1. Abuzurile fizice cu violenta greu dovedibila in relatiile amoroase
1. 2. Tipuri de hartuire sexuala
Dupa scandalul femeilor violate sau obligate sa intretina relatii sexuale cu un cunoscut producator de film american, au aparut pe retelele de socializare numeroase declaratii ale unor femei violate sau hartuite in diferite contexte. Au aparut si anumite exagerari urmate de dezbateri in media, respectiv daca cele in cauza au fost hartuite sau nu. Dar dincolo de ele, cazurile reale de abuz sexual atesta un lucru ingrijorator: desi legislatia ofera anumite indicii pentru incadrarea acestor fapte, totusi aparatul judiciar a esuat lamentabil in a preveni abuzurile sexuale. Acest lucru se intampla deoarece ea a refuzat constant sa introduca in corpul de lege situatiile concrete de hartuire sexuala si sa le preintampine. In acest moment legislatia este foarte evaziva peste tot in lume in ceea ce priveste aplicabilitatea textului sau la situatiile concrete, desi da impresia ca poate opri si sanctiona aceste abuzuri.
Din aceste prevederi expuse mai sus putem vedea ca legislatia internationala e cumva focalizata impotriva hartuirii sexuale stradale (de exterior). Ea consta in continuarea tentativei de apropiere emotionala fata de o femeie pe strada sau in alte locuri publice, dupa ce aceasta si-a manifestat odata refuzul, cu scopul de a obtine o intimitate artificiala fata de ea. Dar, pe langa aceasta mai exista si o hartuire sexuala intrainstitutionala care foloseste alte instrumente decat cele ale hartuirii sexuale stradale. Ea consta in actionarea premeditata impotriva unui oarecare interes al victimei in interiorul unei institutii. Aceasta poate fi una de refuz de acordare de ajutor sau facilitare cuvenita din partea sistemului social, sau poate fi una de abuz in interiorul clauzelor unui contract de munca.
Urmare a acestei strategii de obtinere nenaturala a consimtamantului pentru relatii intime, in urma unei negocieri ulterioare intre hartuitor si victima, una dintre parti propune acordarea de favoruri sexuale pentru incetarea atacului asupra acestui interes. Daca propunerea vine de la hartuitor, atunci hartuirea este explicita. Daca ea vine de la victima, atunci hartuirea este implicita. Prima consta in cererea directa sau indirecta de favoruri sexuale de catre hartuitor. Cealalta consta in fortarea unei propuneri de favoruri sexuale care vine direct de la femeie pentru a-si apara dreptul incalcat. Cele doua forme de hartuire se pot imbina in decursul procesului de negociere care urmeaza abuzului asupra dreptului victimei. Iata ca hartuirea sexuala intrainstitutionala nu consta in folosirea „tehnicilor” de hartuire sexuala stradala in interiorul unei institutii. Daca se intampla, asa ceva este o banala hartuire sexuala stradala aplicata in interior. Dar hartuirea sexuala intrainstitutionala foloseste tot timpul pozitia de forta, de putere a hartuitorului si diferite tehnici de santaj asupra victimei care se pot aplica din aceasta pozitie.
Actiunea hartuitorului de abuzare asupra unui drept al victimei, in scopul pescuirii de favoruri sexuale pentru incetarea lui, poate fi una pasiva sau poate fi activa. Cea pasiva consta in refuzul de promovare la locul de munca sau de acordare unor drepturi inerente, conform cu munca depusa si cu evolutia profesionala a colegilor, sau in lipsa unor competitori directi pentru ocuparea respectivei functii superioare meritate. Pur si simplu superiorul ierarhic refuza indeplinirea formalitatilor de promovare, asteptand anumite favoruri in schimb. Se poate deduce de aici ca superiorul ierarhic conditioneaza acceptul pentru acest drept de acordarea unor favoruri, care cel mai probabil sunt de natura sexuala. Cea activa consta in acordarea initiala a unor drepturi, privilegii si oportunitati de dezvoltare a carierei, cu anularea lor subita si fara explicatie, dupa o perioada in care hartuitorul nu a primit anumite favoruri. Este cazul cu anumite artiste care sunt initial selectate intr-un proiect artistic, dupa care producatorul sau isi schimba brusc ideea, alegand pe altcineva, fara nici o explicatie. Pentru a-si pastra rolul in acel proiect, artista vine apoi ea insasi cu aceasta propunere de favoruri sexuale.
