2.5.4.8.5. Tehnicile de manipulare

2.5.4.8.5. Tehnicile de manipulare

sociologie Baldovin   03:30

Manifestul societăţii automatiste  

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

2.5.4.8.5. Tehnicile de manipulare

Tehnicile de manipulare pot fi şi ele clasificate conform cu cele 3 tipuri de manipulare descrise de mai sus. Manipularea simplă şi parţial medie nu au nevoie de tehnici speciale, fiind cumva făcute pe faţă, cu acord acceptat mutual sau cu disconfortul opoziţiei faţă de manipulator. Oricine poate fi un manipulator simplu şi mediu, fără chiar a înţelege fenomenul de manipulare şi fără a folosi tehnici anterior studiate. Aceste mini-strategii de manipulare se învaţă în relaţia cu ceilalţi şi se aplică în funcţie de succesul pe care ele îl aduc beneficiarului. Până şi un copil de vârstă preşcolară îşi manipulează părinţii în mod natural să îi aducă anumite satisfacţii învăţând aceste micro-tehnici de manipulare din raporturile sociale de interacţiune cu ei.

Au existat şi încă există aşanumiţii „antrenori ai seducţiei”, sau ai „construirii relaţiilor amoroase”, care folosesc diferite tehnici de agăţat pentru ambele sexe. Aceste tehnici de manipulare a atragerii unei persoane într-o relaţie amoroasă sînt într-adevăr studiate anterior sistematic, însă numai obiectivul lor le atestă ca fiind făcute de neprofesionişti. Ceva mai profesioniste sînt cele de manipulare a angajatului de către angajator să îşi dorească ceva mai mult încât să devină productiv dar nu atât de mult încât să plece la o companie mai mare. De asemenea, atunci când angajatul are alte preocupări/hobby-uri decât cele ale companiei, şi acestea îi absorb puterea de muncă, angajatorul trece la tehnici de manipulare a sa. În primul moment angajatorul încearcă să-l manipuleze pe acel angajat să stea cât mai departe de acele activităţi adiţionale. Dacă acestea nu întrerup legătura angajatului cu ele, atunci angajatorul îl manipulează să plece din companie pentru „a-şi urma visul”. Hobby-urile angajaţilor sunt încurajate doar dacă le provoacă acestora relaxare, nu dacă le absorb puterea de muncă. Manipularea mai poate fi făcută şi de angajaţii înşişi faţă de şefi sau de alţi angajaţi cu care se află în competiţie, pentru beneficii mai mari.

Toate aceste tehnici medii de manipulare au fost descrise fie de feministe pentru manipularea emoţională, şi de „managementul resurselor umane” pentru cea din ierarhia de comandă dintr-o unitate de producţie. Feministele au dezavuat interesul unor abuzatori emoţionali de tip Casanova de a iniţia cât mai rapid o relaţie amoroasă şi a o abandona doar pentru amuzament, pentru întărirea unei fantasme arhaice a războinicului cuceritor de cetăţi. Managerii le-au format şi apoi descris pentru interesul de a obţine profit maxim de pe urma activităţii angajaţilor.

Se poate vorbi de tehnici profesioniste de manipulare abia odată cu manipularea majoră. Aceste tehnici merg mult mai departe decât cele ale antrenorilor seducţiei sau managerii din companii, deşi interesul converge. Profesioniştii în manipulare sunt un fel de supervizori ascunşi ai acestor interese medii. Un război instigat de spionajul civil îl convinge pe angajat să muncească mai eficient, după cum am arătat în detaliu în capitolul 1. Aşa ceva duce de asemenea la disponibilitatea femeilor de a se îndrăgosti, atât pentru a avea protecţie din partea unui bărbat în faţa unor potenţiali invadatori, dar şi pentru a salva specia/comunitatea/familia ameninţate de iminenţa unei catastrofe.

