum am tot spus-o in acesti ani in acest spatiu, a afirma ca intre cele doua statute sociale exista diferentiere radicala, asa cum se deduce din acest circ ideologic al abolirii sclaviei clasice, este o minciuna nu doar gogonata, ci una chiar hidoasa. Voi arata in urmatorul articol ca sclavia a fost un lucru imoral in lumea civilizata.

Multi teoreticieni au folosit inca din secolul al XIX-lea expresia „sclavie salariala”, si destui teoreticieni contemporani independenti o folosesc in continuare si astazi. Cel mai cunoscut dintre ei este marele lingvist si sociolog Noam Chomsky. Din pacate, o astfel de expresie este contracarata ideologic de intregi armate de filosofi si sociologi de conjunctura, teoreticieni mercenari angajati de sistemul mafiot contemporan pe post de avocati ideologici prin diferite universitati din lume care scriu doctorate, teze si sunt premiati pentru convingerea spiritelor supuse cum ca societatea contemporana ar fi libera. Situatia e demna de mitul pesterii al lui Platon. Astfel ca pentru acesti oameni expresia „sclavie salariala”, pare a fi o contradictie in termeni.

Desigur, autoritatile si tot ce inseamna clase sociale traditional-privilegiate au tot interesul sa echivaleze sclavia doar cu reperele sclaviei clasice. Scopul acestei escrocherii ideologice este acela de a se suprapune peste o paradoxala si ambivalenta dorinta a insusi executantului modern de ordine de a se elibera. Executantii moderni de ordine sunt predispusi emotional sa se subordoneze datorita educatiei si a unei mosteniri de mentalitate sclavagiste care este inca vie in sufletul lor. Dupa cum a spus-o genial Nietzsche la inceputul implementarii minciunii abolirii, exista „morale de stapani si morale de sclavi”. Voi analiza in detaliu aceasta ambivalenta intr-unul dintre articolele urmatoare. Reducerea sclaviei doar la aceste semne are un scop foarte practic in ceea ce priveste mentalitatea de profitor social. El consta in crearea iluziilor de libertate politica si economica, dezvoltarea culturii substantelor psihoactive cu care sclavul isi celebreaza zilnic ca intr-un vis frumos libertatea cea dorita timp de secole de filiera sa genealogica. O astfel de libertate sustinuta de alcool si alte droguri seamana insa cu cea a sobolanului care se autostimuleaza hipotalamic (centrul cerebral al placerii) pana la epuizare cu impulsuri electrice provocate de propria actionare a pedalei care ii trimite socuri electrice in hipotalamus.

Min 02. 23

Iata ca in finalul acestui articol si al acestei serii de articole sunt in masura de a dezvolta aceasta idee prin expunerea criteriilor sclaviei extinse in relatiile moderne de munca ce seamana a liber schimb intre doi parteneri. Ele sunt urmatoarele:

(dupa relatia de fals liber schimb)

• 1. calitatea redusa a muncii in raport cu demnitatea umana;
• 2. volumul mult prea mare de munca depusa in raport cu timpul liber;
• 3. volumul mult prea mare de munca depusa in raport cu retributia primita;

(dupa amenintarile indirecte venite din societate)

• 4. existenta de razboaie artificiale, fara justificare sau slab justificate din partea initiatorilor lor;
• 5. salariul insuficient pentru asigurarea unui adapost decent si a unei hrane sanatoase;
• 6. lipsa de asistenta sociala suficienta dupa retragere din activitate
• 7. atitudinea tiranica a sefilor;

Gabriel Baldovin

»»  read more

8. A brief history of the classical slavery abolition and its transformation into a freely consented relationship

The similarities and the differences between the classical slave and the modern order taker 8.

A brief history of the classical slavery abolition and its transformation into a freely consented relationship

This entry continues the precedent one

Pentru varianta in limba romana clic aici

As I have announced in the first entry of this series, and as we have consistently shown throughout it, there are amazing resemblances between the classical slave and the modern order taker. This fact is totally normal as the two social states continue one another in a relatively short time. In France, the abolition of classical slavery was made only in 1848. Initially, the abolition was attempted in 1794 with the famous French Revolution, but it was a temporary measure like the Revolution itself. In 1802 Napoleon I reinstated it. The British Empire slavery abolition was made with small steps between 1830 and 1860. In the US the classical slavery became the object of the famous war between the North and the South, and was actually abolished in 1868.

So it is quite a naivety to think that what functioned in the entire classical era of about 5000-6000 years would have disappeared altogether in 150 years. In fact, the slavery principle remained the same: some people execute the orders of other people without really wanting to do so according to their free will, but as a result of external pressures. The theories about abolishing slavery are only an ideological fraud, one of the biggest in human history.

There are no radical revolutions in human society, but only small changes that take place over time. The 150 years is too little for such a total change. In fact, the slavery just changed during this time. We are more justified to talk about the classical slavery transformation into a paradoxical free slavery. Only nowadays there are clear signs of a total opportunity to eradicate it by automating work that increasingly takes over. I pointed out in this entry how the direct death or other traumas threat to slaves from the unique master was replaced in the contemporary civilized society with the indirect threats who emerge from multiple and intangible sources, such as various natural and social disasters (wars, terrorist attacks, diseases etc.) artificially created, without a clear purpose. The contemporary civilization systematically cultivates these "values" in the same manner in which the classical one raw cynically cultivates them: it is a kind of master blazoning to persuade the slave how lucky he was to meet him and to be left alive...

As I have said in these previous entries, this is the way the slavery should not be reduced to just the classical real chains and the direct death threats. However, remain its main features that are the direct or indirect direct influences made by the master/profiteer so to influence the slave's behavior in a way that eventually accepts to take the orders and fulfill their desires. These external influences had become more diffuse and more difficult to identify nowadays. But they are even more intense than in the classical period, in the sense that it manifests everywhere and not just in certain spaces. In this entry I showed in detail that today’s some people life is much closer to the classical slaves’ life than is different from it, beyond the general Western society evolution, especially on the technological side.

Marx considered that the main negative aspect of the 19th-century industrial society would had been that the worker were not paid for the true value of the work that has done, as the employer had kept the profit for itself (the plus-value theory). Indeed, the labor-retribution exchange deception is an important sign of slavery infiltrating in free work relationship. But this sign is not universal. For example, a child who mimics the adult's work without being paid for it is not necessarily a social exploited person. In the same way neither an adult is a socially exploited person only because not being paid for its work. If he wants to do something new, for fun, without any claim to be paid, out of its pure pleasure to doing that activity, then that is called amusement rather than social exploitation. As I have already said, it is also not slavery the satisfaction of giving it an advantage to a friend, an animal or a child. All these come from within, from human nature will, without external pressure from the profit opportunists.

The unfair profit sharing between the employee and the employer according to the worker’s labor (the plus-value theory) is only an external sign of this unfair slavery relationship, but not its principle. The working relationships of the 20th century neo-bourgeoisie society have countered this Marxist idea, of describing the 19th century bourgeois society working relations, by substantially increasing the modern order taker income.

I am not talking here about the developing countries cases that seem to be stagnating even in previous centuries of the 19th one in terms of decent income. I am strictly talking about the cases of those who work for decent wages in developed Western countries. The employer's profit remained about the same comparing to the 19th-century society that Marx spoke about. But, unlike the 19th century, the 20th and 21st century western employee earnings are large enough to cover two, three times or even higher the daily needs.

So the unfair profit-sharing that the plus-value theory stipulated can no longer be justified, in this case. The modern employee can afford the food and housing excess and wasting. In western countries the obesity became a problem in the last hundred years. Their homes have unused rooms. Moreover, there are enough people who can change the house, the car, the holidays destinations for resting, and after these spendings, they still have money left from the previously obtained income. So the extra money receiving in addition to the already unspent money, thus realizing the absolute cancellation of the plus-value, would not change much the modern order taker life.

These consumerist excesses and wasting simply create the false illusion of stability in the modern order taker mind. But beyond these illusions, she/he is terrorized with negative news , bombarded with advertisements that urges her/him to eat even more and more, as constantly being threatened with throwing in the street and thus keeping contributing to the medical insurance whose services constantly needs like a racing car who needs maintenance and reparations after each competition. This employee works from morning to evening under stress and only takes a period between 2 and 4 weeks rest in a year. During this rest time that person is served by other employees as she/he served the bosses the rest of the year. We can notice here a very strange resemblance to the Greek and Roman aristocracy custom of exchanging the social positions with their slaves for one particular day in a year. Unlike in those times, in the modern age we can see that the number of days of this "rest period" has increased. We have become accustomed to this daily life situation, but if we ignore this accommodation, even a child can say that the 2-4 freedom weeks, from the legal resting period per year, is not a fair exchange for the rest of the year hard work.

