2.5.4.8.6. Manipularea majoră făcută prin intermediul inferiorilor ierarhici
Manifestul societăţii automatiste
2.5.4.8.7. Manipularea majoră făcută prin intermediul inferiorilor ierarhici
În secţiunea anterioară am văzut câteva exemple de manipulare individuală făcută de către superiorii ierarhici, la comanda unor superiori şi mai sus plasaţi în ierarhia de comandă, sau din alte instituţii de control. Principalul exemplu a fost persecuţia eroului aflării adevărului ingineriei sociale de la Pearl Harbor, George Elliott. În această secţiune aduc câteva exemple de manipulare făcută şi de inferiorii ierarhici, prieteni sau de anturaj pentru persoane individuale sau grupuri ceva mai restrânse. Atacul de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941 a reuşit să manipuleze în masă naţiunea americană; dacă înainte de această dată cei mai mulţi americani erau împotriva implicării ţării lor în războiul din Europa şi împotriva Japoniei, după acest eveniment cei mai mulţi şi-au schimbat opinia. Un număr record de voluntari s-au oferit să lupte în aceste războaie care au dus la un număr cuprins între 80-100 de milioane de victime.
Inferiorii ierarhici e posibil să-l fi dezinformat şi apoi manipulat pe comandantul bazei de la Pearl Harbor, amiralul Husband Edward Kimmel, spre a nu începe o acţiune de dizidenţă împotriva celor care au decis mutarea bazei de la San Diego, California în Hawaii. O să arăt într-o secţiune ulterioară că e posibil ca Husband Kimmel să fi fost un agent FBI sau al uneia dintre agenţiile de spionaj militar americane, coordonate de FBI. Dar dacă nu a fost atunci el a fost manipulat de inferiorii ierarhici spre a nu cunoaşte despre interceptarea anterioară a avioanelor japoneze venind să atace de către radarul la care activa George Elliott sau despre mini-submarinul japonez observat spionând şi atacat de nava navei Ward. În acest moment înclin să cred că el a fost totuşi un agent sub acoperire, deoarece un amiral ar fi trebui să ştie totuşi că explozia magaziei de muniţie a navei USS Arizona nu putea să vină de la o bombă lansată de avioanele japoneze, aşa cum am arătat în secţiunea „Peste 1000 de morţi în urma exploziei magaziei de muniţie a navei USS Arizona, aproape jumătate din totalul victimelor de la Pearl Harbor” şi următoarea după ea. Dacă ar fi aflat de aceste trei evenimente şi nu ar fi fost un agent sub acoperire, atunci Kimmel ar fi înţeles că acel atac ar fi fost posibil doar printr-un auto-sabotaj. Ori, din moment ce el nu a dezvoltat vreo atitudine dizidentă, rămâne o probabilitate ca el să fi fost manipulat de inferiorii ierarhici spre a nu afla de ele, chit că navei USS Arizona fumegând era greu să nu fie văzută.
Un alt foarte concludent exemplu de manipulare individuală amplificată spre a deveni una colectivă prin intermediul inferiorilor ierarhici este cea începută cu preşedintele Nicolae Ceauşescu. El a fost iniţial dezinformat de inferiorii ierarhici că România ar fi fost invadată de armate străine. Ineditul acestei dezinformări este că, da, într-adevăr în decembrie 1989 a fost o invazie militară, dar nu una de tip clasic, ci una de tip modern. Ea nu a fost făcută cu soldaţi străini, ci cu spioni locali racolaţi anterior inclusiv din rândul militarilor. Aceştia îşi dezinformau colegii şi superiorii ierarhici şi uneori practicau diversiuni. Însă rezultatul a fost aproape identic cu cel al unei invazii clasice. Ea poate fi numită invazie neocolonialistă, prezentată la nivel naţional şi internaţional drept revoluţie. Despre falsitatea acestei idei, promovate de însuşi spionajul civil atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional am argumentat la nivel mediu în capitolul 3 din cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” .
Printr-o astfel de dezinformare el a fost implicit şi manipulat să ceară înarmarea cu muniţie de război şi ripostă împotriva acelor fictive armate invadatoare. Acestei dezinformări individuale i-a urmat apoi amplu proces de dezinformare în masă care se înscrie în tehnica de dezinformare prin manufacturare de probe, aşa cum am descris-o în subcapitolul anterior. Sub influenţa ei, Ceauşescu a părut apoi opiniei publice că a avut intenţia de a reprima cu foc de armă protestatarii împotriva regimului său. Am descris acest proces complex de manipulare în secţiunea intitulată „Manufacturarea audio a înregistrării teleconferinţei lui Ceauşescu zisă din 17 decembrie şi manipularea sa spre a ordona foc la Timişoara” din aceeaşi carte.