Dacă analizăm tehnicile de dezinformare descrise în secţiunile anterioare, observăm că fiecare dintre ele încearcă să ascundă opiniei publice descrierea manufacturării unor catastrofe umanitare de către spionajul civil, unealta principală a elitei sadice din societatea civilizată în general, şi contemporană în particular. Ascunderea timp de peste 80 de ani a adevărului despre atacul de la Pearl Harbor din decembrie 1941, a avut scop tocmai adormirea vigilenţei omului simplu faţă de rolul sadic constant al elitelor social-politice în istorie, şi construirea câştigării sistematice a încrederii viitoarelor victime. Acest capitol a avut în atenţie în principal ascunderea faţă de opinia publică internaţională nu doar a cunoaşterii în prealabil a atacului japonez, dar şi autosabotarea propriei nave USS Arizona, care a dus la peste 1000 de morţi. Ingineriile sociale din timpul invaziei colonialiste din România au deja 35 de ani, şi sînt semne că oficialităţile nu sînt dispuse să spună adevărul. În cartea mea în cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” am dedicat un întreg capitol dezinformării faţă de evenimentele de atunci ce s-a făcut sistematic de forurile abilitate în acest răstimp. Instigarea războaielor iugoslave şi a genocidului din Ruanda sunt deja vechi de 30 de ani. Cartea lui David Ray Griffin „The New Pearl Harbor” a mai spus câteva adevăruri despre atacurile de la 11 septembrie 2001, însă tot mai sînt lucruri de explicat, iar şi documentarul făcut după ea e ascuns de Youtube prin abisurile căutărilor.

Deducem din acestea un prim de grup de tehnici de manipulare post-dezinformaţională, fără afectarea mediului proxim al ţintei manipulate. Însă remarcăm faptul că dezinformarea astfel folosită schimbă comportamentul ţintei dezinformaţionale, aşadar ea devine automat manipulare. Cel mai concludent exemplu de manipulare post-dezinformaţională este denigrarea imaginii Japoniei în presa americană înainte de atacul de la Pearl Harbor, la care m-am tot referit de-a lungul acestui capitol. Inflamarea războiului în Europa şi începerea celui din Pacific a dus la creştere economică şi profit pentru oligarhii ambelor ţări, însă pentru omul simplu a dus teroare şi chiar moarte, dacă a avut naivitatea să se înroleze în armată pentru a lupta. În urma manufacturării acelui atac, s-au înrolat în armata şi marina Statelor Unite un număr record de civili. Cu ei practic a fost inflamat războiul început deja în Europa, ajungând la cel mai mare din istorie. Cei care nu s-au înrolat au rămas terorizaţi de perspectiva invadării ţării de către falşi invadatori, respectiv Germania nazistă şi Japonia Imperială, minciună cultivată de mass-media în mod deliberat. Aceeaşi reţetă se practică astăzi pe europeni cu ameninţarea falsă a interesului lui Putin de a recrea URSS, prin anexarea ţărilor Europei centrale şi de est. Invazia estului Ucrainei este o probă manufacturată special pentru acest deziderat. Această teroare se suprapune peste mentalitatea sclavului clasic, strămoşul majorităţii executanţilor de ordine şi de atunci, şi de acum. Am descris acest mecanism în capitolul 1 al acestei cărţi .

Dar, după cum am tot spus mai sus, unele din tehnicile de manipulare nu vin în urma creării unui mediu dezinformaţional, deşi pot avea consecinţe dezinformaţionale majore înainte de a deveni manipulare. Cea a creării de ameninţări în scopul convingerii executantului de ordine să devină mai eficient, după cum am văzut în primul capitol, este un astfel de caz. Aceasta se înscrie în tehnicile de manipulare prin pedeapsă şi recompensă (dresaj) a populaţiei umane spre a se integra într-un sistem de ierarhie a comenzii. El constă într-un ansamblu de recompense şi pedepse, aşa cum se întâmplă cu dresajul animalelor, sau cu terapia ABA. Însă acestea se înscriu în manipulare minoră. În aceste cazuri există un real avantaj al dresatului; avantajul autistului este acela că poate fi integrat în societate fără ca ceilalţi să se teamă de el. Avantajul animalului dresat este acela că are un adăpost comod şi hrană asigurată de stăpân. Din acest punct de vedere dresajul autistului are o importantă parte pozitivă, deoarece încurajează socializarea sa şi elimină riscul izolării sale. Dimpotrivă, manipularea majoră este modificarea comportamentului unei persoane sau a unui grup (ţintă manipulată) de a face ceva favorabil manipulatorului, şi de obicei nefavorabil manipulatului.

