The mirroring of classical philosophy into the freedom issue

In romaneste aici:


For hundreds of years philosophy have seen the freedom as a metaphysical matter but not as political one. But in the 19 and 20 century freedom started to be perceived in political terms and since then the philosophy have lost another part: the sociology.

The reality of slavery was very clear before that rupture and it is unbelievable how philosophy ignored the political frame of freedom. This problem is still today one of the most critical because it leads to terrible ethical convulsions. But instead of confronting it and conceive its terrestrial nature the philosophy throw it into the sky. It is said that Tales of Millet fell down into a hole once even he considered himself as a big astronaut but his contemporary fellows were joking about it and asked "how such a man pretend know what is upper his head since he has no clue about what is under his feet?". Watching their way of thinking one would get the impression that the philosophers are some kind of autist persons that developed some abilities according to their personalities.

Oglindirea filosofiei clasice in tema libertatii

English version here:

In toata istoria de 2-3 mii de ani a filosofiei libertatea a fost tratata ca problema metafizica si nu ca una politica. Abia in secolul 19 si 20 libertatea a inceput sa fie gandita exclusiv politic si atunci din filosofie s-a desprins ceea ce stim astazi ca e sociologia.

Lucrul pare cu adevarat uimitor daca ne gandim ca problema discriminarii si exploatarii sclavilor este o tema cu adevarat sensibila si dureroasa. As putea spune ca o astfel de tema este cea mai sensibila dintre toate deoarece produce teribile spasme etice. Si cu toate astea filosofia arunca problema libertatii in cer in loc sa o vada clar sub nas. Parca Tales din Milet care se considera ditamai astronomul ajunsese sa fie mistocarit de contemporani pentru ca la un moment dat a cazut intr-o groapa fiind intrebat: cum poti tu sa stii ce e pe cer daca nu stii ce ai sub picioare?". La prima vedere ai tendinta sa crezi ca filosofii sunt ei niste autisti asa care si-au dezvoltat abilitati spre abstractizari specifice personalitatii lor.

Zeitgeist Addendum or what should be done for contemporary society emancipation

In romaneste aici:

Parerea mea despre 'Zeitgeist the movie’ poare fi accesata aici:

I have seen the Zeitgeist Addendum documentary and probably my last two entries showed that because they are connected with the issue. Actually I first intended to make one single entry but the text would look unusually long. I finally decided to split it into 3 parts because every one of them could be read without reading the others. But, of course, for a better understanding of each one of them would help reading the others.
I find Addendum much better then ‘the original’, Zeitgeist the movie’. I mirrored some of my intimate ideas into this last one. The most intimate one is that of criminality as a consequence not of the evilness of the person that commits crime but as a result of the pressure that social system has over it. So the justice is principally based on despotic actions (its imperial Roman origin sustain this) democratically painted of contemporary society political leaders. This is the reason for Ju$titia? stencil. ‘I want you’ (‘Armata e gunoi’ in Romanian) was also present at the end of this documentary.

The secrets of manipulation – new weapons of slavery

in romaneste aici

The center of social exploitation was the surplus value for Marx. But there must be something else because the surplus value is the principle of economy. Nobody starts a business just for having mind occupied but for profit. The surplus value is not the problem of (wild)corporatism but the manipulation. The common people is brainwashed by school, mews media and all the tools needed in order to feel inferior and to want more. This inferiority feeling is a modern correspondent to classical death threaten that the slave was used to. The ancient slave was ‘someone that should be killed but for some reason was now alive’. When the master comes with its army to steal a part of peasant’s work as tribute then it is turned into slave ‘that should be killed’. It is obvious that either the peasant or the slave could lose its live next second if refuse pay this tribute or unproductive.
Fortunately today nobody comes any more with the gun to steal your products as tribute. The masters has evolved and humanized… Today the slaves give up their goods by their will if they want a job. Now the masters come first with the mercenary bureaucrats and with the papers and start questing you. Do you have papers for your land? Do you have papers for your property? For the common people the stony face of officer looks like the old master coming for tribute. The heart crossed by a dagger is the reward for refusal. A dagger might not be used by this officer but the discrete presence of an armed policeman (just for the case…) intensifies the living of such of a genealogic anxiety. In the real world that means the growing rich of corporations and the deeper mental disorders for worker and its offspring. The social system makes a sad conversion between mental health of slaves and the richness of their masters.

The origin of production and prevention institutions

in romaneste aici


„Homo homini lupus”- the human being is a wolf to its kind is the best descrition of human society. The difference between animal and human was made by the power of weapons. Humanity experienced a paradise hunting animals but soon discovered that pray became rare and started hunting itself. Nowadays are primiteves societies that are able to divinize 'civilized weapons' and if they see a modern man around the first thing that ask is for help to destroy the rival communities. This stage is the second level of human history evolution. After hunting and exterminated its own kind also the primitive human being realized that has no more food and decide to become moral, not to kill other ones and steal their goods anymore but just convince them for giving up their food. That is the scenario for rising up the slavery, classical culture and tyranny...

Every single part of classical culture is meant to convince its slaves that if someone comes with the weapon and take its goods by threatening that is a normal thing even if the opposite fact of slave stealing from wealthy ones is very hard punished. This social reality is as absurd and unaccepted by the classical justice itself as are the cultural classical constructs and the classic mentality in general. The ambivalence discovered by psychoanalysis in the human mind and best cynical expressed in a cultural ontology field as Hegel's philosophy are the result of such infamy of slavery. Hegel's philosophy understood by God only is typical for classical culture; the more esoteric and obscure a cultural construct is the better for social mutilation of turning people into slave and the more efficiency for classical system.

Zeitgeist Addendum sau masurile ce trebuie luate pentru emanciparea societatii contemporane

english version here:

Parerea mea despre 'Zeitgeist the movie’ poare fi accesata aici:

De curand am vazut Zeitgeist Addendum si probabil ca asta s-a vazut din ultimele mele doua postari care au legatura cu subiectul. Am zis sa le fac articole separate pentru a nu lungi prea mult acest text si a obosi cititorul. El poate fi citit de sine statator dar o mai buna intelegere a lui ar trebui citite si alea.
Addendum este mult mai bun decat „originalul” Zeitgeist the Movie. Mi-am regasit multe din idei in acest documentar, si unele dintre cele mai intime. Cea mai intima ideea este cea a criminalitatii pe care o consider consecinta a sistemului. Prin urmare justitia nu poate fi intemeiata decat pe despotism (ceea ce pana la urma ii este si originea) si anume despotismul conducatorilor societatii contemporane. Asta e si motivul pentru care am facut stencilul ‚Ju$titia?’. „Armata e Gunoi” s-a oglindit si ea la sfarsitul documentarului.

Addendum începe bine cu o analiza ceva mai amănunţită a sistemului financiar. Analiza mi se pare una dintre cele mai lucide din ambele parţi. Autorii traduc limbajul hegelian bancar si demonstrează ca banii sunt iluzii. Nu degeaba spune proverbul ca „banii sunt ochiul dracului”. Banii sunt iluzii pe care omul de rând începe sa nu le mai creadă. Sunt absolut sigur ca din cauza asta exista si criza mondiala. Banii sunt noile arme. Cum în trecut sclavul era obligat sa muncească cu ameninţarea directa a armelor astăzi el este iluzionat cu bani si paradisul ce poate fi cumpărat de bani. Tu crezi că eşti bogat şi îţi permiţi multe dar stai toata ziua la joburile pe care le ai ca să faci rost de bani. De fapt nu eşti bogat deloc. Viata ta ţi se scurge printre degete. Oricine citeşte acest blog sa ia aminte sa nu muncească mai mult decât o face din plăcere. Sistemul abia aşteaptă sa te tina în fabrici cu iluzii. Dar probabil că avertismentul meu e cam superfluu pentru cititorii acestui blog care nu sunt orbi...

Secretele manipulării – noile arme ale sclaviei

english version here

Petru Marx nucleul principal al exploatarii sociale este plusvaloarea. Petru Marx nucleul principal al exploatării sociale este plusvaloarea. Plusvaloarea însă este principiul economiei în general. Nimeni nu face o afacere doar pentru a se află în treabă. Afacerile se fac pentru profit. Nu asta este problema corporatismului (sălbatic), ci manipularea. Omul de rând este presat cu şcoală, cu mass-media şi cu toate instrumentele posibile de manipulare să se simtă inferior şi să vrea mai mult. Acest sentiment de inferioritate este echivalent în plan moral cu ameninţarea cu moartea prin care sclavul antic era definit: „un individ care trebuia ucis dar nu s-a găsit timpul necesar pentru asta”. Atunci când seniorul vine cu armata să fure o parte din recolta ţăranului pe post de bir, practic îl transformă pe acesta în acelaşi sclav care trebuia să fie ucis. E clar că şi sclavul şi ţăranul îşi pierd viaţa în secunda a doua după ce nu mai sunt productivi şi refuză să muncească, sau să îşi cedeze seniorului bunurile.

Astăzi, într-adevăr nu se mai vine cu arma să ţi se fure bunurile. Seniorii au evoluat şi s-au umanizat. Astăzi le dă servitorul de bună voie dacă vrea să aibă unde să muncească. Acum noii stăpâni nu mai vin cu armele direct pentru convingerea supuşilor să execute ordinele, ci mai întâi vin mercenarii cu hârtii şi documente, cu care pun întrebări. Ai acte pe pământul asta? Ai acte pe proprietatea asta? În acel moment sclavul contemporan vede în obrazul lipsit de expresie a executorilor pe vechiul senior care folosea ridicatul birului în locul acestor instrumente moderne de supunere. Cine nu dădea birul, primea un pumnal în inimă. Astăzi nu se ajunge aici, însă prezenţa discretă a unui poliţist înarmat poate intensifica retrăirea angoasei birului secolelor trecute. În plan concret, asta se traduce prin îmbogăţirea şi mai mare a corporaţiilor, şi acumularea de tulburări psihice pentru muncitor şi urmaşii acestuia. Putem vedea aici o tristă conversiune între sănătatea psihică a sclavilor şi bogăţia stăpânilor.

Originea institutiilor productiei si preventiei

english version here

„Homo homini lupus”- omul este lup pentru semenul sau asta este cea mai buna descriere a societatii omenesti. Omul s-a desprins de animal cu forta armelor, a trait un paradis vanandu-le insa curand vanatul s-a terminat si apoi a inceput sa se vaneze pe el insusi. Astazi exista triburi primitive care atunci cand vad eficienta armelor „civilizate” iti cer pe loc sa le ajuti sa distruga triburile rivale. Asta e a doua etapa de dezvoltare a omenirii. Dupa ce omul si-a vanat si semenii si i-a exterminat a observat ca nu prea mai are ce manca si ca trebuie sa se intoarca de unde plecase asa ca s-a hotarat sa nu-si mai ucida semenii ci doar sa ii convinga sa ii faca lui papica. Si asa au aparut sclavii , cultura clasica si despotismul...

Toata cultura clasica e facuta pentru a convinge sclavul ca daca unul vine cu arma si ii subtilizeaza astfel produsele este un lucru perfect justificabil. Pe cat de absurda este o astfel de situatie si de neacceptat de insasi sistemul clasic pe atat de absurde sunt constructele culturale clasice si sufletul clasic in general. Ambivalenta descoperita de psihanaliza in psihic si exprimata nonsalant de catre filosofia lui Hegel la nivel ontologic sunt rezultatul unor astfel de prelucrari a acestei nemernicii originare a sclaviei. Filosofia lui Hegel pe care o intelege numai Dumnezeu este tipicul culturii clasice; cu cat un construct cultural este mai ezoteric si mai obscur cu atat mai bine pentru mutilare, deci pentru eficienta.

