2.5.4.8.2. Cele mai mari exemple de manipulare ale ultimelor 100 de ani

Manifestul societăţii automatiste  

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

2.5.4.8.2. Cele mai mari exemple de manipulare ale ultimelor 100 de ani

Manipularea este esenţa capitalismului, care se regăseşte în principiile reclamei (advertising). Diferenţa dintre reclamă şi manipulare este minusculă; prima se referă la manipularea de a cumpăra un produs (reclamă comercială) sau a vota un anumit demagog electoralist sau proiect politic (reclamă politică). Cumva reclama recunoaşte faptul că e reclamă, că prezintă doar părţile pozitive ale unui produs (comercial sau electoralist), deşi nu acceptă că minte sau exagerează. Cu toate acestea există legi care amendează companiile pentru practici incorecte în relaţia cu clienţii, tocmai pentru aceste apucături de a prezenta calităţi inexistente sau costuri ascunse ale produselor. Reclama are aspect de publicitate în sensul comunicării maselor despre un produs nou, cu calităţi superioare. Uneori se întâmplă ca produsul să fie inovator în materie de tehnologice, însă de cele mai multe ori reclamele mint despre caracterul revoluţionar al produselor, sau îi exagerează caracterul revoluţionar. Am arătat pe larg acest lucru în secţiunea numită „Exemple de manipulare şi obedienţă realizate prin publicitate şi marketing” . Omul simplu nu are experienţa tuturor produselor de pe piaţă şi poate fi uşor convins de aceste minciuni sau exagerări, care nu par atât de mari. Reclama are o anumită doză de adevăr în conţinutul său. Dimpotrivă, manipularea propriu-zisă implică minciuni gogonate de care oricine îşi dă seama şi din cauza asta manipulatorul nu comunică faptul că manipulează, aşa cum comunică spoturile publicitare. De aceea manipularea nu este atât de vizibilă şi nici nu este deloc recunoscută ca atare de autorii săi pentru că nu este atât de justificată precum reclama comercială şi politică.

Există o manipulare simplă, comună, adresată în special copiilor, pentru a-i feri de pericole sau informaţii pe care mintea lor crudă nu poate să le discearnă. Dimpotrivă, manipularea adulţilor se face tocmai pentru un interes anume, în special pentru interesele neosclavagiste de a-i convinge să execute un anumit ordin. Manipularea maselor este cel mai înalt grad al modificării comportamentelor umane şi vizează produse complexe ale spionajului civil. Cea mai evidentă manipulare în masă din istoria modernă este convingerea opiniei publice a Statelor Unite să susţină intrarea ţării lor în războiul din Europa şi Orientul îndepărtat şi să se înroleze în război.

Înainte de atacul de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941 a existat o reclamă politică în favoarea intrării SUA în război pe baza unor temeri nejustificate despre pericolul Germaniei naziste. Întărirea Germaniei era prezentată asemenea unei creaturi SF care înghite creaturi mai mici şi creşte în dimensiune, fapt ce ar fi ameninţat inclusiv înghiţirea SUA. Din 1940 presa americană a publicat sistematic materiale critice la adresa Japoniei şi Germaniei. Însă simpla reclamă nu s-a concretizat în înrolarea naivilor în armată pentru a merge pe front. Au existat proteste de stradă împotriva prefigurării acestui plan de implicare a SUA în război.

Prin urmare spionajul civil american a trecut la manufacturarea acelei groaznice inginerii sociale în care au fost sacrificaţi peste 2000 de americani în Hawaii. Am arătat în detaliu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” cum atacul de la Pearl Harbor s-a făcut în tandem cu spionajul civil japonez, care promova interesul Zaibatsu de a scăpa de ultranaţionalişti şi de a atrage ţăranii în fabricile lor. De aceea drumul avioanelor japoneze a fost deschis de către sabotorii omologi de la vestita bază americană, prin paralizarea sistemului defensiv, aşa cum am arătat în detaliu pe parcursul acestui capitol. Acest eveniment a convins majoritatea americanilor că pericolul extremismului german şi japonez este real. După atacul de la Pearl Harbor un număr record de americani s-au înrolat în armată pentru a-şi apăra ţara de acel fals pericol, manufacturat de spionajul civil american în sensul declanşării unui război, cel mai mare văzut vreodată de omenire. Am arătat în secţiunea numită „Utilizarea camuflată a ameninţărilor brutale pentru creşterea productivităţii in cazul relaţiilor moderne de munca liber consimţită” din capitolul 1 ce rol are războiul în profitul marilor industriaşi şi bancheri, iar statisticile creşterii economice în timpul desfăşurării Celui De-al Doilea Război Mondial sunt edificatoare.