Criza economică din 1929 a fost o pedeapsă colectivă a oligarhilor nord-americani asupra muncitorilor pentru cerinţa de reducere a timpului de muncă la doar 8 ore, odată cu greva de la Chicago din 1886. Această criză a fost pusă pe seama speculaţiilor de la bursă, însă principalii beneficiari ai ei erau tot marii industriaşi şi bancheri, Ea le-a permis selecţia celor care erau dispuşi să lucreze mai mult pentru mai puţin, afectaţi de posibilitatea de a nu avea de lucru deloc şi a muri de foame. În acea perioadă a şi fost creată bursa de acţiuni, altceva decât fusese piaţa de schimb de până atunci. În felul acesta oligarhii şi-au creat o pătură de protecţie în persoana jucătorilor de bursă, pe care a fost dată vina apoi pentru speculaţii nesăbuite şi instituirea crizei.

Dar criza economică din 1929 a fost o manipulare eşuată. După 10 ani de crize prelungite urmate celei din 1929, muncitorii nu au fost dispuşi să lucreze mai mult de 8 ore, aşa cum fusese înainte de greva de la Chicago din 1886. Mai mult decât atât, ei au dezvoltat şi predispoziţii politice extremiste de luptă împotriva marilor industriaşi şi bancheri, respectiv naţional-socialismul(nazismul)/fascismul şi comunismul. Primul dorea un capitalism mai puţin feroce, bazat pe organizare socială autocratică şi naţionalism. Celălalt ataca însăşi bazele capitalismului, dorind o economie centralizată, fără oligarhi. Ambele doctrine erau mente să echilibreze balanţa prăpastiei dintre cetăţenii simpli şi oligarhi, însă cei din urmă nu au vrut să renunţe la avantaje.

Pentru a corecta aceste excese, oligarhii americani au recurs la un război, conform vechilor apucături, cel mai mare care a existat vreodată în istorie. El a fost menit şi să elimine spiritele revoluţionare din întreaga lume capitalistă dar şi să denigreze fascismul şi comunismul ca politici genocidale, mult mai negative decât erau în principiu. Nazismul în Germania şi-a dorit iniţial în principal recuperarea teritoriilor pierdute, având formă de naţionalism mic spre mediu. Abia apoi el a trecut la expulzarea străinilor, în special a evreilor. Acest moment înseamnă deja o supra-dilatare a naţionalismului către exterminare a altor etnii. Observăm că nazismul/fascismul au trecut chiar şi dincolo de ultra-naţionalism, care se reduce la ostilitate în gesturi faţă de alte etnii.

La origine, atât nazismul cât şi fascismul au avut formă moderată de naţionalism şi ultra-naţionalism. La acest nivel, tendinţele ucigaşe ancestrale asupra celor diferiţi sînt estompate de principiile religioase ale toleranţei în toate religiile moderne. De aceea ultra-naţionaliştii ucigaşi nu au avut susţinere populară. În cartea sa „Mein kampf”, Adolf Hitler nu vorbeşte despre exterminare evreilor, ci de expulzarea lor din Germania şi rasa ariană în general. Astfel de soluţie împăca destul de bine toleranţa religioasă cu xenofobia ancestrală. Însă nazismul şi fascismul au fost în aşa fel infiltrate de agenţi de informaţii locali racolaţi de spionajul american, precum Reinhard Gehlen, încât i-au manipulat pe capii nazişti să treacă în cele din urmă la genocid împotriva evreilor. Aşa s-au întâmplat ororile lagărelor de concentrare.

