4. Propunerea feministă de iniţiere exclusiv feminină a curtării.
4.7. Etapele premergatoare curtarii. Inadvertenta initierii exclusiv feminine a curtarii cu natura biologica
Acest articol este continuarea celui precedent
In sectiunea aceasta exista un argument in defavoarea initierii masculine a curtarii. Teoria initierii exclusiv feminine pare total indreptatita in acest context. Teama de ucigasi in serie este o realitate a societatii noastre pe care autoritatile incearca sa o carpeasca si sa o camufleze in stilul lor caracteristic. Insa in sectiunea anterioara am vazut ca nici initierea exclusiv feminina a curtarii nu este o solutie pentru stoparea criminalitatii sexuale si a abuzurilor afective. De fapt orice initiere stradala de curtare, fie venita de la un barbat, fie de la o femeie, este problematica; riscul de a intalni un sadic din postura de initiatoare a curtarii este la fel de mare precum acela de acceptare a ei. Asa ca efectele negative asupra femeilor a sadismului in societate nu poate fi contracarat de aceasta masura revolutionara.
Solutia la aceasta dilema se gaseste in lumea animala si consta in anumite etape premergatoare ale curtarii, la care ambii potentiali parteneri participa. Aceste etape au fost apoi preluate de societatea umana stabila, conservatoare, indiferent de gradul de dezvoltare tehnologica a acelei civilizatii. Aceste etape vin in completarea celor 4 reguli ale curtarii , dupa ce ele au fost indeplinite. Ele nu au fost clar descrise intr-un studiu global, sau intr-o cutuma oarecare, ci invatate de la familie prin exemple personale. Totusi aceste etape au functionat in zona sanatoasa a societatii umane din cele mai vechi timpuri, dupa cum si in cvasimajoritatea speciilor dezvoltate din lumea mamiferelor, adica a animalelor cele mai apropiate de noi. Aceste etape sunt urmatoarele (mascul si femela din lumea animala are inteles si de barbat si femeie din societatea umana):
1. Disponibilitatea femelei. In lumea animala femela semnaleaza disponibilitatea de imperechere, prin mijloace sonore, olfactive, auditive si vizuale. La om acest lucru se face in special pe cale vizuala, prin cochetaria feminina, respectiv prin costumul ei si alte metode de infrumusetare.
2. Raspunsul masculului. In lumea animala masculul miroase, aude, vede sau simte in alte feluri disponibilitatea femelei de imperechere. Dupa aceea el incearca sa o impresioneze prin calitati personale, fie de frumusete, fie de abilitate, fie de forta (prin eliminarea rivalilor sau alte gesturi). La om acest lucru se face prin gesturile galante precum daruitul de flori sau alte cadouri, politetea (uneori excesiva), cantatul, recitarea de poeme etc. In cazuri exceptionale, societatea traditionala a folosit si duelul intre pretendentii la aceeasi femeie in cazul in care ea nu a putut sa aleaga.
3. Cumpanirea femelei. In lumea animala femela nu se arata impresionata si e circumspecta. La speciile de pradatori solitari femela e chiar agresiva la apropierea masculului, desi tocmai ea fusese cea care-si semnalase disponibilitatea. La om acest lucru se face prin timiditatea si atitudinea initial rezervata a femeii. Rezervarea ei e fie reala, autentica fie teatrala, ascunzand entuziasm, pe care il comunica apoi deschis cu apropiatii. Desi pare inadvertenta la animale, sau chiar ipocrizie la specia umana, aceasta etapa are rol de stimulare maxima a masculului, o testare ulterioara a rabdarii si hotararii sale spre imperechere. De asemenea, aceasta stare il face sa isi arate cea mai buna versiune a lui, fapt decisiv pentru supravietuirea si prosperitatea puilor ce reies in urma imperecherii.
