5.4. Sadismul feminismului radical si sexismul inversat

5. Feminismul ca reactie la crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor

5.4. Sadismul feminismului radical si sexismul inversat

Acest articol este continuarea celui precedent 

English version here

Profilul a 3 tipuri de femei care adera la feminismul radical

Propunerea initierii exclusiv feminine a curtarii are popularitate in randul majoritatii femeilor pentru ca da impresia ca poate contracara abuzurile si crimele impotriva femeilor. Dupa cum am amintit deja in celelalte articole, ele o sustin datorita abuzurilor emotionale sau sexuale (hartuire sau viol) la care au fost supuse. Dar, ca de obicei, victima este un rau judecator, in sensul ca tinde sa dea o pedeapsa exagerata si astfel sa conduca la spirala violentei intre parti, in loc sa aduca revenirea la starea initiala abuzului. Am aratat in articolele anterioare ca aceste masuri de schimbare a regulilor curtarii sunt fie nejustificate fata de ceea ce doreste majoritatea femeilor  , fie inaplicabile , conform cu principiile societatii.

Dupa cum am aratat in acest articol , femeile comune raspund in general la argumente contrare si renunta la a mai sustine astfel de idei. (1) Exista cateva avantaje in aceste propuneri pentru anumite femei comune printre care acela ca ar avea o viata mai usoara si un partener mai bun daca societatea recunoaste in general faptul ca femeia e superioara barbatului in toate domeniile, doar pentru ca e un om cu organe sexuale femeiesti. Asa ceva este un sexism inversat care de fapt se intoarce impotriva lor pentru ca barbatii le ocolesc si ele raman in afara unei relatii amoroase stabile. O sa revin la aceasta idee intr-un articol ulterior.

(2) Dincolo de asta sunt destul de multe femei care traiesc in casatorii rutinate  si care adopta mentalitate feminist-radicala. Am aratat mai sus ca, in general, barbatul are un apetit sexual mai mare decat al femeii, fapt ce afecteaza pe termen lung relatia de cuplu. Astfel de femei se simt constant abuzate si chiar violate de sotii care le ofera o viata sexuala la limita necesitatilor fiziologice. Dupa cum am mentionat in articolul linkat mai sus, teoria initierii exclusiv feminine a curtarii le vine acestor femei ca o manusa, la fel ca si unele idei feminist-radicale.

Sunt intr-adevar multe femei care au o problema cu lipsa de coordonare fata de sotul supra-libidinal . E nevoie de o dezbatere publica onesta pe toate palierele sociala despre aceasta problema a lipsei de concordanta a apetitului sexual masculin si feminin. Si trebuiesc rapid gasite solutii pana cand intre cele doua sexe nu se ajunge la un razboi total. Femeile nu trebuie sa aiba „datorii conjugale”. Nu este normal sa fie santajate pentru a accepta o viata sexuala mai intensa decat simt. Din acest punct de vedere, blamarea tuturor barbatilor ca violatori, de catre feminismul radical are o oarecare justificare. Dar justficarea nu e totrusi una totala. In primul rand, nu toti barbatii au un apetit sexual mai ridicat decat al partenerelor. Exista si cazuri in care ele sunt mai pofticioase. Iata ca, in aceste cazuri acel procent din barbati nu sunt „violatori” nici sub acceptiunea feminist-radicala a acestui termen. Apoi, presiunile asupra partenerelor pentru o viata sexuala mai intensa nu poate fi numit viol in sensul strainului care urmareste si forteaza prin amenintari si violenta bruta o femeie sa aiba raporturi sexuale cu el. Adica in acest moment al civilizatiei nu poate fi condamnat pentru viol un sot, chiar daca el are o abordare nefireasca a sotiei, anormala pentru specificul relatiei de cuplu.

Cele mai multe dintre femeile care accepta asa ceva o fac datorita confortului material superior oferit de astfel de sot abuziv. Cumva, le lipseste si lor verticalitatea in a lua o decizie ferma cu privire la propria viata si de a divorta de sot. O sa revin intr-un articol ulterior la aceasta tema. Si, in al treilea rand (3), acele prostituate ascunse si isteroidele care reprezinta nucleul feminismului radical  , (inca odata precizez ca nu toate isteroidele, prostituatele ascunse si lesbienele sunt feministe radicale) nu au satisfactie in activitatile lor sexuale si le accepta din interese de castiguri materiale diverse. Ele se resimt constant violate intr-o relatie heterosexuala. Acest sentiment al barbatului panviolator este un „defect profesional” sau un simptom isteroid, si nu o realitate sociala. Militantismul lor vehement pentru implementarea acestor reguli in normele sociale au in special un interes psihopatologic pentru asa ceva si mai putin unul de profilaxie sociala asupra stoparii criminalitatii impotriva femeilor.

Am descris deja mai sus in acest text  faptul ca nevroticele androfobe sau victimele violurilor vor percepe angoasant initierea curtarii stradale din postura de barbat necunoscut. Dar cele care nu au trait asa ceva sau nu au o constitutie psihopatologica nevrotica de tip fobic si simt agresivitate fata de barbati in general au o problema ele insele de relationare si pozitionare in cuplu. O femeie isteroida a carei principala satisfactie libidinala este una exclusiv exhibitionista, o femeie frigida sau o lesbiana percep ca violator pe orice fel de barbat care incearca sa initieze o relatie amoroasa, indiferent cat de discret ar fi in abordare.

Feminismul radical si concurenta cu barbatii

E de la sine inteles faptul ca acele dintre lesbiene sau transexuale care dezvolta militantism feminist radical vehement nu accepta pozitia feminina intr-un cuplu heterosexual. Ele nu se simt tocmai feminine, din moment ce sunt atrase de femei si vor sa ia atitudine oarecum masculina. Aceste femei au o problema personala cu rolul biologic al instinctului sexual feminin, pe care nu-l simt asa cum il simte o femeie normala din cauza distorsiunile psihopatologice care se suprapun peste el. (Atentie la riscurile caderii in pacatul extremei opuse, a condamnarilor acestor femei, dupa modelul inchizitiei, ramasa in ca in mentalitatea comuna!). Lesbienele se casatoresc si au copii doar pentru a scapa de oprobriul public fata de orientarea lor sexuala. La fel si isteroidele, o fac doar pentru a accede la o clasa sociala superioara, fara sa se dedice trup si suflet familiei, avand mai curand tendinta de a o parasi pentru o partida mai buna. Prostituatele ascunse nu se indragostesc si nu vor o relatie stabila, ci mai curand sa scoata profit cat mai mare din vanzarea dragostei mimate.

In aceste conditii sexualitatea este pentru ele o povara, un instrument. Fiind practicata mai mult pentru interese materiale (beneficiu secundar) si nu dintr-o nevoie intrinseca de a avea relatii sexuale (un fel de beneficiu primar), aceste femei se simt constant folosite in relatiile in care se implica. De aici ele dezvolta ulterior prejudecata conform careia toti barbatii ar fi abuzatori (androfobie), doar pentru faptul ca barbatul incearca sa se apropie de ele emotional, ceea ce eventual va conduce si la interesul de a avea relatii sexuale. Unele dintre aceste femei isi accepta resemnate „soarta” de nefericite intr-o relatie heterosexuala. Dar iata ca altele devin feministe radicale militante.

Propunerea feminista de initiere exclusiv feminina a curtarii sau irascibilitatea supraamplificata fata de initiatori, atat discreti cat si expliciti, vine si pe fondul acestei neacceptari a conditiei feminine insasi. Cele mai inversunate feministele radicale care o sustin si care o practica cu emfaza sunt lesbiene (nu toate lesbienele sustin asa ceva), la care adera si femeile isteroide. Scandalurile feministelor radicale fata de barbatii care le-au deschis usa sau le-au oferit scaunul in mijloacele de transport, se explica tocmai prin neacceptarea in mod paradoxal a acestui rol biologic normal al feminitatii pentru specia umana si pentru marea majoritate a mamiferelor de a fi protejata de catre barbati si masculi.

