2.5.4.7.1.4. Manufacturarea probelor în produsele spionajului civil
Manifestul societăţii automatiste
2.5.4.7.1.4. Manufacturarea probelor în produsele spionajului civil
Acest articol este continuarea celui precedent
English version soon
În secţiunea anterioară am arătat că plantarea probelor se referă la o falsificare a realităţii trecute şi viitoare prin inserţia de elemente pasive în ea. Ne aducem aminte de exemplul cu ceasul plantat de rivalul personajului Jack în filmul „Titanic” (2000). Plantarea acestei probe este una cu element pasiv, făcută în trecut pentru falsificarea unei realităţi viitoare în sens subevaluator; în urma plantării probelor Jack a fost redus de la nivelul de om onest la unul de hoţ. Dacă probele plantate în prezent intră într-un proces retroactiv cu realitatea atunci ele devin active. De exemplu, ajutorul primit de Hitler de la General Motors pentru a-şi crea maşina de război este o plantare mai complexă a probelor pentru instigarea celui de-al 2-lea Război Mondial. Metaoligarhia americană i-a dat falsa impresie că SUA ar fi un aliat al Germaniei în crearea modelului său ideal de societate. Un alt exemplu din acelaşi context social, în acord cu precedentul, este oferirea puterii politice lui Hitler şi partidului său Nazi, special pentru asumarea responsabilităţii pentru dezastrul umanitar al Celui De-al doilea Război Mondial în Europa. Întreaga clasă politică de atunci încoace are acest prim rol de paravan pentru decizii politice luate din spatele cortinei de către spionajul civil.
Plantarea probei în cazul lui Jack l-a decăzut la stadiu de hoţ, urmând ca el să-şi dovedească nevinovăţia. Dimpotrivă, plantarea de probe active l-a făcut pe Hitler însuşi să ia o hotărâre fără să acuze pe cineva că i-a întins o capcană în momentul dezvăluirii probei. În acest caz plantarea devine manufacturare a probelor, adică o tehnică mult mai avansată decât prima. Aceasta este o strategie dezinformaţională menită să întărească o viitoare minciună prin adăugarea de elemente interactive în realitatea naturală şi documentă. Principalul ei avantaj este aceea că subiectul menit a fi denigrat înţelege târziu sau chiar niciodată faptul că i s-a întins o capcană. Manufacturarea realităţii naturale implică un grad mai mare de realism al minciunii, de aceea ea cuprinde evenimente viitoare. Dimpotrivă, în cazul plantării probelor, acesta înţelege direct că e victima unei denigrări, neagă fapta sau încearcă să se apere prin diverse mijloace, şi poate sădi în grupul de martori idei contrare scopului plantării. În cazul manufacturării probelor martorii sînt unanimi şi doar dizidenţii pot înţelege mai târziu faptul că subiectul a fost denigrat printr-un vast proiect de inginerie socială.
Plantarea simplă a probelor presupune o simplă alăturare a lor în contextul realităţii date. Dimpotrivă, manufacturarea probelor înseamnă o interacţiune a acestor probe cu elementele realităţii care creează o realitate nouă, în general neprevăzută în detalii, dar de cele mai multe ori favorabilă falsificării realităţii. De aceea manufacturarea probelor se face în cea mai mare parte într-o realitate viitoare, în timp ce plantarea simplă a lor se face în general pentru realitatea trecută. Dar ambele au variante şi pentru celălalt timp. Manufacturarea evenimentelor trecute se face exclusiv în realitatea documentată nu cea naturală, care nu mai există.