4. Stagnarea masculului. Este momentul de apogeu al seductiei, asa cum este urmarit de punctul anterior. In lumea animalelor el este momentul imediat urmator luptei cu rivalul sau inceperii pierderii interesului fata de stagnarile femelei. In urma acestui moment femela se decide sa faca ea insasi pasi decisivi spre imperechere, pentru a nu pierde momentul optim al formei masculului. Totusi, daca ambitia lui poate fi stimulata si mai tare, femela mai cocheteaza ceva timp pentru a-i atinge potentialul maxim. In aceste cazuri masculul isi asuma rolul activ si fugareste femela pana la urmatoarea etapa, cand se acupleaza cu ea.
5. Acceptul final al femelei. Acesta este momentul in care femela face pasul ea insasi catre masculul contrariat, aflat pe punctul de a renunta la curtare, sau ea nu mai evita contactul cu el ca in etapa a 3-a. Incepand de acum incolo corpul masculului se poate deteriora in urma ranilor sau poate intra intr-un recul de forma, iar acest fapt este inoportun reproducerii. Sexualitatea animala e in mare parte construita in jurul acestei etape. Fara acceptul final al femelei si initierea actului sexual de catre ea, imperecherea nu e posibila. La speciile de ierbivore unde masculii se lupta feroce intre ei, aceasta etapa este inutila, deoarece luptele scot deja maximul din potentialul masculin.
Sexualitatea si comportamentul de imperechere specifice speciei umane urmeaza pe cele din lumea animala. Diferenta este ca etapele apropierii partenerilor sunt mai lungi la om. Etapele precurtarii sunt pe de o parte acte de demonstrare a abilitatilor fizice sau protectie pentru puii care se vor naste. Acestia trebuie sa se nasca exact in perioada de apogeu al resurselor de hrana. Perioada de rut din lumea animala e guvernata de ciclurile naturii si abundenta hranei. Pe de alta parte pre-etapele curtarii sunt niste pacte de neagresiune, pe care partenerii si le promit unul altuia in timpul imperecherii. La mamifere si nu numai, femelele sunt vulnerabile in timpul apropierii fizice. La speciile de pradatori femelele isi expun in fata masculului zona cea mai fragila, gatul. De aceea, parcurgerea acestor etape si castigarea increderii partenerei este o conditie indispensabila imperecherii.
Aceste etape au fost deseori ignorate in istorie iar rezultatul a fost degradarea relatiilor de cuplu. Initial le-au ignorat barbatii, apoi si femeile. Datorita armelor diferentiate, unii si-au putut mult mai usor impune dominatia asupra semenilor, si implicit a femeilor. Femeile au fost cucerite prin amenintare si chiar violenta cu o armata superioara mai curand decat prin parcurgerea celor 5 etape premergatoare curtarii. Asa a luat nastere in istorie violul, cu toate consecintele negative in cultura umana, pe care le stim. De aceea, in societatile umane traditionale rolul barbatului in curtare si decidere a raporturilor sexuale este mult mai mare decat cel al masculului animal. Discriminarile asupra femeilor sunt foarte vizibile in aceste momente ale istoriei. Din acest punct de vedere plangerile feminismului in general (fie radical, fie moderat) fata de excluderea traditionala a femeii din deciziile privind casatoria, sunt indreptatite. Barbatul traditional si-a arogat responsabilitati mult prea mari in raport cu cele ale femeii. O astfel de supradimensionare a aportului barbatului in constructia si consolidarea relatiei de cuplu a avut un revers neplacut, respectiv cel al rigidizarii sentimentelor femeii. Afectivitatea care consolideaza cuplul a fost inlocuita cu santajul emotional si regulile stricte. Practic relatia de intimitate a fost inlocuita cu cea oficiala.
