2.5.4.4.5. Terorismul ca pilon al functionarii statului

Manifestul societăţii automatiste  

2.5.4.4.5. Terorismul ca pilon al functionarii statului 

Acest articol se continua de aici
English version here

 
(Acest articol a fost scris in 2010, dar apoi a fost absorbit intr-un text mai amplu)
 

 

In era contemporana omul de rand a cam devenit constient de propria forta si capacitate de a riposta la amenintarile traditionale sistematice ale autoritatilor. Faptul ca comunitatile marginalizate au invatat si ele sa foloseasca armele si sa reactioneze la abuzuri se datoreaza emanciparii care s-a raspandit in mentalitatea omului simplu odata cu tehnologizarea. Simtindu-se discriminat si nedreptatit omul de rand si-a luat soarta in maini si a devenit de nestapanit. Secolul 20 a abundat de atentate facute de omul simplu la adresa oficialilor sau privilegiatilor sociali. Asta a fost o cauza, printre altele, ceea ce a determinat ca omul contemporan sa primeasca mai multe libertati si mai mult respect. Autoritatile au inceput sa se teama din ce in ce mai mult de capacitatea sa de a raspunde prin violenta frustrarilor de zi ci zi. Din acest motiv, din ele s-au dezvoltat inselatoarele teorii despre razboiul pacificant, despre violenta oficiala pretins buna si despre violenta rea a celor care nu o fac sistematic.

Dubios este modul in care se face imaginea care se face terorismului pe toate canalele mass-media. Nu vreau să spun ca teroristii ar fi de fapt „baietii buni”, asa cum sustin ei însisi, dar în nici un caz nu cred ca autoritatile insele ar fi „axa binelui” asa cum vor sa para in aceasta traditionala lupta a "raului" cu "binele". O sintagma de genul „axa raului” folosita de G. Bush este menita sa functioneze in acesti parametri atata timp cat receptorii au o mentalitate dualist clasica si chiar primitiva despre lume. Daca se demonstreaza ca inamicul e rau atunci o astfel de mentalitate percepe oponentul inamicului ca bun. Fiecare dintre tabere isi justifica propria calitate angelica incercand sa o diabolizeze pe cealalta.

Lupta impotriva terorismului e o strategie de imagine menita sa formeze in mintea cetateanului ideea cum ca autoritatile sunt pasnice, cum ca ele ele ar fi niste fecioare diafane trimise de Dumnezeu pe pamant pentru a lupta contra raului. Analizate cauzal si exhaustiv observam ca asta e una dintre cele mai mari marsavii care a fost lansata vreodata de vreun oficial pentru a manipula si distorsiona realitatea.

Varianta oficiala, dupa care teroristii ele ar fi diavoli si autoritatile ele ar fi ingeri, a ajuns sa fie implementata in diferitele resorturi ale societatii dupa metodele vechii inchizitii. In America s-a ajuns la absolut incredibila situatie in care simpla neacceptare neconditionata a acestei variante oficiale este clasificata pur si simplu de simpatie cu terorismul si chiar ca terorism in sine. Asa ceva deja nu mai poate fi deosebit de inchizitie decât prin gradul pedepsei aplicate; in timpul inchizitiei erai aruncat in inchisoare in timp ce astazi esti concediat de la locul de munca.

Razboiul practicat in trecut, si inclusiv in prezent, de autoritatile statelor este un terorism oficial generalizat, un terorism acceptat de toate resorturile statului. In aceeasi masura terorismul este un razboi restrans, un razboi in care sunt implicati doar o parte din membrii comunitatii. Terorismul nu este nici pe departe un fenomen specific secolului al 20-lea. El s-a practicat de autoritati si se practica in continuare cu nonsalanta si astazi, la toate nivelurile societatii. Diferenta dintre ele consta in faptul ca un urias aparat de propaganda ne convinge (sau nu) ca a practica un terorism organizat si difuz al autoritatilor ar fi bun, pe cand acela practicat cu mijloace mai rudimentare al amatorilor, ar fi rau.