"The century of the Self”: an uncertain documentary

Psychoanalysis: a natural subversive discipline but not a oppressive one

(in romaneste aici)


I have just seen a documentary called „The century of the Self” made by Adam Curtis. I liked very much one of his previous documentaries called “The power of nightmares”, and I was very curious about this one, as the subject was direct reference to the psychoanalysis. I wanted to see if anybody else sees the metasocial potential implication of psychoanalysis crossing over its traditional eye to eye limits. Unfortunately, I had a bad surprise. The author had not given enough time for studying psychoanalysis basic concepts. Adam Curtis interpreted them totally wrong. Actually I can’t believe that these two documentaries have been made by the same author. If “nightmares” was almost irreproachable, this one is a… nightmare.

As expected, this documentary makes also a pertinent analysis about corporatist and politics dirt in the XX-st century capitalism. Here is the analysis for this good side. But, in a very strange manner, the psychoanalysis was found responsible for this social disease. Starting from the Freudian theory of human being, dominated by irrational, unconscious and criminal tendencies, Adam Curtis gets the idea that the psychoanalysis itself sees the human being as a productive robot, dominated by its software, in the same way that corporatism sees and deals with it.

However, these ideas don’t belong actually to psychoanalysis as discipline, but to Freud’s philosophy. He was also a philosopher and stated philosophical ideas that sometimes have no connection with the psychoanalysis whatsoever. But, since Curtis stepped into Freud philosophy, I wander why did not continue in seeing his late pessimism about society, when he elaborated the famous Eros-Thanatos theory? As a philosopher, Freud became almost nihilist, at this point, and that skepticism was focused also on his very dear previous child: the psychoanalysis. It is pointless to find any kind of connections between the pessimism and the corporatism. Some techniques and suppositions of Freud’s theories were indeed successfully applied by corporatism dirt purposes, but this actually proves their validity.

As a former assiduous reader of Freud, I say that he was a subversive theorist, as he came up against prejudices of his time and suffered a lot because of this. Of course, he was also overestimated by political reasons during the Second World War by the Nazi Germany’s enemies, in order to make Hitler a monster in public eyes (Freud was persecuted by Nazis) and win the war faster. Perhaps Freud was not the main difference between antiquity and modernity, as Salvador Dali stated at one point, but his texts remained alive, heavily influencing most of the humanist areas.

I agree that Freud himself couldn’t get off his own native prejudices, and some of them became pylons of nowadays corporatism. Still, they were not specific to Freud’s thinking, but to the tradition he inherited. He was just not strong enough getting rid of them. That is all for a general analysis of this documentary. Furthermore I will analyze it in a little more details.


There is no connection between corporatist manipulation and psychoanalysis.


The very strange thing about this documentary is that only a small part of its 4 h is directly dedicated to psychoanalysis. Moreover, its basic concepts are distorted and interpreted through marketing glasses, as much as its data were used by the corporatist capitalism for strategy and statistics. But this analysis stops here and shows no interest in showing its intimate details and its main purposes. Instead of showing this, the documentary is full of politics and corporatist analysis. Unfortunately, these are exactly the facts that the traditional psychoanalysis used to ignore as causes for mental disorders.

The psychoanalysis has just one single application to real life: the therapy made in cabinet. So it cannot be sustained that the psychoanalysis leads to corporatist manipulation of XX-st century, because only a very small part of humanity were directly in contact with it. It is not psychoanalysis’s fault that its theories had become a manipulation tool for obscure forces of society. However, this also happened to other sciences. The best example here is the atomic bomb, made under the atomic physics theories. The responsibility for the disaster produced by using of these weapons does not belong to the scientists but to the politicians who started the wars.


The failing of understanding the therapeutic inner dynamics


The documentary keeps presenting psychoanalysis as a way of “controlling” the instincts and pulsions (drives) that the social system perfected. But this is not the psychoanalysis interest. Unfortunately, on the other hand, the psychoanalysis is also accused by the opposite and exclusive idea, which is that of willing hedonism unlimited satisfaction, specific to consumerism. These two accusations are contradictory to one another, but no one of them is actually specific to the psychoanalysis. It is neither pure Victorianism nor pure hedonism. It is neither interested in repressing natural pulsions, more than the culture itself does, nor interested in putting into act those overpulsions that come out as a result of this original repression. It is also not interested in a new repression of those pulsions who were repressed before. Inside the psychoanalysis cure (as a wide meaning) nothing is “controlled”, but encouraged to express in a cathartic way. That doesn’t mean putting those pulsions into act, as hedonism does, but living them in a kind of mental level. These thoughts can be dangerous and often never acceptable by the client itself to be put into act in real world. The neurosis consists in the patient's mind terrible fight with them. But their simple verbalization in front of the psychoanalyst can cause some peace of mind. This is, briefly, the psychoanalysis specific cathartic phenomenon and not at all the advices or client manipulation, as this documentary presumes. With this documentary, Curtis simply criticizes the two main traditional ethical brands known since ancients, and misinterprets them as psychoanalysis. Fortunately, the psychoanalysis took a step forward from this traditional dichotomy, in the same way that the Kantian criticism stepped forward from the rationalism-solipsism one, although it was a small step.

Despite the fact that psychoanalysis looks like a Dionysian theory, in fact it is closer to Apollonian one. So, concerning its ethical implications, it is closer to stoicism than to hedonism, as supposed to be by the author. Unfortunately he is prisoner in the hedonism-repressivism mentality and all his accusations are actually struggles to get out such a trap. First, on one hand he criticizes the psychoanalysis under the hedonistic view, when accuses it for repressions, for refusing the individual freedom. But, on the other hand, he criticizes it under the Victorian positions, when interprets it as a hedonist ethic, accusing it of transforming the human being into “the slave of its own desires and passions”.

So the problem, that Adam Curtis and many others have, is not the psychoanalysis itself. Their problem is their own ethical indecision that projects into the psychoanalysis. Their problem is their own guilt about this indecision in accepting one of these two traditional ethical currents and the impossibility of getting over such dichotomy. The frustration concerning this inability, unfortunately, finds a way out into this type of attack against psychoanalytical theory and cabinet practice.


Mistaking psychoanalysis for behaviorism

The critical point of this documentary is an unfortunate coincidence; one of the Freud’s nephews was Edward Barnays, the man that founded Public Relations in United States at the beginning of XX-st century. The PR has infected the Western minds during more than an entire century till nowadays. But, it must be clarified that there was no professional relationship between the two men, Barnays preferred to work with local psychologists (due to the long distance to where his uncle lived). At one point, Barnays took care of Freud’s work in order to be published, but this was a short time administrative relation and not a psychoanalytical practical or theoretical one. Both of them had psychological talent, but they went separate ways. Freud build up the psychoanalysis and his nephew applied it to advertising and politics. Freud was a physician, and his interests were limited by the patient’s small world; Barnays was almost a businessman, with specific interests.

It is easy to see that Freud’s nephew is much closer to behaviorism than to psychoanalysis, even if the two trends are closely related. It is well known that many behaviorists practiced psychoanalysis before turn their ways to some more profitable or “quicker results” psychotherapy. Actually, the behaviorism and the psychoanalysis are the two main and rival currents in the psychology. Adam Curtis seems to be unaware of this. He roughly takes behaviorism as psychoanalysis.

Still, there is to say that psychoanalysis never excelled in USA. It didn’t find resonance in the American mentality as did in the European one. In USA it was also used, there were some remarkable psychoanalysts, a strong organization was developed around it, and was masterly applied (especially in the psychosomatic medicine). But it never gained the influence that the European one did over the world. Maybe that happened because the psychoanalysts fit more to the introverted European neurotic mentality, rather than to that of the American pragmatic one. The documentary says that, in some institute, there were trained “thousands” of people to become psychoanalysts. However, that is not important. Adam Curtis has no idea of what it means to become a psychoanalyst, of how many years of practice and how many years of paid one’s own didactic cure is needed for to be accepted as member in the International Psychoanalytic Association (IPA). IPA does not recognize as psychoanalysts those who don’t pass all kind of formation very bureaucratic steps.

The government does not want to pay psychoanalytical formation for “thousands”, that documentary mentioned. The very big costs of such a mental treatment are the main reason for the behaviorism appearance, with lower costs and superficial benefits for the patient. The government or medical assurance companies pay for psychoanalytical cure only in extreme cases, when nothing else (cheaper) shows any improvement in patient’s condition. The government barely pays cure for genuine neurotics cure (like in Germany and never in the USA). It is out of the question to pay for the psychoanalysis’s didactical cure formation, unfortunately. It is the trained one who pays for as it is very expensive, so few would be interested to do it. The training offered by the authorities in some several cases is very superficial. Someone with skills and talent can have the luck of finding a good psychoanalyst, but such training is totally insufficient. That’s why behaviorism has thrived in the U.S. Many of its pioneers have failed practicing psychoanalysis so that they have turned into something more practical and with “faster” results, usually other than those of psychoanalysis. The training that the author refers is actually specific for behaviorists, very different from that of psychoanalysis.

Quote errors and distortions in showing the psychoanalytical phenomena


Unfortunately, in this documentary are interviewed only a very small number of psychoanalysts. Besides, there are shown the insignificant parts from their affirmations, with no relevance to psychoanalysis. Instead of giving an idea of what the psychoanalysis and the Self are, the documentary presents all kind of theorists which have no connection whatsoever with the psychoanalysis. An experimented eye can easily see that they are not psychoanalysts and they do not understand what it is all about. And, when a well known psychoanalyst, Martin Bergmaann, is interviewed, the ideas exposed in such short sequences have nothing to do with the previously exposed ideas. These theoretical connections are very artificial matched.

For example, in the second part of the film, at the 17.28 minute, “Dr. Neil Smelser political theorist and psychoanalyst” is talking. Only a short look on Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Neil_J._Smelser) shows Neil Smelser as a “University of California, Berkeley sociologist who studied collective behavior.” So Neil Smelser seems to be a behaviorist but not a psychoanalyst.

The physician Ernest Dichter is magically transformed into psychoanalyst just because he was Freud’s neighbor in Vienna, even if the Institute he worked for was “The institute for motivational research”, which sounds 100% behaviorist. It is possible that Dichter have been practiced psychoanalysis before coming to America, but it does not mean that, after leaving Europe, he was practicing it anymore in such an institute. If Maradona was a former football player, that does not mean he is still today a player.

In the second part, at the 14.30 minute, the documentary shows an experiment made by some American psychiatrists, by applying psychoanalysis out of the cabinet into a metasocial field. That experiment gives the impression that psychoanalysis wants to change the inner thinking mechanisms of a person. But still, the psychoanalysis and psychiatry are different. They usually reject each other because each one of them has a different way of improving patient’s condition. The psychoanalysis produces a mind’s ideas revolution after making peace with some existential personal dilemmas, as the psychiatry just uses the dugs for a mental equilibrium. Of course, there are psychiatrists that practice psychoanalysis also, but this is exception.

When Anna Freud’s nephew, Anton, says (second part at minute 30.15) that she became politically very powerful, I am confused. What kind of political functions in institutions did she occupy? Wasn’t she just a psychoanalyst? What was actually her political power? Further on, the example of a failed therapy made to Bob Burlingham is not representative for the entire psychoanalysis, as the documentary gives the impression.