Greu de explicat din punct de vedere politic o astfel de atitudine in conditiile in care in general feminismul radical vrea de fapt mai multe drepturi de la societate pentru femei. Dar totusi asa ceva este foarte usor de descifrat psihologic: o astfel de revolta venita in urma acestor gesturi de curtoazie se explica prin autoperceptia pe care feministele radicale o au fata de barbati; primirea unui astfel de favor le creeaza impresia ca ar fi inferioare, handicapate moral si fizic, si ca nu ar putea concura cu ei. Dimpotriva, pentru femeia normala, acordarea acestor mici favoruri e un semn de respect social si dragoste. Feministele radicale nu apreciaza asa ceva pentru ca nu sunt interesate de acest tip de dragoste heterosexuala din partea barbatilor.

Astfel ca ele au gasit o portita de a scapa de complexul lor de inferioritate datorat supraeului mai mult sau mai putin drastic ce se manifesta prin discordanta psihologica cu ceea ce le face placere. Si, ca de obicei, acest complex de inferioritate se converteste intr-unul de superioritate in conditii favorabile. Feminismul radical a fost deseori echivalat cu ura fata de barbati (men hating). Exista deseori ura in dezbateri sau astfel de momente insa de mult ori aceste femei arata doar aroganta si dispret fata de alte idei. De fapt, lesbienele sunt concurente directe cu barbatii in atragerea femeilor in relatii amoroase; acceptarea supraavantajelor traditionale de curtoazie ar insemna recunoasterea inferioritatii in lupta cu barbatii pentru impresionare a potentialelor partenere. „Dragostea” acestor feministe fata de femei si drepturile lor are un interes sexual, exact de genul pe care ele il reproseaza justificat „patriarhiei”.

Feminismul radical si sublimarea libidoului sadic

Mimarea dramelor femeilor cu adevarat abuzate de catre feministele radicale are sens de justificare a predispozitiei lor spre agresivitate fata de barbatii slabi fizic si psihic, principial neabuzivi, pentru a-i abuza de fapt ele insele. Daca sunt lesbiene, un astfel de comportament sublimeaza de fapt un tip de sadism masculin. Daca sunt isterice, ele vor sa-si arate dominatia emotionala. „Masculinitatea toxica”, pe care ele au descris-o destul de fidel, este o proiectie a propriilor tendinte abuzive. Acceptand dominarea, unii dintre adeptii lor chiar merg pana acolo incat le adopta teoriile, devenind niste apendice ale libidoului lor abuziv.

Si tocmai aici e principala problema a militantismului lor; ele nu lupta exact cu sursa abuzurilor asupra femeilor ci cu cei care nu sunt in general criminali sexuali sau abuzatori. O sa revin la aceasta tema in articolele urmatoare. Scandalurile lor impotriva „opresorilor” nu au loc pe strada in fata unor pescuitori Casanova care abuzeaza constant femeile, dupa cum l-am descris aici . De asemenea, rar se vad pe la procesele unde sunt judecati ucigasii de femei sau violatorii. Dimpotriva, ele prefera sa ii acuze tocmai pe barbatii manierati de crimele celor pe care n-au curaj sa-i infrunte. Aceste femei fac scandaluri monstruoase la lansari de carte, conferinte, concerte, serate literare, acordari de premii etc., adica exact acolo pe unde se perinda barbatii inofensivi si un pic cam molesiti instinctual de cultura. Am vazut in articolul anterior ca, in ciuda sustinerii unei mentalitati abuzive, intruzive in decizia femeii de a face avort, totusi acel baiat de la Catedrala Metropolitana din Buenos Aires e un delicat. Adica numai bun de luat la palme si pumni de catre eroinele radicale…

Vorbim aici despre un adevarat sadism inversat pe care aceste femei il practica la nivel inconstient dar foarte atent directionat asupra acestor barbati plapanzi, sub falsa aparenta de militantism feminist. Asa cum barbatii sadici ucigasi  au grija sa urmareasca o femeie fara legaturi de rudenie puternice, in acelasi fel sadicele feminist-radicale au grija ca barbatul tintit sa nu poata riposta la agresiunea lor fizica. E foarte interesant ca de fiecare data ele invoca violenta generala la dresa femeilor ca argument pentru a-si intemeia propriile porniri abuzive. In timpul inchizitiei sadicii acelei epoci isi obiectivau pornirile morbide de ardere pe rug sau supunere la suplicii inimaginabile a unor femei prin caracterul „diabolic”. In zilele noastre feministele radicale gasesc justificare a agresiunilor lor asupra manieratilor in „apararea” fata de crimele criminalilor sexuali.

Am fost surprins de faptul ca destule feministe radicale rigide (nu sustinatoare pasagere ale unor idei feminist radicale) pe care le-am intalnit in Romania nu participa la mitingurile aniviolenta impotriva femeilor organizate de diferite organisme sociale care se ocupa cu protectia femeilor. M-am uitat la cateva mitinguri de acest gen din Occident si de asemenea n-am vazut mesaje radicale. Explicatia consta in faptul ca mai intai ele sunt certate cu feministele moderate. Dupa aceea, ele au o ambivalenta raportare la insusi sadismul practicat impotriva femeilor, atata timp cat ele insele il practica asupra barbatilor fatalai. Puse in fata faptului de protesta fata de astfel de comportamente, femeile cu predispozitie sadica tind in mod paradoxal sa le justifice conform cu insasi propria constitutie sadica. Disparitia crimelor sexuale impotriva femeilor nu le-ar mai oferi justificare fata de propriile porniri sadice. Asa ca n-au niciun interes ca aceste crime sa dispara. De aceea ele sunt foarte galagioase in situatii inocente sau abuzuri minore (precum cea de initiere masculina a curtarii), dar foarte tacute si absente la mitingurile privind violenta impotriva femeilor.

"Masculinitatea toxica" la feministele radicale

In acelasi fel se poate vorbi si despre celebra formula feminista de „Masculinitate toxica”. Feminismul a descris foarte bine ceea ce ele numesc „masculinitatea toxica”, respectiv acel comportament de macho, de dur, de angajat in institutiile represive, care e gata in orice moment sa bata pe cineva. Insa aceasta expresie nu face diferentierea intre acest tip de barbat si cei care nu sustin aceleasi valori. Eu, personal le detest, si asta nu trebuie sa ma faca sa ma rusinez cu masculinitatea mea. Problema acestei formule este aceea ca ii lipseste precizarea unei a doua formule corelative cu prima ca, de exemplu, „Masculinitate normala” sau „Masculinitate naturala”. Ea lasa sa se intrevada aceasta prejudecata feminist-radicala dupa care intreaga masculinitate ar fi toxica sau ca ar exista o parte toxica in masculinitate, dupa binecunoscutul slogan „toti barbatii sunt violatori”. Aceasta formula induce cumva ideea ca orice barbat ar avea o astfel de „masculinitate toxica” in el pe care ar vindeca-o, desigur, cu idei feminist-radicale…

Mai mult decat atat, ar trebui masurate cuvintele in acest caz in care toti barbatii sunt acuzati in bloc de „toxicitate”. Poate ca, intr-adevar, pentru acele isteroide seducatoare sau acele lesbiene (nu toate) care constituie nucleul feminismului radical masculinitatea cu toate cele asociate ei le provoaca repugna, precum o toxiinfectie alimentara. Aproape ca e inutil sa precizez ca o astfel de reactie este exact aceea a homofobilor fata de persoanele cu orientare homosexuala. Dar totusi, in ciuda crimelor sexuale pe care le fac unii barbati, n-a murit nimeni otravita din cauza ingerari unor substante masculine.

