1.6. Utilizarea camuflata a amenintarilor brutale pentru cresterea productivitatii in cazul relatiilor moderne de munca liber consimtita

Manifestul societăţii automatiste  

1.6. Utilizarea camuflata a amenintarilor brutale pentru cresterea productivitatii in cazul relatiilor moderne de munca liber consimtita

Acest articol se continua de aici

English version here

In articolul anterior faceam o comparatie intre amenintarile brutale ale sclaviei clasice si cele mai subtile ale relatiei de munca liber consimtita. Una din sectiunile urmatoare este dedicata descrierii refuzului executantului modern de ordine de a se supune unor astfel de amenintari si predispozitia sa neproductiva pentru rascoala. De aceea, in ciuda numeroaselor incercari de a-i elimina pe neobedienti, in cele din urma amenintarile brutale specifice sclaviei clasice au fost abandonate. Amenintarile brutale directe cu moartea la adresa individului au ramas, insa in cazul societatii civilizate actuale ele nu mai sunt cauzate de alti oameni ci de natura insasi. Daca nu faci un serviciu societatii atunci risti sa nu primesti adapost si hrana si sa te imbolnavesti sau chiar sa mori. Nimeni nu te-a amenintat cu moartea in acest caz pentru a devin mai productiv. Pur si simplu acesta este modul natural de a fi al fiintei umane. Acelasi lucru se intampla si fara existenta civilizatiei: daca nu mergi sa cauti mancare sau adapost in salbaticie atunci poti in acelasi fel muri de foame sau de frig din cauza lipsei de adapost.


Dar, pe langa aceste amenintari directe usoare, din pacate sistemul social creeaza si intretine un set de amenintari indirecte, mult mai brutale decat ele. Acestea practic repeta amenintarile brutale ale sclaviei clasice. Ele sunt lansate ca intr-un eter, fara o tinta anume, la fel ca si pescuitul cu momeala. Cu toate acestea, ele sunt foarte active din punct de vedere psihologic. Se prind in aceasta capcana doar cei cu un complex traumatic ridicat, cei care au fost educati intr-un mediu modest, conform educatiei salbatice. Orice fel de actiune traumatica are consecinte intr-o constitutie psihopatologica paranoida de forma persecutorie, dupa cum au aratat numeroase experimente consemnate de psihologia experimentala si sociologie. Avand o constitutie psihopatologica, conform mediului social si a mostenirii genetice de la predecesorii lor, respectiv sclavii clasici din epocile trecute, servitorul modern interpreteaza aceste amenintari la adresa sa insasi.

Aceste amenintari il sperie pe muncitor si ii blocheaza dorinta de a evada, dupa cum am detaliat aici , sau aici. Am descris in primul articol legat experimente uluitoare facuta de psihologia experimentala. Mai multi savanti* au administrat socuri electrice si mecanice la sobolani si maimute. Rezultatul a fost o crestere exponentiala a comportamentului sexual sau a nevoii de hrana. Aplicate oamenilor, aceste metode odioase conduc la cresterea consumului in general, ceea ce inseamna de fapt un profit mai mare pentru conducatorii acestei lumi. Diferenta dintre experiemntele razboinice indirecte specifice civilizatiei contemporane si socurile experimentate pe animale este ca ele nu se aplica direct la oameni ci indirect, prin intermediul mass-media, si mediate de perceptia umana.

Asociind aceste conflicte cu experientele traumatice seculare transmise transgenerational de la stramosii sai (sclavi clasici), servitorul modern practic traieste aceeasi angoasa ca si cum ar fi produsa de o trauma reala. Din acest motiv ele sunt aproape imposibil de dovedit intr-un tribunal conform sistemului judiciar actual. Cu cat aceste amenintari sunt mai aproape si mai directionate catre angajat cu atat relatia de munca liber consimtita e mai aproape de sclavia clasica. Acest tip de profit modern se pliaza ca o manusa pe aceasta forma a justitiei specifica epocii contemporane.

Actiunile care ameninta indirect sunt foarte detaliat calculate, dupa ce s-au monitorizat in timp. Lansarea lor pe piata media se face planificat in urma rezultatelor observate cu mult inainte in unitatile de productie. Productivitatea crescuta constatata in fabricile americane in timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost un moment critic in ceea ce a devenit ulterior „managementul resurselor umane”. De atunci SUA s-au specializat in initierea razboaielor „inutile”, devenind astfel tara cu cea mai puternica economie in secolul al XX-lea. Odata ce li se iveste cea mai mica oportunitate, SUA fie intra imediat in mod constant intr-un razboi, fie initiaza unul de la sine pentru a face pace (!!!).

