2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

2. Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent 

 

2.5. Evolutia metodelor de convingere a supusilor sa execute ordinele

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

Sclavia, fie ea clasica, fie moderna mascata in aparent liber schimb munca-salariu consta in convingerea „supusilor” sa execute ordine, prin influentarea negativa a mediului lor de viata. Aceste ordine sunt menite sa extinda libertatile beneficiarilor, dar in acelasi timp le restrang pe cele ale prestatorilor lor. De aceea, dupa cum stim, oamenii au o anumita putere de impotrivire fata de ordinele celorlalti. Intre cele doua parti urmeaza astfel o negociere inconstienta de impunere si acceptare a acestor ordine. Influentarea negativa a mediului proxim al acestor oameni implica o asemenea restrangere a libertatii lor incat calea executari ordinelor este sau pare a fi o sporire a libertatilor personale. Dimpotriva, refuzul acceptarii executari lor conduce la o restrangere a unor drepturi. Refuzul executarii ordinelor putea aduce represalii precum bataia sau moartea in era clasica sau exilarea in cea feudala. Era industriala si digitala a dezvoltat un sistem foarte complex de convingere a supusilor sa execute ordinele prin aparenta de sporire a libertatilor personale pentru cei care le accepta. In continuare voi analiza detaliat fiecare din aceste metode de functionare a sclaviei.

2. 5. 1. Metodele de convingere de supunere in era clasica si feudala

In prima etapa a sclaviei, respectiv sclavia clasica, convingerea asta se facea exclusiv prin amenintarea cu moartea sau bataia. Insa consecintele acestei prime etape a sclaviei in psihicul sclavului sunt fatalismul, sinuciderea si tendinta spre revolta, dupa cum am aratat aici  . Explicatia pentru acest fapt consta in inflexibilitatea sclaviei clasice. Stapanul clasic nu avea suficiente cunostinte psihologice pentru a diferentia oamenii. Teoria celor 4 temperamente (coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic), chiar asa rudimentara, nu era cunoscuta decat unei elite stiintifice. Toti sclavii erau tratati la fel, fara sa se tina cont de particularitatile psihice ale fiecaruia. Interesul stapanului clasic era sa aiba un numar minim de sclavi pentru un numar maxim de munci, facute pe o durata de timp cat mai scurta, si intr-un ritm cat mai lung. Perioada lor de odihna trebuia sa fie cat mai mica. In schimbul profitului maxim, stapanul clasic putea intari aceste presiuni. Asa ceva se practica si astazi, desigur, insa noii stapani au invatat cand sa se opreasca si sa anticipeze eventualele reactii negative ale supusului. Dar in sclavia clasica nu existau astfel de instrumente de masura si control precum cele de astazi.

Desigur, in aceste conditii, mai devreme sau mai tarziu echilibrul psihic al sclavilor se va fi rupt. Chiar si individul poate trece prin perioade de fragilitate emotionala si sa nu accepte sa faca lucruri pe care la un moment dat le facea. Reactiile unui astfel de sclav sunt evadarea, revolta sau sinuciderea. El recurgea la sinucidere atunci cand viata de sclav ajunge sa i se para o pedeapsa mult mai mare decat insasi moartea. Sinuciderea era pentru el o eliberare din aceasta stare de sclavie. De aceea multi au recurs la acest mod de evadare din lanturile sclaviei in trecut si foarte multi recurg la asa ceva si astazi, in conditiile modificarii sale radicale. Oricum, toate aceste 3 mari consecinte socio-culturale ale sclaviei sunt contraproductive economiei particulare a comunitatii/ statului sau a lumii in general. Sinuciderea nu a fost si inca nu e un lucru benefic pentru sistem nici macar astazi, cand suprapopularea este o problema din ce in ce mai vizibila.

Revoltele si sinuciderile sclavilor au fost fenomene care au dus la zguduirea imperiului roman si a cetatilor grecesti care practicau sclavia clasica. In perioada romana crestinii catacombelor se lasau ucisi mai degraba decat sa accepte sclavia bruta. Asa ceva era tot un fel de sinucidere, respectiv una a pasivitatii sau a incapatanarii de a renunta la credinta lor. Ei au dat mult de gandit seniorilor timpului, care in cele din urma au trebui sa schimbe strategia. Forta armata cu amenintarile ei brute, prin care s-au creat acele civilizatii, s-a trezit in imposibilitatea de a contracara aceste atitudini. Asa ca lucrurile au trebuit sa se schimbe in ceea ce priveste modul stapanilor de a vedea sclavul. Evolutia civilizatiei din antichitate pana astazi nu este un drum al umanitatii spre o perfectibilitate morala, asa cum s-a afirmat de catre anumiti ideologi. Ea este pur si simplu o optimizare continua a balantei intre sinuciderile sau revoltele servitorilor (care in cele din urma se soldeaza tot cu moartea lor) si profitabilitatea maxima ce se poate scoate din predispozitia lor spre servire.

Acesta a fost momentul oportun dar si necesar in care a aparut biserica. Ea a fost adoptata in stat ca un instrument special auxiliar de convingere a supusilor sa execute ordine, pe langa cele clasice obisnuite, de amenintare si reprimare. Crestinismul a fost acel pilon ideologic prin care sclavia „pamanteasca” a fost acceptata umil in schimbul fericirii postume. Forta de amenintare si represiune s-a pastrat. Insa incepand de atunci pana in zilele noastre ea a facut in mod progresiv pasi in spate, facand loc convingerii religioase. Crestinismul si religiile occidentale moderne le-a conferit supusilor promisiunea specifica ca va veni candva un rai, dupa viata pamanteasca de servitor. Credinta in rai a fost credinta ca la un moment dat, dupa atatea suferinte, in sfarsit vor putea si ei sa traiasca normal. Sclavului clasic i s-a dat dreptul de a fi considerat om si de a conta in istorie si in univers. Isus spunea ca „cei din urma vor fi cei dintai”. O astfel de afirmatie nu mai trebuia dovedita. Ea era conditia supravietuirii psihice. Ea era salvarea celor care si-au ruinat psihicul intr-o viata plina de frustrari si amenintari. Pentru a putea continua, psihicul sclavului are nevoie de aceasta fantasma in care sa se refugieze si sa se izoleze de conditia sa de damnat social.

Iata cum, prin crearea realitatii acestei fantasme de supravietuire, biserica a facilitat astfel un altfel de schimb la nivel informational cu sclavii decat cel al amenintarilor folosite de armata. Crestinismul a avut acea putere prin care s-au temperat aceste reactii neintelese de catre sistemul militar. Spre deosebire de armata, care nu recunostea valoarea vietii sclavului, doctrina crestina a sustinut inestimabilul vietii umane in general. Dar, asemenea unui adevarat gest de PR modern, o astfel de idee a fost foarte abil folosita exact in scop contrar in statul postconstantinean. Ea a sustinut o amenintare de doua ori mai terifianta pentru sinucigas, respectiv pedeapsa divina. Crestinismul institutional spune clar ca sinuciderea e un pacat etern si ca sinucigasul nu va scapa niciodata de flacarile „iadului”. Iata ca, dincolo de pedeapsa mortii (cu care sclavul clasic era amenintat pentru refuzul de a executa ordine), biserica a introdus tortura ideologica cu rol de presiune in plus. Acesta este momentul de turnura in istoria umanitatii in care manipularea psihica a luat locul torturii fizice. Eficienta acestei masuri este imensa. Chiar si astazi, in oceanul de depresii cotidiene, multi potentiali sinucigasi nu pun in act tendinta spre suicid tocmai pentru ca le e frica de o damnare vesnica in fundul iadului. Iar atunci cand biserica a avut putere maxima, in Evul Mediu, tortura chiar a fost pusa in practica fata de criminali si dizidenti, dupa cum a descris-o memorabil Michel Foucault in cartea sa „Pedepsind si supraveghind”.

Biserica a fost instaurata in statul post-constantinian ca o institutie de mediere. Intre stapani si sclavi s-a stabilit un pact nescris. Sclavii au cerut: „Va vom servi, insa nu mai vrem sa fim demni de aruncat in neant, ci tratati ca egalii vostri”. Stapanii au replicat: „Serviti-ne si va vom recunoaste valoarea umana!” . Observam aici acea ambivalenta specifica compulsiei la repetitie a sclavului fata de statutul sau pe care am detaliat-o aici. Pe de-o parte supusul post-constantinian vrea sa se elibereze total de sclavie prin noua credinta, dar isi proclama ramanerea in ea, pe de alta parte.

Aceasta ambivalenta fata de sclavia clasica se poate observa inca din prelegerile tinute de Isus. Pe de-o parte Isus a dezavuat-o profund prin celebra afirmatie cum ca „mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu”. Iata ca bogatul cu puterea lui de a ordona supusilor, fie el stapan clasic, fie unul de aparent liber schimb, i se parea lui Isus drept un pacatos de neiertat. Dar, in acelasi timp, tot Isus a facilitat mentalitatea sclavagista cu resemnarea in fata acestei situatii si acceptarea ei ca intangibila; „Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”, spunea altadata.

Exact aceasta ultima latura a fost speculata de catre organizatorii statali pentru a-si pastra puterea asupra supusilor. Latura critica a fost tolerata pe moment. Pana la urma ea s-a disipat de-a lungul secolelor ca urmare a puterii pe care corpul clerical a primit-o, ajungand pe aceeasi pozitie precum cei care au instaurat sclavia sau profitat de pe urma ei. Ulterior protestantismul va respinge aceasta pozitie si va reveni la vechea teorie greco-romana conform careia Dumnezeu ii iubeste mai mult pe cei bogati si norocosi.

In era post-constantineana sclavia clasica s-a practicat doar sporadic in Europa. Grosul servitorilor era dat de „taranii liberi” care plateau biruri. Executarea de ordine speciale era platita de feudal, conform unui aparent drept liber schimb. Cei mai multi dintre servitorii medievali puteau oricand sa plece de pe mosia feudalului. Desigur, aceasta „libertate” nu a fost chiar o eradicare a sclaviei, ci doar o modificare a ei. Dupa cum am aratat in articolul deja linkat mai sus, sclavia a continuat pana in zilele de astazi, in forma modificata. Sclavii au fost eliberati, conform idealurilor crestinilor catacombelor, dar fantoma sclaviei i-au urmarit in continuare: pamantul in care ei s-au risipit a devenit mosia feudalului. Acesta si-a arogat dreptul de a stapani portiuni uriase de teren. Cei care traiau pe el trebuiau s-i plateasca bir in schimbul „tolerarii” lor pe proprietatea sa.

Acest fapt a fost si inca este un abuz. O astfel de proprietate uriasa nu poate fi sustinuta decat de o mentalitate inca sclavagista. Dupa cum am aratat, in seria de articole inceputa aici  , extinderea libertatilor personale ale profitorilor, care conduce la restrangerea libertatilor executantilor de ordine este principiul continuarii modificate a sclaviei clasice. Extinderea proprietatii feudalului asupra „taranului liber” medieval era un abuz destul de asemanator cu acela al amenintarii vietii sau integritatii corporale practicat asupra sclavului clasic. Excluderea unui individ de la dreptul de a practica agricultura si, altfel spus, de a trai, este semnul distinctiv al nepretuirii vietii umane, a tratarii individului ca obiect ce poate fi inlocuit, specific sclaviei.

Dar diferenţa intre sistemul birurilor feudale si cel al sclaviei clasice este totusşi una minora, dependenta de lipsa de terenuri fertile sau de suprapopulare. De aceea feudalismul birurilor nu s-a putut institui in zone unde feudalul nu putea controla intregul spatiu fertil. Asa ceva s-a intamplat in Americi. Spatiul de acolo nu era destul de populat in asa fel incat sa fie controlat si monitorizat de un stapan. Eventualii „tarani liberi” ar fi putut pleca pe pamanturi ce nu apartineau nimanui, si feudalismul birurilor sa nu functioneze. De aceea s-a folosit in Americi sclavia clasica pana cand Razboiul civil a marcat extinderea si in sud a mentalitatii industriale din nord.

Prin intarirea bisericii, statul post-constantinean practic raspandea mesajul crestin al „cedarii de bunuri Cezarului” in schimbul fericirii eterne. Ulterior papalitatea a facut afaceri uriase pe baza retoricii pacat-iertare (indulgenta), vanzand efectiv „sfintenia” pentru care isi arogase monopolul. Politica impozitelor de bani sau bunuri a inlocuit vechile practici de amenintare si punere in practica a amenintarii pentru a determina sclavul sa fie mai productiv. Stapanul clasic voia un numar cat mai mic de servitori pe umerii carora sa se puna presiuni cat mai mari, pentru un profit maxim. Feudalul, dimpotriva, isi dorea un numar cat mai mare de supusi pe pamanturile sale de pe urma carora el colecta un procent din bunurile produse sub forma de impozit. Daca supusii erau mai multi, atunci bunurile colectate ca impozite erau si ele mai multe, fara presiuni suplimentare. Spre deosebire de stapanul greco-roman, feudalul a invatat arta guvernarii tinuturilor pe care le stapanea. Atenta monitorizare a productiei conducea la flexibilitatea stabilirii cuantumului acestor biruri in functie de productivitatea sezoniera. Sclavii clasici erau mult mai rar folositi in statul feudal, si atunci mai mult ca servitori menajeri. De aceea revoltele medievale au fost mult mai neinsemnate fata de cele antice. Iata ca o astfel de experienta a fost observata inca de atunci si dusa mai departe progresiv pana in zilele noastre.

Principiul impozitelor promovat de era post-constantineana ii dadea supusului dreptul la o anumita proprietate pe pamanturile feudalului, dar si o anumita libertate. El avea libertatea de a munci in ritmul lui, fara presiunile directe si violente practicate de sclavia clasica. Locul amenintarilor sclaviei clasice a fost luat de motivatia executantului feudal de ordine de a servi pe senior. Oricat de mare ar fi fost birul catre feudal, in cele din urma ii va fi ramas totusi ceva si „taranului liber”, dupa colectare. Motivatia de a fi productiv venea tocmai din credinta sa interioara sustinuta de experienta faptului ca supraproductia se va regasi intr-o viata mai comoda si o alimentatie mai bogata in viitorul apropiat.

Statul post-constantinian a învăţat astfel să facă o selecţie a sclavilor, spre deosebire de statul greco-roman. Cei mai profitabili au ajuns cei mai înstăriţi, putând să acumuleze o oarecare avere. Cei mai puţini profitabili au fost lăsaţi „în plata domnului” să producă atât cât pot, mai curând decât să nu producă nimic, ucişi. Cei foarte deprimaţi au fost lăsaţi să se reculeagă în rugăciune, mai curând decât să fie ucişi, ceea ce însemna irosirea propriei averi. Biserica a fost acea piesă prin care cei deprimaţi nu doar că nu erau risipiţi în revoltă sau sinucidere, dar chiar erau folosiţi în scopul convingerii celorlalţi să execute ordinele. Acest principiu este cheia înţelegerii evoluţiei sclaviei din antichitate până în prezent. Ornamentul ideologic al acestei noi strategii de convingere a fost însăşi morala, după cum voi arăta în următorul articol .

Gabriel Baldovin

3. Abuzurile cu consimtamant natural in relatiile amoroase

Acest articol este continuarea celui precedent
English version here

Dupa cum am vazut in articolul anterior, hartuirea sexuala consta in consimtamantul obtinut artificial din partea victimei pentru relatii intime, prin manipulare, santaj si amenintare, dar nu in mod natural, prin apropiere afectiva normala. Pe langa hartuirea sexuala mai exista un alt gen de abuzuri afectivo-sexuale nonviolente. Acestea se manifesta pe fondul existentei sau perspectivei de obtinere sigura a consimtamantului deschis, natural al victimei. Victima isi doreste o relatie de cuplu normala cu persoana care cere consimtamantul dar nu stie ca este abuzata. Din pacate aceasta din urma doar se joaca cu mintea celuilalt, profitand de starea de vulnerabilitate a partenerului specifica oricarui inceput de relatie.

Aceste abuzuri constau in simularea relatiei de cuplu si abandonarea sa subita temporara sau totala. Interesul unui astfel de comportament este fie arogarea unor libertati mult prea mari in ceea ce priveste sexualitatea in raport cu ceilalti membri ai societatii, fie castigul material pe urma partenerului, fie o anumita satisfactie cinica a observarii suferintei acestuia. Asa ceva accentueaza angoasa de separare. Desi aceste abuzuri nu sunt asociate cu violenta fizica sau verbala, ele lasa urme cel putin la fel de dureroase victimelor precum celelalte.

O alta diferentiere a acestor abuzuri fata de hartuirea sexuala este ponderea pe sexe. Desi se considera ca barbatii sunt singurii abuzatori, realitatea este ca si femeile pot deveni abuzatoare de consimtamant natural in relatia de cuplu. In cazul a doua din cele trei grupe expuse mai jos, in care se incadreaza acest gen de abuz, procentul dintre barbati si femei care abuzeaza emotional este destul de apropiat. Doar in prima categorie raportul dintre barbati si femei este asemanator cu cel din hartuirea sexuala.

Dupa cum am spus mai sus, exista trei tipuri de abuzuri nonviolente de cuplu, dupa cum urmeaza:

• 1. Poligamia nedeclarata sau fortata;
• 2. Prostitutia mascata;
• 3. Comportamentul seducator de tip isteroid

In continuare am sa le analizez detaliat pe fiecare.

3.1. Poligamia nedeclarata sau fortata

1. Pentru inceput precizez ca folosesc termenul poligamie cu sens de relatie deschisa, adica de disponibilitate de a avea relatii amoroase cu mai multe persoane, indiferent daca acestea sunt sau nu sunt inregistrate oficial la o institutie a statului. Poligamia a fost si inca este pedepsita in unele culturi. Inclusiv in cultura occidentala ea a fost aspru pedepsita in trecut si nu este de comun acceptata nici astazi. Ea este considerata anormala in spatiul occidental de catre adeptii conservatorismului in materie de orice, si implicit si de relatii amoroase. Conform acesteia, a avea o relatie amoroasa cu o alta persoana se cheama inselare a partenerului oficial.

In trecut existau destule motive pentru condamnarea relatiilor poligame. Cel mai important motiv dintre ele era aducerea unor boli cu transmisie sexuala la partenerul oficial de cuplu. Al doilea motiv era sarcina femeii adultere care afecta mandria sotului, implica incompatibilitati temperamentale sau caracteriale intre el si copil, ironia din partea anturajului si altele. Al treilea motiv era si inca este dezechilibrul social creat in urma unui barbat care are mai multe sotii sau amante.

Dintre aceste 3 motive de interzicere sau condamnare a poligamiei, primele doua au ajuns inactuale fata de stilul de viata din societatea occidentala contemporana. Nivelul la care a ajuns medicina contemporana a facut ca un astfel de comportament sa nu mai fie o inselare a partenerului in sensul precautiilor ce trebuiau luate in trecut. Mijloacele de contraceptie sau protectie sexuala exclude posibilitatea infestarii partenerului regulat a unor boli cu transmisie sexuala. Ramane cu semnul intrebarii dezechilibrul social produs de o poligamie practicata exclusiv de barbati precum in unele tari. Daca poligamia ar fi practicata doar de o minoritate de barbati foarte bogati in comunitate acest lucru nu s-ar simti foarte vizibil. Numarul femeilor este oricum mai mare decat al barbatilor datorita razboaielor purtate de-a lungul timpului in general de barbati. Dar daca un procent semnificativ de populatie masculina are constant mai multe partenere monogame atunci invariabil un oarecare segment din ea va ramane fara sanse statistice de a se casatori si de a se implini social. Si de aici apar o multime de alte probleme care se revarsa asupra libertatilor personale ale individului. Stim foarte bine regula vestimentara feminina din tarile arabe prin care majoritatea corpului e ascuns. O astfel de regula are si functia de nu le provoca barbatilor singuri comportamente sexuale ulterioare nedorite.

Monogamii sunt oameni cu mentalitate conservatoare. Modelul lor sunt bunicii si strabunicii care faceau aceleasi activitati pe durata intregii vieti, fara facilitatile stilului de viata de astazi. Acestia stateau impreuna toata viata si isi erau fideli. Insa stilul de viata occidental contemporan permite o mobilitate mult mai mare si o intalnire a altor parteneri. O mentalitate liberala nu vede in poligamie vreo crima. Si nu are cum sa fie crima, daca ea este declarata deschis partenerului si consimtita natural de acesta, si nu este interzisa femeilor. Aceasta ultima regula elimina problema disproportiilor casatoriilor mentionata mai sus. In lucrarea lor „American Couples - Money- Work - Sex” , Blumstein Philip si Pepper Schwartz au gasit ca in Statele Unite 6% dintre barbati si 5% dintre femei se afla in relatii extraconjugale heterosexuale. Conform aceluiasi studiu 15 % dintre cupluri au acceptat in urma unor discutii initiale posibilitatea unor relatii extraconjugale viitoare ale partenerului. Se poate deduce ca lipsa aparitiei unui partener atractiv a condus la scaderea punerii in practica a acestui procent. Exista doua situatii in care poligamia devine un abuz, respectiv atunci cand este nedeclarata partenerului sau cand este fortata la o mentalitate conservatoare. In continuare voi descrie aceste cazuri.

Poligamia nedeclarata fie fata de partenerul oficial de cuplu, fie pentru cel proaspat cooptat in relatie este un abuz pentru ca nu ii da acestuia sa aleaga daca vrea o relatie de acest gen sau nu. Persoanele care practica asa ceva nu comunica potentialului partener statutul lor de cuplu, si ii da impresia ca e persoana singura, in cautare de o relatie monogama stabila. Victima are de cele mai multe ori mentalitate conservatoare (monogama) si se straduieste sa o construiasca, investind emotional in ea. Dar poligamii ascunsi nu sunt interesati de construirea unei relatii pe termen lung cu victima, ci doar de intrarea intr-o relatie cu ea pe o perioada anume, mai lunga sau mai scurta. Desi si femeile pot comite acest gen de abuz, totusi si in acest caz barbatii le comit in proportie mai mare. Conform trustify.info infidelitatea a fost practicata de 22% dintre barbati si 14% dintre femei in Statele Unite. In aceasta statistica intra si relatiile pasagere, care de obicei raman necunoscute partenerului si nu il afecteaza.

Cazurile de poligamie nedeclarata sunt date in principal de barbati plecati in delegatie sau relocati cu serviciul pe o perioada mai lunga de timp, sau care stau departe de familie din diferite alte cauze. In aceasta perioada ei cauta un partener temporar care suplineste familia oficiala. Dupa terminarea perioadei de deplasare, barbatul aflat intr-o relatie temporara revine la casnicia sau relatia lui, lasand in urma adevarate rani sufletesti la femeia parasita, ca urmare a despartirii. Ea ramane cu senzatia amara de „suplinitoare”, a unui loc care apartine altei femei.

Persoanele cu mentalitate conservatoare monogama au motive sa se simta inselate de partenerii poligami indiferent daca ei sunt ascunsi fie ca sunt declarati. E rezonabil ca aspectul relatiilor sexuale paralele cu cele oficiale din cuplul marital sa fie discutate deschis de partenerii sai inainte de oficializarea relatiei prin casatorie pentru a nu exista ulterior frustrari. Daca partenerul isi schimba pe parcursul relatiei mentalitatea din monogama in poligama, e normal sa se discute acest aspect cu partenerul indiferent de consecinte.

Poligamia fortata este un abuz initial practicat de catre privilegiatii din zona superioara a piramidei sociale, dupa cum am aratat in articolul precedent . Impusa de acestia, poligamia fortata devine norma si pentru cei aflati mai jos in ierarhia sociala care ii copiaza pe primii. Disponibilitatea lor de a-i ajunge pe acestia din urma si de a le imita stilul de viata este foarte mare. Urmandu-le exemplul, fara cadrul social de care primii beneficiaza, ei sunt prinsi in adevarate capcane. Perspectiva unei rapide cresteri a statutului social ii determina sa accepte joburi foarte bine platite desi pot fi foarte stresante, sau pot face rabateri de la normele morale sau juridice in vigoare. Cu cat suferinta psihica urmata activarii in aceste medii este mai mare cu atat disponibilitatea spre defulare poligamica este mai mare. Acesti oameni sunt niste tirani in spatiul in care isi petrec timpul liber, provocand frustrari altora, care incearca sa le raspunda la fel. Se creeaza astfel o contagiune a abuzurilor, pornind de la varful piramidei sociale catre baza ei. Opulenta aparenta ii face pe cei slabi sa patrunda intr-o ierarhie toxica si sa accepte executarea unor ordine stresante. Acestia cred ca pot patrunde astfel in anturajul lor idilic daca le accepta, insa in realitate vor experimenta o dezradacinare sociala. Iluzia primirii unor libertati superioare conduce in realitate catre pierderea unor libertati mai importante.

Poligamia intareste o falsa stima de sine pentru acest gen de barbati. Ei se confrunta cu frustrari in viata lor sociala, fie la locul de munca, fie in familie, fie in comunitate. In mintea lor poligamia este echivalenta cu statutul de mascul alfa care nu este abuzat ci doar abuzator. Accesul la restul femelelor este semnul intaririi acestei iluzii cu iz primitiv. Comportamentul de cautare a relatiilor intime cu mai multe femei alimenteaza astfel o iluzie a eliberarii de sub angoasa acestor traume. Cu cat o persoana accepta umilinta unui stres sau al unor ordine inumane la locul de munca pe scara ierarhica, cu atat el are nevoie de defularea acestor frustrari in comportament poligamic, sau a unui abuz de alta natura.



Seduse de aceasta perspectiva a ascensiunii sociale si a eliberarii de sub povara presiunilor psihice pe care cei puternici le exercita asupra mijlocului sau bazei piramidei sociale, multe femei accepta o astfel de prostitutie de lux temporara cand au o astfel de „ocazie”. Privilegiatii sociali contemporani, cu acces la fonduri uriase, si-au arogat libertatea de a avea orice femeie prin strategii de hartuire a cuplurilor. Poligamia este normala atunci cand vine nu doar cu o extindere a libertatilor personale dar si ale partenerului in materie de relatii amoroase. Din pacate, atunci cand poligamia se intampla ea nu e o extindere a libertatilor cuplului ci o prostitutie impusa prin presiune si practicata pentru supravietuire sau ascensiune sociala.

In trecut doar regii cei venerati religios isi puteau aroga asemenea libertati abuzive asupra celorlalti. Astazi orice posesor de cateva sute de mii de euro isi poate alege cu usurinta partenere de pe strada, folosind ca instrument insusi cadrul social esentialmente abuziv.

In urmatorul articol voi analiza si cea de-a 2-a categorie de abuzatori nonviolenti de cuplu, respectiv persoanele care practica prostitutia mascata cu partenerulcare nu suspecteaza ca e inselat.

Gabriel Baldovin

2. Abuzurile neviolente in relatiile amoroase

Acest articol este continuarea celui precedent

English version here

Exista doua grupe de abuzuri neviolente in relatiile amoroase, respectiv hartuirea sexuala si abuzurile cu consimtamant natural pentru relatii intime. In cazul hartuirii sexuale consimtamantul pentru relatii intime este obtinut din partea victimei in mod artificial, prin manipulare, santaj si amenintare, dar nu in mod natural, prin apropiere afectiva normala. Acesta nu este un consimtamant autentic pentru intimitate, ci doar unul formal, obtinut prin mijloace inechitabile, cam in acelasi fel in care sistemele totalitare sau cu tendinte totalitare il obtin de la cetatenii sai.

In celalalt caz de abuzuri, consimtamantul pentru relatii intime este obtinut in mod natural, sau exista predispozitia victimei de a-l acorda. Insa el este luat cumva prin inselare. Abuzatorul este fie o persoana mai aratoasa fizic, fie mai instarita sau bine pozitionata social care doar seduce victima, se foloseste de ea, o consuma si apoi o abandoneaza, dupa o perioada mai mare sau mai mica. In urma acestor evenimente amoroase victima ramane cu un gust amar. Desi in general ea nu este o persoana pesimista sau depresiva, totusi, daca ar putea da timpul inapoi, ar evita aceasta experienta avuta cu abuzatorul. Acest fapt ii confera automat actiunii sale aspect de abuz chiar daca initial victima l-a oferit in mod deschis si nesilita de nimeni.

Practic prin diferite instrumente ale sistemului social o femeie onesta si decenta, specializata intr-un anumit domeniu de utilitate in economia generala, este transformata in prostituata de ocazie prin folosirea acestor instrumente. Daca unei prostituate de lux i se face o astfel de oferta consistenta spre a intretine relatii sexuale, atunci actiunea nu este una abuziva. Insa a transforma in prostituata de lux o femeie oarecare, prin ademenire cu mijloace materiale sau accederea la o treapta sociala superioara prin casatorie sau altceva similar, desi ea nu era inainte de acord cu asa ceva, este un abuz. Orice fel de fortare a principiilor etice ale unei persoane spre a deveni inaplicabile si orice fel de schimbare a atitudinii fata de un aspect din viata personala, fara o schimbare globala a mentalitatii, implica un abuz. In cazul de fata, abuzul este consolidat prin educatia toxica data de traumele si presiunile psihice ulterioare pe care varful piramidei sociale le imprima bazei acesteia, pentru a obtine avantaje maxime atunci cand se negociaza contracte de schimb (de obicei subordonare contra bani). Apoi el este continuat prin inocularea falsei impresii cum ca o astfel de ascensiune sociala conduce la rezolvarea problemelor sale psihice, in special cele depresive. consta in ce nu are in plan profesional prostitutia.

O obiectie la cele afirmate aici ar putea fi data de invocarea realitatii naturale a sexualitatii umane, ce o continua pe cea animala, prin care exemplarele de masculi de succes isi transmit mai departe genele. In felul acesta se produce selectia naturala. Intr-adevar rolul sexualitatii este tocmai acela de a trimite in interiorul speciei experientele succesului reflectate in plan genetic specifice unor exemplare exceptionale. Din pacate oamenii cu adevarat exceptionali, rareori se intampla sa fie pozitionati in varful piramidei sociale, acolo unde le e locul. Impostocratia contemporana promoveaza ticalosi in constiinta publica folosindu-se de increderea care primii o merita. Cei care le practica sunt niste escroci. Locul lor in societate nu este in varful piramidei sociale, ci mult mai jos. Ei nu contribuie cu nimic la dezvoltarea societatii prin ceea fac sau ceea ce stiu sa faca. Au insa un „talent” unic de a-i convinge pe cei din mijlocul sau baza piramidei sociale ca sunt demni de rusine si ca isi merita soarta. Ei sunt oglinda sistemului social insusi si din aceasta cauza acesta ii favorizeaza.

Savanti, inventatori, cercetatori, medici sunt plasati un pic mai sus de mijlocul piramidei sociale. Inclusiv in Statele Unite, unde exista cel mai mare respect fata de acesti oameni, ei rareori ajung in varful piramidei sociale. Alteori, in societati si mai inechitabile, multi dintre ei se zbat in saracie si anonimat. Insa, prin calitatile lor morale si intelectuale acesti oameni nu ar avea probleme in a obtine consimtamantul pentru intimitate de la majoritatea femeilor din intreaga lume. Dar ei nu sunt interesati de acest aspect, ci de probleme mult mai importante pentru umanitate.

Societatea capitalista are totusi marele avantaj ca a promovat oameni care au stiut sa preia de la genii descoperirile pe care le-au facut si le-au aplicat in cresterea confortului social global. Ei au revolutionat domeniile lor si au permis un confort sau libertati superioare. Bill Gates este unul dintre ei. El este cel mai bogat om de pe planeta conform datelor publice (desi e de banuit ca sunt altii mai bogati decat el de care nu se vorbeste in presa). Ca Bill Gates sunt destui de multi astfel de adevarati eroi ai speciei umane, pe care sistemul i-a recunoscut ca oameni exceptionali. Insa, pe langa aceste exceptii, in varful piramidei sociale sunt o multime uriasa de paraziti care promoveaza acest gen de abuzuri.

Accesul abuziv la bunurile si femeile altora este cheia intelegerii evolutiei societatii omenesti. In perioada clasica acest lucru se facea prin razboaie. Eficientizarea jafului s-a facut prin sclavia clasica. Sclavul a fost rapit din mediul sau si adus la curtea stapanului. Aici el a fost „educat” sa munceasca eficient si sa produca bunuri superioare calitativ pentru confortul stapanului. Sclava femeie putea fi in acelasi timp si amanta stapanului, dupa cum s-a vazut in numeroasele cazuri ale sclaviei clasice americane.

Intre timp aceste practici de atunci au ajuns sa fie dezavuate in forma aceea si au ajuns sa fie modificate precum insasi sclavia clasica. In perioada moderna astfel de crime nu se mai fac la vedere, ci sub masca dominatiei economice a hartuirii sistemului psihodinamic uman cu tot felul de pofte induse artificial prin propaganda comerciala.

Trecerea de la violenta la abuz neviolent este radiografia evolutiei societatii umane de la sclavia clasica la subordonarea moderna negociata in schimbul unei retributii (salariu). Mentalitatea prepsihologica generala nu vede aceste noi practici de dominatie si control ca pe niste crime. Prin urmare, ele le-au inlocuit cu succes pe celelalte si societatea si-a continuat apucaturile din trecut. Instrumentele de control a bazei piramidei sociale s-au diversificat insa scopurile au ramas aceleasi. Ca si predecesorii lor militari jefuitori din trecut, si privilegiatii social moderni au acces la retributii nemeritate si femei care le atrag atentia, desi acestea se afla deja in relatii emotionale cu alti barbati. Daca in trecut le violau prin si sub amenintarea violentei, astazi ei le ademenesc prin promisiunea accederii la un nivel de trai mai ridicat. Abuzurile neviolente care faciliteaza relatiile amoroase sunt reflectarea in planul relatiilor amoroase a abuzurilor pe care cei din varful piramidei sociale le fac asupra celor de la mijlocul si baza sa, in general.

Aceste presiuni psihice exercitate de catre varful piramidei sociale asupra bazei sale sunt menite sa ii faca pe membrii lor sa isi doreasca ascensiunea sociala cu o asemenea ardoare incat viata simpla pare un adevarat iad din care trebuie evadat. Scopul lor este acela de a obtine ceva in schimbul recunoasterii acestei ascensiuni sociale. Iar acel ceva este ansamblul de ordine venite de la profitorii sociali pe care aspirantul la ascensiune sociala le executa dupa cum sclavul clasic le executa in trecut sub presiunea armelor sau pedepselor. Este normal ca un privilegiu obtinut sa fie platit prin ceva. Cel ce vrea mai multe bunuri, sau mai rafinate, trebuie sa faca un serviciu pe post de plata celui/celor care i le ofera. Este insa criminal sa il faci sa fie mereu nemultumit de viata lui si sa recurga la aceste gesturi datorita presiunilor culturale exercitate asupra sa. Impunerea acestei mentalitati a damnarii inferioritatii sociale este parte din educatia toxica ce se impune subtil din parte institutiilor statului abuziv.

Dezavuarea inferioritatii sociale impusa prin educatia toxica este menita sa aduca libertati in plus privilegiatilor sociali. Abuzuri neviolente in relatiile amoroase sunt cel mai clar exemplu de abuz al varfului piramidei sociale asupra nivelurilor inferioare, in cu tendinte totalitare. El se practica si la obtinerea altor acorduri decat consimtamantul natural al unei relatii amoroase. De aceea el reflecta cu mare fidelitate metodele recrutarii, exploatarii si erodarii psihice a angajatului specifice relatiilor de munca cu aparent liber schimb din perioada contemporana.

Acest joc al ascensiunii sociale este cheia intelegerii tuturor abuzurilor neviolente in relatiile amoroase. Lansate de catre puternicii sistemului, aceste strategii de abuzare neviolenta a potentialului partener ajung sa fie practicate pe toate palierele nivelelor sociale pana spre baza piramidei sociale, cand deja devin crime. Cei care au acces la parghiile sofisticate ale sistemului social folosesc abuzurile cu consimtamant natural. Cei aflati pe o treapta mai jos folosesc abuzurile cu consimtamant artificial, adica hartuirea sexuala. Cei aflati la baza piramidei sociale, folosesc crimele sexuale clasice precum violul.

Exista productii artistice de succes de-a lungul istoriei care au prezentat detaliat aceste abuzuri. Ele au fost ignorate de catre sistemul social pe baza faptului ca dragostea onesta este asociata cu suferinta in mod natural. De aceea exista o obisnuinta traditionala ca suferinta in dragoste sa fie considerata normala. Insa, dupa cum voi arata ulterior, dincolo de suferinta normala care acompaniaza dragostea exista o suferinta strategica, indusa artificial si abuziva, pe profitorii traditionali ai sistemului social o folosesc pentru a-si extinde libertatile in defavoarea libertatilor altora.

Nu exista interes sincer la acest nivel ca aceste abuzuri sa fie recunoscute ca atare. Suferinta psihica produsa celor meniti sa execute ordinele este in general folosita sistematic in scopul consolidarii noului tip de subordonare sociala specific epocii industriale. Suspendarea sau interzicerea acestor practici odioase atenteaza asupra profitului urias pe care ele il genereaza. Asa ca o pozitionare in varful piramidei sociale vine cu interesul de a ignora aceste abuzuri si de a le pastra. Dimpotriva, rezolvarea acestor abuzuri de catre resorturile superioare ale societatii este un conflict de interese. Singurele voci care le-au semnalat vizibil au venit dinspre miscarea feminista.

In urmatoarele articole voi detalia abuzurile cu consimtamant artificial, dar si hartuirea sexuala.

Gabriel Baldovin