4.5. Sadismul in civilizatie

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

Cea mai mare problema pe care femeile de la baza piramidei sociale o au cu unii barbati nu e nici pe departe cea a deciziei despre cine sa inceapa curtarea. Si nici hartuirea sexuala la care niste gangsteri recurg in spatiul public marginal. Cea mai mare problema pe care femeile o au in societatea contemporana nu e nici macar violul in general, cel de care se sperie ele atunci cand raman singure cu un necunoscut. Toate aceste abuzuri lasa urme in sufletul unei femei. Dar cea mai mare problema pe care femeile o au in societatea contemporana nu lasa urme doar in psihicul lor, ci in intreaga umanitate. Aceasta problema este sadismul. Principala satisfactie a sadicilor este aceea de a-si vedea victima suferind. Sadismul se poate asocia cu violul dar poate exista si independent de acesta.

In articolul de fata imi propun sa descriu sadismul, sa fac o estimare a victimelor pe care el le produce si sa identific solutiile prin care crimele sadicilor sa fie stopate prin proiecte sociale ferme.

a) Tipurile de sadism

Exista un sadism sexual, si un sadism social. In primul caz sadismul se manifesta in relatie cu un posibil partener in care sunt folosite organele genitale direct sau indirect. In celalalt caz el se manifesta prin satisfactia suferintei semenilor. In primul caz victimele sunt predominant femei, in celalalt caz ele sunt si barbati si femei in mod egal. Exista in varful piramidei sociale comportamente sadic-sexuale care se manifesta tacut, criminal asupra femeilor de mii de ani, in ciuda galanteriei traditionale care ii ofera femeii protectie si intaietate. Sadismul este exact antipodul acestei galanterii. Agonia victimei ii provoaca extaz sadicului, fie el social sau sexual. Sadismul social este in general practicat de o elita minoritara bolnava, dar foarte puternica, fata de victime defavorizate, incapabile de a se apara in fata puterii. El isi justifica crimele prin celebra propozitie „Nu-i nimic personal, sunt doar afaceri”. In cazul sadismului sexual, afacerile sunt inlocuite cu pasiunea, iar propozitia se schimba in „Nu-i nimic personal, e doar pasiune”.

Medicul Harold Shipman (1946-2004), e recunoscut drept cel mai sangeros criminal in serie din istorie. S-a dovedit ca a ucis 218 oameni, atat femei cat si barbati, dar se crede ca numarul de omoruri ar depasi 250.



Intre anii 1975-1980 englezul Peter Sutcliffe, sofer de tir, cunoscut drept „Spintecatorul din Yorkshire”, a ucis 13 femei. Despre el s-a facut si acest film:



Cel mai periculos ucigas de femei din istoria Statelor Unite, a fost Gary Ridgway , cunoscut si ca „Ucigasul din Green River”, care a ucis 48 de femei intre anii 1982 si 1998. A fost militar in Armata Americana si apoi a practicat prozelitismul religios, predicand biblia din usa in usa.



In Romania se cunosc cazurile celebrilor sadici Florea Ramaru, tatal, care a ucis 4 femei dupa 1944 (dupa alte surse ar fi fost 5), si fiul sau Ion Ramaru, care a ucis 4 femei intre 1970 si 1971, pe cand era student la Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti.


Am postat doar cativa, pentru ca numarul lor este suficient de mare incat sa pierdem un an studiindu-le stilurile de a ucide si pasiunile personale. Cine e curios poate sa consulte lista lor aici .

La o prima vedere, un numar de 400 de criminali in serie la o populatie globala de peste 7 miliarde de oameni, e putin. Statistica arata ca e foarte putin probabil sa murim ucisi de criminali in serie. Dintre acestia, cei care au ucis in tari sarace, au fost multi talhari pentru care omorul a fost cel mai bun mod de a-si ascunde talharia. Din acest punct de vedere teama de sadici e la fel de nejustificata precum teama androfobicelor de a fi violate in spatiul public dintr-o comunitate decenta.

Numai ca sadismul nu se opreste doar la criminalii in serie prinsi. Criminalii in serie sunt doar varful aisbergului din interiorul sadismului. Din nefericire, cazurile de sadici sunt mult mai multe decat cele cu rasunet consemnate in mas-media. Cei prinsi sunt parte din clasa de mijloc. Dincolo de ei exista sadicii discreti, plasati in varful piramidei sociale, pe care nimeni nu ii prinde vreodata.

Unul dintre ei este si cel mai celebru sadic din istorie, Jack Spintecatorul.



Jack Spintecatorul este banuit a fi fost membru al familiei regale. Putinii martori din cazurile de omoruri pe care el le-a provocat au declarat ca au vazut ultima data victimele cu un barbat ce parea de clasa nobila inainte de a fi ucise. Apoi, taierea si extragerea unor organe din corpul victimelor arata o anumita dexteritate medicala, ceea ce ne poate indica studii medicale pe care acest sadic le-a avut. E posibil ca acest sadic notoriu sa fi avut si acces la informatiile politiei prin interpusi, ceea ce a facut ca anumite marturii si chiar martori sa dispara. Asa se face ca, la fel ca in marea majoritate a sadicilor ucigasi, nici pana astazi nu se stie cine a fost de fapt Jack Spintecatorul.

Sadicii ucigasi nobili sunt foarte rar prinsi. Ei isi iau masuri drastice de precautie pentru ca vin din interiorul sistemului judiciaro-penitenciar, sau au prieteni in acest sector social de la care au invatat direct sau indirect sa nu lase urme. Profilul lor este de membri de vaza ai comunitatii. Unii sunt judecatori, altii sunt piloti de avioane, patroni de mari companii, si, se pare, mai ales medici, in ciuda faptului ca profeseaza cea mai nobila meserie. Ei contribuie decisiv la mersul societatii, asa ca e aproape imposibil sa poata fi inlocuiti. Reputatia lor este de netagaduit.

Din fericire, nu toti sadicii ucid. Sunt destui sadici care nu ajung la omoruri pentru ca propria constiinta ii face sa se autodenunte, sau sa se sinucida uneori. Asta e de multe ori tardiv, pentru cei care deja au comis omorurile. Dar pe altii ii ajuta sa nu comita astfel de fapte. Inchisoarea e pentru ei un refugiu care, in mod paradoxal, le prelungeste viata, impiedicandu-i sa nu devina criminali in serie si sa fie prinsi. Pe langa nucleul dur al sadismului, dat de cei care isi ucid victimele, si care sunt intr-adevar minoritari, mai exista si sadicii „moderati”, care practica un sadism fara cauzatoare de moarte. Ei se abtin in a-si pune in practica tendintele psihopatologice ucigase, sau incă nu au ajuns la avel nivel psihopatologic. Astfel că ei se multumesc doar sa… provoace rani superficiale, si doar de a-si… maltrata victimele.

DSM 5* citeaza un studiu statistic facut in Australia care arata ca 2.2 % barbati si 1.3 % femei au declarat ca au fost implicati in jocuri sexuale de tip sado-maso (in special „bondage”) sau submisiv-dominanta. Stiu ca pare cinic, dar cicatricele lasate de sadicii moderati pe corpul victimelor mi se par de preferat uciderii la care recurg sadicii extremi. Astfel de cicatrice lasate pe fetele si corpul unor prostituate sunt marturii despre preferintele lor maladive. Unele dintre fetele desfigurate de ei primesc despagubiri masive.