Pentru o mai bună înţelegere a diferenţei dintre cele două tehnici am să folosesc o comparaţie ipotetică. Dacă evenimentul de la Pearl Harbor ar fi fost realizat exclusiv în urma tehnicii de plantare a probelor atunci spionajul civil coordonat de FBI la acea dată şi-ar fi bombardat singur baza şi apoi ar fi depozitat în zonă un fuselaj al unui avion japonez, care să dea impresia că ar fi fost doborât în cursul atacului. Dimpotrivă, manufacturarea probelor este o plantare mult mai realistă a probelor, iar avioanele japoneze chiar au venit şi bombardat la Pearl Harbor prin inginerii sociale mult mai complexe decât simpla plantare, despre care am descris până astăzi şi voi mai aduce detalii şi de acum încolo în acest text. Sau, dacă pentru denigrarea lui Jack s-ar fi folosit tehnica de manufacturare a probelor, atunci în direcţia sa de mers s-ar fi aruncat ceasul sau, mai bine, s-ar fi pus obiecte şi mai valoroase, care l-ar fi scos din sărăcie. În acest mod sînt ademeniţi politicienii de astăzi de către spionajul civil şi apoi şantajaţi să ia decizii nepopulare.
Cele două tehnici pot fi folosite concomitent. În ingineria socială de la Pearl Harbor a folosit şi plantarea probelor, post-factum, prin tema avioanelor B-17 despre care s-a spus mincinos că ar fi trebuit să ajungă în Hawaii , prin care s-a justificat lipsa de alertare a bazei în urma anunţării celor doi operatori de la radarul Opana că au surprins avioanele japoneze venind.
Manufacturarea probelor este o tehnică ce înglobează nu doar plantarea dar şi alterarea probelor, pentru a crea o minciună reală, irefutabilă într-un proces judiciar. Şi alterarea probelor creează o minciună reală, însă o realizează prin extragere de elemente din realitatea naturală sau documentată; dimpotrivă, atât plantarea cât şi manufacturarea probelor presupun adăugarea de elemente în realitatea ce trebuie falsificată. Spre deosebire de alterarea probelor din viitor, când realitatea este înfrânată, blocată în a funcţiona conform parametrilor, dimpotrivă manufacturarea probelor presupune o accelerare improbabilă a ei, cu un aspect de parvenire sau de fantastic.
După cum am amintit la începutul acestui sub-subcapitol, diferenţele dintre conceptul psihanalitic-clasic de „mecanisme de apărare ale Eului” şi cel de „dezinformare” constau exact în diferenţele dintre subiectul nevrotic de cabinet analizat de psihanaliza clasică şi cel castei sadice analizat de psihanaliza socială iniţiată de dizidenţii politici cu instrumente modeste încă de la începuturile capitalismului, dezvoltată de teoreticieni precum Erich Fromm sau Karen Horney şi continuată de mine în aceste rânduri. La fel ca şi în cazul plantării şi alterării probelor, şi manufacturarea probelor are un corespondent în noţiunile subiacente ale conceptului mai larg de mecanismul de apărare al Eului” dezvoltat de psihanaliza clasică. Această tehnică de dezinformare este aplicarea la nivel de castă sadică a ceea ce psihanaliza clasică numeşte „raţionalizare” şi parţial „formaţiune reacţională”. De aceea, plantarea probelor are scop de a falsifica realitatea contrar aparenţei sale, tipic formaţiunii reacţionale, în timp ce manufacturarea probelor are scop exacerbarea, pomparea, supradimensionarea unor tendinţe deja existente în natra falsificată, tipic raţionalizării.
Manufacturarea probelor în natură
Cel mai vechi caz cunoscut general de manufacturare a probelor în istoria modernă s-a întâmplat la greva muncitorilor de la Chicago din 1886, odată cu explozia unei bombe în perimetrul poliţiei, care a justificat ulterior focurile de armă ce au împrăştiat greviştii. Dacă ar fi fost plantare de probe, atunci s-ar fi pus un poliţist mort în zonă, în general după reprimarea greviştilor, fapt specific plantării. Însă această bombă a fost plasată acolo înainte de producerea evenimentului, adică pentru viitor, fapt specific manufacturării probelor.