Oarecum aceeaşi soartă a avut-o şi comunismul, dar aproape jumătate de secol mai târziu, după cum am arătat la nivel mediu de detaliu în documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” , şi la un nivel mai detaliat în cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei”. Am arătat cu exemple concrete în documentarul meu „Diversioniştii” cum infiltrarea de spioni sabotori în grupurile protestatarilor de după 1990 au dus la subminarea mediatică a acestora în percepţia publică. Exact acelaşi s-a întâmplat cu nazismul/fascismul şi comunismul după ce aceste mişcări au fost infiltrate de astfel de agenţi care au supradimensionat defectele inerente ale oricărei ideologii politice. După ce occidentalii au aflat de gratuitatea sistemului medical şi chiria foarte mică, comunismul şi-a mai refăcut din imagine. Însă nazismul/fascismul au rămas întipărite în conştiinţa umanităţii ca xenofobie ancestrală.

Aceste mari inginerii sociale s-au făcut prin aceste tehnicile complexe de manipulare de tipul dresajului, prin pedeapsă şi recompensă. Recompensa constă răsplata ţintei manipulate, şi astfel au fost manipulaţi americanii de rând să susţină intrarea SUA în război, dincolo de dezinformarea privind atacul de la Pearl Harbor. Lipsa de locuri de muncă timp de 10 ani a creat o disponibilitate masivă de forţă de muncă potenţială a poporului american. Apoi, perspectiva războiului a dus la o creştere a numărului de locuri de muncă, dar în domeniul armamentului. Practic americanii de rând au fost mituiţi să accepte implicarea naţiunii lor în război în schimbul unui loc de muncă. Dacă SUA nu intra în război, nici locuri de muncă nu mai existau. Practic opinia publică americană a avut de ales la nivel subliminal între a susţine războiul şi a primi recompensa un loc de muncă, sau a nu-l susţine şi a primi pedeapsa continuării celor peste 10 ani de criză economică prelungită. După numeroase tulburări sociale prin care oligarhii americani au dorit creşterea orelor de muncă ale muncitorilor peste 8 ore, cei mai mulţi au acceptat acest târg. Acelaşi târg s-a repetat parţial în anii 2000, când războaiele din Irak şi Afganistan au fost cumpărate cu îngăduinţa opiniei publice prin ieftinirea maximă a carburanţilor. Acelaşi târg se practică şi acum în 2025, după 3 ani de război în Ucraina care se dovedeşte a fi dus la creşterea preţurilor în tată lumea, datorită embargoului de petrol şi gaze impuse Rusiei. Când a început majoritatea occidentală era extrem de ostilă Rusiei, însă dacă această ostilitate a fost plătită cu creşterea preţurilor, lucrurile s-au schimbat. Într-o recentă declaraţie, preşedintele american Trump scotea în evidenţă faptul că SUA şi Rusia au fost aliate în Cel De-al Doilea Război Mondial, uitând de războiul rece şi criza rachetelor din 1962 care a fost pe punctul de a degenera într-un război nuclear între cele două puteri.

Manipularea prin dresaj se face prin practicarea ameninţărilor (traumatice) în mediul proxim al angajatului spre a-l face mai productiv. Şi acest gen de manipulare are o latură benefică, dar mai mult pentru sistemul economic global decât pentru el, ca individ. După cum vom vedea în capitolul următor, aceste practici, împreună cu frustrările poftelor trezite artificial de reclame, duc la erodarea sănătăţii mentale a omului modern. Dar, per total, câţiva dintre cei astfel traumatizaţi sau frustraţi, sau urmaşii lor, vor ajunge să inoveze ştiinţa, arta şi tehnologia, ceea ce duce la evoluţia sistemului social. Desigur, acelaşi argument funcţiona şi în cazul sclavagismului clasic. Faptul că el se reia, după ce sclavagismul clasic a fost abolit, atestă exact ce am spus eu în primul capitol, respectiv că în societatea contemporană sclavagismul doar s-a modificat. Principala schimbare constă în aspectul de muncă liber-consimţită împreună cu libertatea demisiei. Însă tocmai manipularea care abuzează consimţământul în acest caz atestă încă odată ceea ce am tot afirmat eu în primul capitol, respectiv că cele două sisteme sunt mai mult asemănătoare decât diferite, şi că noţiunea de „sclavagism” trebuie extinsă şi către cea a angajatului modern.