Nici reclama nu va recunoaşte faptul că informaţiile sale prezentate direct sau sugestiv sînt minciuni sau exagerări, şi va insista pe evidenţierea procentului mai mic sau mai mare de adevăr al lor. Minciunile şi exagerările sînt prezentate ca modalităţi de înfrumuseţare şi atractivitate a produsului. Desigur, e imposibil să poată fi prezentată astfel şi manufacturarea acelei tragedii în care au murit peste 2 000 de oameni. De aceea de peste 80 de ani spionajul civil american împreună cu cel japonez neagă pe toate căile posibile existenţa acelui plan odios, aşa cum am arătat în detaliu în subcapitolul anterior, dedicat dezinformării. Putem spune că publicitatea este un grad inferior al manipulării după cum şi invers, manipularea este următorul nivel al publicităţii. Ambele tehnici de modificare a comportamentelor maselor conduc în final la acelaşi rezultat, respectiv la nevoia de consum. Satisfacerea acestei nevoi duce la subordonarea într-o ierarhie de comandă (angajarea într-o unitate de producţie) spre a executa ordine în schimbul retribuţiei financiare necesare pentru achiziţionarea obiectelor de consum. Pe lângă diferenţa de grad, observăm că între publicitate şi manipulare există o diferenţă de anvergură; publicitatea este făcută preponderent de companii/partide cu ajutorul unor agenţii de publicitate în timp ce manipularea în masă este făcută de însuşi spionajul civil, adică suprema agenţie de publicitate a marilor oligarhi şi a însuşi statului căpuşat de aceştia.

Atacul de la Pearl Harbor nu a manipulat doar pe americani să se înroleze în război, ci şi pe japonezii înşişi, convinşi că armata lor este cea mai puternică din lume şi că vor câştiga războiul împotriva SUA. Manipulare în masă la un nivel mai redus a existat şi în cazul deciziei partidelor de dinainte de alegerile din 1932 din Germania de a-l susţine pe Hindenburg pentru un nou mandat al alegerilor prezidenţiale. El îndeplinise deja un mandat de preşedinte al Republicii Weimar, pentru care fusese ales în 1925. Cei 85 de ani pe care îi avea în 1932 trebuiau să le dea de gândit multora, în condiţiile în care speranţa de viaţă în acele timpuri în Germania era de sub 60 de ani. Cineva a tras din culise sforile pentru ca el să mai candideze încă odată, mizând tocmai pe moartea lui în timpul celui de-al doilea mandat şi forţarea propulsării la putere a lui Hitler, susţinut de o minoritate de cetăţeni. Hindenburg câştigat lejer alegerile din 1932 însă a murit în anul 1934, fapt ce l-a propulsat automat pe Hitler în fruntea statului, din poziţia de candidat cu al doilea număr de voturi. Una din primele măsuri luate de el a fost dizolvarea Parlamentului şi instaurarea dictaturii, adică a scânteii ce a dus la începerea Celui De-al Doilea Război Mondial. Iată cum puterea majorităţii a fost deturnată printr-o astfel de manipulare a unui grup social mai mic!

