2.5.4.8.1. Diferenţa dintre obligaţie, rugăminte, manipulare şi dezinformare

Manifestul societăţii automatiste  

2.5.4.8. Manipularea

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

Manipularea este scopul dezinformării, care se manifestă fie concomitent cu aceasta, direct, fie ulterior, indirect. În acest subcapitol voi descrie cele mai mari manipulări ale istoriei. Însă, înainte de aceasta voi face diferenţa între acestea şi altele după cum se poate vedea în prima secţiune a acestui capitol, în cele ce urmează.

2.5.4.8.1. Diferenţa dintre obligaţie, rugăminte, manipulare şi dezinformare

Obligaţia este un comportament cerut unei persoane sau grup social de către o parte secundară. Ea poate fi impusă prin forţă politică şi militară, precum în sclavia clasică, sau poate fi negociată în urma unui contract. În acest ultim caz obligaţia se cumpără, are aspect de liber schimb. De exemplu, angajarea într-o companie sau în armată presupune efectuarea unor cerinţe ale superiorilor ierarhici (ordine) în schimbul unor avantaje, în cea mai mare parte de natură salarială. Remarcăm aici tema din primul capitol cu diferenţa dintre sclavia clasică şi cea salarială, modernă, care de asemenea are aspect de liber schimb. Obligaţia impusă cu forţa este tipică societăţii clasice, în timp ce cea contractuală este una specifică celei industriale.

O formă de obligaţie, care se apropie de la caz la caz mai mult sau mai puţin de manipulare, este rugămintea. Rugămintea este cererea unui favor, adică un fel de jumătate de ordin dat unei persoane sau grup social pentru un anumit comportament, care de obicei aduce un anumit avantaj emiţătorului. Spre deosebire de obligaţie, ţinta rugăminţii are opţiunea de a refuza cerinţa. Însă ea este acceptată în virtutea răspunsului cu un avantaj de acoperire, de achitare în viitor. Ea seamănă cu obligaţia contractuală pentru că se referă la serviciu plătit cu un contra-serviciu. Se deosebeşte de acesta pentru că o obligaţie nu poate fi extrasă de aici şi urmărită juridic, fiind o simplă înţelegere amicală între două părţi.

O formă cutumiară, neoficială, de contract este promisiunea. Ea este o rugăminte ceva mai serioasă, şi se face şi între oameni care nu se cunosc atât de bine dar şi între cunoscuţi. Promisiunea implică o anumită doză de obligaţie de a aduce un avantaj unei părţi în viitor, în schimbul unui avantaj cerut în prezent. De exemplu împrumutarea de bani de la un cunoscut vine şi cu promisiunea returnării acestor bani în viitor. Pe aşa ceva s-a creat de fapt sistemul bancar, însă acest gen de promisiune a fost dublat de întărirea ei prin obligaţii contractuale. De aceea, spre deosebire de rugăminte, promisiunea are un aspect mai contractual fiind chiar stipulată în legislaţie uneori. De exemplu logodna este definită de Codul Civil ca fiind promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, cu toate obligaţiile ce decurg de aici. De asemenea, pre-contractul semnat cu o altă parte este promisiunea de a încheia un contract în viitor, care din diferite motive nu se poate semna pe loc.

Înainte de a face diferenţa dintre manipulare şi obligaţie trebuie să facem diferenţa dintre manipularea ca inginerie socială şi manipularea în sens de manevrare a unei maşini sau a unui dispozitiv. Dexonline oferă în mod corect cele două sensuri ale acestui cuvânt, respectiv

„ Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente.”

sau

„Manevra, mania, mânui.”

Cele două sensuri sînt diametral opuse sub aspectul moral, deoarece manipularea maşinilor reflectă o relaţie de la om la instrument, iar manipularea ca inginerie socială se prezintă ca o relaţie inter-umană de egalitate. Desigur, aşa ceva este doar un joc de teatru, o simulare, pentru că, în realitate inginerii sociali văd societatea ca pe un instrument, care poate fi mânuit prin anumite deprinderi. Imoralitatea unei asemenea viziuni reiese direct din imoralitatea principială a sclaviei. Însă am văzut în primul capitol în ce măsură sclavia clasică s-a perpetuat în perioada contemporană sub un alt ambalaj.

Faptul că manipularea ca inginerie socială este net diferenţiată de constrângere este o foarte importantă distincţie realizată atât de lingviştii români cât şi de cei ale altor limbi. Manipularea, într-adevăr, nu are aspect de obligaţie, nu se face în urma unui contract asumat şi înţeles de ambele părţi semnatare. Manipularea este influenţarea comportamentului unei persoane fără ca aceasta să ştie că este influenţată, cu sentimentul că ia decizia în urma liberului arbitru.

