5.3. Teatralismul feminismului radical

5. Feminismul ca reactie la crimele si abuzurile emotionale impotriva femeilor

5.3. Teatralismul feminismului radical

Acest articol este continuarea celui precedent 

English version here

Mentalitatea justitiar-reparatorie gaseste solutia pentru numeroasele abuzuri si crime in compensatii si „razbunare rationala” asupra criminalului. Insa a crede ca aceste excese ar fi un act de justitie, ca reparatie a unui prejudiciu anterior care il face pe criminal sa comita crima, este nespecific cu o societate echitabila. Aceasta mentalitate justitiar-razbunatoare este una resentimentara, specifica societatilor razboinice, care pana la urma se intoarce impotriva ei insasi  . Astfel ca ea poate cadea in extrema „darii exemplului”, adica in amenintarea asupra potentialului criminal prin diferite pedepse sa nu comita crima. Sistemul social devine astfel un parinte abuziv, violent care isi traumatizeaza copilul mai curand decat sa il educe. Rezultatul va fi un adult predispus spre tulburari psihice de forma antisociala sau paranoida. In acelasi fel sistemul social ce ameninta cu represaliile mai mult incita potentialii criminali spre a comite crimele decat sa ii stopeze. Din pacate, pe termen scurt nu exista alta solutie pentru prevenirea crimelor majore: nu poti impiedica producerea lor pe o perioada scurta decat prin izolarea individului. Adevarata solutie se poate gasi intr-o educatie deschisa asa cum e experimentata de zeci de ani in tarile nordice. Astazi ele si-au scos din uz majoritatea inchisorilor transformandu-le in altceva din lipsa de… infractori.

Pe de alta parte, agresivitatea excentricilor sexuali pe normali nu se justifica nici macar conform cu principiile acestei justitii razbunatoare traditionale. Cazurile in care normalii i-au agresat sunt totusi rare, chiar daca foarte monitorizate de presa. Apoi agresivitatea feministelor radicale nu se focalizeaza pe abuzatori sau criminali ci pe cei inofensivi. Voi reveni la aceasta idee intr-un articol ulterior. Crimele specifice inchizitiei fata de persoanele cu orientare sexuala de tip LGTB nu au fost facute de contemporani, pentru a aplica solutiile justitiar-razbunatoare (si asa de nesustinut moralmente) fata de cei normali. In drept exista un principiu dupa care nimeni nu este responsabil pentru faptele altei persoane adulte. De aceea nici normalii de astazi nu sunt responsabili pentru faptele stramosilor sau de persecutia asupra marginalilor in general si excentricilor sexuali in particular. In acelasi fel nici crimele facute de vechii europeni asupra populatiilor bastinase pe care le-au colonizat nu pot fi puse in carca urmasilor lor, adica cei ce locuiesc astazi in acele zone. Cum ar fi sa ne razbunam acum pe toti americanii albi pentru ca stramosii lor au exterminat pe bastinasi acum cateva secole? Asta nu mai e justitie ci agresivitate psihopatologica. Nici macar daca cineva justifica acele crime totusi asta nu inseamna ca le-ar fi comis el insusi spre a fi astfel justificata dezlantuirea razbunarii pe el, asa cum am vazut ca s-a intamplat cu feministele de la Catedrala Metropolitana din Buenos Aires, despre care am amintit in articolul anterior.

Androfobia si misandria

Cele mai vehemente si agresive feministe radicale nu au fost victime ale acestor crime sexuale, ceea ce nu justifica gesturile lor nici din perspectiva mentalitatii justitiar-razbunatoare. Apropiatii victimelor crimelor sexuale pot fi violenti in dezbateri sau in masurile de reparare a prejudiciilor suferite de acestea. Daca victima si-a pierdut viata in urma crimei atunci vehementa cu care apropiatii ei cer dreptatea e si mai mare. Dupa o perioada de incubare depresiva a traumei, victimele insele dezvolta tulburari paranoide care pot lua alura de feminism radical. Insa in general feministele radicale nu au fost victime si reactiile lor sunt nejustificate prin acest mecanism psihic de razbunare.

Trebuie facuta o diferenta neta intre androfobie si misandrie. Androfobia inseamna teama psihopatologica de barbati, in timp ce misandria este dispret su ura fata de ei. Feministelor radicale li s-a reprosat constant ca urasc barbatii inclusiv de catre femeileinsele. Dimpotriva, androfobia de tip traumatic este o reactie pe termen scurt si mediu la o agresiune sexuala. In cazul fobiilor nevrotice obiectul fobic fie nu poate produce traumatisme, fie pacientul nu a experimentat o astfel de trauma. Cele mai multe androfobe nu sunt misandre, dupa cum si cele mai multe misandre nu sunt androfobe. Militantismul radical al misandrelor nu se datoreaza unor traume sau abuzuri fizice, precum se intampla cu victimele agresiunilor majore. In fapt orice trauma conduce fie la comportament depresiv si angoasant-evitant pentru victimele slabe emotional fie la un comportament paranoid de contraatac pentru victimele puternice. De aceea, marea majoritate a feministelor radicale nu au fost abuzate. Multe dintre ele descriu situatii in care „era cat pe ce” sa fie dar totusi nu au fost.