Însă, la o analiză atentă se observă „ciudăţenia” şi în cazul manufacturării probelor, deoarece ducând consecinţele unor detalii din cadrul ei ele se dovedesc absurde. Falsificatorii istoriei susţin că acea bombă de la Chicago ar fi fost făcută de muncitorii grevişti pentru a se răzbuna pe poliţie. Însă o astfel de realitate nu are sens. Dacă muncitorii ar fi avut instrumentele şi cunoştinţele fabricării unei astfel de bombe, atunci ar fi trebuit să facă mai multe; una singură nu era de ajuns pentru a putea face faţă într-o confruntare cu poliţia. Dar o astfel de măsură este o inconsistenţă psihologică cu însuşi statutul muncitorilor; dacă ei vor fi fost atât de perspicace încât să poată crea o bombă artizanală eficientă, atunci cum se face că nu au ştiut că pe termen lung ea este ineficientă? Chiar 20 sau 100 de astfel de bombe nu ar fi putut aduce nimic greviştilor; poliţia poate fi învinsă, însă statul are şi armată care are de fiecare dată mult mai multe şi mai eficiente arme decât cetăţeanul. Aşadar însăşi construirea ei nu are sens în acel context. Dacă acei muncitori au avut aşa de mare talent în tehnologia militară, de ce nu au căutat de lucru în armată. Armata SUA era şi atunci foarte dispusă să angajeze recruţi.
O astfel de bombă contrazice însăşi ideea de grevă, care are ca principiu conflictul paşnic între angajaţi şi angajatori. Dacă vrei să devii violent şi să lupţi astfel prin puterea armelor, nu mai faci grevă, ci răscoală. Apoi, nu are nici un sens să investeşti în construirea acestei arme şi s-o iroseşti pe poliţie, când de fapt ţinta furiei tale ca muncitor este patronul fabricii, nu poliţia. Aşa că, dacă ai abilitatea de a construi o astfel de bombă, atunci o pui în zona în care se află patronul, nu o iroseşti pe nişte persoane care au rang inferior acestuia.
Iată cum falsificatorii istoriei ne prezintă o realitate absurdă; pe de o parte muncitorii grevişti sînt prezentaţi ca nişte genii ale tehnicii, fiind capabili să construiască o bombă artizanală; dar, pe de altă parte, ei par nişte întârziaţi mintali, incapabili să anticipeze nişte evenimente nefavorabile ce decurg din planul lor, pe care şi un copil de 10 ani le poate anticipa.
Am observat în România că protestele de stradă au fost dezmembrate după acelaşi model de atunci, cu diferenţa ca nu au existat morţi, ci doar răniţi. În documentarul meu , „Diversioniştii” am arătat cum agenţii spionajului civil operau distrugeri de mobilier urban în numele protestatarilor, pentru a justifica apoi represiunea forţelor de ordine ca pe un act de justiţie. Protestele dintre anii 2012 şi 2018 au arătat că această tehnică a rămas principial la fel, doar realizarea ei este diferită de la caz la caz. Acest lucru s-a exersat la Chicago încă în 1886.
În ceea ce priveşte subiectul Pearl Harbor, explozia navei USS Arizona repetă la o scară mai mare bomba de la Chicago. Am arătat în această secţiune faptul că o bombă de penetraţie ce putea ajunge la depozitul de muniţie din acea navă a fost produsă abia 20 de ani mai târziu. Cel mai probabil explozia din USS Arizona s-a datorat unei bombe plasată anterior în navă de spionajul civil coordonat de FBI. Acţiunea de plasare a bombei acolo este o plantare de probe, după cum manufacturarea probelor este o plantare ceva mai complexă a lor. Însă efectele dezinformaţionale au vizat evenimente viitoare mult mai complexe decât simpla descoperire a unei bombe în stare de viitoare explozie, aşa cum ar fi fost ea ca probă pasivă. Dacă această manevră ar fi fost o simplă plantare de probe, atunci ar fi încriminat pe cineva din personajul militar care a avut acces anterior la acel spaţiu şi a plasat-o acolo, mai curând decât să denigreze adversarul.