Cel mai obiectiv instrument de statistica si diagnoza a tulburarilor mintale DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), editat in urma unui studiu colectiv al specialistilor din Asociatia Psihiatrilor Americani, nu face o astfel de diferentiere simpla intre sadicii flagelatori si cei ucigasi. Totusi acest tratat e aproape sa faca o astfel de diferenta. El spune ca prevalenta in randul populatiei a sadismului este situata intre 2 si 30 % si ca prezenta sadismului la cei ce au comis omoruri motivate sexual variaza intre 35 si 75%* . O astfel de variatie statistica lasa semne de intrebare fata de intentia sau accidentele aparute in urma acestor jocuri sexuale, care poate conduce la omor involuntar.

Consecutiv, daca DSM nu face diferenta intre sadismul ucigas si cel flagelator, acest tratat nici nu are suficiente criterii pentru ele. Sadismul este singura tulburare a libidoului care nu are astfel de criterii de diagnostic in DSM, stiindu-se faptul ca acest tratat a fost primul tratat complex de psihopatologie care a introdus criteriile pentru o diagnosticare rapida. Editia a 5-a (2013) a acestui tratat are pentru sadism, la codul 302.84 (F65.52), (pagina 695) urmatorul pseudo criteriu:

„A. Prezenta pe parcursul unei perioade de cel putin 6 luni a excitatiei sexuale intense si repetate obtinuta prin provocarea suferintei fizice sau psihologice altei persoane, caracterizata prin fantezii, impulsuri sexuale sau comportamente specifice.
B. Individul a actionat pe baza acestor impulsuri sexuale asupra unei persoane care nu a consimtit, sau impulsurile ori fanteziile sexuale sau provoaca disconfort psihic sau o disfunctie semnificativa clinic in domeniul social, profesional sau alte arii importante de functionare.”

In acelasi fel este descris sadismul in editiile din 1994 (DSM 4), 1980 (DSM 3). In prima (DSM 1, 1952) si a doua editie (DSM 2, 1968) sadismul nici macar nu este descris.

Daca ne uitam pe DEX, vedem ca intre definitia data de dictionar pentru incepatori https://dexonline.ro/definitie/sadism si descrierea „profesionista” nu e mare diferenta:

„SADÍSM s. n. Tendinta anormala spre cruzime, placere bolnavicioasa de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinte: cruzime extrema. ♦ Spec. Perversiune sexuala manifestata prin placerea de a provoca partenerului suferinte fizice. – Din fr. sadisme.”

Secretomania autoritatilor privind sadismul poate fi vazuta si in rapoartele criminaliste oferite de institutiile de preventie si combatere a ei.

Raportul anual intocmit de FBI privind criminalitatea in Statele Unite este probabil cel mai complet, cel mai transparent si cel mai usor de accesat raport din lume pe aceasta tema. El contine date statistice detaliate asupra omorurilor comise pe criterii de rasa, etnie, sex, varsta. Dar, cu toate acestea FB nu da publicitatii si alte date, care ar fi decisive pentru intelegerea statisticilor cu privire la omoruri sau la violenta necauzatoare de moarte, ale caror autori sunt sadicii. Ar trebui sa distingem de acolo care omoruri se datoreaza accidentelor, care se datoreaza unor conflicte fizice prelungite si care se datoreaza sadismului, adica niciunui motiv precum celelalte doua.

Dupa cum se vede in tabelul 16 din acest raport , omorurile cu intentie si cele prin imprudenta sunt puse in aceeasi coloana. Nu ne dam seama din aceste statistici care dintre omoruri sunt asociate cu violul si nu se da statistica omorurilor impartita pe sexe. De asemenea, ar trebui incluse in acest raport si categoriile mediului urban sau rural (comunitati mici si rasfirate, cu spatii nepopulate) sau orase mici versus metropole, in care se intampla aceste crime. Aceste date exista, si FBI chiar ofera o statistica generala asupra omorurilor in care victime sunt barbatii si femeile. Insa nu sunt facute publicitatii procentele pe sexe.

Dar totusi sunt unele date pe care le putem deduce din aceste statistici. Raportul anual intocmit de FBI in anul 2015 privind omorurile asupra femeilor in Statele Unite arata ca in proportie de 93 % din cazuri ucigasul a fost o persoana cunoscuta victimei. Observam o similitudine intre statisticile violurilor si cele ale omorurilor. Procentul de necunoscuti este situat in ambele cazuri undeva la 10 % dintre cazurile generale.

Dintre cele 7 % din cazurile de ucigasi fara legaturi anterioare cu victima, unele sunt talharii, iar altele sunt manifestari ale unor sadici. Sadism exista si in cazul omorurilor cu autor cunoscut victimei. Acelasi raport FBI din 2015 arata ca doar 16 % dintre omoruri se datoreaza talhariei (cu autor necunoscut victimei) sau intereselor materiale reiesite in urma omorului (comis de un ucigas cunoscut victimei). Din cele 84 % cazuri de omoruri fara interese auxiliare, doar 64 % se datoreaza certurilor care au degenerat in omor. Raman 36 % din aceste cazuri despre care FBI nu mai spune nimic. Unele dintre ele sunt accidente, iar altele sunt manifestari sadice extreme care au dus la moartea victimei.

In raportul suplimentar al omorurilor domestice (Supplementary homicide report) intocmit de FBI in anul 2016 , pe langa aceste categorii se mai adauga si relatia intima intre ucigas si victima, adica cea de sotie/iubita/fosta. Putem deduce asadar din aceste statistici ca nu pot fi omoruri accidentale intre fosti soti sau iubiti, , atata timp cat nu mai locuiesc impreuna. Victima si ucigasul nu traiesc de obicei in acelasi spatiu in care se intampla accidentul. Ucigasul invadeaza spatiul victimei cu intentia expresa de a comite omorul. Motivul crimei este unul simplu: razbunarea pentru a fi fost parasit sau neintelegeri privind partajul in cazul divortului.

In urmatorul articol o sa incerc sa pun cap la cap aceste statistici pentru a descrie modul de operare al sadicilor sexuali si cum pot fi ei opriti in a-si pune in act tendintele criminale asupra femeilor.

* DSM 5, Editura Medicala Calisto, pag 697.


b) Modul de operare al sadicilor

English version here

Cele mai vulnerabile femei la atacurile sadicilor sunt prostituatele, dupa cum s-a vazut in cazurile celor mai sangerosi sadici din istorie. Cercetatoarea cu vederi feministe Pilar Rodriguez Martinez* , a redat o statistica realizata in anul 2004 in Statele Unite, in care cazurile de omor asupra prostituatelor au fost in numar de 204 la 100 000. Urmatoarea categorie de femei in materie de risc de a fi ucise este cea a vanzatoarelor de bauturi alcoolice, unde raportul este de doar 4 la 100 000. Conform cu Biroul de Statistica a Muncii din Statele Unite, cele mai periculoase locuri de munca in 2016 au fost taietorii de lemne, cu 135,9 morti la 100 000, lucratorii din industria pescuitului, cu 86 morti la 100 000, si pilotii si inginerii din industria aviatica cu 55,5 morti la 100 000. E posibil ca statistica realizata de Pilar Rodriguez Martinez sa fie exagerata, tinand cont ca ea e feminista, conform cu predispozitia feministelor spre statistici fortate. Dar, chiar si asa, exagerarea in cauza nu poate fi chiar atat de mare. In primul rand daca ne uitam la cazurile criminalilor in serie expuse mai sus, observam ca statistica e destul de apropiata de cea descrisa de ea.