Politia Statelor Unite practica o adevarata epurare dupa criterii de statut social asupra cetatenilor. Oficial cam 350 de oameni sunt ucisi in medie in fiecare an dupa cum se vede aici: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_killings_by_law_enforcement_officers_in_the_United_States,_2014. Dar daca punem la socoteala si persoanele fara adapost, acte si, practic, neinregistrati, numarul ajunge la 1000. Pentru cele mai mici nereguli politia US pur si simplu te ucide prin impuscare. Materiale ca acestea apar zilnic.



Comportamentul arogant si provocator al politistilor este menit sa depisteze pe cei cu potential revolutionar si sa-i elimine din fasa. Au predilectie de lichidare cei ce nu „venereaza” autoritatea prin comportament de sfidare. Persoanele fara adapost, epuizatii de prin corporatii, ratatii, retardatii mintal si toti cei cu dizabilizati fizice si psihice se afla pe lista epurarii politiei SUA. Pe langa aceasta „selectie naturala”, violenta politiei americane se adreseaza sclavului activ din corporatii. Mesajul lor este urmatorul : daca nu esti suficient de bun si esti concediat atunci risti sa ajungi pe strazi si sa te lichidam. Conform https://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_Europe , numarul de europeni era in 2010 de cca 740 milioane. Conform https://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_the_United_States , numarul americanilor este de 321 milioane. Mai putin de jumatate din numarul europenilor. Cu o astfel de atitudine tipic sclavagista economia americana suclaseaza pe cea europeana.

Terorismul, asa cum apare el astazi, este pur si simplu o varianta la nivel restrans a societatii razboinice contemporane, cu diferenta ca el este facut de amatori in timp ce razboaiele contemporane sunt facute de profesionisti cu traditie. Promovarea conceptului restrans de „terorism” doar la nivelul neprofesionistilor, a celor care decid sa ia si ei arma in mana si sa reactioneze in fata terorismului profesionist practicat de stat, face parte din acea mai veche strategie de canalizare a focalizarii urii cetateanului dinspre adevaratii vampiri ai societatii catre forme nedefinite de babau. Termenul de "terorism" suna profitabil pentru autoritati in urechile sclavilor speriati de razboiul psihologic la care sunt supusi de mii de ani pana astazi. Ideile mincinoase despre „axa raului” intaresc statul politienesc; sclavul mai mult se incatuseaza sub presiunea propriilor teroristi profesionisti, acoperiti sub imaginea eroica a armatei, decat de cea a teroristilor amatori de aiurea.

Aceste artificiale diferentieri intre razboi si terorism au mai mult rol de propaganda pentru a intari profitabilul stat politienesc ce deriva automat de pe urma „razboiului impotriva terorismului”. Diferentierea facuta de propaganda corporatista si politicianista intre razboiul oficial si profesionist al statului si terorismul practicat de „gruparile ostile” poate fi foarte usor demolata logic. Aceste astfel de adevarate pledoarii avocatesti sustin ca diferenta intre ele ar fi aceea ca razboiul ar ocoli civilii pe cand terorismul ar avea ca prima tinta insisi civilii. In realitate, faptul ca mor mai multi civili, in cazul terorismului amator, este pentru ca autoritatile si-au creat un vast aparat de protectie si astfel teroristii nu prea pot ajunge la ei. Daca ar avea de ales, majoritatea „teroristilor” ar alege oficiali si nu civili ca victime. Pe de alta parte, insusi razboiul (statal) a folosit, pana mai ieri, civilii ca masa de negociere. Faptul ca, in recentele razboaie din orientul mijlociu, armata a macelarit civili la gramada, atesta ca intr-o jumatate de secol nu se pot schimba apucaturi ce tin de sute de mii si poate chiar milioane de ani. Cazul bombelor atomice aruncate peste civili la Hiroshima si Nagasaki este probabil cel mai concludent in aceasta situatie. Faptul ca, pentru aceste atrocitati au fost scosi capi ispasitori si condamnati niste bieti soldati, care au ascultat de ordinele superiorilor, nu schimba mare lucru.