Însă acea explozie a fost menită să dea falsa impresie opiniei publice americane că japonezii ar fi avut nişte arme superperformante ce le-ar fi permis invazia întregii lumi, inclusiv a Americii continentale. Forţa de manipulare a acestei inginerii sociale a dus la înrolarea unui număr record de americani pentru a-şi apăra ţara de falsa ameninţare japoneză şi instigarea celei mai mari crime din istorie , respectiv cel de-al doilea război mondial. Acelaşi caz este şi cel al colapsării turnurilor gemene de la WTC în urma presupusului incendiu datorat izbirii dronelor/avioanelor în ele, deşi acest război a avut mai mică amploare decât celălalt.
Observăm faptul că manufacturarea probelor se produce prin supradimensionarea unei anumite stări de fapte a naturii. Dimpotrivă, alterarea probelor se referă la o subdimensionare a unei astfel de stări de fapte a naturii. Cele două tehnici funcţionează precum frâna şi acceleraţia la un autovehicul, cu diferenţa că niciuna dintre ele nu îi este specifică precum aceste particularităţii mecanice; manufacturarea probelor se referă la o supra-cosmetizare a realităţii în timp ce alterarea probelor este o denigrare a acesteia.
Evenimentul Pearl Harbor a fost pe plan internaţional exact ceea ce bomba de la Chicago a fost pentru spiritul sindical. Bombardamentul acestei baze cu avioanele japoneze a fost o manufacturare a realităţii dublată de alterarea ei în punctele cheie de alertă despre care am detaliat la începutul acestui subcapitol . Fără aceste tehnici dezinformaţionale atacul de la Pearl Harbor ar fi rămas un incident minor; americanii l-ar fi respins cu daune minore iar japonezii ar fi suferit aceeaşi proporţie pe care au suferit-o pe tot parcursul războiului.
În acest moment putem să înţelegem de ce n-a mai avut loc şi cel de-al 3-lea val al atacului de la Pearl Harbor; personalul militar american se repliase şi răspunsese destul de eficient celui de-al doilea val. Dacă pierderile acestui potenţial val 3 s-ar fi văzut de ambele părţi, atunci această iluzie a superiorităţii tehnice japoneze în faţa celei americane ar fi fost mai mică. Rezultatul ar fi fost că japonezii de rând ar fi fost mai puţin convinşi că pot câştiga acest război, şi nu l-ar mai fi susţinut atât de mult precum în decembrie 1941. În acest context amploarea acelui război ar fi fost mai mică; americanii ar fi înţeles adevărul, anume că Japonia nu avea tehnologia pentru a invada SUA, aşa cum au fost dezinformaţi anterior . Americanii nu s-ar mai fi speriat de posibilitatea ca Japonia să invadeze SUA cu noile sale arme nemaivăzute, şi nu s-ar mai fi înrolat în masă în acest război. Acest plan a continuat şi în 1942, toate puterile retrăgându-se din zonă şi creându-li-se japonezilor şi mai mult iluzia că ar fi cei mai puternică naţiune din lume şi din punct de vedere militar.
De la atacul „surpriză” de la Pearl Harbor a plecat întreaga campanie de cucerire lansată de Japonia în Pacific de Japonia în 1942. În acel ritm Japonia putea cuceri toate teritoriile din Pacific iar tinerii naivi şi ultranaţionaliştii japonezi au fost foarte motivaţi să se alăture acestei campanii. Pentru a traduce în limbaj statistic această diversiune, cu cât mai mulţi japonezi entuziasmaţi erau în decembrie 1941, cu atât mai mulţi ţărani şi utranaţionalişti au putut fi ucişi între 1943 şi 1945 pentru a produce eugenie socială favorabilă profitului economic de tip industrial. Din punctul de vedere al interesului castei sociale sadice, aşa ceva se traduce prin muncă mai asiduă din partea celor selectaţi să trăiască, după cum s-a şi întâmplat cu societatea japoneză de după 1945, în scopul creşterii propriului profit.