În continuare am să fac un rezumat a celor scrise acolo. Ceauşescu a fost mai întâi dezinformat şi apoi manipulat să ceară într-adevăr folosirea armamentului de război, însă nu împotriva manifestanţilor antiregim, despre care nu fusese informat, ci împotriva acelor fictive armate invadatoare, despre care de asemenea a fost dezinformat. Această dezinformare a venit printr-o alarmă parţială de luptă (ordinul „Radu cel Frumos”), care a fost lansată în zona Timişoarei în data de 15 decembrie. O astfel de alarmă falsă a avut două efecte capitale cu scop de dezinforma şi apoi de a manipula atât pe Ceauşescu cât şi opinia publică să îl urască într-atât încât sa iasă şi să protesteze în stradă împotriva lui.
Primul efect al acestei dezinformări la nivelul instituţiilor represive a fost acela că trupele de scutieri au fost blocate în unităţile lor, pentru că ele nu erau specializate în război. Aşa că scutierii nu au putut controla şi atenua micul protest al enoriaşilor din faţa casei pastorului Laszlo Tokes. Aceştia protestau împotriva unei decizii pur interne a Bisericii Reformate de mutare a lui Tokes din Timişoara într-o altă localitate. Cel de-al doilea efect a fost acela că în loc de scutieri, specializaţi în contracararea protestelor de stradă, în oraş au fost scoase mai multe unităţi militare, cărora li s-a spus că trebuie să apere oraşul de armatele invadatoare. În timp ce militarii patrulau prin oraş, lunetişti izolaţi împuşcau oameni în propriile locuinţe sau pe străzi lăturalnice, care nu aveau legătură cu protestele. Au fost ucişi astfel la Timişoara aproximativ 40 de oameni. Practica aceasta odioasă s-a repetat în întreaga ţară. Au fost ucişi astfel în jur de 600 de oameni până spre finalul lunii decembrie. Lor li s-a făcut în mod fals imagine de martiri protestatari anti-regim de mass-media, deşi erau apolitici. Responsabil pentru moartea lor a fost făcut Ceauşescu, tocmai pe baza manufacturării ordinului său iniţial dat armatei spre a răspunde cu arme de foc fictivelor armate invadatoare.
Remarcăm faptul că protestul din faţa casei pastorului Tokes a început concomitent cu alarma „Radu cel Frumos”. În data de 15 decembrie participau la el câteva zeci de oameni iar pe 16 număra deja câteva sute. Între ei au fost infiltraţi agenţi ai DSS, racolaţi anterior de spionajul occidental orchestrat de CIA, care treptat au direcţionat protestul împotriva Bisericii Reformate către întregul regim. Ei au iniţiat primele scandări împotriva lui Ceauşescu. Unul dintre ei a blocat deliberat tramvaiele prin coborârea pantografului exact în faţa casei lui Tokes. Mulţi dintre călători au fost astfel manipulaţi să ajungă între enoriaşi. Curioşi, unii dintre ei s-au amestecat între cei deja acolo pentru a vedea ce se întâmplă, şi au rămas în zonă o perioadă. O parte dintre ei, furioşi pe faptul că vor trebui să îşi continue călătoria pe jos până acasă, au fraternizat cu enoriaşii frustraţi faţă de mutarea pastorului.
În acea perioadă un alt grup social, cel al micilor comercianţi, era artificial înfuriat după ce talciocul de la Mehala fusese închis în data de 10 decembrie. În acest spaţiu se comercializau mărfuri occidentale aduse de iugoslavi din Occident care nu se produceau în România sau erau de mai proastă calitate. Comercianţi din toată ţara veneau aici să se aprovizioneze. Închiderea talciocului le-a provocat multă frustrare şi unii au ajuns între protestatari. Grupurile de alcoolici de prin cârciumi au fost şi ele infiltrate cu agenţi locali ai spionajului civil occidental, care le-au câştigat încrederea oferindu-le alcool pe gratis. Ei au câştigat astfel încrederea vicioşilor pe care apoi i-au manipulat să se alăture grupului de protestatari din faţa casei lui Tokes, şi să protesteze împotriva regimului. Unii dintre ei au fost manipulaţi să atace unităţile miliare, şi astfel au fost chiar ucişi în urma răspunsului cu gloanţe a militarilor, speriaţi anterior de alarma „Radu cel Frumos”. Aceste inginerii sociale s-au realizat nu doar la Timişoara, ci în majoritatea localităţilor unde au existat victime în decembrie 1989. Am oferit câteva nume de astfel de manipulaţi în secţiunea intitulată „Grupurile sociale implicate în acţiuni de stradă în decembrie 1989” din aceeaşi carte menţionată mai sus.
