2.5.4.7.2.2. (continuare) Tehnica de dezinformare prin camuflare în documente 1

Manifestul societăţii automatiste  

Acest articol este continuarea celui precedent

English version soon

2.5.4.7.2.2. (continuare) Tehnica de dezinformare prin camuflare în documente 1

Tehnica de dezinformare prin camuflare în documente se deosebeşte de cea de camuflare în realitatea obicectuală în primul rând pentru că se referă la surse, de cele mai multe ori în formă de text sau discursul vorbit. Dezinformarea în probatoriul audio-video se cheamă manipulare sau fals în documente, la fel ca în cazul textului. Dar această tehnică nu se aplică doar la sursele de documentaţie ci şi la procesul de argumentare într-o dezbatere sau, mai bine zis, de bruiere a argumentării adversarului. De fapt, toate tehnicile de dezinformare în documente se referă şi la bruierea adversarului în dezbateri. Reamintesc cititorului faptul că folosesc o variantă extinsă a termenului de „document”, în care intră absolut tot ce simulează o realitate trecută sau posibilă sau o ideologie, inclusiv vorbită, trecătoare, nu doar documentul clasic, permanent.

O altă diferenţă faţă de forma din realitate a acestei tehnici este aceea că nu vizează în mod exclusiv aducerea în prim-plan a unui eveniment şi mai dramatic, menit să-l mascheze pe cel dorit spre a fi scos din atenţia opiniei publice, ci orice fel de bruiaj care conduce la întreruperea discursului ce se doreşte ascuns. Cazul de mai sus (în articolul precedent), cu obedienţii faţă de măsurile aberante ale autorităţilor în cazul pandemiei de COVID-19, care reproşau adversarilor dizidenţi ai dezbaterilor că ar susţine naraţiunile despre presupusa nocivitate a tehnologiei 5 G şi presupusul plan de exterminare al lui Bill Gates , este unul tipic de camuflare a argumentelor raţionale ale dizidenţilor. Până la urmă acestea s-au impus în faţa majorităţii şi măsurile aberante au fost abandonate de autorităţi. Aducerea acestor „teorii ale conspiraţiei” în dinamica argumentării a avut rol de bruiaj al retoricii dizidente, bazată pe informaţiile venite din somităţi mondiale în domeniul virusologiei şi microbiologiei precum Luc Montagnier şi Didier Raoult . Am arătat mai sus că aceste „teorii ale conspiraţiei” au fost create deliberat de spionajul civil tocmai pentru a provoca acest bruiaj şi confuzie în rândul opiniei publice.

Însă aceste exemple de camuflare în documente cu ajutorul unei alte tehnici (în cazul de faţă, contracararea de denigrare) sînt rare, deşi foarte eficiente. Majoritatea cazurilor de aplicare a lor concretă în forma camuflării simple se face prin surse precum textul scris, reportaje sau documentare video. Tehnica de camuflare în documente se manifestă în special în dezbateri, mai puţin în sursele tipice. Totuşi există şi aici câteva variante ale acestei tehnici care se aplică şi în documentele permanente, pe care le voi descrie la finalul acestei expuneri. Împreună, ele sînt următoarele:

Variante de camuflare în documente folosite cu preponderenţă în dezbateri:

- Bruiajul;
- Banalizarea;
- Agnosticismul empirist;
- Relativizarea;
- Camuflarea prin sofisme (bruiajul logic);
- Trivializarea (băşcălia, trolling-ul).

Variante de camuflare în documente folosite atât în dezbateri cât şi în documente permanente:

- Dezinformare prin jargon lingvistic;
- Falsa dezbatere;
- Ambiguizarea (interpretarea/redarea deformată a unui subiect sau a unei ideologii);
- Haosul informaţional. Hiperinflaţia informaţională;
- Publicitatea (advertising);
- Divertismentul în exces.

Mai departe voi expune pe cele folosite în special pentru vorbirea liberă.

Bruiajul

Este o variantă de camuflare a mesajului unui emiţător oponent spre a-l face perceptibil unui potenţial public. Cel mai comun tip de bruiaj în dezbaterile publice este întreruperea adversarului sau chiar vorbirea în paralel cu el pe temă diferită decât cea adusă în prim-plan, sau pe cea deja comunicată. Nu se înscrie în varianta de bruiaj (a tehnicii de dezinformare prin camuflare) întreruperea adversarului într-o dezbatere pentru corectarea unor date prezentate eronat sau pentru susţinerea unui punct de vedere diferit pe teme aporetice sau demagogiste : de exemplu, un discurs care susţine superioritatea politicilor liberale în faţa celor de stânga (sau invers) nu se bazează pe unanimitate; prin urmare e firesc să fie întrerupt de un reprezentant al ideologiei rivale. În acelaşi fel, un discurs vorbit care apreciază unilateral o măsură politică luată în trecut ce e apreciată controversat de majoritatea cetăţenilor, poate fi întrerupt pentru menţionarea şi a celeilalte variante. Rămâne în sarcina emiţătorului să se ferească în a intra în teme care nu au unanimitate sau nu sînt susţinute de majoritate, altfel riscul întreruperii sale de către un adept al celeilalte ideologii este iminent.