Although the modern order taker life was the ideal of the most 19th-century workers, yet the profile of this person is far from being a truly free. That is why these people are profoundly unhappy with their life. They constantly want a change that surprisingly looks like classical slave’s need to escape the master’s domain. That's why the modern order taker keeps changing its car, house, and sometimes even its own family, starting it all over and over again. We see now how the slavery system actually has improved in the meantime, but not quite abolished. This system allows the modern order taker to such changes in her/his life. Moreover, it even encourages her/him to do it. The media ads lure her/him to buy a bigger house, a better car, and more. But those things come with the price of an even larger amount of work for the extra money needed to buying them. Here's how the system has managed to make profit even from this classical slave compulsive tendency to escape from its exploitation state!

The absolute grotesque of this false state of freedom can be metaphorically observed in the previously mentioned obese consumer. Although that person is overweight, she/he still continues to eat a ton of pizza, becoming the prisoner of its own body, just as the classical slave was the master’s facto prisoner. Although that person is suffocated by purchases of all sorts, she/he still wants more, choking herself/himself even more loudly. The more she/he wants to escape from consumption, the more her/his own body becomes her/his prison. Observing this person, we realize that the slavery has improved to such an extent after its misleading abolition that it has become part of the very being of the obese person, unlike the classical slavery that at least was an outward one. Instead of taking action, the authorities are encouraging obese people in their consumerism excess, severely punishing those who tell the truth about their monstrous appearance.

Such artificially protecting actions from the authorities to a false self-image are strikingly similar to those of the perverse feeder who nourishes his female partner with more food. He holds her into his own immobility, and she becomes the slave of his own libidinal disorders. So does the social system with those consumerist mentalities. Because beyond the malignant food obesity there exists an equally malignant consumerist mentality at its base. We are talking about a new scholasticism cultivation of lies at the very deep level of the state ideology. In the next entry I will redefine the slavery concept according to these modern changes in order to include in it also this freedom caricature offered by the modern society.

Gabriel Baldovin

»»  read more

8. Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita

Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine 8.

Scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie liber consimtita

Acest articol se continua de aici

English version here

Asa cum anuntam in primul articol din aceasta serie, si cum am aratat constant pe parcursul ei, intre sclavul clasic si executantul modern de ordine exista asemanari uimitoare. Si e normal sa fie asa pentru ca cele doua stari sociale se continua una pe alta intr-un timp relativ scurt. In Franta, abolirea sclaviei clasice s-a facut abia in 1848. Initial s-a incercat abolirea ei in 1794 odata cu celebra Revolutie Franceza, insa a fost o masura temporara precum insasi Revolutia. In 1802 Napoleon I a reinstaurat-o. In Imperiul Britanic abolirea ei s-a facut cu pasi marunti intre 1830 si 1860. In SUA sclavia clasica a facut chiar obiectul celebrului razboi intre nord si sud, si a fost abolita total in 1868.

Asadar, este chiar pueril sa credem ca ceea ce a functionat in intreaga era clasica de vreo 5000-6000 de ani ar fi disparut total in 150 de ani. Principiul sclaviei a ramas acelasi: niste oameni executa ordinele altor oameni fara sa-si doreasca cu adevarat asta conform liberului lor arbitru, ci in urma unor presiuni exterioare. Teoriile despre abolirea sclaviei este o frauda ideologica, una dintre cele mai mari din istorie.

Nu exista revolutii radicale in societatea umana, ci schimbari care se realizeaza in timp. Cei 150 de ani este prea putin pentru o astfel de schimbare totala. De fapt, sclavia doar s-a modificat in acest timp. Suntem mai indreptatiti sa vorbim despre o transformare a sclaviei clasice intr-o paradoxala sclavie libera. Abia in zilele noastre exista semne clare ale unei posibilitati totale de eradicare a ei prin automatizarea muncii care devine din ce in ce mai extinsa. Am vazut in acest articol cum amenintarea directa cu moartea sau alte traume pentru sclavi, venita din partea stapanului unic, a fost inlocuita de societatea contemporana civilizata cu amenintari indirecte venite din surse multiple si intangibile precum diferite dezastre naturale si sociale (razboaie, atacuri teroriste, boli etc. ) provocate artificial, initial fara sens. Civilizatia contemporana cultiva sistematic aceste „valori” in aceeasi maniera in care si cea clasica le cultiva cu acel cinism brut: un fel de blazare a stapanului care menita sa-l convinga pe sclav cat de norocos e ca l-a intalnit si ca a fost lasat in viata...

Iata ca, dupa cum am tot spus-o in aceste articole, sclavia nu trebuie redusa doar la cea clasica a lanturilor concrete si a amenintarii directe cu moartea. Dar trebuie retinuta caracteristica principala a acesteia, respectiv influentele exterioare directe sau indirecte facute de stapan/profitor pentru a-i modifica intr-atat comportamentul sclavului incat sa-i indeplineasca dorintele. Aceste influente exterioare au devenit mult mai difuze si greu de identificat in zilele noastre. Insa ele exista chiar mult mai intens decat in perioada clasica, in sensul ca se manifesta peste tot si nu doar in anumite spatii. In acest articol am aratat in detaliu ca astazi viata unor oameni este mult mai apropiata decat este diferita de cea a sclavului clasic, dincolo de evolutia generala a societatii occidentale, in special pe latura tehnologica.

Marx considera principalul defect al societatii industriale de secol 19 ar fi acela ca muncitorul nu ar fi platit la adevarata valoare a muncii depuse pentru ca angajatorul pastreaza pentru el profitul (teoria plus-valorii). Intr-adevar inselarea la schimbul dintre munca si retributie este un semn important al sclaviei infiltrate in relatiile de liber schimb. Dar acest semn nu este universal. De exemplu, un copil care poate imita muncile adultului fara sa fie platit concret pentru asa ceva nu este neaparat un exploatat social. In acelasi fel un adult nu poate fi numit exploatat social doar pentru ca nu este platit pentru munca sa. Daca el vrea sa incerce ceva nou, din joaca, fara vreo pretentie de a fi platit, din pura sa placere de a face respectiva activitate asta se cheama mai curand amuzament decat exploatare sociala. Dupa cum am mai spus, nu este sclavie nici satisfactia de a-i produce un avantaj unui prieten, unui animal sau unui copil. Toate acestea vin din interior, din natura umana, fara presiuni externe ale unor oportunisti.

Lipsa de impartire proportionala a profitului intre angajat si angajator conform muncii depuse (teoria plus-valorii) este doar semn exterior al acestei relatii sclavagiste inechitabile si nu principiul ei. Relatiile de munca ale societatii neoburgheze dezvoltate ale secolului 20 au contracarat aceasta idee marxista, ce descria relatiile de munca ale societatii burgheze de tipul secolului 19, prin cresterea veniturilor executantului modern de ordine.

Nu discut aici despre cazurile tarilor in curs de dezvoltare care par sa stagneze in secole chiar anterioare celui al 19-lea in materie de salariu decent. Vorbesc strict despre cazul celor ce lucreaza pe salarii decente in tarile occidentale dezvoltate. Profitul angajatorului a ramas cam la fel de mare proportional ca in cazul societatii de tip secol 19 de care vorbea Marx. Insa, spre deosebire de castigurile angajatului occidental din secolul 19, cele ale angajatului occidental din secolul 20 si 21 sunt suficient de mari pentru a acoperi de doua, trei sau mai multe ori nevoile zilnice.

Nu mai poate fi invocata lipsa de fairplay in impartirea profitului stipulata de teoria plus-valorii, in acest caz. Angajatul modern isi permite un exces alimentar si de locuinta. Multi occidentali au probleme cu obezitatea in ultima suta de ani. Locuintele lor au camere nefolosite. Mai mult decat atat, sunt destui care isi permit schimbarea casei, a masinii, a destinatiilor turistice in care isi face concediul, si dupa aceste cheltuieli raman cu bani din veniturile obtinute anterior. Faptul ca ar mai primi bani in plus, care sa se adauge la cei deja necheltuiti, realizandu-se astfel anularea absoluta a plus-valorii, nu ar schimba prea multe din viata executantului modern de ordine.

Aceste excese consumeriste ce ii creeaza executantului modern de ordine falsa iluzie a stabilitatii. Dar dincolo de aceste iluzii, el e terorizat cu stiri negative , bombardat cu reclame care il indeamna sa consume si mai mult, si mai mult, e amenintat cu aruncatul in strada si cotizeaza la serviciile medicale de care are nevoie constant precum o masina de curse de mecanicii care o repara dupa fiecare competitie. Acest angajat lucreaza de dimineata pana seara in conditii de stres si isi ia concediu de odihna cam intre 2 si 4 saptamani pe an. In aceasta perioada el se comporta fata de alti angajati care il servesc la fel cum si el a servit restul anului pe sefii sai. Observam o ciudata asemanare cu obiceiul grecilor si romanilor aristocrati de a face schimb de pozitii sociale cu sclavii pentru o zi. Doar ca, spre deosebire de acele vremuri, in epoca moderna s-a marit numarul de zile al acestei „perioade de odihna”. Noi ne-am obisnuit cu starea aceasta din experienta vietii de zi cu zi, insa daca facem abstractie de ea, e la mintea unui copil ca 2-4 saptamani de libertate din concediile de odihna nu e un schimb drept cu restul timpului din an de munca asidua.