Oferirea de statistici detaliate ne-ar putea ajuta sa aflam modul de operare al sadicilor. Din pacate exact asta nu vor autoritatile sa aflam, si din aceasta cauza se pastreaza discretia asupra lor. In lipsa unei transparente ale autoritatilor privind acest fenomen, totusi ne putem folosi imaginatia si judecata inductiva pentru a descrie modul in care acestia opereaza, fara date oficiale.

Mai intai trebuie sa luam in calcul ca sadicii nu sunt niste persoane impulsive care isi pierd cumpatul si omoara la intamplare. Ei sunt niste persoane foarte organizate si meticuloase. Multi dintre ei lasa impresia anturajului de oameni demni, iubitori si compasionali. Din acest motiv nimeni nu ii suspecteaza de viciul lor maladiv. Capacitatea lor de a-si ascunde crimele e uimitoare. Doar specialistii in criminalistica reusesc pana la urma sa-i prinda pentru ca le stiu foarte bine profilul psihologic. Medicul Harold Shipman ar fi putut scapa basma curata daca ar fi stiut sa se opreasca la timp. Poate ca nici asa nu ar fi fost prins daca ar fi stiut sa foloseasca computerul mai eficient.

Uciderea sau flagelarea prostituatelor e cel mai simplu mod e punere in practica a sadismului. Unele dintre aceste femei actioneaza individual si sadicii par clienti obisnuiti. Datorita discretiei specifica acestei meserii, ei au multa libertate de a-si pune in fapt pulsiunile criminale. Desigur, nu toate actele de violenta impotriva prostituatelor se datoreaza sadismului. Intre aceste cazuri exista un procent anume de violenta asupra prostituatelor se datoreaza negocierii pretului serviciilor oferite sau talhariei. Unii clienti devin violenti pentru ca nu vor sa plateasca pentru serviciile fetelor. Dar, pe de alta parte, sunt destule cazuri in care nu plata e problema ci insasi constitutia psihopatologica a clientului. Ne putem imagina ca o astfel de fata nu s-ar lupta pana la moarte pentru a-si pastra suma negociata cu un astfel de client care-si cere ulterior banii inapoi, sau banii stransi pe seara dupa intalnirea cu un jefuitor. Talhariile care degenereaza in omor se intampla de obicei in cazul barbatilor care se lupta cu agresorul. Desigur ca sunt si femei care se lupta pentru bunurile lor, dar procentul lor trebuie sa fie mai mic. De fapt prostituatele insele au vorbit despre clientii violenti fara motiv. Eu n-am gasit nici un fel de raport oferit de autoritati despre acest aspect.

Din pacate nu doar prostituatele pot cadea victima sadicilor. Unele feministe cred ca un astfel de sadic se plimba pe o strada populata ziua in amiaza mare, si agata femei pentru a le omori. Ele doar sunt influentate de prostituatele mascate  care proiecteaza brut in cazurile de ucidere de femei propriile strategii de afaceri. Dar, de fapt un sadic nu risca sa lase urme si sa fie vazut de martori. Paranoicele de persecutie sau paranoidele pe care le-am descris aici  au cea mai apropiata viziune despre profilul unui sadic. Insa si ele, asemenea tuturor feministelor se inseala total atunci cand il identifica cu initiatorul de curtare in spatiul populat. E posibil ca un sadic sa se dea agatator stradal si sa incerce sa abordeze victima cu mesaje de genul „Buna! Ce faci papuse!”. Dar asta se intampla doar in spatiile nepopulate. Sadicul nu risca sa isi piarda libertatea din cauza unei victime aleasa prost. Spre deosebire de initiatorul stradal de curtare care alege femeia cea mai aratoasa, sadicul o alege pe cea mai putin riscanta. Nu conteaza cum ea arata, ci doar sa fie discreta.

Locurile nepopulate, precum lifturile sau toaletele publice pot fi folosite de sadicii cu profesii medicale sau conexe spre a-si imobiliza instantaneu victimele cu substante anestezice inhalatoare. De aici ei le pot transporta in diferite recipiente pana la automobil, iar de acolo transportate in locuri secrete, pentru a li se pierde urma. Distanta de la statia mijlocului de transport in comun pana la intrarea in locuinta, la ore tarzii sau pe drumuri nepopulate, este locul cel mai riscant pentru o femeie pentru a fi violata, batuta fara motiv, rapita si ucisa. Ca niste adevarati vanatori ce stau la panda, sadicii se plimba seara sau noaptea in masini, deghizati, in cautare de victime cu slab profil social, care sa nu atraga atentia in momentul in care dispar. Asemenea exhibitionistilor, si ei asteapta in apropierea institutiilor frecventate de femei. Dar, spre deosebire de ei, acestia sunt foarte discreti. Urmaresc cu săptamanile sau chiar lunile acele femei care urca in mijloacele de transport in comun la ore tarzii. Apoi urmaresc mijlocul de transport in comun pana cand femeia coboara.

In alte cazuri, asteapta cu orele timp de mai multe zile sau saptamani intr-o anumita statie, care le este favorabila in a-si pune in practica planurile sadice, fie prin rapire, fie prin ucidere directa. Nu se arunca direct asupra ei, ci investigheaza daca e asteptata de cineva sau daca membrii familiei o vor cauta. Din acest punct de vedere sadicul se afla la polul pus fata de initiatorul stradal de curtare, care o alege pe cea mai aratoasa. O femeie foarte frumoasa, dorita si sociabila este cea mai proasta victima pentru sadic. Rudele sau iubitul pot porni investigatii serioase si el risca astfel sa fie prins. Dimpotriva, victima perfecta e femeia deprimata, singura sau nerespectata in comunitate sau familie. Lipsa ei pentru cateva saptamani va trece neobservata, timp in care sadicul poate dezmembra cadavrul si sterge toate urmele prin care ar putea fi prins.

Centrul National de Informatie Criminalistica din cadrul FBI (NCIC - National Crime Information Center ) a dat publicitatii in anul 2017 un numar de 260 977 persoane de sex femeiesc sub 21 de ani disparute , si 232 179 de sex barbatesc. De asemenea, persoanele cu varsta de cel putin 21 de ani date disparute in acelasi an este de 61 888 femei si 96 091 barbati. In total numarul disparutilor este de 651 226, conform acestui raport. Din 1990 de cand s-a infiintat si pana in 2017 in Statele Unite au disparut 22 107 217 de oameni. O buna parte dintre aceste persoane sunt gasite. Dar, dupa cum vedem, FBI nu spune cate sunt gasite in viata si cate moarte si incluse ulterior la categoria omoruri, dupa ce initial au disparut. Ne putem da seama de aici ca un mare procent de disparuti este opera sadicilor. Acestia au rapit aceste persoane si apoi le-au ucis si apoi au ascuns cadavrele. Iata cum in societatea contemporana sadicii provoaca un adevarat carnagiu anual.

Raportul anual FBI privind criminalitatea nu ofera si statisticile uciderilor pentru profesia prostitutiei, sau activitatii, in conditiile in care Pilar Rodriguez Martinez o declara ca fiind aproape dubla fata de cea a meseriilor recunoscute. Obiectivitatea acestei cercetatoare de formatie feminista poate fi pusa sub semnul intrebarii insa faptul ca raportul FBI nu aduce precizari in acest sens lasa serioase semne ca ea nu e totusi departe de adevar.

Fiind specialista in protejarea celor cu preocupari sexuale excentrice, Ministerul de Interne, prin Politia Romana, e extrem de discret in ceea ce priveste oferirea de date statistice relevante privind disparitiile persoanelor. Noroc (sic!) ca pe site-ul Politiei sunt puse 20 de fotografii de copii disparuti, care ne induc ideea cum ca acesta ar fi numarul real al lor.