Iata ca desi aceste femei a descris foarte fidel aceasta dubioasa expresie „Masculinitate toxica” (sau tocmai de aceea, prin proiectie), multe feministe radicale dau ele dovada de o astfel de masculinitate pervertita in insele gesturile lor. Retorica lor e uneori amestecata ambivalent cu mentalitate abuziva. In locul unui militantism general pentru drepturile cetateanului, care ar aduce implicit si drepturi femeilor, unele feministe radicale se complac in militantism pentru a afirma si demonstra teoretic si practic superioritatea femeii fata de barbat. Din pacate multe feministe radicale sunt in cautarea puterii (abuzatoare), in loc de a cere diminuarea ei pentru toti, ceea ce ar elimina abuzurile in general, si pe cele asupra femeilor in special.

Ele vor sa inlocuiasca barbatul traditional abuziv cu femeia moderna abuziva. Exceptand condamnarea LGTB, feminista radicala face tot ce face un barbat conservator abuziv. Agresivitatea si vehementa de care unele dau dovada fata de oponentii ideologici dezvaluie o „masculinitate toxica” proeminenta in ele insele. In urmatorul articol  voi detalia aceasta predispozitie a feminismului radical spre agresivitate.

Gabriel Baldovin

5.3. Teatralismul feminismului radical

5. Feminismul ca reactie la crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor

5.3. Teatralismul feminismului radical

Acest articol este continuarea celui precedent 

English version here

Mentalitatea justitiar-reparatorie gaseste solutia pentru numeroasele abuzuri si crime in compensatii si „razbunare rationala” asupra criminalului. Insa a crede ca aceste excese ar fi un act de justitie, ca reparatie a unui prejudiciu anterior care il face pe criminal sa comita crima, este nespecific cu o societate echitabila. Aceasta mentalitate justitiar-razbunatoare este una resentimentara, specifica societatilor razboinice, care pana la urma se intoarce impotriva ei insasi  . Astfel ca ea poate cadea in extrema „darii exemplului”, adica in amenintarea asupra potentialului criminal prin diferite pedepse sa nu comita crima. Sistemul social devine astfel un parinte abuziv, violent care isi traumatizeaza copilul mai curand decat sa il educe. Rezultatul va fi un adult predispus spre tulburari psihice de forma antisociala sau paranoida. In acelasi fel sistemul social ce ameninta cu represaliile mai mult incita potentialii criminali spre a comite crimele decat sa ii stopeze. Din pacate, pe termen scurt nu exista alta solutie pentru prevenirea crimelor majore: nu poti impiedica producerea lor pe o perioada scurta decat prin izolarea individului. Adevarata solutie se poate gasi intr-o educatie deschisa asa cum e experimentata de zeci de ani in tarile nordice. Astazi ele si-au scos din uz majoritatea inchisorilor transformandu-le in altceva din lipsa de… infractori.

Pe de alta parte, agresivitatea excentricilor sexuali pe normali nu se justifica nici macar conform cu principiile acestei justitii razbunatoare traditionale. Cazurile in care normalii i-au agresat sunt totusi rare, chiar daca foarte monitorizate de presa. Apoi agresivitatea feministelor radicale nu se focalizeaza pe abuzatori sau criminali ci pe cei inofensivi. Voi reveni la aceasta idee intr-un articol ulterior. Crimele specifice inchizitiei fata de persoanele cu orientare sexuala de tip LGTB nu au fost facute de contemporani, pentru a aplica solutiile justitiar-razbunatoare (si asa de nesustinut moralmente) fata de cei normali. In drept exista un principiu dupa care nimeni nu este responsabil pentru faptele altei persoane adulte. De aceea nici normalii de astazi nu sunt responsabili pentru faptele stramosilor sau de persecutia asupra marginalilor in general si excentricilor sexuali in particular. In acelasi fel nici crimele facute de vechii europeni asupra populatiilor bastinase pe care le-au colonizat nu pot fi puse in carca urmasilor lor, adica cei ce locuiesc astazi in acele zone. Cum ar fi sa ne razbunam acum pe toti americanii albi pentru ca stramosii lor au exterminat pe bastinasi acum cateva secole? Asta nu mai e justitie ci agresivitate psihopatologica. Nici macar daca cineva justifica acele crime totusi asta nu inseamna ca le-ar fi comis el insusi spre a fi astfel justificata dezlantuirea razbunarii pe el, asa cum am vazut ca s-a intamplat cu feministele de la Catedrala Metropolitana din Buenos Aires, despre care am amintit in articolul anterior.

Androfobia si misandria

Cele mai vehemente si agresive feministe radicale nu au fost victime ale acestor crime sexuale, ceea ce nu justifica gesturile lor nici din perspectiva mentalitatii justitiar-razbunatoare. Apropiatii victimelor crimelor sexuale pot fi violenti in dezbateri sau in masurile de reparare a prejudiciilor suferite de acestea. Daca victima si-a pierdut viata in urma crimei atunci vehementa cu care apropiatii ei cer dreptatea e si mai mare. Dupa o perioada de incubare depresiva a traumei, victimele insele dezvolta tulburari paranoide care pot lua alura de feminism radical. Insa in general feministele radicale nu au fost victime si reactiile lor sunt nejustificate prin acest mecanism psihic de razbunare.

Trebuie facuta o diferenta neta intre androfobie si misandrie. Androfobia inseamna teama psihopatologica de barbati, in timp ce misandria este dispret su ura fata de ei. Feministelor radicale li s-a reprosat constant ca urasc barbatii inclusiv de catre femeileinsele. Dimpotriva, androfobia de tip traumatic este o reactie pe termen scurt si mediu la o agresiune sexuala. In cazul fobiilor nevrotice obiectul fobic fie nu poate produce traumatisme, fie pacientul nu a experimentat o astfel de trauma. Cele mai multe androfobe nu sunt misandre, dupa cum si cele mai multe misandre nu sunt androfobe. Militantismul radical al misandrelor nu se datoreaza unor traume sau abuzuri fizice, precum se intampla cu victimele agresiunilor majore. In fapt orice trauma conduce fie la comportament depresiv si angoasant-evitant pentru victimele slabe emotional fie la un comportament paranoid de contraatac pentru victimele puternice. De aceea, marea majoritate a feministelor radicale nu au fost abuzate. Multe dintre ele descriu situatii in care „era cat pe ce” sa fie dar totusi nu au fost.

Psihopatologia histrionica si protectia paradoxala impotriva crimelor sexuale

In ciuda victimizarii (combinata paradoxal cu atitudine de femei puternice), istericele evita intalnirea cu un barbat periculos. Dupa cum nevroticele isterice cu conversiune somatica mimeaza cu dibacie marea criza epileptica, lesinand in bratele cuiva pentru a evita lovirea de partile dure din jur, in acelasi fel feministele radicale isteroide evita cu mare perspicacitate pe grobienii violatori. In mod paradoxal o isterica ajunge rar sa fie violata de acel procent de 90 % de violatori cunoscuti victimei  . Asta pentru ca ea nu comunica cu persoanele cunoscute din acelasi mediu cu ea, si nu ajunge cu ele in locul in care ar putea violata. De fapt ea se crede membra a unor anturaje inalte care de fapt ar onora-o daca ar viola-o. Spre deosebire de femeile normale, isterica ar interpreta un astfel de viol ca pe un semn de relatie amoroasa evidenta. Din aceasta cauza, stiind-o sau banuind-o ca „gura sparta”, potentialii violatori din cercurile inalte mai curand o evita. Cu atat mai mult ea este evitata de un sadic ucigas, dupa cum el evita orice fel de urma lasata pentru o eventuala investigatie din partea organelor de cercetare.

Isterica nu lucreaza atat de mult incat sa ajunga noaptea acasa si nici nu calatoreste in spatii dubioase, in care sa fie agresata. Iata cum constitutia ei psihopatologica a scapat-o si de acel procent de 10% dintre violatorii necunoscuti, care constituie statistica violurilor in lumea civilizata. Faptul ca isi detesta propria stare sociala este o fateta a parvenitismului sau. Asa ceva are acelasi efect benefic de evitare a violului pentru ca evita spatiile in care poate fi violata datorita insasi naturii configuratiei lor psihopatologice.