De asemenea, poate fi întrerupt un vorbitor care îşi prelungeşte prea mult discursul, peste 10 minute, cu detalii stufoase, ce riscă să piardă atenţia spectatorilor. Stă în sarcina emiţătorului să sintetizeze în aşa fel informaţiile încât să reducă o temă la sub 10 minute de vorbit, de preferabil 5 minute.

Însă intră în tehnica de camuflare prin bruiaj întreruperea adversarului după 2-3 minute pe motiv că monopolizează discuţia, aşa cum se tot face în emisiunile demagogiste faţă de adversari incomozi, pentru care nu există contra-argumente. Se poate înscrie în aceeaşi tehnică şi diluarea mesajului prin aducerea de detalii nesemnificative în completarea discursului unui vorbitor, alături de cea a haosului informaţional, despre care voi detalia în cealaltă grupă ale acestor variante. Aşa ceva duce la confuzarea şi obosirea publicului receptor.

Banalizarea

Este o tehnică de dezinformare care diminuează gravitatea unui eveniment sau a unei fapte pe baza faptului că în istorie mereu s-au întâmplat orori, şi că acestea sînt inevitabile speciei umane. Dezinformarea constă în faptul că la şcoală copilului i se sugerează timp de o lungă perioadă de timp că lumea este echitabilă, iar un candidat la posturile de conducere are aspect de om onest. Desigur, judecarea revoltei populare ca răspuns la astfel de tragedii nu se mai face de adepţii castei marilor industriaşi şi bancheri după principiul existenţei şi în trecut a numeroase răscoale, ci prin ce a faptului că astfel s-a trecut la acte de barbarism, ceea ce înseamnă un dublu standard în evaluarea unor situaţii. Aducerea de exemple mai tragice întâmplate în urmă cu mai multe decade sau cu secole nu are sens în logica argumentării, deoarece nouă ni se spune constant că acele momente sînt istorie şi trăim în altă eră. Însă o astfel de retorică are sens în dinamica dezinformării, diminuând caracterul tragic al evenimentului şi aducând cu sine un soi de fatalism politic. Ne putem imagina că după o anumită perioadă vine un nou demagog ce promite o falsă revoluţie populaţiei spre a o reentuziasma şi a o face mai profitabilă în angrenajul economic general.

Promovarea ştirilor cu evenimente negative, şi chiar tragice, are şi rol de a menţine populaţia într-o expectativă firească a terorii, şi de resemnare în faţa faptului că ar putea deveni victime, opusul mentalităţii „nu mi se poate întâmpla tocmai mie. Manufacturarea unor catastrofe umanitare de către spionajul civil se face în primul rând pentru creşterea profitului marilor industriaşi şi bancheri . Apoi aşa ceva se face pentru camuflarea punerii în act a pulsiunilor morbide ale unor sadici ucigaşi . Dar ele sînt create şi pentru a banaliza teroarea în percepţia publică, ce apoi poate fi folosită ulterior cu rol de dezinformare pentru a stimula resemnarea victimelor sau urmaşilor acestora în faţa atot-puterniciei marilor industriaşi şi bancheri.

Banalizarea trebuie diferită de clemenţă, care presupune acceptarea gravităţii evenimentului, însă dintr-un motiv sau altul consecinţele politice sau juridice ale sale sînt suspendate.

Agnosticismul empirist

Expresia populară „a te prosti în faţă” este tipicul acestei variante. Cea mai cunoscută tentativă a folosirii ei este ea a partenerului infidel care răspunde cu formula „Nu e ceea ce crezi” atunci când este prins asupra faptului. Uneori analizatorii noştri senzoriali ne pot da iluzii asupra realităţii în condiţii extreme. Mutarea rapidă a mâinii dintr-un recipient cu apă fierbinte într-unul cu apă poate duce la senzaţii opuse cu cele normale. De asemenea, unele iluzii vizuale apar pe fondul oboselii sau insuficientei treziri de dimineaţă, dar şi a lipsei de lumină adecvată. Iluzii apar constant în cazul unor tulburări psihice medii şi severe precum cea schizotipală, borderilne, tulburarea de iluzie (paranoia) sau psihoze precum schizofrenia sau depresia majoră. Însă a susţine implicit că o persoană ce şi-a descoperit partenerul înşelând trece printr-o astfel de stare provizorie, nediagnosticată de vreun psihiatru, este o tentativă de dezinformare prin varianta agnosticismului empirist.