In urmatorul articol o sa incerc sa dau exemplu de posibilitati simple de oprire a sadicilor sexuali in a-si pune in act tendintele criminale asupra femeilor.

* Rodríguez Martínez, Pilar. "An Intersectional Analysis of Intimate Partner Violence and Workplace Violence among Women Working in Prostitution."Revista Española De Investigaciones Sociologicas no. 151 (July 2015): 123-138

Gabriel Baldovin

4.4. b) Interesul pentru incriminarea juridica a initierii masculine pasnice a curtarii in scopul extinderii libertatilor politice a femeilor cu comportament emotional abuziv sau sexual excentric

4. Propunerea feminista de initiere exclusiv feminina a curtarii.

4.4. Perceptia eronata a initierii a curtarii ca viol sau hartuire sexuala din motive de distorsionare psihopatologica

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

b) Interesul pentru incriminarea juridica a initierii masculine pasnice a curtarii in scopul extinderii libertatilor politice a femeilor cu comportament emotional abuziv sau sexual excentric

Daca in categoria primului punct intrau acele femei cu predispozitie psihopatologica defensiva, in cazul de fata intra cele cu predispozitie ofensiva spre extinderea libertatilor deformate, de natura psihopatologica. Prima categorie este reprezentata de femeile fobice care isi consuma in mod anxios si defensiv fobia. Dimpotriva, cele din aceasta categorie trec la contraatac, extinzandu-si catre exterior angoasa. Unele dintre ele devin militante vehemente pentru schimbarea legislatiei sau normelor sociale, dupa cum este aceasta propunere de initiere exclusiv feminina a curtarii.

Catherine Deneuve, a descris feminismul ca fiind un neovictorianism, identificandu-l cu isteria. Dar s-a inselat cand a redus intreaga miscare feminista la isterice, dupa cum ea insasi a recunoscut ulterior. In cele din urma ea a acceptat si o alta categorie de feministe, respectiv fobicele traumatizate, pe care le-am descris in articolul anterior. Dar chiar si aceasta corectare este insuficienta pentru descrierea feminismului global. De fapt, dupa cum deja am vazut pana acum si vom mai vedea mai departe, in miscarea feminista sunt adunate atat tipuri psihopatologice cat si interese foarte diverse. Propunerea de initiere exclusiv feminina a curtarii, care face obiectul acestei serii de articole, avantajeaza un spectru foarte larg de grupuri sociale si configuratii psihopatologice, sau chiar femeile normale. Doar femeile conservatoare nu sunt avantajate de ea, si o sa arat intr-un articol ulterior de ce o astfel de propunere le lezeaza drepturile. Si din acest motiv feminismul are adversari vehementi chiar in randul unor femei, precum acestea. Dar, pentru cele cu mentalitate emancipata, implementarea acestei revolutii aduce o libertate in plus. Ele o adopta din motive total justificate de construire a unui cuplu cat mai favorabil si mai stabil pe termen lung.

Am vazut in articolul acesta cazul cu femeile casatorite cu barbati care apetit sexual mai ridicat decat al lor. Ele sustin revolutia initierii exclusiv feminine a curtarii pentru ca doresc o negociere mai favorabila cu partenerul in privinta reducerii frecventei raporturilor sexuale. Apoi, riscul de a intalni un abuzator Casanova sau un sadic cu identitate ascunsa ce se da initiator de curtare face ca respingerea sa sa fie un act de precautie. Pe langa aceste interese ce tin de consolidarea unui cuplu normal exista si cele de consolidare sau ameliorare a unor cupluri anormale, psihopatologice. Si, din acest punct de vedere teoria initierii exclusiv feminine a curtarii, nu rezolva aceste probleme deoarece nu exclude contactul cu abuzatorul Casanova sau cu ucigasul sadic. O sa revin la aceasta tema in articolele urmatoare. Dimpotriva, o astfel de revolutie vine mai curand din partea fondului psihopatologic, ca simptom. In continuare o sa descriu care sunt aceste interese psihopatologice speciale.

Un astfel de caz este dat de femeile cu comportament heterosexual excentric. Ele vor doar anumite lucruri din relatiile intime cu un barbat, respingandu-le vehement pe cele considerate normale de traditie. Aceasta respingere nu e o simpla optiune pentru ele, ci chiar singura lor satisfactie libidinala. Daca femeilor normale in general le repugna comportamentul sexual excentric, dimpotriva acest gen de femei simt repulsie fata de normalitate. Majoritatea lor au avut experiente erotice nefericite cu barbati normali doar pentru ca ei au vrut si au practicat cu ele relatii sexuale normale. Din aceasta cauza ele vor un barbat docil, oarecum lipsit de initiativa, care sa se comporte precum o jucarie sexuala la comanda. Asa ca si ele sustin initiativa exclusiv feminina a initierii curtarii. Dar ele aleg aceasta optiune nu atat pentru initierea curtarii cat mai mult pentru a stabili niste reguli ale actului sexual, cam in acelasi fel in care o fac si femeile din relatiile cu discordanta de apetit sexual.

Principala lor problema este gasirea unui barbat dispus sa faca in pat doar lucrurile pe care le vor ele, fara comportamentul normal in astfel de situatie. Implicarea vehementa a unora dintre ele in militantismul revolutiei initierii curtarii se datoreaza in special nevoii de a detine controlul asupra comportamentului sexual in cuplu, conform cu structura lor libidinala. Dupa cum femeile din mariaje cu discordanta de apetit sexual isi doresc o negociere mai favorabila, nici acestea nu vor sa fie obligate sa accepte comportamentul sexual normal al unui barbat. Prin militantismul lor vor sa-l convinga indirect sa aiba un comportament specific fanteziilor lor. Desigur, dupa cum se intampla in astfel de situatii, daca s-ar putea ca el sa fie atat de perspicace incat sa si le ghiceasca preferintele, fara ca ele sa fie nevoite sa le numeasca si sa se confrunte cu sentimente de vinovatie, atunci ar fi minunat... Merita aici subliniat cazul femeilor cu comportament sexual masochist, care in mod paradoxal sunt atrase extrem de abuzatorii fizici in mod specific, dar in acelasi timp se tem iremediabil de ei si sustin teoria initierii exclusiv feminine a curtarii. Intr-un fel e justificata nevoia lor de a-si alege parteneri suficient de abili si de inteligenti care sa nu le ucida din greseala, la cererea lor de a le chinui. Dar, pe de alta parte, a deplange agresivitatea masculina ziua, si a o dori cu ardoare noaptea, e cam nefiresc…

Teoria initierii exclusiv feminine a curtarii este un excelent preambul pentru acest deziderat. Un barbat care apare de nicaieri pe strada pentru a initia curtarea este este probabil cel mai prost partener pentru interesele erotice ale acestor femei, in aceste conditii. Daca el initiaza totul inca de la inceput, pare putin probabil ca ar fi dispus sa joace acest rol care le satisface in actul erotic, cu atat mai mult cu cat unele refuza actul sexual asa cum il stie toata lumea. Din acest motiv, la fel ca si in cazul femeilor cu discordanta de apetit sexual fata de partener, propunerea de initiere feminina a curtarii le e favorabila si acestora. Ea poate fi un bun inceput pentru o viitoare propunere de a lasa femeilor dreptul de a dicta comportamentul in relatiile intime si de a gasi un partener specific particularitatilor lor libidinale.