Aşadar există o manipulare post-dezinformaţională, ideatică, şi o alta instinctuală, faptică. Ambele au o finalitate comportamentală, care este însăşi specificul manipulării. Şi dezinformarea poate avea consecinţă manipulatorie însă se referă doar la idei, nu şi la punerea lor în practică. Manipularea post-dezinformaţională apare în urma unora dintre tehnicile de dezinformare expuse în subcapitolul anterior. Nu este cazul să le mai descriu odată deoarece ele pot fi văzute acolo. Manipularea prin dresaj nu vizează neapărat crearea unor scenarii sau a unor false documente pentru influenţarea subtilă a ideilor şi apoi a comportamentului ţintei. Ea vizează instinctele primare sau complexele instinctuale imediate, precum cel general de supravieţuire, dar şi cele organice, respectiv matern şi sexual.

Tehnicile de manipulare prin pedeapsă constau în frustrări diverse asupra instinctelor sau complexelor instinctuale precum cele tocamai menţionate. Ele pot fi clasificate în funcţie de originea frustrării, respectiv:

De frustrări sociale

- Dinspre familie
- Dinspre superiorii ierarhici
- Dinspre prieteni
- Dinspre vedete
- Dinspre necunoscuţi

De frustrări naturale

- Accidente
- Boli
- Evenimente culturale
- Evenimente geo-cosmice negative

Tehnicile de manipulare prin recompensă sînt bazate pe aceleaşi instrumente, doar că pedeapsa e înlocuită cu recompensa. Prin urmare vom avea tot două grupuri respectiv:

De recompense sociale

- Dinspre familie
- Dinspre superiorii ierarhici
- Dinspre prieteni
- Dinspre vedete
- Dinspre necunoscuţi

De recompense naturale

- Excursii în natură
- Aniversări personale şi familiale
- Evenimente geo-cosmice pozitive

După metoda de aplicare a manipulării asupra ţintei, tehnicile de manipulare se împart în:

Cele de falsă echitate socială

- Ipocrizia/cameleonismul
- Linguşeala (Amabilitatea excesivă)
- Familiaritatea excesivă
- Demagogia (Promisiunile neonorabile)
- Presiunea favorului
- Ţapul ispăşitor

Cele de discreditare şi denigrare a adversarilor ideologici (contracarare)

- Reproşul nesfinţeniei (bullying)
- Ameninţarea ambiguă
- Marginalizarea
- Justiţia extremistă
- Psihiatra politică (gaslighting)
- Manufacturarea infracţională, penală şi genocidală

În următoarea secţiune le voi descrie detaliat pe fiecare.

Gabriel Baldovin

2.5.4.8.4. Cele trei niveluri ale manipulării: minor, mediu şi major

2.5.4.8.4. Cele trei niveluri ale manipulării: minor, mediu şi major

sociologie Baldovin   02:09

Manifestul societăţii automatiste  

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

2.5.4.8.4. Cele trei niveluri ale manipulării: minor, mediu şi major

În spaţiul occidental principala cerinţă politică a omului simplu în secolul al XIX-lea şi începutul celui al XX-lea a fost libertatea. După aceea sistemele politice au oferit o libertate formală, precum cea a întrunirilor în scopul de a deveni o forţă politică, cea de a alege un candidat politic spre a deţine o funcţie de decizie în societate, libertatea de exprimare, şi altele. Există oameni, în general sprijiniţi puternic de vârful piramidei sociale, care se bucură de aceste libertăţi în întregul lor. Pentru omul simplu ele sînt însă inaplicabile, sau foarte greu aplicabile. Aceste libertăţi au venit şi cu o puternică manipulare în sens contrar, prin care cumva au fost anulate. Libertatea de asociere a fost anulată prin infiltrarea în mişcare a unor sabotori ca spioni sub acoperire ce lucrează într-o ierarhie militară de comandă, trimişi acolo cu acest scop de adversarii politici. Libertatea de exprimare este camuflată şi astfel anulată prin haos informaţional venit dinspre mesaje comercialiste şi de divertisment, care obosesc atenţia opiniei publice, după cum am arătat în detaliu într-o secţiune anterioară. Astfel că în final mesajele importante emise de unii oameni care deţin nişte adevăruri ce trebuie cunoscute de întreaga societate nu ajung la destinatar. Exemplul cel mai vizibil este cel al celor 2000 de supravieţuitori al atacului de la Pearl Harbor din decembrie 1941 , care au fost pur şi simplu anesteziaţi de manipulare în masă în peste jumătate de secol de la eveniment. Cu astfel de tehnici sînt manipulaţi şi liderii politici ale unor grupuri sociale să saboteze mandatul pentru care au fost aleşi de un anumit grup social. Iată că, după aplicarea acestor tehnici de manipulare, libertăţile garantate de legislaţie cetăţenilor spaţiului occidental îşi pierd din consistenţă, la fel ca şi în cazul dictaturilor clasice.

Au fost foarte mulţi teoreticieni care au început să descrie tehnicile de manipulare, aşa cum le-au intuit fiecare în domeniul său. Feministele şi femeile le-au observat în relaţia de cuplu, atât în formarea cât şi în distrugerea lui prea rapidă. Sexualitatea femeiască este principial centrată pe perspectiva maternităţii, pe siguranţa locuinţei şi a obţinerii hranei. Cea bărbătească este formată pe regula haremului specifică majorităţii mamiferelor, adică a eliminării prin luptă a rivalilor şi relaţii intime cu mai multe femele, în scopul promovării propriilor gene. Din acest motiv sexualitatea bărbătească tinde să sară peste etapele construirii cuplului aşa cum le doreşte cea femeiască, atât în construirea cât şi în păstrarea sa. Versul poetului „ce e val, ca valul trece” se potriveşte foarte bine în acest context. Idealul nespus al oricărui bărbat ar fi să nu mai existe un altul pe pământ, iar el să aibă relaţii intime de tip harem cu femeile. Foarte puţini s-ar opri la o singură femeie să formeze un cuplu, dar şi mai puţini nu ar mai încerca şi în altă parte, chiar dacă preferă totuşi să rămână în cuplul iniţial. Cele mai multe femei sînt foarte supărate de astfel de escapade amoroase ale partenerilor lor, însă ei nu o fac neapărat pentru că le-ar lipsi ceva în cuplul iniţial. Infidelitatea la bărbaţi nu este sinonimă cu lipsa de dragoste pentru partenerele lor. Sexualitatea bărbătească funcţionează şi fără consolidarea dragostei de cuplu, şi cei mai mulţi bărbaţi asta urmăresc cât mai repede.

De aceea de-a lungul istoriei civilizaţiei bărbaţii au manipulat constant femeile să treacă la relaţii intime şi să formeze cuplul cât mai rapid. În acelaşi fel, unii dintre ei le-au manipulat să anuleze cuplul, din interesul pur masculin de a forma un altul cu o altă parteneră, doar pentru că e alta. Bărbaţii sînt mai predispuşi să părăsească cuplul în interesul de a forma un altul cu o femeie mai arătoasă faţă de cât sînt femeile dispuse să facă acelaşi lucru faţă de un alt partener.

Femeile şi apoi feministele au observat acest lucru şi au impus reguli pentru relaţiile intime. Cea mai importantă dintre ele este căsătoria, sau fidelitatea. Dar nici acestea nu au reuşit să controleze total instinctul sexual masculin înclinat spre diversitate. Feministele contemporane au venit apoi cu alte reguli de întărire a cuplului, precum pedepsirea bărbaţilor pentru orice încercare de curtare a unei femei sau pentru accelerarea acestui proces. Începând de la secţiunea „Nu e nevoie de altă regulă privind curtarea…” din cartea mea „Fără sadism!” am combătut soluţiile lor, însă am acceptat faptul că ele au dreptul firesc de a-şi impune punctul de vedere în relaţia de cuplu. Pe de altă parte, am arătat ulterior că sînt unele feministe radiale care nu vor deloc o relaţie de cuplu, cel puţin nu una heterosexuală. Ele sînt cele mai vehemente în a impune reguli foarte radicale pentru curtare, conform cu interesele lor. Şi ele au dreptul să-şi găsească un partener/o parteneră conform cu orientările lor, însă nu trebuie să impună majorităţii regulile care le avantajează pe ele!