Desi viata executantului modern de ordine era idealul majoritatii muncitorilor secolului 19, totusi profilul acestui om nu este nicidecum al unui om cu adevarat liber. El insusi este profund nefericit cu viata sa si vrea constant o schimbare care are un profund aspect de evadare precum cea a sclavului clasic. Din aceasta cauza tot schimba masina, casa si uneori insasi familia, luand-o de la capat. Observam modul in care sistemul sclavagist s-a perfectionat intre timp. El ii permite executantului modern de ordine astfel de schimbari din viata lui. Ba chiar il incurajeaza sa o faca. Reclamele din mass-media il ademenesc la a achizitiona o casa mai mare, o masina mai performanta si altele. Dar, daca le vrea atunci le poate achizitiona cu pretul unui si mai mare volum de munca, pe mai multi bani. Iata cum sistemul a reusit astfel sa scoata profit inclusiv din aceasta compulsiva tendinta de evadare a sclavului clasic din starea sa de exploatat social!

Grotescul absolut al acestei false stari de libertate poate fi observat metaforic in insusi obezul consumator de care am amintit mai sus. Desi e supraponderal, totusi continua sa manance o tona de pizza, devenind prizonierul propriului sau corp, la fel cum sclavul clasic era prizonierul de facto al stapanului. Desi este sufocat de achizitii de tot felul, el inca vrea mai mult, sufocandu-se parca si mai tare. Cu cat vrea sa evadeze mai mult in consum cu atat propriul corp devine inchisoarea sa. Observand acest om, ne dam seama ca sclavia s-a perfectionat in asa masura dupa mincinoasa abolire incat a devenit parte din insasi fiinta persoanei obeze, spre deosebire de sclavia clasica ce era macar una exterioara. In loc sa ia masuri, autoritatile il incurajeaza in excesele lui consumatoriste, pedepsind grav pe cei care ii atrag atentia asupra sau aspectului monstruos.

Astfel de actiuni de protejare artificiala din partea autoritatilor a unei false imagini pozitive de sine seamana izbitor cu cele ale unui pervers feeder care isi hraneste ademenitor partenera. El o tine prizoniera in propria imobilitate, devenind sclava propriilor lui tulburari libidinale. La fel face si sistemul cu mentalitatile consumeriste. Caci dincolo de obezitatea alimentara propriuzisa exista o obezitate consumerista la fel de maligna. Vorbim aici despre o adevarata cultivare neoscolastica a minciunii la nivel de ideologie de stat. In urmatorul articol voi realiza o redefinire a sclaviei conform cu aceste modificari moderne ale ei in asa fel incat sa fie inclusa si aceasta caricatura a libertatii oferita de societatea moderna.

Acest articol se continua aici

Gabriel Baldovin

»»  read more

Proiect de reabilitare ideologica a sofistilor din Grecia antica si a ideilor paranoide nepsihotice de tip persecutoriu cu privire la autoritati

Rareori mi se intampla, dar cateodata fac si recenzie de articole, sau documentare. De data asta discut despre un interviu luat psihologului Mircea Miclea, profesor universitar la UBB din Cluj si publicat aici. Articolul e foarte lung, si multe teme sunt atinse. Textul ia uneori forma de butada poetica ambalata in profetii. In cea mai mare parte el consta in expunerea experienta personale legata de contactul cu diferite medii sociale sau in interiorul ierarhiei sociale a universitatii. Asa ca n-am sa-i fac o recenzie completa. Doua teme m-au determinat sa scriu acest articol, respectiv eroarea traditionala privind aprecierea pejorativa a sofistilor antici si mai vechea mea tema privind eroarea asanumitului „delir nesistematizat” pe care marea majoritate a specialistilor in psihopatologie o fac. Am sa incep cu tema sofistilor.

1. Chiar la inceputul interviului, profesorul Miclea face o paralela intre manipularea informatiei pe care o face presa astazi si sofistii din Atena antica. Ei nu erau insa niste manipulatori precum sunt astazi televiziunile sau majoritatea avocatilor care incearca sa scoata maximul de la o cauza indiferent de moralitatea ei, folosind argumente in care uneori nici ei nu cred. Etimologic cuvantul „sofist” vine de la σοφία (sophia) care inseamna intelepciune, cunoastere. Sofistii erau niste profesori (particulari) care se ocupau de copiii aristocratiei ateniene. Unii predau matematica, altii filosofia, altii muzica sau sportul. Altii predau mai multe astfel de discipline. De exemplu retorica era atunci o combinatie intre literatura, politologie, drept, filosofie si oratorie. Astazi rareori vezi poeti sau filosofi care sa intre in politica. Exista poeti sau filosofi geniali fara nici un fel de talent oratoric. De asemenea, nu toti politologii sau juristii intra in politica, desi de aici provin majoritatea politicienilor. In Atena antica nu exista TV sau Radio si nici scoli gratuite de stat precum cele de astazi. Asa ca scoala se facea cu acesti profesori particulari, numiti sofisti. Inclusiv Aristotel facea astfel de lectii pentru tinerii aristocrati in celebra sa scoala numita Lyceum. Cel mai celebru dintre elevii sai este insusi Alexandru cel Mare care a dus la apogeu Imperiul Macedonean lasat mostenire lui de tatal sau Filip. De asemenea Platon a fost profesor in celebra sa scoala numita Academia.

Termenul „sofist” a capatat o nuanta pejorativa dupa dictatura neoplatonica a Crestinismului postconstantinean. Toate aceste domenii pe care le predau sofistii au fost inlocuite de Biblie. Inclusiv Aristotel a fost interzis pana spre inceputul mileniului 2, cand logica sa a devenit baza pentru scolastica. Filosofia postscolastica a pastrat insa reflexul neoplatonician de pejorativizare a sofistilor, ca teoreticieni inselatori. Pe parcursul acestei perioade s-a consolidat ideea ca Socrate ar fi fost condamnat la moarte de uneltirile sofistilor. Idee profund neadevarata, reiesita din proasta intelegere a dialogurilor platoniciene in care Socrate este prezentat dezbatand, argumentand cu si impotriva unor sofisti precum Gorgias, Prodicus si Hippias. Multe din aceste dialoguri insa sunt romantate. A ramas in istorie replica pe care insusi Socrate ar fi rostit-o citind un astfel de dialog scris de Platon. El ar fi spus asa: „Acest tanar imi pune in gura lucruri pe care nu le-am spus”. Nu avem cum sa stim daca chiar asa o fi fost, dar e cert ca multe din dialogurile sale formate din Socrate si sofisti au fost scrise dupa ce acesta murise. E foarte probabil ca ele nici sa fi existat si Platon sa-l fi pus la nivel imaginar pe Socrate sa-i sustina propriile idei, fie ele si aporetice.

E foarte probabil ca in realitate Socrate nici sa nu fi intalnit pe unii dintre sofistii cu care Platon il prezinta ca partener de dezbatere. In realitate Socrate era el insusi un sofist mai exotic , dupa cum argumenteaza W. K. C. Guthrie, si altii. Se poate spune ca el a fost tipul anarhistului actual. Multi dintre sofisti erau personaje importante in Atena, pe cand Socrate era un boem, desi imaginea traditionala a acestor oameni a ajuns exact pe dos. De asta inclin sa cred ca e posibil sa nu se fi intalnit cu unii dintre sofisti. A fost condamnat la moarte tocmai datorita apetitului sau spre spirit boem, atacand orice idee, inclusiv pe cele ale ucenicului sau mai celebru, Platon.

Socrate insusi a fost un troll antic, cel mai troll dintre sofisti, dealtfel. Daca ar fi trait in Evul Mediu de asemenea ar fi fost condamnat la moarte, cum au patit multi altii. Insa el a avut norocul sa se pozitioneze cu sarcasmul sau peste criticile pe care Crestinismul le-a adus mentalitatii sclavagiste greco-romane. Nu si-a propus asta, dar evolutia evenimentelor i-au dat dreptate. Respectul lui Platon fata de el a fost confirmat de parintii Crestinismului care erau toti neoplatonici. Apoi insusi destinul sau de a fi condamnat pe nedrept la moarte , la fel ca Isus, l-a facut un erou in fata istoriei, iar cei cu care se contrazicea, sofistii, niste ciuflingari. Datorita acestei traditii si in ziua de astazi sofistul este un fel de avocat al ideilor si nu al faptelor, un troll, care poate adopta un argument si dezvolta in detaliu doar pentru a-l irita pe interlocutor. Avocatul face asta cu argumentele juridice pentru bani.