Psihopatologia histrionica si protectia paradoxala impotriva crimelor sexuale

In ciuda victimizarii (combinata paradoxal cu atitudine de femei puternice), istericele evita intalnirea cu un barbat periculos. Dupa cum nevroticele isterice cu conversiune somatica mimeaza cu dibacie marea criza epileptica, lesinand in bratele cuiva pentru a evita lovirea de partile dure din jur, in acelasi fel feministele radicale isteroide evita cu mare perspicacitate pe grobienii violatori. In mod paradoxal o isterica ajunge rar sa fie violata de acel procent de 90 % de violatori cunoscuti victimei  . Asta pentru ca ea nu comunica cu persoanele cunoscute din acelasi mediu cu ea, si nu ajunge cu ele in locul in care ar putea violata. De fapt ea se crede membra a unor anturaje inalte care de fapt ar onora-o daca ar viola-o. Spre deosebire de femeile normale, isterica ar interpreta un astfel de viol ca pe un semn de relatie amoroasa evidenta. Din aceasta cauza, stiind-o sau banuind-o ca „gura sparta”, potentialii violatori din cercurile inalte mai curand o evita. Cu atat mai mult ea este evitata de un sadic ucigas, dupa cum el evita orice fel de urma lasata pentru o eventuala investigatie din partea organelor de cercetare.

Isterica nu lucreaza atat de mult incat sa ajunga noaptea acasa si nici nu calatoreste in spatii dubioase, in care sa fie agresata. Iata cum constitutia ei psihopatologica a scapat-o si de acel procent de 10% dintre violatorii necunoscuti, care constituie statistica violurilor in lumea civilizata. Faptul ca isi detesta propria stare sociala este o fateta a parvenitismului sau. Asa ceva are acelasi efect benefic de evitare a violului pentru ca evita spatiile in care poate fi violata datorita insasi naturii configuratiei lor psihopatologice.

Iata cum teatralismul isteric le ajuta pe isteroide in acest caz, ferindu-le de viol, spre deosebire de colegele lor de ideologie, prostituatele ascunse, care ajung deseori victime ale sadicilor. Desi sunt cele mai spectaculoase in vehementa feminismului (ca in orice fel de activitate pe care o practica), istericele seamana cu obsesionalii ipohondrici care toata viata se plang de boli inchipuite insa traiesc in medie mult mai mult decat ceilalti si mor de moarte naturala.

Pe de alta parte istericele si prostituatele ascunse percep in general actul sexual ca pe un abuz, indiferent de cine ar fi partenerul. Prostituatele in general au experienta unor clienti sadici care prefera sa-si satisfaca viciul maladiv contra cost decat sa il practice cu sotia sau partenera. Asa ca ele sunt obisnuite cu trauma precum saracii cu saracia. Atunci cand sunt violate fara violenta fizica concreta*, o astfel de experienta nu le afecteaza precum le afecteaza pe femeile normale. Aceste femei sunt de fapt foarte puternice dincolo de aparenta lor fragilitate. Desigur, o astfel de obisnuinta nu face ca violul asupra acestor femei sa fie mai putin o crima decat la femeile normale. Insa istericele sunt mai putin violate si mai mult agresate datorita ideilor si reactiilor pe care le au fata de abuzatorii barbati.


Barbatii isterici sunt singurii care le pot tine piept in materie de scandal (textul de fata e marturie ;) ) . Uneori par fragile si neajutorate insa forta lor fizica e deja o conversiune somatica a predispozitiei lor spre agresivitate. E nevoie de un barbat antrenat in sporturi de contact ca sa se poata lupta cu ele. Doar daca aceste femei intalnesc un abuzator de tip Casanova, atunci lucrurile pot lua o intorsatura neplacuta pentru ele. Un astfel de barbat de obicei merge la sala si practica sporturi de contact. Daca o astfel de isterica il agreseaza verbal sau il umilesc cu lipsa lui de cultura (feminista, eventual), precum cea din video-ul de mai sus, atunci el poate deveni violent. Dar o astfel de situatie se intampla foarte rar. De obicei isteroizii se simt de la distanta si se evita precum niste rivali, indiferent de sex. De aceea aducerea ei ca argument de procent ridicat in dezbaterea privind initierea exclusiv feminina a curtarii este eronata. Teoria initierii exclusiv feminine a curtarii vine si pentru a le oferi un avantaj in fata omologilor lor masculini, abuzatorii Casanova, in procesul unei astfel de „intalniri galactice”.