Această manufacturare a atacului „surpriză” de la Pearl Harbor a avut acelaşi efect şi în societatea occidentală, în special în cea americană : cu cât mai mulţi occidentali indignaţi de el cu atât s-au ivit mai mulţi americani dornici de revanşă, care să producă exact acest măcel de proporţii gigantice. Situaţia s-a repetat aproape identic cu tragedia de la 11 Septembrie 2001, cu diferenţa că în loc de ţărani şi utranaţionalişti japonezi, ţinta a fost fundamentalismul islamic şi omul simplu arab, eugenizat sau gonit ca refugiat în războaiele din Afganistan, Irak, Siria şi acum Yemen.
Observăm alura de „raţionalizare” descrisă de psihanaliza clasică în aceste produse de manufacturare a probelor pentru realitatea documentată; interesul ascuns al ei constă în accelerarea economiei mondiale ca urmare a terorizării executantului de ordine ce duce la o muncă mai eficientă. Învelişul raţionalizat constă în cârpirea grosieră a unor principii etice sau politice care justifică iniţierea acestor crize umanitare precum războiul din Irak manufacturat ideologic de GW. Bush sau cel de astăzi din Ucraina manufacturat de Putin. Discursurile celor doi preşedinţi sînt mostre de manufacturare a probelor pentru realitatea documentată, despre care voi detalia mai departe
Manufacturarea probelor pentru realitatea documentată
Manufacturarea probelor pentru realitatea documentată se referă la forţarea logică, la sofistizarea unei teorii spre a se suprapune peste un interes, dar care foloseşte erori teoretice ştiute, asumate şi evitate de autor în alte contexte. Acceptarea lor într-un context diferit se datorează unui interes anume, care alterează mai mult sau mai puţin judecata logică precum o face simptomul psihopatologic. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi cu manufacturarea probelor pentru realitatea documentată, cu diferenţa că fluxul de influenţă nu vine dinspre ceea ce psihanaliza clasică numeşte „beneficiu primar” ci din cel „secundar”, desigur înţeles în contextul intereselor metaoligarhice ale castei sociale sadice.
Trebuie precizat că manufacturarea realităţii documentate se referă nu la falsificarea izvoarelor istorice, ci a constructelor teoretice complexe ce pleacă din acestea. Falsificarea izvoarelor istorice este o plantare simplă de probe. Dimpotrivă, manufacturarea lor presupune o interacţiune teoretică complexă cu realitatea documentată.
Cel mai cunoscut exemplu de dezinformare prin manufacturare a realităţii documentate este teoria sclavagistă a lui Aristotel, care justifica sclavia prin menţinerea libertăţilor maxime ale stăpânilor. Un astfel de argument are susţinere practică; fiind obişnuiţi cu comodităţile vieţii cu servitori, stăpânii ar avea o viaţă mai grea fără ei. Însă restrângerea libertăţilor sclavilor pentru extinderea celor ale stăpânilor nu are coerenţă teoretică şi conduce la segregare socială care, la rândul ei, implică apariţia de conflicte şi catastrofe umanitare. Aceste excese sînt în cea mai mare parte dezaprobate de însăşi propria etică a lui Aristotel, deşi prin justificarea pirateriei şi a imperialismului, el a dat semne că putea face compromisuri cu cutumele zilelor sale. Însă faptul că şi-a eliberat sclavii la sfârşitul vieţii, mai curând decât să-i revândă sau să-i facă cadou, atestă că a simţit că teoria lui comportă o anumită fractură logică atunci când e aplicată practic.
Recunoaştem în această atitudine însăşi munca de avocat, care apără criminalii contra unor sume mai mici sau mai mari de bani. Avocaţii, ca toţi oamenii cu statut social bun, nu acceptă la nivel principial faptele clienţilor lor, care pot fi furt, viol, ucidere. Dacă aceste fapte s-ar întâmpla constant în societate, atunci rezultatul ar fi haos şi pierderea acelor privilegii, inclusiv pentru persoana avocatului în cauză. Însă, ca urmare a unei sume de bani, el poate invoca eroarea judiciară care îl poate incrimina pe nedrept pe clientul său, sau faptul că acesta e mai de folos societăţii dacă e ţinut în libertate. Forţarea discursului protecţionist faţă de client este o manufacturare a realităţii documentate în raport cu principiile şi normele sociale general acceptate.