Dintre sofisti, cel care se juca cu argumentele precum trolli de astazi era Zenon. El a ramas faimos in istorie pentru paradoxurile sale logice precum cel dupa care Ahile atletul nu poate ajunge broasca testoasa pentru ca mai intai trebuie sa parcurga jumatate de drum, apoi jumatate din jumatatea ramasa, si asa la infinit. Zenon nu folosea aceste paradoxuri pentru a trolli contemporanii cu ele, precum Socrate. El a fost interesat mai curand de modul in care ratiunea se contrazice pe sine, fiind astfel precursorul antic al criticismului lui Kant.

Oricum, nu toti sofistii erau astfel de trolli, precum i-a facut istoria. Ghinionul schimbarii regimului democratic cu dictatura religioasa crestina i-a sters pe multi din istorie, anulandu-le teoriile si meritele. Unii au fost pionieri ai stiintelor moderne dar nu s-a pastrat nimic de la ei. De exemplu insusi Aristotel spune intr-una dintre cartile sale (nu mai tin minte care) despre metoda asociatiei libere din psihanaliza pe care unii sofisti o foloseau inca de pe atunci pentru analizarea viselor. Ca un cercetator in domeniul mintii, si el a fost atras de aceasta metoda si de aceea vorbeste admirativ despre ea. Descrierea lui este atat de detaliata incat ne putem da seama ca existau astfel de sofisti care practicau o forma rudimentara de psihanaliza, cu mii de ani inaintea fondatorului sau recunoscut in istorie, Sigmund Freud.

Iata ca trebuie sa renuntam la prejudecata istorica a confundarii sofistilor antici cu trolli teoretici. Sofistii n-au fost niste filosofi exceptionali, dar n-au fost nici trolli. De aceea eu militez pentru reabilitarea imagini acestor profesori. Exista acest cuvant (troll) in limba engleza asa ca de acum putem sa restauram demnitatea sofistilor. Termenul sofism deja incepe sa iasa din limba odata cu explozia PR-ului in manipularea media. Nimeni nu mai foloseste argumente „sofiste”, ci situatii emotionale pentru a convinge. Intre manipularea media cu situatii emotionale si trolling exista o prapastie uriasa. Prima se face pentru interese foarte pragmatice iar celalalt pentru pura zeflemea. Paralela pe care Miclea o face intre cele doua categorii in interviul sau este artificial creata.

Oricum, Aristotel n-a facut niciun fel de curatenie printre sofisti cu logica lui, asa cum sustine el mai departe. Dupa cum am amintit mai sus, Stagiritul era de si el profesor la fel ca si ceilalti sofisti, seful uneia dintre multele scoli ateniene. Apoi, sofistii erau de fapt foarte buni utilizatori ai logicii naturale. Inclusiv argumentele paradoxale ale lui Zenon respecta in masura covarsitoare logica. Paradoxurile sale nu sunt deloc ceea inca ce se cheama „sofisme”. In dialogurile lui Platon nici un sofist cu care dezbatea Socrate nu vine cu „argumente sofiste”. De multe ori dezbaterile dintre Socrate si un sofist sau altul raman fara concluzii clare, fiecare avand dreptate in felul lui, chiar daca ideile de dezbatere erau contradictorii, si deci imposibil sa fie adevarate in acelasi timp si sub acelasi raport (aporie). Iata ca asocierea dintre „ sofiisme” si respectabilii profesori atenieni numiti „sofisti” este fortata. Logica formala finalizata de Aristotel si inceputa de Platon nu putea sa-i „curete” pe sofisti tocmai datorita argumentelor lor foarte puternice.

Apoi, paradoxul logicii formale a lui Aristotel este inutilitatea ei in dezbaterile reale. Adevarul este deja dat in premisa sau in operatorii initiali. Daca avem Propozitia „Toti P sunt S” deja stim automat ca „Unii P sunt S”, in mod intuitiv, fara a mai face apel la logica formala. Toata dezbaterea consta in demonstrarea operatorului universal din propozitia initiala (PaS). Cei care fac erori logice corectabile de logica formala sunt oameni cu nivel intelectual redus care nici macar nu mai iau parte la dezbatere pentru ca sunt sub nivelul ei. Ceea ce nu a fost niciodata cazul vreunui sofist.

O singura eroare consemnata de logica formala se face in mod constant de catre mintea umana. Ea este inductia logica. Ea consta in asanumita generalizare, adica in extinderea unei informatii despre un element al unei clase la toate elementele sale. Ea consta in a da valoare de adevar a unei propozitii universale („Toti P sunt S” sau „Nici un S nu e P”) din adevarul unei propozitii particulare universale („Unii P sunt S” sau „Unii un S nu sunt P”) De exemplu suntem jefuiti de o persoana de etnie roma si avem adevarul propozitiei particulare „Unii romi sunt infractori”. Prin inductie logica extragem concluzia in forma de propozitie universala ca „Toti romii sunt infractori”. Desigur, aceasta propozitie universale este falsa, eu unul pot depune marturie despre onestitate unor prieteni de etnie roma. In acelasi fel viceversa este posibila: Daca eu si alti prieteni de-ai mei nu am fost vreodata condamnati pentru vreo infractiune, ceea ce confera valoare de adevar propozitiei particulare negative „Unii romani nu sunt infractori”, nu putem de aici extrage o propozitie universala ca „Niciun roman nu e infractor” (negativa) sau ca „Toti romani sunt infractori” (pozitiva).

Desi inductia este capitala pentru cunoastere, dand informatii foarte importante despre lume, totusi vedem ca ea da si erori. De exemplu, daca mergem in padure si vedem ca un copac este uscat, si apoi vom trage concluzia ca toti copacii din padure sunt uscati vom avea un caz de informatie eronata prin folosirea nepotrivita a inductiei logice. Dar nu inductia in sine este problema aici ci lipsa de experimentare si a copacilor verzi, adica a restului de elemente (copaci) ale clasei (padure). Alteori insa experienta cu unul dintre elementele clasei e de ajuns ca sa ne facem idee despre intreaga clasa. Daca ne inteapa o singura viespe nu trebuie sa asteptam sa ne intepe toate viespile din lume pentru a ajunge la concluzia ca „Toate intepaturile viespilor sunt traumatice”. E normal sa ne incredem in inductie si sa stam departe de viespii in viitor.

Inductia logica este organul judecatii insasi, cu toate erorile sale. Cu cat informatiile sunt mai multe cu atat cineva poate crea mintal o organigrama de notiuni supra si subordonate pe baza carora sa faca astfel de aproximari logice inductive. Cei cu experienta si capacitate mnezica mai mare fac erori mai mici iar cei cu experienta si capacitate mnezica mai mica fac erori inductive mai mari. Inductia logica este si esenta cunoasterii intelectuale despre o experienta posibila. Mai exista opinii idealiste despre cunoasterea intelectuala care se poate rupe total de datele ce provin de la simturi. Este cazul cunoasterii din stiintele abstracte al carui obiect nu se gaseste in realitate. Nu e cazul reluarii acum a unei dezbateri inceputa in antichitate si neterminata nici astazi. Dar putem miza pe faptul ca experientarea unui domeniu poate conduce la informatii inductive valoroase. Logicienii spun in mod constant ca aceasta putere de restrictie a valorii de adevar particular-general al inductiei ar inlatura multele erori de judecata pe care le avem. E adevarat. Dar in acelasi timp, daca ne-am lua dupa logica formala am fi niste retardati social. Nu pot sa umblu fara grija pe langa viespii doar pentru ca logica formala spune ca e gresit sa declar ca toate viespile sunt periculoase dupa ce m-a intepat una. La aceasta intervine si probabilitatea. Daca vrem sa emigram pentru a scapa de criminalitate si avem de ales sa ajungem fie intr-o tara cu criminalitate scazuta fie intr-una cu criminalitate ridicata, o vom alege pe prima conform probabilitatii. Nu putem sa stam dupa fiecare cetatean al unei tari sa-l verificam daca e infractor sau nu pentru ca intre timp murim de batranete si n-am luat decizia. Logica formala te poate impiedica sa-ti iei anumite riscuri doar pentru faptul ca nu cunosti intreaga clasa de obiecte, ceea ce in anumite situatii e nepractic. Dar niciodata ea nu va putea reglementa adevarul inductiei. Doar cunostintele empirice (proba contrara) pot dovedi falsul unei generalizari fortate specifice inductiei. Iata un alt argument ca Aristotel n-a facut niciun fel de curatenie printre sofisti si nici printre cei care fac erori logice cu dezvoltarea logica formala, asa cum sustine profesorul Miclea in interviul sau. Mai curand putem crede ca o astfel de „curatenie” a facut-o dictatura crestina din Evul Mediu.