In general, povestea despre protectia civililor in timp de razboi, este de fapt de fapt ovorba goala a autoritatilor care, sporadic, este susţinuta de comportamentul concret al mercenarilor inrolati in armate. Razboaiele sunt facute pentru civili in primul rand. Ele sunt facute fie pentru a-i acapara si guverna, fie pentru a-i motiva in productie sau pentru a-i culege pe cei cu tendinta de revolta armata si de a-i muta cu jucariile intr-un loc favorabil autoritatilor mai curand decat sa se confrunte cu ei intr-o potentiala revolta a maselor. Frumusetea, discretia si comoditatea civilizatiei se bazeaza pe aceste canale subterane unde decadenta umana atinge cote de neintalnit in istoria vietii.

Ca sa putem intelege cat de mincinoasa este aceasta distinctie intre razboi (ca lupta intre profesionisti inarmati numai intre ei) si terorism (ca lupta intre profesionisti inarmati si civili) e cazul sa ne gandim la cel mai mare act terorist din istorie. De savarsirea acestui act nu este raspunzatoare nici Al-Qaeda, nici ETA si nici IRA, ci, dupa cum am amintit deja, autoritatile americane la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial cand au ras de pe fata pamantului orasele Nagasaki si Hiroshima. Au murit atunci peste 200 000 de civili cu batrani femei si copii de pe urma bombelor lor nucleare, plus alte sute de mii de raniti si traumatizati. Cum mai pot ele autoritatile americane sa vorbeasca despre „axa raului” si razboi impotriva terorismului cand ele insele au comis cel mai atroce act terorist din toate timpurile? Cum poti sa ai o asemenea nesimtire? Cum poti sa mai fii atat de nemernic si sa declari ca vrei sa raspandesti democratia in statele din lumea a treia, pretinzandu-te ca esti un fel de Dumnezeu de pe Capela Sixtina?

Cunosc argumentele false si inumane ale autoritatilor relativ la acest eveniment. Ca s-a terminat razboiul mai repede… Ca democratia… Ca alegeri libere… Vorbe goale! Aceste valori sunt identice cu cele ale teroristilor neguvernamentali ca ETA sau IRA. Asa cum aceste organizatii vor sa aiba un teritoriu de pe care sa-si extraga impozitele, la fel si teroristii oficiali ai SUA vor sa-si largeasca imperiul si sa acumuleze impozite si de pe alte teritorii. De fapt, povestea despre implementarea democratiei in Orientul Mijlociu are principala intentie de a scoate arabii din moschei si de a-i muta in cazinouri si corporatii. Pana la urma, argumentele lor in favoarea justificarii celui mai mare act terorist din istorie de la Nagasaki si Hiroshima, se reduce la o singura propozitie: vointa autoritatilor e sfanta in timp ce vointa omului simplu e neimportanta… Cei 200 000 de inocenti de la Nagasaki si Hiroshima erau anonimi pe cand cei 3000 de la WTC erau elite financiar-corporatiste (sic!) …

Nu este in regula sa comparam numarul de morti, asa cum il fac autoritatile din reflexul lor cinic de a vedea omul ca pe un obiect sau ca pe o vita ce se numara si se eticheteaza. Dar chiar si dupa acest criteriu inuman specific lor numarul victimelor de la Nagasaki si Hiroshima depaseste de vreo 20 de ori numarul de victime ale terorismului neguvernamental consemnat in intreaga istorie. Cati au murit la WTC? 3000?

Razboiul impotriva terorismului se dovedeste, de fapt, a fi o tautologie deoarece spirala terorismului este alimentata de razboiul insusi si la fel si viceversa. Un astfel de presupus razboi este o contradictie in termeni deoarece razboiul si terorismul sunt unul si acelasi lucru care se intaresc si se sprijina reciproc si in nici un caz nu se anihileaza reciproc.