De aceea e bine ca aceste etape sa se numeasca premergatoare ale curtarii, la fel ca regulile premergatoare curtarii. Accederea in ele nu inseamna curtare propriuzisa decat dupa etapa a 5-a a acceptului femelei, chiar daca in lumea animala si chiar la om asta inseamna de multe ori acuplarea sexuala. Iar asta inseamna sfarsitul curtarii si inceperea unei relatii amoroase. De aici incolo regulile propriuzise ale curtarii si consolidarii relatiei amoroase sunt stabilite de codul bunelor maniere. Regulile acestui cod variaza de la spatiu geografic la altul insa are un numitor comun: rabdarea fata de pasii constructiei relatiei si concentrarea pe dorintele femeii, punerea lor pe primul plan. In ceea ce priveste acest set de etape premergatoare ele nu sunt in niciun caz etape ale inceperii curtarii, ci un alt set de probe eliminatorii ale inceperii curtarii. Abia daca barbatul trece de etapa a 5-a, adica femeia i-a dat un semnal clar ca poate avansa in semnalele mai explicite, atunci se poate vorbi de inceperea curtarii in sensul propriuzis al termenului, in care ambii parteneri consimt. Pana atunci se poate vorbi decat de o tentativa de curtare a masculului care nu e echivalenta cu acceptul femelei.
Daca am considera aceste etape premergatoare ca fiind etape ale curtarii propriuzise, atunci s-ar putea interpreta ca semnele oferite de mascul in etapa a doua ar fi o conditie suficienta a curtarii, ceea ce nu e just. Si exact asta e problema in societatea noastra grabita; femeile sunt supuse unor mesaje prea explicite de incercare de initiere a curtarii, ceea ce a devenit neplacut pentru multe. Lipsa de raspuns sau raspunsul lipsit de entuziasm la etapa a 2-a este un semn ca femeia nu accepta curtarea. In consecinta ea nu trebuie agasata mai departe cu mesaje mai explicite de acceptare. Deci, daca barbatul incepe curtarea prin etapa a 2-a, asta nu inseamna ca o si instituie pana cand femeia nu raspunde pozitiv.
Pe termen scurt se poate carpi o relatie sexuala bazata pe frica si amenintare. Insa pe termen lung asa ceva nu duce nicaieri. De aceea cultura umana s-a reintors la aceste etape ale curtarii din lumea animala. Dupa cum masculul animal o face, si barbatul uman asteapta acceptul final al femeii pentru a finaliza curtarea catre relatie afectiva, logodna sau casatorie, pe termen lung. Saltul peste aceste etape asimilate de cultura traditionala implica riscuri pe care fiecare si le calculeaza conform cu propriile interese.
Prima etapa premergatoare a curtarii este confundata cu ultima atat de unii barbati (Casanova) cat si de unele dintre feministe. Ignorarea codului bunelor maniere in materie de curtare, precum si emanciparea sociala contemporana care a exclus treptat pedepsele corporale i-a facut pe unii barbati sa incalce si regulile generale dar si etapele premergatoare curtarii dar si a bunelor maniere deja afirmate, aplicabile in interiorul cuplului. Disponibilitatea femelei mamifer spre imperechere, prin transmiterea de mesaje olfactive, auditive sau vizuale, nu inseamna si faptul ca ea se imperecheaza cu orice mascul. Exceptie fac aici speciile periclitate, cu putine exemplare, unde reproducerea trebuie facuta cu orice pret. Insa umanitatea nu se afla in aceasta situatie. Rolul biologic al sexualitatii este acela de selectie a celor mai optime exemplare pentru a-si perpetua genele si a se imperechea. Disponibilitatea de imperechere aduce cu sine si o ierarhizare a masculilor. La mamifere, o astfel de ierarhie se creeaza prin luptele intre masculi. Acestea sunt constante la speciile cu populatie mare. La cele cu populatie mica, eventual periclitate, precum tigrul sau leopardul patat (Clouded leopard) intalnirile intre 2 indivizi sunt atat de rare incat nu e timp pentru lupte . La om, luptele pot deveni periculoase, asa ca ierarhia are alte reguli.