Personal cred ca un astfel de drept pentru femei ar trebui sa fie mai clar afirmat si popularizat. Din pacate ele insele sunt cele care nu discuta direct cu partenerul, in special in cazul mariajului cu discordanta de apetit sexual, si prefera sa faca o alegere mult prea pragmatica. Teama de oprobriu public in urma expunerii preferintelor sale sexuale la anturaj le face pe multe sa nu aiba curaj sa aiba o astfel de discutie preliminara. Nu e nevoie insa de sprijinul legislatiei sau a regulilor curtarii pentru asa ceva, ci doar de onestitate cu partenerul si contracararea mentalitatii de incriminare comunitara a preferintelor sexuale excentrice, daca nu implica savarsirea de crime.

Cu totul alta poveste este in cazul femeilor isterice pe care le-am descris in acest articol . Alaturi de prostituatele mascate ele sunt cele mai vehemente militante ale revolutiei initierii exclusiv feminine a curtarii, ajungand sa considere complimentul si salutul venit de la un necunoscut drept hartuire sexuala sau tentativa de viol.

Femeile isterice clasice sau exhibitioniste au aceasta vehementa nu atat din cauza laturii cognitiv-morale a mintii, cat din cauza predispozitiei lor psihopatologice. Ele au nevoie de implementarea sociala a acestei reguli de initiere exclusiv feminina a curtarii tocmai pentru a le facilita interesul de ascensiune sociala prin intermediul partenerului. Ele vor sa pescuiasca un barbat instarit. Teoria initierii exclusiv feminine le vine ca o manusa in acest interes. Ele refuza abordarea unui barbat de pe strada nu datorita motivelor specifice femeilor normale, legate de incalcarea regulilor traditionale premergatoare curtarii. Oricum, ele nu dau 2 bani pe traditii. Principalul motiv e tocmai ca acel barbat este parte din strada. Isterica initiaza curtarea fata de un barbat de pe strada daca el pare ca face parte din zonele de deasupra strazii, membru al unei clase superioare. Si aceasta regula nu se refera doar la mediul stradal ci la orice fel de mediu social in care cele doua persoane se pot intalni. Pentru ca femeia isterica sa-i acorde atentie, barbatul pretendent trebuie sa fie neaparat „de clasa”, adica cu mult superior statutului sau social.

O femeie cu mentalitate traditionala il refuza si pe instaritul social, sau cauta semne de securitate daca accepta curtarea. Dimpotriva, isterica e dispusa sa isi asume riscul de a accepta curtarea de la un potential violator sau de la un Casanova in favoarea lipirii de sansa de ascensiune sociala pe care statutul sau o are. Daca barbatul necunoscut ce initiaza curtarea stradala da dovada de adevarata pasiune, dragoste la prima vedere, sau originalitate, femeia normala ii poate acorda atentie, chiar daca nu apartine unei trepte sociale superioare (in limitele regulii traditionale premergatoare curtarii conform cu echivalenta de clasa despre care am detaliat aici ) . Dimpotriva, isterica il respinge automat daca nu da impresia de apartinator unei elite sociale. Metoda lui nu-i suficient de buna pentru ea. Poezia e prea „fumata” iar gestul prozaic e prea „golanesc”.

Pe de alta parte istericele de rit nou au ajuns exhibitioniste. Ele se comporta ca niste femei suprapotente si supralibidinale, dand impresia ca nu exista barbat suficient de viril sa le satisfaca. Dar de fapt ele sunt de fapt niste femei frigide. Reusind sa insele prin aparenta, ele ii intriga si ii stimuleaza pe multi sa-si demonstreze virilitatea. Dupa ce initial flirteaza si seduc, exhibitionistele schimba macazul catre victimizare a unei fictive agresiuni emotionale sau viol, imediat ce barbatul sedus raspunde "farmecelor lor", printr-o incercare de initiere a unei relatii de cuplu.

Spre deosebire de exhibitionistele moderne, istericele clasice pozeaza mai mult in sfinte intangibile. De fapt cele doua forme se succed una dupa alta in evolutia psihopatologiei umane conform cu mentalitatea occidentala; exhibitionismul este forma contemporana a isteriei asa cum o stim din descrierile psihopatologilor clasici. Isterica clasica vede relatiile amoroase exclusiv prin prisma puterii. Ele accepta casatoriile exclusiv din interes de ascensiune sociala, fara viata sexuala autentica cu sotul si fara comportament matern autentic, odata cu aparitia copiilor. E ironic ca ulterior tocmai ele descriu prin proiectie a propriilor continuturi psihice abuzive cu o fidelitate uimitoare abuzurile sexuale ale barbatilor asupra femeilor ca fiind exercitare a puterii. Barbatii abuzatori emotionali au ei insisi o oarecare doza de isterie in structura lor psihopatologica; asa ca descrierea pe care ele le-o fac, se bazeaza propriilor continuturi psihice proiectate in ei. Din acest motiv ea nu este deloc eronata.

Nu in ultimul rand, un initiator de curtare care inceteaza insistenta imediat ce isterica il intampina cu refuz, ii provoaca acesteia acel sentiment de abandon de care vorbeam in articolul linkat mai sus. Astfel ca un astfel de initiator este perceput de o femeie isterica drept un abuzator atat cand inceteaza admiratia si curtarea, dar si cand o continua. In acest ultim caz el chiar devine un hartuitor stradal in conditiile insistentelor in fata refuzului ei constant, conform cu art. 208 din Codul Penal ( LEGEA nr.286 din 17.07.2009) romanesc, sau cu alte prevederi legale similare din alte tari. Dupa cum se stie, cam la asta se rezuma socializarea cu o persoana isterica, in general.

Fie exhibitioniste, fie victoriene, istericele isi pliaza interesele pe retorica feminista a protectiei femeilor impotriva abuzurilor sexuale si emotionale. Sub pretextul apararii drepturilor femeilor, ele vor sa-si aroge protectia institutiilor pentru aceste interesele libidinale ale seducerii. Pornind de la retorica traditionala misogina a blamarii victimelor din crimele sexuale, ele si-au creat o proprie retorica feminist-isteroida in care se autoprezinta drept victime de hartuire sexuala pentru acest gen de simpla abordare din partea unui barbat prin compliment sau salut.

In perioada aceasta in Statele Unite are loc un scandal pentru remarcile lui Morgan Freeman fata de anumite femei ce i-au luat interviuri.



Desigur, astfel de comentarii adresate unei femei imbracate decent, sau care nu flirteaza inapoi, ar fi nepotrivite. Insa in acest video vedem femei provocatoare care isi expun partile apropiate de cele intime, isi aranjeaza parul, incruciseaza picioarele sau cocheteaza cu actorul. Ei bine, desi aceste flirtari nu sunt exhibitionism propriu-zis, totusi ele sunt provocatoare, inclusiv pentru un octogenar. Reactiile femeilor in cauza sunt destul de concludente, dupa ce el face acele remarci. A spune ca asa ceva este hartuire sexuala sau comentarii nepotrivite, asa cum incearca acum unele feministe, vorbind chiar in numele celor implicate in ele, si chiar fara permisiunea lor (Tyra Martin), este cel putin o exagerare. Merita aici amintit dublul standard cu care este judecata libertatea exhibitionista, asa cum este asumata de „filosofia curvei” descrisa de catre Elizabeth Wurtzel, fata de libertatea barbatului de a raspunde unei astfel de provocari. In primul caz libertatea exhibitionista se cere a fi data axiomatic in timp ce pentru barbati libertatea de raspuns necesita un consimtamant.

