Manipulare complexă a opiniei publice pentru inflamarea Războiului 2 Mondial
Manifestul societăţii automatiste
2.5.4.12. Manipulare complexă a opiniei publice pentru inflamarea Războiului 2 Mondial
După cum am spus detaliat în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie”, Războiul 2 Mondial e fost o diversiune planetară menită să ascundă furia populară a americanilor faţă de practicile dubioase ale companiei Stadard Oil (proprietate lui John Davison Rockefeller), după ce fiica unui ruinat de către Rockefeller, Ida Tarbell, le-a publicat în revista McClure's. Furia americană pentru magnaţi a devenit simpatie atât locală cât şi internaţională pentru fascism şi comunism, care promiteau eliminarea acestor practici. Dezgustul faţă de Rockefeller şi bogaţi în general a devenit atât de intens încât Teddy Roosevelt a promis eliminarea monopolului pe piaţă în campania sa electorală. Ca în orice situaţie de genul acesta, magnaţii abat atenţia publică de la propria lor castă, instigând o oroare şi mai mare în altă parte. Atacul de la Pearl Harbor, urmat de invazia di Filipine, şi inflamarea celui mai mare război din istorie a fost exact acea oroare şi mai mare, prin care indignarea publică a fost abătută dinspre Rockefeller şi restul de magnaţi către Germania nazistă şi Japonia imperială.
După ce Germania a invadat Polonia în 1939 în SUA au început „pregătirile”. Armata şi Marina americană au înrolat tot ce s-a putut. În Filipine şi Hawaii au ajuns undeva la 30 000 de militari, cea mai mare parte recrutaţi în 1940. După criza din 1929, în 1940 atât SUA cât şi restul ţărilor civilizate încă sufereau. Mulţi s-au înrolat în serviciul militar pentru a scăpa efectiv de sărăcie. Paul Kerchum, prizonier american şi supravieţuitor din Filipine (inclusiv al celebrului „marş al morţii”) spune la minutul 02 din video-ul „DAV member and Bataan Death March survivor shares his story” că armata accepta pe absolut oricine. Un alt prizonier supravieţuitor, Glenn Frazier, spune la minutul 3 din video-ul „Col Glenn Frazier, Bataan Death March Survivor, Interview” că a minţit că ar fi avut 21 pe când avea 16, şi nimeni nu l-a verificat, şi astfel a fost înrolat fără nicio problemă. Un alt prizonier supravieţuitor spune la minutul 06.50 din video-ul „Bataan Death March Survivor Dan Crowley” că sărăcia i-a dus pe mulţi spre serviciul militar. Pe lângă săraci, aici au fost atraşi şi infractorii, aflaţi în cercetări şi ameninţaţi cu închisoarea. Înrolarea în sistemul militar i-a ucis pe majoritatea dintre ei, promiţându-le iniţial în mod înşelător pierderea urmei dinspre cercetătorii penali sau sărăcie.
Sistemul eugenic modern s-a gândit în mod tipic publicităţii să-i folosească la a-i antrena şi pe alţii într-un viitor război, care să-i elimine în afara statului pe potenţialii rebeli, după modelul descris de Hegel în cartea sa „Filosofia dreptului”, pe care am tot citat-o. Memoriile supravieţuitorilor abundă de amintiri plăcute înainte de 7 decembrie 1941. Pentru a parafraza gluma cu indecisul dacă să meargă în Iad sau în Rai, această perioadă era doar … „campanie electorală”. Traiul bun şi lipsit de griji din 1940-1941 din bazele americane era doar un preludiu la măcel. Fotografiile şi scrisorile trimise de protagonişti anturajului cu petreceri nesfârşite şi veselie i-au convins şi pe alţii să se înroleze. Războiul părea atunci un risc minor, deşi cine judeca în mod corect articolele de presă negativă faţă de Japonia, care au apărut în paralel cu această campanie de recrutare, putea întrevedea înspre ce se îndrepta acea poveste. Dar mulţi au fost păcăliţi de reticenţa celor mai mulţi americani de a participa la acel război, fără să-şi imagineze că va exista un Pearl Harbor, şi că opinia publică se va schimba la 180 de grade.