Dar manipularea din partea bărbaţilor simpli în relaţiile de cuplu, observată de femei şi feministe este una încă minoră sau medie. Cele mai severe cazuri de manipulare în relaţiile amoroase sînt ale histrionicilor de tip Don Juan şi Casanova, care părăsesc partenerele fără motive de incompatibilitate, ci doar din interesul ancestral brut de a trece la următoarea. I-am descris în detaliu şi pe ei dar şi pe femeile histrionice abuzive în secţiunea „Abuzurile comportamentului seducător de tip isteroid” din cartea mea sus menţionată. Acest lucru provoacă suferinţă emoţională celuilalt membru al cuplului. Cum sunt mai puţin înclinaţi spre psihologie, bărbaţii n-au prea marşat pe manipularea produsă lor de femeile histrionice. Însă femeile părăsite şi, foarte important, cu timpul lor preţios pierdut în asemenea relaţii au descris constant şi cu acurateţe manipularea la care au fost supuse. De aceea unele dintre ele au dezvoltat androfobie.

Din păcate, femeile şi feministele nu au observat marea manipulare în relaţiile amoroase, care duce la pierderea vieţii unora dintre ele. O minoritate extrem de bine înstărită din lumea civilizată are o tulburare libidinală maladivă pe care eu am numit-o sadism ucigaş. Cei care au aşa ceva au satisfacţie doar când ucid şi ciopârţesc într-un mod oribil partenera sau partenerul în cazul în care au orientare homosexuală. Am descris acest comportament atât în secţiunea „Sadismul in civilizaţie” din cartea mai sus menţionată , cât şi în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Spuneam acolo că crearea artificială de războaie se face în primul rând pentru externalizarea tensiunilor sociale interiorul statului, aşa cum a consemnat Hegel în celebra sa lucrare „Filosofia dreptului” (Batoche Books 2001, pagina 259). Dar ea se face şi pentru a le oferi un camuflaj acestor dezaxaţi sociali, care astfel nu trezesc nicio bănuială asupra pulsiunilor lor maladive. Întreaga societate este astfel manipulată pentru a le facilita acestor sever dezaxaţi libidinal punerea în act a pulsiunilor maladive.

Iată că asta este manipularea majoră pe care unele feministe înverşunate au simţit-o parţial, însă nu i-au înţeles rădăcinile. Unele lucrătoare sexuale au simţit pe pielea lor comportamentul sadic superficial al unor clienţi. Altele au fost chiar ucise şi măcelărite, după cum ştim cu cazul lui Jack Spinecătorul din Londra secolului al XIX-lea. Inchiziţia, care a ars pe rug zeci de mii de femei timp de peste o jumătate de secol, se înscrie şi ea în acelaşi registru. Deşi au trecut secole de la aceste evenimente, ele au rămas foarte vii în memoria colectivă. Feministele radicale şi le-au explicat prin fictiva natură ucigaşă a masculinităţii, prin care ele şi-au obiectivat propria androfobie. Însă asemenea orori chiar nu sînt dorite de toţi bărbaţii, ci doar de o minoritate degenerată care guvernează din umbră sistemele politice atât feudal cât şi capitalist.

Încercarea feministelor radicale de a identifica acest comportament aberant ucigaş al unei elite economico-sociale psihopatologic degenerate cu cel al histrionicilor seducători abuzivi de tip Don Juan şi Casanova nu se susţine. Iată că putem face aici diferenţa între manipularea minoră, medie şi majoră. Prima apare atunci când o persoană/grup social o face asupra alteia/altui grup social în scopul obţinerii unui favor, care apoi este împărţit mai mult sau mai puţin cu manipulatul. De exemplu, tendinţa de accelerare a regulilor curtării în sensul formării cuplului are un beneficiu şi pentru persoana manipulată în sensul consolidării relaţiei de familie. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul manipulării tinerilor să înveţe, să se pregătească, pentru a obţine un loc de muncă necesar pentru a duce o viaţă decentă în societate. Ei pot refuza un astfel de loc de muncă într-o ierarhie, şi pot trăi fie sub poduri sau canale, însă viaţa în aceste medii nu e tocmai decentă. Sau, ei pot să se retragă într-un stil de viaţă tradiţional, practicând agricultura de microfermă, pentru consum propriu. Sînt unele avantaje ale acestui stil de viaţă, precum lipsa de stres şi consumul de alimente sănătoase, însă cei mai mulţi aleg un loc de muncă în industrie în spaţiul urban, conform cu alegerile predecesorilor lor cu mult timp în urmă.