Dezinformarea şi manipularea sînt două tehnici de inginerie socială care se suprapun la fel ca instinctele sexual şi matern. Există între acestea o zonă în care cele două se identifică unul cu celălalt, după cum există o zonă în care cele două sînt total diferite şi se exclud unul pe celălalt. De exemplu, menstruaţia este o manifestare a instinctului sexual, exclusă temporar de cel matern, odată cu naşterea. Dar aceste două instincte converg ambele spre acelaşi obiectiv, reproducerea. Aceeaşi relaţie există şi în cazul manipulării şi dezinformării. Manipularea este acea dezinformare care duce la convingerea unei persoane sau unui grup social să facă ceva anume, ce n-ar fi făcut în condiţii sociale naturale. Nu toată dezinformarea este manipulare, deşi ea conduce indirect la manipulare. De exemplu, realizarea centrului Rockefeller din New York este o reacţie de contracarare a articolelor jurnalistei Ida Tarbell împotriva practicilor dubioase ale companiei Stadard Oil (proprietate lui John Davison Rockefeller) în revista McClure's, devenită apoi celebra carte „Istoria Companiei Standard Oil”.

Scopul creării centrului Rockefeller a fost unul strict dezinformaţional, pentru a justifica în mod fals practicile inumane asupra „unora”, prin ajutorul dat şi stimularea evoluţiei sociale a altora. Acesta este sensul societăţii omeneşti; unii sînt sacrificaţi pentru bunăstarea altora. Aşa s-a întâmplat de la începutul epocii clasice prin cultura războiului şi asta continuă şi în perioada modernă: construcţiile marilor edificii, de care se foloseşte un grup social mai mare sau mai mic, duc la numeroase accidente de muncă. Ingineria de aviaţie este una dintre cele mai periculoase munci şi mulţi pier în testarea avioanelor. Justificarea sacrificării acestor oameni stă în confortul şi siguranţa sutelor de milioane de alţi oameni care călătoresc cu avionul, după ce acestea au devenit foarte sigure. Vom vedea mai jos cum câţiva ani de filantropie au schimbat percepţia publică asupra dinastiei Rockefeller.

Însă actele filantropice şi construcţia centrului Rockefeller nu au venit în paralel cu sacrificiul tatălui scriitoarei Ida Tarbell, aşa cum sacrificiul natural se întâmplă. Urcarea somonilor din ocean pe râurile de apă dulce nu are scopul îngrăşării populaţiei de urşi care se pregătesc pentru hibernarea de iarnă, ci pentru a-şi depune icrele. Sacrificiul multora dintre ei vine concomitent cu îndeplinirea misiunii celorlalţi. Centrul Rockefeller a fost construit abia după ce articolele semnate de ea au ajuns la urechile majorităţii americanilor şi împotriva acestuia se dezvoltase o ură tipic comunistă faţă de burghezi. Dacă J.D. Rockefeller ar fi construit acest complex cultural şi comercial în timpul ruinării tatălui jurnalistei, atunci acţiunea sa s-ar fi înscris perfect în realitatea sacrificiului precum în celelalte cazuri. Dar centrul Rockefeller a fost construit în mod expres pentru spălarea imaginii dinastiei Rockefeller, o mită dată unor figuri importante din comerţ, jurnalism şi cultură pentru a contracara imaginea de rechini capitalişti în cea de mecena culturali, sponsori ai artelor. Ingineria socială a desfiinţării companiei „Standard Oil”, care este practic o redenumire în ExxonMobil, alături de evenimente mult mai dramatice precum criza economică din 1929 sau Cel De-al Doilea Război Mondial a dus la banalizarea faptului că o mână de industriaşi au fost ruinaţi de practicile inumane ale lui J.D. Rockefeller în finalul secolului al XIX-lea. Opinia publică a uitat, iar noua generaţie vede mai curând „partea pozitivă” a acestei poveşti, respectiv patriotismul grobian al superiorităţii americane faţă de restul lumii, aşa cum se reflectă în măreţia acestui complex cultural şi comercial.

Am descris ceva mai detaliat asemănările şi deosebirile dintre în subcapitolul „Dezinformarea prin inginerii sociale făcute în jurul ţintei dezinformaţionale” din capitolul 4 al cărţii mele „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei”. Am descris acolo în special modul în care anumiţi martori ai evenimentelor invaziei CIA din 1989 din România au fost manipulaţi să susţină anumite minciuni care converg către minciuna generală că Ceauşescu ar fi fost răsturnat de la putere de către cetăţenii simpli, revoltaţi. Ingineria din decembrie 1989 a fost făcută cu piloni locali recrutaţi recent, fără experienţa cu piaţa manipulării media. De aceea foarte multe crăpături informaţionale ale naraţiunii mincinoase a revoluţiei (populare) au apărut chiar atunci în decembrie. Cea mai importantă dintre ele mi se pare a fi recunoaşterea de către medicul şef al morgii din Timişoara a cadavrelor dezgropate din „Cimitirul Săracilor”, dezgropate de spionajul civil şi manufacturate ca victime ale represiunii ceauşiste. Eroismul acestui medic în a admite că acele cadavre datau cu mult înaintea începerii mascaradei a făcut ca minciuna de la postul de radio „Europa Liberă” (finanţat de CIA) despre cele 60 000 de victime, să îşi piardă în scurt timp credibilitatea. Secţiunea „Dezinformările alarmiste lansate de CIA prin radio Europa Liberă despre evenimentele din decembrie 1989” din cartea mea sus-menţionată, a arătat în detaliu dimensiunea acestor minciuni. Ele au manipulat opinia publică şi au condus la ieşirea în masă la protest a cetăţenilor împotriva regimului. Aşa ceva a fost un caz în care dezinformarea a funcţionat în paralel cu manipularea de masă. Abia după ce această inginerie socială a fost descusută şi după ce s-au aflat şi altele similare, dintre care cele mai tragice au fost masacrul de la Otopeni şi cel al grupului Trosca de la MApN, românii mai iuţi la minte şi dizidenţii politici* din întreaga lume au înţeles că în decembrie 1989 a fost o regie post făcută, dar tragică.