Observăm că această practică este o variantă nouă a Cruciadelor sau „Corăbiei Nebunilor” din perioada medievală şi de după. La fel cum hoţii, prostituatele şi alţi marginali erau convinşi să-şi salveze sufletele prin participarea la cruciadele ce promiteau „eliberarea pământurilor sfinte”, în perioada modernă s-a folosit un instrument adecvat mentalităţii „întreprinzătoare” pentru acest scop grotesc de eugenie. Dar, până să îi sacrifice, sistemul dezinformaţional i-a folosit pe post de masă de manevră pentru a contracara tendinţele politice în special nazist-fasciste, dar şi comuniste, din SUA, pe lângă cele de neutralitate. Fără să îşi dea seama, fiecare recrutat era astfel mituit să devină un susţinător al intrării SUA în război, deşi cei mai mulţi nu ar fi dorit aşa ceva. Destui dintre ei nu s-ar fi înscris în sistemul militar dacă ar fi ştiut că vor lua parte la cel mai crunt război existent vreodată între oameni. Însă, prin acceptarea recrutării, fiecare îşi asuma să meargă, să lupte şi chiar să îşi dea viaţa pentru ţara sa în schimbul unei perioade de viaţă trăită fără neajunsuri. Într-un fel era un joc al sorţii ce părea drept. Uciderea lor eugenistă era făcută într-adevăr pentru întărirea naţiunii americane şi a altora, la fel cum în agricultură distrugerea buruienilor permite dezvoltarea culturii de plante. În acelaşi fel şi pentru aceste victime, un an sau doi de distracţii parcă valorează mai mult decât 10 ani de lipsuri materiale şi umilinţe. Sistemul i-a sacrificat, dar lor li s-a făcut imagine de eroi, chiar şi doar pentru câteva luni sau un an. Asemenea unor droguri, cei cu un narcisism mai pronunţat au acceptat acest târg de a ieşi din anonimitate pentru o perioadă în faţă, ca eroi. Am amintit deja anterior şi vom vedea cum, mai târziu, supravieţuitorii Filipine şi Hawaii vor fi umiliţi în prealabil pentru a-şi ţine gura şi nu a spune ce au văzut în special faţă de suprimarea alarmei şi auto-sabotajul.
După decembrie 1941, a intrat în vigoare şi propaganda cu ţinta între naivi. Deşi cei informaţi aveau o imagine denigratoare despre japonezi, pentru redneck-ul de rând propaganda a venit cu o imagine infantilistă asupra războiului, ca un fel de joc, după cum vedem în aceste imagini, la care am mai făcut referire pe parcursul acestui text.
Ne imaginăm că cei care au fost păcăliţi de ele nu erau cei mai deştepţi oameni din SUA. Însă a-i atrage în această capcană şi a-i omorî mi se pare la fel de odios precum incendierea cinematografului plin cu copii ce se uită la desene animate.
O manipulare grotescă pentru naivii americani a fost şi cea a asistentelor medicale luate prizoniere în Filipine. Şi ele au fost recrutate cam în acelaşi fel în care au fost recrutaţii şi bărbaţii în sistemul militar. Multe au fost seduse de spiritul de aventură. Altele au vrut să se specializeze în meseria de asistentă medicală. Dar acest lucru se putea face foarte bine şi în SUA. Apoi, era mult mai ieftin să fie pregătite filipineze pentru această meserie, mai curând decât să fie aduse din SUA. Doar că sistemul dezinformaţional le-a folosit aşa cum se întâmplă şi astăzi cu prostituatele mascate care joacă rolul de femei singure prin baruri, pentru a-i convinge pe naivi să le cumpere băutură. Am descris cazul lor în detaliu în cartea mea „Fără sadism!”. Inclusiv în firme sînt angajate unele femei şi pentru aspectul lor fizic, contribuind astfel la motivarea bărbaţilor să aibă succese mai mari spre a fi admiraţi de ele, în profitul firmei.