Manipulare în masă începută tot printr-un grup mai mic, a existat şi în cazul ajutorului tehnologic oferit de compania americană de automobile General Motors pentru maşina de război germană. O astfel de acţiune l-a manipulat pe Hitler şi pe ofiţerii din armata germană să creadă că ar fi sprijiniţi de wall-street-ul american pentru cucerirea Europei. Aceştia au fost încântaţi de tehnologia americană, însă nici prin cap nu le trecea că atât Marea Britanie cât şi URSS urmau să fie sprijinite mult mai mult, iar rezultatul va converge către înfrângerea Germaniei hitleriste, şi nu către sprijinirea ei. Acţiunile flotei Americane alături de cea imperială britanică în Oceanul Pacific, înainte ca SUA să declare război Germaniei, au decimat în cea mai mare parte flota germană. Alimentarea cu arme din SUA a ruşilor aflaţi sub asediul german a fost notorie la timpul ei, însă relaţiile tensionate dintre cele două super-puteri de după 1945 a făcut ca această informaţie să fie uitată de mulţi. Însă urmaşii celor care au negociat primirea de arme americane în anii 1940 au sabotat sistemul comunist în anii 1980 pentru a permite tragediile din anii 1990 din România şi Iugoslavia, după cum am arătat în documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” şi mai detaliat în cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” .

Apoi însuşi poporul german a fost manipulat în masă să îl susţină pe Hitler. Pierderea Primului Război Mondial de către Germania i-a convins pe cei mai mulţi nemţi să renunţe la anumite teritorii, şi de aceea politica revizionistă a lui Hitler nu era în 1932 susţinută de majoritatea. Faptul că el a pierdut alegerile reflectă pe deplin acest lucru. Ingineria socială cu desemnarea muribundului Hindenburg pentru un nou mandat a permis o primă manipulare a nemţilor, cu urmarea ad litteram a prevederilor Constituţiei. Apoi, când au văzut puterea noii armate germane după ce Hitler a ajuns la putere, cei mai mulţi au fost şi ei păcăliţi să creadă că Germania a renăscut ca pasărea Phoenix şi că acele teritorii vor putea fi recuperate înapoi. Iată cum această manipulare în masă a venit şi cu o puternică dezinformare, prin care însuşi poporul german a fost făcut responsabil pentru ajungerea lui Hitler la putere, deşi iniţial pierduse alegerile. Sub această momeală a reîntregirii teritoriale a fost ascunsă şi politica rasistă de eliminare a evreilor, pe care majoritatea iarăşi au acceptat-o deşi nu subscriau la ea, după principiul „scopul scuză mijloacele”. Tragedia etnicilor iudaici din Germania a fost moneda de schimb pentru spălarea imaginii dinastiei Rothschild (la origine evrei), prin manipularea extragerii compasiunii din partea opiniei publice. Până atunci majoritatea nu vedea cu ochi buni neocămătăria practicată de această familie, care a pus pe picioare noul sistem bancar capitalist. Dobânda pentru împrumuturile bancare este acceptată astăzi ca un lucru firesc, natural. Pentru asemenea manipulare au murit între 80 şi 100 de milioane de oameni în cea mai mare crimă din istorie, după cum am arătat în detaliu în documentarul cu acelaşi nume .

