English version soon
În 2015 am început o serie de articole pe tema sclavagismului , cu modificările sale contemporane. Până la urmă mi-am dat seama că această serie va deveni o carte, la fel ca şi precedenta, „Să desadizăm lumea!” , care a pornit tot de la o serie de articole pe tema feminismului şi a abuzurilor/crimelor dintre sexe, în special de la cel bărbătesc pentru cel femeiesc.
Aceasta urmează unui efort de 14 ani de intense şi chinuitoare căutări pentru un model social mai bun. Atunci propuneam eliminarea politicienilor şi democraţia directă. Între timp mi-am dat seama că în civilizaţia occidentală politicienii sunt deja eliminaţi de pe la sfârşitul secolului al 19-lea, când marile dinastii de industriaşi şi bancheri i-au manipulat pentru a adopta politici favorabile lor. Dictaturile clasice şi primatul politicienilor mai există în ţările lumii a 3-a.
Astăzi instituţia electorală şi clasa politică au ajuns un mecanism de subminare politică a dizidenţilor . Când mă gândesc la ce a putut ajunge activistul civic american Bernie Sanders, absorbit şi ofilit în Partidul Democrat din SUA, îmi vine în minte domesticirea lupului pentru a fi transformat din fiară în javră docilă. Şi la noi s-a încercat ceva similar cu activistul de mediu Mihai Goţiu, cooptat de USR în Parlament şi vânat sistematic de camerele de luat vederi pentru a fi apoi denigrat de opinia publică, ce va fi uitat de lupta lui pentru salvarea Roşiei Montane .
Cei mai mulţi dintre politicieni sunt chemaţi în Parlament cu aceeaşi funcţie pe care aplaudacii o aveau în „Marea adunare Naţională”, pe timpul dictaturii comuniste. Spionajul civil local îi păpuşează prin instrumentele lor specifice să facă ce a decis CIA pentru o anumită zonă geografică. Avantajul acestei dictaturi a spionajului informaţional este acela că elimină posibilitatea alegerii unui dictator. Dar povestea asta e şi ea una inexactă, deoarece, aşa cum am arătat la minutul 29 din documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” , Hitler nu a câştigat majoritatea, ci a fost sprijinit să ajungă acolo. Dictatorii nu sunt aleşi ci se impun prin forţă. Unii dictatori au fost şi aleşi, în special în ţările din lumea a 3-a, unde populaţia nu are experienţă cu democraţia. Doar în ţările nordice, unde sistemele sociale sunt mai echitabile, o democraţie directă poate funcţiona nealterat. Apoi, printr-o campanie intensă de manipulare, inclusiv votul direct de proiecte poate fi viciat.
Astfel că la un moment dat, am ajung să găsesc scuze pentru actuala mascaradă democratică , în sensul că evită dictatura clasică şi se adaptează pe furia populară, generatoare de conflicte sociale majore, încercând să o evite pe cât posibil. Mulţi dizidenţi politici şi activişti civici precum Bernie Sanders ajung să renunţe în a mai lupta pentru o lume mai bună, văzând că nu se poate mai bună. La noi în România fostul politician Crin Antonescu a declarat într-un interviu că s-a retras din politică exact pentru acest motiv.
Totuşi, o asemenea perspectivă este una terifiantă, pentru că societatea actuală este o fraudă cum n-a mai fost vreodată în istorie. Pe lângă criminalitatea moştenită de la modelele sociale anterioare, democraţia actuală e încurajată în a comite crime mai mari decât cele din trecut printr-un aparat hidos de dezinformare care îi şterge urmele. Minciuna şi manipularea sunt motorul democraţiei. Şi, dacă ar rămâne doar în zona profitului pe care le generează nu ar fi grav. Dar, din păcate, acestea sunt acompaniate de criminalitate şi războaie. Secolul 20 s-a numit secolul vitezei, dar pe măsură ce vitezele vor creşte, această caracterizare va părea puerilă. În schimb, eu sper ca el să rămână în istoria umanităţii ca secolul terorii, în raport cu restul de perioade istorice ce urmează să vină. Sper asta nu pentru că aşa îl caracterizez eu, ci pentru ca în viitor să nu mai fie catastrofe precum cele două războaie mondiale, Coreea Vietnam, Iugoslavia, Rwanda şi altele, specifice acestei perioade oribile.