Un caz special de manipulare complexă este şoferul unei cisterne de lapte Ion Zîmbrea de la Giurgiu. Cazul lui este descris în detaliu la pagina 264 din cartea „Teroriştii printre noi. Adevărul despre ucigaşii Revoluţiei”, publicată în de 2011 Adevărul Holding, autori Grigore Cartianu, Cristian Delcea, Mihai Voinea şi Andrei Crăciun. Mai întâi un cumnat i-a făcut „cinste” lui Zîmbrea cu un prim rând de alcool. Apoi a mai băut şi la locuinţa unui coleg de serviciu. Şi, nu în ultimul rând, naşul său i-ar fi dat un bidon de vin, din care a continuat să bea. După ce a fost mai întâi îmbătat, el a fost apoi manipulat să se îndrepte deliberat cu cisterna în grupul de demonstranţi, în data de 23 decembrie 1989, ora 19.00. Au murit 6 oameni în urma impactului şi alţi 15 au fost răniţi. El a declarat ulterior că nu-şi mai aduce aminte nimic din acel eveniment.
Observăm în aceste cazuri un grup de acţiuni concertate menite să producă artificial victime, cu scopul de a manipula mulţimile uşor dizidente sau chiar pseudo-dizidente spre a protesta în stradă împotriva fostului regim. Numărul apoliticilor ucişi astfel artificial a fost multiplicat de 1000 de ori, pentru a produce artificial revoltă de masă. Mass-media occidentală şi postul de radio Europa Liberă, care avea emisiune în limba română şi emitea pe teritoriul României, au lansat minciuni despre 4 000 morţi în 17 decembrie, 60 000 morţi în 21 decembrie, sute de mii de morţi în 22 decembrie şi apoi genocid. Am arătat acest lucru în detaliu în secţiunea „Dezinformările alarmiste lansate de CIA prin radio Europa Liberă despre evenimentele din decembrie 1989” din cartea sus amintită. Aceste date au fost apoi preluate de cele mai importante posturi româneşti de radio-TV cu acoperire naţională, respectiv Radio România Actualităţi şi Televiziunea Română. Rezultatul a fost că în seara zilei de 22 decembrie 1989 au ieşit în stradă în Bucureşti peste 100 000 de oameni împotriva regimului. În toate oraşele mari au existat manifestări similare, ajungându-se la câteva milioane de pseudo-protestatari în toată România.
Pentru a acoperi urmele şi a da o falsă realitate acestor minciuni spuse pentru a instiga masele împotriva regimului, spionajul militar a conlucrat cu cel civil invadator în amplificarea şi mai mare a numărului victimelor. Acesta a fost cazul cu dezinformările încrucişate cauzatoare de foc fratricid între unităţile militare (şi o unitate de miliţie la Sibiu). Asemenea inginerii sociale au fost posibile prin dezinformarea existenţei „teroriştilor”, care ar fi acţionat pentru repunerea lui Ceauşescu înapoi în funcţie. Această minciună a fost repetată sistematic la principalele posturi de radio şi TV în acele zile, suprapunându-se peste ameninţarea falsei alarme „Radu cel Frumos”.
Manipularea cauzatoare de foc fratricid începea printr-o dezinformare simetrică făcută asupra a două unităţi, care astfel ajungeau să se împuşte între ele. Uneia dintre cele două unităţi li se dădea ordinul să meargă şi să apere un obiectiv de un viitor atac al „teroriştilor” în timp ce cea de-a doua, care se afla deja în apărarea acelui obiectiv, era anunţată că va fi atacată de terorişti. Celor care primiseră ordin înainte să se deplaseze spre apărarea obiectivului li se făcuse imagine de terorişti în rândul celorlalţi. Ei deschideau focul, devenind astfel probă falsă în ochii celor atacaţi că ar fi terorişti. Majoritatea lor au fost în rândul militarilor, dar au fost şi câteva zeci de miliţieni la Sibiu şi alte probabil câteva sute de securişti neracolaţi înainte în grupul de conspiraţionişti care au organizat mascarada. Cea mai sângeroasă diversiune s-a făcut în ziua de 23 decembrie la aeroportul Otopeni, când militarii trimişi de la o unitate din Câmpina să îl apere de „terorişti” au fost masacraţi de cei care apărau deja obiectivul. 50 de oameni, majoritatea militari dar şi câţiva civili, şi-au pierdut viaţa. Într-un fel asemănător au fost masacraţi în jur de 25 de miliţieni la Sibiu, a doua inginerie socială sângeroasă în decembrie 1989. Pe locul 3 în acest clasament tragic este masacrarea grupului colonelului USLA Gheorghe Trosca la MApN, cu 8 morţi. Grigore Cartianu a descris în jur de 100 de astfel de situaţii în cartea „Crimele Revoluţiei” editată de Adevărul Holding în 2010. Unele dintre aceste dezinformări au eşuat, în sensul că n-au dus la nici un mort. Dar altele au reuşit, şi per total au dus la aproximativ 400 de victime.
Postări