Cu toate acestea, existenţa unui astfel de diagnostic pus de un psihiatru, sau chiar de către un profan prin aplicarea corectă a criteriilor DSM, ridică posibilitatea ca un astfel de om să fi fost victimă a iluziei provocată de propria condiţie psihopatologică. De exemplu varianta de gelozie a paranoiei are impresia că şi-a văzut partenerul/partenera înşelând, aducând ca argumente motive neconcludente, precum faldurile cearceafului sau modul în care şi-a lăsat lucrurile personale în locuinţă. Dar nu aceste cazuri am în vedere cu acel exemplu, ci cel în care partenerul/ partenera infidel/ infidelă este surprins/ surprinsă asupra actului amoros sau în drum spre un loc unde aşa ceva se poate întâmpla, precum o cameră de hotel sau locuinţa celeilalte persoane. În acest caz probabilitatea înşelării este foarte mare.

Desigur, acest caz este unul eşuat. Cea mai mare parte dintre cei ce au asemenea surpriză nu cad în plasa dezinformării şi nu cred varianta pierderii subite a capacităţii senzoriale de a recepta corect realitatea. Partenerul infidel încearcă şi el să încropească ceva, în speranţa că îşi va păstra totuşi relaţia mai veche, sau din pură complezenţă. Însă această tehnică poate fi folosită spre a bruia interlocutorul şi spre a-l atrage în discuţii de filosofie analitică, logică şi gnoseologie la care majoritatea cetăţenilor simpli nu se pricep. Acesta este un mod de a abate firul discuţiei spre alte zone, în care excelează varianta de trolling, după cum vom vedea mai jos.

Agnosticismul empirist este o variantă a tehnicii de dezinformare prin camuflare în documente care caricaturizează teoria kantiană a separaţiei „fenomen-lucru în sine”. Ea este forţată astfel să intre în zona dezbaterilor, în sensul respingerii unor argumente impecabile ale unui oponent pe baza faptului că adevărul este oricum inaccesibil. O astfel de variantă abuzează această separaţie, prin care Kant a vrut să salveze ideea antică şi religioasă a adevărului absolut de adevărul foarte probabil sau mai puţin probabil. Dar filosoful german niciodată nu a vrut să susţină agnosticismul prin această separaţie. De aceea a venit cu un addendum la „Critica raţiunii pure”, numită „Prolegomene la orice metafizică viitoare care se va putea înfăţişa drept ştiinţă”. Chiar şi agnosticismul autentic nu se referă la judecăţile realităţii proxime, ci la speculaţiile „raţiunii pure” , dacă tot am amintit de Kant.

Există un criteriu de a descoperi această variantă a tehnicii de dezinformare prin agnosticism empiric în dublul standard al celor care îl folosesc. Deşi adepţii acesteia folosesc bănuiala şi sugestia în retorica lor, totuşi în faţa unui argument contrar imbatabil ei se mută subit la agnosticism. Această variantă de dezinformare prin agnosticism empiric trebuie net diferenţiată de intenţia unui cercetător de a verifica în amănunt datele realităţii. Aşa ceva poate deriva în haos dezinformaţional, după cum voi arăta mai jos, însă nu se înscrie în această variantă.

Relativizarea

Este o variantă a tehnicii de dezinformare prin camuflare în documente care e menită să submineze înlănţuirea logică între idei ale oponentului sau înalta probabilitate inductivă prin subterfugii teoretice de tip sofistic, care se apropie de trolling, prin care se demonstrează şi contrariul a ceea ce susţine oponentul. Spre deosebire de varianta de mai sus, cea de faţă nu susţine falsitatea ideilor oponentului. Dealtfel, în majoritatea cazurilor, adepţii acestei variante se dau adepţii ideilor ce trebuie subminate mediatic, însă la un moment dat fac astfel de rabaturi logice ce devin de neînţeles pentru un potenţial public, deoarece pot susţine contrariul temei susţinute până atunci. Acesta nu e influenţat decisiv de aceste acte de infiltrare ideologică, însă pe termen lung, odată cu uitarea, sentimentul de incoerenţă a discursului se amestecă şi în discursul original şi astfel este subminată ideologia ce se doreşte ascunsă atenţiei publice.