Manufacturarea probelor pentru realitatea naturală se face în evenimentele prezente şi viitoare. Dimpotrivă, manufacturarea probelor pentru realitatea documentată se face în special pentru evenimentele trecute, conform cu însuşi conceptul de document ce vizează urmele unei realităţi trecute. Însă există cazuri când ea se face şi pentru viitor. După cum tocmai am amintit anterior, un caz celebru de manufacturare a realităţii documentate pentru viitor în ultima jumătate de secol este justificarea invadării Irakului de către preşedintele american GW Bush pe baza faptului că regimul lui Saddam Hussein ar fi deţinut arme chimice cu care ar fi putut ataca ţările din zonă. Fractura logică a acestei teorii constă în faptul că ţările din zonă nu erau în conflict cu Irakul, exceptând Iranul. Dar Iranul era un duşman şi mai mare pentru SUA, aşa că justificarea lui Bush e absurdă. Apoi, aceste ţări nu erau parte din SUA pentru ca invazia să fie realmente justificată ca un act de prevenţie. De fapt, după cum tot am arătat pe parcursul acestei lucrări, interesul meta-oligarhiei internaţionale era crearea unui nou război pentru a accelera economia mondială , iar justificare are funcţie de raţionalizare aplicată la nivel social.
Exact acelaşi lucru s-a repetat în zile noastre prin manufacturarea ideologică a războiului din Ucraina de către Putin. Justificarea dictatorului rus pentru invazia Ucrainei a fost protecţia minorităţii ruse sau a ucrainenilor cu simpatii ruseşti în conflictul lor cu cei cu simpatii occidentale. Atât de bine i-a protejat Putin prin acest război (sic!) încât le-a distrus locuinţele şi unora şi altora, ca un părinte care le ia jucăriile copiilor certăreţi spre a-i educa să nu se mai certe. Dar, dacă le-ar fi luat armele şi unora şi altora, aşa cum face părintele de bună credinţă cu jucăriile generatoare de scandal pentru copiii săi, atunci ar fi fost bine. În realitate Putin şi FSB are directivă să producă noi valuri de refugiaţi pe post de mână ieftină în Occident, la fel cum a făcut şi Bush în urmă cu 20 de ani. Ambele aceste marionete demagogice au fost şi sînt controlate de spionajul civil în frunte cu CIA.
În acelaşi fel a fost ulterior manufacturată justificarea strategic-militară a atacului de la Pearl Harbor a fost contrafăcută ideologic. Acest atac a fost o acţiune militară total neinspirată în contextul strategiei militare clasice. Mulţi s-au întrebat care a fost sensul său din punctul de vedere al imperialismului japonez şi de aici au plecat speculaţiile psihologice ale dizidenţilor politici privind acel eveniment. Nu era nimic de cucerit la Pearl Harbor. Şi, deşi nu are tradiţia şi cultura politică a interogării superiorilor ierarhici, până şi japonezul simplu înţelege că atacul de atunci a fost mai curând un auto-sabotaj la nivel naţional, la fel cum a fost şi pentru personalul militar american, la nivel micro-comunitar.
De aceea evenimentul Pearl Harbor a şi fost scos tacticos din manualele de istorie predate japonezilor, pentru că ei înşişi nu găsesc coerenţă în iniţierea sa. Multe mărturii din spaţiul online atestă uluirea japonezilor simpli când află că propria lor naţiune a atacat prima SUA, nu invers. Am să revin cu detalii la această temă într-o secţiune ulterioară.
Pentru japonezul de rând ea avea sens doar în contextul eficienţei dezinformării publice cum că naţiunea japoneză ar fi fost puterea numărul 1 în lume la acea dată. Doar pentru ultranaţionalişti o astfel de idee se impune de la sine, dar procentul cu aceste viziune relativ la restul populaţiei e mai mic. În oglindă, chiar şi percepţia poporului american este tot una de auto-sabotaj atunci când află de planul sistematic de blocare a alertării bazei, pe care l-am descris în prima secţiune a acestui subcapitol . Observăm aici acelaşi model de instigare a unor grupuri sociale unul împotriva altuia, prin dezinformare, repetat în marile catastrofe umanitare în ultima sută de ani.