Desigur, atunci cand un proiect este finantat din surse private, interventia legislatiei in el este aproape imposibila. Profitul maximal este principalul criteriu pentru constituirea echipei ce lucreaza in el. Insa atunci cand proiectul este finantat de la bugetul de stat, unde profitul sau pierderile nu afecteaza radical productia, astfel de practici sunt dubioase. Chiar si un proiect privat care inlocuieste constant angajatii, folosindu-i doar o luna „in probe”, si platindu-i la jumatate din suma cuvenita unui angajat propriuzis, da de banuit ca acolo se intampla ceva dubios. Daca o astfel de practica, se prelungeste pe durata anilor, fara ca o persoana sa fie angajata pana la urma pe o astfel de pozitie, asta inseamna ca undeva se intampla un abuz. Este un mod ascuns de a pune presiune pe potentialul angajat. Iar, daca persoana este femeie, abuzul poate fi si cel de hartuire sexuala intrainstitutionala. Asa ceva se poate intampla si in cazul barbatilor in tarile unde legislatia muncii este formala, iar angajatorii se comporta precum feudalii. Pana si sportivii, pe umerii carora atarna presiune mare pentru a avea rezultate, au contract de 6 luni sau un an. Ce vrea sa sugereze acest refuz de angajare cu forme legale dupa incercari repetate pe o perioada de cativa ani, prin care oamenii au fost platiti sub nivelul muncii lor? Cumva ca aceasta companie ar fi prea buna pentru nivelul actual de evolutie a umanitatii? Ma indoiesc. Sistemul social, daca e unul echitabil, trebuie sa intervina mai ferm in aceste cazuri daca vrea sa para unul echitabil!
De asemenea, este foarte dubios ca o femeie care a fost angajata într-o companie, si care a lucrat acolo o perioada cu rezultate bune, sa aiba dintr-o data rezultate foarte slabe. Desigur, aici poate fi acceptata exceptia de boala somatica, sau un posibil debut de tulburare psihica precum alcoolismul, jocurile de noroc, sau altele. Oricum, acestea sunt mai frecvente la barbati decat la femei, iar hartuirea sexuala se face preponderent catre femei. Chiar si in cazul barbatilor, dar cu atat mai mult în cazul femeilor, acolo unde nu exista astfel de evenimente in viata unui angajat, se poate deduce ca nu exista motive pentru ca munca acestuia sa devina mai ineficienta in mod subit. Este evident ca, in acest caz, undeva, superiorul ierarhic ce evalueaza negativ dintr-o data munca acestei persoane are un interes in ceea ce priveste persoana sa, si e foarte probabil ca acest interes este unul sexual.
Este de asemenea, foarte bizar ca o studenta care ia note rezonabile pana in anii terminali, dintr-o data sa nu mai poata trece examenele, fara ca ea sa acumuleze absente de la cursuri, sau sa existe factori perturbatori precum cei mentionati mai sus. Este probabil ca vreun profesor pervers le hartuieste. In Romania se intampla frecvent asa ceva insa si in tarile civilizate. Universitatile au autonomie organizatorica si au aspect de stat in stat, uneori. Asa ceva e de dorit pentru obiectivitatea academica ce trebuie sa ramana neafectata de numiri politice. Insa atunci cand aceste fapte se intampla lucrurile trebuie tratate altfel.
Din pacate, in societatea romaneasca astfel de presiuni cu folosirea instrumentelor aferente de natura ierarhica se practica in mod curent in universitati de catre profesori asupra studentelor sau inferioarelor ierarhice, in general de catre superiori asupra femeilor aflate inferior in ierarhia organizatiei de activitate. Profesorii de la universitati folosesc arbitrariul notelor pentru a face astfel de presiuni, in timp ce in celalalt caz se foloseste un spectru de pedepse specifice presiunii ierarhice. In ambele cazuri victimele sunt defavorizate fie prin note mai mici decat merita, fie prin pedepse nemeritate in raport cu munca depusa. In legislatia romaneasca hartuirea sexuala nu contine nici macar aceste prevederi rudimentare precum in cele occidentale. Articolul. 223 din Codul Penal, citat mai sus, este foarte evaziv in acest sens, fiind practic foarte favorabil practicilor de mai sus.
E posibil sa existe texte de lege in alte tari unde si hartuirea sexuala de interior sa fie mai bine reglementata decat in cazul celor citate. Scopul acestui articol nu este acela de a face o analiza legislativa comparata. Oricum exceptia e mai putin importanta. E suficient ca exista cateva tari civilizate unde aceste cazuri foarte frecvente nu sunt preintampinate. Sistemul social le tolereaza tacit. De aceea, in acest moment atat legislatia cat si institutiile aferente ei nu sunt suficient de functionale pentru a preintampina aceste cazuri de hartuire sexuala. In anumite tari occidentale astfel de prevederi pentru aceste fapte exista doar in ceea ce priveste violul. De exemplu in codul penal german (Strafgesetzbuch), (pag. 85), aceasta lege descrie o foarte larga varietate de cazuri de abuzuri sexuale. Aici se descrie pozitia de putere asupra victimei ce poate fi nu doar inferioara ierarhic, dar si imatura, prizoniera sau sub tratament. Mai departe, in aceasta lege este incriminat si abuzul impotriva prostituatelor, in lipsa consimtamantului.
