2.5.4.8.5. Tehnicile de manipulare
Manifestul societăţii automatiste
2.5.4.8.5. Tehnicile de manipulare
Tehnicile de manipulare pot fi şi ele clasificate conform cu cele 3 tipuri de manipulare descrise de mai sus. Manipularea simplă şi parţial medie nu au nevoie de tehnici speciale, fiind cumva făcute pe faţă, cu acord acceptat mutual sau cu disconfortul opoziţiei faţă de manipulator. Oricine poate fi un manipulator simplu şi mediu, fără chiar a înţelege fenomenul de manipulare şi fără a folosi tehnici anterior studiate. Aceste mini-strategii de manipulare se învaţă în relaţia cu ceilalţi şi se aplică în funcţie de succesul pe care ele îl aduc beneficiarului. Până şi un copil de vârstă preşcolară îşi manipulează părinţii în mod natural să îi aducă anumite satisfacţii învăţând aceste micro-tehnici de manipulare din raporturile sociale de interacţiune cu ei.
Au existat şi încă există aşanumiţii „antrenori ai seducţiei”, sau ai „construirii relaţiilor amoroase”, care folosesc diferite tehnici de agăţat pentru ambele sexe. Aceste tehnici de manipulare a atragerii unei persoane într-o relaţie amoroasă sînt într-adevăr studiate anterior sistematic, însă numai obiectivul lor le atestă ca fiind făcute de neprofesionişti. Ceva mai profesioniste sînt cele de manipulare a angajatului de către angajator să îşi dorească ceva mai mult încât să devină productiv dar nu atât de mult încât să plece la o companie mai mare. De asemenea, atunci când angajatul are alte preocupări/hobby-uri decât cele ale companiei, şi acestea îi absorb puterea de muncă, angajatorul trece la tehnici de manipulare a sa. În primul moment angajatorul încearcă să-l manipuleze pe acel angajat să stea cât mai departe de acele activităţi adiţionale. Dacă acestea nu întrerup legătura angajatului cu ele, atunci angajatorul îl manipulează să plece din companie pentru „a-şi urma visul”. Hobby-urile angajaţilor sunt încurajate doar dacă le provoacă acestora relaxare, nu dacă le absorb puterea de muncă. Manipularea mai poate fi făcută şi de angajaţii înşişi faţă de şefi sau de alţi angajaţi cu care se află în competiţie, pentru beneficii mai mari.
Toate aceste tehnici medii de manipulare au fost descrise fie de feministe pentru manipularea emoţională, şi de „managementul resurselor umane” pentru cea din ierarhia de comandă dintr-o unitate de producţie. Feministele au dezavuat interesul unor abuzatori emoţionali de tip Casanova de a iniţia cât mai rapid o relaţie amoroasă şi a o abandona doar pentru amuzament, pentru întărirea unei fantasme arhaice a războinicului cuceritor de cetăţi. Managerii le-au format şi apoi descris pentru interesul de a obţine profit maxim de pe urma activităţii angajaţilor.
Se poate vorbi de tehnici profesioniste de manipulare abia odată cu manipularea majoră. Aceste tehnici merg mult mai departe decât cele ale antrenorilor seducţiei sau managerii din companii, deşi interesul converge. Profesioniştii în manipulare sunt un fel de supervizori ascunşi ai acestor interese medii. Un război instigat de spionajul civil îl convinge pe angajat să muncească mai eficient, după cum am arătat în detaliu în capitolul 1. Aşa ceva duce de asemenea la disponibilitatea femeilor de a se îndrăgosti, atât pentru a avea protecţie din partea unui bărbat în faţa unor potenţiali invadatori, dar şi pentru a salva specia/comunitatea/familia ameninţate de iminenţa unei catastrofe.
Dacă analizăm tehnicile de dezinformare descrise în secţiunile anterioare, observăm că fiecare dintre ele încearcă să ascundă opiniei publice descrierea manufacturării unor catastrofe umanitare de către spionajul civil, unealta principală a elitei sadice din societatea civilizată în general, şi contemporană în particular. Ascunderea timp de peste 80 de ani a adevărului despre atacul de la Pearl Harbor din decembrie 1941, a avut scop tocmai adormirea vigilenţei omului simplu faţă de rolul sadic constant al elitelor social-politice în istorie, şi construirea câştigării sistematice a încrederii viitoarelor victime. Acest capitol a avut în atenţie în principal ascunderea faţă de opinia publică internaţională nu doar a cunoaşterii în prealabil a atacului japonez, dar şi autosabotarea propriei nave USS Arizona, care a dus la peste 1000 de morţi. Ingineriile sociale din timpul invaziei colonialiste din România au deja 35 de ani, şi sînt semne că oficialităţile nu sînt dispuse să spună adevărul. În cartea mea în cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei” am dedicat un întreg capitol dezinformării faţă de evenimentele de atunci ce s-a făcut sistematic de forurile abilitate în acest răstimp. Instigarea războaielor iugoslave şi a genocidului din Ruanda sunt deja vechi de 30 de ani. Cartea lui David Ray Griffin „The New Pearl Harbor” a mai spus câteva adevăruri despre atacurile de la 11 septembrie 2001, însă tot mai sînt lucruri de explicat, iar şi documentarul făcut după ea e ascuns de Youtube prin abisurile căutărilor.