2. Cea dea doua chestiune din interviul sau este eroarea asanumitului „delir nesistematizat”. Aceasta a si fost de fapt interesul principal al autoarei acestui interviu. Dumneaei s-a dus la profesorul Miclea pentru a-i confirma caracterul delirant al liniilor politice sustinute de televiziunile Antena 3 si Romania TV, dupa modelul traditional, „nu imi sustii ideile, esti nebun”. Nu sunt adeptul acestor posturi, le urmaresc doar cand sunt proteste pentru a vedea cum le reflecta. De fapt nu urmaresc niciun post de stiri. Eu am scris aceasta recenzie in primul rand pentru a promova o viziune umanista despre tulburarea psihica, si a o combate pe cea medievala de marginalizare. O astfel de atitudine este cu atat mai nepotrivita cu cat stresul cotidian ne face pe majoritatea dintre noi sa avem iesiri si emotii necontrolate in anumite. Asa ca a reitera aceasta prejudecata traditionala de respingere ostentativa a tulburarii psihice se poate intoarce impotriva noastra insine, la un moment dat in cazul unei astfel de posibile decaderi. Apoi exista o ciudata tendinta in insasi mentalitatea comuna de a face pe psihoterapeutul sau psihopatologul si a pune diagnostice, fireste, tot cu rezolvare marginalizatorare, dupa cum am aratat aici . Nu cred ca exista in lume un domeniu care sa fie mai contorsionat si mai prost inteles de mentalitatea comuna decat psihopatologia. Din aceasta cauza, ea este nevoita de multe ori sa schimbe termenii, folosind altii noi, dupa ce cei vechi vor fi intrat in limba comuna cu alt sens, riscand astfel sa produca confuzii de comunicare. Cel mai clar exemplu este cel al celui de „nevroza”, pe care mentalitatea comuna il identifica fie cu irascibilitatea fie cu depresia fie cu insasi psihoza.

 Profesorul Miclea, la fel ca la majoritatea celor ce activeaza in domeniul psi, accepta sintagma de „delir sistematizat” specific paranoiei sau tulburarii de personalitate de tip paranoid. Delirul este o manifestare incoerenta a mintii care produce informatie. Aceasta informatie nu depinde de reflexia realitatii ci de ruinele conceptuale sau reprezentationale ramase in ea din timpul in care reflecta normal realitatea. In cazul delirului, mintea nu raspunde la datele realitatii. Dimpotriva, daca produsul ideatic al mintii are o coerenta minima, atunci nu trebuie numit delir. Nu conteaza daca, chiar daca exista in el erori cognitive sau poate fi influentat de starea psihopatologica. Delirul nu poate fi decat nesistematizat. El este specific schizofreniilor sau bolilor neurologice care afecteaza grav cunostinta.

Sintagma de „delir sistematizat” este o contradictie in termeni. Atat paranoia cat si tulburarea de personalitate de tip paranoid, care ar avea astfel de „delir sistematizat”, raspund la proba contrarie, adica relationeaza cu realitatea. De exemplu un paranoic erotomaniac isi va schimba total ideatia dupa ce intalneste persoana celebra pe care o credea ca este indragostita de el, dar care se dovedeste ca nu-l cunoaste. Paranoicul erotomaniac va imagina apoi scenarii prin care sa justifice lipsa de reactie a vedetei in cauza odata cu intalnirea sa, sau chiar va renunta total la ideatia erotomaniaca. Acest fapt arata ca mintea acestor oameni nu este total rupta de realitate, ca in cazul delirurilor (nesistematizate). Se poate vedea in acest caz interesul pulsional pur inconstient al psihicului de a avansa fantasmatic pe scara sociala prin relatia amoroasa idilica cu aceasta persoana presupusa a fi indragostita de el. Ideatia este total subordonata acestui impuls inconstient. Dar asta se intampla in toate cazurile. Inclusiv profesorul Miclea il citeaza pe David Hume care spunea ca „ratiunea este sluga emotiilor”. Si mintea normala este guvernata de inconstientul pulsional, dupa cum avea sa demonstreze Freud, la cateva secole dupa Hume. Daca paranoicul are niste emotii mai puternice si pune ratiunea la munca in plus pentru a impaca realitatea cu propriile nevoi ale inconstientului, asta nu inseamna ca el ar avea delir, ci doar ca exagereaza intr-o privinta sau alta.

Parerea mea este ca includerea unor anumite idei conspirationiste sub titulatura de „delir sistematizat” este ea insasi o conspiratie ideologica. Ideile conspirationiste uneori pot schimba istoria stiintei, precum a facut teoria heliocentrica a lui Copernic. Cele mai multe dintre ele fie false fie insuficient demonstrate stiintific, precum povestile despre colonizare ale extraterestrilor pentru subjugarea speciei umane sau despre tot felul de energii care circula prin lume, etc. Dar, din pacate, in aceeasi categorie sunt trecute si acele idei despre caracterul represiv, persecutoriu al autoritatilor. Ei bine, aceasta este o conspiratie reala. Autoritatile folosesc arme si dispozitive sofisticate de urmarire si supraveghere a supusilor. Ca orice teorie, si cele paranoice de persecutie au punctele lor slabe. De exemplu o idee cum ca presedintele l-ar persecuta sau spiona pe un biet functionar poate fi gresita asa cum o prezinta el. In mod sigur presedintele nu il cunoaste pe autorul respectivelor idei. Si totusi, ca sef al serviciilor secrete care spioneaza sau fortelor armate care ameninta cu armele lor, presedintele chiar il spioneaza sau ameninta indirect pe cel in cauza. Iata ca eroarea paranoicului in cauza nu e tocmai delir. Mai multe detalii despre aceasta tema pot fi studiate aici.

Uneori autoritatile au interes ca aceste persoane care le-au descoperit crimele sa fie reduse la tacere. Din pacate lumea psihiatriei a raspuns in buna masura la acest deziderat fie direct, ca in cazul psihiatriei din dictaturi, fie indirect, ca in cazul psihiatriei din democratii. Psihiatria dictaturilor interneaza dizidentii in spitalele de psihiatrie si ii sedeaza pentru a-i reduce la tacere. Psihiatria democratiilor recurge la decredibilizarea mediatica a ideilor deconspirative despre represiunea autoritatilor fata de cetateni, declarandu-le in bloc impreuna cu celelalte ca fiind „delir sistematizat”. Ei bine in asta consta aceasta conspiratiei ideologica cu privire la incadrarea oricaror idei persecutorii in grupa asanumitului „delir sistematizat” de care vorbeam mai sus. Putem observa planul B de rezerva pe care democratia si l-a luat pentru inlaturarea dizidentilor conform cu solutia dictaturilor.

Cu atat mai bizara este astfel de rejectare in bloc a tot ce nu e oficial recunoscut ca adevarat (asta este echivalenta „teoriilor conspiratiei”) cu cat la un moment profesorul Miclea il aminteste pe insusi scriitorul George Orwell, autorul faimosului roman „1984”. In acest roman se gaseste una dintre cele mai remarcabile descrieri despre conspiratia puterii asupra cetatenilor. La un moment dumnealui insusi aduce un exemplu despre o conspiratie a unui producator de medicamente care reuseste sa scoata sume imense din vanzarea de antidot la gripa porcina, care a fost exagerat prezentata in presa ca fiind cauzata de un virus foarte periculos, ea fiind in realitate mai slaba decat cea sezoniera pe care o stim cu totii. In mod tipic cu functia si statutul social personal, dumnealui recurge la o acceptare a adevarului conspiratiilor care ii poate afecta propria persoana, dar le declara „delir nesistematizat” pe cele venite in zone sociale diferite de statutul sau.

Profesorul Miclea propune un site sau o aplicatie care sa evalueze trusturile de presa sau site-urile de stiri in ceea ce priveste acuratetea informatiilor. E amuzant sa gasesti o astfel de opinie in lumea publicitatii si a PR-ului, desi sunt convins ca intentia ei este onesta. Deranjant este insusi faptul ca se inchid ochii in fata acestor institutii majore din societatea contemporana care functioneaza in esenta lor prin manipulare. Ar fi mult mai productiv daca domnul profesor ar trece dincolo cu pledoaria sa, la radacina minciunilor informationale, adica la insasi lipsa de fair play a societatii contemporane. Din pacate insa, aceasta zona e tabu pentru dumnealui la fel ca si in cazul multor (ca sa nu zic tuturor) formatori de opinie cu locuri caldute de prin universitati. Aceasta zona care comanda astfel de informatii false este declarata de dumnealui parte din „teoria conspiratiei”, de parca cineva ar lansa astfel de informatii doar din dorinta de a trolla. Dar cu siguranta ca n-ar mai fi trecut de interviul de angajare in Universitate daca ar fi declarat ca principalul rol al armatei sau politiei este acela de a intimida cetatenii .