Observam ca in aceste prevederi din legislatia germana nu exista propriuzis formula de „hartuirea sexuala”. Hartuirea sexuala este recunoscuta doar ca tentativa de viol. Dar situatiile de hartuire sexuala pasiva nu pot fi incadrate nici la hartuire si nici la tentativa de viol, conform prevederilor de mai sus. Un astfel de comportament de hartuire sexuala intrainstitutionala nu poate fi tentativa de viol deoarece hartuitorul nu actioneaza pe fondul lipsei consimtamantului victimei. Dar el nu poate fi nici hartuire sexuala conform acestor prevederi, deoarece consimtamantul a fost totusi obtinut de la victima. In acest caz se ignora faptul ca un astfel de consimtamant este unul artificial, fortat, formal, fara continut. Asadar, conform legislatiei, decizia procurorului este ca aceste fapte nu ar exista. El interpreteaza obtinerea abuziva a consimtamantului victimei in urma presiunilor intrainstitutionale spre a accepta raporturi sexuale ca fiind consimtamant natural. Aici trebuie schimbat ceva, iar prevederile clare asupra situatiilor descrise mai sus pot rezolva problema.
Plasarea in zona penalului a hartuirii sexuale pare un lucru favorabil pentru cei ce vor razbunare pe hartuitor. Insa, ca de obicei, razbunarea nu rezolva problema. Apoi, acest lucru se obtine foarte greu in instanta. Asa ceva se obtine abia atunci cand hartuitorul isi pierde rabdarea si devine violator. Iar acest lucru se intampla foarte rar. Instrumentele de aparare ale victimei sunt limitate la propriile resurse care, de obicei, se rezuma doar la camera ascunsa. Insa de multe ori probele culese astfel sunt insuficiente pentru a construi un caz solid. Camera ascunsa nu atesta mare lucru din punct de vedere legal. Hartuitorul nu comite un viol si nici tentativa de viol, ci eventual cere anumite favoruri sexuale. De aceea exista si tendinta normala de a nu condamna penal un hartuitor, deoarece pedeapsa penala este mult mai drastica in raport cu fapta.
Daca victima refuza avansurile, si accepta persecutiile ulterioare ale hartuitorului, asta deja este o alta actiune in justitie, foarte greu de dovedit, fiind necesare intrunirea de comisii si alte comisii. De obicei in aceste comisii sunt colegi de-ai agresorului care, ca orice coleg, il apara in aceste situatii. De obicei lucrurile se pierd in birocratia institutionala. Puterea hartuitorului in institutie poate conduce la atentarea la integritatea morala a victimei, si la marginalizarea ei.
Aceasta diferentiere si detaliere a cazurilor de hartuire sexuala nu s-a facut foarte clar in textele de lege din statele civilizate pentru ca, din pacate, si acolo unde „democratia” straluceste lucrurile sunt uneori dubioase. Si acolo statul obtine consimtamantul cetatenilor pe care ii stapaneste pentru diferite actiuni cam la fel cum hartuitorul obtine consimtamantul femeii spre a avea relatii intime. Asadar aceste practici exced domeniul restrans al hartuirii sexuale. Deconspirarea acestor tehnici de manipulare si control inseamna de fapt deconspirarea propriilor metode de convingere, ceea ce le-ar slabi sansele de reusita.
Ne putem da seama ca insisi cei care au conceput aceste legi au avut interes in a practica aceste abuzuri sau in a favoriza pe cei care le practicau, si carora le erau cumva datori pentru sustinerea in pozitia in care se afla. De aceea au ajuns in presa cazuri de magistrati care isi hartuiau colegele aflate in pozitii inferioare, precum acesta. Din pacate, daca nu ar fi existat anchete personale ale celor implicate, cu filmari cu camera ascunsa asupra hartuitorilor, si trimiterea lor la presa, sistemul judiciar din Romania nu ar fi facut nimic pentru contracararea acestor comportamente evidente de hartuire sexuala.
Cu instrumentul legislativ existent in acest moment se pot apara de hartuirea sexuala doar femeile suficient de instarite, respectiv cele care pot angaja un detectiv sau/si un avocat care sa lucreze la constructia unui dosar ce poate fi judecat favorabil de instanta. Observam din asta ca principiul egalitatii tuturor in fata legilor este incalcat, deoarece doar femeile aflate intr-o pozitie superioara din ierarhia sociala pot beneficia de o astfel de aparare in fata abuzurilor. Femeile trebuie sa fie precaute pentru a evita aceste neplaceri. O cititoare mi-a trimis un set foarte detaliat de masuri pe care femeile le pot adopta in viata de zi cu zi sau in mediul online pentru a le evita. Asa ca invit cititoarele acestui articol sa il acceseze si sa se inspire din ele.