In the second part, at the minute 45, the documentary describes the unpleasant secondary effects of electroconvulsive therapy. Those who does not knows much about psychoanalysis can get the impression that this is one of its techniques but, in fact, such a thing has absolutely nothing to do with psychoanalysis.

Also, in the second part, at the minute 58, there are shown some sequences from a scream therapy that also is something else than psychoanalysis. Screaming psychotherapy fundamentally differs from psychoanalysis.

At the minute 49, we have a story about a so-called psychoanalyst (Ralph Greenson) that took Manrlyn Monroe at his home and made her a part of his family. This approach is probably the most non psychoanalytical fact of all that were presented in this documentary. The classical psychoanalysis needs a professional relationship only between the analyst and the client. They must meet in the cabinet only and nowhere else. This is part of what is called “the psychoanalytic frame”. I don’t mean that what Curtis showed could not be psychoanalysis in a certain future. But, for sure, it is not traditional psychoanalysis, so the example of its failure or success cannot be judged for this moment. I am not getting into details here, a person that knows the transference phenomena in psychoanalysis would get the idea.

The author also gives the impression that the psychoanalysis’s main idea would be educating the children in the spirit of accepting with obedience the rules of society, as Anna Freud sustained that once. Anyway, this is not psychoanalysis but pedagogy or politics. It is just an opinion that other psychoanalysts may not agree with. On the other hand, the children imitate the adults by nature so there is no need for psychoanalysis to be blamed for. This is simply human nature.


The documentary's name shows a superficial understanding of psychoanalysis basic concepts


The documentary’s title, “The century of the Self”, shows that the English term “Self” failed to translate the German term “Es”, sometimes also translated by terms like “Id” or “Se”. “Es” is part of the second Freudian topography, developed at the middle of 20-s, well-known from the «Self-I-Super I» triad (Es-Ich-Ubeich). Adam Curtis took this technical handicap of English language and was not able to restore it during this documentary. “Es” is a very profound part of “Unconscious” from the Freudian first topography («Unconscious-Preconscious-Conscious») that corresponds to the “I” (Ich) and almost all “Super I” (Uberich) from the second topography. Curtis says that the whole XX-st century stays under the shadow of this “Self”, but he just has no basic understanding of psychoanalysis’s concepts. He does not seem to know that this Freudian second topography was developed due under the Jungian archetypal theories influence on him. In fact, “the Self” was conceived as being more active in the humanity’s deep history than in the XX-st century. Only recently the contemporary life rough pragmatism gained power over the traditional relationship with the environment.

Using the term “Self” for today corporatist manipulation is a kind of finger measure for the ocean. The market research superficiality made by corporatism is so insignificant among the “Self” term deep connotation that this comparison is inevitable. Adam Curtis is not able to make the difference between such ambivalent mixture of contemporary pragmatism and superficial parts of “Self” (Es). Even the old concept of “Unconscious” (witch is smaller than “the Self”) is much wider that corporatism “marketing philosophy” that is roughly mistaken with psychoanalysis here…

Conclusions

Nobody is able to understand psychoanalysis from these misunderstanding positions no matter how hard tries. If someone does not sacrifice several years in studying it, then that person will not be able to make an objective analysis of this phenomenon. Unfortunately, when the mind is focused on the politics and it is fulfilled with and the attention captured by all kinds of politicians lies, then it would be almost impossible to find some more place inside of it for psychoanalysis concepts. Maybe the TV should be stopped for a while. Anyway, it is well known that politicians use to lie most of the time. Why bother remembering their lies? The time and memory saved could be used for understanding such a discipline that, among existentialism, means the backbone of twentieth-century philosophy. I say it is convenient.

As previously pointed, the psychoanalysis has never been at power in USA, as the documentary says in the second part, at the minute 47. I wish it would. But the psychoanalysis problem is exactly the opposite accusations made by Adam Curtis. I think that the classical psychoanalysis is too hamletian, too isolated into cabinet and too Cartesian concentrated over the single person, without understanding that the socio-political environment as the main cause for its pain. It is true that some psychoanalysts changed their views and sold their soul to corporatism but not all psychoanalysts did. Nevertheless, this is not psychoanalysis’s fault itself.

As for me, I think that both the psychoanalysis and especially the behaviorism made compromises with (repressive) authorities. They created development conditions for both of them in exchange for efficient propaganda materials. Such “Institutes” were, and are still today, manipulation laboratories, comparable (on a different scale, of course) to the extermination ones during the Nazis. I think that the psychoanalysis has many problems. One of them is its neurotic conservatism stagnancy. But, unfortunately, this is not what this documentary is all about.

Gabriel Baldovin

"The century of the Self" (Secolul sinelui) un documentar incert

Psihanaliza: o disciplina originar subversiva si nu una opresiva

(english version here)

Am terminat de curand de vazut un documentar intitulat „The century of the Self” (Secolul sinelui) facut de Adam Curtis. M-a incantat un alt documentar de-al lui care se numeste „Puterea Cosmarelor” si am fost din start foarte curios fata de acesta pentru ca face referire directa la psihanaliza. Am vrut sa vad in special daca autorul concepe implicarea psihanalizei in spatiul metasocial, depasind limitele cabinetului, in acelasi fel in care eu o vad. Din pacate insa, am fost foarte dezamagit de rezultat. Am ramas cu impresia ca autorul nu a acordat suficient timp intelegerii conceptelor de baza ale psihanalizei. Adam Curtis le-a inteles total eronat. Practic, nu imi vine sa cred ca autorul acestui documentar este acelasi cu cel care a facut ”Puterea cosmarelor”. Pe cat de ireprosabil e acela pe atat de superficial e acesta.

Documentarul face initial, dupa cum era de asteptat, o analiza pertinenta asupra mizeriei corporatiste a capitalismului secolului XX, strans legat de fenomenul politic. Am scris si eu aici in detaliu despre asta. Din pacate, pentru astfel de peisaj social dezolant este scos tap ispasitor tocmai psihanaliza. Pe baza faptului ca Freud considera ca omul este dominat de tendinte irationale, inconstiente, pulsionale si, de cele mai multe ori, criminale, Adam Curtis ajunge sa afirme ca psihanaliza insasi ar vedea omul ca pe un robot productiv, asa cum il vede corporatismul.

Dar, inclusiv ideea omului dominat de irational nu apartine corpului propriuzis al psihanalizei ca disciplina, cat, mai curand, filosofiei lui Freud. El a fost si filosof si a emis idei filosofice care uneori nu au legatura cu psihanaliza. Si, daca tot mergem pe aceasta filiera filosofica, putem sa inaintam si sa vedem si pesimismul lui de final de cariera, cand a si elaborat teoria instinctelor Eros-Thanatos. Practic, in aceasta perioada, Freud a devenit destul de nihilist inclusiv fata de disciplina la care lucrase o viata, pierzandu-si entuziasmul. Desigur, pesimismul din opera tarzie a lui Freud nu are nici o legatura cu corporatismul. Faptul ca niste tehnici si conceptii din opera lui au fost aplicate in scopuri mizerabile de catre corporatism atesta mai curand valabilitatea decat falsitatea lor.

Ca un fost asiduu cititor a operei lui Freud, pot spune ca el chiar a fost un teoretician subversiv, unul care a lovit in prejudecatile mentalitatii timpului sau si chiar a avut de suferit de pe urma asta. E adevarat ca a si fost un pic ridicat in slavi, in special in timpul razboiului de catre opozantii Germaniei, tocmai pentru a atrage cat mai multa lume in ura fata de Hitler (Freud fiind persecutat de nazisti), de a-i face o imagine de monstru ucigas de inocenti si a castiga mai repede si mai avantajos razboiul. Poate ca nu a fost Freud principala diferenta a modernitatii fata de antichitate, asa cum a afirmat la un moment dat Salvador Dali, insa textele sale au fost si au ramas vii, influentand masiv majoritatea domeniilor umaniste.

Evident ca multe din ideile lui Freud nu s-au putut desprinde de prejudecati, unele au devenit resorturi ale corporatismului contemporan. Insa ele nu au fost specifice lui Freud ci el doar le-a preluat prin educatie, fiind incapabil de a se descotorosi de ele in timpul vietii. Cam atat despre analiza generala a acestui documentar. Mai departe am sa il analizez ceva mai detaliat.



Nu exista legatura intre manipularea corporatista si psihanaliza



Cel mai bizar in acest documentar este faptul ca psihanalizei ii revine o mica parte de analiza frontala din cele 4 ore cat cuprinde el. Conceptele ei de baza sunt denaturate si talmacite dintr-o perspectiva de marketing, la fel cum datele furnizate de ea au fost preluate de capitalismul corporatist si folosite in scopuri de strategie si statistica. Din pacate, nu se spune mai nimic despre mecanismele sale interne, despre ce vrea ea sa faca. In schimb, filmul este plin de politica. Iar politica este exact lucrul din fata caruia psihanaliza traditionala s-a dat la o parte.

Din pacate, ea are o singura latura concreta: cea a cabinetului. Nu se poate spune ca ea a condus la manipularea corporatista a secolului XX, tocmai pentru ca abia o parte infinitezimala din umanitate a trecut prin cabinet. Ea a devenit intr-adevar instrument de manipulare de catre politicieni si/sau corporatisti dar asta s-a intamplat si cu alte stiinte. Fizica, cu care s-a creat bomba atomica, e cel mai bun exemplu. Si totusi nu fizicienii au principala vina pentru dezastrul provocat de aruncarea bombelor peste oameni, ci politicienii care au inceput razboaiele.


Esecul intelegerii dinamicii actului psihanalitic


Peste tot in acest documentar se aduce aminte de controlul „instinctelor” si „pulsiunilor” pe care diferite resorturi sociale il realizeaza, si care ar fi inceput cu psihanaliza. Insa psihanaliza nu face asa ceva. Din pacate, pe de alta parte, psihanaliza este de obicei acuzata exact de ideea opusa celei a acestui documentar; se crede in mod eronat ca ea ar cere satisfacerea acestor pulsiuni, asa cum face consumerismul. Pe langa faptul ca cele doua presupuneri la adresa demersului psihanalitic sunt contradictorii, totusi niciuna nu ii este specifica. Psihanaliza nu este nici victorianism pur si nici hedonism pur. Ea nu propune nici anestezierea pulsiunilor, dar nu propune nici o transformare in act a suprapulsiunilor refulate ca urmare a reprimarii initiale a celor normale. De asemenea nu propune nici o noua reprimare celor care au fost deja reprimate. In cura nu se „controleaza” nimic, ci interlocutorul este pur si simplu incurajat sa se exprime, sa se manifeste catarctic. Acest lucru nu inseamna punerea in act, aplicarea necenzurata a pulsiunilor in viata reala, adica hedonismul. Anumite ganduri pot fi periculoase si, de cele mai multe ori, niciodata acceptabile de pus in practica de catre clientul insusi. Nevroza consta in lupta teribila a mintii pacientului cu ele. Dar simpla lor exprimare in fata psihanalistului, ii provoaca acestuia o oarecare linistire interioara. Acesta este in mare fenomenul catarctic specific psihanalizei si in nici un caz sfaturile sau manipularea cu care autorul crede ca s-ar influenta clientul. Autorul documentarului doar critica cele doua mari branduri ale eticii incastrate in istorie inca din antichitate si crede ca, cumva, ambele ar fi psihanaliza. Din fericire psihanaliza a depasit aceasta dihotomie la fel cum criticismul kantian a depasit dihotomia rationalism-solipsism, fie si doar cu putin.