Desi pare o manifestare gratuita a agresivitatii, logica psihonomica a acestor actiuni razboinice se desfasoara conform unui plan economic studiat si bine pus la punct. Stirile despre razboaiele americane sau de pe alta parte a lumii sunt atent selectate de canalele de stiri de peste tot in lume si aruncate pe piata de munca ca navod in care sa se prinda fragilii emotionali. Rezultatul este identic cu cel al amenintarilor directe din sclavia clasica: cresterea productivitatii. Spre deosebire de aceasta, executantul modern de ordine nu stie exact pe cine sa se razbune in urma acestor amenintari. Pe presedintele SUA? Sau pe presedintele tarii agresate? Sau pe diferiti rebeli pe care media arunca apoi vina initierii razboiului? Cert este ca, negasind solutii de contraatac, executantul modern de ordine prefera sa intre in gratiile sefului cu o productivitate mai mare. Ceea ce se urmarea de la inceput. Simplificand un pic descrierea, situatia este identica cu a unui stapan care isi bate calul cu cinism pentru a alerga mai repede. De pe urma acestor inginerii sociale beneficiaza intreaga „lume civilizata”.

Un alt exemplu al rolului traumatismului psihic in generarea de profit economic este cel al Germaniei postbelice. Dupa al doilea razboi mondial capitalul ei concret era devastat. Dar capitalul potential format din cetatenii ramasi in viata dispusi sa munceasca din greu pentru a ridica tara din ruine a facut ca ea sa devina rapid o putere economica. Inainte de asta toata lumea civilizata arata dispretuitor cu degetul catre natiunea germana pentru ca a sustinut sistemul nazist. Dupa al doilea razboi mondial nemtii erau la fel de „demni de pedeapsa” precum sclavul antic care fusese din mila lasat sa traiasca. Practic, cetatenii germani postbelici au devenit niste sclavi clasici, dupa ce s-au pricopsit cu imaginea de bestii, demne de a fi pedepsite sau chiar ucise. Daca sclavul clasic propriuzis era din nastere obisnuit cu ideea ca e sclav si ca ar putea fi oricand omorat, de data asta muncitorul german era pedepsit pentru ca a gresit in decizia politica care a condus la devastarea Europei. Resimtind acest blam international, nemtii au incercat sa-si refaca imaginea printr-un efort considerabil de reconstructie. Munca prestata timp de 20 de ani de acesti oameni supusi oprobriului international, a fost pretul platit pentru recuperarea demnitatii lor de oameni.

Daca politica externa furnizeaza amenintari asupra cetatenilor prin diferitele actiuni militare, in ceea ce priveste politica interna ele sunt furnizate de politie si bandele mafiote. Pentru multi este o enigma faptul ca SUA tolereaza bandele mafiote din metropolele americane, dar este foarte netoleranta cu cele mai mici semne de nesupunere ale cetateanului simplu. Politia SUA rareori se implica in reglarile de conturi dintre bandele mafiote suburbane. Sistemul stie ca acesti gangsteri au scapat de sub controlul social si nu-i mai poate convinge sa asculte de ordinele cuiva. Acesti gangsteri sunt ca sclavii revoltati ai lui Spartacus care prefera sa fie ucisi decat sa continue o viata in sclavie. Asa ca politistii nu se mai obosesc sa faca „ordine” in ceea ce ii priveste. Si astfel sistemul se multumeste in a-i folosi indirect pe post de agenti ai terorii fata de cetateanul simplu, si a-i face productivi prin intermediul cresterii productivitatii lui.

La polul opus fata de cazul gangsterilor, sistemul american are un tratament special fata de cetateanul onest. La cel mai mic semn de sfidare politistul american scoate arma si-i cere acestuia sa ridice mainile in aer sau sa se culce la pamant, ca in razboi. O astfel de experienta este una suficient de traumatica incat sa-i ramana potentialului servitor in minte pentru toata viata. Daca sfidarea cetateanului continua atunci politistul il ucide cu focuri de arma, sub pretextul temerii pentru propria viata. Acest comportament este unul de supraveghetori tipici de sclavi. In momentul in care intimideaza cetateanul respectabil pe strada, si il ameninta chiar cu moartea la cea mai mica incalcare a regulilor sociale, practic sistemul social modern el reface schema pedepsei sclaviei specifica sistemului social clasic.