Pentru a contracara aceste abuzuri exista doua cai. Prima este cea institutional-legislativa care trebuie să devina mai explicita decat cea existenta, iar cealalta este cea feminista. Cea institutional-legislativa consta in crearea unor institutii noi si a unui cadru legislativ care sa previna acest gen de abuzuri specifice hartuirii sexuale intrainstitutionale. Societatea trebuie sa faca mai mult decat aceste prevederi legale peste tot in lume. Sistemul social trebuie sa mearga mai departe decat poate legislatia in acest moment. El trebuie sa preintampine astfel de derapaje. A-l declara nevinovat pe hartuitorul intrainstitutional, asa cum se practica astazi pe scara larga in toata lumea, este anormal. Nu este nevoie atat de pedepsirea penala a unui hartuitor, si nici macar a violatorului. E nevoie de alte instrumente de prevenire atat a hartuirii, cat si nici a violului, mai curand decat cele ale pedepsei pentru fapta deja comisa, indiferent cat de drastica ar fi ea. Este obligatia statului sa protejeze victima si sa impiedice abuzul, mai curand decat a pedepsi pe faptuitor cand fapta a fost deja comisa.
Trebuie create comisii nationale de evaluare independente politic si fara legaturi cu corpul profesoral din universitati sau cu sefii din diferite companii sau alt gen de superiori ierarhici care evalueaza tendentios potentialele victime. Acest gen de organ de control trebuie sa reevalueze materialul examinat al unei studente sau angajate care dintr-o data este evaluata negativ. In aceasta comisie trebuie sa existe un psihopatolog ce ar putea eventual constata daca persoana in cauza ar trece printr-un episod depresiv major sau alte tulburari psihice. In acest caz decaderea profesionala este justificata.
De asemenea, un astfel de organ de control trebuie sa evalueze si cazurile inverse, cu exemple de urcari prea rapide in ierarhia institutionala. In acest caz exista suspiciune de coruptie prin favoruri sexuale. Un astfel de organ poate preveni si situatiile de genul incercarii de obtinere a unei pozitii in echipa unui proiect prin favoruri sexuale. In special in Statele Unite s-au inmultit cazurile de razgandire ulterioara privind consimtamantul pentru relatii sexuale. Aceste femei isi doresc anumite privilegii de la anumiti barbati ce detin functii de decizie in schimbul acestui consimtamant, si chiar mimeaza atractia irezistibila fata de ei. Ulterior, isi santajeaza partenerul pentru a obtine de la el diferite beneficii in schimbul nedepunerii plangerii de viol. Aici hartuirea intrainstitutioala e destul de greu de deosebit de santajul practicat de unele femei prin falsele acuzatii. Si asta s-a vazut la unele acuzatii fantasmagorice sub hastagul #metoo , cum ca anumite actrite, sau actrite in devenire ar fi fost violate in biroul producatorului, la casting, sau in alte spatii inconjurate de potentiali martori, dar, ca prim minune, nimeni n-a auzit nimic si nici urme de violenta nu exista. Asa ceva poate ascunde tentativa de prostitutie mascata. Am analizat ulterior in detaliu acest fenomen in acest articol. Nu se poate intampla un viol clasic intr-o camera de hotel cu un astfel de barbat, sau in casa lui. Aceste false acuzatii de viol atunci cand nu s-au intamplat relatii sexuale sau cand initial femeia a oferit consimtamantul pentru ele, ascund si ele acest tip de coruptie. Insa, dupa cum voi preciza in articolele ulterioare precum acesta si acesta , exista un abuz sexual aproape de viol, care se intampla in cazul unei actiuni sexuale sau cu tenta sexuala asupra altor parti ale corpului femeii decat vaginul, pe care FBI il denumeste viol de noua definitie.
Propunerea feminista consta in crearea unei noi mentalitati general acceptate cu privire la apropierea naturala dintre un barbat si o femeie. Ea consta in initierea apropierii emotionale exclusiv de catre femeie. Asa ceva este util in sensul ca, daca ar fi universal acceptata, s-ar reduce pana la 0 cazurile de hartuire. Insa ea are cateva probleme de aplicabilitate pe care le voi analiza intr-un articol ulterior . In urmatorul articol voi analiza un alt tip de abuz emotional, unul prin care consimtamantul victimei este obtinut in mod natural, insa premeditat sau inconstient abuzatorul il foloseste pentru altceva decat construirea unei relatii afective solide pe termen lung.
Postări
Niciun comentariu:
Write comments