Desi pare la prima vedere o disciplina dionisiaca, psihanaliza este de fapt mai mult una apolinica. Iar ca etica, ea este mult mai aproape de stoicism decat de hedonismul corporatist pe care il deplange autorul. Din pacate, el este prins in capcana hedonism-represivism si toate acuzatiile lui sunt zbateri in aceasta capcana. Pe de o parte el critica psihanaliza de pe pozitii hedoniste atunci cand o interpreteaza ca represivism, pe motiv ca ar refuza „libertatea” individuala, dar, pe de alta parte, el o critica si de pe pozitii victoriene atunci cand o interpreteaza ca „dezlegare la hedonism”, pentru motivul ca ea ar face din om „sclavul propriilor dorinte”.

Insa problema autorului si a multora nu e psihanaliza. Problema lor e propria indecizie etica proiectata in psihanaliza. Este propria vinovatie fata de incapacitatea de decizie in fata celor doua curente etice traditionale si impotenta de depasire spirituala a acestei dihotomii. Frustrarea acestei incapacitati isi gaseste, din pacate, canalizare spre acest tip de atac impotriva teoriilor psihanalizei cat si a practicii sale de cabinet.


Confundarea psihanalizei cu behaviorismul



Punctul critic al acestui documentar este o coincidenta nefericita; unul dintre nepotii lui Freud, Edward Barnays, punea bazele Relatilor Publice in Statele Unite. PR-ul a infestat mintea omului occidental mai bine de un intreg secol si, in zile noastre, a atins cote absolut uluitoare. Insa nu exista legatura profesionala intre Edward Barnays si Freud, ci doar o relatie de rudenie indepartata. La un moment dat, Barnays s-a ocupat de textele lui Freud, pentru a fi publicate, dar aceasta a fost o relatie administrativa timp scurt si nu una terapeutica sau teoretica. Se vede ca ambii au avut talent psihologic insa fiecare l-a folosit in lucruri absolut diferite. Freud l-a folosit in psihanaliza iar nepotul sau din SUA l-a folosit in publicitate si politica. Primul era medic, si interesele ii erau limitate la o lume minoritara a cabinetului; celalalt era aproape un om de afaceri, cu interese specifice acestei categorii.

De fapt nepotul lui Freud e mai aproape de behavioristi decat de psihanaliza. Dupa cum se stie, multi behavioristi au practicat psihanaliza inainte sa se „converteasca” si au abandonat-o tocmai pentru activitati mai profitabile sau „rezultate mai rapide”. Practic, in lumea psihologilor, behaviorismul si psihanaliza sunt doua curente rivale si, din pacate, Adam Curtis pare sa nu stie lucrul acesta. Cele doua curente sun confundate grosolan unul cu altul.

Apoi, trebuie precizat ca psihanaliza nu a excelat niciodata in SUA. Nu s-a regasit in mentalitatea colectiva americana asa cum s-a regasit in cea europeana. A fost folosita si in America totusi, au existat cativa psihanalisti remarcabili, s-a constituit intr-o organizatie, a fost aplicata magistral (in medicina psihosomatica in special). Insa nu a atins niciodata anvergura celei europene. Acest lucru s-a datorat poate si pentru ca insasi mentalitatea americana este mai pragmatica, diferita de cea introvertita, nevroticista existenta in Europa, ce a constituit materialul de lucru al psihanalizei traditionale. Degeaba spune autorul ca au fost instruiti sute de mii de practicanti. Adevarata instructie (dar si aia destul de insuficienta) a psihanalizei se face prin asanumita „terapie didactica” de catre specialisti din interiorul asociatiei de psihanaliza si nu din cadrul unei institutii. Adam Curtis nu stie ce inseamna a deveni un psihanalist, de cati ani de practica si cati ani de cura didactica platita din propriul buyunar este nevoie pentru a fi acceptat ca membru in Asociatia Internationala de Psihanaliza (IPA). IPA nu recunoaste ca psihanalisti pe cei care nu trec o gramada de pasi birocratici necesari formarii.

Guvernul nu plateste si nu a platit vreodata formarea psihanalitica pentru "miile" despre care vorbeste documentarul. Costurile foarte mari unei astfel de cure psihoterapeutice sunt principalul motiv pentru aparitia behaviorismului, cu costuri mai mici si beneficii superficiale pentru pacient. Guvernul sau companiile de asigurare medicala platesc pentru tratament psihanalitic numai in cazuri extreme, atunci cand nimic altceva (mai ieftin) nu aduce ameliorare in starea pacientului. Cura este platita uneori de stat doar pentru nevroticii propriuzisi (cum e in Germania si niciodata in SUA). Pentru cura didactica necesara pentru formarea unui psihanalist nici nu poate fi vorba. Ea se plateste astazi de catre analizant si e foarte scumpa, asa ca putini s-ar fi angajat sa o faca. Trainingul oferit de autoritati, in unele cazuri,este ceva superficial. Cineva cu aptitudini si talent poate ajunge un psihanalist bun, dar un astfel de training este total insuficient. Tocmai de asta behaviorismul a prosperat in SUA. Multi pionieri ai acestui curent au dat gres cu psihanaliza si s-au orientat catre ceva mai practic si cu rezultate „mai rapide”, de obicei altele decat cele ale psihanalizei. Trainingul de care vorbeste autorul este unul specific pentru behavioristi, nespecific pentru psihanaliza.


Erori de citare si distorsionari in relatarea fenomenului psihanalitic


Din pacate foarte putini psihanalisti sunt intervievati in documentar. Apoi, din aceste interviuri sunt redate partile care nu au prea mare legatura cu psihanaliza. In schimb, documentarul abunda de interviuri cu oameni care par a fi psihanalisti dar care se vede ca nici nu ii sunt favorabili ca doctrina si nici nu o inteleg pe deplin. Iar atunci cand este prezentat un psihanalist cunoscut, cum este cazul cu Martin Bergmaann, ideile expuse de el nu prea au legatura cu cele formulate de autor. Tangenta e mult fortata si legaturile sunt foarte firave.

De exemplu, in partea doua, la minutul 17: 28 vorbeste „Dr. Neil Smelser teoretician politic si psihanalist”. Daca facem o simpla cautare pe Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Neil_J._Smelser) vedem ca Neil Smelser este „a University of California, Berkeley sociologist who studied collective behavior.” Iata ca Neil Smelser este behaviorist si nu psihanalist asa cum se spune in documentar.

Doar pentru faptul ca a fost vecin cu Freud in Viena, doctorul Ernest Dichter este automat transformat in psihanalist, desi "Institutul pentru cercetari motivationale" (The institute for motivational research) pentru care lucra, suna 100% behaviorist. Ca o fi practicat el psihanaliza in Viena e una, dar asta nu inseamna ca asta a facut in SUA in continuare. Pentru ca nu mai joaca fotbal, Maradona nu mai este un fotbalist in acest moment ci doar un fost fotbalist.


In partea a doua, la minutul 14:30, niste psihiatri americani au incercat o aplicare metasociala a acesteia. Se da impresia ca psihanaliza si-ar dori schimbarea mecanismelor de gandire a omului. Si in acest caz trebuie facuta diferentierea clara intre psihiatru si psihanalist. De obicei cele doua notiuni se exclud reciproc tocmai pentru ca reprezinta moduri diferite de tratare a pacientului. Primul incearca o revolutie spirituala a celui cu probleme psihice, prin impacarea dilemelor existentiale personale, iar celalalt e facut sa ii echilibreze suferinta cu ajutorul unor diferite substante numite medicamente. Exista si psihiatri psihanalisti dar o astfel de ipostaza e ceva mai rara.

Cand nepotul Annei Freud, Anton Freud, spune (partea 2-a minutul 30:15 ) ca ea a devenit foarte puternica din punct de vedere politic, ma cam lasa mut. Pai ce functii politice a avut ea? A fost doar un psihanalist. Nu a detinut functii publice in vreo institutie. Cum se poate sustine astfel „puterea” ei politica? Iar, a da un exemplu de terapie nereusita, facuta lui Bob Burlingham, ca o situatie definitorie pentru intreaga actiune psihanalitica, este o deformare a faptelor. In orice domeniu exista esecuri.

In partea a doua, la minutul 45, se descriu efectele secundare neplacute ale unui experiment de socuri electroconvulsivante. Omul neinstruit ramane cu impresia ca aceste socuri ar fi cumva procedee ale psihanalizei. Iarasi, o astfel de metoda terapeutica nu are nici o legatura cu psihanaliza.

La minutul 58 se prezinta secvente dintr-o sedinta de psihoterapie prin strigat, lasandu-se sa se inteleaga ca asa ceva ar fi parte din cura psihanalitica. Psihoterapia prin strigat insa, de asemenea, este esentialmente diferita de psihanaliza.

In partea a doua, la minutul 49, se povesteste despre un psihanalist (Ralph Greenson) care a luat-o pe Manrlyn Monroe la el acasa sa traiasca efectiv impreuna cu familia sa. Un astfel de demers este probabil cel mai strain de psihanaliza dintre toate. In psihanaliza clasica este esential ca intre psihanalist si client sa existe doar relatie profesionala si cei doi sa se intalneasca doar in cabinet si nicaieri altundeva. Acest lucru este parte din ceea ce se cheama „cadrul psihanalitic”. Nu zic ca un astfel de demers, ca acela relatat de Curtis, nu ar putea fi psihanaliza intr-un viitor oarecare. Insa nu mai e in nici un caz psihanaliza traditionala asa ca efectele ei benefice sau nefericite nu pot fi analizate in acest moment. Nu intru in amanunte, cei care cunosc cat de cat fenomenul cam stiu despre ce e vorba.

A prelua o idee nepsihanalitica si mai curand pedagogica si politica a Annei Freud, anume aceea ca copiii trebuie sa fie de mici convinsi sa accepte regulile societatii, si a da impresia ca asta e nucleul teoriei psihanalizei atesta o trecere in graba peste teoriile psihanalitice. Evident ca Anna Freud putea sustine asta in mod direct, la fel cum orice om o poate spune, si la fel cum insasi natura interioara a copiilor este. Copiii imita de la sine pe adulti fara sa fie fortati. Asta e natura umana.


Intelegere deficitara a conceptelor de baza ale psihanalizei si titlul documentarului



Titlul documentarului „Century of Self” atesta faptul ca termenul englezesc „the self” nu reuseste sa traduca bine pe nemtescul „Es”, tradus deseori prin „Id”, „Se” sau „Sine” . Acest termen face parte din cea de-a doua topica freudiana „Sine-Eu-Supraeu” (Es-Ich-Uberich). Autorul a preluat acest handicap tehnic si nu a fost in stare sa il corecteze. Conceptul de „Sine” reprezinta o parte foarte profunda a Inconstientului din prima topica in care, insa, mai intra atat o parte din Eu cat si , mai ales, aproape tot Supraeul. A identifica secolul al XX-lea ca fiind specific acestui Self (Sine) denota o lipsa elementara de intelegere a acestor concepte freudine. In fapt, aceasta a doua topica atesta o oarecare influenta a teoriilor arhetipale ale lui Jung asupra lui Freud. Practic, Sinele era in masura sa se extinda asupra acelor zone arhaice ale psihicului omenesc pe care teoriile sale de la inceputul secolului le ignorasera. Tocmai de aceea Sinele pare sa fi fost mai activ in trecutul omenirii, mai mult decat in secolul al XX-lea. Abia in societatea contemporana pragmatismul brut a facut pasi mari in defavoarea relationarii traditionale cu mediul.

