Manifestul societăţii automatiste
2. Reperele evolutiei sclaviei din antichitate pana in prezent
Acest articol se continua de aici
In seria de 9 articole de pana acum am detaliat diferenta si asemanarile dintre sclavia clasica si relatiile de subordonare liber consimtite din epoca moderna. Am aratat pe parcursul lor ca intre cele doua tipuri de relatii de munca exista mai multe asemanari decat deosebiri. Psihanaliza clasica a aratat in ce mod incercarea de inhibare pe termen lung a instinctului sexual refuleaza in simptome nevrotice. E timpul sa aratam in continuarea ei in ce mod inhibarea pozitiei umane de varf al lantului trofic, prin subordonare sclavagista conduce la degenerare psihopatologica. Urmeaza de acum incolo o alta serie de articole in care incerc sa explic reperele acestei evolutii, impreuna cu implicatiile psihopatologice ale lor.
2.1. Fatalismul ideologic, dezamagirea si ingroparea in misticism specifice subordonarii. Esecul moral al sclaviei clasice
Sclavul clasic era obtinut prin cucerire armata sau prin faliment personal. Un soldat inferior cea fost infrant pe campul de lupta sau un alcoolic irecuperabil accepta starea de sclavie ca un bonus pentru viata lui incheiata sau pentru bucuria practicarii in continuare a viciului. Insa atunci cand vrei sa transformi in sclavi intreaga descendenta a acestor oameni lucrurile se complica. Starea de sclavie nu este una specifica naturii umane. Prin urmare daca urmasii sclavilor nu vor avea o viata mai buna decat a parintilor lor atunci se vor revolta. Este o stare naturala a constiintei umane.
Omul s-a desprins din celelalte animale ca varf absolut al lantului trofic, respectiv ca specie de pradator imbatabil. Se poate spune ca el nu este facut sa execute ordine de la un superior decat atunci cand e copil dar, stim fiecare, de multe ori nici atunci. Intr-adevar, starea de subordonare exista si in lumea animala si a fost practicata pe tot parcursul evolutiei speciei umane. Insa ea este o stare la care s-au adaptat doar speciile de animale nu si omul. Nici macar indivizii speciilor de animale pradatoare nu accepta subordonarea pe termen lung. Masculii dominanti sunt detronati din pozitia pe care o au de catre ceilalti, dupa o anumita perioada de timp. Cu atat mai mult o astfel de relatie de subordonare fata de alti membri ai propriei specii este total nefireasca pentru comportamentul intiparit in codul genetic uman, format de milioane de ani in spiritul dominarii celorlalte specii.
Starea de dominatie asupra celorlalti indivizi este in acord cu natura umana doar pentru stapanul ce comanda. Insa este in dezacord cu cel subordonat. Formarea genealogica a fiecarui individ uman este una de invingator in lupta cu speciile rivale. Astazi am dezvoltat un comportament ecologic , de protectie a speciilor pe care le-am decimat in cateva milenii de evolutie tehnologica galopanta. Dar comportamentul dominant care ne-a adus aici ne este inca specific. Raspunsul violent al unor fanatici religiosi arabi sau de alta cultura la dominatia economica occidentala nu este o manifestare a diavolului, asa cum vor autoritatile (sclavagiste) sa ne faca sa credem. Ea este o reactie naturala de rezistenta in fata dominatorului, care in epoca moderna are alura de comerciant.
Omul accepta in mod natural o relatie de egalitate si parteneriat cu ceilalti, conform cu aceasta fireasca stare a evolutiei speciei sale. O astfel de inhibare a spiritului dominant se face doar prin importanta profitului ulterior ce reiese din munca in echipa. Subordonarea este o solutie de termen scurt, ca in cazul copiilor care invata de la adulti cum se rezolva problemele. De aceea folosirea exclusiva a armelor pentru reducerea si reeducarea omului spre a deveni o vita vorbitoare a functionat doar pe termen scurt, precum insasi civilizatia clasica.
Insa subordonarea pe termen lung ii aduce omului o angoasa sinistra. Daca omul nu si-ar fi invins aceasta teama si nu si-ar fi eliminat speciile rivale pentru hrana si alte resurse, atunci el nu ar fi iesit niciodata din starea de salbaticie. Civilizatia clasica a esuat lamentabil crezand ca poate lua un individ uman liber si dominator din natura si il poate tine in lanturi si transforma intr-un robot menit doar sa execute ordine. Omul nu poate fi proiectat milioane de ani inapoi in evolutie de la starea de pradator de top catre cea de prada dominata decat prin degenerare spirituala si genetica. Subordonarea este pervertire si psihopatologizare a conditiei speciei umane.