Deducem din acestea un prim de grup de tehnici de manipulare post-dezinformaţională, fără afectarea mediului proxim al ţintei manipulate. Însă remarcăm faptul că dezinformarea astfel folosită schimbă comportamentul ţintei dezinformaţionale, aşadar ea devine automat manipulare. Cel mai concludent exemplu de manipulare post-dezinformaţională este denigrarea imaginii Japoniei în presa americană înainte de atacul de la Pearl Harbor, la care m-am tot referit de-a lungul acestui capitol. Inflamarea războiului în Europa şi începerea celui din Pacific a dus la creştere economică şi profit pentru oligarhii ambelor ţări, însă pentru omul simplu a dus teroare şi chiar moarte, dacă a avut naivitatea să se înroleze în armată pentru a lupta. În urma manufacturării acelui atac, s-au înrolat în armata şi marina Statelor Unite un număr record de civili. Cu ei practic a fost inflamat războiul început deja în Europa, ajungând la cel mai mare din istorie. Cei care nu s-au înrolat au rămas terorizaţi de perspectiva invadării ţării de către falşi invadatori, respectiv Germania nazistă şi Japonia Imperială, minciună cultivată de mass-media în mod deliberat. Aceeaşi reţetă se practică astăzi pe europeni cu ameninţarea falsă a interesului lui Putin de a recrea URSS, prin anexarea ţărilor Europei centrale şi de est. Invazia estului Ucrainei este o probă manufacturată special pentru acest deziderat. Această teroare se suprapune peste mentalitatea sclavului clasic, strămoşul majorităţii executanţilor de ordine şi de atunci, şi de acum. Am descris acest mecanism în capitolul 1 al acestei cărţi .
Dar, după cum am tot spus mai sus, unele din tehnicile de manipulare nu vin în urma creării unui mediu dezinformaţional, deşi pot avea consecinţe dezinformaţionale majore înainte de a deveni manipulare. Cea a creării de ameninţări în scopul convingerii executantului de ordine să devină mai eficient, după cum am văzut în primul capitol, este un astfel de caz. Aceasta se înscrie în tehnicile de manipulare prin pedeapsă şi recompensă (dresaj) a populaţiei umane spre a se integra într-un sistem de ierarhie a comenzii. El constă într-un ansamblu de recompense şi pedepse, aşa cum se întâmplă cu dresajul animalelor, sau cu terapia ABA. Însă acestea se înscriu în manipulare minoră. În aceste cazuri există un real avantaj al dresatului; avantajul autistului este acela că poate fi integrat în societate fără ca ceilalţi să se teamă de el. Avantajul animalului dresat este acela că are un adăpost comod şi hrană asigurată de stăpân. Din acest punct de vedere dresajul autistului are o importantă parte pozitivă, deoarece încurajează socializarea sa şi elimină riscul izolării sale. Dimpotrivă, manipularea majoră este modificarea comportamentului unei persoane sau a unui grup (ţintă manipulată) de a face ceva favorabil manipulatorului, şi de obicei nefavorabil manipulatului.
Criza economică din 1929 a fost o pedeapsă colectivă a oligarhilor nord-americani asupra muncitorilor pentru cerinţa de reducere a timpului de muncă la doar 8 ore, odată cu greva de la Chicago din 1886. Această criză a fost pusă pe seama speculaţiilor de la bursă, însă principalii beneficiari ai ei erau tot marii industriaşi şi bancheri, Ea le-a permis selecţia celor care erau dispuşi să lucreze mai mult pentru mai puţin, afectaţi de posibilitatea de a nu avea de lucru deloc şi a muri de foame. În acea perioadă a şi fost creată bursa de acţiuni, altceva decât fusese piaţa de schimb de până atunci. În felul acesta oligarhii şi-au creat o pătură de protecţie în persoana jucătorilor de bursă, pe care a fost dată vina apoi pentru speculaţii nesăbuite şi instituirea crizei.