Un caz special de manipulare asupra unui grup şi mai mic a fost tentativa de a scoate de la Hitler o declaraţie de război împotriva SUA. Dacă aşa ceva ar fi existat cu adevărat, atunci spionajul civil american şi-ar fi ascuns total implicarea în uneltirea instigării Celui De-al Doilea Război Mondial. Responsabilitatea pentru iniţierea acelui groaznic război ar fi căzut exclusiv în spatele lui Hitler şi a poporului german, iar noi nu mai citeam acum acest text. De fapt cea mai mare parte din cetăţenii acestei lumi chiar cred acest lucru, fără să ştie de implicarea lui Fritz Thyssen, a companiei americane General Motors şi a multor altora conectate cu marii industriaşi şi bancheri americani, în formarea şi apoi întărirea Germaniei naziste. Am arătat în documentarul menţionat şi chiar în cartea de faţă faptul că Hitler nu a trimis nicio declaraţie de război împotriva niciunui stat, ci l-a invadat pur şi simplu sau l-a atacat dacă avea o poziţie ostilă faţă de politica sa. Spionajul civil american a manufacturat însă această falsă probă, care a fost recunoscută ca reală până în zilele noastre în comunitatea istoricilor. Falsificarea actului oficial de declaraţie de război a lui Hitler a fost posibilă prin înlocuirea sa de către alt act, de data asta veritabil, care i-a manipulat pe majoritatea istoricilor să creadă că şi primul este real. Acest act este „Pactul Tripartit” semnat între Hitler şi Japonia imperială, la care a fost invitată şi Italia în mod decorativ, şi apoi şi alte ţări. „Pactul Tripartit” stipula o clauză prin care dacă o altă ţară va declara război uneia dintre părţile semnatare, atunci celelalte ţări semnatare va fi atacată de o altă ţară şi va declara în război împotriva ţării atacatoare. Ca printr-un veritabil act de magie, văzând autenticitatea acestui act, istoricii nu îşi pot imagina că Hitler nu ar fi declarat război SUA, după ce aceasta a declarat război împotriva Japoniei, odată cu atacul de la Pearl Harbor. Hitler era un om de onoare. Şi totuşi nu a făcut-o. Abia după 4 zile Hitler a ţinut un discurs în Reichstag în care a condamnat acţiunile US Navy în Oceanul Atlantic împotriva flotei militare germane şi în favoarea celei britanice, cu care Germania se afla oficial în război. Însă el nu a semnat de facto o declaraţie oficială de război împotriva SUA, conform cu înţelegerile din „Pactul Tripartit”. Simpla sa critică a politicii SUA nu ţine loc de declaraţie de război în dreptul internaţional. Din păcate acest lucru nu e suficient de clar pentru omul simplu deoarece el nu poate face diferenţa între un discurs ostil şi un act oficial precum declaraţia de război. Pe baza acestei confuzii spionajul civil american a dezvoltat dezinformarea acestui act fictiv, care apoi a dus la manipularea în masă a poporului american să susţină implicarea ţării lor atât în războiul din Europa cât şi în cel din Pacific.

Împletirea între manipularea unui individ, sau unui grup restrâns, şi manipularea în masă se poate vedea foarte clar în cazul schimbării din funcţie a amiralului James O. Richardson, comandantul flotei marine americane din Pacific. Acesta criticase vehement mutarea ei la Pearl Harbor în mai 1940 de la baza din San Diego, California ( aflată pe coasta vestică a SUA). Prin acest gest el dăduse semne de abilitate în predicţia viitorului, întrezărind riscul unui atac japonez cu 17 luni înainte de a se întâmpla. Mutarea flotei nu putea fi justificată de un scop defensiv, ci fie de atac asupra Japoniei, fie de sacrificiu. Iar Richardson a dovedit că a înţeles foarte bine asta prin protestele sale. Atacul surpriză era de fapt tot un fel de sacrificiu, deoarece navele puteau fi prinse şi scufundate de bombardierele japoneze, chiar dacă nu aveau performanţele aparatului B-17 aflat în dotarea armatei şi flotei marine a SUA.

Oricine ar fi înţeles cu uşurinţă acest lucru explicat simplu de un profesionist militar. Politicienii de la Washington au fost manipulaţi prin tehnici diverse să-şi asume această decizie „sinucigaşă”. Protestul lui Richardson faţă de deciziile luate la Washington de ei nu putea avea şanse de întoarcere a deciziei. Planul de instigare a războiului era mult mai mare iar tema flotei marine din Pacific era doar o mică parte din acest plan. Richardson nu se putea pune cu spionajul civil care lucra deja de ani buni la implementarea acestui plan. Însă, el era destul de iute de minte încât să nu accepte acest lucru fără luptă. Spionajul civil a anticipat că Richardson ar fi iniţiat un program de exerciţii zilnice de apărare care nu ar fi permis mascarada cu subminarea alarmei de la radarul Opana sau cea de la nava Ward . De aceea spionajul civil a manufacturat din culise destituirea din funcţie a lui Richardson şi înlocuit la comanda bazei cu amiralul Husband Edward Kimmel, un personaj mai comod şi mai docil. Aşa ceva este o tehnică de poliţie politică, pe care am descris-o deja în cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” , pentru a îi scoate din joc pe cei care au trăit acele evenimente şi pe noi care le-am aflat ulterior. Voi reveni cu detalii despre poliţia politică aplicată celor care au ştiut adevărul despre ce s-a întâmplat la Pearl Harbor. Măsurile pe care Kimmel le-a luat pentru prevenţia unui atac surpriză au fost dejucate de agenţii locali ai spionajului civil, între care şi infamul locotenent Kermit Tyler. Înlocuirea lui Richardson cu Kimmel este o manipulare individuală cu reverberaţii uriaşe asupra manipulării maselor.

