Loading...

15 noiembrie 2011

Libertate, egalitate si fraternitate in psihanaliza


Acest articol s-a dorit initial un comment la articolul „Invata-ma sa te inteleg relationist” de pe cafe Cradiva publicat aici :

http://www.cafegradiva.ro/2011/11/invata-ma-sa-te-inteleg-relationist.html

Mai intai trebuie precizat ca termenul "egalitate" desi are o istorie lunga si deasa totusi e unul metaforic. Stim ca nici macar gemenii aia care seamana intre ei mai mult decat seamana cu ei insisi [ :)] nu sunt egali, de obicei unul e mai iute decat celalalt. Respectiva metafora are iz politic si presupune nevoia societatii occidentale de eliberare de sub sclavagismul clasic. Acordarea artificiala de valoare divina sau supra umana aristocratiei sau regalitatii implica automat o retragere la fel de artificiala a valorii umane a sclavului. Este vorba de o compensare prin negatie in acest caz.

Intre timp sclavagismul clasic a fost inlocuit cu cel industrial sau corporatist iar amestecul de libertate cu sclavagism a condus la explozia de tulburari psihice (in general de factura depresiva) in special in cea de-a doua jumatate a secolului XX, lucru care continua si la inceput de secol 21. Am vazut la un moment dat pe un tricou expresia "Liberté, égalité, desolé"... Idealurile „egalitatii libertatii si fraternitatii” au fost inlocuite de retorica imposibilitatii existentei nici a egalitatii, pentru ca oamenii sunt diferiti, nici a libertatii pentru ca suntem afectati de legi organice/psihice stricte si nici a fraternitatii pentru ca nu toti suntem nascuti de aceeasi mama. Spun retorica pentru ca aceste realitati au devenit instrumentele promovarii noului sclavagism al statului de drept contemporan. Daca nu exista o libertate absoluta asta e un motiv pentru noii stapani sa creeze un cadrul legislativ restrictiv sau un sistem social ce seamana din ce in ce mai mult cu statul politienesc. Toate acestea in numele faptului ca nu exista o libertate ontologica absoluta. Dar cand e vorba sa isi justifice impulsurile colonialiste (de genul invadarii Irakului sau Vietnamului) sistemele neosclavagiste aduc pe tapet tocmai libertatea pe care ele le ofera cetatenilor eliberati de sub jugul „tiraniilor”. Iata ca aceasta dialectica a sensurilor este folosita in fiecare dintre cele doua variante exclusiviste in functie de interesele de moment de catre politicieni asa cum le este specific. In locul gazelor rudimentare folosite de Saddam Hussein pentru a inabusi revolta vom avea gaze delicate folosite de fortele de ordine specifice … democratiei occidentale implementate intre timp in Irak. Avem de a face in acest caz precum si in toate cazurile de emancipare (inclusiv in celebrul razboi antisclavagist dintre nord si sud din SUA secolului 19) cu inlocuirea sclaviei clasice cu cea moderna.




Din punctul meu de vedere sclavagismul este originea tulburarilor psihice si, in aceeasi masura, anularea sclavagismului poate conduce la anularea lor (chiar daca nu imediat ci in timp pe parcursul generatiilor). Pentru mine tulburarea psihica este amestecul de pulsiuni periferice/comportamente/reactii/sentimente/ ce apartin fie a doua culturi diferite fie a doua realitati sociale sau de mediu diferite. Doza de libertate politica obtinuta de omul contemporan amestecata cu sclavagismul mascat al corporatismului determina tulburarea psihica. Sexualitatea observata de Freud (concept excesiv largit) ca suprapotentata si inhibata in acelasi timp la nevroze ( sublimata in simptom sau in psihopatologia vietii cotidiene) este ea insasi expresia acestui tip de amestec socio-culturo-ambiental. Mimarea unei vieti de high life (sau high class) dar trairea efectiva in realitatile dure ale sclavagismului este specificul tulburarii psihice in general. Solutia temperarii sale nu este psihanaliza ci anularea sclavagismului. Psihanaliza rezolva doar unele conflicte psihice superficiale.

Adevarata vindecare a tulburarilor psihice ale omului contemporan are nevoie de timp pentru cicatrizare si de anularea factorilor care produc rana. Iar acesti factori sunt cei analizati succint mai sus. Regulile cadrului psihanalizei clasice sunt limitate la dispozitia mentalitatii contemporane de a se dezice sincer de sclavagism. Aceasta dezicere este doar una formala, legata de presiunile umanismului. Insa, dupa modelul exact al sublimarii, sclavagismul functioneaza tacit ca un cancer sub masca curata a principiilor societatii deschise si democratiei participative. Altfel spus, daca primitivul supravietuieste in omul modern, cu siguranta feudalul e inca foarte activ in el.