Supradimensionarea frustrarii initierii masculine de curtare

Initierea curtarii in spatiul public (de obicei stradal) din postura de necunoscut creeaza frustrare unei femei normale deoarece nu i se da spatiu de decizie in eventuala curtare. Asta aminteste de modul in care consimtamantul este luat in mod fortat de la cetateni in societatea contemporana. Frustrarea feminina exista pentru ca un astfel de gest aduce cu sine si riscul mai mare sau mai mic ca barbatul necunoscut sa fie un abuzator. Dupa cum am aratat aici , exista motive reale de teama ale femeilor fata de orice strain care tinde sa incalce si regulile dar si etapele premergatoare curtarii.

Feministele radicale in general exagereaza disconfortul produs de o abordare stradala, compliment sau salut venite de la necunoscuti intr-un spatiu populat. Frustrarea produsa de un astfel de barbat nu e atat de mare prin ea insasi incat sa initiezi un scandal si sa strigi in gura mare ca esti violata. Amploarea acestei frustrari este artificial exagerata la feministele radicale tocmai pentru a justifica predispozitia lor resentimentara impotriva marginalilor. Am vazut intr-un articol precedent ca aceasta teama de viol e extinsa fie din nestiinta, fie datorita unei constitutii psihopatologice androfobice  , mult in afara spectrului criminalilor sau chiar catre toti barbatii. In video-ul de mai jos se poate vedea marturia de dezmintire a lui Tyra Martin privind o presupusa acuzatie de hartuire sexuala pe care unele feministe au facut-o in numele ei la adresa actorului Morgan Freeman.



Un larg spectru de factori psihopatologici sunt implicati in acest gen de reactii pe care i-am descris pana acum  si o sa-i descriu si in cele ce urmeaza. In mod natural, daca barbatul nu persista dupa refuz, insatisfactia inerenta acestei abordari prea explicite este totusi contracarata la femeile normale de satisfactia specific feminina de a fi admirata si placuta. Dar la feministele radicale factorul psihopatologic e mai puternic decat aceasta satisfactie. De aceea ele se manifesta altfel in aceste situatii, prin scandal disproportionat, dupa cum am vazut in articolul anterior. Disconfortul resimtit de ele nu este cauzat de gestul de initiere explicita a curtarii ci de perceptia supradimensionata a unei agresivitati proiectate de ele in initiatorul de curtare, datorata configuratiei psihopatologice diverse. Si, in acest caz e nevoie mai curand de psihoterapie sau verticalitate sociala la locul de munca in exprimarea clara a nemultumirilor decat de blamarea masculinitatii pentru ca propune curtarea.

In cazul prostituatelor ascunse, o abordare pentru initiere a curtarii este perceputa ca furt sau desconsiderare a „produsului” lor scos la vanzare. Daca un barbat nu da semne ca e dispus sa ofere o suma contra serviciului lor, precum un initiator de curtare ce se gandeste la construirea unei relatii amoroase, asta inseamna jignire pentru o astfel de femeie. Isteroidele misandre nu sunt departe de acest profil. Accesele lor de irascibilitate pe care ele le manifesta in aceste momente de initiere stradala a curtarii nu se regasesc si in alte situatii similare, de exemplu in cazul sefilor care uneori forteaza astfel de consimtaminte nenaturale , pentru relatii amoroase. Nu am vazut din ce am citit pana acum in textele feministelor prea multe referiri la acest tip de abuz despre care am scris eu in articolul linkat mai sus. In schimb abunda in ideatia lor teoria initierii exclusiv feminine a curtarii si extinderea ariei de acoperire a notiunii de „hartuire sexuala” catre simplii initiatori de curtare catre care nu exista legaturi spre beneficii secundare. Iata cum frustrari mult mai mari sunt astfel disimulate din nevoia de pastrare a privilegiilor obtinute de respectivul job cu sef abuziv! In urmatorul articol am sa descriu si alte interese psihopatologice in militantismul feminismului radical de extindere a notiunii de „hartuire sexuala” sau „viol”.

* Trauma violului nu se datoreaza exclusiv violentei fizice efective precum lovirea sau taierea. Lipsa de urme de violenta pe corp nu face violul neincriminabil. Asta se datoreaza faptului ca trauma principala este cea a desfiintarii caracterului selectiv al sexualitatii feminine. In marea majoritate a cazurilor violatorii sunt inferiori social sau fizic victimelor. Violul inseamna o extirpare a sexualitatii feminine si asta e echivalenta cu insasi castrarea masculina. Toate violurile sunt violente in sensul ca folosesc forta bruta sau amenintarile asupra victimelor. Totusi nu toate violurile sunt acompaniate de violenta efectiva precum lovirea sau taierea. Cu toate acestea Acestea pot accentua trauma principala

Gabriel Baldovin