Un alt caz de militantism vehement este dat de unele prostituate mascate care au vazut posibilitati mai mari de castig in aplicarea retoricii feministe. Si pe ele le-am descris anterior, in acest articol . Multe dintre aceste femei au tendinte isteroide sau exhibitioniste, in special pentru ca nu se ataseaza de partener si nu au satisfactie in relatiile sexuale. Ele cauta in special castiguri maxime din simularea relatiei de cuplu. Din aceasta cauza, daca ajung intr-o relatie de cuplu stabila, ele schimba partenerul principial pe criterii de beneficii materiale, dar simuleaza o relatie amoroasa cu el, ceea ce este tot un abuz prin minciuna directa sau omisiva. Ele nu spun clientilor ca nu cauta o relatie stabila cu ei, sau ca simuleaza indragostirea sau orgasmul in timpul raporturilor sexuale. Daca ei ar sti ca se afla in postura de clienti, atunci ar renunta din start la intentia de curtare.

Barbatii slabi investesc emotional in respectiva relatie pe care ele o abandoneaza imediat ce a aparut o oportunitate mai favorabila. Ele incearca sa pescuiasca barbati instariti si singuri prin magazine, cluburi, lobby-urile hotelurilor, sali de conferinte, diverse evenimente, etc. In peregrinarile lor ele se vad incurcate de barbatii din clasa mijlocie care incearca sa le curteze. Acest lucru le impiedica in a-si pune in practica „planurile de afaceri”. O astfel de revolutie in curtare le-ar deschide orizontul libertatilor de pescuire a unor astfel de clienti care le-ar aduce profituri mai mari. Desi se prezinta ca victime, de fapt ele insele trebuie stopate in abuzurile comise barbatilor naivi prin minciuna directa sau omisiva, precum in cazul exhibitionistelor. Asa ceva le este favorabil chiar lor insele, deoarece ele ajung constant victime ale sadicilor care profita de discretia lor si le ucid fara sa lase urme.

Un alt caz de sustinere din postura de minoritate sexuala a revolutiei initierii feminine a curtarii sunt unele lesbiene. Si ele, de asemenea, pot folosi sau altera in interes psihopatologic retorica feminista. Acestea nu vor sa seduca sau sa castige material, precum in cazurile anterioare. Cele mai militante dintre ele tin sa se razbune pe heterosexualii traditionalisti, dupa cum in trecut ei le-au persecutat comunitatea. Homosexualii sunt inca discriminati si persecutati in intreaga lume mai mult sau mai putin. Din aceasta cauza unele dintre lesbiene prefera sa-si ascunda orientarea sexuala. Militantismul in favoarea acestei revolutii a curtarii exclusiv feminine se datoreaza in principal nevoii de a scapa de aceste discriminari si persecutii pe care le risca.

Pe bazele feminismului egalitarist normal, care s-a afirmat inca de la inceputul secolului al 20-lea, a aparut in anii 1990 un curent sexist in feminism, care a ajuns sa proclame superioritatea morala sau de orice alta natura a femeii fata de barbat doar pentru ca e femeie. Asa ceva se poate numi militantism feminist radical, cu sens diferit decat cel cu care se autoeticheteaza unele feministe chiar modreate (o sa revin la aceasta tema in acest articol ). Din punctul meu de vedere feminist radical este un sexism inversat. Daca mentalitatea patriarhala inferiorizeaza femeia doar pentru ca e femeie, la fel face feminismul sexist care inferiorizeaza barbatul doar pentru ca e barbat. Conform acestui feminism inversat femeile ar fi un fel de sfinte, doar pentru ca sunt femei, in aceeasi maniera in care mentalitatea patriarhala traditionala exclude femeia din altarul bisericii conform prejudecatii ca ar fi impura, doar pentru ca e femeie *. Probabil ca cel mai vehement caz este cel al feministei lesbiane Julie Bindel, care intr-un astfel de moment de apogeu de sexism inversat, a declarat ca ar pune pe toti barbatii intr-un lagar de concentrare . Iata cum, din discriminate, unele femei pot deveni discriminatoare.

Alte femei nu au nevoie de nici un fel de militantism pentru ca detin suficienta putere in societate, in asa fel incat pot sa contracareze discriminarile. Insa sunt si altele care sustin mai discret revolutia initierii feminine a curtarii pentru ca si lor le-ar fi utila. Ele nu sunt pur si simplu interesate de relatii sexuale cu barbati. Si daca initierea curtarii exclusiv feminina ar fi implementata in grosul societatii, atunci nu ar trebui sa gaseasca tot felul de solutii pentru a respinge avansurile venite de la acestia, in special din mediul profesional. Asa ca si ele au imbratisat aceasta teorie precum femeile normale cu discordanta de apetit sexual in cuplu sau cele cu comportament sexual excentric, descrise mai sus.

Un alt caz de sustinere a revolutiei initierii feminine a curtarii sunt este cel al cuplurilor cu relatie de tip metatropist. Aceste cupluri sunt formate dintr-o femeie barbatoasa si un barbat fatalau, care traiesc conform acestei revolutii a initierii curtarii. Atat barbatul cat si femeia acestui tip de cuplu se afla la limita homosexualitatii sau bisexualitatii. Acesti oameni au predispozitie structurala spre comportamentul sexului opus, insa ea nu este suficient de puternica in vectorul psihic pentru a determina o orientare homosexuala sau bisexuala. Cu toate acestea, relatia lor insasi seamana cu a fi asa ceva, desi este una heterosexuala. De obicei ei nu se implica in miscarea feminista sau in vreun alt fel de militantism pentru implementarea ei. Se poate banui ca intr-o astfel de relatie nu barbatul a fost initiatorul, ci femeia. Fiind ea insasi o femeie masculina, ea nu atrage barbatii si rareori i se propun avansuri. Oricum, datorita constitutiei fizice si psihice ea nu are nevoie de protectia institutiilor pentru a respinge astfel de avansuri.

In sfarsit, ultimul tip psihopatologic in care factorul psihic are un rol determinant este cel persoanelor cu constitutie psihopatologica paranoica de persecutie sau paranoida (tulburare de personalitate). Dar aceasta ideologie este pentru ele mai curand tangentiala. Femeile cu aceasta categorie nu vad in initiatorul pasnic de curtare vreun hartuitor sexual sau violator, precum celelalte doua categorii. Pentru paranoica de persecutie aceasta persoana este presedintele tarii (sau regele in regate), o vedeta foarte cunoscuta sau, seful unei institutii majore precum CIA, sau megacompanii. Pentru persoana paranoida el este un criminal in serie sau vreun agent guvernamental, spion sau orice fel de membru al unei organizatii secrete care vrea sa-i faca rau. Vedem in acest tip de ideatie o oarecare absenta libidinala. Toti paranoicii sunt foarte inactivi sexual, invers proportional cu demersurile lor militante in favoarea drepturilor personale. Barbatii paranoizi sunt o parte hiperlibidinali, iar o alta parte de asemenea, hipolibidinal. Majoritatea femeilor paranoide au apetit sexual scazut.

Dar, cel mai important lucru din simptomatologia paranoica si paranoida este mai putin existenta celor doua tulburari, ci faptul ca erorile lor de estimare sunt presarate cu intuitii incredibile care scot la iveala adevaruri ascunse despre societatea umana. O buna parte din ideatia acestor oameni vine din proiectie a continuturilor psihice agresive, persecutorii in lumea exterioara. Dar, exact ca in cazul istericelor care reusesc sa identifice fidel abuzul sexual, ca fiind o exercitare a puterii numai din proprie proiectie, in acelasi fel si paranoizii reusesc sa gaseasca aceste adevaruri. Marele paradox al acestor tulburari psihice este acela ca tocmai factorul psihopatologic ii face sa vada lucruri pe care varful piramidei sociale le ascunde sistematic. Vorbim aici despre un fel de fenomenologie aplicata psihopatologic.