Pentru a ascunde prezenţa dezinformării iniţiale, spionajul civil post-1947, coordonat de data aceasta de proaspăt înfiinţata meta agenţie de spionaj CIA, a venit cu o altă narativă strategică de justificare. Noul centru oficial al dezinformării internaţionale a manufacturat teoretic piste false pentru aceste semne de întrebare. Atacul de la Pearl Harbor este astfel justificat prin intenţia japonezilor de a ajunge la petrolul din Indiile Olandeze. Ca să ajungă acolo, ni se spune în mod dezinformaţioal, ei ar fi trebuit să scape mai întâi de bazele americane din Pacific, respectiv cele din Filipine şi cea de la Pearl Harbor.
Dar un astfel de construct teoretic este o poveste de adormit copiii. E foarte interesant că, la mai bine de 80 de ani, atât de bine s-au consolidat relaţiile americano-japoneze (sic!) încât americanii vin cu justificarea la tavă pentru acel atac în locul lor, precum un chelner pentru client, deşi ar fi trebuit să fie invers. Desigur, dacă propaganda oligarhiei japoneze a scos subiectul Pearl Harbor din educaţia noilor generaţii, manufacturarea ideologică a acestei teorii ar fi pus mai curând paie pe foc. Aşa că, deşi au ieşti învingători, americanii au venit cu această justificare în locul japonezilor. Desigur scopul ei este acea de a deveni za dezinformaţională în contextul scepticismului poporului american însuşi faţă de acurateţea naraţiunii oficiale despre evenimentele de atunci.
Această justificare dezinformaţională se regăseşte în mai toate documentarele care promovează naraţiunea oficială şi care au sufocat spaţiul public în aceste peste 8 decade de la consumarea evenimentului. O mulţime de istorici o susţin în cor în schimbul unor locuri călduţe pe la universităţi spre a manipula noile generaţii cu această minciună colosală.
Însă aşa ceva rămâne în continuare absurd din punct de vedere a strategiei militare şi a expansiunii imperialiste. În contextul inferiorităţii asumate a flotei americane, dar şi a armatei în general, aşa ceva ar fi fost chiar stupid. Dacă armata japoneză era mai bine dotată decât cea americană în 1941, ce rost mai avea să creeze un atac surpriză, pentru că oricum ar fi câştigat net confruntarea?
Apoi, această temă este irelevantă în contextul politic dat. Invazia Indiilor Olandeze pentru petrol îi lăsa rece pe americanii de rând la fel cum îi lăsase rece invazia Poloniei de către Germania nazistă cu un an înainte. Americanii de rând erau net împotriva intrării SUA în război, deşi observau modul în care demagogii din conducere se agitau în sens invers. Mai mult decât atât, însăşi justificarea atacului pentru a ajunge la petrolul din Indiile Olandeze nu are sens în context geopolitic. Japonezii găsiseră deja sursa de petrol în Manchuria şi China, pe care le invadaseră cu câţiva ani înainte. Dacă le era frică de un atac dinspre bazele americane din Pacific de ce nu au atacat înainte de invazia de atunci? Aşa că această explicaţie e nesatisfăcătoare, fiind o za dezinformaţională pentru explicarea în termenii strategiei militare clasice absurditatea atacului de la Pearl Harbor.
Diferenţierea tehnicii de manufacturare a probelor faţă de alte activităţi umane similare
Manufacturarea probelor trebuie diferenţiată de puterea de schimbare a societăţii, deşi cele două activităţi se suprapun în bună parte. Însă principala diferenţă dintre ele constă în faptul că în primul caz rolul principal este acela de dezinformare a unei comunităţi umane; în celălalt caz acesta urmăreşte principal eficienţa mai mare în producţie. Şi dezinformarea duce la producţie industrială mai mare, fie că se face simplu prin publicitate, fie că se face mai agresiv prin războaie în spaţiul proxim al executantului de ordine. Însă procesul din primul caz e mai ocolit, în timp ce în cel de-al doilea e direct şi, desigur, onest. Primul caz presupune o armată de spioni civili care iniţiază o diversiune, demagogi şi presă aservită care promovează reacţia războinică în rândul opiniei publice. Dimpotrivă inovaţia industrială presupune nişte ingineri competenţi care creează tehnologie mai performantă şi duc la evoluţia socială.