Iata cum teatralismul isteric le ajuta pe isteroide in acest caz, ferindu-le de viol, spre deosebire de colegele lor de ideologie, prostituatele ascunse, care ajung deseori victime ale sadicilor. Desi sunt cele mai spectaculoase in vehementa feminismului (ca in orice fel de activitate pe care o practica), istericele seamana cu obsesionalii ipohondrici care toata viata se plang de boli inchipuite insa traiesc in medie mult mai mult decat ceilalti si mor de moarte naturala.

Pe de alta parte istericele si prostituatele ascunse percep in general actul sexual ca pe un abuz, indiferent de cine ar fi partenerul. Prostituatele in general au experienta unor clienti sadici care prefera sa-si satisfaca viciul maladiv contra cost decat sa il practice cu sotia sau partenera. Asa ca ele sunt obisnuite cu trauma precum saracii cu saracia. Atunci cand sunt violate fara violenta fizica concreta*, o astfel de experienta nu le afecteaza precum le afecteaza pe femeile normale. Aceste femei sunt de fapt foarte puternice dincolo de aparenta lor fragilitate. Desigur, o astfel de obisnuinta nu face ca violul asupra acestor femei sa fie mai putin o crima decat la femeile normale. Insa istericele sunt mai putin violate si mai mult agresate datorita ideilor si reactiilor pe care le au fata de abuzatorii barbati.


Barbatii isterici sunt singurii care le pot tine piept in materie de scandal (textul de fata e marturie ;) ) . Uneori par fragile si neajutorate insa forta lor fizica e deja o conversiune somatica a predispozitiei lor spre agresivitate. E nevoie de un barbat antrenat in sporturi de contact ca sa se poata lupta cu ele. Doar daca aceste femei intalnesc un abuzator de tip Casanova, atunci lucrurile pot lua o intorsatura neplacuta pentru ele. Un astfel de barbat de obicei merge la sala si practica sporturi de contact. Daca o astfel de isterica il agreseaza verbal sau il umilesc cu lipsa lui de cultura (feminista, eventual), precum cea din video-ul de mai sus, atunci el poate deveni violent. Dar o astfel de situatie se intampla foarte rar. De obicei isteroizii se simt de la distanta si se evita precum niste rivali, indiferent de sex. De aceea aducerea ei ca argument de procent ridicat in dezbaterea privind initierea exclusiv feminina a curtarii este eronata. Teoria initierii exclusiv feminine a curtarii vine si pentru a le oferi un avantaj in fata omologilor lor masculini, abuzatorii Casanova, in procesul unei astfel de „intalniri galactice”.

Supradimensionarea frustrarii initierii masculine de curtare

Initierea curtarii in spatiul public (de obicei stradal) din postura de necunoscut creeaza frustrare unei femei normale deoarece nu i se da spatiu de decizie in eventuala curtare. Asta aminteste de modul in care consimtamantul este luat in mod fortat de la cetateni in societatea contemporana. Frustrarea feminina exista pentru ca un astfel de gest aduce cu sine si riscul mai mare sau mai mic ca barbatul necunoscut sa fie un abuzator. Dupa cum am aratat aici , exista motive reale de teama ale femeilor fata de orice strain care tinde sa incalce si regulile dar si etapele premergatoare curtarii.

Feministele radicale in general exagereaza disconfortul produs de o abordare stradala, compliment sau salut venite de la necunoscuti intr-un spatiu populat. Frustrarea produsa de un astfel de barbat nu e atat de mare prin ea insasi incat sa initiezi un scandal si sa strigi in gura mare ca esti violata. Amploarea acestei frustrari este artificial exagerata la feministele radicale tocmai pentru a justifica predispozitia lor resentimentara impotriva marginalilor. Am vazut intr-un articol precedent ca aceasta teama de viol e extinsa fie din nestiinta, fie datorita unei constitutii psihopatologice androfobice  , mult in afara spectrului criminalilor sau chiar catre toti barbatii. In video-ul de mai jos se poate vedea marturia de dezmintire a lui Tyra Martin privind o presupusa acuzatie de hartuire sexuala pe care unele feministe au facut-o in numele ei la adresa actorului Morgan Freeman.



Un larg spectru de factori psihopatologici sunt implicati in acest gen de reactii pe care i-am descris pana acum  si o sa-i descriu si in cele ce urmeaza. In mod natural, daca barbatul nu persista dupa refuz, insatisfactia inerenta acestei abordari prea explicite este totusi contracarata la femeile normale de satisfactia specific feminina de a fi admirata si placuta. Dar la feministele radicale factorul psihopatologic e mai puternic decat aceasta satisfactie. De aceea ele se manifesta altfel in aceste situatii, prin scandal disproportionat, dupa cum am vazut in articolul anterior. Disconfortul resimtit de ele nu este cauzat de gestul de initiere explicita a curtarii ci de perceptia supradimensionata a unei agresivitati proiectate de ele in initiatorul de curtare, datorata configuratiei psihopatologice diverse. Si, in acest caz e nevoie mai curand de psihoterapie sau verticalitate sociala la locul de munca in exprimarea clara a nemultumirilor decat de blamarea masculinitatii pentru ca propune curtarea.

In cazul prostituatelor ascunse, o abordare pentru initiere a curtarii este perceputa ca furt sau desconsiderare a „produsului” lor scos la vanzare. Daca un barbat nu da semne ca e dispus sa ofere o suma contra serviciului lor, precum un initiator de curtare ce se gandeste la construirea unei relatii amoroase, asta inseamna jignire pentru o astfel de femeie. Isteroidele misandre nu sunt departe de acest profil. Accesele lor de irascibilitate pe care ele le manifesta in aceste momente de initiere stradala a curtarii nu se regasesc si in alte situatii similare, de exemplu in cazul sefilor care uneori forteaza astfel de consimtaminte nenaturale , pentru relatii amoroase. Nu am vazut din ce am citit pana acum in textele feministelor prea multe referiri la acest tip de abuz despre care am scris eu in articolul linkat mai sus. In schimb abunda in ideatia lor teoria initierii exclusiv feminine a curtarii si extinderea ariei de acoperire a notiunii de „hartuire sexuala” catre simplii initiatori de curtare catre care nu exista legaturi spre beneficii secundare. Iata cum frustrari mult mai mari sunt astfel disimulate din nevoia de pastrare a privilegiilor obtinute de respectivul job cu sef abuziv! In urmatorul articol am sa descriu si alte interese psihopatologice in militantismul feminismului radical de extindere a notiunii de „hartuire sexuala” sau „viol”.

* Trauma violului nu se datoreaza exclusiv violentei fizice efective precum lovirea sau taierea. Lipsa de urme de violenta pe corp nu face violul neincriminabil. Asta se datoreaza faptului ca trauma principala este cea a desfiintarii caracterului selectiv al sexualitatii feminine. In marea majoritate a cazurilor violatorii sunt inferiori social sau fizic victimelor. Violul inseamna o extirpare a sexualitatii feminine si asta e echivalenta cu insasi castrarea masculina. Toate violurile sunt violente in sensul ca folosesc forta bruta sau amenintarile asupra victimelor. Totusi nu toate violurile sunt acompaniate de violenta efectiva precum lovirea sau taierea. Cu toate acestea Acestea pot accentua trauma principala

Gabriel Baldovin

5.2. Psihopatologia si etiologia feminismului radical

5. Feminismul ca reactie la crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

5.2. Psihopatologia si etiologia feminismului radical

Sunt convins ca majoritatea cititorilor si-au manifestat dezacordul fata de unele manifestari ale feminismului radical expuse anterior in acest studiu. O sa descriu mai jos si alte cazuri. As vrea insa sa intelegem etiologic aceste excese si sa nu ne repezim spre o judecata pripita, de damnare a feministelor radicale. De fapt, orice forma de psihopatologie are in cauzalitatea sa anumite abuzuri suferite individual sau transgenerational. Tulburarile psihice in general vin de la traume anterioare. Iar, de obicei la capatul acestui lant cauzal se afla razboiul, sclavia si alte traume de acest gen. Societatea traditionala are la baza cultura razboiului, pe care feminismul in general o numeste deformat „cultura a violului”. Nici cea industriala moderna si cea digitala contemporana nu s-a desprins total de amenintarile si punerea in act a crimelor produse de superioritatea armelor.