De fapt rolul politiei in general, si a celei din SUA in special, este in principal de eliminare a servitorilor recalcitranti si de perpetuare a amenintarilor fata de cei inca obedienti, cu rezultate in cresterea productivitatii. Iata cum SUA a stiut sa converteasca un astfel de dezavantaj intr-un avantaj. Mafiotul de strada care cere taxa de protectie direct de la cetateanul onest este un soldat sau politist neoficial. Toleranta sistemului fata de el este de fapt o retributie pe care i-o accepta tacit si pe care fiecare si-o negociaza direct cu victima. De multe ori cetateanul simplu prefera sa plateasca taxa de protectie mai curand decat sa ceara ajutorul politiei, conform rolului ei declarat in societate. Asta pentru ca politistii chemati pentru ajutor pot deveni agresivi fata de victima insasi. Video-clip-ul de mai jos a fost inspirat din aceasta experienta .

Atentie! Imagini socante



Abuzurile bandelor mafiote fata de cetatean sunt folosite in scopul interesului sclavagist de cultivare a amenintarilor indirecte cu rol decisiv in productivitatea economiei generale. Violenta de strada din spatiul social „democratic” occidental este practic corespondentul violentei statului politienesc din dictaturi. Asa ca in „lumea civilizata” se poate vorbi astfel despre o privatizare a violentei menita sa supuna servitorul de rand sub presiunea amenintarilor. Astfel el devine un agent al violentei, razbunandu-se la randul sau pentru abuzul initial pe o fiinta mai slaba ce nu poate riposta.

De aici porneste o adevarata epidemie a violentei si amenintarilor extinsa in toate sectoarele sociale. Elevul agresat pe strada, in clasa sau chiar acasa va avea porniri violente de aparare in situatii de frustrare. Astfel, el fie se va exclude singur dintr-o astfel de scoala „deschisa tuturor”, fie va fi pur si simplu exmatriculat datorita comportamentului sau deviant. Ulterior, ajuns adult, el va prefera sa se inroleze in armata decat sa isi gaseasca un statut social normal. Asa ceva este exact ceea ce isi doresc autoritatile de la un individ care ar putea sa se revolte in viitor in fata presiunilor de crestere a productivitatii. Plin de frustrare si resentiment, un astfel de maltratat psihic va dori sa isi defuleze frustrarile intr-un razboi si va cauta cu obstinatie violenta. Va fi primul care isi va umple eroic pieptul cu aer pentru a se napusti asupra vreunui dusman oarecare, ales parca prin tragere la sorti. Razboaiele create artificial de catre sistem sunt dedicate special pentru el.

Din punct de vedere psihodinamic orice fel de frustrare inseamna si teroare. Pentru ca orice frustrare presupune o crestere a nivelului valorii de inhibitie a sistemului psihic conform legii intaia a sistemului psihodinamic. Pentru reglarea acestei diferente valorice si echilibrarea psihodinamica, sistemul psihic are nevoie de satisfactie pe care o poate gasi in zona proxima. Aici intervin minciunile reclamelor despre care am analizat in detaliu aici. Iata cum supraconsumul este astfel consolidat cu ajutorul acestui urias aparat social al terorii! Ne aducem aminte din articolul precedent despre inselarea cu asanumitul „liber schimb” de care executantul modern de ordine are parte. In aceste conditii diferentele dintre sclavul clasic si executantul modern de ordine sunt mult mai mici decat par. Nevoia compulsiva de a cumpara obiecte inutile implica munca mai multa pentru obtinerea banilor pentru achizitionarea lor. Ceea ce se si urmarea de la inceput. In urmatorul articol voi analiza alte asemanari importante intre sclavul clasic si executantul modern de ordine.

* Bibliografie:
Hinde, Robert A. - "Animal Behaviour: A Synthesis of Ethology and Comparative Psychology" New York:
Miller, N. E. (1960). - „Learning resistance to pain and fear: Effects of overlearning, exposure, and rewarded exposure in context”. Journal of Experimental Psychology, 60(3), 137-145.

Gabriel Baldovin