Folosirea termenului „Sine” pentru ceea ce inseamna mizeria corporatista actuala este un fel de masurare a marii cu degetul. Profunzimea psihologica a studiilor de piata ale corporatismului este atat de scazuta fata de conotatiile termenului „Sine” incat o astfel de comparatie este una perfect justificabila. Din pacate autorul nu reuseste sa faca distinctie intre acest amestec ambivalent si superficial de pragmatism contemporan si partile superficiale ale ceea ce Freud numea Sine. Pana si vechiul concept de „Inconstient” (el insusi mai restrans decat cel de Sine) este mult mai larg decat „filosofia de marketing” a corporatismului despre care crede autorul ca ar fi psihanaliza...


Concluzii


Nu poti sa comentezi psihanaliza de pe aceste pozitii oricat ai incerca. Daca nu ii oferi cativa ani de studiu nu ai nici o sansa sa faci o analiza obiectiva fenomenului. Intr-adevar, daca te implici in analiza fenomenului politic si iti umpli memoria si atentia cu vorbele politicienilor de pe tot pamantul, e greu sa mai gasesti in mintea ta un loc si pentru conceptele psihanalizei. Poate ca ar trebui oprit TV-ul. Oricum, toata lumea stie ca politicienii mint in cea mai mare parte din timp. De ce sa te mai obosesti sa tii minte minciunile lor? Timpul acesta l-ai putea folosi pentru intelegerea unei discipline care, alaturi de existentialism, reprezinta coloana vertebrala a filosofiei secolului al XX-lea.

Psihanaliza nu a fost niciodata la putere in America, asa cum se spune la minutul 47 al partii a doua. Ar fi fost bine daca ar fi fost ea la putere. Din pacate problema psihanalizei este exact opusul unei astfel de acuzatii. Ea este prea hamletiana, prea izolata in cabinet si prea centrata cartezian in jurul pacientului individual, si aproape total ignoranta in privinta factorului politic care ii provoaca acestuia indirect suferinta. Ca unii psihanalisti au schimbat macazul si si-au vandut sufletul corporatismului, asta e altceva. In nici un caz nu trebuie crezut ca toti psihanalistii fac asta.

In ceea ce ma priveste, consider ca si psihanaliza, dar, mai ales behaviorismul, au facut compromisuri cu autoritatile (represive). Acestea le-au creat conditii propice de dezvoltare in scopul oferirii de materiale de propaganda eficiente. Institutele astfel create au fost, si inca sunt, laboratoare de manipulare corporatista similare (pastrand proportia) celor de exterminare naziste. Cred ca psihanaliza are multe pacate. Unul dintre ele este inchistarea in conservatorismul nevroticist mostenit de la Freud. Dar nu astea care i se imputa in acest documentar.

Gabriel Baldovin

Am asistat la o sedinta de "terapie" ABA

In incercarea de a-mi umaniza un pic profesia am asistat la o sedinta de terapie ABA (Applied Behavior Analysis sau Analiza Comportamentala Aplicata ) pe un copilul de10 ani care avea un autism moderat cu hiperchinezie. In cea mai mare parte a timpului avea comportament normal insa in momentele lui de agitatie isi ridica mainile undeva la nivelul capului cu palmele la 90 fata de brate si agita in sens de arc de cerc in mod mecanic. In acelasi timp scotea un sunet pe care omul normal il scoate atunci cand iese din baie si ii este frig. Dupa care se calma brusc la fel cum a inceput. Am putut observa faptul ca lucrurile noi pareau sa ii accentueze un astfel de comportament iar prezenta mea acolo pentru prima data era un astfel de factor.

Cand vorbea insa dadea dovada de ceva probleme. In primul rand sunetele pareau sa nu vina din coardele vocale ci parca din respiratie. Unii dintre noi vorbesc astfel atunci cand ragusesc. Vorbirea lui poate fi imitata atunci cand am incerca sa vorbim fara aer in piept. Expirati cat mai mult aer posibil si apoi incercati sa vorbiti! Cam asa vorbea acest baiat in mod curent. Si totusi in momentele de agitatie sunetele scoase de el aratau coarde vocale sanatoase. Exista deci o problema de acordare a respiratiei cu vorbirea.

Trist est ca nu l-am putut atrage cu nimic. Am improvizat un joc de avioane cu avionul bun si avionul rau. Am incercat sa joc volei cu peretele in ideea ca poate va sesiza pozitia de exclus oedipian si va incerca sa ii ia locul peretelui. Am jucat volei cu fotografia lui in ideea ca ii pot trezi ambivalente care sa il faca sa transfere asupra mea pulsiuni. I-am si desenat si nu i-a acordat desenului nici un fel de atentie.

ABA nu este o psihoterapie. Ea nu se adreseaza blocajelor psihice ci celor somatice, motorii. Terapie ca terapie dar ea este un fel de educatie salbatica ceva mai cizelata si mai umanizata. Celebra regula specifica behavioristilor a stimuli si raspunsului, a pedepsei si compensatiei se poate vedea in cele 4 niveluri de pedeapsa pe care le-am sesizat eu cat am asistat la sedinta. Primul era cel al bilelor negre, adica a nor puncte taiate, un fel de note care la sfarsit se numarau si se comparau cu cele albe („faptele bune”). Cel de-al doilea era cel al mustrarii directe:. „foarte rau”, „foarte urat”, „iti place ce-ai facut” etc. Cel de-al treilea, atunci cand celelalte doua nu dadeau rezultate, era astuparea ochilor cu palma pentru cateva minute astfel incat copilul nu mai vedea nimic. Daca nici aceasta metoda nu dadea rezultate atunci pedeapsa trecea in faza a patra, inghesuirea lui la colt. I se provoca o stare neplacuta astfel si, mai de voie mai de nevoie, era obligat sa accepte taskurile date.

Primul gand care mi-a venit in minte a fost : „Doamne uite infernul! Un copil mutilat de educatori”. Cateva zile am fost dominat de gandurile negre fata de behavioristi si prostituarea lor fata de corporatism. Dupa un timp insa m-am gandit ca Aba a avut unele rezultate in sensul ca i-a accelerat dezvoltarea copilului. Pana la urma rolul ei este cel de contracararea unui retard al dezvoltarii motorii. Nu cred ca ar fi mers insa la un om normal. Nu vad ce ar fi putut imbunatati.

Imi aduc aminte perfect de perioada copilariei in ceea ce priveste mustrarea; eu personal as fi preferat sa nu ma laude deloc dupa ce cineva m-a mustrat. Trecerea asta uneori brusca de la dojenire la dragoste si apropiere mi-ar fi provocat disconfort emotional. Lipsa de rezonanta emotionala a cestui copil insa parea sa fie un scut pentru vreo frustrare asa ca un tratament cat mai discordant poate ca i-ar fi produs mai curand niste socuri sociale similare cu cele electrice sau anafilactice mai curand decat cine stie ce traume. Dupa un timp insa m-am impacat cu ideea ca specialistul aba tine locul mediului in care noi insisi am crescut cand eram copii si ca noi am reusit sa ne dezvoltam normal tocmai datorita interactiunii cu el. A condamna ABA ar insemna de fapt sa condamni insusi mediul care ne poate frige la mana, ne poate taia sau ne poate lovi pasiv atunci cand e prag... In trecut autistii si depresivii erau pur si simplu batuti si excesul de adrenalina urmat unei astfel de traume le provoca o iesire din aplatizarea emotionala specifica. Inclusiv astazi se mai folosesc socurile electrice care sunt un substitut pentru vechea bataie. Trebuie sa recunosc ca in aceste cazuri minoritare „bataia e rupta din rai” desi nu chiar la rai ducea cat mai ales la o oarecare abilitare. ABA este si ea o adaptare la timpurile moderne a unor astfel de practici din trecut in asa fel incat cel ce beneficiaza de ea sa nu ramana cu sechele.

Intr-o societate ideala un astfel de copil ar fi lasat sa se dezvolte in ritmul lui natural, chiar daca o tulburare anume i-a incetinit dezvoltarea. Din pacate societatea actuala este salbatica in profunzime si ii cere inclusiv prin vocea parintilor sa devina un supravietuitor. El trebuie sa creasca si sa dea randament. Trebuie sa fie profitabil. Societatea inca nu are resurse sa il sustina …
Cu adevarat trist e faptul ca acel copil parea un animal dresat. Dresat sa se joace sa isi salute colegii, sa se comporte ca un copil normal. Dar oare omul normal nu e si el dresat sa se comporte ca un om fericit? Exista un urias sistem de propaganda pentru asta. Asa ca e de inteles. Insa asa ceva nu e pentru ceea ce vreau sa fac eu …