Gabriel Baldovin

»»  read more

7. The freedom, the self-esteem and the marginalization

The similarities and differences between the classical slave and the modern orders taker 7.  

The freedom, self-esteem and marginalization

This entry continues from here

Varianta in limba romana aici

I have pointed out in previous articles that there are significant similarities between the classical slave and the modern orders taker as the unpaid labor according to market provided, the denial or harassment to the right to food or housing, or the trauma artificial cultivation in social or natural environment. I will make a brief summary of them as follows:

The contract and rewards. The classical slave did not receive a differentiated and targeted payment for her/his work and did not work under a contract, but under the threats. The modern orders taker provides a contract predicted activity, in exchange for a favor from the one who uses that. Even if the contract does not have specific legal form, it is commonly understood when the employer pays the employee. The employee receives a specific reward for an extra job or an extra service made for employer. However, often the payment or reward does not reflect the market work value, dupa cum am aratat as I have shown here .

The right to food and housing. The house or food did not belong at all to the slave during the classical slavery. However, despite the classical slavery immorality, the classical master used to give these two very important rights to slave which civilized society does not guarantee anymore. That master who denied these rights risked to have ineffective slaves. The punishment for malnourished or sick slaves does not lead to increased productivity. A good master knew that offering these rights to slaves is reflected in productivity. They are the profit condition. Unlike the classical slave, the modern orders taker can choose the food or home that may become temporary property along other goods, but they are not guaranteed, i as I have shown in this article . Societatea moderna nu mai pedepseste refuzul de executare de ordine, insa nici nu mai garanteaza aceste doua drepturi fundamentale.

The punishments. The classical slave was directly threatened with traumas coming from the master. On the contrary, the modern orders taker of the order is indirectly threatened through the many wars that modern civilization creates and maintains. The direct threats that the modern society points on the modern orders taker orders are minor and normal for a primitive or classical society. But she/he paranoidly interprets the indirect ones as directed to oneself. Unfortunately the modern social system has learned to systematically cultivate these indirect threats that, ultimately, lead to the increased productivity as well as direct ones from the classical slavery, as I have shown here .

Later, in this article I will describe other three important criteria for similarities and differences between the two social statuses, which derive from those already listed. These are the freedom, the marginalization and the self-esteem.

The freedom. The modern orders taker also differs from the classical slave by having the traveling and resignation freedom. Indeed, as for the intention of leaving the work place, there are net differences between the two social statuses. The freedom given to the modern orders taker is very important but it is far from being as much as it is officially declared.

The traveling and profession choice freedom are the most important rights given to the modern orders taker and denied to the classical slave. However, despite granting these liberties, unfortunately no modern civilized state gives a true political freedom to its lower class citizens. That would mean the stopping pressures from upper social class to lower ones that serve. Therefore the freedom theme is still alive disputed in the contemporary thinking. Meanwhile, it has expanded far beyond the political science under the ideological deception need specific to Aristotle's reason to justify slavery. He justified the slave’s freedom restricting with the free man extra freedom benefiting from that restriction. But if we look closely to this reason we see that this is a wild nature justification of bigger fish to eat smaller fish and not a moral civilized one. With this reason any crime could be justified, as it brings some advantages more to their authors and restrict the victim’s.

Extending the freedom theme outside of political sciences aims to justify slavery through the ontology and not by political oppression. We see here a skillful subterfuge to blame the slavery crime on the way the universe is built and not by the corrupt oligarchy irresponsible vice. I will return to this subject in the next entries because it has unimaginable deep roots in the philosophy history. For now I only point that the modern orders taker abused freedom is not based on environmental protection or on preventing a potential others people abused freedom, but because that restriction is used to increase the freedom of those who give orders, as in classical slavery. As we heard in the famous song "We want your soul", today common people freedom is the freedom to do what the privileged ones ask to.

 

The authorities claim that the modern orders taker would willingly and unhindered perform such jobs is a big bugbear as long as her/his social and natural environment are grossly manipulated into becoming traumatic. The "voluntarily" work criteria that the modern orders taker is distinguished from the classical slave, who was forced to perform the job, is not convincing given that most of modern people detest the jobs they have. Just like the classical slaves did in the past. This is the most important slavery sign criteria, whether classical or modern, camouflaged in free contractual work relationship.

If the modern orders taker eventually accepts to obey orders is not in any case because she/he really wants to, but because she/he feels that the threats will continue until it would eventually do it. Some resist these continuous threats, but most obey. Their ancestors gave up and were left alive. That is why is very likely that most of their descendants will do the same.

Here are only traumas sources hiding by interposing distractions between the traumatic master and the efficiently executing orders slaves. We can say they are free to resign, but we can truly call them free as long as they are harassed by these rewards and punishment persuasion institutions (manipulated) to do things that normally would not do. Under these circumstances the statement that in modern society every person is free. A lucid analysis obliges us to see the slavery beyond its classical limits which we were accustomed.

The freedom existence reasons usually bring upper classes liberties examples. This freedom is true now for the social pyramid top just as it was true in the past. In fact this freedom is actually made possible by the slavery abuses only, by taking slaves freedom parts and adding them to the masters freedom. So even if the today social pyramid base freedom is bigger as in the past, it is still politically restricted. I will detail in the following entries the pressure mechanisms that some institutions significantly counteract this false freedom offered only on paper to the modern orders taker.

The marginalization and self-esteem. In terms of self-esteem, we also see amazing similarities between the classical slaves and the modern orders takers. Cultivating these low self-esteem feelings is directly reflected in the profit that the employer unevenly shares with the employee, as Marx said. A praised employee is also either a well paid or paid under the earned profit fair distribution between the entire micro-community that participated in obtaining it. On the contrary, a humiliated employee will ask fewer profit-sharing rights. So it is very clear that the employer's interest is to have low self-esteem employees in order to get a higher profit. Therefore, in their blind profit chase, the corporations are pulling the social system strings to cause frustration and low self-esteem to these people, as they are their raw profits material.

Unfortunately, these low self-esteem feelings are cultivated from early ages, in school. Despite the "no child left behind" nice words, many finds themselves lost and marginalized in the middle of an indifferent world after leaving school. The compulsory schooling education actually hides this abject intention to cultivate feelings of low self-esteem from the very infancy to the future modern orders taker so to make it profitable later in exchange for regaining dignity as human being.

Those placed at the social pyramid base social exclusion turns then into outwards or inwards aggressiveness that these people have. The antisocial resentments that they develop can reach each of us. The real responsible for their psychopathological condition are hided behind armored cars and armies guarded properties. Then, unfortunately, as I will point out in next entries, if that low self-esteem is very sharp then it could turn even into mind depression. And the depression incidence percentage in contemporary society is simply overwhelming. This must make us think seriously about what we want to do with the human species and what legacy we will send to the future generations. I will publish in the future a series of entries on this subject.

So, it is obvious that the similarities between the classical slaves and the modern orders taker are far bigger than the differences. We see that between the two social statuses there is more continuity than revolution. As I kept argued in this space, the steeples and trumpets abolishing slavery idea seems rather a bugbear than a social reality. In the next entry I will make a brief history of the classical slavery abolition through transforming into free trade working relationship as we know it today, considering the similarities between the classical slave and the modern orders taker that I previously emphasized.

Gabriel Baldovin

»»  read more

7. Libertatea, stima de sine si marginalizarea

Asemanari si deosebiri intre sclavul clasic si executantul modern de ordine 7. 

 Libertatea, stima de sine si marginalizarea

Acest articol se continua de aici

English version here

Am vazut in precedentele articole ca intre executantul modern de ordine si sclavul clasic exista asemanari foarte mari precum neplata conform pietei a muncii prestate, anularea sau hartuirea dreptului la hrana sau locuinta, sau cultivarea artificiala a traumatismelor in mediul social sau natural. Am sa fac un scurt rezumat al lor dupa cum urmeaza:

Contractul si recompensele. Sclavul clasic nu primea o plata diferentiata si directionata pentru munca prestata si nu lucra conform unui contract, ci conform amenintarilor. Executantul modern de ordine presteaza o activitate prestabilita in urma unui contract, in urma caruia beneficiarul se obliga sa ii returneze un anumit favor. Chiar daca acest contract nu are forma juridica expresa, el se subintelege in momentul in care angajatorul ofera plata pentru angajat. El primeste o recompensa specifica pentru o munca sau un serviciu facut in plus beneficiarului sau. Totusi, de multe ori plata sau recompensa nu reflecta valoarea muncii prestate, dupa cum am aratat aici .

