Cele trei niveluri ale manipulării: minor, mediu şi major
Manifestul societăţii automatiste
2.5.4.8.4. Cele trei niveluri ale manipulării: minor, mediu şi major
În spaţiul occidental principala cerinţă politică a omului simplu în secolul al XIX-lea şi începutul celui al XX-lea a fost libertatea. După aceea sistemele politice au oferit o libertate formală, precum cea a întrunirilor în scopul de a deveni o forţă politică, cea de a alege un candidat politic spre a deţine o funcţie de decizie în societate, libertatea de exprimare, şi altele. Există oameni, în general sprijiniţi puternic de vârful piramidei sociale, care se bucură de aceste libertăţi în întregul lor. Pentru omul simplu ele sînt însă inaplicabile, sau foarte greu aplicabile. Aceste libertăţi au venit şi cu o puternică manipulare în sens contrar, prin care cumva au fost anulate. Libertatea de asociere a fost anulată prin infiltrarea în mişcare a unor sabotori ca spioni sub acoperire ce lucrează într-o ierarhie militară de comandă, trimişi acolo cu acest scop de adversarii politici. Libertatea de exprimare este camuflată şi astfel anulată prin haos informaţional venit dinspre mesaje comercialiste şi de divertisment, care obosesc atenţia opiniei publice, după cum am arătat în detaliu într-o secţiune anterioară. Astfel că în final mesajele importante emise de unii oameni care deţin nişte adevăruri ce trebuie cunoscute de întreaga societate nu ajung la destinatar. Exemplul cel mai vizibil este cel al celor 2000 de supravieţuitori al atacului de la Pearl Harbor din decembrie 1941 , care au fost pur şi simplu anesteziaţi de manipulare în masă în peste jumătate de secol de la eveniment. Cu astfel de tehnici sînt manipulaţi şi liderii politici ale unor grupuri sociale să saboteze mandatul pentru care au fost aleşi de un anumit grup social. Iată că, după aplicarea acestor tehnici de manipulare, libertăţile garantate de legislaţie cetăţenilor spaţiului occidental îşi pierd din consistenţă, la fel ca şi în cazul dictaturilor clasice.
Au fost foarte mulţi teoreticieni care au început să descrie tehnicile de manipulare, aşa cum le-au intuit fiecare în domeniul său. Feministele şi femeile le-au observat în relaţia de cuplu, atât în formarea cât şi în distrugerea lui prea rapidă. Sexualitatea femeiască este principial centrată pe perspectiva maternităţii, pe siguranţa locuinţei şi a obţinerii hranei. Cea bărbătească este formată pe regula haremului specifică majorităţii mamiferelor, adică a eliminării prin luptă a rivalilor şi relaţii intime cu mai multe femele, în scopul promovării propriilor gene. Din acest motiv sexualitatea bărbătească tinde să sară peste etapele construirii cuplului aşa cum le doreşte cea femeiască, atât în construirea cât şi în păstrarea sa. Versul poetului „ce e val, ca valul trece” se potriveşte foarte bine în acest context. Idealul nespus al oricărui bărbat ar fi să nu mai existe un altul pe pământ, iar el să aibă relaţii intime de tip harem cu femeile. Foarte puţini s-ar opri la o singură femeie să formeze un cuplu, dar şi mai puţini nu ar mai încerca şi în altă parte, chiar dacă preferă totuşi să rămână în cuplul iniţial. Cele mai multe femei sînt foarte supărate de astfel de escapade amoroase ale partenerilor lor, însă ei nu o fac neapărat pentru că le-ar lipsi ceva în cuplul iniţial. Infidelitatea la bărbaţi nu este sinonimă cu lipsa de dragoste pentru partenerele lor. Sexualitatea bărbătească funcţionează şi fără consolidarea dragostei de cuplu, şi cei mai mulţi bărbaţi asta urmăresc cât mai repede.
De aceea de-a lungul istoriei civilizaţiei bărbaţii au manipulat constant femeile să treacă la relaţii intime şi să formeze cuplul cât mai rapid. În acelaşi fel, unii dintre ei le-au manipulat să anuleze cuplul, din interesul pur masculin de a forma un altul cu o altă parteneră, doar pentru că e alta. Bărbaţii sînt mai predispuşi să părăsească cuplul în interesul de a forma un altul cu o femeie mai arătoasă faţă de cât sînt femeile dispuse să facă acelaşi lucru faţă de un alt partener.