Camuflarea prin sofisme (bruiajul logic)

Am văzut că tehnicile de dezinformare în realitatea obiectuală de tip antecedenţă şi consecutivitate sînt aplicare a sofismului falsei cauze la nivel de manufacturare de situaţii. Toate celelalte sofisme pot fi folosite pentru a întrerupe şi bruia discursul nefavorabil marilor industriaşi şi bancheri şi a duce discuţia în direcţii haotice, departe de punctul urmărit de cel care vorbeşte în cadrul unei dezbateri, şi al cărui discurs se doreşte subminat.

Nu am să repet datele logicii despre sofisme, ele sînt publice şi pot fi verificate de oricine în cadrul ştiinţei logicii. Toate pot fi folosite cu acest scop de bruiaj logic, spre deosebire de tehnica bruiajului simplu, care avea principal obiectiv întreruperea adversarului ideologic şi interpunerea între emiţător şi receptor, exact ca şi în cazul variantei anterioare. Acelaşi lucru se întâmplă şi în acest caz: distratorul nu are aspect de adversar, ci doar de influenţator al discursului spre a-l îndrepta spre o altă cale. Acesta nu intră în polemici ideologice cu emiţătorul, dar face pe „cetăţeanul turmentat”, care uneori are spasme logice. El mimează constant obtuzitatea înţelegerii concluziilor emiţătorului, insistând pe sensurile diverse ale cuvintelor sau pe operaţiuni logice eronate care duc discuţia în altă zonă.

Cea mai comună eroare intenţionată comisă este cea a sofismului generalizării pripite prin care regula probabilă a inducţiei (transformarea particularului în general şi universal) este dată ca sigură sau foarte probabilă. Pornind de la această eroare, regulile conversiunii şi obversiunii logice sînt abuzate, ajungându-se astfel la concluzii contrare şi chiar contradictorii faţă de cele ale emiţătorului. De exemplu, unui critic acerb al dinastiei Rockefeller i se poate replica despre un concert pe care l-a văzut la centrul Rockefeller din New York, despre artificiile luminile şi maiestatea turnurilor acestui centru, mândria americană etc., etc. Observăm aici în primul rând tehnica de dezinformare prin contracarare în documente de tip cosmetizare. Dar în acelaşi timp ea este şi o camuflare a discursului acuzator, pe baza unui exemplu, probabil singurul, în care dinastia Rockefeller a contribuit la mândria americană, prin cunoscutul centru din New York. Faptul că este foarte probabil ca dinastia Rockefeller să controleze însăşi Banca Federală, şi de acolo fluxurile şi refluxurile economice mondiale care duc la disperare miliarde de oameni, este astfel ascuns prin acest unic exemplu, extrapolat la toate acţiunile acestei infame dinastii.

Alte sofisme folosite de această variantă a tehniciide dezinformare prin camuflare în documente sînt echivocaţia şi amfibolia. Ele constau în erori intenţionate ale unor argumente izolate, bazate pe insuficienta descriere a unor cuvinte. De exemplu, este cunoscut argumentul sofistic:

„Televizorul este alb.
Alb este un adjectiv
Televizorul este un adjectiv.”

Termenul Mediu ,,alb” este un cuvânt echivoc care ascunde de fapt două noţiuni diferite. Aşadar el nu mai este un termen mediu în contextul silogismului. În mod normal premiza majoră ar fi trebuit formulată corect astfel „Televizorul are culoarea albă”. De asemenea, premiza şi minoră propoziţia este formulată incorect. Ea ar fi trebuit să fie astfel „Cuvântul «alb» este un adjectiv.” Prin urmare, observăm că „culoarea albă” şi „Cuvântul «alb»” nu sînt acelaşi termen mediu pentru silogismul în cauză, iar mutarea predicatului logic în concluzia logică se face pe în afara formelor logice corecte.

La nivel de dezinformare generală, astfel de înlănţuiri aproximative şi uneori chiar contradictorii de afirmaţii reflectă deficitar o realitate şi poate duce la bruierea discursului unui emiţător ce se doreşte ascuns opiniei publice.

Trivializarea (băşcălia, trolling-ul)

Constă în aducerea în prim-plan a unor distratori asociativi cu tentă comică pe baza asemănării formale a unor cuvinte, situaţii sau unor erori intenţionate de interpretare, cu exact acelaşi rol precum în variantele anterioare, respectiv de a deturna discursul unei discuţii şi a-i submina receptivitatea. Varianta de trivializare subminează însăşi seriozitatea emitentului dacă intră în jocul dezinformator, sau inteligenţa sa ca neadaptabil şi caduc, dacă refuză această abatere.

În următorul articol am să continui această secţiune, prin care am să descriu alte variante care nu sînt specifice doar dezbaterilor ci şi materialelor permanente de presă.

Gabriel Baldovin