Practic, terorismul radical practicat de (cei care sunt numiti de autoritati) teroristi provoaca acelasi tip de frustrare omului de rand ca si razboiul promovat de autoritati. Caracterul amator al teroristilor simpli se poate vedea din toate actiunile lor. Ei nu pot crea un Pearl Harbour sau un 9/11 si nici nu pot controla presa asa cum organizatorii razboaielor oficiale o fac. Teroristii sar peste partea asta si trec direct la fapte. Abia cu anii de experienta, incep si ei sa o dea la intors, invata strategiile manipularii opiniei publice si alte lucruri din astea. De exemplu, ETA a ajuns sa fie reprezentata in parlamentul spaniol si la fel si IRA in UK. Se poate spune ca o astfel de strategie este o adevarata recrutare a unor teroristi talentati dar amatori pentru a fi transformati in teroristi profesionisti. Este o minima educatie pe care profesionistii terorii le-o ofera amatorilor. Treptat asanumitul razboi impotriva terorismului devine un minunat parteneriat de tip win-win cu terorismul amator, iar treaba asta se face organizat şi sub maxima „nu negociem cu teroriştii”.

Autoritatile au nevoie de teroristi la fel cum armatele au nevoie de alte armate „dusmane” pentru a-si demonstra o utilitate artificiala in ochii cetatenilor si, astfel, sa contracareze astfel menirea lor principala: aceea de a fi un factor de negociere decisiv in negocierea relatiei dintre stapani si sclavi. Fara amenintari exterioare statul propagandistic si cel politienesc nu s-ar mai putea justifica, ar fi desfiintat si atunci foarte greu ar mai fi gasiti sclavi „de buna voie” pentru sustinerea sistemului pentru ca nu ar mai avea cine sa ii forteze sa devina sclavi.

Menirea principala a armatelor, terorismului si mafiei nu este aceea de a ne apara de dusmani, extraterestri sau alte amenintari care, chipurile, ar vrea sa ne colonizeze. Asta este doar o strategie specifica de ridicare cat mai eficienta a taxei de protectie de la cei vampirizati si de justificare a unei crime oficiale absolut odioase. Menirea principala a armatelor este aceea de a ameninta si chiar a scalda in sange revolta sclavilor, chiar daca o astfel de situatie se intampla odata la un secol in tarile civilizate si de mai multe ori in celelalte. De exemplu in Romania acest lucru s-a intamplat la rascoala taranilor din 1907 si la revolutia din 1989 impotriva dictaturii comuniste. In primul caz armatele au reusit sa inabuseasca in sange revolta taranilor iar in cel de-al doilea doar au incercat insa au intors vitejeste armele atunci cand opinia publica internationala a dat de inteles ca sprijina schimbarea.

Cel mai cunoscut caz de terorism al armatei impotriva propriilor cetateni in lumea civilizata este Germania anilor 30-40 unde grevele muncitorilor a condus la accesul la putere a unui partid razboinic, cel national-socialist al lui Hitler. Dar, pentru ca nu se putea concepe un plan demn de societatea civilizata prin care muncitorii sa fie inecati in sange (dreptul la greva fiind garantat), atunci s-a propus o sublimare ingenioasa prin care muncitorii au fost inlocuiti cu evreii.

Evident ca sistemul incearca din rasputeri sa acopere astfel de evenimente la fel cum constientul face fata de inconstient si despre asta voi analiza in detaliu in urmatorul articol. Sublimarea si formatiunea reactionala sunt concepte psihanalitice care se aplica perfect in acest caz. Politicienii se agita din cand in cand sa creeze situatii conflictuale sau inventand razboaie cu alte state sau comunitati pentru a-i da armatei forma de institutie de protectie pentru cetateni. Toata lumea se gandeste la costurile imense de intretinere a armatelor si a mentalitatilor clasice si primitive specifice celor care activeaza in ele si oricine ar avea tendinta sa reduca aceste costuri. Insa perspectiva unui razboi cu un stat vecin le tempereaza orice tendinta de reorganizare a statului. Din pacate asta e si interesul autoritatilor iar cetatenii inghit pe nerumegate astfel de galuste. Prea putini se mai intreaba si mai departe cum ar fi daca ar armatele ar lipsi de tot si de peste tot.