La om exista acelasi model de imperechere precum cel existent la mamifere. Prezenta unei femei frumoase pe strada nu inseamna si faptul ca ea si-a si dat acceptul pentru curtare, spre a forma o relatie, conform cu etapa a 5-a de mai sus. Barbatii Casanova cred ca rolul femelei este unul eminamente pasiv, se comporta precum niste soldati care au asediat si cucerit o cetate, si ii violeaza femeile fara sa le dea drept de decidere. Din acest punct de vedere feminismul are dreptate cand asemuieste acest tip de pradator emotional cu violatorii, desi, am aratat aici , incercarea de initiere a curtarii nu este un viol.
Daca mentalitatea masculina de tip Casanova exagereaza rolul masculului in actul imperecherii, la polul opus, si la fel de extremist, se afla mentalitatea feminist-radicala. Aceasta exagereaza rolul femelei/femeii in dinamica imperecherii. Teoria initierii exclusiv feminine a curtarii cade in extrema opusa. Asa ceva nu se intampla in lumea animala. Intrarea masculului in perioada de rut de la ierbivore nu depinde de chemari olfactive, sonore si vizuale ale femelei. Ambele sexe intra in perioada de rut in functie de anotimpuri si ciclurile abundentei vegetatiei, a hranei in general. Femela nu ii ofera acceptul masculului pentru imperechere doar intr-o anumita perioada, „cand are ea chef”. Semnalele olfactive ale femelei devin apoi indicii clare ca masculul trebuie sa o urmareasca cu predilectie pe aceea. Dar el e sexual activ inainte de aceasta semnalizare si incearca constant femelele sa vada daca sunt receptive, dupa cum se vede in urmatorul video:
Refuzul unora dintre ele atesta faptul ca ele nu sunt pregatite iar el da. Cam cum se intampla frecvent si la om.
La leul de mare imperecherea are loc pe un anumit tarm, unde masculii ajung cu cateva saptamani inainte de venirea femelelor. Logica unei astfel de comportament sta in diferenta de masa corporala intre masculi si femele. Fiind mult mai mari, acestia le pot strivi in luptele pentru teritoriu si dominatie pe care le initiaza intre ei, pana ca ele sa vina.
S-ar putea interpreta ca etapa 1-a a premergatoare curtarii ar fi acelasi lucru cu initierea exclusiv feminina a acesteia, si atunci nu ar exista nicio dezbatere pe aceasta tema deoarece ambele variante ar fi unul si acelasi lucru. Insa intre cele doua variante exista diferente radicale. Prima etapa a curtarii este intr-adevar decisa de femeie/femela prin insasi prezenta ei si potentiala disponibilitate spre imperechere. Insa in acest moment rolul ei este principial pasiv in ceea ce priveste exteriorul. Ea este activa doar spre interior, spre propria persoana, spre modul in care arata si comunica. Ea emite semnale de disponibilitate catre intregul spectru de potentiali parteneri. Nu se poate in nici un caz sustine ca ea ar fi activa in crearea cuplului cu toti potentialii masculi pe care ii atrage si fata de care comunica disponibilitatea spre imperechere. Abia dupa acestia isi etaleaza calitatile si interesul conform cu etapele a 2-a si a 4-a ea alege, rolul ei devine ceva mai activ. Dar, totusi el nu este foarte activ, asa cum incearca feminismul radical sa sustina odata cu teoria initierii exclusiv feminine a curtarii. Aceasta teorie confera un rol foarte activ din primul moment pentru femeie in dinamica curtarii. Initierea curtarii este un semn explicit pe care ea il da unei persoane din care reiese ca e interesata de a forma un cuplu amoros.
In nicio specie de animale comparabila numeric cu cea umana, sau aflata spre varful lantului trofic, femela nu initiaza exclusiv imperecherea. Asa ceva se intampla doar partial in cazurile speciilor periclitate, cu foarte putini indivizi. De exemplu, in cazul tigrilor sau leoparzilor de zapada din anumite zone ale planetei, femela semnalizeaza disponibilitatea de imperechere. Ea cauta efectiv un mascul atunci cand e disponibila sa aiba pui. Pe langa semnalele olfactive, ea emite si semnale sonore. Masculul raspunde avansurilor sale, si astfel se realizeaza curtarea si apoi acuplarea.