Dimpotrivă, dacă comparăm această manipulare, care este şi în acelaşi timp dezinformare, cu cea a construcţiei centrului Rockefeller observăm că, în sine, această acţiune nu manipulează pe nimeni. Ea este menită să spele imaginea răvăşită a lui J.D. Rockefeller. Niciunul dintre aceştia nu sunt manipulaţi să intre într-o fabrică şi să se angajeze acolo ca muncitori. Scriitorii şi artiştii vizuali care au primit ajutor de la acest centru pentru a-şi realiza proiectele. Ei pur şi simplu transmit mai departe „bunătatea” acestui rechin social pentru ajutorul primit, asemenea unor avocaţi care apără nişte criminali. Numeroasele acte de caritate pentru persoane nevoiaşe i-au schimbat acestui rechin social imaginea în percepţia publică în câţiva ani. Cei ce au beneficiat de ajutorul lui au fost mult mai numeroşi decât Ida Tarbell. Articolele ei au fost realmente uitate în faţa evidenţei concrete a filantropiei subite care l-a apucat la finalul vieţii. Dimpotrivă, realitatea concretă a acestor acte caritabile a părut majorităţii ca fiind adevărata faţă a lui J.D. Rockefeller, nu poveştile acestei scriitoare, deşi ea trăise pe viu drama ruinării tatălui său de către practicile neloiale ale primului. Dimpotrivă, scriitorii se ştie că mai exagerează sau spun lucruri neconforme cu realitatea. Aşa că dinastia Rockefeller a reuşit să-şi spele imaginea iar majoritatea americanilor se mândresc astăzi cu acest personaj.

Dar toate acestea nu sînt total diferite de manipulare, chiar dacă ea nu se poate întrezări pe moment. Pe termen lung o astfel de inginerie socială a dus la refacerea imaginii marilor industriaşi şi bancheri, care la rândul ei a dus la manipularea muncitorilor să stea mai mult în fabrică, după 50 de ani de greve reprimate cu gloanţe, începând din 1886. Ura de clasă a lor faţă de patronii bogaţi a fost convertită în xenofobie de stat împotriva nemţilor şi japonezilor, odată cu Cel De-al doilea Război Mondial. În acest fel ura de clasă descrisă de Marx a fost exteriorizată către alte popoare, conform cu principiul eliminării tensiunilor sociale din propriul stat, enunţat firav de Machiavelli şi consemnat coerent de Hegel în celebra sa lucrare „Filosofia dreptului” (Batoche Books 2001, pagina 259). Tragedia de la Pearl Harbor este parte din acest plan. De acolo SUA a intrat în război, iar acesta a devenit cea mai mare crimă din istorie, conform cu cele arătate la un nivel mai mare de detaliu în documentarul meu cu acelaşi nume Atacul de la Pearl Harbor face parte din cele mai ample exemple de manipulare în masă din istoria modernă, şi despre el şi altele voi descrie în următoarea secţiune .

* De exemplu, în numărul din 14 ianuarie 1990 al ziarului „Washington Post” se infirmă prima dată amploarea numărului de 60 000 de morţi al mascaradei din decembrie 1989. Apoi, articolul apărut în ziarul „Chicago Tribune” în data de în din data de 13 martie 1990, “Coroner: Romanian Massacre Never Happened” (tradus din engleză „Masacrul din România nu s-a întâmplat”), semnat de Joseph A. Reaves. Tot în martie 1990 apărea în revista franceză „Actuel”, nr. 29 un articolul despre manufacturarea cadavrelor din „Cimitirul Săracilor” din Timişoara (reprodus de numărul 3 al revistei româneşti „Zigzag Magazin” la pagina 7). Şi, tot în 1990 apărea şi cartea ziaristului Michel Castex „Un mensonge gros comme le siècle. Roumanie, histoire d’une manipulation” (tradus din franceză „O minciună mare cât un secol. România, povestea unei manipulări”).

Gabriel Baldovin