Se poate vorbi de manipulare medie atunci când manipulatorul ascunde deliberat unele dezavantaje majore pe care manipulatul urmează să le aibă în urma schimbării comportamentului său prin manipulare. Ne putem închipui şi că profitul nu este împărţit echitabil între cele două părţi. Atunci când în mijloacele de comunicare media şi în mesajele inerente traiului în spaţiul urban abundă conţinut de reclame, care manipulează „ţinta” să muncească mult mai mult decât 8 ore, şi în condiţii mai mari de stres, asta înseamnă deja manipulare medie. Avantajul este preponderent al manipulatorului şi mai puţin al manipulatului. Primul are succes mai mare în vânzarea produselor lui. Celălalt îşi vinde libertatea pentru un salariu mai mare şi achiziţionarea unor produse auxiliare, nenecesare, precum maşini şi case scumpe, care îi creează o falsă iluzie de statut social superior, de care nu are nevoie. Crearea artificială de nevoi în ţinta comercială este spiritul reclamei, însă face parte din manipularea medie. Manipularea minoră descrisă mai sus produce satisfacţia unor nevoi naturale. Şi ele sînt dispensabile, în sensul că manipulatul se poate adapta la un stil de viaţă mai auster. Însă în cazul manipulării medii el este aruncat artificial într-un ring de ameninţări continue, stresul, cu efecte nocive asupra sănătăţii psihice şi ulterior chiar şi fizice, şi cu alterarea relaţiilor de familie şi prietenie. Manipulatorul nu îi comunică manipulatului riscurile la care se expune în urma manipulării la care este supus. Aceste dezavantaje sînt inestimabile pentru viaţa unui om, dar ascunse de manipulator cu falsa imagine de statut social superior, care de fapt nu ajută concret. Câteva laude şi linguşeli ale anturajului sau necunoscuţilor nu pot de fapt înlocui sănătatea şi relaţiile de familie şi prietenie cu anturajul.

Dependenţa de substanţe psihoactive sau prelungirea orelor de muncă mult peste 8 ore, până târziu în noapte conferă un mare avantaj sadicilor ucigaşi. Din cauza oboselii sau incapacităţii de apărare, cei cu astfel de stil de viaţă sînt realmente vânaţi de sadicii ucigaşi şi apoi sechestraţi şi torturaţi pe mai multe săptămâni în locaţii ermetice, unde restul societăţii nu are acces. Iată cum un întreg angrenaj social este folosit pentru satisfacerea unor astfel de pusliuni morbide ale unei elite economice degenerate.

Atunci când manipulatul acceptă să lucreze atât de mult încât fie e pe punctul de a exploda în tensiuni sociale, fie devine dependent de substanţe psihoactive, nivelul de manipulare este unul major. Pentru a evita conflicte sociale, manipulatorii profesionişti instigă războaie în care ţinta este fie atrasă fie ameninţată să nu se revolte; el este manipulat major să creadă că inamicul său este cel pentru care s-a făcut acest război, nu sistemul social care l-a manipulat mediu anterior. În felul acesta răzbunarea sa pe manipularea medie este canalizată spre exterior, după modelul hegelian descris mai sus. Iată cum apariţia războiului deschide posibilitatea de satisfacere a pulsiunilor morbide ale sadicilor ucigaşi, iar cei păcăliţi de retorica înrolării în armate sînt astfel manipulaţi major. Observăm că toate tehnicile de dezinformare duc la manipulare majoră, în sensul interesului sadicilor sociali (marii marii industriaşi şi bancheri) de a obţine profit maxim, şi al sadicilor ucigaşi de a-şi satisface pornirile sexuale morbide sub acoperirea numărului mare de victime ale catastrofelor umanitare instigate. În următoarea secţiune voi clasifica tehnicile de manipulare conform cu acest nivel major de manipulare, dintre cele 3.

Gabriel Baldovin