Dar criza economică din 1929 a fost o manipulare eşuată. După 10 ani de crize prelungite urmate celei din 1929, muncitorii nu au fost dispuşi să lucreze mai mult de 8 ore, aşa cum fusese înainte de greva de la Chicago din 1886. Mai mult decât atât, ei au dezvoltat şi predispoziţii politice extremiste de luptă împotriva marilor industriaşi şi bancheri, respectiv naţional-socialismul(nazismul)/fascismul şi comunismul. Primul dorea un capitalism mai puţin feroce, bazat pe organizare socială autocratică şi naţionalism. Celălalt ataca însăşi bazele capitalismului, dorind o economie centralizată, fără oligarhi. Ambele doctrine erau mente să echilibreze balanţa prăpastiei dintre cetăţenii simpli şi oligarhi, însă cei din urmă nu au vrut să renunţe la avantaje.
Pentru a corecta aceste excese, oligarhii americani au recurs la un război, conform vechilor apucături, cel mai mare care a existat vreodată în istorie. El a fost menit şi să elimine spiritele revoluţionare din întreaga lume capitalistă dar şi să denigreze fascismul şi comunismul ca politici genocidale, mult mai negative decât erau în principiu. Nazismul în Germania şi-a dorit iniţial în principal recuperarea teritoriilor pierdute, având formă de naţionalism mic spre mediu. Abia apoi el a trecut la expulzarea străinilor, în special a evreilor. Acest moment înseamnă deja o supra-dilatare a naţionalismului către exterminare a altor etnii. Observăm că nazismul/fascismul au trecut chiar şi dincolo de ultra-naţionalism, care se reduce la ostilitate în gesturi faţă de alte etnii.
La origine, atât nazismul cât şi fascismul au avut formă moderată de naţionalism şi ultra-naţionalism. La acest nivel, tendinţele ucigaşe ancestrale asupra celor diferiţi sînt estompate de principiile religioase ale toleranţei în toate religiile moderne. De aceea ultra-naţionaliştii ucigaşi nu au avut susţinere populară. În cartea sa „Mein kampf”, Adolf Hitler nu vorbeşte despre exterminare evreilor, ci de expulzarea lor din Germania şi rasa ariană în general. Astfel de soluţie împăca destul de bine toleranţa religioasă cu xenofobia ancestrală. Însă nazismul şi fascismul au fost în aşa fel infiltrate de agenţi de informaţii locali racolaţi de spionajul american, precum Reinhard Gehlen, încât i-au manipulat pe capii nazişti să treacă în cele din urmă la genocid împotriva evreilor. Aşa s-au întâmplat ororile lagărelor de concentrare.
Oarecum aceeaşi soartă a avut-o şi comunismul, dar aproape jumătate de secol mai târziu, după cum am arătat la nivel mediu de detaliu în documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” , şi la un nivel mai detaliat în cartea mea „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei”. Am arătat cu exemple concrete în documentarul meu „Diversioniştii” cum infiltrarea de spioni sabotori în grupurile protestatarilor de după 1990 au dus la subminarea mediatică a acestora în percepţia publică. Exact acelaşi s-a întâmplat cu nazismul/fascismul şi comunismul după ce aceste mişcări au fost infiltrate de astfel de agenţi care au supradimensionat defectele inerente ale oricărei ideologii politice. După ce occidentalii au aflat de gratuitatea sistemului medical şi chiria foarte mică, comunismul şi-a mai refăcut din imagine. Însă nazismul/fascismul au rămas întipărite în conştiinţa umanităţii ca xenofobie ancestrală.
Aceste mari inginerii sociale s-au făcut prin aceste tehnicile complexe de manipulare de tipul dresajului, prin pedeapsă şi recompensă. Recompensa constă răsplata ţintei manipulate, şi astfel au fost manipulaţi americanii de rând să susţină intrarea SUA în război, dincolo de dezinformarea privind atacul de la Pearl Harbor. Lipsa de locuri de muncă timp de 10 ani a creat o disponibilitate masivă de forţă de muncă potenţială a poporului american. Apoi, perspectiva războiului a dus la o creştere a numărului de locuri de muncă, dar în domeniul armamentului. Practic americanii de rând au fost mituiţi să accepte implicarea naţiunii lor în război în schimbul unui loc de muncă. Dacă SUA nu intra în război, nici locuri de muncă nu mai existau. Practic opinia publică americană a avut de ales la nivel subliminal între a susţine războiul şi a primi recompensa un loc de muncă, sau a nu-l susţine şi a primi pedeapsa continuării celor peste 10 ani de criză economică prelungită. După numeroase tulburări sociale prin care oligarhii americani au dorit creşterea orelor de muncă ale muncitorilor peste 8 ore, cei mai mulţi au acceptat acest târg. Acelaşi târg s-a repetat parţial în anii 2000, când războaiele din Irak şi Afganistan au fost cumpărate cu îngăduinţa opiniei publice prin ieftinirea maximă a carburanţilor. Acelaşi târg se practică şi acum în 2025, după 3 ani de război în Ucraina care se dovedeşte a fi dus la creşterea preţurilor în tată lumea, datorită embargoului de petrol şi gaze impuse Rusiei. Când a început majoritatea occidentală era extrem de ostilă Rusiei, însă dacă această ostilitate a fost plătită cu creşterea preţurilor, lucrurile s-au schimbat. Într-o recentă declaraţie, preşedintele american Trump scotea în evidenţă faptul că SUA şi Rusia au fost aliate în Cel De-al Doilea Război Mondial, uitând de războiul rece şi criza rachetelor din 1962 care a fost pe punctul de a degenera într-un război nuclear între cele două puteri.