Dupa ce facem asta o sa avem mai multa empatie fata de excesele lor sau orice fel de forma de manifestare psihopatologica. Am aratat in articolul anterior faptul ca feminismul moderat este justificabil, si ca diferenta dintre ele si cel radical consta doar in faptul ca solutiile propuse de feministele radicale sunt fie prea discrimantorii fata de barbati, uneori din nestiinta sau din resentiment psihopatologic. Chiar daca sunt un adversar politic al feministelor radicale, personal nu ma consider anti feminist-radical, doar ca vad solutie psihoterapeutica si de evolutie si organizare a vietii personale pentru problemele lor mai curand o chestiune politica in care sa fie implicata intreaga comunitate sau societate.

Asadar, trebuie sa fim foarte atenti cu antifeminismul care este o mentalitate in general razboinica si misogina. O societate razboinica devine anti-pacifista in mod automat. Si, prin asta ea devine si anti-feminina. Amenintarile pe care razboinicii si le adreseaza unii altora conduc la distorsionari libidinale fie prin hiperlibido fie prin predispozitia pentru sexualitate excentrica. Libidoul hiperactiv este cea mai usoara dintre aceste forme de pervertire masculina a sexualitatii, dupa cum am aratat aici . El aduce discrepanta libidinala cu partenerele, creandu-le sentimentul de a fi folosite ca niste obiecte neinsufletite. Apoi, excentricitatea ajunge la atractia maladiva pentru sex anal mai curand decat pentru sex normal, in special de cei ce activeaza in institutii represive, dupa cum am aratat aici  si despre care am facut un vlog aici.

Si, in sfarsit, apogeul psihopatologizarii libidoului masculin este cel al satisfactiei maladive in a produce suferinta fizica , pana la moarte partenerei. In toate aceste situatii femeile trebuie sa suporte o viata sexuala prea intensa sau prea excentrica, ceea ce e lipsita de satisfactii pentru ele.

Karen Straughan sustine intr-unul din video-urile sale ca femeile ar trebui sa suporte o viata sexuala mai intensa a sotilor pentru ca si ei le aduc mai mult confort material, fiind creatori de civilizatie. Ea vede casatoria ca un contract intre disponibilitatea masculina de a produce mijloacele de trai pentru familie si cea feminina de a aduce pe lume copii. Un astfel de contract insa seamana foarte bine cu cel social al lui J.J. Rousseau; toata lumea vorbeste de el dar nimeni nu l-a vazut sau semnat. Intr-adevar exista un contract la primarie de acord de casatorie, dupa cum un acord de iubire vesnica la biserica/moschee sau ce templu o fi. Dar pe nicaieri nu se specifica un astfel de schimb economic, desi el se subintelege intrucatva. Cu toate astea, acest mod traditional de a vedea casatoria practic transforma femeia in prostituata, daca ea nu consimte la o viata sexuala mai intensa, in acord cu libidoul sotului. Iar daca acceptam asa ceva atunci orice femeie ar putea fi violata si compensata apoi printr-o suma de bani, echivalentul a acestor servicii pe piata libera a sexului.

Si lipsa de concordanta a intensitatii libidoului e cel mai mic dezavantaj al unui astfel de contract. Un libido psihopatologic precum predispozitia spre sexualitate excentrica precum cea sadica nu poate fi satisfacut de vreun contract dupa cum nu putem accepta ideea de abuz fizic compensat prin privilegii, desi el mai este practicat. Din alt punct de vedere, o acceptare absenta a unui astfel de libido este una dintre cauzele distrugerii atractiei si dragostei din interiorul casatoriei. Fiecare poate vedea pe pielea lui valoarea unui astfel de „contract”, cand partenera decide sa divorteze. Si nimeni n-o poate impiedica, pentru ca contractul poate fi oricand reziliat, in ciuda „acordului” si senzatiei de cinstit targ initiale.

Apoi, conform aceleiasi logici al concordantei libidinale sau autoinhibarii celei masculine spre a se concorda cu cea feminina, dar intoarsa invers, se poate justifica si cautarea unui partener potrivit propriului libido. Feminismul isi reclama in mod justificat dreptul de a-si alege o viata sexuala conform cu propria constitutie libidinala, fara a suferi vreun prejudiciu pentru asta. O astfel de cerinta este perfect justificabila. Din aceasta cauza am fost si voi fi mereu in favoarea experimentarii sexuale a partenerilor inainte de casatorie. Libidoul feminin foarte rar produce crime sexuale precum viol sau pedofilie. Exista un drept fundamental al omului de a-si alege partenerul si de a exclude comunitatea din viata personala a individului, atata timp cat nu se comit crime*.

Istericele si persoanele cu orientare sexuala excentrica au suferit grav in secolele trecute si inca sufera si astazi mai mult sau mai putin de damnarea societatii. Cu unele exceptii, acest gen de femei au fost persecutate sau inferiorizate constant de-a lungul istoriei. In Evul Mediu istericele erau frecvent arse pe rug sub acuzatia de vrajitorie. Despre riscurile la care se expun prostituatele am scris mai pe larg aici  . O buna parte din injuraturi folosite si astazi pe larg in societate tind sa demonizeze preferintele sexuale excentrice, in special daca ele sunt practicate de femei. Ca manifestari psihice, injuraturile sunt ritualuri primitive manifestate in timpurile moderne prin care se intrevede modelul social salbatic de eliminare a marginalilor pe criterii de demonizare a sexualitatii lor excentrice.

In secolul al XX-lea au existat marsuri de condamnare a orientarilor sexuale diferite, incalcand acest drept normal pentru societatea democratica de a alege persoana sau persoanele potrivite cu propriul libido pentru viata intima. Din pacate comunitatile LGTB sunt inca persecutate inclusiv in tarile cu mare libertate individuala. Ca membre ale comunitatii LGTB, lesbienele au fost si inca sunt persecutate de grosul societatii, precum toti membrii acestei comunitati. Astfel de practici sunt bazate pe o viziune medievala despre psihologie si psihopatologie. Predispozitia majoritarilor spre inginerie sociala si eliminare a marginalilor este o incitare la crima. Desi se considera „normali”, ei totusi isi aroga acest titlu doar pentru ca sunt majoritari.

Putem vedea in excesele feminismului radical de astazi o reactie seculara la persecutiile la adresa femeilor necasatorite din trecut, considerate vrajitoare. Chiar si femeile normale au fost eliminate pentru astfel de acuzatii. Durerea lor de atunci se regaseste astazi in psihicul acelor militante vehemente care cer lucruri imposibile sau absurde de la societate astazi. Iata ca exista un spectru de abuzuri si crime la adresa femeilor care le face sa fie feministe. Militantismul lor nu se datoreaza unei predispozitii genetice spre vaicareala, asa cum crede Karen Straughan la inceputul acestui video . De aceea ii invit pe antifeministii onesti la un moment de reflectie fata de acest aspect care se regaseste in comportamentul celor mai vehemente si radicale feministe. Poate ca acele crime savarsite in trecut in numele unei justitii absurde ne va da de gandit astazi cand societatea contemporana foloseste aceeasi justitie pentru a elimina din patrimoniul speciei umane pe marginalii economici.

„Identificarea cu agresorul” si discriminarea inversa dezvoltata de feminismul radical

Persecutia practicata de normalitatea culturala asupra acestor comportamente sexuale excentrice nu a putut fi dusa pana la capat. Sunt multi care au scapat acelei prigoane, dar carora le-a ramas trauma in fondul psihopatologic. Aceste experiente persecutorii seculare s-au sedimentat in propria lor constiinta autoacuzatoare. Asa ca aceste femei au dezvoltat sau au primit pe cale culturala un puternic sentiment de autoinvinovatire, ceea ce implica o discordanta mai mare sau mai mica intre stima de sine si particularitatile libidoului lor. Orice fel de predispozitie spre excentricitate face obiectul confruntarii cu acest supraeu acuzator, dupa cum si viceversa e la fel de valabila.