Aceste doua tulburari reusesc sa identifice corect profilul celui mai mare pericol pe care o persoana straina il poate aduce femeilor. Nici macar paranoizii de rand nu se inseala total cu ideatia lui extravaganta. In societatea contemporana exista criminali in serie, cam ca aia pe care de cele mai multe ori paranoidul ii identifica gresit in persoana unor suspecti. Unii dintre cei suspectati chiar se dovedesc a fi niste criminali odiosi. Ei umbla liberi printre noi si, din cand in cand paranoidul ii numeste ca atare. Dar, din pacate nimeni nu-l crede. Asa ca in cele din urma „nebunia” paranoidului pare sa aiba un sens in cele din urma.

Si totusi, atat paranoicul cat si paranoidul sunt mai aproape de adevar decat sunt celelalte cazuri mai sus mentionate. Istericele seducatoare, lesbienele sexiste sau prostituatele mascate, din grupa punctului anterior sunt guvernate in demersurile lor de propriile interese libidinale sau financiare. Spre deosebire de ele, paranoizii, fie femei dar si barbati, reusesc sa vada din simpla proiectie personala adevaratul pericol asupra femeilor dar si asupra barbatilor de la baza piramidei sociale. Presedintele este (cel putin la nivel declarativ) conducatorul statului. Si, atata timp cat statul este inca opresiv fata de cetateni, per general paranoicul nu se inseala deloc. (Ce nu stie paranoicul e ca presedintele ales sau numit al statului, de obicei isi asuma responsabilitatea pentru niste politici zamislite altundeva, nu de el insusi.) In acelasi fel pe strada umbla agenti secreti al caror interes, in spatiile unde drepturile omului sunt incalcate, este mai putin protectia cetateanului, asa cum se spune declarativ, cat inrobirea cat mai eficienta a lui.

Singura problema de judecata a paranoicilor de persecutie este faptul ca vad sadici acolo unde nu sunt si ii scapa pe cei care chiar sunt. Si paranoicul de persecutie dar si paranoidul se inseala frecvent in interpretarile sale ca este urmarit de diversi agenti, la fel ca fobicele traumatice, sau istericele care vad un initiator stradal de curtare ca pe un hartuitor sexual, ofensator sau violator. Presedintele sau persoanele publice foarte cunoscute, pe care paranoicul le acuza de hartuire, nici macar nu-l cunosc. In acelasi fel nici membrii anturajului paranoidului, sau vecinii sai, sau oamenii de pe strada de care se loveste din greseala, nu sunt spioni sau ucigasi platiti de guvern. O deschidere mai mare spre epistemologie si logica face din structura psihopatologica paranoida un imbold spre cautarea adevarului, dupa cum arata insasi aceasta platforma de exprimare de pe care cititi acest text. Informarea si modelarea argumentelor in spiritul dovezilor ii face pe multi paranoizi niste buni jurnalisti de investigatie.

Multe feministe moderate sau radicale au tendinte paranoide. Am demonstrat cu metoda structuralista faptul ca in psihopatologia paranoica exista continuturi isteroide. Din pacate istericele sunt prea orbite de bula libidinala pentru a vedea pericolul pe care paranoidele feministe le vad in mod dezorganizat, dar corect. Acestea sunt foarte aproape de a descrie prin proiectie psihopatologica cele mai grave probleme ale femeilor in societate. Din pacate, fara argumente solide pentru atitudinile si ideile lor, multe dintre ele nu gasesc sustinere in miscarea feminista si se izoleaza sau sunt izolate. Ideile si propunerile lor de remediere a problemelor femeilor sunt uneori cel putin aiuristice. Asa s-a intamplat cu Jenny McDermott care, in urmatorul video, a afirmat nici mai mult nici mai putin decat ca mamele trebuie sa-si ucida copiii baieti pentru ca acestia sa nu le mai oprime pe femei pe viitor, si ca orice barbat ar trebui ucis.



Desigur, miscarea feminista s-a dezis in bloc de astfel de pozitie ultraradicala. Asa se intampla in general cu ideile paranoizilor, in special pentru ca ei nu pot socializa, banuind pe toata lumea de conspiratii impotriva lor. Totusi unele dintre paranoide pot sustine idei feministe si participa la marsuri pentru apararea drepturilor femeilor din postura de „independente”, chiar si dupa ruptura de miscarea feminista.



* Da, cand noi ca barbati ne indragostim orbeste, initiem noi insine astfel de sexism inversat. Dar asa ceva nu poate impus prin comanda ideologica, ci vine de la sine intr-un anumit moment al vietii. O analiza lucida infirma asa ceva, iar statistica arata ca majoritatea indragostitilor vor afla asta ei insisi la un moment dat.

c) Rolul factorului psihopatologic in dinamica argumentarii teoriei initierii exclusiv feminine a curtarii

In aceasta ultima parte a acestei subsectiuni intentionez sa arat dinamica psihpatologica a argumentelor feministe in favoarea teoriei sustinerii exclusiv feminine a curtarii. Dupa cum am mentionat deja la inceputul ei, nu intentionez sa sustin invaliditatea argumentelor in sine doar pentru ca vin dinspre factorul psihopatologic. Aceste argumente exista si au valabilitate independent de factorul psihopatologic care se pliaza pe ele. Despre latura stiintifica a lor voi discuta in urmatoarele articole din aceasta tema. Deocamdata vreau doar sa arat in ce mod fondul psihopatologic al acestor feministe vehemente poate influenta aceasta dinamica a argumentarii.

Toate aceste 7 profiluri psihopatologice descrise mai sus sustin teoria initierii exclusiv feminina a curtarii nu doar datorita argumentelor de natura sociologica sau politica, ci si datorita distorsiunilor psihopatologice personale. Dintre ele se remarca prostituatele ascunse si istericele, fie ele victoriene sau exhibitioniste. Acestea sunt si cele mai vehemente in sustinerea acestei revolutii a initierii curtarii. Dupa cum s-a vazut in articolul anterior, explicatia pentru vehementa lor consta in interese personale abuzive de a-si extinde libertatile personale de natura emotionala, libidinala sau financiara, si chiar de a fi protejate de institutii pentru asta. Cu cat predispozitia spre abuz emotional al acestor femei este mai mare, cu atat ele sunt mai vehemente in militantismul pentru implementarea acestei revolutii.

Aceste persoane nu trebuie confundate cu militantii pentru drepturile marginalilor si defavorizatilor sociali, care pot si ei sustine teoria initierii exclusiv feminine, dar din cu totul alt motiv decat interesul psihopatologic (la isterice) sau pragmatic (la prostituatele ascunse). Ei sustin aceasta revolutie din purul motiv ca femeile trebuie supraavantajate pentru a li se face dreptate dupa discriminarile de gen la care inca sunt supuse. Paradoxal, militantele isterice si lesbiene sexiste chiar tind sa refuze un astfel de argument, desi il accepta formal in virtutea apartenentei la aceeasi cauza. Insa principalul lor argument este acela al superioritatii de gen al femeilor fata de barbati si victimizarea universala care se manifesta prin tendinta de a acuza in masa toti barbatii de comportamente in sensul tentativei de viol.