Un exemplu românesc de împletire a manipulării individuale cu manipularea în masă este dată de alarma parţială de luptă în urma dezinformării pătrunderii trupelor străine pe teritoriul României în timpul invaziei decembrie 1989. Pe de o parte această minciună cu implicaţii vaste a dus la blocarea scutierilor în cazărmi şi suspendarea principalei lor funcţii de a controla şi diminua protestele de stradă. În locul lor, pe străzi, au apărut soldaţii şi tancurile, menite să lupte împotriva acelei/ acelor fictive armate străine care ar fi invadat România. În felul acesta militarii au devenit falsă probă pentru vânarea apoliticilor în casele lor sau pe străzi lăturalnice de către lunetişti coordonaţi de CIA, în scopul de a crea artificial victime şi a fi puse ulterior în cârca regimului Ceauşescu. Spionajul civil occidental a manufacturat astfel o falsă probă prin care apucăturile capitaliştilor de a împuşca greviştii începând din 1886 până în 1970 erau proiectate şi spre comunism. Ceauşescu a dat ordin ca armata să poarte muniţie de război şi să se apere împotriva invadatorilor. Însă ulterior spionajul civil a manufacturat în aşa fel înregistrarea convorbirilor dintre el şi subordonaţi în aşa fel încât să pară că cere împuşcarea protestatarilor anti-regim. Am descris acest lucru în detaliu în secţiunea numită „Manufacturarea înregistrării audio a teleconferinţei lui Ceauşescu zisă din 17 decembrie şi manipularea sa spre a ordona foc la Timişoara” din cartea amintită mai sus.

Un caz cu implicaţii largi în manipularea de masă a fost atacul de la World Trade Center din 11 Septembrie 2001. După cum am mai amintit anterior, cartea lui David Ray Griffin „The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration and 9/11”, după care s-a făcut documentarul cu acelaşi nume , arată că atacurile au fost măcar favorizate de pilonii administrativi americani, şi foarte probabil chiar produse de aceştia. Cu toate acestea, gradul de crăpătură în naraţiunea oficială este mai mic decât cel din cazul Pearl Harbor. Însă implicaţiile în iniţierea unui război pe baza lor şi convingerea opiniei publice să-l accepte sînt la fel. Războiul din Afganistan şi Irak ce au urmat după aceea s-au sprijinit pe ideea de a face curăţenie în zonele necontrolate de spionajul civil occidental prin invazie armată. În urma acestei invazii zona a fost destabilizată, culminând cu războiul civil sirian început în 2011 care a produs în jur de 10 milioane de refugiaţi. Ei au devenit mână de lucru ieftină în economia occidentală, la fel ca şi est-europenii, cărora li s-a distrus din culise industriile din ţările de baştină, în anii 1990. Pentru acceptarea acestor noi războaie, preţul petrolului a scăzut la un record minim, opinia publică fiind astfel mituită să evite condamnarea invaziei ca nejustificată în urma creşterii nivelului de trai. Aşa ceva s-a folosit în anii 1970 pentru subminarea mişcării hippie, când spionajul civil a pompat mari cantităţi de monedă în piaţă spre a atrage pe cei mai deştepţi tineri din această mişcare către activităţi economice mai curând decât în activităţi politice incontrolabile. Astfel s-a creat clasa mijlocie americană, care, după ce evenimentele s-au consumat şi lumea a uitat, a fost adusă la faliment treptat începând de după anii 1990.