Prin urmare se poate deduce de aici pe de o parte o predispozitie spre conflict cu normalitatea sociala, care tinde sa le condamne in virtutea obisnuintei. Ca orice victime care gasesc puterea sa riposteze, si femeile pot cadea in excese. In general supraavantajele cerute de feminismul radical pentru femei sunt mai mult benefice pentru factiunea dura a feminismului constituita din unele lesbiene, prostituate ascunse si isteroide, decat pentru femeile normale. Exemplu sta aici teoria consimtamantului pentru salut sau cu cea a initierii exclusiv feminine a curtarii, pe care le-am analizat in detaliu sub aspectul exterior, socio-functional in capitolul anterior .

Militantismul vehement al incriminarii initierii curtarii de catre un barbat si sustinerea initierii exclusiv feminina a ei este si o contracarare a acestui sentiment de vinovatie incorporat in sine dinspre oprobriul social traditional venit din exterior. De asemenea, predispozitia conflictuala cu majoritatea se poate manifesta prin aplicarea sau conceperea unor pedepse prea aspre pentru anumite fapte. Rezultatul acelor abuzuri se regaseste astazi in acest feminism radical, care se raporteaza la majoritate in mod conflictual, fie pasiv, fie activ. Dar, odata cu libertatile si drepturile venite cu societatea contemporana, aceste persoane au ajuns sa practice o discriminare inversa, dupa cum voi arata intr-unul din articolele urmatoare. Psihanaliza a descris „identificarea cu agresorul” ca fiind acel mecanism psihic prin care cel abuzat anterior capata premisele pentru a deveni el insusi un tiran abuzator cu cei mai slabi decat el.

Exemple de agresivitate inceputa de feministe radicale

O sa dau in continuare cateva exemple din care se vede cum femeile cu comportament sexual excentric tind sa devina abuzive. Dupa ce au fost discriminate in trecut, o parte din aceste categorii sociale au inceput sa dezvolte recent atitudini de inferiorizare a heterosexualilor si traditionalilor. Din ele se poate deduce cum Complexul lor de Inferioritate s-a convertit la unul de Superioritate.

Repostez acest video pe care l-am dat ca exemplu anterior:



Indiferent daca acest video e autentic sau nu, el descrie un lucru ingrijorator care se intampla frecvent in excesele unor feministe radicale. Fie ca mimeaza feminismul radical sau chiar e feminista radicala genuina, femeia din acest video devine ea insasi o hartuitoare stradala asupra acelui barbat, folosind un limbaj injurios tipic si sarind direct la bataie.

Alunecarea spre agresivitate a feministelor se poate vedea si in video-ul de mai jos, realizat in 2017, la Catedrala Metropolitana din Buenos Aires, Argentina, cu ocazia zilei internationale a femeii.



Nu subscriu la ideile anti-avort al Bisericii. Femeile au fost intr-adevar victime ale culturii discriminatoare practicate timp de milenii inclusiv de religii. De obicei militantii antiavort sunt primii violenti in aceasta dezbatere, deoarece majoritatea lor sunt adeptii unei mentalitati traditionale, conservatoare. Insa in acest video se vede cum, feministele insele au fost primele care au devenit violente fata de cei care aveau idei diferite. In ciuda ideilor sale care limiteaza drepturilor femeilor, un astfel de militant e totusi pasnic, fiind coplesit de lovituri venite din partea feministelor radicale, si fara dezaprobarea gesturilor lor din partea celor moderate.

E posibil ca intre feministe sa fie infiltrate agente care se comporta violent si escaladeaza situatia spre violenta. Autoritatile unor state cu tendinte dictatoriale recurg constant la asa ceva pentru a-si justifica propria violenta asupra protestatarilor si a suprima dreptul democratic la protest si intrunire. Dar nu vedem feministe care sa le opreasca pe cele agresive in a-l lovi pe acel barbat. Cele mai multe feministe nu sunt violente, iar marsurile LGTB sunt pasnice. Insa exista intre ele acea minoritate feminist-sexista care le seduce pe multe prin combativitate, si care se manifesta uneori exact asa fata de cei mai slabi. Desigur, aceste situatii sunt rare, precum si cazurile de viol al femeilor asupra barbatilor. Dar totusi ele exista, si trebuie recunoscute ca exemple negative de distorsionare radicala a feminismului

Feminismul poate deveni ultraradical atunci cand propune masuri de pedepsire drastica a barbatilor pentru ca ar fi in totalitate violatori. Repostez aici propunerea feministei ultraradicale Jenny McDermott ca femeile sa ucida pruncii de sex masculin pentru ca femeile viitorului sa scape de opresiune.



De asemenea, sa ne reamintim de declaratia lesbianei Julie Bindel, cum ca ar pune pe toti barbatii intr-un lagar de concentrare  . Astfel de propuneri vin de la ideea cum ca toti barbatii ar fi violatori sau ucigasi de femei, deci se incadreaza in feminismul radical. Dar pentru ca a propus si o masura represiva fata de toti barbatii, ea a devenit chiar ultraradicala. Voi continua descrierea psihopatologiei feminismului radical si in urmatorul articol.

* Celebra deja idee cum ca paradele gay ar „seduce” copiii spre a deveni gay si ca i-ar indoctrina se bazeaza mai intai pe o supradimensionare a rolului informatiei in determinarea orientarii sexuale. O astfel de idee e absurda deoarece, daca ar fi adevarata, atunci toata lumea ar fi heterosexuala. Exista doar cateva informatii despre sexualitatea homosexuala si o multime de informatii despre cea heterosexuala. Filmele, reclamele , revistele abunda de sexualitate heterosexuala. Apoi aceasta idee vine de la predispozitia ceva mai avansata a multora dintre cei ce o sustin spre atractie fata de acelasi sex. Conflictul din ei cu privire la aceasta alegere este apoi proiectat in exterior si se manifesta prin furie si greata fata de homosexuali si miscarea LGTB.

Gabriel Baldovin

5.1. Nevoia de diferentiere intre latura politic-justificabila si cea psihopatologica din militantismul feminist

5. Feminismul ca reactie la crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

In primele trei capitole ale acestui text am aratat de ce e nevoie de un feminism in general, care sa contracareze crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor. Am numit inca de atunci feminism moderat acest ansamblu de masuri sociale care sa le contracareze. In capitolul anterior am analizat zona de suprapunere a acestui feminism justificabil cu un altul exagerat, extremist si inaplicabil. Am analizat acolo detaliat primele doua exemple de astfel de masuri exagerate din punct de vedere juridic, politic, antropologic si psihoafectiv. Ele sunt teoria consimtamantului pentru salut si cea a initierii exclusiv feminine a curtarii. Acestea sunt fie nejustificate fata de ceea ce doreste majoritatea femeilor, dupa cum am aratat aici , fie inaplicabile, dupa cum am aratat aici . Ele sunt sustinute de o parte din feminism, pe care l-am numit „feminism radical” (in sens de impropriu, extremist), .

In acest capitol o sa descriu si alte caracteristici ale feminismului radical si am sa expun criterii pentru o definire mai exacta a sa, sub aspect psihologic si sociologic. Voi continua analiza acestor propuneri venite din partea radicala a feminismului, insa din perspectiva raportului cu dinamica psihopatologiei diferitelor grupuri sociale angrenate in acest tip de militantism politic. Voi arata astfel interesele specifice fiecaruia dintre astfel de grupuri (numit beneficiu primar si secundar de psihanaliza) si voi arata pe mai departe de ce acest tip de masuri propuse de feminismul radical sunt imposibil de implementat in societate.