Ce s-o mai lungim: atata timp cat visul antic al lui Aristotel ca masinile, sa inlocuiasca sclavul liber nu s-a realizat decat partial, sistemul inca are nevoie de sclavi. Iar sclavul nu poate fi convins sa execute ordinele stapanului decat prin teroare. Aceasta este fie directa, ca in cazul sclavagismului clasic, fie indirecta, mijlocita de consumism, ca in cazul sclavagismului contemporan. Manipularea, folosita astazi, este sustinuta la baza tot de teroare, dar despre diferentierea dintre acestea voi scrie in urmatorul articol .

Societatea contemporana civilizata actuala nu poate exista fara razboi deocamdata cam la fel ca si cea clasica insasi din care face eforturi sa se desprinda. Razboiul sperie muncitorul, il face foarte productiv spre a strange provizii pentru momentele de saracie asemenea unei furnici amenintata de iarna. Locul de munca si zambetul stapanului seamana a paradis pentru sclavul speriat amenintat cu moartea pe strada sau la televizor. Evident ca un asemenea cadru e perfect pentru bogatii lumii care se imbogatesc si mai tare de pe urma anxietatii provocate de perspectiva razboiului.

Fara amenintarea armata sclavul contemporan ar fi un primitiv lenes si pasiv care duce o viata usoara si simpla. Asta e o perspectiva foarte neproductiva si necreativa. Alaturi de sistemul de educatie si justitie, institutia razboiului contribuie la aceasta manipulare profunda si sistematica pentru transformare a primitivului contemporan in sclav contemporan. Daca in trecut ea era folosita la jefuire pur si simplu, astazi institutia razboiului e mai mult folosita la tinerea sclavului in frau la contracararea posibilelor lor revolte. Lupta armatelor statului cu terorismul e de fapt o lupta pentru dominatie. Miza e insa aceeasi: niste teritorii de cucerit si niste sclavi de stapanit. IRA si ETA voiau tari proprii pe care sa le stapaneasca ele.

Trăim într-o societate încă războinică deşi câţiva au ajuns să le repugne haina şi mentalitatea militară. Suntem îndoctrinaţi cu militarism. Suntem ameninţaţi direct de către terorişti neprofesionişti sau indirect şi voalat de către armatele teroriste profesioniste ale statului. Oraşele sunt împânzite cu nonşalanţă de statui reprezentând mari conducători de oşti, capi tradiţionali ai terorismului de stat. Centrul de interes al compoziţiei din arta clasică este de fapt sublimarea comandantului de oşti într-un punct. Divinitatea religiilor clasice şi figurile lor profetice sunt de asemenea nişte centre de interes care supraevaluează pe cei puternici în defavoarea celor slabi şi lipsiţi de apărare. Discriminarea şi abuzurile nu vor putea fi eradicate atâta timp cât va exista cultură clasică şi armată. Mentalitatea războinică a distrugerii sau robirii unei alte comunităţii este parte din spiritul civilizaţiei şi nici un succes personal sau colectiv nu poate fi conceput în acest moment al culturii fără astfel de consecinţe.

În fiecare stat există un minister al armatei denumit, pompos şi cosmetizat, minister al apărării naţionale. Însă, dacă sinceritatea ar fi un atribut al funcţionării statului contemporan, un astfel de minister nu ar mai fi numit ministerul apărării naţionale ci pur şi simplu ministerul terorismului naţional. Cred că armatele sunt principala unealtă a statelor pentru împărţirea lumii în jucători de golf şi pacienţi de spital. Nu cred că mai trebuie căutat prea mult originea tulburărilor psihice descrise pe tratate de sute de mii de pagini. A mai crede, din acest moment, în teoria stadiilor de evoluţie libidinală infantilă propusă de Freud şi dezvoltată ulterior de alţi psihanalişti fără a vedea cancerul social care ne macină minţile încă din fragedă pruncie, este deja o ipocrizie. În următorul articol voi face o analiză mai amănunţită a consecinţelor psihopatologice ce decurg dintr-o astfel de stare de fapte. În următoarea secţiune voi detalia întregul spectru dezinformaţional al sistemului electoral

Gabriel Baldovin