Femeile şi apoi feministele au observat acest lucru şi au impus reguli pentru relaţiile intime. Cea mai importantă dintre ele este căsătoria, sau fidelitatea. Dar nici acestea nu au reuşit să controleze total instinctul sexual masculin înclinat spre diversitate. Feministele contemporane au venit apoi cu alte reguli de întărire a cuplului, precum pedepsirea bărbaţilor pentru orice încercare de curtare a unei femei sau pentru accelerarea acestui proces. Începând de la secţiunea „Nu e nevoie de altă regulă privind curtarea…” din cartea mea „Fără sadism!” am combătut soluţiile lor, însă am acceptat faptul că ele au dreptul firesc de a-şi impune punctul de vedere în relaţia de cuplu. Pe de altă parte, am arătat ulterior că sînt unele feministe radiale care nu vor deloc o relaţie de cuplu, cel puţin nu una heterosexuală. Ele sînt cele mai vehemente în a impune reguli foarte radicale pentru curtare, conform cu interesele lor. Şi ele au dreptul să-şi găsească un partener/o parteneră conform cu orientările lor, însă nu trebuie să impună majorităţii regulile care le avantajează pe ele!
Dar manipularea din partea bărbaţilor simpli în relaţiile de cuplu, observată de femei şi feministe este una încă minoră sau medie. Cele mai severe cazuri de manipulare în relaţiile amoroase sînt ale histrionicilor de tip Don Juan şi Casanova, care părăsesc partenerele fără motive de incompatibilitate, ci doar din interesul ancestral brut de a trece la următoarea. I-am descris în detaliu şi pe ei dar şi pe femeile histrionice abuzive în secţiunea „Abuzurile comportamentului seducător de tip isteroid” din cartea mea sus menţionată. Acest lucru provoacă suferinţă emoţională celuilalt membru al cuplului. Cum sunt mai puţin înclinaţi spre psihologie, bărbaţii n-au prea marşat pe manipularea produsă lor de femeile histrionice. Însă femeile părăsite şi, foarte important, cu timpul lor preţios pierdut în asemenea relaţii au descris constant şi cu acurateţe manipularea la care au fost supuse. De aceea unele dintre ele au dezvoltat androfobie.
Din păcate, femeile şi feministele nu au observat marea manipulare în relaţiile amoroase, care duce la pierderea vieţii unora dintre ele. O minoritate extrem de bine înstărită din lumea civilizată are o tulburare libidinală maladivă pe care eu am numit-o sadism ucigaş. Cei care au aşa ceva au satisfacţie doar când ucid şi ciopârţesc într-un mod oribil partenera sau partenerul în cazul în care au orientare homosexuală. Am descris acest comportament atât în secţiunea „Sadismul in civilizaţie” din cartea mai sus menţionată , cât şi în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” . Spuneam acolo că crearea artificială de războaie se face în primul rând pentru externalizarea tensiunilor sociale interiorul statului, aşa cum a consemnat Hegel în celebra sa lucrare „Filosofia dreptului” (Batoche Books 2001, pagina 259). Dar ea se face şi pentru a le oferi un camuflaj acestor dezaxaţi sociali, care astfel nu trezesc nicio bănuială asupra pulsiunilor lor maladive. Întreaga societate este astfel manipulată pentru a le facilita acestor sever dezaxaţi libidinal punerea în act a pulsiunilor maladive.
Iată că asta este manipularea majoră pe care unele feministe înverşunate au simţit-o parţial, însă nu i-au înţeles rădăcinile. Unele lucrătoare sexuale au simţit pe pielea lor comportamentul sadic superficial al unor clienţi. Altele au fost chiar ucise şi măcelărite, după cum ştim cu cazul lui Jack Spinecătorul din Londra secolului al XIX-lea. Inchiziţia, care a ars pe rug zeci de mii de femei timp de peste o jumătate de secol, se înscrie şi ea în acelaşi registru. Deşi au trecut secole de la aceste evenimente, ele au rămas foarte vii în memoria colectivă. Feministele radicale şi le-au explicat prin fictiva natură ucigaşă a masculinităţii, prin care ele şi-au obiectivat propria androfobie. Însă asemenea orori chiar nu sînt dorite de toţi bărbaţii, ci doar de o minoritate degenerată care guvernează din umbră sistemele politice atât feudal cât şi capitalist.