Puse in fata contraargumentelor sau dovezi contrare teoriilor lor, feministele vehemente raman pe pozitie, refuzand ajustarea fie si minora a militantismului lor la datele contrare teoriei lor. Spre deosebire de fobicele din de grupa a), care acceptau la nivel teoretic datele statistice, aici exista o strategie care se manifesta prin incapatanarea de a le refuza. O astfel de strategie e cauzata de predispozitia psihopatologica speciala. Ea nu e structurata pe forma de fuga a Complexului Traumatic, ca in prima categorie, ci pe cea de contraatac. In prima categorie este implicat mai mult beneficiul primar al tulburarii psihice, iar in acesta cel secundar. Fobicele descrise la categoria punctului a) pot accepta la nivel teoretic argumentele privind datele statistice privind pericolul minor al unui initiator pasnic de curtare in spatiul public populat. Dar nu pot corela aceste date cu predispozitia fobica a psihicului profund.

Dimpotriva, cele din aceasta categorie sunt imune la datele stiintifice, neacceptandu-le nici la nivel teoretic. Opacitatea teoretica fata de contracargumente este o manifestare teoretica a bovarismului specific psihopatologiei isteroide. Pe parcursul dezbaterilor cu oponentii ideologici feministele vehemente folosesc sofisme de tip ad hominem, sau invoca lipsa de onestitate a institutelor sau organismelor care au dat publicitatii statisticile sau datele contrare teoriilor lor. O sa vedem in urmatorul articol ca aceste institutii care dau publicitatii statistica fac intr-adevar anumite omisiuni, incurajand grosul cetatenilor sa adopte idei false despre criminalitate. Insa datele oferite nu pot fi false, ci doar incomplete. O societate precum cea americana are multe defecte insa in nici un caz nu este o dictatura clasica in care datele se falsifica.

Alteori, feministele radicale ignora complet aceste date statistice de parca nu ar exista. Asa ceva nu se intampla si in alte situatii in care ideologia lor e sustinuta de ele. De exemplu aceste persoane fac constant apel la statistica atunci cand homosexualii sunt pe nedrept asociati cu violatorii de copii; ele arata mare incredere fata de datele statistice care arata eroarea de apreciere a celor care fac aceasta confuzie. Dar ele devin total opace fata de statisticile privind asocierea gresita a initiatorilor de conversatie stradala sau in mediul online cu violatorii si hartuitorii sexual. Principalul lor argument in aceasta dezbatere este cel rar al initiatorului stradal de curtare care devine agresiv in urma refuzului femeii de a-i accepta curtarea. Ele folosesc in asa fel aceste cazuri rare incat in dinamica argumentarii li se da o alura de statistica universala. De asemenea, relatia de cauzalitate intre initierea curtarii si agresiunea ce urmeaza in cazul acestui procent scazut este eronat construita. Observam aici un dublu standard in folosirea materialelor statistice, fapt ce este beneficiu secundar al obtinerii unor libertati superioare in a-si exhiba optiunile sexuale fara a fi deranjate, dupa cum am descris in acest articol  .

Constitutia lor psihopatologica remarcabila le face speciale si se regaseste in militantismul lor vehement. Desi sunt minoritare in raport cu restul de membre din miscarea feminista, totusi unele dintre ele ajung foarte respectate in interiorul comunitatii si sa-si impuna punctul de vedere majoritatii. Colegele de miscare si chiar adeptii barbati percep activismul lor ca pe o dedicare dezinteresata si empatica fata de victimele abuzurilor sexuale. In acest demers politic ele pot antrena victimele reale ale abuzurilor sexuale si pe apropiatii lor in miscare. Si unii si altii vor ca legislatia sa fie mai opresiva fata de violatori si abuzatori in general. Am vazut ca sotiile nemultumite de discordanta de apetit sexual in relatia maritala simt si ele disconfort in astfel de situatii. Si acestea pot sa fie influentate de propunerea lor. Insa, dincolo de aceasta justificare de suprafata, ele au interese psihopatologice mult mai complexe decat simpla empatie fata de victimele abuzurilor sexuale in numele carora vorbesc. Capacitatea lor de a-si plia simptomatologia pe interesele justificate ale feminismului in general sau a unei parti din mentalitatea traditionala e uimitoare. Insa, la analiza detaliata, ele se dovedesc a fi la anitpozi fata de acestea.

Apoi femeile normale sunt si ele tentate sa adere la feminismul sexist initiat de cele cu conformatie psihopatologica isteroida si lesbianista, desi nu au aceeasi motivatie psihodinamica. De aceea ele sunt mai flexibile sub raportul teoretic. Insa acest tip de feminism le avantajeaza si pe ele in relatiile sociale diverse cu barbatii, in sensul ca cred ca primesc o discriminare pozitiva mai mare. Si, intr-adevar, dupa cum voi arata in urmatoarele articole, femeile au nevoie de supraprotectie din partea societatii in ceea ce priveste violenta la care sunt supuse. Doar ca, dupa cum voi arata de asemenea, aceste idei radicale, precum initierea exclusiv feminina a curtarii sau acuzarea in masa a barbatilor ca violatori nu le protejeaza. Dimpotriva, aceste idei le pot izola, ceea ce se si intampla cu feminismul radical. Femeile normale pot adopta idei radicale in virtutea influentei celorlalte colege vehemente de comunitate. Dar, spre deosebire de acestea, in general ele raspund argumentelor. Dupa dezbateri de natura legislativa, ele renunta la ideea incriminarii initiatorului de curtare, si se repozitioneaza in dinamica argumentarii. Unele dintre ele cer doar schimbare de optica in privinta bunelor maniere, si nu incriminare legislativa. Raspunsul la argument si disponibilitatea de ajustare a propriilor teorii la acesta, este un criteriu important pentru diferentierea intre partea moderata a feminismului fata de cea radicala.

Feministele ce sustin teoria initierii exclusiv feminine a curtarii, fie ele vehemente sau moderate, trebuie diferentiate clar de femeile de mentalitate conservatoare, care nu accepta un initiator necunoscut de curtare pentru ca asa ceva incalca primele doua reguli traditionale premergatoare curtarii pe care le-am detaliat aici . O astfel femeie conservatoare nu sustine nici propunerea de initiere exclusiv feminina a curtarii, deoarece si aceasta le incalca. De fapt, stilul de viata al femeilor din aceasta categorie este departe de unul traditionalist. Ele isi asuma de la sine incalcarea regulilor traditionale, inclusiv pe cele premergatoare curtarii. Din aceasta cauza feminismul a intrat in conflict cu mentalitatea feminina traditionala, si a adus factiuni in interiorul feminismului insusi.

Existenta unor continuturi psihopatologice in geneza unui argument nu ii slabeste acestuia validitatea. In mod normal fondul psihopatologic intareste puterea unui argument. Dar isteria bovarista poate uneori crea uneori izolationism teoretic. Si din acest motiv am scris aceste doua articole. Factorul isteroid creeaza in acest caz exact opusul acestei fecunditati generata de fondul psihopatologic. In acest caz el creeaza opacitate teoretica pentru aceste militante radicale. Dincolo de predispozitia lor pentru abuz, dezbaterea privind initierea exclusiv feminina a curtarii are argumente solide de natura sociologica si politica de ambele parti implicate. In urmatoarele articole le voi aseza fata in fata si voi incerca sa trag o concluzie la aceasta problema foarte complicata a judecatii contemporane.

In urmatorul articol voi analiza riscurile reale de a fi, nu doar violate, cat si ucise de sadici, interpretate corect sau aproximativ corect de catre femeile cu constitutie psihopatologica paranoida, dincolo de mesajele ipocrite ale societatii de falsificare a acestor riscuri.

Gabriel Baldovin