Dreptul la hrana si locuinta. In sclavia clasica hrana sau locuinta nu apartineau deloc sclavului. In ciuda imoralitatii sclaviei clasice, totusi stapanul clasic ii oferea sclavului aceste doua drepturi foarte importante pe care societatea civilizata nu le garanteaza. Acel stapan care nu le oferea risca sa aiba sclavi ineficienti. Pedepsele aplicate in cazul sclavilor subnutriti sau bolnavi nu conduc la sporirea productivitatii. Un stapan bun stia ca oferirea acestor drepturi sclavilor se regaseste in productie. Ele erau garantia propriului profit. Spre deosebire de sclavul clasic, executantul modern de ordine isi poate alege hrana sau locuinta care pot deveni proprietate temporara alaturi de alte bunuri, dar ele nu sunt garantate, dupa cum am vazut in acest articol . Societatea moderna nu mai pedepseste refuzul de executare de ordine, insa nici nu mai garanteaza aceste doua drepturi fundamentale.

Pedepsele. Sclavul clasic era amenintat cu traumatismele directe venite de la stapan. Dimpotriva, executantul modern de ordine este amenintat indirect prin numeroasele razboaie pe care civilizatia moderna le creeaza si intretine. Amenintarile directe din societatea moderna adresate executantului modern de ordine sunt minore si normale pentru o societate primitiva sau clasica. Insa acesta le interpreteaza paranoid pe cele indirecte ca fiind adresate propriei persoane. Din pacate sistemul social modern a invatat sa cultive sistematic aceste amenintari indirecte care, in cele din urma, conduc la cresterea productivitatii la fel ca si amenintarile directe din sclavia clasica, dupa cum am aratat aici.

Mai departe, in acest articol am sa descriu alte trei criterii importante de asemanari si diferentieri intre cele doua statute sociale, criterii ce deriva din cele deja enumerate. Acestea sunt libertatea, marginalizarea si stima de sine.

Libertatea. Executantul modern de ordine se mai deosebeste de sclavul clasic si prin faptul ca are libertate de demisie si circulatie. Intr-adevar, in privinta intentiei de a parasi locul de munca, intre cele doua statute sociale exista diferentieri nete. Libertatea data executantului modern de ordine este un lucru foarte important insa ea nu este nici pe departe cea declarata oficial.

Libertatea de miscare si alegere a profesiei sunt cele mai importante drepturi pe care executantul modern de ordine le are fata de cele ale sclavului clasic. Totusi, in ciuda acordarii acestor libertati superioare, din pacate nici un stat civilizat contemporan nu acorda o adevarata libertate politica pentru cetatenii sai din clasele de jos. Asa ceva ar insemna stoparea presiunilor venite din partea claselor sociale servite pentru clasele sociale servitoare. Din aceasta cauza tema libertatii este inca una viu disputata in gandirea contemporana. Intre timp ea s-a extins cu mult in afara politologiei dintr-o nevoie de inselaciune ideologica specifica argumentului lui Aristotel pentru justificarea sclaviei. El spunea ca sclavul aduce libertate in plus omului liber si asta ar fi de ajuns pentru justificarea restrangerii libertatii sale. Dar, daca ne uitam cu atentie la acest argument, vom vedea ca aceasta este o justificare naturii salbatice, cu pestele mai mare care il mananca pe cel mai mic, si nu una civilizat morala. Cu acest argument, practic orice crima ar putea fi justificata, deoarece ea aduce unele avantaje pentru autorii lor in schimbul restrictionarii libertatii victimei.

Extinderea temei libertatii in afara politologiei are menirea de a justifica sclavia prin prisma ontologiei si nu a opresiunii politice. Observam aici un abil subterfugiu de arunca vina crimei sclavagiste pe modul in care e construit universul si nu pe viciul iresponsabil al unei oligarhii corupte. Am sa revin la aceasta tema in articolele urmatoare pentru ca ea are radacini inimaginabil de adanci in istoria filosofiei. Deocamdata pot remarca abuzul asupra libertatii executantului modern de ordine nu pe criterii de protectie a mediului sau pentru ca ar abuza libertatea altora, ci pentru ca aceasta restrangere este folosita la sporirea libertatii celor care ordona, la fel ca in sclavia clasica. Dupa cum se aude in celebra melodie „Vrem sufletul tau”, libertatea ta ca om simplu este libertatea de a face ceea ce altii cer de la tine.

 

Pretentia autoritatilor ca executantii moderni de ordine ar face de buna voie si nesiliti de nimeni respectivele munci, este o mare gogorita atata timp cat mediul lor social si natural sunt grosolan manipulate inspre a deveni traumatice. Argumentul muncii „de buna voie” cu care executantul modern de ordine e diferentiat de sclavul clasic ce era obligat sa presteze munca in cauza nu este deloc convingator in conditiile in care o mare parte din oamenii moderni isi detesta munca. La fel sclavii clasici o faceau candva. Acesta este printre cele mai importante criteriu al sclaviei, fie ea clasica fie moderna, camuflata in relatii liber consimtite.

Daca executantul modern de ordine accepta pana la urma sa se supuna ordinelor nu este in nici un caz pentru ca asa doreste cu adevarat, ci pentru ca simte ca amenintarile vor continua pana l-ar face in cele din urma sa se supuna. Unii rezista acestor amenintari continue, dar cei mai multi cedeaza. Stramosii lor au cedat si au fost lasati in viata. Din aceasta cauza este foarte probabil ca majoritatea descendentilor sa faca acelasi lucru.

In acest caz este vorba doar de o ascundere a surselor traumatismelor prin interpunerea unor distractori intre stapanul traumatic si sclavii care executa comenzile. Putem doar sa-i numim liberi sa-si dea demisia, dar nu-i putem numi cu adevarat liberi atata timp cat sunt incoltiti de aceste institutii de convingere prin recompensa si represiune (manipulati) sa faca lucruri pe care in mod normal nu le-ar face. In aceste conditii se risipeste ideea cum ca in societatea moderna fiecare este liber sa faca sau nu un lucru. O analiza lucida ne obliga sa vedem sclavia dincolo de limitele sale clasice cu care am fost obisnuiti.

Argumentele privind existenta libertatii aduc exemple de libertate a membrilor claselor de sus. Ea este reala in prezent pentru varful piramidei sociale la fel cum a fost de reala si in trecut. De fapt ea este sustinuta de sclavie, ca rupere a unei parti din libertatea sclavilor si adaugarea ei la cea a stapanilor. Asa ca libertatea celor aflati la baza societatii, chiar daca este mai mare ca a sclavilor clasici, ea este totusi inca restrictionata politic dupa cum era si in trecut. Voi detalia in urmatoarele articole mecanismul presiunilor din partea anumitor institutii care contracareaza mult aceasta libertate mincinoasa oferita doar pe hartie executantului modern de ordine.

Marginalizarea si stima de sine. Din punctul de vedere al stimei de sine, putem vedea de asemenea asemanari uimitoare intre sclavii clasici si executantii moderni de ordine. Cultivarea acestor sentimente de joasa stima de sine se regaseste direct in profitul pe care angajatorul il imparte neuniform cu angajatul, dupa cum a spus Marx. Un angajat laudat e si unul bine platit sau platit conform cu o distributie echitabila a profitului obtinut de intreaga microcomunitate ce a participat la obtinerea lui. Dimpotriva, un angajat umilit va cere mai putine drepturi la aceasta impartire a profitului. Este foarte clar ca interesul angajatorului este sa aiba angajati cu slaba stima de sine pentru a obtine un profit cat mai mare. De aceea, in goana lor oarba dupa profit, corporatiile trag sforile sistemului social pentru a provoca frustrare si stima de sine scazuta acestor oameni, material brut al profitului lor.

Din nefericire, cultivarea acestor sentimente de joasa stima de sine se face inca din scoala. In ciuda vorbelor frumoase despre „nici un copil lasat in urma”, dupa absolvirea scolii multi se trezesc marginalizati intr-o lume nepasatoare. Obligativitatea scolarizarii ascunde de fapt aceasta intentie parsiva de a cultiva viitorilor executanti moderni de ordine sentimente de joasa stima de sine inca din frageda pruncie pentru ca apoi sa fie profitabili in schimbul recastigarii ei.