Voi descrie in primul rand persecutiile societatii noastre inca puternic eugenica la adresa marginalilor, care a condus la aparitia ulterioara a feminismului radical. Dupa care voi face o usoara incizie psihanalitica de grup prin descrierea mecanismelor psihice ce le determina pe unele spre a sustine aceste idei radicale (in scopul continuarii la nivel individual cu un psihanalist profesionist, eventual autoanalitic). In finalul acestui capitol o sa arat in detaliu ca acest feminism radical meritul important de a reusi sa atraga atentia asupra problemelor reale cu care femeile se confrunta, si pe care sistemul social incearca sa le ascunda opiniei publice.

5.1. Nevoia de diferentiere intre latura politic-justificabila si cea psihopatologica din militantismul feminist

Femeile au nevoie de protectie sociala mai mare decat li se ofera astazi de majoritatea statelor civilizate impotriva hartuirii sexuale intrainstitutionala de secol 21. Ele mai au nevoie de protectie sociala mai mare impotriva violentei domestice , a violurilor simple sau sadice (unele chiar ucigase) produse de psihopatii antisociali si sadici . De asemenea, ele au nevoie de protectie sociala mai mare si impotriva abuzurilor emotionale . Ele mai au nevoie de favorizari pentru dezavantajele tipice privind maternitatea , si multe altele. Feminismul este acel ansamblu de solutii propuse din diferite zone sociale pentru aceste probleme, indiferent ca acestea sunt aplicabile sau neaplicabile in societate.

Daca am trai intr-o societate echitabila, in care fiecarui om sa-i fie asigurat dreptul la o viata decenta sau la psihoterapie eficienta pentru tulburari psihice configurate transgenerational, atunci n-am avea nevoie de feminism deloc. Din pacate, societatea foloseste inca mijloace represive pentru a evita crimele; cei care le-au comis deja sunt izolati pentru a fi impiedicati spre ale comite, iar potentialii criminali sunt amenintati cu izolarea sau pierderea anumitor drepturi spre a fi convinsi prin reprimare sa nu le infaptuiasca. Asa ceva conduce la refulare sociala, cu tensiuni ce apar in zone sociale mai putin pazite, dupa ce ele au fost reprimate de fortele politienesti in cele securizate. Acestea este modelul tipic individual al refularii, care se poate aplica si la nivel general, social. Reprimarea brutala a criminalitatii sociale are acelasi rezultat precum cea a reprimarii pulsiunilor criminale individuale, respectiv exacerbarea lor psihopatologica si explodarea lor in alta parte. La fel ca si psihoterapia individuala, si societatea trebuie sa ia masuri de protectie sociala si psihoterapie de la varste mici cu membrii sai ce se afla la risc de comportament antisocial. Insa, sistemul penitenciar actual, este un varf de lance al intaririi paradoxale, obsesional-compulsive a criminalitatii. Sistemului represiv general, mai mult creeaza artificial criminali decat sa reduca criminalitatea.

Femeile pot cadea victime acestui cerc vicios al psihopatologizarii retroactive, fara sa aiba mijloacele de aparare necesare. E de datoria tuturor sa ne gandim la solutii. Karen Straughan sustine intr-unul din video-urile sale ca barbatii se expun mai mult la pericole decat femeile, si ca ajung victime in proportie mai mare. Intr-adevar, muncile masculine sunt mai expuse la riscuri de accidente. Si pentru ei trebuie gasite solutii in asa fel incat muncile lor sa devina mai sigure. Dar cei care lucreaza in domeniul militar sau in domeniile predispuse accidentelor isi asuma constient aceste riscuri. Apoi, nimeni nu le prevede. Dimpotriva, crimele impotriva femeilor sunt premeditate. Adica ar putea fi evitate. In acest caz statistica nu mai este relevanta. A justifica crimele impotriva femeilor pe baza faptului ca mor mai multi barbati decat femei este ca si cum am decide ca un anumit procent din fiecare categorie sociala si profesie sa fie sacrificat, pentru ca la fel se intampla cu profesiile riscante. Da, aceste profesii au nevoie de automatizare sporita, in asa fel incat cei ce activeaza in ele sa fie feriti de aceste riscuri. In acelasi fel si femeile au nevoie de protectie sporita la riscurile de mai sus.

Criteriile feminismului moderat si celui radical

Am facut in mare parte diferentierea intre feminismul moderat si cel radical in acest text pana acum. O reiau in forma de rezumat pentru o mai buna intelegere. Faptul ca femeile trebuie sa primeasca drepturi superioare fata de barbat nu ar trebuie sa indigneze. Ele au primit in anumite situatii si din partea societatii traditionale aceste drepturi, iar codul bunelor maniere sta marturie fata de acest fapt. Majoritatea accepta ideea ca femeile trebuie sa fie supraavantajate, conform cu insasi educatia protectiva la adresa femeilor primita in familie. Diferentele de opinii apar insa in trasarea limitele acestor supraavantaje.

Femeile au in natura lor armonia si pacea, asa ca ele nu se preteaza la raspunsuri precum cele ale criminalilor sexuali. Dar riscurile alunecarii spre exagerari sunt mari, in conditiile unor astfel de amenintari constante la care ele se expun. Si, chiar daca raspunsul lor are o amploare mai mica, fara sa ajunga la stadiul de crima, totusi exista din partea victimelor, sau a celor care se tem de a ajunge victime, un raspuns disproportionat, exagerat. Acesta este cazul cu unele excese ale feminismului pe care eu si cativa altii le consideram feminism radical.

Din punctul meu de vedere, orice tendinta de a exagera aceste supraavantaje in afara corectarii acelor discriminari traditionale sau a dezavantajelor de gen, precum si a solutiilor concrete de impiedicare a crimelor sexuale si abuzurilor emotionale, prin pedepse prea mari fata de criminali (pedeapsa cu moartea, de exemplu), sunt semne ale feminismului radical. De asemenea, consider ca fiind radicala orice tendinta de micsorare a drepturilor si naturii celor care nu comit crime sexuale si abuzuri emotionale, cu atat mai mult cu cat asa ceva este ineficient fata de fondul problemei. Imaginarea de pedepse pentru gesturi de curtoazie discreta facute de barbatii nevinovati, este un astfel de semn al feminismului radical. Orice fel de prezentare distorsionata a faptelor si de acuzare nefondata la adresa unor indivizi barbati, sau a unor grupuri mai largi de abuzuri emotionale sau crime sexuale, fara argumente si criterii obiective de incadrare in asa ceva, este manifestare de feminism radical. Asa ceva se poate vedea in video-ul postat de mai multe ori in acest text.


Mai jos am sa arat si alte astfel de exemple. Asadar, am o viziune pejorativa asupra sintagmei „feminism radical”, spre deosebire de viziunea larg raspandita astazi despre ea. O sa revin un pic mai jos la aceasta diferenta de acceptiune.

Insa aceste idei sunt semne necesare dar nu suficiente pentru feminismul radical. Sunt unele feministe moderate ce pot ajunge sa le sustina sub influenta celor radicale. De fapt majoritatea ajunge sa sustina idei feminist-radicale sub onesta convingere ca ar conduce la diminuarea crimelor sexuale si a abuzurilor emotionale impotriva femeilor. Dar faptul ca aceste persoane nu o afirma cu agresivitate in limbaj si comportament, e criteriul cel mai important pentru a nu fi considerate feministe radicale. Pe langa asta, ele raspund la contra-argumente si dezbateri si isi modifica ideile in functie de acestea. Dimpotriva, feministele radicale nu o fac, sunt ironice fata de orice fel de opozitie ideologica, folosesc argumente ad hominem in dezbatere si devin agresive in limbaj si comportament pentru cei care nu se conformeaza ideilor lor.

Daca opozitia contra acestor categorii sociale inocente este acompaniata de violenta in comportament si limbaj, atunci semnele feminismului radical sunt si mai clare. Agresivitatea exprimata uneori vehement, atat de catre femei cat si de unii dintre barbati pentru stoparea abuzurilor crimelor impotriva femeilor, fara sa fi fost victime sau fara sa aiba relatii apropiate cu ele, este principalul criteriu de diferentiere intre cele doua tipuri de feminism.