Rezultatul pentru o lume mai bună a venit în mine precum adevărul descris de Descartes. Încă din 2008 am creat o etichetă pentru „baldovin opinius” care se cheamă „technology will set us free”, convins fiind că tehnologia este calea pentru eliberarea de sclavia modificată modern, cea mai stringentă problemă atât a societăţii clasice cât şi a celei contemporane. Tehnologia a fost unul dintre factorii pentru care sclavia clasică s-a transformat în cea salarială, modernă . Pe măsură ce tehnologia va evolua, multe dintre joburile umilitoare de astăzi, vor dispărea. Şi, odată cu acestea va dispărea însuşi aparatul de convingere a unei minorităţi dezavantajate să accepte aceste joburi.
Tehnologia are resursele de a mai atenua din această problemă prin eliminarea acelor joburi umilitoare, precum cele de gunoier sau agricultor, şi a celor periculoase, precum cele de constructor de clădiri sau tăietori de lemne. Cei care fac aceste joburi sunt puţini. Restul îşi dau seama că aceşti oameni sunt sub-privilegiaţi, dar cineva trebuie să le facă. Ei justifică inechitatea sclavagismului cam în acelaşi fel în care Aristotel justifica sclavia, respectiv prin sporirea „libertăţilor” celorlalţi. Ei acceptă însăşi starea lor de sclavie tocmai prin prisma „necesităţii” celorlalte. Dacă tehnologia ar înlocui aceste joburi rutinante şi dezumanizante, atunci o doză importantă de libertate s-ar infuza în întreaga umanitate.
Societatea automatistă este societatea viitorului unde roboţii vor face majoritatea muncilor, iar umanitatea se va concentra pe inovaţii tehnologice şi realizarea de noi roboţi pentru automatizare superioară. Oamenii nu o să-şi mai irosească potenţialul creator în activităţi plictisitoare şi repetitive precum cele agricole, comerciale sau financiar-bancare. Deocamdată tehnologia are o imagine proastă în percepţia publică, ambivalent cu interesul majorităţii de a poseda cele mai noi gadgeturi sau aparate. Pentru cei de la baza piramidei sociale, deocamdată tehnologia avenit cu şomaj şi marginalizare, locurile lor de muncă fiind înlocuite de roboţi. Filmele cu tema roboţilor care supun apoi umanitatea şi o parazitează au devenit block-bustere în toată lumea, precum seria Terminator sau Matrix.
Şi totuşi această temere este similară cu cea a zguduielii pasagerilor odată cu creşterea vitezei caleştilor devenite automobile. Strada asfaltată neted a înlocuit pe cea din piatră cubică, aşa că soluţia a venit concomitent cu evoluţia tehnologică. În acelaşi fel există posibilitatea de rezolvare a problemei şomajului şi marginalizării cu instrumente noi, specifice societăţii automatiste. În spaţiul public s-a lansat de ceva vreme ideea venitului minim garantat, pe care trebuie să îl acorde ţările civilizate oricărui cetăţean, indiferent dacă este angajat sau nu. Elon Musk e unul dintre susţinătorii acestei idei, deşi în ţările sărace nu prea are cum să fie pusă în practică. Pentru aşa ceva e nevoie de infrastructură industrială, cu roboţi care să producă bunurile pe care apoi statul să le dea cetăţenilor, aşa cum există în ţările bogate. Dacă nu există această infrastructură, atunci anumiţi cetăţeni ar trebui să le producă pentru ceilalţi, ceea ce întăreşte şi mai mult sclavagismul.
Societatea automatistă nu este o utopie, ci o realitate palpabilă care poate fi văzută şi astăzi. Ajutorul de şomaj practicat de peste o jumătate de secol în civilizaţia occidentală este o formă de venit minim garantat. Putem găsi semnele sale la însăşi masa caldă oferită gratis şomerilor în timpul crizei din 1929 şi mai de mai târziu. Sistemul de pensii funcţionează de câteva secole; şi el reprezintă o formă incipientă de venit minim garantat. Când astăzi un om este aruncat în stradă ca un gunoi pentru că nu-şi poate găsi de lucru, societatea pare că se întoarce câteva secole în urmă. În ciuda evoluţiei tehnologice a civilizaţiei, aşa ceva pare să fie o retrogradare arbitrară a unor oameni în trecutul întunecat. Personal am păţit-o pe pielea mea şi ştiu exact ce înseamnă. Nimeni nu trebuie să mai treacă prin aşa ceva. Această experienţă m-a dus înspre activismul civic în ultimii 15 ani.