Comportamentul de imperechere in lumea animala nu este initiat exclusiv de femela, ci doar incurajat de ea. Apropierea se face tot de catre mascul, conform cu etapele de mai sus. Femela doar lasa semnale in asa fel incat sa ajunga perceptibile de mascul. Dupa ce le lanseaza, ea ramane in zona si asteapta. Dupa cum am precizat, semnalele acestea nu inseamna neaparat ca masculul ar avea consimtamantul ei. Daca in zona isi face aparitia un alt mascul, atunci va exista o lupta intre ei pentru a se stabili o ierarhie, iar invingatorul are sanse de imperechere. In alte specii femela alege masculul care i se pare potrivit sau are calitati mai performante.
Oricum, comportamentul de imperechere in care femela este foarte activa in comportamentul de imperechere ce produce pui este unul de criza. El are sens numai in situatia in care specia e amenintata cu disparitia, iar masculii se gasesc rar. Nevoia de imperechere rapida si nastere optima, fara selectiile aferente pe care masculii si le fac intre ei, se explica prin interesul brut al speciei ca inmultirea sa se realizeze in orice conditii. Atat in salbaticie cat si in civilizatie masculii sunt cei care se straduiesc sa intre in gratiile femelelor. Chiar si in cazurile speciilor in care femelele sunt mult mai puternice decat masculii tot acestia sunt cei care initiaza imperecherea prin apropiere. Asa se intampla de exemplu la hiena, unii paianjeni sau calugarita. Exista specii unde ritualurile de imperechere consfintesc acceptul ambilor membri ai cuplului spre relatii sexuale. Dar exista si specii unde singurul ritual este lupta intre masculi pentru stabilirea superioritatii si eficientei fizice. Femela are rol ceva mai pasiv in acest caz, dar nu absolut pasiv; daca nu se afla in momentul oportun ea poate respinge avansurile masculului, chiar daca el are nivel de alfa*.
Din aceste reguli premergatoare curtarii observam ca relatia de cuplu se creeaza de obicei cu pasi marunti atat in lumea animala cat si la om. Semnele pe care potentialii parteneri si le fac in avansarea curtarii trebuie sa fie subtile, in asa fel incat sa fie posibil si refuzul elegant. Asa ca o initiere exclusiv feminina a curtarii, asa cum propune feminismul, se poate sa nu duca la o relatie sanatoasa daca cuplul nu trece prin aceste etape. Pus in fata unei femei ce i se ofera, barbatul accepta de cele mai multe ori, ca raspuns neconditionat la disponibilitatea feminina, conform cu sexualitatea masculina specifica mamiferelor. Dar asta nu inseamna si ca relatia va avea succes pe termen lung. Lipsa de atentie a barbatului fata de intreaga personalitatea a femeii, il poate face sa plece din aceasta relatie mai devreme sau mai tarziu. Asa ceva poate avea consecinte neplacute pentru femeia care s-a oferit prea usor, fara sa testeze disponibilitatea barbatului de a o iubi pe termen (mai) lung. O astfel de initiere poate avea rezultate benefice pentru prostituatele mascate , pentru lesbiene sau pentru femeile isteroide . Primele nu doresc o relatie pe termen lung, ci doar o stagnare in ea pana cand apare un barbat si mai instarit la orizont. La fel se intampla si in cazul femeilor isteroide. Lesbienele nu vor deloc sa fie deranjate. Iata ca initierea exclusiv feminina a curtarii se potriveste bine pentru aceste categorii de femei insa poate fi dezastruoasa pentru femeile heterosexuale comune, care vor o relatie de cuplu de lunga durata. Despre aceste lucruri voi scrie in detaliu in urmatorul articol .
* O exceptie de la aceasta regula este cel al diavolilor tazmanieni, unde masculul deseori sechestreaza femela (de obicei intr-o scorbura), si o violeaza la propriu timp de mai multe zile. Dar aceasta exceptie nu schimba cu nimic regulile comportamentului sexual la restul animalelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile agresive si injurioase vor fi sterse