2.5.4.4.6. Institutia electorala: un nod în reteaua crimei sociale contemporane

Manifestul societăţii automatiste  

Acest articol se continua de aici

english version here

Acest text este baza teoretica a urmatorului film:



 

2.5.4.4.6. Institutia electorala: un nod în reteaua crimei sociale contemporane

 

(Acest articol a fost scris in 2012, dar apoi a fost absorbit intr-un text mai amplu)

Din punct de vedere strict formal daca la vot nu se prezinta jumatate plus 1 din numarul de alegatori atunci democratia este intr-adevar o absurditate. „Vointa poporului” nu poate fi minoritara fata de numarul cetatenilor. Dupa cum am vazut, insusi conceptul de „popor” contine in sine contradictii si absurditati specifice traditiei sociale si crimelor sistemelor sclavagiste. Insa in cazul in care insusi numarul de votanti nu se ridica la cel putin jumatate dintre cetateni atunci absurditatea poporului minoritar fata de numarul de cetateni are rol de oglinda pentru absurditatea sistemului insusi. Daca numarul celor care voteaza este mai mic fata de cei care nu voteaza atunci si asa subredul concept de "democratie" isi pierde total din continut. O astfel de democratie seamana izbitor cu dictaturile fata de care se bate cu pumnul in piept ca le uraste. .

De aceea interesul principal al sistemului social contemporan este sa ascunda, sa camufleze cat mai eficient aceasta stare de lucruri. Problema este ca sclavul contemporan, (numit muncitor sau, mai nou, manager) isi pierde din entuziasm daca afla ca societatea este bazata pe tipul acesta de inechitate si ca „Visul American” este un lung sir de dezamagiri. A-i intretine iluziile si a-i crea altele noi este parte din institutia electorala in democratii. Institutia electorala este raspunsul sistemului la viata sclavului contemporan. Asemenea unui numar de magie de la circ, sistemul social prospera iluzionand sclavul, facandu-l astfel sa serveasca de buna voie stapanii. Aceasta este in principal diferenta dintre sclavagismul clasic (al amenintarii cu moartea) si cel modern (al ademenirii cu iluzii). Sclavul isi face iluzii, accepta sa renunte la libertatea sa si sa lucreze in fabrica in schimbul unor promisiuni de ridicare pe scara sociala. Dupa un timp, el observa nu doar ca nu a urcat aceasta scara dar ca uneori chiar a coborat si chiar a trebuit sa faca sacrificii pentru a-si primi aceste promisiuni. Sistemul politic e menit sa reiluzioneze aceasta dezamagire. Pentru acest esec el da vina pe politicianul in functie, iar optimismul sau naiv se recanalizeaza inspre politicianul nou. Politicianul nou il seduce iar politicianul in functie il dezgusta. Asemenea unui procedeu de judo care preia forta adversarului, sistemul a invatat sa preia dorinta asidua a sclavului contemporan de a-si schimba viata, spre a-l inrobi si mai tare.

The aggressive games – a symptom of the contemporary neoslave society

varianta in limba romana aici

The child and the animal play due to the inner desire to learn, to improve skills and to socialize. If we look on the genesis of the game we see that, by playing, children usually imitate some acts of adults (i.e. playing in the sand with pail and shovel) or improve their certain skills (i.e. hopscotch- as the precision of throwing the stone). Playing cat and mouse or mother and father, involves personal projections within these beings which children identify with and prepare to become like in adulthood. Regardless of aggressive, destructive or dreadful impulses that the child projects within the game, the purpose of game and toys is very important for her/his mental and physical skills development. But at this level, the child and animal game has a certain dose of innocence with the act of playing, especially given by the safety of game play activity.

Some adults have kept this healthy need to socialize through games or art. Actually, in English, “play” means playing a role as an actor or using a musical instrument. In Romanian, among to acting, “play” word is used for traditional dancing. Many games developed by the human society over time, for socialization and spending time as pleasant and relaxing as possible, is an important fact of human civilization. This is the innocent or infantile aspect of the game in adult human being. Unfortunately, among this, there is the aggressive game that shows the ugly face of human civilization, specially its wildhood remains. Getting into the game reveals sublimation of a very visible aggression so the gamer is irritable, aggressive, threatening and determined to get “more” from a particular activity. This determination and ambition is very useful for general capitalist economy but, actually, they are symptoms of a society that can not decide itself for war or peace.