Nu doar „teroristii” arabi raspund prin violenta la intentia parsiva a corporatistilor occidentali de a recruta noi sclavi din teritoriile lor, conform unui plan foarte marsav . Acest fenomen s-a intamplat si cu sclavul clasic occidental care s-a rasculat impotriva stapanilor. La fel ca si atunci, asanumita „lupta impotriva terorismului” este doar o noua inabusire a rascoalei, precum au tot fost in istoria consemnata a omenirii. Constant la stiri se dau vesti despre cate un fost angajat occidental care intra cu o arma in fostul loc de munca si trage la intamplare. Iata ca microterorismul practicat individual sau de grup restrans nu este specific arabilor, asa cum aratam in articolul linkat mai sus. El este o reactie umana naturala la adresa dezumanizarii reiesita din starea de subordonare.
Amenintarea directa cu moartea pentru acest scop s-a dovedit a fi insuficient de productiva in societatea recenta. Sclavul a invatat si el sa foloseasca armele si sa se apere de teroarea autoritatilor. Desigur, cele mai noi si mai performante arme sunt tinute ascunse omului de rand. De aceea sclavul mereu e surprins de performanta armelor stapanilor intr-o eventuala rascoala Din aceasta cauza niciuna din rascoalele sclavilor in istorie nu a invins in sensul dorit de sclavi. Dar fiecare dintre ele a condus la primirea de drepturi in plus fata de cele avute inainte de rascoala, prin care unii au fost convinsi sa renunte la lupta. Si astazi se foloseste aceeasi reteta pentru domolirea protestelor de strada, prin ieftinirea subita a produselor, dupa cum am observat direct aici.
Asadar, pe termen lung subordonarea a condus la numeroase tulburari sociale. Sistemul sclavagist a invatat asta de-a lungul timpului si a incercat numeroase solutii de rezolvare a situatiei. Rascoalele inerente ale sclavilor au condus la pierderi de ambele parti, resimtite negativ in special de stapani. Acestia au trebuit sa suporte in primul rand pierderea membrilor familiei, ucisi de razbunarea sclavului. Apoi, prin uciderea propriilor sclavi rasculati si dati ca exemplu celorlalti, ei isi distrugeau practic insasi proprietatea lor. Mai mult decat atat, dincolo de aceste pierderi in propria ograda, fiecare interventie brutala a autoritatilor pentru imprastierea manifestantilor provoaca dezamagire, dezgust si apatie in randul subordonatilor. Pierderea entuziasmului lor implica scaderea productivitatii economice si a profitului obtinut de stapani.
Conceptia mecanicista despre perfectiunea lumii dezvoltata de mentalitatea sclavagista antica in general si spartana in special, confirmata teoretic de imparatul filosof roman Marcus Aurelius, convingea sclavul clasic sa se alature acestei false perfectiuni idealiste dar cu implicatii foarte mercantile. Lui Marcus Aurelius si altor proprietari antici de sclavi viata trebuie sa li se fi parut perfecta, intr-adevar. De fapt cui nu i-ar parea astfel cand orice nevoie e satisfacuta de catre un sclav amenintat cu bataia sau moartea daca nu se supune ordinelor?! Ne imaginam ca pentru sclav viata tare parea un chin.
De aceea sclavia clasica nu poate functiona normal mai mult de 3-4 generatii legate genealogic. Asta inseamna cam un secol. Cam atat a durat sclavia americana, dupa care au aparut evadarile sau sinuciderile. Cam atat a durat si democratia sclavagista ateniana. Dupa aceea au aparut rascoalele, cu inabusirea lor in sange. Desi sclavii erau vazuti ca niste animale rationale care puteau fi oricand sacrificate, totusi pierderea vietii lor s-a resimtit negativ in societatea greceasca antica. Au trebuit initiate noi razboaie de cucerire si inrobire a altor sclavi, care in cele din urma au condus la prabusirea civilizatiei clasice ateniene si a intregii Elade. Cetatile grecesti s-au cucerit una pe alta si vechii stapani de sclavi s-au transformat unii pe altii in sclavi in lipsa de resurse primitive de inrobire, deja epuizate.