Manipularea prezentului pentru a duce la un anumit viitor, este un exerciţiu natural uman de influenţare a naturii pe care specia umană a tot făcut-o din momentul în care a ajuns vârf al lanţului trofic şi a avut asemenea putere în faţa celorlalte specii. O astfel de inginerie intra-specii produce la profitul întregii specii umane. Revoluţia tehnologică este un astfel de exemplu, din care toţi membrii societăţii profită, exceptând cei ce şi-au asumat un stil de viaţă primitiv sau arhaic.
Dimpotrivă, manufacturarea probelor conduce la un dezastru pentru populaţia generală şi profit pentru o minoritate (de industriaşi şi bancheri). Ea vine în urma unei crize economice şi umanitare uneltită din umbră de această elită socială minoritară în raport cu restul cetăţenilor. Ea este o metodă de externalizare a responsabilităţii către învelişuri sociale.
După cum se poate intui din cuvântul „cosmetizare” folosit mai sus, creaţia artistică se poate înscrie în procesul de manufacturare a probelor. După cum am argumentat în cărţile mele anterioare „Contribuţii la dezvoltarea imagologiei” şi „Contradicţiile, iluziile şi virtuţile postmodernismului” , arta îşi poate scuza falsificarea realităţii prin intenţia exclusivă de a produce principial emoţii şi nu a atrage şi păcăli mai mult sau mai puţin asumat o masă de potenţiali clienţi. Şi arta se face pentru recunoaştere socială şi statut, însă aceste obiective sînt secundare creaţiei. Nu e suficientă ambiţia de a ajunge un artist mare, trebuie şi talent. Fără o bază emoţională creatoare nu se poate face artă, iar alterarea acesteia de către interese mercantile îi afectează şi valoarea artistică. Produsul artistic nu urmăreşte publicitatea altor produse, precum designul. Am arătat într-o serie de articole mai vechi cum în filmele de la Hollywood apar mesaje comerciale şi demagogice , toate plătite de factorii interesaţi. Aşa ceva este posibil tocmai pentru că limitele dintre artă şi design sînt foarte fragile.
Designul promovează în mod explicit manufacturarea probelor în sensul comercial al supraevaluării produsului cu consecinţe în creşterea profitului. În publicitate se oferă tot felul de filme care falsifică realităţi diverse, formându-i cumpărătorului o imagine greşită despre produs. Cel mai clar exemplu este contrafacerea proceselor de reacţii chimice ale detergenţilor cu petele ce trebuie curăţate, făcute prin grafica computerizată. Atât designul cât şi arta rămân totuşi la un nivel de rezonabil de minciună prin manufacturare a elementelor realităţii. Însă spionajul civil o duce la un nivel asociat cu catastrofe umanitare, inclusiv genocidul.
Dincolo de aspectul strict etimologic, unde orice fel de creaţie este o manufacturare artizanală sau industrială a unor elemente ale realităţii, manufacturarea probelor se referă la minciuna concretă care se face prin modificarea realităţii însăşi. Ne aducem aminte cum făceam distincţia între minciuna comună şi cea dezinformaţională, industrială, realizată de un departament întreg din spionajul civil . Ei bine, manufacturarea probelor este cel mai clar exemplu de minciună dezinformaţională, care trece de la nivelul comunicării de informaţii false (minciuna comună) la cel al falsificării probelor ale unui întreg eveniment precum Pearl Harbor şi Cel De-al Doilea Război Mondial.
Un caz special de manufacturare a realităţii este dat de tehnicile de dezinformare indirectă pe care le voi detalia în următoarea secţiune .
Postări