Existenta unor astfel de idei nu le face neaparat feministe radicale, ci doar simple sustinatoare pasagere sau temporare a unor idei radicale. Fiecare dintre noi putem avea momente de reactii radicale, irascibilitate, depresie, etc. Dar, asta nu ne face psihopati explozivi sau depresivi in mod direct.

Alte femei adera la ideile radicale descrise mai sus pentru ca gasesc anumite avantaje in aceasta propunere, dupa cum am aratat aici sau aici .

Precizari terminologice fata de expresia „feminism radical” folosita de altii

Nu am decis aleatoriu aceste criterii, ci ele au survenit in urma confruntarii cu semantica lingvistica. Etimologic vorbind, radicalul se refera la radacina si si-a pastrat sensul originar in lingvistica sau matematica. Termenul se foloseste si in chimie, botanica si teoria muzicii, dar cu sensuri oarecum diferite fata de cel de baza. In ceea ce ma priveste, nu folosesc acest sens al termenului „radical”, ci pe cel de „extrem” care s-a incetatenit natural si cu acest sens in limba. In limba romana el inseamna conform dex „de baza, fundamental, esential”. Acelasi sens poate fi gasit si in limba engleza , unde inseamna indepartat de traditie, inovativ, neortodox, fundamental.

Formula „feminism radical” a venit prima data tot cu sens peiorativ, de la grupuri de misogini sau conservatori care nu vedea cu ochi buni miscarile antidiscriminatorii promovate si de femei la sfarsitul secolului al XIX-lea. Din cauza acestui trecut s-ar putea sa renunt la ea in viitor in favoarea unei alteia, precum „feminism exagerat” sau „feminism psihopatologic”. Nu le-am folosit pana acum pentru ca din ele s-ar putea intelege ca intreg feminismul in general ar fi exagerat sau un simptom psihopatologic. Dimpotriva, termenul „radical” cu sensul de mai sus se coreleaza automat in mintea cititorului si cu o forma mai blanda, moderata, benefica din care acesta a descins. Asa e cazul cu nationalistii sau credinciosii. Nationalismul si credinta in forme moderate reprezinta o latura a spiritualitatii umane, fiind un beneficiu pentru societate. Insa provoaca tulburari sociale atunci cand devin radicale. Nu imi vine in minte vreo formula in care este prezent adjectivul „radical” in care sa nu existe si latura moderata, benefica a substantivului la care se ataseaza. Asa ca, in ciuda trecutului misogin, cred ca aceasta formula e cea mai buna varianta pentru acest tip de feminism exagerat.

Unele feministe s-au declarat ele insele radicale, probabil ca incercand sa ii dea un aspect pozitiv laturii initial pejorative a acestei formule. Numai ca ele folosesc celelalte sensuri ale termenului „radical”. O astfel de feminista vorbeste in video-ul de mai jos despre feminismul radical ca feminismul de radacina, la min 01.45.



Ea se crede radicala pentru ca ar denunta… „radacina patriarhala” a societatii. Consider ca nu exista indicii pentru a da termenului de „radical” din aceasta formula alt sens precum cele incetatenite in disciplinele invocate. O sa revin intr-un articol urmator l aceasta retorica antipatriarhala a feminismului.

Aceeasi logica m-a condus la descrierea feminismului radical ca fiind unul extrem. O buna parte a sa se manifesta foarte vehement in public, insa si feministii moderati pot deveni foarte vehementi. Pentru mine, actiunile vehemente se pot inscrie si in feminismul moderat daca atrag in mod atentia asupra riscurilor la care se expun femeile sau la dezavantajele reiesite din inegalitati si discriminari sociale pe baza de sex. Asadar o persoana care militeaza vehement, prin proteste de strada poate fi considerata radicala in ceea ce priveste activismul civic la care adera, dar nu neaparat si ideile pe care le are. Daca o astfel de persoana cere vehement drepturi pentru marginali, asta nu inseamna ca e radicala. Dimpotriva, ea este umanista.

Dar feminismul radical se poate manifesta si numai la nivel de idei, fara activism civic. In video-ul de mai jos un alt exemplu de feminista care se considera radicala. Ea sustine o diferenta de atitudine dar si de ideologie intre feminismul liberal si cel radical, doar pe baza faptului ca ultimul declara ca barbatii sunt principial opresori la adresa femeilor.



Pentru mine este irelevanta sintagma de „feminism liberal”, iar viziunea ei asupra celui „radical” nu este impartasita si de mine. Eu n-o consider radicala prin ceea ce spune aici, asa cum se considera ea insasi, ci moderata. Observam ca ea accepta ideea ca nu toti barbatii sunt opresori, doar ca, sustine in continuare ea, cei neopresori ar fi de fapt exceptii nesemnificative. Adica e dispusa sa nu acuze nefondat barbatii de abuzuri emotionale si crime sexuale. Asadar ea poate sustine idei radicale nu din predispozitie psihopatologica pentru aceste teorii radicale, ci din nestiinta sau neinformare. In ceea ce ma priveste, singura diferenta pe care o am fata de ea in ceea ce priveste distinctia pe care ea o face consta in acest criteriu al majoritatii. Cred ca numarul barbatilor opresori este mult mai mic decat cel sugerat de ea. Din punctul meu de vedere, criteriul invocat de ea este nesemnificativ. Dar probabil ca ea sustine si teoria consimtamantului pentru salut sau cu initierea exclusiv feminine a curtarii, ceea ce o face ceva mai radicala conform cu criteriile afirmate de mine.

Pentru distinctia moderat /radical nu am folosit nici fondul metapolitic peste care se suprapune ideologia feminista adoptata de reperele feminismului, prin formele deja afirmate in mediul academic. Asocierea feminismului cu o ideologie metapolitica radicala precum comunismul sau anarhismul violent nu este un semn al feminismului radical. Desi la baza comunismul este o ideologie ce instiga la ura sociala, totusi asocierea acesteia cu feminismul nu poate conduce la asa ceva. Ideea conform careia clasa oprimatilor s-ar razbuna pe cea a opresivilor (dictatura proletariatului) nu poate fi transferata la feminism. Femeile au principial pacea si dragostea in sange, asa ca doar prin cateva exceptii radicale pot sustine dictatura feminitatii. Cele mai multe feministe radicale nu sustin idei ultraradicale. A le acuza in bloc pe feministe ca ar fi ultraradicale este o exagerare misogina, la fel cum a acuza toti barbati de viol este semn al feminismului radical.

In ciuda exceselor anticomunitare, comunismul a avut, la nivel declarativ, si o latura foarte umanista la nivel teoretic, respectiv integrarea sociala a marginalilor. Dupa cum au recunoscut comunistii insisi ulterior, punerea ei in practica a fost principala problema. Ideea de comunism i-a sedus pe multi prin egalitarismul retributiilor sociale, chiar daca asa ceva nu s-a intamplat cu adevarat atunci cand el a fost aplicat concret. Ei bine, o astfel de idee aplicata la feminism il face moderat*, si nu radical precum insasi doctrina razbunarii sociale promovata de comunism. Acelasi argument poate fi aplicat si in cazul asocierii feminismului cu anarhismul violent.

Pe de alta parte exista multi mizantropi izolati si necomunicativi, reticenti la orice actiune de militantism civic, dar care sustin experimente politice radicale precum nazismul sau comunismul. Iata ca, desi sunt totusi radicali in viziuni, sunt totusi docili in activismul civic. Asadar o feminista poate avea idei radicale, dar poate sa nu se manifeste radical. In urmatorul articol voi descrie cauzele psihogene care au determinat aceste femei sa sustina feminismul radical, precum si o descriere psihopatologica mai detaliata a lui.

* O sa arat in ultimul capitol al acestui text de ce o societate echitabila, bazata pe intruziune sociala conduce la scaderea criminalitatii, implicit a crimelor si abuzurilor impotriva femeilor.

Gabriel Baldovin