Încercarea feministelor radicale de a identifica acest comportament aberant ucigaş al unei elite economico-sociale psihopatologic degenerate cu cel al histrionicilor seducători abuzivi de tip Don Juan şi Casanova nu se susţine. Iată că putem face aici diferenţa între manipularea minoră, medie şi majoră. Prima apare atunci când o persoană/grup social o face asupra alteia/altui grup social în scopul obţinerii unui favor, care apoi este împărţit mai mult sau mai puţin cu manipulatul. De exemplu, tendinţa de accelerare a regulilor curtării în sensul formării cuplului are un beneficiu şi pentru persoana manipulată în sensul consolidării relaţiei de familie. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul manipulării tinerilor să înveţe, să se pregătească, pentru a obţine un loc de muncă necesar pentru a duce o viaţă decentă în societate. Ei pot refuza un astfel de loc de muncă într-o ierarhie, şi pot trăi fie sub poduri sau canale, însă viaţa în aceste medii nu e tocmai decentă. Sau, ei pot să se retragă într-un stil de viaţă tradiţional, practicând agricultura de microfermă, pentru consum propriu. Sînt unele avantaje ale acestui stil de viaţă, precum lipsa de stres şi consumul de alimente sănătoase, însă cei mai mulţi aleg un loc de muncă în industrie în spaţiul urban, conform cu alegerile predecesorilor lor cu mult timp în urmă.
Se poate vorbi de manipulare medie atunci când manipulatorul ascunde deliberat unele dezavantaje majore pe care manipulatul urmează să le aibă în urma schimbării comportamentului său prin manipulare. Ne putem închipui şi că profitul nu este împărţit echitabil între cele două părţi. Atunci când în mijloacele de comunicare media şi în mesajele inerente traiului în spaţiul urban abundă conţinut de reclame, care manipulează „ţinta” să muncească mult mai mult decât 8 ore, şi în condiţii mai mari de stres, asta înseamnă deja manipulare medie. Avantajul este preponderent al manipulatorului şi mai puţin al manipulatului. Primul are succes mai mare în vânzarea produselor lui. Celălalt îşi vinde libertatea pentru un salariu mai mare şi achiziţionarea unor produse auxiliare, nenecesare, precum maşini şi case scumpe, care îi creează o falsă iluzie de statut social superior, de care nu are nevoie. Crearea artificială de nevoi în ţinta comercială este spiritul reclamei, însă face parte din manipularea medie. Manipularea minoră descrisă mai sus produce satisfacţia unor nevoi naturale. Şi ele sînt dispensabile, în sensul că manipulatul se poate adapta la un stil de viaţă mai auster. Însă în cazul manipulării medii el este aruncat artificial într-un ring de ameninţări continue, stresul, cu efecte nocive asupra sănătăţii psihice şi ulterior chiar şi fizice, şi cu alterarea relaţiilor de familie şi prietenie. Manipulatorul nu îi comunică manipulatului riscurile la care se expune în urma manipulării la care este supus. Aceste dezavantaje sînt inestimabile pentru viaţa unui om, dar ascunse de manipulator cu falsa imagine de statut social superior, care de fapt nu ajută concret. Câteva laude şi linguşeli ale anturajului sau necunoscuţilor nu pot de fapt înlocui sănătatea şi relaţiile de familie şi prietenie cu anturajul.
Dependenţa de substanţe psihoactive sau prelungirea orelor de muncă mult peste 8 ore, până târziu în noapte conferă un mare avantaj sadicilor ucigaşi. Din cauza oboselii sau incapacităţii de apărare, cei cu astfel de stil de viaţă sînt realmente vânaţi de sadicii ucigaşi şi apoi sechestraţi şi torturaţi pe mai multe săptămâni în locaţii ermetice, unde restul societăţii nu are acces. Iată cum un întreg angrenaj social este folosit pentru satisfacerea unor astfel de pusliuni morbide ale unei elite economice degenerate.
Atunci când manipulatul acceptă să lucreze atât de mult încât fie e pe punctul de a exploda în tensiuni sociale, fie devine dependent de substanţe psihoactive, nivelul de manipulare este unul major. Pentru a evita conflicte sociale, manipulatorii profesionişti instigă războaie în care ţinta este fie atrasă fie ameninţată să nu se revolte; el este manipulat major să creadă că inamicul său este cel pentru care s-a făcut acest război, nu sistemul social care l-a manipulat mediu anterior. În felul acesta răzbunarea sa pe manipularea medie este canalizată spre exterior, după modelul hegelian descris mai sus. Iată cum apariţia războiului deschide posibilitatea de satisfacere a pulsiunilor morbide ale sadicilor ucigaşi, iar cei păcăliţi de retorica înrolării în armate sînt astfel manipulaţi major. Observăm că toate tehnicile de dezinformare duc la manipulare majoră, în sensul interesului sadicilor sociali (marii marii industriaşi şi bancheri) de a obţine profit maxim, şi al sadicilor ucigaşi de a-şi satisface pornirile sexuale morbide sub acoperirea numărului mare de victime ale catastrofelor umanitare instigate. În următoarea secţiune voi clasifica şi descrie tehnicile de manipulare conform cu acest nivel major de manipulare, dintre cele 3.
Postări