Venitul minim garantat este un pas înainte spre civilizaţie, însă nu elimină total sclavia salarială. Totuşi ea este calea pentru aşa ceva într-un viitor ceva mai îndepărtat. Chiar şi în acest moment sclavia salarială se manifestă mai puţin între săraci şi mai mult între angajaţi; aceştia deja câştigă mult mai mult decât un venit minim garantat. Şi totuşi stresul şi sentimentul de alienare îi acompaniază în viaţa de zi cu zi. Ei ar putea oricând să se întoarcă spre un stil de viaţă mai puţin agitat, însă se află sub influenţa presei oficiale şi a anturajului care pun presiune pe ei să continue. Personal am trecut prin aşa ceva în perioada în care am lucrat ca graphic designer şi am putut observa aceste chingi nevăzute ale manipulării, prin care cineva este atras în ierarhia de comandă a sclaviei. Chiar dacă luciditatea mea de atunci era destul de apropiată de cea de azi, totuşi ea nu a fost de ajuns pentru a-mi salva timpul şi a ieşi din malaxorul capitalist al sclaviei.
Nu cred că în viitorul apropiat vom putea elimina propaganda sclavagistă, în sensul de a lăsa lumea să lucreze cât doreşte şi cum doreşte, aşa cum ar fi normal într-o societate cu adevărat liberă şi echitabilă. Putem însă crea o contraofensivă deconstructivistă a spectrului dezinformaţional din mass-media, în special asupra celui din divertisment, în aşa fel încât societatea să funcţioneze mai echitabil. Oricum, aşa ceva poate fi oricând contracarat cu campanii media şi mai puternice. Dar măcar putem elimina această oribilă practică a ameninţării cu aruncatul în stradă şi a excluziunii sociale, aşa cum am păţit-o eu.
Stratificarea socială trebuie făcută prin evaluări corecte a rezultatului fiecăruia în a contribui la viaţa publică, nu pe experienţa familială de a căpuşi societatea, aşa cum au făcut şi încă fac dinastiile Rockefeller şi Rothschild. Toate aceste joburi umilitoare, degradante şi dezumanizante pot fi făcute cu ajutorul roboţilor sau a maşinilor, însă nu există voinţă politică de a investi în această tehnologie. Spionajul civil pune frână dezvoltării sociale pentru a-şi păstra privilegiile croite cu constituţia lor libidinală sadică, după cum am arătat în detaliu în documentarul meu “Sadismul în politica internaţională” .
Din păcate aceşti sadici din vârful spionajului civil nu doresc ca aceste joburi umilitoare să dispară, vor să atragă câţi mai mulţi imigranţi spre ele, dintre care ulterior se vor alege următorii boschetari, pe care să-i vâneze ei spre satisfacerea plăcerilor lor maladive care pun în pericol însăşi specia umană . Asemenea comunismului, şi capitalismul se dovedeşte a fi o frână în calea evoluţiei sociale, pentru că o mână de infractori de lux căpuşează specia umană. La fel ca şi comuniştii, care persecutau vârfurile culturale şi politice, şi capitaliştii trag umanitatea în jos, înspre secolul al 18-lea, respectiv visul lor de aur. Această adunătură de infractori de lux din care sunt compuse armatele, spionajul civil şi poliţia se află din punct de vedere intelectual în acest secol.
O educaţie echitabilă, fără frustrări şi abuzuri din partea familiei sau anturajului, va rezolva şi problema criminalităţii, aşa cum deja se întâmplă în ţările Europei nordice, unde închisorile se închid ele însele şi devin destinaţii diferite. Din păcate clică degenerată nu doreşte nici echitate socială nici prosperitate. Aşa că societatea automatistă este principalul duşman al acestei clici degenerate, care parazitează periculos specia umană de peste 2 secole. Potenţialul creator uman şi al însăşi speciei e irosit în numeroase calcule matematice şi alte diversiuni instituţionale în viaţa de zi cu zi tocmai pentru a le camufla acestor criminali de lux plăcerile maladive de a fi un fel de Dumnezeu pe pământ şi a produce o selecţie naturală în umanitate conform statutului lor odios.
Ca nişte „porci satisfăcuţi” (vezi John Stuart Mill ) ei nu pot vedea că societatea civilă i-a depăşit cu mult; diversiunile pe care ei le creează sunt imediat demantelate , deşi la ele lucrează o armată de idioţi timp de ani de zile. Singurul motiv pentru care societatea le înghite este acela că alternativa la capitalism este un rău şi mai mare, respectiv dictatura. Dar eu nu vreau să închid ochii la asemenea orori care duc la pierderi de vieţi, doar pentru a acoperi aceste pulsiuni maladive a acestor dezaxaţi sexual. De aceea pe parcursul acestei cărţi am să dezvălui toate minciunile şi ororile civilizaţiei capitaliste, ca frână pentru civilizaţia automatistă.