Romanii au dus sclavia mai departe. Ei au inteles faptul ca sclavii se uzeaza dupa cateva generatii si ca trebuie inlocuiti. Prin urmare, ei au inventat procedeul expansiunii continue. Prin cucerirea de noi teritorii si transformarea lor in provincii, romanii au ajuns sa faca o selectie a sclavilor la fata locului: cei mai docili erau trimisi la Roma pentru a-i inlocui pe cei razvratiti; cei mai incapatanati in a rezista asaltului armat erau convinsi sa lupte mai curand pentru romani decat impotriva lor. Promisiunea primirii unei rente viagere dupa incheierea stadiului militar i-a facut pe multi sa angajeze in armata romana. Iar cei aflati intre cele doua categorii au ramas pe pamanturile lor sa le lucreze, supravegheati de fostii lor colegi de comunitate, convertiti ulterior in soldati. In loc sa aduca sclavii la munca pe propriile terenuri, romanii au preferat sa le ia direct produsele sub forma de tribut adus imparatului. Aici isi are originea feudalismul medieval si chiar insasi relatia de munca de tip liber schimb a statului perceptor de impozite din perioada contemporana. In loc sa isi piarda armatele in confruntarile cu sclavii rasculati, asa cum au facut grecii, romanii au creat o selectie a potentialilor sclavi. Ei invatat din erorile grecilor, le-au corectat, si au realizat astfel o evolutie remarcabila a sclaviei. In acest fel ei i-au ridicat pe scara sociala si le-au dat sarcini superioare celor cu risc de potential viitor rasculati, evitand astfel pe cat posibil eventualele rascoale.
Rascoalele n-au putut fi evitate total, dar au fost reduse la minimul posibil si astfel imperiul a supravietuit aproape un mileniu. Decaderea Imperiului Roman a avut aceeasi cauza ca in toate societatile sclavagiste: epuizarea resurselor de noi sclavi. Imperiul s-a tot extins pana nu a mai avut ce cuceri deoarece a intampinat rezistenta feroce din partea oponentilor. Asta inseamna ca si Imperiul Roman a intrat in aceeasi criza precum cea a cetatilor grecesti inainte. Iar cauza acestei crize este dezamagirea sclavului, pierderea apetitului pentru viata.
Statutul soldatului roman s-a deteriorat si el. Spre sfarsitul perioadei de dinainte de marea scindare a imperiului, renta viagera nu mai era suficienta pentru un trai decent. Fostul legionar si-a ingropat tineretea in razboaie s-a trezit ca nu se poate bucura de promisiunea care l-a convins sa se alature armatei. Plus de asta, a ajuns la urechile soldatilor practica marsava a trimiterii celor aflati la final de stagiu militar in cele mai grele misiuni, tocmai pentru a le creste riscul pierderii vietii si evitarea obligatiei promisiunii initiale a rentei viagere. Iata ca radacinile capitalismului s-au regasit si din acest punct de vedere in Imperiul Roman. Treptat dezamagirea subordonarii a cuprins inclusiv soldatul roman, inselat de un sistem social inechitabil, bazat pe amenintari si frica.
Salvarea personala atat a soldatului inselat cat si a sclavului epuizat a venit de la un cult religios. Parca asteptandu-si iminenta moarte ca urmare a lipsei de profitabilitate, adeptii acestui cult se retrageau intr-o stare de meditatie inerta. El este Crestinismul. Crestinismul a venit si l-a convins pe sclav ca totusi undeva exista o perfectiune in lume la care el poate aspira. Adica viata de apoi. Promisiunea aceasta a atingerii perfectiunii si fericirii eterne lipsea politeismului greco-roman. Crestinismul a introdus-o in perceptele sale religioase intr-o realitate postmortem. Desi initial a fost persecutat, numarul adeptilor a continuat sa creasca. In cele din urma el a fost adoptat de autoritatile romane ca religie oficiala, dar acest fapt nu a putut opri dezmembrarea Imperiului Roman. Dar chiar si dupa prabusirea societatii sclavagiste greco-romane antice totusi influentele lingvistice si statale s-au regasit in noua forma a sclaviei, cea feudala. Despre acesta voi analiza detaliat in urmatorul articol.