Gabriel Baldovin

Forma politica a Inconstientului

Palatele baroce erau menite sa refaca ideea de rai. Frunzele de acant ale arhitecturii corintice antice au atins in baroc contorsionari nemaivazute. A te claustra senzorial in lumea palatelor baroce era un mod tipic de „a face pe prostul” si de a evada din presiunea vinovatiei fata de mizeria robilor carora stapanii le subtilizau cu nonsalanta produsele. Iata cum sistemul a reusit sa spele cu ajutorul culturii furtul principial produs de stapani sclavilor. Un intreg rahat este poleit frumos cu aur de catre cultura clasica. Cultura clasica este acea abstractie care trebuie sa ocupe mintea seniorului si sa il opreasca in a se mai gandi la vinovatia furtului sistematic pe care il face comunitatii. Hotia produsa de senior cu ajutorul sistemului este laudata in numele legii „sfinte” ale celui puternic in schimb gainariile micilor hoti erau si sunt inca pedepsite cu streangul sau cu diferite pedepse de genul „bataii ca la hotii de cai”. Ca sa poti sa accepti o astfel de nemernicie culturala iti trebuie o importanta doza de inconstient. Mintea libera, coerenta si constienta nu o poate accepta nici macar atunci cand din ea se poate obtine profit cu nemiluita. O astfel de mutilare culturala data ca exemplu de aroganta perfida a seniorului isi poate regasi echilibrul in megalomania si in comportamentul lui tiranic. Pentru omul de rand asta a insemnat originea nevrozei. Iata cum o cultura menita sa conserve bogatia seniorului i-a mutilat sufletul omului de rand.
Aceasta este originea Inconstientului despre care spuneam inca de acum 10 ani in „Dinamica psihologiei abisale” ca risca sa devina mai constient decat Constientul insusi. Faptul ca Freud a observat acest lucru intr-o oarecare masura si ca in anii 1920 a introdus a doua topica (Sine-Eu-Supraeu), dar mai ales ca a venit cu paradoxal idee cum ca „Eul” este in cea mai mare parte inconstient atesta verticalitatea lui morala atat cat se putea avea la acea vreme. Respect pentru Freud. Chiar daca erau instariti, pacientii lui Freud pe baza carora el si-a construit teoriile erau totusi mici burghezi in cea mai mare parte. Originea lor, ereditatea lor se pierdea tot in lumea claselor de jos, in lumea robilor.
Iata ca sicanarile aduse psihanalizei nu sunt niste „rezistente” structuraliste asa cum le cred inca psihanalistii. Ele au fost si vor ramane niste agitatii si impacientari ale unei culturi care de sute si sute de ani nu stie sa supravietuiasca prin activitati utile aduse comunitatii ci doar sa paraziteze. O teorie a inconstientului „risca” sa interpreteze pragmatic (politic) artefactele culturale ale unei mentalitati principial si originar reprimatoare. Psihologia care tinde sa demasce aceste subterfugii comportamentale profunde prin analiza minutioasa trebuie subminata cu orice pret de cultura oficiala. Freud si psihanalistii de dupa el au facut un pact cu sistemul. Daca ar fi continuat demersul de investigatie si in lumea stapanilor si nu doar in cea a sclavilor atunci ea ar fi devenit o reala amenintare pentru sistemul politic ca urmare a demascarii, a minciunilor servite cultural de catre clasele privilegiate celor care devin nevrotice ca urmare a „credintei” in aceste gogosi. Ar fi fost totusi sarcina psihanalizei sa caute mai profund de varstele primei copilarii si sa gaseasca acolo structura nevrozelor si depresiilor.
Din pacate intre timp intre psihanaliza si mentalitatea parazitara care controleaza cultura robilor s-a creat un armistitiu temporar. Inapetenta pentru investigarea si altor relatii sociale decat cele familiale atesta o amorteala specifica birocratiei. Psihanaliza traditionala a devenit ea insasi parte a acestei inscenari tocmai prin spre rusinea ei. Refugiul (sau stagnarea) ei in lumea inocentei, analiza exclusiva a relatiilor familiale timpurii si refuzul de a demasca mizeriile sistemului social atesta o analiza partinitoare a lucrurilor, o munca facuta principial spre conservarea sistemului si nu spre revizuirea si imbunatatirea lui. Totusi insasi originea psihanalizei ca practica terapeutica este imbunatatirea lumii. Spiritul spunerii adevarului cu orice pret asa cum l-a riscat Freud a disparut in favoarea lentorii conservatoare si a inchiderii perverse in cabinet. A fi totusi conservator si a nu lua atitudine fata de mizeria politica contemporana atesta o devitalizare a spiritului investigator originar al psihanalizei. Fireste, psihanalizei nu i se poate cere sa iasa in strada si sa lupte pentru drepturi pentru pacientii ei. OK. Dar macar si-ar putea adapta teoria generala catre nenorocirile lumii asteia si a le scoate in prim plan mai curand decat sa le izoleze cartezian in prima copilarie continuand cu ceva mai mult detaliu ideile traditionale despre „cei 7 ani de acasa”. Tocmai aceasta rutina o face prostituata sistemului ca pe orice rutinat. A sari acum cu pretentia ca ea ar aduce politicienii si sistemul pe divan pentru a-l/a-i schimba si face mai bun/i este cel putin o ipocrizie nedemna de o astfel de disciplina.
Inconstientul a devenit dintr-un concept potential periculos la adresa trantorilor istoriei (prin faptul ca le-a daramat vechile mituri clasice) unul care s-a vazut in situatia de a prelua vechile atributii ale culturii clasice de acoperire a mizeriilor (neo)colonialiste. Plonjarea in inconstient este noul mod al autoritatilor de a se sustrage responsabilitatilor nenorocirilor care se intampla in prezent. Pana una alta politicienii si clasele parazitare au gasit in psihanaliza clasica un aliat tacit. Daca originea tulburarii psihice se afla in prima copilarie asa cum sustine psihanaliza clasica atunci sistemul social este absorbit de orice responsabilitate. Interesant.
Inconstientul a ajuns un fel de obiect de valoare pe care nu si-l poate permite oricine la fel ca insasi cura psihanalitica pe care o practica in general elitele. Psihanaliza si cura facuta a ajuns certificatul de absolvire a responsabilitatii noilor stapani. Daca mecanicul de locomotiva sau paznicul isi permit sa actioneze dupa inconstient si sa nu fie „vigilenti” au mari sanse sa se trezeasca la inchisoare. Dimpotriva atunci cand politicianul „face pe prostul” la randul lui este recunoscut ca mare diplomat. In urma unor astfel de „discretii” (uneori numite si „cumpatari”) saracii devin tot mai saraci iar bogatii tot mai bogati. Se fac legi ce favorizeaza profitul unora, se declanseaza razboaie menite sa imbogateasca accelerat apropiatii ...
Cand politicianul merge la psihoterapeut treaba asta este un exercitiu de PR, unul de imagine. Omul de rand ramane cu ideea cum ca si in politica e viata dificila, cum ca si politicianul are probleme psihice. E posibil sa il plictiseasca dineurile la care participa frecvent. Excursiile in strainatate, comisioanele, multiplele iesiri in mass-media in postura de vedeta s-ar putea sa ii provoace subit fite simptomatologice! Aiurea!
Eu nu zic ca un astfel de om nu ar avea nevoie de psihanaliza, chiar una traditionala. Doar ca asa cum drogatul sau alcoolicul nu poate veni sa doarma pe el in cabinet (trebuie sa vina „clean” si „fresh”) la fel si politicianului ii trebuie o cura de dezintoxicare a puterii. Sa nu imi suna nimeni ca politicianului caruia orgoliul ii da pe de laturi mai poate intra in transfer! El de fapt face zilnic exercitii de aparea umil pentru a parea credibil si de a-si ascunde mentalitatea megalomaniaca. Unul ca el poate zambi zeflemist in fata unor analize de transfer initiate de un psihanalist rutinat crescut printre carti si in cabinetele de cura didactica. Asta pentru ca „regula de abstinenta” functioneaza pentru clasa micii burghezii de la inceputul secolului 20 si nu pentru fitele de politician care are lumea la degetul mic. Numeroasele drepturi pe care sistemul le ofera politicianului face ca gratificarile si betia de putere sa intrerupa dispozitia transferentiala a unui astfel de potential analizant.

Gabriel Baldovin

6. Concluziile?

Vezi articolul anterior de care acesta se leaga

Dincolo de astea la Zeitgeist ma deranjeaza atitudinea politica uşor ambigua, concluziile practice ce trebuie luate in urma vizionarii sale. In lipsa unei astfel de indrumari, de propuneri politice omul de rand pune exact ceea ce ştie el, adica marxismul şi revoluţia comunista care şi-au aratat totuşi falimentul practic. Uneori pare ca aceasta este singura soluţie insa sistemul a invaţat sa ia pulsul cetaţenilor şi sa evite baia de sange datorata revoltei lor. Trebuie mizat pe asta şi trebuie luata o poziţie impotriva violenţei.
Intr-adevar cand vezi ca pentru unii omul de rand este tratat doar un depozit de organe iţi vine realmente sa iţi iei lume in cap şi sa te revolţi. O astfel de revolta vine din frustrarile ereditare moştenite de la parinţii şi de la bunicii noştri de la viaţa lor de sclavi. Depresiile lor ne cuprind şi pe noi şi ne trezim platnicii unor credite pe care nu le-am contractat.
Unii dintre noi strigam in gura mare ca nu mai dorim o viaţa ca a lor, ca o astfel de viaţa nu merita traita. Practic un astfel de stadiu existenţial este punctul critic intre toleranţa şi revolta violenta pe care sistemul vad ca il risca.
O munca stresanta facuta de muncitorul contemporan urmand nişte obiective SF luate de patroni aflaţi in nu ştiu ce nave de la NASA are consecinţe in boli psihice şi psihosomatice asupra unei parţi importante din umanitate. Aşa ceva este de neacceptat. Una este ca fiecare sa primeasca de la societate/natura (sau orice ar fi) valoarea muncii sale in funcţie de merit şi alta e ca unii sa nu mai ştie ce sa faca cu bogaţia. Uni işi distrug sanatatea in lagarele corporatiste incercand sa atinga un minim de subzistenţa pentru a le produce altora o bogaţie cu care efectiv nu au ce face şi pe care o arunca pe apa sambetei din plictiseala. Sistemul trebuie sa intervina pentru a echilibra balanţa. Nu ştiu care este soluţia, nu activez in sistem. Vreau doar sa vad ca viaţa omului de rand devine mai uşoara pe masura tehnologiei care il ajuta ci nu ca ea devine din ce in ce mai grea.
Politica neocolonialismului corporatist de astazi trebuie sa inceteze. Ea imbogaţeşte corporaţiile dar atrage duşmania popoarelor colonizate şi iata ca se soldeaza ulterior cu acte teroriste suportate de intreaga comunitate. Ce le mai trebuie celor de teapa lui G. Bush sa inţeleaga ca nu mai merge, ca pana şi „necivilizaţii” s-au cam prins de minciunile gogonate ale capitalismului salbatic? Se plange acum la final de mandat ca lumea nu il mai respecta şi ca il evita. Uite ca unii dintre noi nu putem accepta ca teroriştii sunt diavoli şi ca cerem ca societatea sa aiba grija şi de cei care nu mai vor sa traiasca şi vor sa se razbune pe ea. Aceşti oameni nu sunt diavoli ci sunt nişte victime ale sistemului.
Practic omul de rand trebuie sa susţina pe umerii sai o armata care se duce sa rezolve o problema ce nu e a lui ci a celor care se imbogaţesc in disperare de pe urma afacerilor neocolonialiste. Jumatate din fondurile SUA sunt aruncate pe securitate. Iata ca aici e o şmecherie facuta de corporaţii prin care sug energia spirituala şi financiara din oameni. Normal ar fi sa plateasca cei care au profitat de pe urma acţiunilor lor şi nu cetaţeanul de rand care munceşte onest pentru un trai decent. Prin externalizarea catre intregul corp al comunitaţii a unor probleme savarşite doar de ei inşişi şi de lacomia lor ei astfel reuşesc sa arunce pisica moarta in ograda cetaţeanului de rand care suporta fara sa fie vinovat stresul atacurilor teroriste care vin sa se razbune pe lacomia lor inumana. Asta nu va putea continua prea mult timp.
Astazi se ştie ca tot raul vine de la lacomia unora, de la nevoia lor de imbogaţire fara limite care se regaseşte in saracia şi marginalizarea celorlalţi. Politicienii, Hollywodul şi agenţiile de publicitate vin şi le cosmetizeaza acţiunile pentru a le da aspect uman şi pentru a convinge omul de rand sa le voteze, sa le dea suportul. Un intreg spectru de instituţii sunt puse in scopul acesta iar cetaţeanul de rand le suporta cu munca sa din ce in ce mai stresanta şi epuizanta.
E foarte greu sa iţi controlezi furia impotriva celor care extrag bani din sufletul omenesc cu ajutorul instrumentelor sociale de manipulare şi lasa acolo depresia şi dorinţa de a muri. Şi totuşi o revolta, o „revoluţie” sangeroasa nu face decat sa conduca la regresia societaţii la stadii anterioare de dezvoltare. Violenţa conduce societatea şi spiritul omenesc la nivel medieval, cu trairi şi atitudini medievale. Şi totuşi trebuie gandit strategic, trebuie oferite soluţii şi nu lasat lucrurile la voia intamplarii. Şi omul de rand a inţeles ca violenţa nu este una dintre ele şi de asta ambiguitatea (daca nu chiar absenţa) concluziilor practice a filmului Zeitgeist il decredibilizeaza in intregime.
Eu personal sunt atat de satul de „revoluţii” care nu schimba nimic dar care duc la victime nevinovate incat nu vreau sa mai aud de o alta. M-am saturat de asasinate politice in scopul „indreptarii situaţiei” in scopul eliminarii raului care doar schimba piesele sistemului fara sa schimbe concret sistemul. Ele inlocuiesc un rau cu altul şi sistemul ramane la fel. Furia revoluţionara a ajuns sa cuprinda inclusiv pe cei total inocenţi şi chiar pe membrii propriului corp politic facand revoluţii perpetue aşa cum s-a intamplat in China sau la Revoluţia Franceza. Rezultatul este o supravieţuire a sistemului cu schimbarea pieselor, politicienii.
Viitorul este tot al capitalismului insa al capitalismului umanizat, al celui care poate şi trebuie sa funcţioneze şi fara manipulare intr-o epoca a roboţilor in care am intrat de ceva vreme. Sistemul poate fi imbunataţit din interior, fireşte cu presiunea strazii.
Se poate face apel la buna-credinţa, la imperativul categoric pe care ma incapaţanez sa cred ca orice om il are in el inclusiv mai marii lumii. Actele lor care pot fi diabolice din neştiinţa pot fi indreptate de ei inşişi in momentul in care vor inţelege ca lumea s-a schimbat şi ca vechile obiceiuri nu mai pot funcţiona. Dar ei trebuie traşi de maneca şi responsabilizaţi. Ei singuri vor inţelege consecinţele teribile ale extravaganţelor lor facute din ignoranţa şi vor schimba lucrurile tocmai pentru ca işi doresc ca lucrurile sa se imbunataţeasca. Intr-o lume a roboţilor nu mai ai nevoie de manipulari şi indobitociri ale cetaţeanului pentru a-l menţine in stare de anestezie. Munca, activitatea cotidiana facuta raţional poate fi o adevarata implinire a sinelui; fiecare ştie ce a fost plictiseala in adolescenţa şi cum poate fi de uracioasa. Insa extrema opusa a stresului acumulat de muncitorul actual şi a mutilarii mentalitaţii sale care se suprapune peste aceasta nevoie naturala de a munci se datoreaza tocmai unora care sunt inca prizonierii trecutului şi care controleaza sistemul. Nu ai timpului in general ci ai trecutului (inapoiat).