Marginalizarea sociala la care sunt condamnati cei aflati la baza piramidei sociale se regaseste apoi in agresivitatea pe care acesti oameni o pot indrepta catre exterior sau catre interior. Resentimentele antisociale pe care ei le dezvolta ne pot atinge pe fiecare dintre noi. Adevaratii vinovati pentru starea lor psihopatologica se ascund in masini blindate si in domenii pazite de armate intregi. Apoi, din pacate, voi arata in articolele ulterioare ca aceasta slaba stima de sine se transforma si in depresie in conditiile in care este foarte accentuata. Iar procentul incidentei depresiilor in societatea contemporana este pur si simplu coplesitor. Acest lucru trebuie sa ne faca sa ne gandim serios la ce facem cu specia umana si ce mostenire transmitem urmatoarelor generatii. Voi publica in viitor o serie de articole pe aceasta tema.

Iata ca asemanarile intre sclavii clasici si executantii moderni de ordine sunt mult mai mari decat deosebirile. Observam ca intre cele doua statute sociale exista mai curand continuitate decat revolutie. Dupa cum am tot mentionat in acest spatiu, ideea abolirii sclaviei cu turle si trambite pare mai curand o gogorita decat o realitate. In urmatorul articol voi face o scurta istorie a abolirii sclaviei clasice si transformarea ei in relatie de munca de liber schimb asa cum o stim astazi relativ la aceste asemanari intre statutul sclavului clasic si al executantului modern de ordine pe care le-am observat pana acum.

Gabriel Baldovin

»»  read more

6. The hidden brutal threats usage for increasing the productivity for contractual modern labor relations

The similarities and differences between classical slave and the modern order taker 6

The hidden brutal threats usage for increasing the productivity for contractual modern labor relations

Varianta in limba romana aici

In the previous entry I compared the classical slavery brutal threats with the more subtle freely consented employment ones. In a future section I will get into details concerning the description of modern order taker refusal to obey such threats and its unproductive predisposition for insurrection. Therefore, despite the numerous attempts to put out the disobedient ones, eventually the classical slavery specific brutal threats were abandoned. The direct brutal death threats against individual remained still in today’s civilized society, but they are no longer caused by other people but by the nature itself. If one does not perform specific services to society then that person risks of not getting shelter and food back from it and therefore might get sick or even die. Nobody threatened that person with death in this case to become more productive. Simply this is the natural way of human being. The same thing happens without the existence of civilization: if one does not go for food or shelter in the wild then in the same that person could starve to death or freeze from lack of shelter.

But in addition to these small direct threats unfortunately the social system creates and maintains a set of indirect threats, more brutal than them. These actually repeat the brutal classical slavery threats. They are launched as in ether, without a specific target, like bait fishing. However, they are very psychologically active. In this trap are usually caught only those with high traumatic complex, those who were educated in a modest environment, according to rough education. Any kind of traumatic action has consequences in a persecutory paranoid psychopathological constitution, as reported by the numerous experiments that experimental psychology and sociology have provided. The modern servants interpret these threats to themselves because of their psychopathological constitution, according to the social environment and the genetic inheritance from their predecessors, the past epochs classical slaves.

These threats frighten the modern orders taker and block its desire to escape, as I detailed here , or here.

By pairing these conflicts with the secular traumatic experiences transgenerational transmitted from their ancestors (classical slaves), the modern servants are practically living the same anguish as it would be produced by a real trauma. For this reason they are almost impossible to prove in a court according to current justice system. The closer and more pointed these threats are to the employee the closer to classical slavery is this freely accepted employment relationship. This modern profit type folds like a glove on this specific justice form of contemporary era.

The indirect threatening actions are very detailed calculated after they were closely noticed and studied over time. Launching them on the media market is carefully planned by following the results observed long before in the production units. The increased productivity noticed in the US factories during the World War II was a turning point in what later became "human resources management". Since then, USA has specialized in initiating the "unnecessary" wars, thus becoming the twentieth century strongest economy country. Once given the slightest opportunity, USA immediately and constantly enter the in a war, or initiate one by itself to make peace (!!!).

Although it seems an unreasonable aggressiveness manifestation, the psychonomic logics of these warlike actions are reflected in a way too studied and very well developed economical plan. The news about American wars or from another part of the world are carefully selected by the news channels all over the world and thrown in the labor market as a net in which the emotionally fragile ones to be caught. The result is identical to the classical slavery direct threats: the productivity increasing. In contrast with classical slave, the modern order taker does not exactly know who to fight back against these threats. Is it the US President? Or is it the assaulted country President? Or are the various rebels that the media previously thrown the blame for initiating the war? The fact is that, having no counterattack solutions, the modern order taker prefers to get into the boss favors with the higher labor productivity. This is what was intended from the beginning. Simplifying a little the description, the situation is identical to a master who cynically beats his horse to run faster. From these social threats engineers benefits the entire “civilized world”.

Another example of the psychological trauma role in generating economic profit is that of postwar Germany. Its actual capital was devastated after the Second World War. But its potential capital that consisted in surviving citizens willing to work hard so to raise the country from ruins has made it quickly become an international economical power. But before that the whole civilized world pointed contemptuous finger towards the German nation for having supported the Nazi system. After the World War II the Germans were as “punishment worthy” as the ancient slave who was left a live by the master’s mercy. Basically, the postwar Germans have become classical slaves after they were stuck with the beasts image, worthy to be punished or even killed. If genuine classical slave was born with the idea that is a slave and could be killed at any time, this time the German worker was punished for wrong political decision that led to the Europe’s devastation. As experienced this international censure, the Germans tried to rebuild his image through a reconstruction effort. Hard working for 20 years that these people did under the international opprobrium pressure, was the price paid to recover their dignity as humans.

If the foreign policy provides various threats to citizens through military action, in terms of domestic politics these threats are provided by police and mafia gangs. For many it is a mystery that the US tolerates mafia gangs in American cities, but it is very intolerant with the ordinary citizen smallest disobedience signs. The US police rarely get involved in the scores settling among suburban mafia gangs. The system knows that these gangsters are out of social control can no longer convince anyone to obey orders. These gangsters are like Spartacus revolted slaves who rather die than continue living in slavery. So the police do not bother much to “order” them. And so the system is content for using these gangsters as indirect agents of terror against ordinary people, and thus it is making them productive through its productivity growth.

In opposite for tolerance towards gangsters, the American system has a special treatment to honest citizens. At the slightest defiance sign the American cop take out its gun and asks for hands in the air or for lying down on the ground, just like in the war. Such an experience is enough traumatic to be remembered for life. If the citizen defiance continues then the policeman kills it with gunshots, under the pretext of fearing for own life. This is a typical slave overseer’s behavior. When the modern social system bully the respectable citizen on the street, and even threaten that person with death at the slightest social rules violation, basically it restores classical social system slavery penalty scheme.

In fact, the general police main role, and the US police in particular, is the disobedient servants’ elimination and threats perpetuation to those still obedient, with visible results in increased productivity. Here’s how the US was able to convert such disadvantage into an advantage. The street mafioso that requires tax protection directly from the honest citizen is an unofficial soldier or police officer. The tolerance towards that thief is actually a payment that the US social system tacitly accepts and each negotiates it directly with the victim. The ordinary people often prefer to pay protection fee rather than seek help from police, according to its stated official role in society. That's because the policemen called for help could be aggressive towards the victim itself. The video below was inspired by the experience.

Warning! Shocking video



The mafia gangs’ abuses against common people are used for the slavery interest of cultivation the hidden threats with a crucial role in the overall economy productivity. The street violence in the "democratic" Western social space is actually the police state violence correspondent from dictatorships. So in the “civilized world” we can talk about the violence privatization intended to submit the servant under the threats pressure. Thus that person becomes a violence agent, who revenges for this initial abuse to the weaker beings that can not fight back.

From here starts a violence and threats epidemic extended to all the social sectors. The assaulted student in the street, in the classroom or at home will have violent defensive impulses in frustration situations. So that person either would exclude oneself from such a “no child left behind” school or will simply be expelled because of its deviant behavior. Later, as adult, this person would prefer to enlist in the army than to find a normal social status. That is exactly what the authorities want from a person who might rebel in future under the productivity growth pressures. Full of frustration and resentment, such a psychical tortured person will want to work off its frustrations in a war and to obstinately seek violence. It will be the first to fill his heroic chest with air to pounce on any sign of enemy, as taken randomly. The social system artificially creates wars especially dedicated for him.

In psychodynamic terms any frustration means also terror. That happens because any frustration increases the psychical system inhibition level value according to the first psychodynamic law . To adjust this difference value and to psychodynamically balance the psychical system needs any mental satisfaction found in the proximal area. This is where the commercials lies enter, as that am analizat I pointed in detail here. Here’s how the over consumption is thus consolidated through this huge terror social apparatus. We remember from the previous article about the deception of the so-called “free trade relationship” that the modern order taker gets into. In these circumstances the differences between the classical slave and modern order taker orders are much smaller than they appear. The compulsive need to shop useless items involves more work to obtain money for. And that was the very goal from the beginning. In the next entry I will analyze other parallels between the classical slave and modern order taker.

Gabriel Baldovin

»»  read more