Manipularea prin dresaj se face prin practicarea ameninţărilor (traumatice) în mediul proxim al angajatului spre a-l face mai productiv. Şi acest gen de manipulare are o latură benefică, dar mai mult pentru sistemul economic global decât pentru el, ca individ. După cum vom vedea în capitolul următor, aceste practici, împreună cu frustrările poftelor trezite artificial de reclame, duc la erodarea sănătăţii mentale a omului modern. Dar, per total, câţiva dintre cei astfel traumatizaţi sau frustraţi, sau urmaşii lor, vor ajunge să inoveze ştiinţa, arta şi tehnologia, ceea ce duce la evoluţia sistemului social. Desigur, acelaşi argument funcţiona şi în cazul sclavagismului clasic. Faptul că el se reia, după ce sclavagismul clasic a fost abolit, atestă exact ce am spus eu în primul capitol, respectiv că în societatea contemporană sclavagismul doar s-a modificat. Principala schimbare constă în aspectul de muncă liber-consimţită împreună cu libertatea demisiei. Însă tocmai manipularea care abuzează consimţământul în acest caz atestă încă odată ceea ce am tot afirmat eu în primul capitol, respectiv că cele două sisteme sunt mai mult asemănătoare decât diferite, şi că noţiunea de „sclavagism” trebuie extinsă şi către cea a angajatului modern.
Aşadar există o manipulare post-dezinformaţională, ideatică, şi o alta instinctuală, faptică. Ambele au o finalitate comportamentală, care este însăşi specificul manipulării. Şi dezinformarea poate avea consecinţă manipulatorie însă se referă doar la idei, nu şi la punerea lor în practică. Manipularea post-dezinformaţională apare în urma unora dintre tehnicile de dezinformare expuse în subcapitolul anterior. Nu este cazul să le mai descriu odată deoarece ele pot fi văzute acolo. Manipularea prin dresaj nu vizează neapărat crearea unor scenarii sau a unor false documente pentru influenţarea subtilă a ideilor şi apoi a comportamentului ţintei. Ea vizează instinctele primare sau complexele instinctuale imediate, precum cel general de supravieţuire, dar şi cele organice, respectiv matern şi sexual.
Tehnicile de manipulare prin pedeapsă constau în frustrări diverse asupra instinctelor sau complexelor instinctuale precum cele tocamai menţionate. Ele pot fi clasificate în funcţie de originea frustrării, respectiv:
De frustrări sociale
- Dinspre familie
- Dinspre superiorii ierarhici
- Dinspre prieteni
- Dinspre vedete
- Dinspre necunoscuţi
De frustrări naturale
- Accidente
- Boli
- Evenimente culturale
- Evenimente geo-cosmice negative
Tehnicile de manipulare prin recompensă sînt bazate pe aceleaşi instrumente, doar că pedeapsa e înlocuită cu recompensa. Prin urmare vom avea tot două grupuri respectiv:
De recompense sociale
- Dinspre familie
- Dinspre superiorii ierarhici
- Dinspre prieteni
- Dinspre vedete
- Dinspre necunoscuţi
De recompense naturale
- Excursii în natură
- Aniversări personale şi familiale
- Evenimente geo-cosmice pozitive
După metoda de aplicare a manipulării asupra ţintei, tehnicile de manipulare se împart în:
Cele de falsă echitate socială
- Ipocrizia/cameleonismul
- Linguşeala (Amabilitatea excesivă)
- Familiaritatea excesivă
- Demagogia (Promisiunile neonorabile)
- Presiunea favorului
- Ţapul ispăşitor
Cele de discreditare şi denigrare a adversarilor ideologici (contracarare)
- Reproşul nesfinţeniei (bullying)
- Ameninţarea ambiguă
- Marginalizarea
- Justiţia extremistă
- Psihiatra politică (gaslighting)
- Manufacturarea infracţională, penală şi genocidală
În următoarea secţiune le voi descrie detaliat pe fiecare.
Postări