mai multe scrise de mine pe aceasta tema

Gabriel Baldovin

5. Valoarea istoricista şi criticista a filmului Zeitgeist

Vezi articolul anterior de care acesta se leaga

O foarte mare greşeala este poziţionarea criticii asupra religiilor chiar la inceputul filmului. Se face un scurt rezumat cu razboaiele şi nenorocirile de pe acest pamant şi apoi se trece brusc la analiza religiilor.
Poziţia adoptata de autori este aceea a ateismului radical. La scurt timp spectatorul inţelege ca autorii cam vor sa arunce in ograda religiei relele lumii, poziţie perimata din punct de vedere cultural, folosita de com0unişti la inceput de secol 20. Tocmai pentru faptul ca demersul lor nu a reuşit e puţin probabil sa reuşeasca acum dupa ce comunismul şi-a pierdut enorm din credibilitate. Dar lasand asta la o parte se poate vedea ca autorii iau o poziţie unilaterala in analiza evenimentelor lumii. Hai sa zicem ca 911 e opera guvernului SUA in intregime, ca „teroriştii” care au deturnat avioanele in 2001 sunt inca in viaţa aşa cu susţine filmul sau chiar ca ei nu au existat şi totul e opera guvernului SUA. Dar de ce nu se ia aceeaşi poziţie antireligioasa şi faţa de islamism in ceea ce priveşte extrema sa terorista? De ce nu faci un Zeitgeist despre cum terorismul islamic este responsabil pentru Pearl Harbour, razboiul din şi 911 ci nu doar creştinismul in virtutea ca şi el este religie? De ce nu spui la fel şi despre religiile primitive? Pentru ca astfel Zeitgeist-ul creştin cu Zeitgeist-ul islamic şi cu Zeitgeist-ul primitiv s-ar contrazice flagrant unul pe altul şi astfel demersul s-ar arata inutil.
Ce ma deranjeaza din punct de vedere cultural la Zeitgeist in prima parte este ca filmul nu face nici un fel de referire la sofişti, la Mircea Eliade, la Freud, la Levi Strauss şi chiar la Jung care de fapt sunt promotorii acestor idei in istoria culturii. In felul asta Zeitgeist risca sa devina mai curand o reinventare a roţii, o popularizare a unor idei care in cultura vor fi ajuns deja banalitaţi. Aceasta doza semnificativa de diletantism cultural e ceva ce ma face sceptic. Fireşte ca filmul poate avea ceva foarte benefic in el, poate fi o lecţie pentru omul de rand neinstruit, poate fi o laudabila coborare la nivelul lui insa eu vreau sa il vad şi pe aceşti autori ca sunt citaţi sau amintiţi cumva in treacat, sa se vada ca aceşti oameni au fost pionierii acestor teorii şi nu ca autorii filmului au descoperit ei inşişi roata.
Poate ca aceasta lipsa de informaţie ii face sa judece religia doar dupa standardele civilizaţiei contemporane şi clasice unde religia este un instrument cultural de control asupra sclavilor. Totuşi creştinismul este o religie moderna şi autorii uita cu desavarşire parca de religiile naive ale primitivilor care au alte forme faţa de monoteismul creştin. Sunt perfect de acord ca religia a ajuns un instrument de manipulate politica in special in ultimul mileniu insa nu aceasta este originea ei. Religiile moderne sunt influenţate de manipularea politica pentru ca aceasta a patruns adanc in sufletul omului care participa la spiritualitatea religioasa. Infestat de astfel de gunoaie omul religios işi modeleaza credinţa in astfel de direcţie şi tocmai de asta istoria creştinismului are destule pete negre. Insa de ce Zeitgeist nu face o analiza a intregului fenomen cultural clasic in care intra şi arta şi filosofia, mentalitatea clasica in general şi nu doar religia? Din pacate printr-o astfel de opţiune Zeitgeist da semne de lipsa de metoda coerenta in analiza.

vezi articolul urmator in care se continua aceasta tema

Gabriel Baldovin

4. Valoarea etica şi politica a filmului Zeitgeist

Vezi articolul anterior de care acesta se leaga

Zeitgeist imi lasa per total un aspect pozitiv in sensul ca arata cam ce raport exista intre cetaţean şi conducator. Filmul e destul de bine realizat ca tehnica. Se folosesc de foarte multe ori chiar şi imagini de tip „visuals” folosite in cluburile selecte sau in producţiile artistice experimentale contemporane. Imaginile sunt semnificative, autorii ştiu meserie. Spunerea adevarului şi eliminarea minciunilor gogonate din sistem, accesul omului de rand la aceste secrete nu poate fi ignorat multa vreme de acum incolo. Evident ca versiunile conspiraţioniste nu sunt nici ele adevarate tocmai pentru ca sunt diferite fiecare iar publicul atent vine şi el cu scenariile lui aşa cum am facut şi eu. Din punct de vedere logic fiecare dintre ele incalca aşanumitul principiu al identitaţii dupa care a nu poate fi şi non A in acelaşi timp şi sub acelaşi raport.

Insa dupa ce vezi un astfel de film ai şanse sa iţi dai seama ca cea oficiala este falsa. Poţi sa iţi dai seama de asta şi fara sa vezi Zeitgeist insa el o face ceva mai amanunţit. De exemplu in documentarul despre WTC ce ruleaza de un an de zile pana la saturaţie pe National Geographic nu se spune nimic despre cladirea 7. Eu nu l-am urmarit cap coada deoarece am simţit ca e cosmetizat şi am facut altceva mai bun ştiind ca el va fi reluat altadata şi ca il pot vedea de unde am intrerupt. E posibil deci ca mie sa imi fi scapat acea parte din el in care insista pe cladirea 7. Insa eu aş paria ca nu se vorbeşte nimic despre ea pentru ca vederea unei astfel de cladiri prabuşindu-se din nimic ar pune mari semne de intrebare despre versiunea oficiala prezentata de documentarul insuşi. In schimb se folosesc actori cu care se creeaza scene lacrimogene ce apeleaza la emoţii şi care dau impresia ca cumva filmul este cumva filmat pe viu aşa cum se face la Hollyood. Fireşte, atata timp cat Hollywoodul este finanţat in mare parte de guvernul SUA acesta ii poate comanda filme cu ce vrea şi dat maselor sa inghita.
Din pacate oricand se poate pune la indoiala şi imaginile prezentate in Zeitgeist. Trucajele par şi acolo la fel de spectaculoase. Faptul ca la un moment dat apare un avion modelat pe computer in stil hiperrealist demonstreaza acest lucru. Puţina lume işi da seama ca acel film nu e de fapt un film facut dupa evenimente reale la fel ca şi in cazl variantei Hollywood. In situaţia in care omul de rand inca nu poate face diferenţa intre realitate şi modificarile de imagine din film cred ca se cade sa nu apelezi la aceste tertipuri folosite in minciunile advertisingului şi in poveştile proguvernamentale fabricate la Hollywood. Numai acest lucru aduce o doza de neincredere asupra datelor filmului insuşi dupa cum se intampla cu cele folosite in mass-media. Se pot folosi nişte desene simple, nişte schiţe care sa faca apel la imaginaţia omului şi nu sa il induca judecata in eroare cu efecte speciale „subtile”. Situaţia pare cumva identica cu „revoluţia” care nu schimba nimic. Daca eşti in masura sa deplangi manipularea folosita de autoritaţi atunci pentru ce o foloseşti şi tu?
Inclusiv numele asta „Zeitgeist” care se vrea a fi o metafizica ciclicista cu accente hollywoodiene eu zic ca e prost ales. Exista chiar riscul ca el sa dea apa la moara neonazismului deşi nu se vede deloc in film vreo referinţa aprobatoare la adresa lui Hitler. Şi totuşi omul de rand (caruia am vorbit ca i se adreseaza filmul) nu asociaza limba germana cu Kant, Goethe sau Nietzsche ci cu Hitler. Dincolo de asta vad in numele lui insuficient explicat in interiorul filmului un fel de magie forţata cu scremete metafizice. Iata ca din deschiderea catre o inţelegere superficiala, publicitara a evenimentelor filmul atinge uneori cote de elitism misterios, ezoteric care din start dispreţuieşte omul de rand şi capacitatea lui de percepţia a „valorilor perene”. O astfel de oscilare in abordare şi atitudine ma pune in situaţia de a ma intreba daca sa le dau girul politic autorilor filmului sau nu.