Folosirea manipulării de masă prin recompensă s-a regăsit cel mai clar în genocidul din Ruanda de la jumătatea anilor 1990. Minoritatea Tutsi a fost absurd acuzată în masă că ar fi orchestrat atacul cu arme antiaeriene asupra avionului prezidenţial din 6 aprilie 1994, în care au murit cei doi preşedinţi din Ruanda şi Burundi. Exista o mişcare paramilitară de rezistenţă a unor etnici Tutsi în afara Ruandei, însă era prost echipată şi antrenată. E foarte puţin probabil ca acest grup să fi avut în dotare arme antiaeriene capabile să doboare un avion prezidenţial. Însă chiar şi dacă ar fi făcut-o, civilii Tutsi din Ruanda nu aveau nicio vină pentru aşa ceva. Însă, cu o foarte puternică dezinformare publică transmisă prin mijloacele media, minoritatea Tutsi a fost acuzată de producerea acestui atentat. Cei cu predispoziţii criminale din etnia majoritară Hutu a trecut la măcelărirea etnicilor Tutsi şi jefuirea lor, cu promisiunea că armata, poliţia şi jandarmeria nu vor interveni pentru stoparea fărădelegilor. Iată cum genocidul s-a făcut în cea mai mare parte cu jefuitori ai proprietăţilor etnicilor Tutsi, care îi şi ucideau pentru a nu lăsa ulterior martori. Acest genocid a testat reacţia organismelor internaţionale faţă de un plan mai amplu de exterminare a unor populaţii de africani în scopul extragerii unor bogăţii naturale din solul pe care aceştia trăiesc. Să sperăm că lumea se va trezi şi aşa ceva nu se va întâmpla. Genocidul din Ruanda a trezit reacţii internaţionale puternice, aşa că deocamdată bogăţiile naturale ale Africii sînt în siguranţă.

În varianta zilele noastre cel mai clar exemplu de manipulare în masă este apariţia războiului din Ucraina care a scos din atenţia opiniei publice faptul că periculozitatea virusului SARS-COV-2 s-a dovedit a fi similar gripei. Am arătat în articolul „Măsurile anti- COVID au fost copiate cuvânt cu cuvânt din psihopatologia ipohondriei” publicat pe Baldovin Opinius că frica exagerată a unei minorităţi dintre cetăţeni faţă de acest virus s-a datorat unei configuraţii psihopatologice de formă ipohondriacă. Astfel că toată panica lansată în mass-media împreună cu măsurile represive fără precedent se vor fi dovedit nişte exerciţii ale castei sadice de a testa suportabilitatea dictaturii clasice de către populaţie. Sub pretextul protecţiei faţă de acest virus, lumea civilizată a fost ţinută la închisoare timp de 2 ani, iar autorităţile au exersat temporar o dictatură clasică, în speranţa că vor putea replica în Occident modelul chinezesc, cu interesul de creştere economică similară după instaurarea ei.

Odată ce majoritatea a început să înţeleagă bizareriile şi absurdităţile măsurilor de prevenţie, împreună cu trăirea pe viu a riscurilor expunerii la acest virus, mulţi cetăţeni occidentali au devenit dizidenţi politici, căutând planuri de îmbunătăţire a sistemului politic din democraţiile liberale contemporane. Pentru a tempera aceste porniri populare, autorităţile au manufacturat acest război din Ucraina; acesta a avut atât funcţie de camuflare în realitate a temei pandemiei cât şi ameninţare cu extinderea războiului din Ucraina în întreaga Europă. Prin urmare, majoritatea a preferat să uite de anii 2020-2022, de teama unei conflagraţii şi mai mari. Subiectul COVID-19 a dispărut subit din atenţia opiniei publice, aproape devenind tabu în acest moment, asemenea religiei trecute pentru unele triburi primitive. În momentul în care tema războiului din Ucraina a intrat pe agenda media, s-a folosit tehnica de camuflare în documente prin supra-expunere mediatică a ororilor din acel război, iar tema SARS-COV-2 a devenit desuetă. Această tehnică de dezinformare a fost dublată de acuzaţii de lipse de empatie asupra dizidenţilor politici care cereau socoteală faţă de mistificarea periculozităţii virusului SARS-COV-2, întreţinută timp de 2 ani în mass-media de main-stream, pe baza faptului că nu ar plânge destul faţă de morţii din acest război. Până acum nu au apărut crăpături în naraţiunea oficială a izbucnirii acestui război decât prietenia din urmă cu 5-10 ani pe care preşedintele Putin o avea cu toţi liderii occidentali. Am convingerea că nici această nouă inginerie socială a războiului din Ucraina nu este perfectă, şi că în viitor vom avea informaţii de genul celor despre 11 Septembrie 2001 sauPearl Harbor 1941.

Gabriel Baldovin

Tweet