Loading...

26 iulie 2008

Libido de stapani si libido de sclavi

Libidoul are din insasi natura sa intima o anumita doza de reprimare, de constrangere. Insasi scopul sexualitatii este acela de a reduce numarul de reproduceri. La nivel celular reproducerile se fac fara noima, cu nemiluita insa atunci cand organismul creste in dimensiuni o astfel de reproducere permanenta ar fi un adevarat dezastru secatuind organismul parinte si slabind sansele puiului de supravietuire. Sexualitatea a impus un baraj, o restrictie in asa fel incat puii sa apara in anumite sezoane, atunci cand conditiile de mediu sunt favorabile cresterii si dezvoltarii puiului.

Dimensiunea trairii satisfactiei sexuale la animale depinde de statutul lor in lantul trofic. Ritualurile nesfarsite de curtare, preludiile prelungite sunt specifice animalului pradat. Circumspect in afara perioadei de rut el poate orbi realmente atunci cand libidoul ii explodeaza pe perioada rutului, uitand de discretie si supravietuire si aventurandu-se in actiuni care il pot costa viata in lupta cu rivalii si neatentia temporar suspendata fata de pradatori. Ochii lui freamata de dorinta, sexul ii este singurul scop. Iata cum sexualitatea impune conditii noi de reproducere; numai cel ce trece prin toate aceste probe auxiliare si care da dovada de rezistenta poate decide viitorul speciei si se poate imperechea. Specia se adapteaza astfel la atacurile pradatorilor si se poate apara de ei. Specia supravietuieste astfel.

Dimpotriva sexualitatea animalului aflat in varful lantului trofic este mult mai linistita. In cazul leului se poate intampla ca femela flata in calduri sa se imperecheze chiar cu doi masculi fara ca acestia sa aiba vreo obiectie. Fireste ca instinctul este puternic si aici si se manifesta ca atare insa in ochii masculului nu se manifesta acea disperare pentru obtinerea placerii ca in cazul masculului din speciile pradate. De cele mai multe ori masculul leu pare chiar plictisit si femela este cea care initiaza actul sexual. Preludiile sunt scurte si masculul are rol pasiv in ele. In schimb somnul pare sa fie activitatea de baza a postludiului. Dimpotriva, masculul prada nu are timp de dormit ci trebuie sa curteze o alta femela si apoi o alta.

Iata doua moduri diametral opuse de manifestare a sexualitatii. Leul in genere lipsit de dusmani naturali are un libido mult mai scazut. Supravietuirea sa nu este pusa in discutie cu nimic. Dimpotriva animalele prada si pradatorii mai mici au un comportament sexual mai „disperat" , mai puternic tocmai pentru ca doar exemplarele performante sa se imperecheze si sa asigure supravietuirea speciilor in fata pradatorilor. A face sex ca iepurii presupune sa fii atat de slab ca si ei, cu atat de putine mijloace de aparare in fata pradatorilor. Studii experimentale au aratat cum impulsurile electrice dureroase aplicate unei maimute ii poate creste direct proportional activitatea sexuala. Libidoul, energia lui este raspunsul speciei la amenintarile mediului.

Acelasi lucru se intampla si la oameni. Sexualitatea nevroticista a unei parti din populatia umana, reprimarile si refularile ei specifice nu vin asa et nihilo. Libidoul psihopatologic nu este natura intima a libidoului ci el devine psihopatologic in decursul istoriei pe masura ce „specia" de sclavi se adapteaza la conditiile sociale favorabile impuse de stapani. Din pacate societatea traditionala clasica a produs o ruptura ontologica in interiorul umanitatii astfel ca „homo homini lupus" adica omul este lup pentru semenul sau. Civilizatia clasica a produs o umanitate clivata, o umanitate formata din oameni prada si oameni pradatori. Sexualitatea omului prada a urmat acelasi principiu ca aceea a animalului prada si explozia ei a dus la spectrul psihopatologic cunoscut.

Ideea lui Freud cum ca sexualitatea este originar, natural psihopatologica si ca ea devine „normala" abia prin reprimari „reusite" a facut-o insuficienta pentru anumite cazuri. Niciodata o astfel de conceptie nu va putea penetra mentalitatea aristocratoida a omului cu o viata indestulata si lipsita de griji. Daca un astfel de stil de viata este unul specific ereditatii atunci libidoul se afla la un nivel energetic destul de scazut departe de puseele sclavului sau omului de rand prin care se manifesta nevoia salbatica de supravietuire ca urmare a presiunilor exercitate de clasele superioare in scopul eficientei. Apolinismul aristocratoid insa nu cunoaste astfel de presiuni si traieste viata intr-o relaxare aproape totala. Numarul unor astfel de oameni a crescut in epoca contemporana datorita faptului ca robotii au preluat din munca manuala si omul s-a trezit cu timp liber suplimentarsi, deci cu presiuni scazute exercitate asupra sa. Un astfel de om nu este un nevrotic. Scaderea libidoului nu se datoreaza unei refulari (care doar de fapt il intareste progresiv) ci pur si simplu scaderii nivelului de alimentatie a afluentilor libidoului cu origine in factorul social. Fara aceste presiuni sociale libidoul se retrage catre starea lui naturala. Efervescenta libidinala a adolescentului sau indragostitului se datoreaza momentelor de cotitura specifice acestei varste sau perioade. Sexualitatea primeste astfel de tulburari si reactioneaza in felul ei. Omul contemporan se angajeaza in tot felul de contracte sociale care ii fac viata liniara iar libidoul se atrofiaza sau incearca presiuni de schimbare a stilului de viata si reorientari catre alt partener. Dar problema insa nu este cea a libidoului sau a tehnicilor inadecvate pentru a castiga satisfactie sexuala. Daca stilul de viata este unul care se apropie de cel al sclavului atunci orice fel de tehnica si comportament sexual devine banal, insipid sau atrage autoinvinovatiri ulterioare care a acelasi efect: nemultumirea si insatisfactia personala. Incercarea unor sexologi de a da tot felul de sfaturi cu privire la aceste tehnici este o tampenie. Niciodata omul nu va fi permanent indragostit si niciodata omul nu va fi un permanent visator.

Extinderea conceptului de „sexualitate" in afara albiei genitale facuta de pshanalza clasica era in acel moment singurul mod da a impaca reperele libidinale regasite in geneze nevrozelor si faptul ca o viata sexuala nu conduce neaparat la „rezolvarea nevrozei", adica ca satisfactiile „genitale" nu conduc la „vindecare". Insa o astfel de solutie de compromis pe care psihanaliza clasica l-a facut cu acest concept functioneaza pana la un anumit nivel. De aici incolo apar problemele si neclaritatile si toata lumea familiarizata cu conceptele psihologiei freudine le cam stie. Solutia este readucerea conceptului de „sexualitate" catre albia sa naturala si recunoasterea faptului ca originea nevrozei se afla mai profund de varstele primare, mai profund de prima copilarie si mai profund de libido. Acesta este doar varful aisbergului. Dincolo de aceasta haina nevroza are o grea mostenire ereditara pe care psihanaliza clasica a tratat-o in treacat. Intre timp sexualitatea a pierdut rolul de „cea mai puternica placere" umana a civilizatiei occidentale iar drogurile au fost cele care l-au detronat. Psihanaliza clasica orientata pe sexualitate pare depasita, uzata, neperformanta pentru nevoile civilizatiei contemporane.





Post Comment

0 comentarii:

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook