(Acest articol a fost scris in 2010, dar apoi a fost absorbit intr-un text mai amplu)
2.5.4.4.4. Razboiul: cea mai profitabila afacere
Civilizatia s-a construit cu razboiul. In speta niste armate au cucerit si au jefuit niste comunitati primitive si i-au transformat pe membrii ei in sclavi. Sclavii au fost pusi la munca, au produs bunuri necesare traiului, hrana, au construit castele si catedrale. Asta este civilizatia! Pare cu adevarat revoltator ca lumea noastra minunata de astazi are atatea gunoaie la baza insa si mai revoltator este ca aceste gunoaie fac inca parte integranta din ea.
Constitutiile statelor si ideologiile lor oficiale sustin cateva formule absolut goale de continut menite doar sa formeze o imagine, sa creeze iluzii servitorilor pentru a servi in continuare. Dintre multe astfel de cretinisme remarc in principal „unitatea nationala” sau „statul national unitar”. Rupte parca din filosofia anestezianta a lui Hegel, aceste formule lasa falsa impresie cum ca intre servitor si stapan ar exista o relatie de cooperare la fel cum exista intre membrii unei echipe sportive.
Si totusi orice stat national are o capitala care se concentreaza in jurul palatului seniorului /monarhului si o provincie care presupune comunitatea primitiva abuzata militar si exploatata sistematic sub amenintarea armatelor. Relatia dintre senior si sclav este una de furt. O astfel de crima este frumos cosmetizata cu ajutorul institutiilor iar ideea de natiune este unul dintre aceste mituri contemporane menite sa carpeasca o realitate inumana.
Sclavul are mereu perspectiva sinuciderii pe care a avut-o inca din momentul in care a ales sa traiasca in continuare ca sclav, in loc sa moara in batalie sau sa se sinucida inca de la inceput. Regretele pe care omul in general le are fata de alegerile luate in viata sunt guvernate de aceasta decizie originara luata de stramosii lui in numele sau. Revolta, care mocneste transgenerational in el, este o semisinucidere deoarece el se reintoarce astfel la targul originar incheiat poate mii de ani in urma intre stramosii sai si stramosii calailor sai contemporani. Cu ajutorul razboiului sunt imbinate (condensate) la nivel psihologic afecte ostile ca frustrarea sa fata de faptul ca e furat sistematic de autoritati, frica de represalii prin care actioneaza ancestralul sau complex traumatic dar si dragostea cultivata educational prin manipulare timpurie pentru acestea.
Exista doua grade de relationare a omului simplu cu razboiul. Primul este cel al frustrarii simple care atrage supunerea fata de autoritate. Perspectiva unui razboi ii atenueaza omului simplu tendintele spre revolta si nesupunere, devenind mai docil si mai profitabil. Celalalt este cel al frustrarii accentuate care risca sa degenereze in revolta. Inventand mereu si mereu razboaie, sistemul semisclavagist absoarbe frustrarea omului de rand si o canalizeaza catre inamici invizibili, acoperind astfel imaginea vampirilor sociali care ii mutileaza perpetuu existenta.
Se stie ca razboiul este cea mai profitabila afacere pentru ca ea certifica o relatie de tip winnner-looser, unde looserul este cel amenintat de pierderea vietii. In acest moment muncitorul se afla in fata unei decizii capitale pe care si stramosii lui au luat-o in secolele trecute: fie invingem si luam prada de razboi, fie murim in razboi. Nu mai conteaza nedreptatile sociale, nu mai conteaza abuzurile sistemului. Tot ce conteaza in acest moment e supravietuirea: totul pentru front totul pentru victorie! Mintea muncitorului se infierbanta si incepe sa functioneze anesteziant si impersonal asemenea unui Sisif descris in textele existentialistilor. Muncitorul devine, din om, un animal care lupta pentru viata sa cu motivatia supravietuitorului. .
Razboiul a inceput sa fie indus artificial ca o forma foarte subtila de a atrage si controla eventualele revolte asupra autoritatilor din interiorul sistemului social. In loc ca sclavii sa se revolte asupra stapanilor, asa cum s-a intamplat cu fenomenul Spartacus, civilizatia s-a deprins sa ii asmute pe unii impotriva altora si, astfel, sa se neutralizeze reciproc in campul de batalie.
Cred ca se poate merge cu analiza mai departe pe drumul asanumitului masochism moral despre care vorbeste psihanaliza: micile frustrari cotidiene, pe care muncitorul le resimte, au nevoie de un spell it out , de o abreactie, de o provocare artificiala a avalansei prin perspectiva razboiului. Asta e adevarata frica, un fel de cocaina a anxietatilor umane. Jocurile sportive si huliganismul sportiv mai pot oarecum atrage si pune in act aceste impulsuri agresive primitive ale sufletului uman iar forfota stadioanelor reitereaza forfota vechilor armate cuprinse de infruntari galactice. Cultura mondena, fenomenul paparazzi sunt in masura sa atraga si ele ura incipienta a sclavului fata de vampirii sai, autoritatile. Canalizarea urii sclavului in afara stapanilor, a celor care profita direct de pe urma starii sale, este sensul nu doar al razboiului ci a tuturor institutiilor sociale si culturii la un loc.
Dincolo de „motivarea” sclavului local, razboiul este o buna sursa de sclavi limitrofi. Sclavii clasici erau prada de razboi in societatea clasica. Astazi ei sint emigranti. Orice sistem occidental a dezvoltat un foarte eficient sistem de selectie a acestora, permitandu-le intrarea in „civilizatie” doar a celor capabili si dispusi sa serveasca. Ceilalti fie sint refuzati din start in primirea vizei de patrundere pe teritoriu fie, daca intra clandestin, sint haituiti si trimisi inapoi in locurile natale. Cei care sint acceptati insa sint foarte profitabili pentru economie deoarece, de frica terorii din locurile de origine, ei vor lucra cu indarjire pentru a-si pastra locul de munca si acceptul de a trai in pace. Sint discreti si tacuti insa sint mult mai multi decat pare. Munca lor tine in spate sistemul. Sint aproape de neinlocuit.
Aceste amenintari au un rol incredibil in cresterea consumului. Psihologia experimentala a facut numeroase experimente stiintifice atat pe oameni cat si pe animale prin administrarea unor socuri fizice dureroase precum cele electrice sau mecanice. In urma aplicarii lor s-au observat cresterea nevoilor de consum precum cele de hrana sau cele sexuala. De exemplu psihologul experimental Neal Elgar Miller a observat acest lucru la sobolani, iar Robert A. Hinde l-a observat la maimute. Pe langa ei, multi altii le-au confirmat. La oameni aceste experimente s-au facut cu mult inainte prin initierea si intretinerea unor astfel de razboaie artificiale. Amenintarile ce decurg din ele il face pe muncitor sa le interpreteze sa fiind adresate propriei persoane, si sa le ia ca atare. Rezultatul este un consum mai mare din partea muncitorului si profit mai mare pentru „stapanii sai”.
Civilizatia umana pare mereu amenintata de ceva iar propaganda corporatista facuta profesionist de SUA si preluata treptat si sigur de celelalte tari civilizate a atins apogeul in inventarea unor astfel de amenintari si producere artificiala de dezastre pentru a tine sclavul contemporan intr-o robie psihologica. In trecut dar si astazi sustinerea unei armate de catre comunitate se justifica prin amenintarile straine. Daca acestea nu exista atunci ele sunt induse artificial prin metodele specifice politicienilor.
De la simplii vorbitori de alta limba la nazisti, la comunisti, la teroristii arabi si (mai nou) extraterestrii invadatori, sistemul de propaganda mass-media raspandeste aceste mesaje razboinice care sa tina semisclavul contemporan in stare de alerta si productivitate. Razboiul a fost si va ramane cea mai profitabila afacere asa cum afacerile insele sunt niste razboaie ceva mai frumos cosmetizate. Minciunile cu care sunt justificate războaiele în societatea capitalistă implică un întreg proces de dezinformare. Pentru a înţelege legătura dintre război şi dezinformare voi descrie în secţiunea următoare cel mai mare produs de dezinformare din istorie, şi anume tragedia de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941 .
Bibliografie:
Hinde, Robert A. - "Animal Behaviour: A Synthesis of Ethology and Comparative Psychology" New York:
Miller, N. E. (1960). - „Learning resistance to pain and fear: Effects of overlearning, exposure, and rewarded exposure in context”. Journal of Experimental Psychology, 60(3), 137-145.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile agresive si injurioase vor fi sterse