vezi articolul urmator in care se continua aceasta tema

Gabriel Baldovin

3. Tragedia de la 11 septembrie in viziunea Zeitgeist: gradul de probabilitate a teoriilor conspirationiste

Vezi articolul anterior de care acesta se leaga

Este evident ca teoria oficiala in care intra ecuaţia Bin Laden - Al Quaida – celula Hamburg etc. este una cosmetizata. Prabuşirea celei de-a treia cladiri nu poate fi explicata de spiritul acestei teorii. Un recent reportaj de pe National Geographic trata in treacat acest eveniment capital.
Şi totuşi realitatea lucrurilor nu poate fi radical diferita de cea oficiala aşa cum incearca teoriile conspiraţioniste radicale. Unele dintre aceste teorii considera ca celula de la Hamburg nici nu a existat, ca totul e o invenţie şi ca nici Bin Laden nu ar exista cu adevarat. Evident ca se construiesc multe astfel de „mituri”. Insa toate pleaca de la ceva chiar daca rezultatul este o exagerare cinica. In cazul de faţa a spune ca totul este o nevoie a autoritaţilor de a vedea sange este greşit. Am aratat in articolul precedent ce nu este coerent din punct de vedere psihologic la aceasta teorie.
Eu aş merge pe alte variante insa variante care ia in calcul oscilarea atenţiei pe care autoritaţile o au in materie de lucruri care le convin pe moment castei lor in detrimentul cetaţeanului de rand. Exista mai multe astfel de scenarii. Unul este acela ca SServiciile SSecrete ştiau ca se planuiesc atentate pe teritoriul SUA. Ele ştiau ca teroriştii au facut cursuri de pilotaj şi ca vor deturna un avion. Dar n-au facut nimic. De ce? Pentru ca nu aveau nimic de caştigat. Nu era sigura treaba, nimeni nu le lua in serios temerile, etc. Cand a fost vorba sa se vada arme chimice, nucleare şi de tot felul in Irak deşi ele nu existau totuşi s-au vazut. De ce? Pentru ca era ceva de caştigat: petrolul. Coreea de Nord striga cat o ţinea rarunchii ca are arme de distrugere ca nucleare, ca face teste etc. Dar autoritaţile se faceau ca ploua. De ce? N-aveau nimic de caştigat. In cazul de faţa au caştigat razboiul din Irak. Cred ca e clar in ce masura unii fac afaceri bune pe timp de razboi, nu? Ce ai de caştigat? In primul rand empatia opiniei internaţionale care te compatimeşte şi apoi campanii antiteroriste in Irak. Apoi din asta ai de caştigat petrol.
Cea de-a doua perspectiva este opusa acesteia: (de)serviciile secrete nu ştiau nimic despre atentate, turnurile WTC au fost lovite de terorişti dar de teama unor colapsari laterale ale lor sau a incendiilor ce putea cuprinde şi cladirile din jur autoritaţile insele şi le-au demolat pentru a preveni astfel de noi tragedii. Apoi ele au refuzat sa recunoasca acest fapt pentru ca, in relaţie cu teoriile conspiraţioniste asta ar insemna sa le dea apa la moara şi ar parea ca ele ar fi organizat intreg atacul de la inceput. Intenţia lor ar putea fi perfect justificabila: daca tot Manhattan-ul ar fi incendiat sau distrus se puteau crea alte victime omeneşti. Apoi s-ar putea sa ai o problema cu recuperarea fondurilor de la firmele de asigurari şi sa nu mai iei aceeaşi suma ca in cazul in care distrugerile ar fi mai mici aşa cm e posibil sa se intample in cazul demolarii controlate. Probabil ca din aceasta ecuaţie a ieşit cladirea 7 care trebuia demolata dintr-un motiv sau altul şi s-a gasit atunci momentul.
Cel de-al treilea scenariu exclude total implicarea politica şi a serviciilor secrete carora li s-a sugerat sa devina subit oarbe iar proprietarii WTC şi le-au detonat singuri din motive strict financiare Cert e ca turnurile nu mai puteau fi folosite aşa cum fusesera inainte. Cert e ca de la etajele unde au lovit avioanele in sus totul era distrus si nu prea mai putea fi reparat. E posibil ca, de teama altor atentate majoritatea firmelor sa fi plecat din WTC ca dintr-o casa bantuita de fantome. Iata un motiv suficient de intemeiat pentru a le dobori tu in insuţi şi a face altele şi mai mari in loc. Ce ai de caştigat? Miliardele de dolari chirie de pe urma firmelor care aveau sediul in WTC. Nu e un lucru lipsit de importanţa…
Pentru mine aceste scenarii intrunesc undeva la 70 - 80 % din credibilitate. (Dar trebuie sa precizez ca varianta oficiala are pentru mine doar 50 %.) Punctele slabe ale acestor teorii constau in faptul ca pentru a pune explozibil in turnuri iţi trebuia o intreaga echipa de detonatori care sa acţioneze ultrarapid. Iar acţiunile diabolice pe faţa (aşa cum a fost presupusa detonare controlata a WTC) devin din ce in ce mai probabile sa eşueze cu cat la ele lucreaza un numar mai mare de oameni.
Insa prea puţin ma intereseaza din punct de vedere strict epistemologic daca SUA şi-a inscenat diferite tragedii pentru a convinge apoi opinia publica sa accepte diferite razboaie care in plan macrosocial se traduce prin milioane de morţi in randul celor mulţi şi cu miliarde de dolari in buzunarele celor şmecheri. Dar asta strict sub aspect epistemologic. Sub raport moral moartea acestor oameni este cu adevarat tragic indiferent de numarul lor mic.
Fireşte, niciuna dintre teoriile fie ele conspiraţioniste, fie oficiale nu indeplinesc criteriile logice pentru a fi acceptate ca viabile. Cel mai bine este repetarea fenomenului intr-un cadru experimental. Cred ca se pot gasi in lumea asta cladiri de peste 15 etaje ce trebuie demolate. La fel şi avioane care trebuie duse la casat. Soluţia e simpla: se teleghideaza un astfel de avion pentru a intra intr-o astfel de cladire. Sau chiar se mineaza undeva la o treime sa vedem daca pica. Nu pot sa fiu sigur de ce se va intampla dar eu aş paria pe faptul ca nu ar cadea.

vezi articolul urmator in care se continua aceasta tema

Gabriel Baldovin

2. Tragedia de la 11 septembrie in viziunea Zeitgeist: argumentele psihologice şi sociologice

Vezi articolul anterior de care acesta se leaga

Experienta pe care am avut-o cu psihanaliza ma face sa fiu suta la suta sigur ca este imposibil sa existe atatia oameni „diabolici” pe metru patrat pentru a organiza o astfel de mascarada. Sistemul nu permite o astfel de ascensiune a omului diabolic. De fapt spiritul diabolic este el insusi efectul presiunilor claselor superioare asupra celor inferioare. Spiritul diabolic inseamna razbunarea oarba pe celalalt indiferent cine ar fi pe care numai omul de rand plin de frustrari o poate avea. Spun eu in melodia mea ca „senatori, ministri sunt… sinistri” dar totusi afirmatia este o metafora. Sunt absolut convins ca cei mai mari calai ai istoriei cum a fost Hitler sau Stalin au dorit tot binele poporului lor. Politicienii nu fac raul cu mana lor ci cu cea a sistemului. Lor le e de ajuns sa faca pe prostii. E o atitudine foarte bine pusa la punct timp de secole de catre inaintasii lor care au pornit cu sabia si au sfarsit cu stiloul si hartia.

Chiar din punct de vedere politic nici un lider nu isi permite sa angajeze o armata de oameni pentru asa ceva tocmai pentru ca in felul acesta poate deveni vulnerabil, poate fi santajat ceea ce ii poate infrana cariera. Oricine stie ca cel care ucide o multime de oameni pentru a incasa asigurarea este un om inuman. Totusi politicienii fac acest lucru in mod constant si ascuns cu ajutorul instrumentelor sistemului pe care il administreaza insa nu mainile lor sunt cele patate ci cele a celor ce sunt folositi pentru a-l pune in practica. Un astfel de politician care s-ar preta la astfel de gainarii ar cadea la mana celor cu care ar colabora si asta nu l-ar ajuta cu nimic. Nu pot sa cred ca si pompierii si reporterii tv si etc. au facut pe masonii si au pregatit detonarea turnurilor doar pentru exprimarea propriului sadism si a nevoii de a ucide oameni nevinovati. Cei cu o astfel de constitutie psihopatologica nu pot patrunde in sistem si nu pot avansa in el. Apoi, ei nu pot colabora unii cu altii.
Dar politicianul civilizatiei occidentale contemporane nu mai are rolul avut de rege/imparat/ conducator unic in epoca clasica. Politicianul contemporan este o marioneta, un superstar care promoveaza o imagine, o campanie metasociala guvernata mai curand de corporatisti. De aceea coruptia este fundamentul statului civilizat astazi. Politicienii urmeaza un interes al marilor corporatii. Cu toate investitiile in strategii de imagine, reclame, acte caritabile si altele corporatiile sunt inca nepopulare. Practic popularitatea lor este un simplu motor pentru afaceri. Dimpotriva, politicianul trebuie sa se apropie de popor si sa ii serveasca minciuni credibile astfel incat acesta sa accepte sistemul, sa accepte polarizarea sociala si sa nu se revolte ceea ce ar aduce mari pagube corporatiilor. Politicianul este un star. Ca orice star el infloreste si decade pe masura ce poate sau nu mai poate sa atraga iluziile cetatenilor asupra sa. Ca orice star care face reclama unui produs el face reclama politicii generale a statului influentata de oligarhia economica. (De asta il detest eu pe Basescu atunci cand deplange existenta unei oligarhii in spatele unor actiuni politice pretinzand ca rolul lui ar fi cumva diferit fata de promovarea acesteia).
Din pacate sistemul e facut de asa natura incat actele lor se amplifica pe masura ce se perpetueaza in interiorul sistemului pentru a fi pus in aplicare. In final politicianul abia daca mai poate fi acuzat. Actele lor in sine nu sunt sinistre ci devin astfel pe masura ce sunt amplificate de punerea lor in aplicare. E un mod bizar de a scoate cartofii din foc cu mainile altora dupa care politicianul si cei care profita primii de pe urma unor astfel de masuri se scot basma curata. Cine se gandeste ca vinovatii pentru tragedia de pe 9/11 se afla printre cei ce au crezut ca pot transforma lumea in sclavii lor incepand de pe timpul lui Roosevelt? Si totusi cei care au profitat de pe urma afacerilor cu petrolul sunt cei din clasa lui Roosevelt si ai celor care i-au urmat si au continuat spiritul de neocolonializare al Orientului Mijlociu. Ei sunt cel putin la fel de responsabili ca si teroristii pentru 9 11 insa sistemul a stiut sa ii protejeze in asa fel incat nimeni nu se mai gandeste la ei. Democratia actuala este o minciuna mesterita atat de bine timp de sute si mii de ani incat parca a atins perfectiunea.

Per total eu sunt sigur ca asa s-a intamplat cum spun teoriile conpirationiste insa scenariul este mai complicat. El este mult mai ocolit si presupune intoxicarea spiritului clasic arab cu valorile industriale occidentale. Petrolul a fost principala tinta. De pe urma afacerilor cu petrol din Orientul Mijlociu au profitat corporatiile americane; sociologic vorbind ele se inscriu in acea minoritate care a putut profita si de pe urma incasarii politelor de asigurare ca urmare a dezastrului. Iata ca in urma unui astfel de eveniment costurile se resimt in economia globala; omul de rand e cel care plateste pagubele tot printr-o inginerie financiara metasociala. Proprietarii turnurilor isi incaseaza despagubirile iar omul de rand trebuie in final sa acopere cheltuielile; el trebuie sa munceasca mai mult pentru a acoperi si munca colegului care a fost concediat sau prin faptul ca el insusi a fost concediat si va trebui sa isi gaseasca un job mai dificil. Proprietarii de drept ai WTC si-au luat astfel asigurarea si practic ei nu au pierdut nimic deoarece costurile s-au difuzat in masa comunitatii. Profitul insa nu mai este la fel de mult „impartit”. In aceeasi maniera si profitul manipularii petrolului din Orientul Mijlociu nu se imparte egal cu toata comunitatea americana in schimb daunele le plateste tot cetateanul de rand care se afla in avioanele deturnate sau care se poate ulterior imbolnavi de stres ca urmare a amenintarilor de a fi deturnate. Caci marii corporatisti au propriul avion bine pazit pe care nu il mai pot deturna teroristii!
Iata ca diferentele la nivel de macrosocial intre faptele sustinute de teoria conspiratiei si faptele concrete ale politicii corporatist-colonialiste in spatiile sociale nonoccidentale sunt foarte mici. Astfel ca prea putin ma intereseaza daca dovezile aduse in acest film si in general de adeptii teoriilor conspirationiste sunt false sau inexacte. Rezultatul este acelasi.

vezi articolul urmator in care se continua aceasta tema