De aceea, pentru mine esenta "vindecarii" psihopatologice nu (mai) sta in terapia individuala ci in terapia societatii. Nu spun ca terapia individuala ar fi total inutila insa ea e departe de a oferi ce a parut ca ofera prin insele vorbele lui Freud: "constientizarea", adica trecerea reprezentarilor (care nu pot fi despartite de afect si nici de pulsiune) din asanumitul registru al eternitatii inconstiente in cel al temporaritatii constiente este doar o metafora. Acesat conceptie metaforica nu are nici un fel de acoperire in fapte pentru ca orice continut psihic se cristalizeaza in timp si isi pierde plasticitatea devenind pulsiune. „Plasiticiatea instinctului” de care vorbeste Freud si unii psihanalisti nu este decat o astfel de cristalizare a unor astfel de continuturi psihice periferice in corpul fixat al pulsiunii instinctuale. Psihanaliza nu mai are ce face unor astfel de continuturi dupa cum cofrajul nu mai este necesar betonului care s-a intarit.

Daca o luam la bani marunti, psihanaliza nu a "rezolvat" decat varful aisbergului tulburarii psihice cu toata spectaculozitatea ei terapeutica de la inceputul secolului 20 (spectaculozitate care intre timp a cam intrat ea insasi in desuet ca s-o spunem pe drept). Nici un nevrotic nu a fost "vindecat" in adevaratul sens al cuvantului. Multi s-au (re)convertit in... depresivi. In aceeasi nota se poate spune ca cei "renascuti" s-au convertit in... maniacali devenind niste apostoli infocati ai unei noi religii. Este o evolutie in bine intr-adevar dar nu este atat de mare pe cat psihanalistii si-au prezentat-o.

Psihanaliza clasica (actuala) cumva reflecta aceasta realitate ambivalenta. Cand vine in analiza sclavul (fie el ceva mai emancipat devreme ce isi poate permite un astfel de moft ) cauta limitele libertatii sale. Analizandul vede in psihanalist pe acel stapan si negociaza cu el libertatea simbolica pe care nu si-o poate lua de la sine putere, pentru ca asa a fost educat timp de mii de ani sa se comporte. Se spune in articol „analistul nu poate renunta la autoritatea lui " . Intr-adevar, nu poate renunta la autoritatea lui pentru ca el de fapt isi asuma aceasta autoritate, se transfigureaza in figura traditionala a stapanului ce ofera gratificare sclavului sau. Pentru multi sclavi eliberarea macar a odraslelor lor se poate realiza printr-o legatura amoroasa sau de orice fel cu stapanul. Aceasta realitate sociala cristalizata psihic transgenerational se repeta in analiza. Ca ii da libertatea de a se bucura de libido sau ca isi retraieste copilaria bucurandu-se de maternitate, psihanalistul este pentru pacient acel stapan care ii ofera viata sclavului si care ii ofera si nivelul de libertate. „Ai voie” si „n-ai voie” sunt expresiile principale prin care pacientul confuz isi regaseste linistea cuibarindu-se la pieptul matern al analistului transformandu-l astfel din indiferent si rece in ingaduitor, binevoitor si atent la nevoile si trairile sale.

Relatia analist analizand este o forma ideala de sclavagism deoarece repeta la nivel microsocial relatia dintre conducator si condus. Spun ideala deoarece dintre toti conducatorii probabil ca psihanalistul este cel mai uman; nimeni nu iese dintr-o cura de psihanaliza mai mutilat psihic decat a fost. Cura psihanalitica face bine mai mult sau mai putin pe cand orice relatie cu un conducator (nepsihanalist) duce mai devreme sau mai tarziu la erodare psihica si la accentuarea structurii psihopatologice specifice condusului. Dar tocmai aceasta priponire in mentalitatea sclavagista face din psihanaliza clasica cu cadrul ei tipic o activitate limitata politic. Evident, in acest caz psihanaliza clasica insasi este prinsa intr-un cerc vicios: ea reia la nivel simbolic relatia dintre stapan si sclav adica exact ceea ce il face pe sclav sa cada in disperarea psihopatologica. Este ca si cum te-ai trata de alcoolism cu o dusca mica sau de sevraj cu doza zilnica de drog. Pe moment pare o vindecare dar in timp este de fapt o dependenta.

Psihanalizei insasi, prin docilitatea ei politica, ii convine aceasta stare de ambivalenta politica pentru ca nu poate vedea dincolo de zidurile pesterii mentalitatii sclavagiste. Iar cadrul rolurilor condus-conducator este exact stadiul sau de limitare la aceasta mentalitate. Ea inca se afla in ghetou. Psihanaliza clasica nu intelege ca ea are sansa sa devina ce mai importanta institutie intr-o societate viitoare in care sclavagismul (inclusiv cel mascat de minciunile statului de drept si democratiei actuale) ar fi total eradicat. Ea deocamdata nu poate accepta „egalitatea” pentru ca de fapt are nevoie de insusi sistemul sclavagist care sa-i trimita victime spre carpire. Ea este tributara mentalitatii sclavagiste. Intr-o lume lipsita total de sclavagism multe elemente ale cadrului clasic se vor pulveriza. Discriminarea ontologica analist-analizand este una dintre ele.





Post Comment

11 comentarii:

Postati un comentariu

Nume

E-mail *

Mesaj *

If you want to receive the entries that I write

insert your e-mail address here and then push the button bellow:

Delivered by FeedBurner

Facebook