Venice Biennial and the wide contemporary art under the magnifying glass of UAE pavilion

-->

31-10-2009

In romaneste aici:

This entry is continued from “Unite Arab Emirate at 2009 Venice Biennial” that I wrote on the “Baldovin arte” in which I analyzed the presence of a strange and unusual pavilion at this year Venice Biennial. The United Arab Emirates pavilion seems not to really taste the contemporary art but just uses it as an advertising platform. The result was this attitude: “let’s make a half of step into your home to show how much we love to stay outside”. I know that contemporary art sometime played this contradictory role by selling excrements to audience or playing absurd gestures or actions. But still, these manifestations seem to emerge from a depressive and innocent soul but not from a sick greedy one. That is why these artists are perceived differentially, with more indulgence. On the contrary, the UAE authorities look like were heard of some kind of Venice pavilion that might be just a little more expensive than a center town billboard or a prime-time commercial. And here is the way the UAE came into the contemporary art tendencies! But it is 2009, it is a recession year so the lack of genuine cultural frame can be ignored for a while, it could be (performative) forgotten for the sick of Biennial’s better shaped budget.

In other countries there is a strong competition between artists in order to expose at Venice Biennial. In UAE, not only that there is no such competition, but there is no Venice Biennial specific cultural tradition. But that would not be a problem – a faking strategy might work here. If the tourism industry is involved, then the artists could simply be invented just like happened in 1950’s in Romania when the “bourgeois” were replaced by automatically created and insufficient trained physicians/academicians/officers etc. Anyway, after what is written on this space, I am pretty sure that these kind of artificial jobs are made for the old aristocracy even in the “right” civilized western society.

Bienala de la Veneţia şi arta în general sub lupa pavilionului EAU

31 10 2009

English version here

Acest articol este continuarea celui „Emiratele Arabe Unite la bienala de la Venetia“ scris pe „Baldovin arte”, in care deplangeam prezenta unui pavilion ciudat, nefiresc la Bienala de la Venetia din acest an. Pavilionul EAU pare ca nu gusta pe de-a-ntregul arta contemporana dar totusi se folosesc de ea pentru o ciudata campanie publicitara. Rezultatul a fost o atitudine de genul „hai sa facem o jumatate de pas in casa voastra sa va spunem ce mult ne place noua in afara casei voastre!”. Stiu ca arta contemporana s-a jucat deseori cu acest tip de atitudine, vanzand fecale sau realizand gesturi absurde. Dar, parca astfel de manifestari consemnate vin cumva dintr-un suflet deprimat si dezinteresat si nu dintr-unul cuprins de o lacomie comerciala maladiva. Tocmai de asta acesti artisti sunt priviti altfel, cu mai multa ingaduinta. Dimpotriva, probabil ca autoritatile EAU au auzit ca un pavilion la Bienala de la Venetia costa ceva mai mult decat un panou in centrul orasului sau o reclama in audienta maxima. Si iata cum intra EAU in tendintele artei contemporane! Suntem in 2009, suntem intr-un an de criza, si iata ca se poate trece un pic cu vederea lipsa unui cadru cultural tipic, se poate un pic cosmetiza (performativ) acest tip de campanie publicitara, si astfel se mai poate rotunji bugetul bienalei. Banul face orice.

In alte tari e mare concurenta intre artisti pentru a expune la Bienala de la Venetia. Iata ca, in cazul EAU, nu numai ca nu exista o astfel de concurenta dar nu exista nici macar o traditie culturala specifica bienalei . Nu-i nimic - se poate actiona dupa planul Gheorghe Gheorghiu din Romania. Inventam niste artisti sa dea bine la industria turismului la fel cum s-a facut in anii 50 in Romania cand, odata cu inlocuirea burghezilor din posturile cheie, s-au creat pe banda rulanta doctori, academicieni, ofiteri etc. Oricum, dupa cele scrise aici, eu sunt sigur ca, inclusiv in societatile “drepte” din lumea civilizata, multe astfel de posturi sunt la fel de artificial create ca si cele de tip Gheorghiu, pentru a da o forma mai umana vechii aristocratii.

In ceea ce ma priveste, incep sa percep arta din ce in ce mai mult ca pe o supraevaluare si chiar o evaluare artificiala a unor oameni recunoscuti drept artisti, in situatia in care „orice om e un artist“. Evident, trebuie facuta eterna precizare cum ca unii sunt artisti mai slabi si altii, mai putini la numar, mai buni. Dintre cei buni se aleg cativa, si mai putini, carora li se atribuie statutul de artisti geniali. Ei sunt selectati de principi, regi, burghezi, corporatii si curatori pentru a le reprezenta imaginea. Viceversa e la fel de valabila : fara alti principi, alti regi, alti burghezi etc., ce vor sa compromita imaginea primilor, nu ar exista nici artistii cu celebritate postuma ca Rembrandt, Jackson Pollock sau Van Gogh. Intre artistii mai buni de genul celor de mai sus si „orice om”, care e artist (mai slab), exista la nivel cultural o diferenta radicala ci nu una de grad, asa cum lasa sa se vada terminologia. Aici intervine sistemul, aici intervine cultura. Ea preia o astfel de diferenta si o supraevalueaza nelimitat, transformand-o in diferenta dintre bun si rau, lumina si intuneric, geniu si cersetor.