În cazul Filipine, asistentele medicale au avut acelaşi rol de a atrage şi alţi naivi în recrutare şi apoi sacrificare. Ele au devenit subiect într-unul din afişele propagandistice pentru promovarea războiului, după ce în mod absurd au fost luate prizoniere. În mod normal femeile şi copiii nu se iau prizonieri decât dacă activează direct combatanţi în câmpul de luptă. Însă acolo japonezii au fost manipulaţi spre a juca rolul de barbari, gata să atragă alţi naivi americani pe post de salvatori. Spionajul civil a făcut acest afiş de o putere emoţională incredibilă pentru tinerii săraci americani, regresaţi la mentalitatea marşurilor militare antice. Sărăcia îi va fi făcut nefrecventabili de către femeile din anturaj. Cei care aveau deja relaţie de cuplu au fost părăsiţi de partenere pentru un bărbat care să poată susţină familia. Aşadar mulţi sufereau de singurătate iar afişul cu asistentele care pare că îi aşteaptă precum fecioarele pe martirii islamici exact la acest punct nevralgic lovea. Mulţi s-au înrolat ca figuranţii într-un fim de desene animate pentru a deveni prinţi ce salvează pe albă-ca zăpada din ghearele balaurului japonez.
Ne aducem aminte de afişele care îi portretizau pe japonezi ca nişte laşi mărunţi, deşi ei au fost de departe cei mai dârz războinici care au luptat vreodată în istorie. După aceea minciuna s-a modificat în sensul identificării dârzeniei lor cu barbaria. Ce-i drept, cele două noţiuni nu sînt tocmai incompatibile, însă nici echivalente, aşa cum le-a portretizat aparatul dezinformaţional al magnaţilor americani, însetaţi de război. În acest moment putem să vedem în ele şi povestea cu „Albă ca Zăpada”, prin care manipulaţii naivi se şi visau prinţi. Iată cum în afişul cu soldatul ce primeşte scrisoarea lupta în război e asociată dezinformaţional cu iubirea din partea cuiva care ţine la el. Îl vedem ca un personaj de desene animate fericit, jubilând, cu scrisoarea în mână, motivat să „pălmuiască” japonezii de fericire. Realitatea frontului era însă cu totul alta.
În video-ul „Interviewing Philippine Internees (1945)” există unele interviuri într-adevăr din 1945, precum cuplul fericit pentru finalul războiului de la ora 28.56. Cam asta era atitudinea tuturor atunci, deoarece finalul războiului le garanta că nu vor fi ucişi. Însă alte interviuri foarte probabil au fost făcute înainte de această dată, deoarece cei intervievaţi nu dau impresia că ar trăi bucuria terminării sale. De exemplu la ora 25.40 vedem un interviu cu o şotie de locotenent dispărut în misiune care nu face vreun demers pentru a cere autorităţilor să îi spună dacă soţul său a murit sau e în viaţă. În mod normal ea ar trebui să fi cerut acest lucru pentru a-şi clarifica situaţia socială. La ora 41.45 vedem o altă tânără şotie singură, fără soţ. Apoi, la ora 43.40 vedem o tânără mamă văduvă. Niciuna nu arată vreun semn de bucurie pentru terminarea războiului. Deşi nu le-am văzut în alte video-uri, putem să ne imaginăm că ele au făcut parte din filme de propagandă ascunsă, menite să atragă alţi naivi spre înrolare, pentru a ajunge la ele.
Văzând aceste imagini de propagandă îmi vine în minte cea făcută în 2020 pentru a promova teoria pandemiei ca falsă cauză pentru reducerea drepturilor civile în următorii 2 ani. În articolul „S-au golit supermarlet-urile; deci Coronavirus e o campanie de marketing”, scris chiar la începutul mascaradei, am descris în ce mod manipularea s-a făcut prin tehnicile specifice publicităţii, printre care asocierea cu o vedetă sau cu folosirea sexualităţii, deşi carantina a dus la separarea unui număr mare de cupluri, anterior erodate sau insuficient de sudate. Diferenţa dintre manipularea de atunci şi cea de acum constă doar în folosirea mai mare a obscenităţii, specifică mentalităţii contemporane.
Postări
